Istoria Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr.

Carol Davila”, se contopeşte cu începuturile medicinei în

Armata României.La începutul secolului XIX,  în Ţara Românească şi Moldova existau lazarete, care deşi erau marcate
ca spitale, dotarea acestora, spaţiul şi mai ales posibilităţile de tratament oferite erau puţin mai mari decât o infirmerie.

Până la înfiinţarea medicinei militare ca serviciu regulat, în România, oştaşii au fost îngrijiţi o perioadă la Mânăstirea
Mărcuţa, ulterior la Spitalul Pantelimon şi din 1834 în clădirile Mânăstirii din mahalaua Mihai Vodă.

În anul 1813, doctorul german Georg Johann Andreas von Grünau, absolvent al  Şcolii de Medicină din Göttingen, care
contribuise la combaterea ciumei din 1813 şi a holerei din 1831, se stabilişte  în Ţara Românească.

La 1 septembrie 1831, când începe construcţia Lazaretului Regimentului 1 Bucureşti, colonelul Grunau este numit
medic şef al Lazaretului. Astfel doctorul Grunau devine primul comandant al Spitalului oştirii  în perioada 1831-1838,
timp în care scoate primul regulament de funcţionare al spitalului. La începutul existenţei sale, Spitalul Oştirii avea
doar 40 de paturi şi se confrunta cu mari greutăţi în ceea ce priveşte dotarea cu instrumente şi asigurarea
medicamentelor.

Atât înfiinţarea Lazaretului cât şi numirea doctorului Grunau la comanda acestuia s-au făcut de către domnitorul Barbu
Ştirbei, în baza regulamentului miliţiei existent la acea dată în Principatul Tării Româneşti.

În anul 1858 începe construcţia cazărmii din strada Ştirbei Vodă după proiectul arhitectului Hartel. Deşi construcţia se
finalizează în anul 1861 spitalul oştirii din Mihai Vodă se mută în noul spaţiu încă din toamna anului 1859. Noul spital
cu 3 secţii: de boli interne, boli mixte si boli venerice va funcţiona sub numele de Spitalul Militar Central până către
anii 1885 – 1889.

În anul 1853, soseşte în Bucureşti, doctorul Carol Davila la cererea expresă a domnitorului Barbu Ştirbei. La nici 25 de
ani, după ce și-a dat doctoratul la Paris și după ce a ajutat la stingerea epidemiei de holeră din 1849 în două provincii
din Franţa, primeşte gradul de maior şi o misiune nobilă care îl va conascra ca doctor şi făuritor al medicinei militare
iar numele său va fi înscris la loc de cinste în istoria românilor.

Cu migală, abnegaţie şi tenacitate construiește, din aproape în aproape, sistemul medical din România și organizează
serviciul sanitar militar și civil.

În anul 1855, este numit la comanda Spitalului Militar de care se va lega întreaga lui activitate de mai târziu. În acelaşi
an înființează o școală de felceri iar în 1856 o școală secundară de chirurgie cu program școlar teoretic-liceal și sanitar-
militar pentru care însuşi caimacamul Alexandru Dimitrie Ghica dă un opis domnesc pentru sprijinirea tinerei instituții.
După doi ani cu ajutorul lui Nicolae Kretzulescu o transformă în “Școala națională de medicină și farmacie”, nume sub
care va funcţiona timp de 10 ani până în anul 1869 când devine Facultatea de Medicină.

Elaborează primele măsuri pentru apărarea sănătăţii muncitorilor, organizează primele dispensare în ţară şi în 1861
înfiinţează orfelinatele pentru fete şi băieţi adunând copii mahalalelor într-un sistem de întreţinere şi educaţie
înstituţionalizată, reducând astfel bolile şi analfabetismul. Carol Davila împreună cu un horticultor austriac, înfiinţează
Grădina Botanică din Bucureşti, pentru instruirea studenţilor medicinişti şi, mai ales, pentru aprovizionarea cu plante
medicinale a farmaciilor.
Totodată, împreună cu farmacistul Ştefan Hepiteş, organizează învăţământul veterinar şi farmaceutic, şi înfiinţează mai
multe societăţi printre care „Societatea Medicală”  în 1857, „Societatea de Cruce Roşie” şi „Societatea Ştiinţelor
Naturale” în 1876, precum şi reviste de specialitate, „Monitorul Medical” în 1862 şi „Gazeta Medicală” în1865, unele

dintre aceste şi astăzi îşi au sediul în actualul Spital Militar.

