UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

DISCIPLINĂ: ECOLOGIE

DRD. MIRCEA DUȚU STUDENT: OVIDIU-DANIEL ȘTIR

Examinare Finală
Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care
afectează sănătatea umană, calitatea vieții sau funcția naturală
a ecosistemelor (organismele vii și mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea
mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale, cum ar fi
erupțiile vulcanice, cea mai mare parte a substanțelor poluante provine din activitățile
umane. Se disting următoarele categorii: poluare fizică (incluzând poluarea
fonică și poluarea radioactivă), poluarea chimică (produsă de diverse substanțe
eliberate în mediu sub formă gazoasă, lichidă sau de particule solide), poluare
biologică (cu germeni patogeni, substanțe organice putrescibile etc.).
Există două categorii de poluanți:

Poluanții biodegradabili sunt substanțe, cum ar fi cele conținute în apa menajeră,

care se descompun rapid prin unele procese naturale. Acești poluanți devin o
problemă când se acumulează mai rapid decât pot să se descompună.

Poluanții nedegradabili sunt substanțe care nu se descompun, sau se descompun

foarte lent, în mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar
imposibil să se îndepărteze acești poluanți din mediu. Compușii nedegradabili cum
ar fi diclor-difenil-tricloretanul, dioxinele, bifenilii policlorurați (BPC) și
materialele radioactive pot să ajungă la nivele periculoase de acumulare și pot să
urce în lanțul trofic prin intermediul animalelor.

De exemplu, moleculele compușilor toxici pot să se depună pe suprafața plantelor

acvatice fără să distrugă acele plante. Un pește mic care se hrănește cu aceste
plante acumulează o cantitate mare din aceste toxine. Un pește mai mare sau alte
animale carnivore care se hrănesc cu pești mici pot să acumuleze o cantitate mai
mare de toxine. Acest proces se numește „bioacumulare”.
Deșeurile sunt resturi materiale rezultate dintr-un proces tehnologic (sau casnic) de
realizare a unui anumit produs, care nu mai pot fi valorificate direct în realizarea
produsului
respectiv. Ele pot fi substanțe, materiale, obiecte, resturi de materii prime provenite
din
activitățile economice, menajere și de consum. Majoritatea activităților umane
reprezintă și
surse de producere de deșeuri.

Tipuri de deseuri :

- Deseuri menajere - deșeuri provenite din activitățile casnice și de consum.

- Deșeuri de producție - deșeuri rezultate în urma unor procese tehnologice.
- Deșeuri periculoase – reprezintă deșeurile care sunt periculoase pentru
sănătatea populației și mediului înconjurător. Din acestea fac parte deșeurile
toxice și inflamabile, explozive, corozive, infecțioase și altele.
- Deșeuri animaliere - sunt cele care se formează la creșterea și îngrijirea
animalelor. Deșeuri de construcție – sunt cele formate la întreprinderile și
organizațiile ce extrag sau/și utilizează materiale de constructive.

 Deseuri menajere - deșeuri provenite din activitățile casnice și de consum.

 Deșeuri de producție - deșeuri rezultate în urma unor procese tehnologice.
 Deșeuri periculoase - reprezintă deșeurile care sunt periculoase pentru
sănătatea
Dintre numeroasele probleme de mediu care ameninta planeta noastra, o problema
majora o constituie, fara nici o îndoiala, deseurile. Fiecare dintre noi, mic sau mare,
arunca zilnic în pubela sa obiecte care nu ne mai servesc, care sunt goale sparte
sau uzate. Serviciul de salubrizare actioneaza o singura data pe saptamana, golind
pubela care adesea depaseste marginile si le depoziteaza în afara orasului, în
locurile numite "gropi de gunoi". Depozitarea deseurilor, pe langa faptul ca este un
proces tehnologic destul de scump, mai prezinta un dezavantaj: polueaza mediul.
Solutia nu consta în depozitarea acestora pe locuri virane, pe spatiile verzi sau în
parcuri, ci în colectarea selectiva si reciclarea lor. Aceasta metoda permite
recuperarea substantelor valoroase pentru reciclare!

