Sunteți pe pagina 1din 8

 2021

 2019

Republica Moldova

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE

ORDIN Nr. 28
din 11-01-2019

cu privire la examinarea  medicală pentru


stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei

Publicat : 19-07-2019 în Monitorul Oficial Nr. 230-237 art. 1279

MODIFICAT

OMSMPS1315 din 30.12.20, MO42-50/12.02.21 art.143; în vigoare


12.02.21

În conformitate cu prevederile Legii nr.713-XV din 6 decembrie 2001


privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit
de droguri şi de alte substanţe psihotrope, cu modificările şi completările
ulterioare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 36–38/208 din
14.03.2002), în scopul executării prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.296 din
16.04.2009 „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind testarea
alcoolscopică şi examinarea medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi
naturii ei”, cu modificările şi completările ulterioare (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 80–81/347 din 24.04.2009), în vederea perfecţionării
modului de organizare şi examinare medicală pentru stabilirea stării de
ebrietate şi naturii ei în cadrul instituţiilor medico-sanitare publice, în temeiul
prevederilor Regulamentului cu privire la organizarea şi funcţionarea
Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr. 694 din 30 august 2017,

ORDON:

1. Se aprobă:

1) Lista instituţiilor medico-sanitare publice abilitate cu dreptul de


efectuare a examinării medicale pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii
ei, conform anexei nr.1.

2) Cerinţele minime de dotare a cabinetelor de examinare medicală


pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei, conform anexei nr.2.

3) Formularul nr.155/e „Procesul-verbal al examinării medicale pentru


stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei”, conform anexei nr.3.

4) Formularul nr.155–1/e „Registrul de evidenţă al examinării medicale


pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei”, conform anexei nr.4.

5) Regulamentul Comisiei de control a examinării medicale pentru


stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei din subordinea Ministerului Sănătăţii,
Muncii şi Protecţiei Sociale, conform anexei nr.5.

6) Componenţa nominală a Comisiei de control a examinării medicale


pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei din cadrul Ministerului
Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, conform anexei nr.6.

2. Conducătorilor instituţiilor medico-sanitare publice abilitate cu dreptul


de efectuare a examinării stării de ebrietate şi naturii ei şi a analizei de
laborator a probelor biologice:

1) vor asigura executarea necondiţionată a cerinţelor stipulate în


Hotărîrea Guvernului nr.296 din 16.04.2009 „Cu privire la aprobarea
Regulamentului privind testarea alcoolscopică şi examinarea medicală pentru
stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei” cu modificările şi completările
ulterioare;

2) vor asigura instruirea şi numirea prin ordin persoanele cu dreptul de


efectuare a examinării medicale pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii
ei, de recoltarea şi analiza probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei,
consumului de droguri şi altor substanţe psihotrope, precum şi a
medicamentelor cu efecte similare acestora;
3) vor asigura condiţii pentru efectuarea examinării medicale pentru
stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei, pentru recoltarea, sigilarea şi
conservarea probelor biologice în conformitate cu cerinţele stipulate în anexa
nr.2 la prezentul ordin;

4) vor monitoriza permanent modul de efectuare a examinării medicale


pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei şi vor întreprinde măsuri de
rigoare în vederea asigurării corectitudinii şi promptitudinii efectuării
acesteia, cu informarea semestrială a IMSP Dispensarul Republican de
Narcologie, pînă la data de 10 a lunii următoare.

3. Dl Mihail Oprea, Directorul IMSP Dispensarul Republican de


Narcologie:

1) va acorda suportul consultativ-metodic instituţiilor medico-sanitare


publice abilitate cu dreptul de efectuare a examinării medicale pentru
stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei, în vederea asigurării calităţii şi
perfecţionării metodelor de investigaţie;

2) va asigura examinarea în Comisie la solicitarea personală şi/sau a


organelor interesate a tuturor cazurilor de divergenţă apărute între cele două
concluzii ale examinării medicale pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii
ei precum şi toate litigiile ce ţin de această examinare în modul stabilit de
Regulamentul aprobat prin prezentul ordin.

