Verdeș Constantin Andrei

Clasa a VII-a
Ruseni
Doctor Muscalu Neculai

Zâna Primavară

Pământul somnoros a început să se trezească la viață. Norii suri au căptușit tolba

posomorâtă a iernii, apoi și-au luat zborul către tărâmurile înghețate. Pe cerul limpede ca un cristal
luminos razele calde și aurii ale soarelui poleite în culori de primăvară, încălzesc pomii golași.

Primăvara, fiica cea mai tânără și mai frumoasă a anului, trezește la viață întreaga natură.
Peste tot este veselie și agitație.

La munte, baba iarnă înca nu și-a adunat cojoacele. Lângă firicelele subțiri de apă, din
pământul umed și negru se zărește o suavă floricică. Ghiocelul, cu gluga lui verde și cu clopoțel de
argint privește împrejur la razele soarelui care dezmiardă muntele golaș și pustiu.

- Ghiocelule, de ce ai ieșit de sub zăpadă? Întreabă bradul îmbrăcat în dantelă albă cercelată.
- Zâna iarnă îmi este datoare pentru că i-am împrumutat culoarea și în fiecare primăvara mă
lasă să ies de sub zăpada poleită cu margăritar.
- Ghiocelule, fii bucuros că ai stat toată iarna sub pământul somnoros. A fost o iarnă grea dar
și frumoasă!
- Bine că ne-ai adus primăvara! zice bradul.

Ghiocelul gingaș, subțirel la trup cu clopoțelul delicat a fost ales de Zâna Primăvară să
vestească întregii naturi că domnia zăpezii a luat sfârșit.

Undeva, într-un tărâm ascuns, Zâna iarnă îmbrăcata într-o rochie cusută cu ace de gheață și
împodobită cu steluțe argintii se pregătește să plece.

Primăvara începe să se coboare grabită din caleașca ei în culorile curcubeului.

- La revedere, iarnă!
- Bine ai venit, dulce primăvară!