In general, ca urmare a lipsei de amenajari si a exploatarii deficitare,

depozitele de deseuri se numara printre obiectivele recunoscute ca generatoare de
impact si risc pentru mediu si sanatatea publica.
Principalele forme de impact si risc determinate de depozitele de deseuri
orasenesti si industriale, in ordinea in care sunt percepute de populatie, sunt:
 modificari de peisaj si disconfort vizual;
 poluarea aerului;
 poluarea apelor de suprafata;
 modificari ale fertilitatii solurilor si ale compozitiei biocenozelor pe terenurile
invecinate.
Europa generează cantităţi foarte mari de deşeuri: de alimente şi din grădinărit,
deşeuri din construcţii şi demolări, deşeuri miniere, deşeuri industriale, nămol,
televizoare vechi, maşini vechi, baterii, pungi de plastic, hârtie, deşeuri sanitare, haine
vechi şi mobilă veche... şi lista poate continua.

Cantitatea de deşeuri pe care o generăm este strâns legată de tiparele noastre de

consum şi de producţie. Numărul foarte mare de produse care intră pe piaţă reprezintă
o altă provocare. Schimbările demografice, precum creşterea numărului de gospodării
alcătuite dintr-o singură persoană, afectează, de asemenea, cantitatea de deşeuri pe
care le generăm (de exemplu, ambalarea produselor în pachete mai mici).

Spectrul larg de tipuri de deşeuri şi de rute complexe ale tratării deşeurilor (inclusiv
cele ilegale) face dificilă obţinerea unei imagini complete a deşeurilor generate şi a
locului în care se află acestea. Există date, deşi de calitate variabilă, pentru toate
tipurile de deşeuri.

Centrul de date al UE privind deşeurile compilează datele referitoare la deşeuri la

nivel european. Potrivit datelor pentru 2010 referitoare la 29 de ţări europene (adică
UE 28 şi Norvegia), aproximativ 60 % din deşeurile generate au fost deşeuri minerale
şi sol, în mare parte în urma activităţilor de construcţii şi demolări şi a mineritului. În
ceea ce priveşte deşeurile de metale, hârtie şi carton, de lemn, deşeurile de substanţe
chimice şi medicale şi deşeurile animale şi vegetale, fiecare tip de deşeuri a avut între
2 % şi 4 % din total.

Aproximativ 10 % din totalul deşeurilor generate în Europa reprezintă ceea ce se

numeşte „deşeuri municipale" – deşeuri generate, în principal, de gospodării şi, în mai
mică măsură, de întreprinderile mici şi de clădirile publice, precum şcolile şi spitalele.

În 2012, 481 kg de deşeuri municipale solide au fost generate pe cap de locuitor în

