Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Arghezi:,,Prisaca”
STUPUL LOR
Stupul lor de pe vâlcea
Stă păzit întro broboadă
De trei plopi înalţi, de nea,
Pe o blană de zăpadă.
Prisăcarul lea uitat
Şia căzut şi peste ele
Iarna, grea ca un plocat,
Cu chenar de peruzele.
Înăuntru însăn stup
Lucrătoarele sunt treze
Şi, făcând un singur trup,
Nuncetară să lucreze.
Că niciuna na muncit
Pentru sine, cimpreună
Pentru stupul împlinit
Cu felii de miere bună.
ISCOADA
De cum sa ivit lumina,
A ieşit din stup albina,
Să mai vadă isma creaţă
Anflorit de dimineaţă?
Sengrijeşte gospodina
Denfloreşte şi stupina,
Căci plutise văl de ceaţă,
Astănoapte, pe verdeaţă.
A găsit toată grădina
Înflorită, şi verbina,
Şi santors, după povaţă,
Cu o probă de dulceaţă.
PAZA BUNĂ
Sa întors cercetătoarea
Să le spuie la surori
Căi deschisă toată floarea
Şi câmpia, de cu zori.
Şiau plecat aproape toate
La cules, cu mii şi mii,
Lăsând vorbă la nepoate
Săngrijească de copii.
.
Căci muscoii şi bondarii
Şialte neamuri de pădure,
Pe şoptite, ca tâlharii
Umblau mierea să leo fure.
Însă pazan stupi e bună,
Că târziu, după apus,
Acolo jos, sub stupi, la lună,
Ei zăceau cu burtan sus.
FETICA
Ce duh ai şi ce putere,
Sămpleteşti ceară cu miere,
De la floarea din grădină,
Ostenită de albină?
Tu aduni de pe meleaguri,
Pentru stupi şi pentru faguri,
Pulberi, rouă, stropi şi leacuri,
Poate că de mii de veacuri.
Ca din lână, ca din ace,
Ţeşi reţeaua de ghioace,
De celulen care pui
Mierea dulce şi un pui.
Scule, numere, cântare
Au spus la măsurătoare
Căncăperea cea mai mare
În găoacea cea mai mică
E ghiocul tău, fetică.
Eşti, pe lumea de subt cer,
Cel mai mare inginer.
Pentuneric, făr’ să ştii,
Ai făcut bijuterii.
Şi minuni în toată clipa
Cu musteaţa şi aripa.
Şi, cum ştii, muncind, să taci,
Nu te lauzi cu ce faci.
TÂLHARUL PEDEPSIT
Întro zi, prin asfinţit,
Şoaricele andrăznit
Să se creadă în putere
A prăda stupul de miere.
El intrase pe furiş,
Strecurat pe urdiniş.
Se gândea că o albinăi
Slabă, mică şi puţină,
Pe când el, hoţ şi borfaş.
Lângă eai un uriaş.
Nu ştiuse că nerodul
Va da ochii cu norodul
Şişi pusesen cap minciuna
Că dăn stup de câte una.
Roiul, cum se la zărit
Ca intrat, la copleşit.
Socoteală săi mai ceară?
Nu! Lau îmbrăcat cu ceară,
De la bot până la coadă,
Tăbărâte mii, grămadă,
Şi lau strâns cu meşteşug,
Încuiat întrun coşciug.
Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Că puterea se adună
Din toţi micii împreună.
MIERE ŞI CEARĂ
Fetele, albinele,
Au furat sulfinele,
Ţărâna de soare,
De pe flori uşoare,
Pulberea de lună,
De pe mătrăgună,
Scrumul de şofran,
Nea de mărghiran, –
De pe izma creaţă,
Lână de tămâie
Şi smirnă, molâie –
Soiuri de lumină
Făcută făină.
Li seaştern ca pânzele
Toate dupăprânzele,
Şi la toate ceasurile
Trâmbele, altasurile.
Cred că vancăpea
Întrun stup şio stea,
Care a venit
Şi sa rătăcit
Dintrun roi de sus.
Şi care diseară
E miere şi ceară.
ZDREANŢĂ
Laţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcăi strâns din petice,
Ca săl tot împiedice.
Ferfeniţelei atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi sencurcă şi descurcă,
Parcăi scos din câlţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş, fără pereche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şiaşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină s se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şil face.
De când en gospodărie,
Multe anvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăpiş,
Se strecoară pe furiş,
Pune laba, ia cu botul
Şinghite oul cu totul.
„Undei oul?” antrebat
Gospodina. „Lam mâncat!”
„Stăi niţel, că te dezvăţ,
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte.”
ŞI ia dat un ou fierbinte.
Dar de cum la îmbucat,
Zdreanţă la şi lepădat
Şianjurat cu un lătrat.
