Liceul Teoretic ,,Iulia Hasdeu”

Referat le tema
FAUNA DE PEȘTERĂ
din Republica Moldova

a realizat Sîrghii Iulian, elev în clasa VIII-a C

a verificat Cozma Natalia, profesoară de geografie

1
 Ce este o peșteră?

Prin peșteră se înțelege orice cavitate subterană naturală cu ieșire la

suprafață aflată în scoarța Pământului. Este vorba de goluri naturale, căci
omul sapă mine, galerii, puțuri, tunele, dar nu peșteri. În același sens cu
„peștera" se folosesc de multe ori cuvintele „cavernă" și „grotă". Unele
peșteri păstrează urme de viețuire ale omului preistoric.

Cele mai cunoscute peșteri din Republica Moldova

Peștera ''Emil Racoviță'' Peștera Surprizelor Peștera Răposaților

Distanţa din or. Pestera Surpizelor este situată Nordul republicii
Chişinău:  aproximativ în apropierea satului adăpostește o cavernă
265 de km Zoloceni, pe malul drept al naturală în stîncă de calcar
Nistrului. Lungimea Pestera sarmatian. Ca suprafață,
Este situată în nordul
Surpizelor sa depășește 1700 peștera ajunge până la
Moldovei. Este numită
m. apele Nistrului.Crăpăturile
în numele renumitului
Pestera Surpizelor a fost au o arhitectură mai puțin
speolog român Emil
descoperită întâmplător, la obișnuită: de la podea au o
Racovita (1868-
sfârșitul secolului al XX-lea. formă de semicerc, care pe
1947).Peștera ''Emil
Peștera a apărut ca urmare a parcurs se lărgește,
Racovita'' este cea de-a
proceselor exogene, datorită devenind mai spațioase. Cu
treia cea mai mare
cutremurelor puternice și a o lungime de peste 70 de
dintre peșterile de gips
falielor tectonice. metri, se consideră o
de pe planeta noastră.
peșteră orizontală.

2
 1.Caracterizarea condițiilor de mediu
Clima

o temperatura corespunde mediei anuale externe a locului în care se deschide peștera;

o oscilațiile de temperatură între zi și noapte aproape lipsesc;
o umiditatea relativă a aerului scade rar sub 90.%;
o umiditatea provine de la apa ce pătrunde sub formă de picături sau de la râurile și lacurile
subterane;
o lipsa razelor solare;
o anotimpurile trec neobservate;
o în majoritatea peșterilor temperatura aerului e de 8-9 grade Celsius;
o temperatura constantă a areului din interiorul peșterilor se datorează schimbului de
căldură dintre aer și rocă în care el se menține;
o în peșteri aerul circulă din părțile mai reci spre cele mai calde formând curenți de aer;

Relieful

 Tipul de relief valabil pentru peșterile din R.M. este relieful carstic , adică relieful specific format
pe roci solubile. Printre rocile solubile pe care poate lua naştere relieful carstic se numără
calcarul, sarea şi gipsul .Acest tip de relief s-a format prin actiunea combinata atat a proceselor
fizice cat si chimice , dar rolul dominant revine proceselor chimice, intre care dizolvarea are un
rol esential.
 Principalul "vinovat" de formarea reliefului carstic este apa. Sub acţiunea ei, rocile solubile sunt
corodate şi erodate, luând naştere forme deosebite de relief. Din cauza mişcărilor tectonice, în
pachetele de calcar apar fisuri, fracturi şi diaclaze pe care apa se infiltrează şi îşi începe munca
în subterean. Astfel iau naştere peşterile.

3
 1.Caracterizarea condițiilor de mediu
Vegetația (hrana pentru animale)

Lipsa luminii solare nu permite creșterea plantelor și procesele fotosintetice , pe care se

bazează aproape toate ecosistemele.

Surse importante de hrană într-un mediu subteran sunt animalele în descompunere și

zăcămintele de guano de lilieci , care în unele peșteri dau viață comunităților mari de
nevertebrate .
În peșteră, nu departe de gura ei, unde mai pătrunde încă lumina zilei se întâlnesc plante
verzi, câteodată și pe tulpinițele lor slabe se văd și floricele palide.
Unele ferigi se adaptează la mediul peșterilor, unde lumina e de 6 ori mai slabă decât cea
de la suprafață, în adânc unde nu pătrunde lumina solară se dezvoltă numai ciuperci.

4
Știai că...