4. Ordinele Ministerului Sănătăţii nr. 155 din din 1 iunie 2009 „Despre
implementarea Hotărârii Guvernului nr. 296 din 16 iunie 2009 „Cu privire la
aprobarea Regulamentului privind testarea alcoolscopică şi examinarea
medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei” (MO, 2009, nr.106,
art.467) cu completările şi modificările ulterioare, nr. 294 din 25.08.2009 „Cu
privire la completarea Ordinului nr.155 din 01.06.09 „Despre implementarea
Hotărîrii Guvernului nr.296 din 16.04.2009 „Cu privire la aprobarea
Regulamentului privind testarea alcoolscopică şi examinarea medicală pentru
stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei” (MO, 2009, nr.144–147, art. 660) şi
nr. 659 din 17.08.2011 „Privind modificarea anexei nr. 6 a Ordinului
ministrului sănătăţii nr. 155 din 1 iunie 2009” (MO, 2011, nr.160–163,
art.1456) se abrogă.

5. Controlul executării prezentului ordin mi -l asum.

 
SECRETARUL GENERAL DE STAT                                     Boris
GÎLCA

Nr. 28. Chişinău, 11 ianuarie 2019.

anexa nr.1

anexa nr.2

anexa nr.3

anexa nr.4

Anexa nr.5

la Ordinul MSMPS

nr. 28 din 11.01.19

Regulamentul

Comisiei de control a examinării medicale pentru stabilirea

stării de ebrietate şi naturii ei din subordinea Ministerului

Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale

I. Dispoziţii generale

1. Prezentul Regulament stabileşte modul de organizare şi activitate a


Comisiei de control a examinării medicale pentru stabilirea stării de ebrietate
şi naturii ei din subordinea Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei
Sociale.

2. Comisia de control a examinării medicale pentru stabilirea stării de


ebrietate şi naturii ei din subordinea Ministerului Sănătăţii, Muncii şi
Protecţiei Sociale (în continuare – Comisie) soluţionează divergenţele apărute
între două concluzii ale examinării medicale pentru stabilirea stării de
ebrietate şi naturii ei, precum şi toate litigiile ce ţin de această examinare, la
cererea persoanei sau a organului interesat adresată Comisiei în termen de
până la 30 zile de la prima examinare şi prelevarea probelor biologice, acordă
asistenţă consultativ-metodică la capitolul examinare medicală pentru
stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei, analizează permanent situaţia la acest
capitol, efectuează anual o sinteză a activităţii Comisiei.

II. Modul de organizare şi activitate a Comisiei

3. Comisia este un organ colegial, formată din 9 persoane, componenţa


nominală a căreia este aprobată prin ordinul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi
Protecţiei Sociale.

4. Comisia se întruneşte ori de cîte ori este necesar dar nu mai tîrziu de 5
zile lucrătoare de la înregistrarea cererii solicitantului.

5. Pentru examinare în Comisie solicitantul anexează la cererea în scris


pe numele preşedintelui Comisiei următoarele acte:

a) copia procesului-verbal al examinării medicale pentru stabilirea stării


de ebrietate şi naturii ei;

b) copia rezultatului analizei de laborator a probelor biologice pentru


determinarea alcoolemiei, alcooluriei, drogurilor, altor substanţe psihotrope
sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;

c) copia actului ce confirmă identitatea persoanei.

6. Responsabil pentru primirea, înregistrarea cererii, evidenţa, colectarea


şi prezentarea în şedinţă a actelor nominalizate la punctul 5 din prezentul
Regulament, a informaţiei privind împrejurările efectuării examenului
medical pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei, a proceselor-verbale
este secretarul Comisiei.

7. Decizia privind corectitudinea concluziei examinării medicale se ia de


către Comisie în temeiul informaţiei colectate, datelor examinărilor efectuate,
precum şi a analizei de laborator inclusiv, după caz, cu invitarea medicului
respectiv şi a persoanei examinate.

8. Şedinţa Comisiei se consideră deliberativă în cazul când sânt prezenţi


7 membri ai Comisiei.

