Sunteți pe pagina 1din 13

Moto: Nu uita niciodată de unde ai plecat, căci nu vei ști

unde vrei să ajungi!

Subiectiv și obiectiv despre casele de lemn în sistem


Nordic
sau
De ce îmi doresc să locuiesc într-o casa de lemn produsă
și asamblată de către Ergio-Prod?

Primul motiv este cât se poate de subiectiv, la Ergio-Prod


am avut prima experiență de muncă din viata mea. M-am
angajat acolo pe când aveam în jur de douăzeci de ani, ca
simplu muncitor necalificat. Pentru că sunt omul care are
talentul de a face o pasiune din orice job, am găsit imediat
un punct comun între artistul din mine și partea de tratare,
impreganare a materialului lemnos, vopsire, pe înțelesul
tururor. Lucrând la Ergio-Prod aproape cinci ani, cunosc
destul de bine toate etapele pe care le parcurge o simplă
bucată de scândura până devine perete lamellar, asterială,
plintă, fronton sau talpă. Am lucrat atât în sectorul de
producție, cât și în sectorul de ambalare, însă cel mai mult
mi-a placut să impregnez piesele lemnoase cu diverse
baițuri, lacuri și vopsele. Cu alte cuvinte, stiu precis cum
se produce o casă de lemn în aceasta firmă, iar acesta este
un motiv suficient pentru mine să îmi doresc să
achiziționez o casă de locuit elaborată acolo.

Însă acest argument, cu siguranță, nu va convinge


obligatoriu și pe altcineva să o facă. Am să incerc cu
unele mai obiective, mai solide.
Firma Ergio-Prod a fost deschisă ca un mic atelier de
tâmplărie, în Comănești, județul Bacău, în anul 1993, de
un către un om ambițios, devenit, între timp, un
antreprenor de succes, Georgel Merlușcă. Societatea a
crescut mult în acesti aproape 30 de ani, obținând variate
certificari: ISO 9001, în 2015 – Managementul Calității,
SRAC – Certificat de conformitate a controlului
producției în fabrică, SRAC – Certificat pentru proiectare
și productie produse din lemn (case prefabricate din
lemn|, mobilier de grădină) - prelucrarea brută a lemnului
și impregnarea lui. Datorită echipei formate din
profesionisti, materialului de foarte bună calitate folosit și
managementului inteligent, căsuțele și casele de locuit
produse la Comînești, au intrat pe piața din Europa în anul
2008, și, în anul 2013, pe piața globală, în America și
Panama.
In speranta că am reușit să vă captez îndeajuns atenția, vă
invit să vizionați acest clip:
https://www.youtube.com/watch?
v=bDYjJyKGLnk&ab_channel=ErgioCaseLemn

Eu mi-aș cumpara o casă de lemn și pentru a încuraja


astfel industria românească de profil, pentru ca pădurile
noastre să nu mai ajungă cofraje pe șantierele de
construcții din lumea arabă. Pe scurt, încurajez mai întâi
prelucrarea și apoi comercializarea, deoarece, în ultimii
ani, în țara noastră, și în special în zona depresionară
Comănești, lemnul a fost exploatat masiv, iar cheresteaua
superioară a fost exportată ca atare, neprelucrată.
Iar pentru că vreau să dau o notă realistă acestui articol,
voi prezenta în continuare atât plusurile, cât și minusurile
pe care le prezintă lemnul, ca materie primă.
Este, în primul rând, un material natural, deci astfel de
locuințe sunt și sănătoase, cu capacitatea dovedită de a
relaxa și de a echilibra sistemul nervos, si prietenoase cu
mediul. Proprietățile sale acustice, de izolare fonică îl fac
un material potrivit pentru locuințe, dar și pentru sali de
concerte, de exemplu. Deasemenea, este și un foarte bun
izolator termic, așadar o construcție din lemn ”vine la
pachet” cu facturi de încălzire mai mici.
Fiind un material usor, costurile fundației scad
semnificativ, iar faptul că devine mai rezistent pe măsură
ce se usucă îl face învingător în confruntările cu
calamitățile naturale – alunecări de pământ, cutremure,
uragane.
Dar cea mai fascinantă calitate pe care o are acesta este că
se poate construi o clădire exclusiv din lemn, indiferent de
destinația pe care o va primi acesta. Nu se poate spune
acelasi lucru despre alte materiale!
Lemnul, în stare uscată, este un bun izolator electric, și cu
asta cred că am enumerat suficiente calități care să te facă
să te gândești de două ori înainte de a alege orice alt
material în defavoarea sa.
În raport cu alte materiale, spre exemplu fierul, și lemnul
oxidează într-o oarecare măsură, dar nu ruginește! Într-
adevăr, este sensibil la acțiunea apei, în sensul de
deteriorare, până la putrezire sau mucegăire, dar, tratat
corespunzator, trece și de această probă.
Călcâiul lui Ahile pentru orice construcție din lemn este
reprezentat de vulnerabilitatea sa în fața atacurilor
insectelor și fungilor, motiv pentru care produsele Ergio
trec printr-un proces atent de tratare. Impregnarea pieselor
are o dublă funcție: în primul rând aceea de le proteja față
de acțiunea factorilor externi (insecte, ploi, soare, vânt),
dar si aceea de a conferi un aspect plăcut produsului finit.
Un alt dezavantaj ar fi acela că lemnul este un material
care se aprinde și arde usor, aspect luat în calcul de
specialiștii Ergio care au redus efectele aceastei
particularități prin tratarea pieselor lemnoase cu soluții
ingnifuge.

