Lacul Titicaca

Lacul Titicaca ( "Lacul Frumos" ) este situat la altitudinea de 3821 m, dar

nu este lacul situat la cea mai înaltă altitudine din lume [1]. Din 1862, deţine
totuşi recordul mondial al celei mai înalte căi navigabile din lume pentru
nave de mare tonaj. De asemenea, este şi cel mai mare lac din America de
Sud, având o suprafaţă de 9710km².
Situat în podişul andin Altiplano, înconjurat de Anzii Cordilieri la graniţa
dintre Peru şi Bolivia, Lacul Titicaca are o adâncime medie cuprinsă între
140 şi 180 m, atingând maxima de 280 m. Partea de vest a lacului aparţine
regiunii peruane Puno, iar cea estică departamentului bolivian La Paz.
Mai mult de 25 de râuri se varsă în Titicaca. Lacul are 41 de insule, unele
dintre ele dens populate.
Titicaca îşi menţine nivelul apelor datorită ploilor şi topirii zăpezilor de pe
munţii din vecinătatea podişului Altiplano. Din el se formează râul
Desaguadero, care curge spre sud, prin Bolivia până la Lacul Poopó.
Acestuia i se datorează mai puţin de cinci procente din pierderile de apă,
restul fiind rezultatul evaporării ca urmare a vânturilor şi soarelui, puternice
la această altitudine.

Legenda lacului
O legendă povesteşte că, după Potopul andin, Inti, zeul Soarelui, şi-a
îndreptat prima rază asupra lacului Titicaca şi a trimis din cer pe pământ,
un fiu şi o fiică pentru ca ei să-i înveţe pe oameni să-l cunoască, să-l adore
şi să îl considere zeul lor. Manco Capac şi Mama Ocllo vin din est, din
Insula Soarelui, din mijlocul lacului sfânt, să dea naştere unei noi civilizaţii,
el ca un luntraş aborigen în poncho roşu, stând în picioare, cu o prăjină
lungă în mână, conducând ambarcaţiunea, iar ea, chircită în spate, toarce
lână de lamă pe un fus de lemn. Locul în care Manco Capac şi-a înfipt
bastonul de aur, a devenit locul ideal pentru dezvoltarea noii civilizaţii.
Acest loc a fost numit Cuzco.

Clima
În zona Lacului Titicaca, clima este extremă, cu variaţii mari de
temperatură între zi şi noapte. Perioada ideală de vizitare este între lunile
mai şi octombrie, când zilele sunt însorite, ploile mai rare şi temperatura în
timpul zilei atinge 25° C. Nopţile sunt întotdeauna reci. În ciuda faptului că
temperatura medie a apei este scăzută 10 - 12°, lacul reprezintă un mare
acumulator de căldură, astfel încât în jurul său se dezvoltă culturi de cartofi,
orz, porumb. Regiunea din jurul lacului Titicaca este considerată ca fiind
zona originară de cultivare a cartofului.

Flora şi fauna
Populaţia piscicolă a lacului este în prezent destul de săracă. Omul a
introdus păstrăvul-curcubeu, iar acesta a eliminat peştele-pisică, originar
de aici. La rândul său, păstrăvul-curcubeu a fost şi el pescuit excesiv.
Principalul locatar al lacului este broasca de Titicaca (Telmatobius culeus) -
specie endemică - despre care se spune că este mai mare decât un
şobolan şi care respiră numai extrăgând oxigenul din apă prin piele. Din
acest motiv, ea nu poate supravieţui afară din apă şi este văzută foarte rar.
Vegetaţia lacului este de trei tipuri: amfibie, acvatică şi plutitoare şi
formează unul din principalele elemente ale ecosistemului. Se remarcă
trestia totora, Elodea, lintiţa. În Rezervaţie sunt prezente şi 64 de specii de
plante terestre riverane.

Rezervaţia Naţională Titicaca

A fost fondată în 1978, acoperă 36.180 hectare şi are drept scop
conservarea florei şi faunei specifice, precum şi a peisajelor atractive din
zona Lacului Titicaca; păstrarea resurselor naturale, precum trestia totora;
dezvoltarea socio-economică a populaţiei din zonă; dezvoltarea turismului
fără a distruge tradiţiile culturale ale zonei.

Turism
Vapor în Portul Puno
Navigaţia pe lac se realizează cu vapoare, dar şi cu ambarcaţiunile
tradiţionale construite din trestie totora. Există, de asemenea, hoteluri cu
restaurante în care poate fi apreciată bucătăria tradiţională în cele două ţări
Peru şi Bolivia.
Vasul din imagine a fost cumpărat în Europa, dezasamblat şi apoi refăcut
pe malul lacului. El funcţionează încă şi este folosit pentru croaziere pe lac.