Curând conferinţele medicale şi prelegerile cu demonstraţii experimentale pe care le-a susţinut Carol Davila au umplut
până la refuz amfiteatrul de la Sfîntu Sava.

La 21 august 1862, prin Înalt Decret Domnesc semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, având la bază propunerile
tânărului ofiţer medic Carol Davila, au fost înfiinţate Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a
Serviciului Sanitar Român, atestându-se astfel medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătăţii
efectivelor armatei.

In anul 1864, cand spitalul armatei avea 500 de paturi, Davila încearcă fără succes o nouă formă de organizare,
transformând şi reorganizând secţiile pe divizii medicale. Astfel apar trei  divizii chirurgicale cu domenii şi competenţe
diferite şi o divizie de boli venerice, numite şi sifilitice. Fiecare divizie avea un medic-sef, şef de clinică, secundar,
farmacist şi subchirurgi. Insucesul său s-a datorat neputinţei ministerului de război de a asigura numărul de medici şi
asistenţi, dar mai ales de a diversifica instrumentarul şi materialul rulant sanitar militar.

Dar ambiţia lui Carol Davila nu cunoaşte limite. Introducând sistemul consultaţiilor gratuite pentru oamenii săraci,
instituţionalizarea persoanelor cu handicap a concursurilor medicale și a stagiilor obligatorii în spitale,  Carol Davila va
interzice ca în spitalul oastei române să mai lucreze, medici fără diplomă. Este perioada când Spitalul Militar a devenit,
sediul principal al clinicilor Şcolii naţionale de medicină, şi locul unde au apărut primele lucrări ştiinţifice de mare
valoare.

In anul 1859, la vârsta de 31 de ani, Carol Davila este numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, şeful Serviciului
Sanitar al Armatei  şi şeful Eforiei Spitalelor Civile în fapt consiliul de conducere al spitalelor funcţie pe care o deţine
până în anul 1864.

În 1860 pune bazele Farmacopeei Române şi, împreună cu medicii spitalului militar a combatut epidemia de holera de
la Brăila şi pe cea de tifos de la puşcăria din Telega. Atunci au apărut celebrele picături Davila, care şi astăzi intră în
compoziţia multor medicamente.

La data de 31 mai 1868, după venirea regelui Carol I, pe tronul României, prin decret regal Carol Davila primeşte ca
“recompensă naţională “, cetăţenia română, pentru care şi-a dat toată priceperea şi iscuşinţa sa.

În anul 1870 colonelul medic Carol Davila pleacă pe frontul franco-prusac, unde cu devotament tratează pacienţii din
ambele tabere aflate în conflict. La revenirea în ţară, cu o experienţă bogată în medicina de război, Carol Davila pune
bazele Serviciului de Ambulanţă. Primele utilaje specializate în transportul răniţilor intră în dotarea armatei şi implicit a
Spitalului Militar în preajma Războiului de Independenţă.

În anii 1877-1878 când ţara lupta pentru Independenţa sa, medicina militară dã „proba de foc” pe câmpul de luptã. Cu o
dotare minimã medicii din Spitalul Militar care au participat pe front au salvat vieţi omeneşti, şi au prevenit epidemiile
din tranşee. Cu sprijinul Misiunii Militare Franceze ,,Berthelot”, spitalul militar primeşte instrumente şi echipamente
medicale sunt organizate trenurile sanitare, şi se îmbunătăţeşte serviciul de ambulanţă prin înlocuirea trăsurilor
medicale cu automobile mult mai rapide şi posibilităţi multiple.

Geniul organizatoric al lui Carol Davila foloseşte principiul legãturii serviciului sanitar de pe front cu Marele Cartier
General prin comandamentele sanitare ca organe de coordonare constituite la nivelul fiecărui regiment în cadrul statului
major iar misiunile sanitare au fost incluse în planurile de operaţii ca servicii distinct. În timpul Rãzboiului de
Independenţã, Carol Davila a stabilit pentru prima dată etape sanitare de tratare şi evacuare a răniţilor de pe front şi a
constituit spitalele militare de campanie, completând  necesarul de medici şi sanitari cu elevi ai Şcolii de Felceri de pe
lângã Spitalul „Mihai Vodã”, studenţi ai Facultãţii de Medicinã, şi studenţi civili pe bazã de voluntariat.

Cu o imensă putere de muncă, colonelul Carol Davila i-a îndemnat pe medicii din prima linie a frontului să asigure
asistenţa medicală la peste 13.000 de răniţi şi bolnavi odată cu  cucerirea Plevnei, şi asaltul Grivitei. Însuşi Osman
Paşa, comandantul trupelor turcesti, când a căzut în prizonierat a fost rănit. Fiind şi bolnav acesta a fost tratat la
Bucureşti, de o echipă de medici de la Spitalul Militar condusă de Carol Davila.