cele 33 de ţări membre ale Agenţiei Europene de Mediu (AEM). Există o uşoară
tendinţă descrescătoare începând din anul 2007, care poate fi explicată în parte de
criza economică ce afectează Europa din 2008.
 Din cauza poluării mediului înconjurător, de la jumătatea secolului XX, multe
națiuni au instituit legi cuprinzătoare proiectate pentru a repara distrugerile anterioare
ale poluării necontrolate și pentru a preveni viitoarele contaminări ale mediului.
În Statele Unite a fost adoptată „Legea pentru Aer Curat” (Clean Air Act - 1970) prin
care se impunea reducerea semnificativă a anumitor tipuri de poluare ale aerului, cum
ar fi emisiile de dioxid de sulf. „Legea pentru Apa Curată” (Clean Water Act - 1977)
și „Legea pentru Apă Potabilă Nepericuloasă” (Safe Drinking Water Act - 1974) au
stabilit norme pentru deversarea poluanților în ape și standarde pentru calitatea apei
potabile. „Legea pentru Controlul Substanțelor Toxice” (Toxic Substance Control
Act - 1976) și „Legea pentru Conservarea și Recuperarea Resurselor” (Resource
Conservation and Recovery Act - 1976) au fost promulgate pentru a supraveghea și
controla deșeurile periculoase. După 1980 au fost create programe care alocau fonduri
pentru curățarea celor mai contaminate terenuri de depozitare a deșeurilor.
 Aceste legi, precum și alte câteva legi federale sau statale, au ajutat la limitarea
poluării, dar progresele au fost lente și au rămas multe probleme nerezolvate cu privire
la zonele cu contaminări severe, din cauza lipsei fondurilor pentru curățare și din
cauza problemelor ivite în aplicarea legilor.
Înțelegerile internaționale au jucat un rol important în reducerea poluării
globale. Protocolul de la Montréal cu privire la Substanțele care Distrug Stratul de
Ozon (1987) a fixat date internaționale până la care să fie reduse emisiile de substanțe
chimice, cum ar fi CFC, despre care se știe că distruge stratul de ozon. Convenția
Basel pentru Controlul Transporturilor Internaționale ale Deșeurilor Periculoase și
Depozitarea Lor (1989) servește ca punct de reper pentru reglementările internaționale
ce se ocupă de transportarea deșeurilor periculoase și depozitarea lor.
Din anul 1992 reprezentanții a mai mult de 160 de țări s-au întâlnit în mod
regulat pentru a discuta despre metodele de reducere a emisiilor de substanțe poluante
care produc efectul de seră. În 1997 a fost realizat Protocolul de la Kyõto, chemând
celelalte țări să adere la el pentru a reduce până în anul 2012 emisiile de gaze cu 5%
sub nivelul din 1990. Până la sfârșitul anului 2000 Protocolul de la Kyõto nu fusese
încă ratificat de mai multe țări; negociatorii încercau încă să ajungă la un consens în
legătură cu regulile, metodele și penalitățile care ar trebui să fie folosite pentru a
aplica tratatul.
Regulamentul și legislația au dus la un considerabil progres în diminuarea
poluării aerului și apelor în țările dezvoltate. Vehiculele din 1990 emit mai puțini oxizi
de azot decât cele din 1970; centralele electrice ard acum mai puțini combustibili pe
bază de sulf; coșurile industriale au acum filtre prin care se reduc emisiile și nu se mai
folosește benzină cu plumb. Țările în curs de dezvoltare continuă să se lupte cu
poluarea fiindcă nu au tehnologii pentru filtrare și curățare și trebuie să își mărească
puterea economică, de cele mai multe ori cu costul poluării mediului. Problema este
că țările în curs de dezvoltare atrag investitorii străini prin forța de muncă mai ieftină,
materiale brute mai ieftine și mai puține restricții pentru substanțe
poluante. Maquiladoras, uzine de asamblare de-a lungul graniței dintre S.U.A. și
Mexic, pe partea mexicană, creează industrie și locuri de muncă pentru Mexic dar
majoritatea lor aparțin unor corporații non-mexicane care au fost atrase de forța de
muncă ieftină și de lipsa legilor cu privire la poluanți. Ca rezultat, această regiune de
graniță, incluzând Rio Grande este una din cele mai poluate zone din America de
Nord. Pentru a se evita dezastrele ecologice și sărăcia, țările în curs de dezvoltare
necesită ajutor și tehnologie de la țările și corporațiile străine, participarea comunității
în inițiativele de dezvoltare și crearea de reglementări mai aspre cu privire la poluare.
Grupuri nonguvernamentale s-au format la nivel local, național și internațional
pentru a combate problemele create de poluare din toată lumea. Multe din aceste
organizații răspândesc informații și ajută oameni și alte organizații, care nu sunt
implicate în procesul luării deciziilor. Rețeaua Acțiunii Pesticidelor răspândește
informații tehnice cu privire la efectele pesticidelor asupra agricultorilor care le
folosesc. O mișcare bine organizată de justiție pentru mediu s-a ridicat pentru a pleda
pentru protecția echitabilă a mediului înconjurător. Greenpeace este o organizație
activistă care concentrează atenția internațională asupra industriilor și guvernelor care
contaminează terenul, apele sau atmosfera cu deșeuri toxice.
 Unele ecosisteme, precum cele marine sau de coastă, pot fi grav afectate de
gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor sau de aruncarea acestora. Deşeurile
marine reprezintă un motiv din ce în ce mai mare de îngrijorare, şi nu doar din motive
estetice: faptul că animalele rămân prinse în aceste deşeuri, precum şi ingerarea
acestora constituie ameninţări grave pentru multe specii marine.