Când se uită la grădină,
Cu culcuşul lui vecină,
Zice Zdreanţăn gândul lui:
„Sa făcut a dracului”.
A FOST…
Scumpi copii, după vacanţă,
Vă mai amintiţi de Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă,
Cum lam scris şi laţi citit?
Câte unul, câţi aţi fost,
Lînvăţa şi pe de rost.
Răsfăţat şi mult iubit,
Zdreanţăal nostru a murit,
Rămăsese din frumosul
Prieten bum, pielea şi osul.
Îşi pierduse şi mirosul
Şi vederea, şchiopătând
Şi căzând din când în când.
Mă striga din glod şi apă
Săl mai scot din câteo groapă,
Aducânduşi poateaminte
De un drum de mainainte,
O lua strâmb printre strujani
Dând cu botun bolovani
Pentru ca întâi şintâi
Săl ridic şi săl mângâi.
Zdreanţă, fără să mă vadă,
Mă ştia cam prin livadă.
Sufăr de atunci cumplit
Să ştiu că Zdreanţăa murit.
Plânge sufletul din mine.
Îl aştept şi nu mai vine.
Mai aflaţi şi nu e bine
Că ce fuse nu mai vine.
Vremea deapănă şi toarce
Şi cea fost nu mai sentoarce.
BĂNUŢUL
Auzise şi Dănuţ
Că un ou e cu „bănuţ”
Şi credea că oul moalei
Puşculiţă cu parale.
Avea ca vreo şase ani
Şi visa să strângă bani,
Socotind pe uşi, cu cretă,
Cât costa o bicicletă.
Scormonind pe la găini,
Pe subt cloşti şi prin vecini,
A stricat, pe neştiute,
Ouă cam vreo două sute.
Dar sa pus plângând să zbiere,
De necaz şi de durere,
Cea pierdut şi cea găsit!
Că sa mai şi mâzgălit
Cu albuş cu gălbenuş.
De atunci şi pânacuş,
Na ajuns să se mai spele,
Că intrase mâzgan piele.
A răcnit şia mai ţipat
Că măcar nu lea mâncat,
Fierte, ochiuri sau răscoapte,
La cafelele cu lapte.
El crezuse, băietanul,
Că bănuţui gologanul
Sau un leu frumos şi nou
Pus cumva în orice ou.
Nu ştia căi stă pe fund
Oului un gol rotund
Pentru plod şi pentru pui,
Când ia trup făptura lui.
Că subt coaja strânsă caer
Stă păstrat un pic de aer,
Ca, trezit din nesimţire,
Puiul mamii să respire.
CUIBUL
Rândunicile, păreche,
Şiau prins cuib de casa veche.
Cât priveşte fulgii, lâna,
Are grija lor bătrâna.
Trage, disdedimineaţă,
Din saltea ţigaie creaţă,
Şi din perina de puf
Scoate câte un zuluf.
În pridvor, în pălimar,
Le destramă, aşadar,
Şi, furiş, după perdea,
Vede care i le ia.
GHICITOARE
Ghicitoarea ştiu căţi place.
Cei ca un burduf de ace?
Ca un pepene cu ţepi?
Ia gândeştete. Pricepi?
Şi răspunden doi, trei timpi,
Cine are mii de ghimpi?
Cui îi ustură şoriciul?
..
Nai ghicit că e ariciul?
ARICI, ARICI, BOGORICI
Ghem de spini şi ţepi uscate,
Stăntărit cantro cetate.
Poate trece un vecin
Peste el cu carul plin,
Că nu simte nici atât
Cât lar gâdila pe gât.
Ca săl scoată, ca să iasă,
Câiniil latră. Lui nui pasă.
Unul, încercând un pas,
Sa ciocnit în ghimpi, la nas;
Fiindcă tontul şi netotul
Şia vârât în ace botul.
Dacar fi citit aici,
El afla cei un arici,
Însă câinii nau habar
De tipar şiabecedar.
Nesupus la gând pismaş,
Bogorici e drăgălaş
Cui ăl ia cu prietenie.
Cântăi numai din tipsie
Şiţi şi joacă o chindie!
MEIUL
Când venea vreo vijelie,
Leam dat mei pe farfurie,
Ca să nu se risipească
Hranan viscol, păsărească.
Vrăbiile, mai şirete,
Făceau semne către fete:
Să nu fie vreo capcană.
Vrăbioiul deastă toamnă,
Priceput, ca mai bătrân,
Râsen el, cu ciocun sân,
ŞI din pleoape, ca de gumă,
Şi din ochi clipi a glumă.
„Las’ că ştiu eu, vru să spuie,
Şi ce este şi ce nu e.