 Cea mai mare peșteră din lume se află în Vietnam. Aceasta se numește Son Doong. Cea mai
mare cameră a peșterii Son Doong are peste cinci kilometri în lungime, 200 de metri înălțime
și 150 de metri lățime.
 Cea mai lungă peșteră este Mammoth Cave din Statele Unite. Labirintele acesteia măsoară
peste 675 de km.
 Speologia este știința care se ocupă cu studiul peșterilor.
 Mayașii au construit temple peste peșteri sau au construit templele astfel încât să arate ca
peșteri, deoarece credeau că peșterile sunt intrarea în lumea de apoi.
 Peștera Reed Flute din China a rămas în istorie ca fiind cel mai cunoscut adăpost natural
antiaerian în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945).
 Peștera „Emil Racoviță” („Cenușăreasa”) este cea mai mare peșteră din
Republica Moldova și a 26-a cea mai lungă peșteră în lume. Este recunoscută, de asemenea,
ca a treia cea mai lungă peșteră de ghips din lume. Ocupă o suprafață de 51 ha.
Repartizarea faunei de peșteră

 Cu toate condițiile aspre din peșteră, întuneric, frig, umezeală, unele plante și animale s-
au adaptat mediului de viață subteran. Cu studiul vieții în peșteri se ocupă biospeologia
fondată în 1920 de savantul român Emil Racoviță care înființează la Cluj primul institut
de biospeologie din lume.
 Viețuitoarele care trăiesc în peșteri sunt împărțite în trei categorii:

5
 Troglobionte sunt plante și animale complet adaptate vieții cavernicole: alge, coleoptere,
diptere, arahnide, crustacee...
Troglobiții pot fi considerați animalele de peșteră adevărate. Troroglobiții sunt clasificați
în troglofauna, referindu-se la animalele de peșteră și stigofauna, care sunt animale de
peșteră care trăiesc în apă.

Troglofile sunt animalele care locuiesc în peșteri și de multe ori își completează întregul
ciclu de viață în habitatul peșterii, dar este, de asemenea, capabil să supraviețuiască în
habitatele deasupra solului.
Mai pot fi plante și animale care folosesc peștera doar ocazional - pentru reproducere,
adăpost sau hibernare cum ar fi liliecii, mamifere mai mari care caută culcuș: iepuri, vulpi,
urși, jderi, care vânează lilieci, vidre în peșterile active...

Trogloxene sunt animale care tră iesc în peșteri, de obicei chiar la intrarea sau în jurul
sistemelor de peșteri, dar nu pot depinde exclusiv de peșteri pentru a-și finaliza ciclul
de viață sau activită țile zilnice. Animalele trogloxene extinse includ șobolani, ratonii,
opilionii și urșii.
Liliecii, cum ar fi bâ tul mexican cu coadă liberă sau liliacul gri, sunt trogloxenii. Aceste
animale din peșteră tră iesc în peșteri, dar furajează afară .

2.Caracterizarea generală a faunei

Adaptări

 Datorită particularităţilor fizice şi trofice ale mediului cavernicol, în cursul evoluţiei lor
animalele au ajuns să aibă o sumă de trăsături adaptative.

Adaptări morfologice Adaptări eco-fiziologice

1. Anoftalmia În concordanţă cu viaţa într-un 1. Scăderea In cazul faunei troglobionte,

6
 mediu obscur, animalele
troglobionte sunt lipsite de ochi
funcţionali. Dispoziţia funcţiei
vizuale se realizează treptat, la
unele specii ochii fiind reduşi, la
altele nemaiexistând deloc , iar
în cazurile extreme regresia
afectând chiar si centrii nervoşi
ai vederii. Absenţa ochilor e
compensată de capacitatea
tegumentului de a percepe
radiaţia luminoasă.
2. Paralel cu pierderea funcţiei
Depigmentarea vizuale, animalele troglobionte
se caracterizează prin pierderea
pigmenţilor tegumentari, astfel
încât cele mai multe dintre ele
sunt albe, uneori chiar
translucide. Se consideră
că depigmentarea este favorizată
de atrofierea organului vizual,
precum şi de temperatura scăzută
şi umiditatea ridicată.
3. Apterismul Se caracterizează prin absenţa 3. Stenohigrobioza
aripilor la speciile prevăzute în
mod normal cu aripi (ex. insecte,
coleoptere).
4. Forma Tipul cavernicol poate fi
corpului caracterizat printr-o gracilitate a
corpului şi prin alungirea
apendicelor (picioare şi antene).
În cazul coleopterelor,
îngustarea afectează doar partea
anterioară a corpului, în timp ce
abdomenul are tendinţa să devină
7
metabolismului metabolismul este mult mai
redus decât la animalele epigee.
Experienţe concludente au
demonstrat că
intensitatea respiratorie
(consumul de oxigen pe
unitatea de timp şi de masă
corporală) este net inferioară
faţă de cea a unor specii ce
aparţin aceleiaşi grupe
sistematice, dar care trăiesc la
suprafaţă. Se poate deci afirma
că există un ”tip de metabolism
propriu speciilor troglobionte”.
2. Stenotermia S-a crezut multă vreme că
speciile troglobionte sunt
stenoterme (trăiesc doar într-un
domeniu restrâns de
temperatură). Cercetările
moderne au pus în evidenţă
existenţa unei stenotermii
ecologice specifice faunei
subterane, adică animalele tind
să se plaseze cât mai aproape de
temperatura lor preferenţială,
care nu acoperă decât un
domeniu restrâns.
Troglobiontele sunt
stenohigrobionte pentru că ele
nu pot trăi decât în condiţiile
unei umidităţi foarte ridicate,
deoarece sunt slab protejate
împotrivapierderii prin
evaporare la nivelul
tegumentului a lichidelor
interne;ca urmare, mor foarte
repede dacă sunt scoase din
etnosfera umedă a peşterii.
4. Dispoziţia Datorită obscurităţii din peşteri,
ritmurilor de ritmul nictemeral a dispărut cu
activitate totul. La speciile troglobionte,
activitatea se desfăşoară în mod
uniform, fără
diferenţe sesizabile între zi şi
noapte. În plus, ritmul ei este
mult diminuat în comparaţie cu
 globular, fenomen cunoscut sub formele epigee, în concordanţă
numele de falsă cu scăderea accentuată a ratei
fiziogastrie.La coleopterele metabolismului.
troglobionte, abdomenul este
normal , şi doar elitrele se
bombează delimitând sub ele o
cameră de aer în care se conservă
umiditatea necesară respiraţiei
tegumentata

