Ghid Cosmetice

FABRICAREA PRODUSELOR COSMETICE
AUXILIAR
FABRICAREA PRODUSELOR
COSMETICE
Autori:
Ing. Hnat Mihaela Florina

Ing. Moisei Diana
0
CUPRINS
Pag.
I. GENERALITĂŢI ................................................................................... 2
II. ACTIVI ŞI ADITIVI ÎN COSMETOLOGIE
1. MATERII PRIME ŞI AUXILIARE
1.1. MATERII GRASE ...................................................................... 4
1.2. CERURI ANIMALE ŞI VEGETALE .............................................. 6
1.3 DERIVAŢI AI PETROLULUI ....................................................... 7
1.4. SUBSTANŢE UMECTANTE ....................................................... 7
1.5. AGENŢI TENSIOACTIVI ( EMULGATORI) .................................... 8
1.6. SOLVENŢI ................................................................................ 9
1.7. ULEIURI VOLATILE ................................................................... 9
1.8. MATERII PRIME PULVERULENTE ............................................ 10
1.9. EXTRACTE VEGETALE ........................................................... 11
2. ANTIOXIDANŢI ............................................................................... 13
3. COLORANŢI ŞI PIGMENŢI .............................................................. 15
4. AGENŢI DE CONSERVARE ........................................................... 21
5. SUBSTANŢE FOTOPROTECTOARE ................................................ 24
6. POLIMERI UTILIZAŢI ÎN TEHNOLOGIA COSMETICELOR ............... 27
III. PRODUSE COSMETICE
1. PRODUSE DE ÎNGRIJIRE A PIELII ................................................ 31
2. PRODUSE DE COSMETICĂ DECORATIVĂ ..................................... 37
3. PRODUSE PENTRU ÎNGRIJIREA PĂRULUI ..................................... 45
4. DEODORANTE SI ANTIPERSPIRANTE ............................................ 50
5. PRODUSE DE PARUMERIE ............................................................ 55
6. COSMETICE DE EPILARE .............................................................. 65
7. PRODUSE DE COSMETICĂ ANTISOLARE ...................................... 66
8. CREMELE DE RAS ........................................................................ 68
9. PRODUSE DE INGRIJIRE ORALA - PASTA DE DINŢI- ..................... 70
I. GENERALITĂŢI
În conformitate cu Directivele Comunitaţii Europene 76/768 din 1993,

regulate în 1995, Produsul Cosmetic este diferit drept "Orice substanţă sau
preparat ce se intentionează a fi pus în contact cu diferite părţi externe ale
trupului uman (epiderma, părul, unghiile, buzele, organele genitale externe)
sau cu dinţii sau membranele mucoase ale cavităţii orale, cu scopul exclusiv
sau principal, de a le curăţa, parfuma, modifica aspectul, corecta mirosul
corporal sau de a le proteja şi menţine în stare bună".
Legislaţia în vigoare stabileşte că produsele cosmetice sunt "acele articole
care se inteţionează a fi aplicate prin frecare, picurare, stropire, pe corpul
omenesc sau altfel aplicate sau introduse în interior sau pe orice parte
componentă a acestuia, pentru curaţare, înfrumuseţare, creşterea atractivitaţii
sau modificarea aspectului".
Principala diferenţă dintre medicamente şi cosmetice este aceea că
medicamentele trebuie dovedite a fi "sigure şi eficiente" inainte de a fi
comercializate, in timp ce pentru cosmetice nu este nevoie, de regula, de
aceasta testare.
Deszvoltarea industriei producatoare de cosmetice a condus la o
diversificare extraordinara a tipurilor de produse care au drept principal scop
cresterea atractivitatii si promovarea sanatatii si frumusetii.
Produsele cosmetice şi de parfumerie sunt amestecuri de substanţe

chimice, naturale sau sintetice, care se folosesc cu scopul îngrijirii corpului
omenesc în vederea asigurării menţinerii echilibrului fiziologic şi a stării de
sănătate corespunzătoare.
COSMETICOS (lb. greacă) = îngrijirea pielii
Cosmetica – o ramură care se bazează pe igienă şi estetică; cuprinde:
 Cosmetica fiziologică – bazată pe îngrijirea pielii feţei, a corpului şi
părului pentru a le asigura funcţii de nutriţie şi de dezvoltare
normală;
 Cosmetica decorativă – bazată pe obţinerea unui aspect curat,
plăcut, atrăgător.
Obţinerea produselor cosmetice are un dublu scop:

– Valorificarea resurselor de materii prime şi transformarea lor în
produse de largă utilitate;
– Producerea de bunuri de larg consum
La introducerea unui nou produs, după cercetările şi probele de
laborator, se efectuează teste epicutanate pentru a verifica eficienţa şi
inofensivitatea produsului.
2
CLASIFICAREA PRODUSELOR COSMETICE
1. Produse de îngrijire a pielii

→ creme şi emulsii (de curăţire, de hidratare, cu acţiune
astringentă, antiacneice, după ras, după epilare)
→ măşti cosmetice
→ preparate de protecţie solară – uleiuri, creme, emulsii – pentru
bronzare, ecranante, pentru calmarea arsurilor, etc.)
2. Produse pentru îngrijirea părului
→ şampoane
→ preparate de condiţionare (balsamuri)
→ combinaţie şampon – balsam
→ produse pentru coafură: fixative, spume, geluri de fixare
→ produse de ondulare a părului
→ produse pentru modificarea culorii părului (colorare sau
decolorare)
3. Articole de toaletă
→ săpunuri
→ produse pentru baie
→ produse pentru bărbierit
→ pastă de dinţi
→ deodorante şi antiperspirante
4. Produse de machiaj (cosmetică decorativă)
→ fond de ten
→ pudră
→ machiaje pentru ochi: creioane dermatograf, rimeluri, farduri
pentru pleoape
→ rujuri
→ farduri de obraz
→ lacuri de unghii
5. Produse de parfumerie
→ parfumuri şi ape de colonie
→ loţiuni de tip „after shave” (după ras)
→ spray-uri
→ pudre de baie
6. Produse pentru epilare
Produsele cosmetice trebuie să se supună unor reguli de bază:

 compatibilitate chimică a componentelor utilizate
 aspect estetic şi miros plăcut
 caracter inofensiv (indice scăzut de alergenicitate, fără a cauza iritare)
 aplicare şi îndepărtare uşoară pe / şi de pe / piele
 menţinere cât mai îndelungată a purităţii şi stabilităţii fizice
II. ACTIVI ŞI ADITIVI ÎN COSMETOLOGIE
1. MATERII PRIME ŞI AUXILIARE
An de an se experimentează şi se adoptă o paletă largă de materii prime

şi auxiliare necesare obţinerii unor produse cosmetice şi de parfumerie noi.
Deşi sunt diverse, ele trebuie să aibă o caracteristică comună:
PURITATEA.
Clasificare:
a) După sursa lor:
 naturale: - vegetale
- animale
- minerale
 sintetice: - anorganice
- organice
b) După structura lor:
 hidrocarburi, alcooli şi polioli, acizi graşi, aldehide şi cetone,
gliceride, esteri, hormoni, vitamine
c) După starea de agregare:
 solide – pulverulente
 lichide
 păstoase (cremoase)
d) După rolul îndeplinit:
 Substanţe active: biostimulatori, hormoni, vitamine
 Excipienţi (vehicule, ingredienţi)
 Emolienţi: uleiuri, grăsimi
 Coloranţi (pigmenţi)
 Antiseptici (dezinfectanţi)
Principalele materii prime şi auxiliare:

→ materii grase (grăsimi)
→ ceruri vegetale şi animale
→ derivaţi ai petrolului
→ substanţe umectante
→ agenţi tensioactivi (emulgatori)
→ solvenţi
→ uleiuri volatile (naturale şi sintetice)
→ materii prime pulverulente
→ extracte vegetale
4
1.1. MATERII GRASE
În cosmetică se utilizează uleiuri şi grăsimi:

– animale (seu, untură, stearină)
– vegetale (ulei de ricin, ulei de arahide, ulei de migdale, ulei de
măsline, ulei de cocos, ulei de floarea soarelui, unt de cacao, etc.)
Din punct de vedere chimic, uleiurile şi grăsimile vegetale sau animale

conţin amestecuri de acizi graşi (stearic, palmitic, oleic, etc.) în diferite
proporţii sau combinaţii ale acestora cu glicerina, numite gliceride.
Grăsimile folosite în scopuri cosmetice trebuie să fie pure şi să nu fie
râncede.
În urma oxidării, grăsimile capătă un miros neplăcut şi de obicei se
închid la culoare. (Aldehidele şi cetonele care rezultă în urma proceselor de
oxidare irită epiderma şi au un miros neplăcut).
 Acidul lauric:
CH3  (CH2)10  COOH
- Săpunul de acid lauric produce spumă abundentă, dar nu persistentă
şi irită pielea.
 Acidul miristic
- Se utilizează la prepararea cremelor de ras, formînd săpunuri foarte
bine tolerate de piele, cu spumă abundentă şi persistentă.
 Acidul palmitic (cetilic) – este solubil în eter etilic, alcool, la cald.
 Acidul stearic şi omologii lui
Se găseşte sub formă de stearină care este de fapt un amestec de acid
stearic cu diverse proporţii de acid palmitic şi urme de acid oleic. Pentru
industria cosmetică se foloseşte numai stearină de calitatea I, cu:
- temperatura de solidificare a acizilor graşi: 52-54C
- indicele de iod: maxim 10
 Acidul oleic (oleină)
C17H33COOH
Este un acid nesaturat: CH3  (CH2)7  CH = CH  (CH2)7  COOH
Deoarece se oxidează şi râncezeşte cu uşurinţă este folosit cu multă
prudenţă la obţinerea produselor cosmetice.
» Uleiul de măsline
Se obţine din măsline, sub formă de lichid galben-verzui, cu miros uşor
caracteristic.
Se utilizează ca emolient la fabricarea uleiurilor de păr, a cremelor de faţă,
a cremelor de ras, a uleiurilor pentru masaj, etc.
» Uleiul de migdale
Se obţine din sâmburii de migdale dulci. Este un lichid incolor sau gălbui,
cu gust plăcut, fără miros.
Se utilizează la prepararea cremelor grase, a emulsiilor, a săpunurilor fine,
în parfumerie.
» Uleiul de cocos
Se obţine prin presare din nucile de cocos. Conţine mulţi acizi graşi,
saturaţi şi nesaturaţi. Saponificat, prezintă excelente proprietăţi detergente.
Se întrebuinţează la prepararea săpunurilor de toaletă, a cremelor de ras.
» Uleiul (untul) de cacao
Se obţine prin presarea la cald a seminţelor prăjite de cacao. Conţine
acid stearic, palmitic, oleic. Are miros caracteristic de cacao şi un gust
plăcut.
Se utilizează la prepararea rujurilor şi a cremelor.
» Uleiul de floarea soarelui
Se obţine din seminţele de floarea soarelui. Râncezeşte destul de uşor.
Se foloseşte ca înlocuitor al uleiului de măsline la prepararea cremelor şi
uleiurilor antisolare.
» Uleiul de arahide
Se obţine prin presarea arahidelor. Are miros de nucă, gust plăcut.
Se utilizează la obţinerea cremelor şi a produselor antisolare.
» Uleiul de ricin
Se obţin din seminţele plantei de ricin.
Se amestecă în orice proporţii de alcool, eter, cloroform.
Se utilizează în prepararea lacurilor de unghii, în pentru protejarea
unghiilor, la prepararea lichidelor pentru îndepărtarea lacului de unghii.
» Uleiuri hidrogenate (uleiuri solidificate)
Se obţin prin hidrogenarea uleiurilor vegetale şi se mai numesc grăsimi
vegetale.
Se utilizează la obţinerea margarinei, dar se întrebuinţează şi la prepararea
cremelor.
1.2. CERURI ANIMALE ŞI VEGETALE
Cerurile sunt esteri ai acizilor graşi cu alcooli graşi. Ele nu conţin

glicerină.
Principalul acid gras are formula asemănătoare cu a acidului cerotic:
C26H54O2.
→ Ceara de albine – galbenă – se obţine prin topirea în apă caldă a