Omul acesta din fereastră
Este bun, căi mama noastră.”
INIMĂ DE CÂINE
La coteţul lui Dulău,
Paznic bun şi câine rău,
Vrăbiile se adună
Să prânzească împreună.
Zgribuliten pod şin pom,
Au văzut, ducând, pe om,
Troaca mare cu păsat
Şi Dulău a şi lătrat.
Uriaşul negru ştie
Că a pus tovărăşie
Şi cu vrăbioii hoţi
Mămăliga pentru toţi.
Şi gingaş cum nu se poate
Lea lăsato jumătate.
MÂŢA
Când se scoală iesen tindă.
Deabiancepe să sentindă
Şiobosită de căscat
Se întoarce iar în pat.
Ca să doarmă şi mai bine,
Laba căpătâi şio ţine
Şi din vis, cum sa adus,
Că sa pus cu burtan sus.
Dar scurteicai ca de vată,
Cu opt nasturi encheiată:
Şi dormind şi dolofani
Sug din ea cinci cotoşmani.
Creştetul, bălţat pieziş
Pare strâns cantrun bariş
Înnodat cu două funte:
La urechile din frunte.
Ea visează poate, parcă,
O plimbare întro barcă,
Pe un luciu argintiu,
Poate chiar în Cişmigiu.
Căi dă coadan ritm târcoale,
Cantrun lac de apă moale,
Coada ei de păr de pâslă,
Bătând perna ca o vâslă.
GÂRIGÂRI
Între oi şintre măgari,
Laolaltă cu catârii,
Calcăn pas, cu paşii rari,
Gâscan vârstă, GâriGâri.
Chiar berbecii o cinstesc
Pentru tact şi cumpătare
Şi cu felui bătrânesc
Îi dau rang de inspectoare.
Are cincisprezece ani,
Şi din gloata curţii deasă
Trece mândră, prin gâscani,
Ca prin bâlci o preoteasă.
O saluţi, o chemi, şi vine.
Din cei spui şi cei vorbişi
Ea se uită lung la tine
Dintro parte şi pieziş.
Na avut noroc sănveţe
Şcoala cel puţin primară,
Că acum la bătrâneţe,
Ajungea şi profesoară.
PUI DE GREIER
Sare parcă pe jăratic
Şii şi lung şi e şi lat.
Capui pare retezat
Şi, al naibii, e simpatic.
Tânăra caricatură
Embrăcată can nădragi,
Şi toţi fraţii lui mis dragi,
Numai dacă tac din gură.
Pe sub toate uşile
A trecut nesupărat,
Decât lung, mai mult pătrat
Şi umblând dea buşile.
Când începe, să te uiţi!…
Cântă otova din drâng,
Că şi mâţele se plâng
De atâtea melodii.
IADA
Între iezii din cireadă
Sa născut deo săptămână,
Dintro capră mai bătrână,
Dar zburdalnică, o iadă.
E bălţatăn fel de pete,
Zugrăvite ca pe var,
Când, prin vişini şi arţar,
Bate luna în părete.
Dar pestriţă şi bălţată,
Albă, neagră, stacojie,
Santrecut în fudulie,
Şii stă bine, că e fată.
Iar în frunte, iada mea
Poartă, brează, semn: o stea.
NEPĂSAREA
Dimineaţa, când mă scoală
Stolul, e o ciripeală.
Le strig tare, ca la şcoală.
Porţia de câte trei
Zeci de boaben cioc, de mei,
Le învăţ să numere,
Ele dau din umere.
De leaş da şi carne crudă,
Nici nu vor de scris saudă.
Vrăbioii mei sunt proşti:
Cum dei vezi, îi şi cunoşti.
CLOCITOAREA
Omul, zici ca născocit,
El, maşina de clocit.
Dar, pe cât miaduc aminte,
Ia luat cucul înainte;
Căci în tagma păsărească
Pune pealţii să clocească,
Hoţul, ouăle cu pui,
Ca săi scoată cucii lui.
El pândeşte, pe furiş,
Cuiburile din frunziş;
Un minut fără dădacă,
Şintro lipsă de oleacă
Ouăn cuib străin şi pleacă.
Un ou ici, un ou colea,
Mai frumos nu se putea.
Cuiburile, cu chirie,
El le ia pe datorie
Şi, la şase, şapte poşti,
Face păsările cloşti.
Cât priveşte plata dreaptă,
E soroc la MoşAşteaptă.
Când prin pomi, când în urzici,
Ouăn cuib la pitulici,
Care nici nu au habar
Întorcândusen cuibar.
Ouăle lor, cam la fel,
Se şi potrivesc niţel,
Şapoi gazda nu prea ştie
Nici să numere, să scrie
Pe o frunză, peo hârtie,
Câte ouă a lăsat
În cuibar, bob numărat.
