Voltaire (filosof și scriitor al Iluminismului francez)

Candid sau Optimismul (satiră publicată sub

anonimat în 1759)

De-a lungul secolelor, filosofii au concluzionat afirmații

mai mult sau mai puțin dezbătute. Pot spune că sunt de acord
cu unele și sceptică în privința altora, dar câteva sunt rodul
unor rațiuni eronate, din punctul meu de vedere, cel puțin.
Printre cea mai greu de acceptat afirmație este cea a filosofului
Leibniz, care spunea că “trăim în cea mai bună dintre lumile
posibile”, într-o perioadă în care filosofii încercau să
soluționeze “problema răului”. Mulți ar contrazice această
afirmație, care poate părea absurdă, cum de altfel a ironizat-o
și Voltaire, în romanul său satiric, capodoperă a literaturii
universale, Candid.

Candid dezbate mai multe teme: absurditatea optimismului, inutilitatea

speculaților filosofice, ipocrizia religiei și puterea coruptoare a banilor,
romanul caracterizându-se prin tonul său sarcastic, precum și prin intriga
sa fantastică, cu evoluție foarte rapidă.
Candid, personajul principal, este un tânăr destul de naiv, care, la
începutul romanului, trăia o viață lipsită de griji, la curtea unchiului său.
Pangloss, mentorul său, îl îndoctrinează cu optimismul Leibnizian,
insistând că tânărul trăiește “cea mai bună dintre toate lumile posibile”.
Acțiunea se precipită când stilul de viață al lui Candid este întrerupt
brusc, fiind alungat de la curtea baronului, urmând deziluzionarea lentă şi
dureroasă a acestuia, pe măsură ce experimentează şi este martorul
marilor probleme ale lumii, în timp ce face o lungă călătorie în jurul
acesteia pentru a vedea cum trăiesc oamenii și ce pot face împotriva
răului.

Principala țintă a ironiilor lui Voltaire este speranța vremii în care trăia,
speranță care plana asupra științei, iubirii și a progresului tehnic. Voltaire
a văzut ce poate contemporanii săi au omis: problemele lumii nu au o
soluție. De altfel și subtitlul romanului este “Candid sau Optimistul”.

Candid și tovarășii săi au călătorit de-a lungul lumii și au suferit

persecuții, naufragii, violuri, cutremure, variolă, foamete și tortură. În
ultimele pagini ale romanului, aceștia ajung în Turcia, unde Candid
cumpărase ferma de pe ţărmul Propontidei, la sfatul Babei. Într-una din
zile, doi viziri fuseseră strangulați, eveniment ce tulbură și înspăimântă pe
mulți. Dar Candid și mentorii care l-au influențat poate cel mai mult,
optimistul incurabil Pangloss (caricatura lui Leibniz, Pangloss nu își
revizuiește sistemul filosofic nici după cât chin a îndurat, stabilind între
rău și bine o relație de cauză-efect) și pesimistul Martin, trec pe lângă un
bătrân care se relaxa indiferent sub umbra unui portocal. Întrebat care este
numele celui strangulat, bătrânul le răspunde că nu cunoaște și nu a
cunoscut vreodată numele vreunui vizir, considerând că de obicei cei care
se amestecă în politică sfârșesc mizerabil, precum merită, de altfel. Le
mărturisește că niciodată nu s-a deranjat cu ce se întâmplă în
Constantinopol, singura sa grijă fiind grădina de câțiva acrii de care se
îngrijea alături de familia sa. Musulmanul, cel mai plauzibil filosof, este
responsabil cu însămânțarea celei mai importante idei a lui Candid, ideea
întregului roman.Voltaire a provocat atâta tragedie nu pentru a sensibiliza
cititorii, ci pentru a sublinia ceea ce Candid rezumă prin o metaforă
extraordinar de melancolic zugrăvită: “Trebuie să ne lucrăm grădina”.
Sfatul lui Voltaire, deși vag pesimist, este sănătos, în sensul că nu ar
trebui să ne preocupe decât propria noastră viață. Lumea nu poate fi
vreodată perfectă, deoarce noi, oamenii, nu suntem perfecți. Cum putem
soluționa problema răului, când noi suntem, mai mult sau mai puțin, răul?
Totuși, mintea noastră tinde să cadă victimă fricii și disperării, astfel încât
trebuie să o ținem ocupată. Să ne ocupăm în timpul zilei de un proiect,
pentru ca noaptea să adormim satisfăcuți. Proiectul poate fi scrierea unei
cărți, îngrijirea unei case sau administrarea unei mici afaceri, chiar și
cultivarea unei grădini, precum turcul. Proiecte la o scară mică, de care
nu depind multe persoane. Voltaire ne sugerează că ar trebui să aspirăm
la o viață ca a turcului:liniștită. Și nu degeabă a spus că trebuie să ne
cultivăm grădina. Grădinăritul nu este o sarcină trivială. Pentru
musulmani, singura modalitate de a reda perfecțiunea lumii este prin o
grădină îngrijită. Grădinăritul protejează de influența haosului, a lumii
periculoase, noi focalizându-ne efortul pentru a crea o reflecție a binelui
la care tânjim.

Putem aplica sfatul lui Voltaire în continuare, în zilele noastre. O

doamnă în vârstă mi-a spus mai demult că nu are televizor, deoarce nu îi
plac filmele și nu o interesează știrile. Atunci am fost consternată:cum să
nu te preocupe ce se întâmplă în lume? Acum o înțeleg. Deși în
continuare cred că trebuie să fim conștienți de lumea în care trăim, uneori
este sănătos să ne detașăm de ea.