Deşeurile au şi un impact indirect asupra mediului. Orice nu se reciclează sau

nu se recuperează din deşeuri reprezintă o pierdere de materii prime şi de alţi factori
de producţie utilizaţi în cadrul lanţului, respectiv în etapele de producţie, transport şi
consum al produsului. Impacturile asupra mediului în lanţul ciclului de viaţă sunt
semnificativ mai mari decât cele care apar exclusiv în etapa gestionării deşeurilor.
 Direct sau indirect, deşeurile ne afectează sănătatea şi bunăstarea în numeroase
moduri: gazul metan contribuie la schimbările climatice, poluanţii atmosferici sunt
eliberaţi în atmosferă, sursele de apă potabilă sunt contaminate, culturile cresc pe
terenuri contaminate, iar peştii ingerează substanţe chimice toxice, după care ajung în
farfuriile noastre. Activităţile ilegale, precum aruncarea, arderea sau exporturile
ilegale au, de asemenea, un rol, însă este dificil să se estimeze amploarea acestor
activităţi sau a impacturilor lor.
 Poluarea radioactivă este definită ca fiind creșterea nivelului de radiații
naturale cauzată de activitățile umane. Se estimează că aproximativ 20% din radiațiile
la care suntem expuși se datorează activităților umane. Activitățile umane care pot
elibera radiații implică activități cu materiale radioactive, cum ar fi mineritul,
manipularea și prelucrarea materialelor radioactive, manipularea și depozitarea
deșeurilor radioactive, precum și utilizarea reacțiilor radioactive pentru a genera
energie (centrale nucleare), alături de utilizarea radiațiilor în medicină (de exemplu,
raze X) și în cercetare. 

 Când ne gândim la radiații, ne imaginăm bombe și explozii nucleare. În timp ce

acestea sunt surse serioase de radiații cu niveluri ridicate, există multe alte surse
constante de radiații, mult mai comune, care generează niveluri scăzute de radiații și
de multe ori trec neobservate. 
 Radioactivitatea este fenomenul de emisie spontană de particule sau unde din
nucleele instabile ale unor elemente. 

Există două tipuri de radiații, anume radiații ionizante si radiații neionizante. Radiația
ionizantă (particule alpha, particule beta, raze X si raze gamma) afecteaza atomii din
ființe vii, deci prezintă un risc pentru sănătate deteriorarea țesutului și ADN-ului din
gene. Există și radiații neionizante, însă acestea sunt mai puțin energice (unde radio,
microunde și lumină vizibilă), iar impactul lor asupra mediului este mult mai mic. 

Diferențele dintre aceste tipuri de radiații constau în anumite proprietăți fizice, cum ar
fi energia, frecvența și lungimea de undă. Astfel, există o varietate de radiații
electromagnetice. Acest lucru înseamnă că oricare dintre ele poate genera poluare prin
radiații, mai ales dacă este intensificată de activitățile umane. 

Cu toate acestea, magnitudinea poluării generate variază, poluarea cu risc mai mare
fiind generată de radiațiile cu energie mai mare, cum ar fi razele gamma, indiferent de
timpul de expunere. Aceste radiații sunt generate prin detonarea armelor nucleare sau
în centralele electrice. 

Prin urmare, semnificația poluării cu radiații este că, deși există surse omniprezente de
radiații, radiațiile cu energie ridicată sunt cele care generează în principal poluarea cu
radiații asociata cu riscuri grave pentru sănătate (cum ar fi cancerul sau decesul).
Acesta este motivul pentru care ne vom concentra pe sursele de radiații cu risc ridicat
pentru sănătate. 
 Trebuie mentionat totusi ca si  celelalte tipuri de radiații (în doze mici și pe o perioadă
mai lungă de timp) pot provoca în continuare probleme de sănătate, inclusiv disfuncții
neurologice, reproductive și cardiace. 

Multe elemente (materiale) radioactive sunt prezente în mod natural în mediul

înconjurător. Cele mai multe dintre ele sunt utilizate în centralele nucleare și drept
componente de bază ale armelor nucleare. Exemple de astfel de materiale: cesiul,
stronțiul, plutoniul și uraniul.

Alte exemple de elemente radioactive: crom 51, cobalt 57 și 60, calciu 47, iod 123,
kripton 85, nichel 63, radiu 226, stronțiu 85, thoriu 226, uraniu 234, tritiu și radon.

