Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător

cu materiale care afectează sănătatea umană, calitatea vieții

sau funcția naturală a ecosistemelor. Se disting următoarele
categorii: poluare fizică (incluzând poluarea fonică și poluarea
radioactivă), poluarea chimică (produsă de diverse substanțe
eliberate în mediu sub formă gazoasă, lichidă sau de particule
solide), poluare biologică (cu germeni patogeni, substanțe
organice putrescibile etc.).

Există două categorii de poluanți:

Poluanții biodegradabili sunt substanțe, cum ar fi cele conținute
în apa menajeră, care se descompun rapid prin unele procese
naturale. Acești poluanți devin o problemă când se acumulează
mai rapid decât pot să se descompună.
Poluanții nedegradabili sunt substanțe care nu se descompun,
sau se descompun foarte lent, în mediul natural. Odată ce
apare contaminarea, este dificil sau chiar imposibil să se
îndepărteze acești poluanți din mediu.

Poluarea aerului
Poluarea aerului este una dintre formele de poluare cu efecte
majore, dezastruoase, asupra mediului inconjurator. Din punct
de vedere tehnic, orice modificare fizica, biologica sau chimica
in atmosfera poate fi denumita poluare a aerului si apare atunci
cand orice gaz nociv, praf sau fum, intra in atmosfera si
afecteaza plantele, animalele precum si fiintele umane.

Poluarea apei
 reprezintă orice modificare a compoziției sau a calității apei, ca
rezultat al activităților umane sau în urma unor procese
naturale, astfel încât aceasta să devină mai puțin adecvată
utilizărilor sale.

Poluarea apei poate fi caracterizată după natura substanțelor

poluante ca fizică (datorată apelor termice), chimică (ca rezultat
al deversării reziduurilor petroliere, fenolilor, detergenților,
pesticidelor, substanțelor cancerigene sau a altor substanțe
chimice specifice diverselor industrii), biologică (rezultată de
contaminarea cu bacterii patogene, drojdii patogene,
protozoare patogene, viermii paraziți, enterovirusurile,
organisme coliforme, bacterii saprofite, fungii, algele, crustaceii
etc) și radioactivă.

După perioada de timp cât acționează agentul poluant,

poluarea poate fi permanentă, sistematică, periodică sau
accidentală.

Poluarea solului
reprezinta acumularea de substante chimice, la niveluri la care
pot determina aparitia efectelor adverse asupra cresterii
plantelor si pot afecta atat sanatatea oamenilor, cat si pe cea a
animalelor.
 Combaterea poluării
Din cauza poluării mediului înconjurător, de la jumătatea
secolului XX, multe națiuni au instituit legi cuprinzătoare
proiectate pentru a repara distrugerile anterioare ale poluării
necontrolate și pentru a preveni viitoarele contaminări ale
mediului. În Statele Unite a fost adoptată „Legea pentru Aer
Curat” (Clean Air Act - 1970) prin care se impunea reducerea
semnificativă a anumitor tipuri de poluare ale aerului, cum ar fi
emisiile de dioxid de sulf. „Legea pentru Apa Curată” (Clean
Water Act - 1977) și „Legea pentru Apă Potabilă
Nepericuloasă” (Safe Drinking Water Act - 1974) au stabilit
norme pentru deversarea poluanților în ape și standarde
pentru calitatea apei potabile. „Legea pentru Controlul
Substanțelor Toxice” (Toxic Substance Control Act - 1976) și
„Legea pentru Conservarea și Recuperarea Resurselor”
(Resource Conservation and Recovery Act - 1976) au fost
promulgate pentru a supraveghea și controla deșeurile
periculoase. După 1980 au fost create programe care alocau
fonduri pentru curățarea celor mai contaminate terenuri de
depozitare a deșeurilor. Aceste legi, precum și alte câteva legi
federale sau statale, au ajutat la limitarea poluării, dar
progresele au fost lente și au rămas multe probleme
nerezolvate cu privire la zonele cu contaminări severe, din
cauza lipsei fondurilor pentru curățare și din cauza problemelor
ivite în aplicarea legilor.