După obţinerea Independenţei de stat solicitările de asistenţă medicală din Spitalul Militar Central, au crescut iar
saloanele , tip lazaret au devenit neîncăpătoare.Cu înverşunarea cunoscută, generalul Carol Davila în ultimii săi ani de
viaţă, rămas văduv, bolnav şi cu patru copii face demersuri repetate la ministerul de război pentru dezvoltarea
capacităţii spitaliceşti a Spitalului Militar. Până la urmă, în anul 1883 Ministerul de Război a fost convins, a luat decizia
necesară şi achiziţionează cu suma de 1 370 000 lei,  terenul de peste 80 000 de m2 din strada Francmasonă, actuala
Mircea Vulcănescu, cuprins între  biserica cu hramul “Sf. Gheorghe” cazarma Malmaison, Mantunanţa Militară şi Gara
de Nord. Pe acest teren în scurt timp încep construcţiile unui spital pavilionar “tip Bismark”, după modelul anglo-
francez.

La data de 25 septembrie 1889, când Spitalul Militar s-a mutat în actuala locaţie, Carol Davila se stinsese din viaţă la
24 august 1889, fără a-şi vedea opera finalizată. Pe atunci Spitalul Militar a fost primul spital european dotat cu lumină
electrică şi spălătorie cu aburi. Iniţial a functionat cu 324 de paturi. Fiecare sectie avea localul său, după o concepţie
originală, la care a contribuit substanţial profesorul medic dr. Petrescu Zaharia.  La inaugurare Spitalul Militar a primit
numele doctorului Carol Davila şi a devenit în scurt timp institutia medicală fundamentală din armată, centrul
investigatiilor diagnostice fine si al activitatii terapeutice complexe, precum şi baza obligatorie a cercetărilor ştiințifice.

În Bucuresti în faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie pe care a înfiinţat-o şi care îi poartă numele a fost amplasată
o statuie în memoria fondatorului şcolii româneşti de medicină. Universitatea de Medicină Veterinară, Spitalul Militar
şi multe alte spitale din ţară care îi poartă numele au fixate pe faţadă câte o placă de marmură care ne amintesc de
geniul creator al ilustrului Carol Davila. Cel mai încărcat de semnificatii este însa bustul generalului din curtea
Spitalului Militar Central, pentru că este singurul monument public al lui Constantin Brancusi la Bucuresti şi prima sa
lucrare executată la comandă. În anul 1903, bustul a fost sculptat de Brancusi în piatră, iar nouă ani mai tarziu a fost
turnat în bronz şi instalat în curtea Spitalului Militar.  În anul 1990, sculptura a fost donată Muzeului Militar Naţional,
iar in curtea spitalului a fost instalată o copie in bronz.

Istoria zbuciumată din timpul Primului Război Mondial a avut repercusiuni şi asupra Spitalului Militar. După o serie de
înfrângeri militare în timpul operaţiei de acoperire a Carpaţilor şi a graniţei dunărene, armata română , administraţia şi
familia regală s-au retras în Moldova. Spitalul Militar Central a fost evacuat şi el la Iasi, unde a ocupat câteva cladiri şi
barăci din cadrul spitalului Socola. Din Moldova, Spitalul Militar va constitui, spitalele de pe front.

În această perioadă, tulbure pentru soarta ţării un nou suflu îl dă Regina Maria a României supranumită de popor
„Mama răniţilor” sau „Regina – soldat”,  care în timpul campaniei din triunghiul de foc de la Mărăşeşti, Mărăşti,şi
Oituz, împreună cu doamnele de la curte şi din înalta societate românească a lucrat direct pe front în spitalele de
campanie alinând durerea şi suferinţa soldaţilor.

În toamna anului 1918 Spitalul Militar a revenit la Bucureşti, în localul propriu in mare parte devastat de ocupanţii
germani şi austro-ungari. Acest lucru nu a împiedicat delegaţia spitalului militar să participe la 1 Decembrie 1918 la
Marea Unire de la Alba – Iulia. După reparaţile care au durat aproape un an la 2 iunie 1919, Spitalul Militar
Central ,,doctor  Carol Davila”, şi-a reluat cativitatea cu un număr de 700 de paturi.