Tipuri de poluare radioactivă:

 poluare radioactivă continuă;

 poluare radioactivă ocazională;
 poluare radioactivă accidentală;

În funcție de cantitatea de radiații la care suntem expuși și de sensibilitatea

fiecărei persoane expuse, efectele poluării radioactive pot varia semnificativ de la o
persoană la alta. În timp ce expunerea la cantități mari de radiații generează aproape
imediat boli cronice, cancer sau chiar moarte subită în cazuri de poluare extremă,
cantitățile mici de radiații pot provoca boli care se dezvoltă în timp. Riscul de apariție
a cancerului crește  direct proporțional cu doza de radiații, dar și cantitățile mai mici
de radiații pot cauza cancer după ani de expunere constantă.
De exemplu, expunerea la radon este a doua cauză principală a cancerului pulmonar în
SUA. De asemenea, expunerea la alte materiale radioactive similare poate genera
probleme neurologice, de reproducere sau cardiace. Acestea pot sau nu să fie urmate
de cancer. În cazul în care o femeie este expusă la radiații, înainte sau în timpul
sarcinii, pot apărea defecte genetice congenitale la făt. 

Moștenirea genetică joacă un rol important în ceea ce privește sensibilitatea

unei persoane la poluarea bazată pe radiații. Cu toate acestea, orice cantitate de radiații
poate cauza  cancer și orice expunere la radiații poate însemna un risc pentru sănătate.
Astfel, este întotdeauna mai sigur să se reducă, pe cât posibil, expunerea la radiații.

Poluarea apei este o preocupare serioasă pentru generația actuală. Suntem

familiarizați cu poluanții specifici ai apei, cum ar fi ionii majori, metalele grele,
coloranții și poluanții organici. 
Cu toate acestea, poluarea radioactivă a apei este un fenomen nou, dar care reprezintă
o preocupare serioasă pentru poluarea apei și sănătatea umană. 

În ultimii ani, contaminarea radioactivă și efectele sale asupra sănătății au fost

raportate în multe părți ale globului.

 Utilizarea elementelor radioactive în centralele și  armele nucleare, în razele X, în

aparatele de RMN și în alte echipamente medicale determină expunerea oamenilor la
acestea. Depozitarea deșeurilor radioactive rezultate din aceste activități în cursurile
de apă de suprafață provoacă poluarea apei. 

Contaminarea radioactivă este mai frecventă în apele subterane decât în apele de

suprafață, deoarece acestea sunt mult mai expuse la elementele radioactive care se
găsesc în roci., În cazul unei erupții vulcanice, de exemplu, magma eliberează, 
inclusiv gaze radioactive în mediul înconjurător.

Absorbirea acestor gaze radioactive în cursurile de apă duce la contaminarea

radioactivă a apei. Depunerile atmosferice (atât uscate, cât și umede) de radionuclizi
naturali cosmogeni ce apar natural în mediul înconjurător adaugă și ele nuclee
radioactive în apele de suprafață.

În apele de suprafață și subterane se găsesc frecvent o serie de radionuclizi, printre

care izotopi ai hidrogenului (3H), carbonului (14C), radon (222Rn). 

Radiul este unul dintre elementele categoric radiotoxice care se găsesc în sistemele
acvatice și poate pătrunde în apele subterane prin dizolvarea rocilor acvifere,
descompunerea 238U și 232Th.

Reactoarele nucleare și experimentele cu focoase nucleare sunt principalele surse de

radionuclizi de origine umană (artificiali). Reactoarele nucleare produc radioizotopi
(Cobalt-60, Iridiu-192 etc.), care se utilizează ca surse de radiații gamma în
radioterapie și în numeroase aparate industriale. 

Stronțiu-90, Cesiu-137 etc. sunt, de asemenea, formate de reactoarele nucleare,

împreună cu numeroase deșeuri radioizotopice inutile. De asemenea, Potasiu-40 și
Beriliu-7 sunt elementele radioactive cel mai des întâlnite în nămolul generat în
stațiile de epurare a apelor uzate. 

În plus, activitățile miniere de extragere a elementelor radioactive precum uraniul și

toriul poluează, apele de suprafață și subterane. 