3. Caracterizarea unei specii prezente în peșterile din R.M.

Date generale
 Olm este un urodel amfibian care aparține familiei de proteide , singura specie din
genul Proteus. Este singura vertebrată troglobiană (adică care trăiește și se reproduce
exclusiv în peșteri) prezentă pe continentul european și, spre deosebire de majoritatea
amfibienilor, este o specie complet acvatică. Este endemic pentru apele subterane care se
varsă în platoul carstic și Alpii Dinarici , în special în sudul Sloveniei , în Venezia
Giulia italiană (lângă orașul Trieste ), în vestul Croației și în Bosnia-Herțegovina,  .
 Este o specie bine cunoscută pentru adaptările sale la viața într-un mediu subteran, în
special la absența luminii. Olmul este un animal orb și anoftalmic ( fără ochi) și a
dezvoltat alte organe de simț , în special cele pentru miros și auz. De asemenea, este
complet depigmentat . Este un animal neotenic , adic.ă menține caracteristicile larvei
chiar și în stadiul adult , așa cum se întâmplă.

Aspectul exterior

 Olmul este un animal neotenic , adică păstrează caracteristicile tipice ale stării larvare pe

toată durata vieții sale, neefectuând metamorfoză ca majoritatea amfibienilor. Are un corp
roz ca un anghil, în general între 20 și 20 de metri lungime 30 cm , dar care la unele
exemplare poate ajunge până la 40 cm . Trunchiul este cilindric, uniform gros și segmentat
de 25-27 brazde dorsale de dimensiuni egale. Coada este relativ mică, comprimată lateral și
înconjurată de un carenaj dublu. Membrele sunt mici și subțiri, iar picioarele au un număr

8
 redus de degete comparativ cu alți amfibieni: picioarele din față au trei degete în loc de
patru, cele din spate două în loc de cinci. Corpul este acoperit cu un strat subțire
de piele care conține o cantitate foarte mică de pigment de riboflavină , ceea ce conferă
animalului o culoare alb-gălbuie sau roz .
 Este posibil să se observe organele interne din partea abdominală a corpului. Cu toate
acestea, olmul și-a păstrat capacitatea de a produce melanină : atunci când este expus la
lumină, corpul se întunecă treptat, iar în unele cazuri larvele sunt colorate. Capul (care
seamănă cu o pară în aparență) se termină cu un bot scurt și dorsoventral aplatizat.
Deschiderea gurii este mică, iar dinții ei mici formează o sită care îi permite să țină particule
mai mari în interiorul ei. Nările , atât de mici încât să fie practic imperceptibile, sunt
poziționate lateral foarte aproape de partea finală a botului.
 Olmul respiră prin branhii externe care formează două smocuri în partea din spate a capului;
apar de culoare roșie datorită sângelui bogat în oxigen vizibil prin pielea depigmentată. Are
și plămâni rudimentari, al căror rol în respirație este doar accesoriu. Sexul are aspect foarte
asemănător, totuși masculii au o cloacă mai groasă decât femelele .

Dietă

 Acest amfibian mănâncă foarte puțin, iar principalul motiv este legat de habitatul în care
trăiește, care oferă foarte puține pradă de mâncat. Mănâncă crustacee minuscule și,
uneori, larvele proprii, dar având în vedere încetineala metabolismului său, este capabilă
să suporte perioade extraordinar de lungi fără hrană: experimentele controlate au arătat că
un proteus poate să postească timp de aproximativ 12 ani.

Bibliografie:

https://koaha.org/wiki/Proteus_anguinus
https://koaha.org/wiki/Fauna_cavernicola#

9
 https://ro.ripleybelieves.com/animals-that-live-in-caves-
669
https://ro.wikipedia.org/wiki/Pe%C8%99ter%C4%83
http://pesterile.blogspot.com/2008/11/adaptarile-
animalelor-cavernicole.html
Manualul de geografie – clasa a 8-a
https://www.shtiu.ro/curiozitati-despre-pesteri-care-este-
cea-mai-mare-pestera-din-lume-133325.html
Cartea Tainele lumii subterane
Cartea Jumătate de secol sub pământ

10