Pitulicile, cinstite,
Rămân dară păcălite.
Eu aş vrea s ştiu ce zice
Amăgita pitulice,
Când bobocii ei năuci
Dau, în cuib, de pui de cuci?
BABAN SAT
Baban sat face minuni,
Că descântă cu cărbuni,
Doi cărbuni şi trei minciuni.
Deorice păs, de orice doare,
De măsele, de lingoare,
E atotvindecătoare.
Toate poate şi le ştie,
Dând cu bobiin farfurie.
Cu o vrajă bombănită,
Când însoară, când mărită,
Şi dezleagă şi desparte,
De aproape, de departe,
Numai pentru om sărac
Nare timp şi nare leac.
De la el nai ce să iei
Nici pentru cocoaşa ei.
HOŢU’
A orbit de boală grea
Hoţu’ tatii, şiaş fi vrut
Săi găsesc un leac, ceva.
Nici un vraci nu la avut.
Nam aflat nici un spiţer,
Nici la târg, şi nici în cer.
De vreo şase ani sau şapte
Ochiii zac, peceţi de noapte,
Şingropat în gol cu totul
Cată cu nasul şi botul.
Uitel, dibuie şi parcă
A zări niţel încearcă.
A trecut şi sa lovit,
A lătrat. O fi simţit.
Anţeles că pe aici
Umblăn tufe un arici.
Altă dată, lângă casă,
A dat de broasca ţestoasă.
Întro zi sa pomenit
Ciufulit, dar mulţumit,
Că visase că bătea
Cinci dulăi şi o căţea.
El se ceartă printre stele
Şi cu nişte cucuvele.
Hoţu’ e căţel de treabă.
Puii cloştii îl întreabă
Cum e noaptean noaptea lui
Şil mângâie ca pe pui,
Povestind mai lămurit
Ceau visat şiau mai gândit.
Îi iubesc şi derbedeii
Din văzduhuri, porumbeii.
Prieten bun, un porumbiel
Doarme în coteţ cu el.
PIŢIGOII
Piţigoi, piţigoi,
Nu mai treci şi pe la noi?
Umbli prin copaci streini
Şi te văd pe la vecini.
Aveam două rândunele
Şiau plecat din cuib şi ele.
Vă feriţi de prispa mea
Parcă vam făcut ceva,
Pe când eu, mereu deştept,
Toată noaptea vă aştept,
Toată ziua, toată vara,
Să vaud ciupind vioara.
Piţigoi, mă simt sortit
Să mă ştiu tot părăsit.
UNUI PRIETEN MIC
Cuţul negriu peste tot
Trece vama gânditor,
Cu urechile pe bot.
Cuţul este călător.
.
Să cutez ceva săi spun?
Nu ştiu ce are să creadă.
Trebuie s fie bun:
A dat niţeluş din coadă.
Însă fiindcă e pe jos,
Sa uitat, nu sa oprit,
E frumos, dar ce folos
Dacăi aşa de grăbit?
Cineo fi găsit cu cale,
Penserate, de ia scris,
Pe adresa dumisale,
Să poftească la Paris?
FETELE MELE
Au aflat fetele mele,
Când se uită prin perdele,
Cine vine şi le pune,
În fereastră, boabe bune,
Arpacaş, mălai şi mei;
Că se uităn ochii mei,
Fără să se sperie.
Vin în stol puzderie,
Şi la geam, pe latură,
Mişunând se satură.
Are grijă, fiţi pe pace,
Tata mare să vămpace.
Că vă cumpără din piaţă,
Marţea, disdedimineaţă,
Tot seminţe dulci la gust,
De fir lung cu spic îngust,
De fir gros cu ciucure,
Numai să vă bucure.
Însă, cum se vede treaba,
Darurile nus degeaba,
Că şi voi îi daţi să scrie,
Schimb şi plată, poezie.
El vă stă mereu de pază,
Apărate să vă vază,
Vrăbioi şi vrăbii mici,
De om rău şi de pisici.
CÂNTEC DE ADORMIT MIŢURA
Doamne, făi bordei în soare,
Întrun colţ de ţară veche,
Nu mai nalt decât o floare
Şi îngust cât o ureche.
.
Şin pridvor, un ochi de apă
Cu o luntre cât chibritul,
Can crâmpeiul lui săncapă
Cerul tău şi nesfârşitul.
Dăi un fluture blajin
Şi o broască de smarald.
Şin pădurea de pelin
Fă săi stea bordeiul cald.
Şi mai dăi, Doamne, vopsele
Şi hârtie chinezească
Pentru ca, mânjind cu ele,
Slava ta so smângălească.
Şi când totul va fi gata
So muta la ea şi tata.