Oceanele și mările sunt depozitele obișnuite pentru uraniul natural, acestea găsindu-se
sub forma ionului carbonat de uranil. Se presupune că o concentrație semnificativă de
uraniu se găsește în apa marină cu salinitate mai mare. Potasiu-40 se găsește, de
asemenea, în concentrații considerabile în mediul marin. 
Centralele nucleare amplasate în regiunile de coastă  contribuie la poluarea apei
marine cu poluanți radiologici prin eliberarea de deșeuri radioactive. Aceste centrale
utilizează, ca parte a procesului tehnologic, apa ca agent de răcire. 

O altă sursă de contaminare este reprezentantă de submarinele nucleare. Au fost

raportate cazuri de poluare radioactivă ca urmare a accidentelor și scufundărilor de
submarine. Centrala Rocky Flats din Colorado, Fukushima, din Japonia, și dezastrul
nuclear de la Cernobîl, Ucraina, sunt câteva exemple de astfel de accidente nucleare. 

Progresul științific continuu și procesele industriale au ca rezultat introducerea

constantă de noi substanțe chimice în mediul înconjurător și, prin urmare, este
imperios necesar să se înțeleagă și să se evalueze factorii de risc și impactul pe termen
scurt, mediu și lung al acestor compuși asupra mediului și sănătății. 
Preocuparea pentru poluarea radioactivă a crescut după descoperirea radioactivității
artificiale, a armelor nucleare și testarea acestora, precum și instalarea de reactoare
nucleare pentru generarea de  electricitate.

Dacă la începutul epocii industriale încă nu se cunoșteau pe deplin efectele reale ale
radioactivității pe termen lung și cât de periculoase pot fi consecințele acesteia, în
prezent măsurile impuse la nivel global au ca scop limitarea pe cât de mult posibil a
poluării radioactive.

De aceea, regimul deșeurilor este diferențiat în funcție de tipul acestora, posibilitatea

de reciclare și gradul de periculozitate.Deșeurile radioactive au un regim special,
reglementat atât la nivel național cât și internațional, iar manipularea și eliminarea
acestora este atent controlată de mai multe autorități, riscul asociat neconformării cu
prevederile legislative privind gestionarea și   raportarea fiind mult mai severă, și
constituie, în unele cazuri, infracțiune pedepsită cu închisoare sau limitarea unor
drepturi. 
Grupul pentru organismele modificate genetic (OMG) oferă consultanță științifică
independentă referitoare la siguranța alimentelor și a furajelor, la evaluarea riscurilor
de mediu și la caracterizarea moleculară/știința plantelor. Activitatea sa vizează în
principal plantele, microorganismele și animalele modificate genetic.

Membrii Grupului OMG sunt cercetători științifici din întreaga Europă specializați în:

 Evaluarea siguranței alimentelor și a furajelor (plante modificate genetic,

microorganisme modificate genetic, animale modificate genetic)
Toxicologie alimentară și genetică, imunologie, alergii alimentare, nutriție
umană și animală, expunere alimentară, biochimie și metabolism, chimie
alimentară, statistici de analiză compozițională și proiectare de studii de teren,
studii privind hrănirea animalelor
 Evaluarea riscurilor de mediu (plante modificate genetic, microorganisme
modificate genetic și animale modificate genetic)
Ecologia insectelor și dinamica populației, ecologia plantelor, ecologie
moleculară, ecotoxicologie, biologia plantelor, fitopatologie, fiziologie
vegetală, știința buruienilor, servicii ecosistemice, știința solului (organisme
din sol, procese biochimice, procese abiotice), genetica populațiilor de plante,
evoluția rezistenței la organismele dăunătoare vizate (entomologie, protecția
culturilor), zonare geografică și medii receptoare, știința dăunătorilor (protecția
plantelor), impactul agriculturii asupra biodiversității, flux vertical de gene,
flux orizontal de gene, persistență și caracter invaziv (răspândirea buruienilor),
impactul asupra organismelor nevizate (entomologie, ecologie), modelare
matematică, statistică și biometrie, proiectare experimentală (proiecte de studii
de teren, proiecte de teste de laborator), agronomie, sisteme de cultură și
practici agricole
  Caracterizare moleculară și știința plantelor
Structura și evoluția genomului, reglare genetică, stabilitatea genomului,
bioinformatică, ameliorarea plantelor, biologie moleculară, fiziologie vegetală
și microbiană, biochimie și metabolism (plante, microorganisme), proteomică,
transcriptomică, genomică, transformare genetică, biologia plantelor,
microbiologie alimentară, rezistență la antibiotice, modelare matematică,
transfer orizontal de gene, analiza expresiei, analiza proteinelor, microbiologia
mediului, genetică, ecologie.