Membrul Comisiei, a cărui opinie nu coincide cu decizia luată, are


dreptul să formuleze un aviz separat care se anexează la procesul-verbal.

Decizia Comisiei se consideră validată cu votul a cel puţin 5 membri.

Decizia Comisiei este irevocabilă.

9. Decizia Comisiei se înscrie sub formă de proces-verbal, care se


întocmeşte în trei exemplare, din care unul se eliberează solicitantului, al
doilea organului interesat, al treilea se păstrează la secretarul Comisiei.

10. Procesul-verbal se eliberează solicitantului în termen de 7 zile


lucrătoare de la data examinării, după confirmarea achitării taxei stabilite
conform Catalogul tarifelor unice pentru serviciile medico-sanitare prestate
contra plată de către instituţiile medico-sanitare publice, precum şi pentru
serviciile acoperite din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală,
prestate de instituţiile medico-sanitare publice şi cele private, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr.1020 din 29.11.2011 „Cu privire la tarifele pentru
serviciile medico-sanitare”, confirmată prin bon de plată.

11. Comisia:

1) examinează documentele metodologice şi normative de conducere a


efectuării examinării medicale pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei
cu înaintarea propunerilor privind perfecţionarea acestora;

2) examinează la solicitarea personală şi/sau a organelor interesate a


tuturor cazurilor, unde lipsesc investigaţiile obligatorii, iar calitatea efectuării
examinării medicale pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei este
insuficientă şi a contribuit la stabilirea incorectă a concluziei medicale;

3) examinează divergenţele examinării medicale pentru stabilirea stării


de ebrietate şi naturii ei, primară şi repetată, precum şi corectitudinea şi
calitatea actului medical la solicitarea personală şi/sau a organelor interesate
cu luarea deciziei respective.

12. Nu se admite examinarea în cadrul Comisiei a proceselor-verbale în


care lipsesc numărul de înregistrare conform registrului, ştampila Instituţiei
Medico-Sanitare Publice unde s-a petrecut examinarea medicală pentru
stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei, semnătura şi parafa medicului
examinator cu nominalizarea funcției deţinute.

III. Dispoziţii finale

11. Prevederile prezentului Regulament intră în vigoare din ziua


publicării acestuia în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexa nr.6 la ordinul MSMPS

nr. 28 din 11.01.2019

COMPONENŢA NOMINALĂ

a Comisiei de control a examinării medicale pentru stabilirea

stării de ebrietate şi naturii ei din cadrul Ministerului Sănătăţii,

Muncii și Protecției Sociale


Iurii BUCINSCHI - vicedirector IMSP Dispensarul Republican de Narcologie,
preşedinte
Ghenadie ZAPOROJAN - membrul Comisiei de specialitate a Ministerului Sănătăţii,
Muncii şi Protecţiei Sociale în psihiatrie şi narcologie,
vicedirector IMSP Dispensarul Republican de Narcologie,
vicepreşedinte
Gheorghe ROŞIOR - şef secţie examinare medicală pentru stabilirea stării de
ebrietate şi naturii ei, IMSP Dispensarul Republican de
Narcologie, secretar
Sergiu TIGHINEANU   Vicedirector, Centru de medicină Legală
Mihail MOROŞANU - d.m., conferenţiar universitar, Catedra mangement şi
psihologie a USMF „N.Testemiţanu”
Igor NASTAS - d.m., conferenţiar universitar, Catedra psihiatrie, narcologie
şi psihologie medicală a USMF „N.Testemiţanu”
Luminiţa AVORNIC - consultant principal, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei
Sociale
Victor ROTARU - şef secţie laborator, IMSP Dispensarul Republican de
Narcologie
Vasile NASTAS - jurist, IMSP Dispensarul Republican de Narcologie
 

[Anexa nr.6 în redacția OMSMPS1315 din 30.12.20, MO42-50/12.02.21


art.143; în vigoare 12.02.21]
 12-02-2021

© Ministerul Justiției, 2022 - Sugestiile și propunerile pot fi expediate la


arij@justice.gov.md

S-ar putea să vă placă și