Cel de-Al Doilea Război Mondial, prin dimensiunea sa globală, dezvoltarea armamentului şi viteza de ducere a luptei
pe mai multe fronturi a fost considerat cel mai sîngeros şi mai devastator război din istoria omenirii. A fost perioada în
care Spitalul Militar Central s-a confruntat cu mari greutăţi,  fără a minimaliza pierderile în vieţi umane.  În această
perioadă se pun bazele concepţiei spitalelor militare de campanie pe mai multe linii şi se înfiinţează aviaţia sanitară
pentru evacuarea cât mai rapidă a răniţilor din prima linie şi transportarea acestora  în spitalele din linia a 2-a şi a 3-a.
Cu preţul vieţii, şi de această dată, medicii militari au respectat jurământul lui Hipocrat.

După război, în arealul Spitalului Militar Central se înfiinţează Centrul Medical al Aviaţiei şi se pun bazele medicinii
aeronautice. De asemenea, medicii din Spitalul Militar Central şi-au dezvoltat activitatea didactică, pregătind studenţi,
stagiari şi medici interni.

La cutremurul din 1977, când Capitala a fost devastată, în numai două ore, Spitalul Militar Central a preluat peste 500
de răniţi iar medicii s-au adaptat din mers la simptomatologia evenimentului. Calitatea corpului medical dovedită atunci
a însemnat actul de naştere al primului serviciu de chirurgie medicala din Armata Romana, cu mult timp înaintea
armatelor europene din Anglia, Franta, sau Germania. La fel s-a întâmplat şi în zilele revoluţiei, când personalul militar
medical a fost prezent la datorie pentru cauza libertăţii.

In perioada post-revoluþionarã, Spitalul Militar Central a contribuit cu specialişti din toate domeniile la constituirea
spitalelor  militare de campanie,  care, sub egida ONU, au participat la misiuni de menţinere a pãcii din: Kuwait  în
anul 1991, în Somalia  în perioada 1993-1994 şi în Angola între anii 1995- 1997. Putem afirma cu tărie că a fost o
perioadă de pionierat, un timp al căutărilor. Este momentul când s-a format noua concepţie doctinară a sistemului
medical militar care a permis personalului medical din Spitalul Militar Central să participe şi la constituirea echipelor
medicale în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest în Bosnia-Herţegovina şi Kosovo şi ulterior în teatrul de operaţii
din Irak şi Afganistan. Astfel la 29 iulie 2009, la încheierea misiunii din Irak, eforturile medicilor şi personalului
auxiliar militar medical au fost încununate de trecerea glorioasă pe sub Arcul de Triumf.Din anul 2000 prin ordinul
comun al ministrului sănătăţii  şi al ministrului apărării naţionale, denumirea Spitalului Clinic Militar Central “Dr.
Carol Davila” s-a schimbat în Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, pentru că aici funcţionează
o unitate de primiri urgenţe, care asigură asistenţa medicală 24 de ore pe zi pentru toţi pacienţii care se prezintă cu
urgenţe medicale şi chirurgicale. Unitatea de primiri urgenţe asigură şi servicul de asistenţă medicală la domiciliul
pacienţilor, prin sistemul de ambulanţe dotate cu aparatură medicală de ultimă generaţie.

Din luna septembrie 2009, prin ordin al ministrului apărării naţionale, denumirea spitalului se modifică în Spitalul
Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, ca rezultat al recunoaşterii dezvoltării activităţii didactice şi
de cercetare clinică din cadrul spitalului, reflectată şi în creşterea numărului de clinici universitare din spital.     Din
august 2010 s-a înfiinţat Serviciul Medical Militar de Urgenţă, prin ordin al ministrului apărării naţionale, Gabriel
Oprea, punând în practică o idee necesară şi utilă. Serviciul funcţionează alături de  SMURD. După asigurarea tuturor
dotărilor necesare, selecţia şi formarea personalului în specializarea medicina de urgenţă, potrvit prevederilor legale
acest serviciu va fi unul de sprijinire reciprocă prin apelarea numărului comun 112. Este poate cel mai complex serviciu
din istoria Spitalului Militar din Bucureşti, deoarece implică participarea mai multor arme şi specialităţi militare:
medicină, aviaţie şi auto, logistică, comunicaţii şi informatică . Finalizarea acestui proiect ambiţios va asigura în viitor
alături alte servicii  similare din sistemul naţional actiunea promptă şi rapidă în situaţii de catastrofă, calamităţi sau
agresiuni militare.
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, considerat “Nava Amiral” a medicinei militare
româneşti în prezent, se călăuzeşte după deviza: „Stabilitate, Competenţă, Profesionalism“  pentru că, se poate mândri,
la împlinirea a 180 de ani de existenţă, cu îndeplinirea în bune condiţii a celor trei funcţiuni fundamentale ale unui
spital de talie europeană, asigurând în paralel activitatea de asistenţă medicală, inclusiv asigurarea urgenţelor medico-
chirurgicale, activitatea de învăţământ universitar şi postuniversitar, şi nu în ultimul rând activitatea de cercetare
ştiinţifică.