Deşi se fac numeroase teste pe aceste organisme modificate genetic oamenii de

ştiinţă nu pot anticipa ce s-ar putea întâmpla. Modificările la nivel de gene, în natură,
se petrec de-a lungul a numeroase generaţii, într-un timp îndelungat, pe când
“îmbunătăţirile” din laborator se produc prea repede şi numărul de gene modificate
este din ce în ce mai mare, astfel nu se poate prevedea exact ce s-ar putea întâmpla în
viitor cu aceste noi organisme. Singurele informaţii sigure referitoare la impactul
organismelor modificate genetic asupra sănătăţii umane sunt acelea că astfel de
produse pot produce crize de alergie deosebit de puternice. Organismele modificate
genetic duc în primul rând la miscorarea varietăţii genelor, şi, implicit, la slăbirea
plantelor. În eventualitatea unei epidemii, ţinând cont că plantele au aceleaşi
caracteristici: slăbiciuni, atuuri; s-ar putea ajunge la dispariţia lor. În al doilea rând se
produce o infiltrare a ADN-ului modificat cu ADN nemodificat din cauza polenizării,
ceea ce ar însemna o “poluare” a genelor naturale. Aceasta va crea probleme şi în
etichetarea alimentelor modificate sau nemodificate genetic şi la dezinformarea
populaţiei (nr de oameni care doresc alimente modificate genetic este foarte mic) .
Potrivit unor sondaje recente, 62% din europeni şi 77% din cetăţenii italieni sunt
preocupaţi de prezenţa organismelor transgenice ce pot “ateriza” în alimentele care le
ajung pe masă zilnic. Un sondaj de opinie realizat de Asociaţia pentru Protecţia
Consumatorilor din România arată că 78 % dintre români nu vor să dea banii pe
alimente modificate genetic. De asemenea, 98% dintre cetăţeni consideră că
etichetarea acestui tip de alimentelor este necesară, iar jumătate dintre ei cred că
aceste alimente pot afecta sănătatea.

În ţările slab dezvoltate problema nu este lipsa hranei, ci distribuţia deficitară,

despădurirea, deşertificarea etc. Mai mult, majoritatea organismelor modificate
genetic sunt infertile, ceea ce înseamnă că fermierii trebuie să cumpere noi seminţe
anual. Astfel, neactionand asupra cauzei principale a foametei, chiar dacă recolta ar fi
mai bogată în ţările cu probleme, foametea ar continua pentru că produsele ar fi
exportate pentru plătirea datoriilor externe, teritoriu cultivat ar fi prea mic, iar hrana
tot nu ar ajunge la toţi din cauza problemelor în infrastructura locală.
În concluzie, poluarea reprezintă o problemă de actualitate, extrem de gravă și, din
păcate, dificil de combătut. Însă, există speranța că, prin efortul personal adus de către
toți oamenii, organizațiile non-guvernamentale, afacerile mici și mari și reglementările
impuse de guverne, se va reuși, într-un viitor frumos, reducerea semnificativă a
poluării. 

Bibliografie:
https://ecosynergy.ro/poluarea-radioactiva-cauze-si-efecte/
https://scolipentruunviitorverde.ro/wp-content/uploads/2019/03/
surse_tipuri_deseuri.pdf
https://www.efsa.europa.eu/ro/science/scientific-committee-and-panels/
gmo
https://stratos.ro/poluarea-efectele-nefaste-ale-acesteia-asupra-mediului-
inconjurator/
https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-craiova/
agricultural-accounting/plante-si-organisme-modificate-genetic/20030743
https://www.eea.europa.eu/ro/semnale/semnale-de-mediu-2014/articole/
deseurile-o-problema-sau-o-resursa
https://marathonepr.ro/blog/deseurile-ce-impact-au-acestea-asupra-
mediului-si-cum-pot-fi-gestionate/