Casa visurilor mele ar fi o casă produsă în sistem Nordic,


și ar arăta cam asa:
Oricât ar părea de ciudat, de pe aceea bancă de lemn mi-ar
plăcea să văd cum răsare soarele din mare. Acesta este
marele avantaj atunci când alegi o casa de lemn
prefabricată, o poti primi într-un pachet de patru metri
lungime și o poți asambla aproape oriunde doresti.

Despre casele în sistem Nordic, citez direct de pe site-


ul www.ergio.ro :
”ERGIO are o pasiune pentru lemn încă de la începutul
timpurilor. De aproape 30 de ani în industria
construcțiilor din lemn, firma nu uită de unde a plecat și
continuă o tradiție veche de secole ceea a caselor în
sistem nordic.
De-a lungul anilor, am furnizat o gamă largă de case în
sistem nordic, cabane și campinguri care au fost livrate în
toată lumea, fie în SUA, Marea Britanie, Franța, Spania,
Italia sau alte țări unde au fost folosite fie ca locuințe
permanente, fie case de vacanță. La ERGIO, înțelegem
foarte bine ca uneori este greu sa obții o autorizație de
construcție și de aceea facem tot ce putem pentru a veni
în întâmpinarea partenerilor noștri și a le oferi o
experiență de colaborare unică. Ne putem adapta la orice
cerință tehnică, astfel încât să puteți avea o clădire care
respectă pe deplin nevoile dvs.”
Căsuțele în sistem Nordic pot avea fie perete simplu din
lemn masiv sau lamelar, fie un perete dublu cu izolații, cu
grosimi variate: 43 mm, 58 mm, 88 mm, 100mm, 120mm,
având ca materie primă specii de brad sau molid din țările
nordice (Suedia, Finlanda) și România. Lemnul este tratat
termic prin uscare controlată, cu un procent de uscare de
16% , +/- 2%.
În funcție de cerințele clientului, există trei tipuri de
tratament: tratamentul în autoclavă pentru lemnul care
vine în contact cu solul, tratamentul prin ardere care oferă
posibilitatea de a obține acel lemn cu aspect învechit și
tratamentul prin imersie, care oferă posibilitatea de a
alege culoarea dorită, printr-un proces ecologic.
Căsuțele și casele de locuit de lemn produse la Ergio-Prod
prezintă numeroase avantaje. În primul rând ca pot fi
amplasate aproape oriunde. Sunt ușor de montat și sunt de
calitate superioară, deoarece, cum am mai subliniat,
materialul lemnos este de cea mai înaltă calitate,
producția se realizează cu ajutorul unor mașini de ultimă
generație, iar echipa este formată din profesioniști.
Proiectarea se face în funcție de preferințele, nevoile și
cerințele clientului. Nu în ultimul rând, raportul calitate
preț este unul echitabil.
Fiind extrem de versatile, pot deveni cămine, dar si oaze
de relaxare, căsuțe de vacanță.
Pe mine și faptul că am la dispoziție o gamă variată de
specii lemnoase (brad, molid, pin, etc), mă face să aleg
această firmă fără nici un fel de rețineri.
Chiar dacă viața m-a adus la malul mării, inima mi-a
rămas pe dealurile Moldovei. De aceea mirosul de lemn
îmi face și acum pielea de găină și nu mi se pare un vis
prea mare acela de a locui într-o astfel de casă. Astfel aș
avea și muntele și marea într-un singur loc.

De-a lungul vieții am avut un traseu profesional sinuos,


am lucrat în diverse domenii: în industria lemnului, în cea
alimentară, în domeniului turismului și ospitalității, în
domeniul administrativ-juridic, și lista poate continua.
Însă ceea ce iubesc cel mai mult este să lucrez cu acest
material prețios, cu acest adevărat ”aur verde”. Dacă mi
s-ar oferi posibilitatea să revin în acest domeniu, aș
practica această meserie cu mare drag, cu multă pasiune și
dedicare.

Surse: https://www.ergio.ro/?lang=ro
https://www.facebook.com/ergio.prod
https://ownwoodenhouse.com/index.pl?
act=NEWSSHOW&id=2017102701
https://www.ktb.gov.tr/EN-98769/wood-as-a-
building-material-it39s-benefits-and-disadvan-.html
Oana Maria Damian

S-ar putea să vă placă și