În acest spital se tratează anual peste 55.000 de pacienţi, iar în regim ambulatoriu încă 120.000 de pacienţi. Spitalul
Universitar de Urgenţă Medical Central asigură asistenţa medicală pentru militarii întoarşi din teatrele de operaţii şi
recuperarea medicală a celor care au suferit leziuni traumatice în cursul aplicaţiilor exerciţiilor sau misiunilor
internaţionale. La începutul acestui an, ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea a dispus înfiinţarea unui centru
aparte cu o structură proprie, dotat cu paturi, aparatură medicală de ultimă generaţie şi personal cu înaltă calificare, în
care să funcţioneze un serviciu specializat de asistenţă medicală spitalicească pentru militarii care au suferit traume pe
timpul participării la misiuni externe misiuni externe.De asemenea, Spitalul Universitar de Urgenţă Medical
Central ,,doctor Carol Davila”, asigură, conform hotărârii Consiliului Suprem de Apărare al Ţării, asistenţă medicală
pentru demnitarii români şi străini. Primul pas în implementarea acestei decizii a fost când s-a asigurat cu succes
asistenţa medicală pe durata summit-ului NATO de la Bucureşti din 2008.Din anul 2004 în cadrul Secţiei Clinice de
Psihiatrie funcţionează Departamentul de Psihofarmacologie  având ca obiectiv specific activitatea de cercetare
farmacoclinică sub directa îndrumare a Academiei Române.În Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central există în
prezent 10 secţii chirurgicale şi 14 secţii medicale. De asemenea, spitalul este dotat cu laboratoare moderne, aparatură
imagistică modernă- tomograf multislice cu multiple aplicaţii clinice, linii noi de endoscopie şi bronhoscopie şi aparat
de rezonanţă magnetică nucleară. În ultimii ani a fost renovat şi dat în folosinţă Ambulatoriul de Specialitate  care
asigură consultaţii de specialitate pentru pacienţii ambulatori.În cadrul procesului de modernizare a spitalului a fost
renovat pavilionul de neurologie şi psihiatrie, au fost îmbunătăţite condiţiile hoteliere din secţiile medicale şi
chirurgicale, a fost refăcută staţia de sterilizare şi a fost ridicată o biserică.Toate aceste realizări se datorează
personalului care asigură asistenţa de specialitate, în spital există un număr de 300 de ofiţeri, 40 de subofiţeri şi maiştrii
militari, precum şi 1100 de civili angajaţi cu contract.

Totodată, în cadrul spitalului îşi desfăşoară activitatea specifică de pregătire profesională un număr de aproximativ
1500 rezidenţi militari şi civili în fiecare an, sub îndrumarea medicilor şi cadrelor universitare din secţiile clinice şi
universitare ale spitalului, plus un număr important de studenţi de la facultăţile de medicină şi Institutul Medico-Militar
din Bucureşti.

Pregătirea profesională este completată de o intensă activitate de cerecatre ştiinţifică, reflectată în numărul mare de
lucrări publicate de medici la congresele şi conferinţele de specialitate. Anul acesta Spitaul Universitar de Urgenţă
Militar Central ,, Doctor Carol Davila” a spijinit desfăşurarea celei de-a XVI-a ediţii a Congresului de Medicină
Militară Balcanică, realizat eveniment la care au participat medici din Grecia, Turcia, Bulgaria, Albania şi Serbia şi
care datorită condiţiilor de organizare, a numărului mare de lucrări prezentate la un nivel ştiinţific ridicat a fost un
succes recunoscut în lumea medicală balcanică.

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ,, Doctor Carol Davila” se înscrie astăzi pe coordonatele concepţiei
privind reorganizarea şi modernizarea sistemului medical militar, prin integrarea principiilor doctrinare naţionale şi
asumate în cadrul Alianţei, constituindu-se într-o referinţă generală, pentru stabilirea şi asigurarea managementului
capabilităţilor medicale astfel încât şă se asigure capacitatea operaţională şi de reacţie imediată la nivel strategic,
operativ şi tactic.