fagurilor de miere (produse de albine domestice).
→ Ceara albă – se obţine din ceara galbenă prin purificare şi albire. Se
prezintă sub formă de plăci cu discuri subţiri, albe.
6
Se foloseşte la prepararea cremelor grase, a rujurilor, a fardurilor de
pleoape, a depilatoarelor.
→ Ceara Carnauba – este o ceară vegetală, obţinută din secreţia frunzelor
de palmier.
Se foloseşte la prepararea de rujuri, creme.
→ Cetaceum (albul de balenă) – se obţine din craniul unei specii de balenă
(caşalot); are aspect alb sidefat.
Se foloseşte la prepararea cremelor, rujurilor, fardurilor de pleoape.
→ Lanolina – „grăsime de lână” – este o ceară, nu o grăsime; conţine esteri
ai acizilor graşi. (În lanolină s-au identificat peste 33 de acizi graşi, mai
ales sub formă de esteri (stearat, palmitat, oleat)
Râncezeşte greu, însă prin depozitare îndelungată îşi intensifică mirosul
neplăcut.
1.3. DERIVAŢI AI PETROLULUI
o Uleiurile de vaselină – utilizate pentru prepararea vaselinelor

artificiale (din petrolul din Caucaz) = „cosmol”. Este un lichid incolor,
vâscos, fără miros.
o Uleiul de parafină – „medol” – are aceleaşi caracteristici ca şi uleiurile
de vaselină tip cosmol, cu deosebire că este mai vâscos şi are
densitatea mai mare. Este incolor, inodor, insipid.
o Vaselina naturală – este un produs alb, translucid, fără miros,
insipid.
o Parafina – este o ceară de petrol, de culoare albă. Este un amestec de
hidrocarburi din seria saturată CnH2n+2.
Nu trebuie să conţină ulei şi nici să fie lipicioasă.
Utilizările lor este restrânsă. Se folosesc doar la produse de masaj sau

ca uleiuri demachiante.
1.4. SUBSTANŢE UMECTANTE
Apa intră în diferite proporţii în compoziţia produselor cosmetice. Dacă

acestea îşi pierd umiditatea devin inutilizabile. Pentru a preîntâmpina acest
proces, în compoziţia produselor cosmetice se introduc substanţe
higroscopice, care au rolul de a limita sau împiedica evaporarea apei,
numite umectanţi.
Cei mai folosiţi umectanţi sunt: glicolii, glicerina, sorbitolul.
 Glicolii sunt alcooli ce conţin două grupări OH (ex: dietilenglicol,
propilenglicol)
Sunt substanţe bine tolerate de piele dacă sunt pure.
 Polietilenglicolii – conţin polimeri ai etilenglicolului (OHCH2 CH2OH)

 Glicerina conţine trei grupări OH.
CH2 CH CH2
OH OH OH
Glicerina
Este un lichid fără miros, cu gust dulceag de caramel, incolor.
Se foloseşte la obţinerea săpunurilor transparente, a pastelor de dinţi şi
a produselor pentru îngrijirea mâinilor.
 Sorbitolul este un alcool ce conţine şase grupări OH.
OHCH2  (CHOH)4  CH2OH
Se obţine prin reducerea monozaharidelor. Nu are tendinţă de uscare.
Se utilizează la obţinerea cremelor, emulsiilor, săpunurilor şi
detergenţilor (activează formarea şi rezistenţa spumei).
1.5. AGENŢI TENSIOACTIVI ( EMULGATORI)
Emulgatorii au proprietatea de a acţiona asupra tensiunii interfaciale a

substanţelor care vin în contact, micşorând-o.
Cu ajutorul lor are loc dispersarea uneia dintre faze în masa celeilalte,
obţinându-se emulsiile.
Conţin:
- o grupare hidrofilă (solubilă în apă)  spre apă
- o grupare lipofilă (solubilă în grăsimi)  spre ulei
 Săpunul
Este emulgatorul clasic.
- săpunurile alcaline dau emulsii de tip ulei în apă (U/A)
- săpunurile metalelor alcalino-pământose dau emulsii de tip apă în ulei
(A/U)
- săpunurile de ceară şi de borax (cu ceară de albine sau ceară Carnauba
şi borax) dau emulsii de tip A/U
 Lanolina şi derivaţii săi
Adiţionează apa prin malaxare, obţinându-se emulsii de tip A/U
Derivaţi ai lanolinei: - lanolina hidrogenată
- lanolina fluidă
- lanolina ceroasă
- lanolina acetilată
Se încorporează în săpunurile de toaletă pentru a combate tendinţa de
uscare.
 Esterii sorbitolului (SPANS)
Sunt esteri ai sorbitolului cu acid stearic, acid palmitic, acid oleic sau
acid lauric.
Formează emulsii de tip A/U.
8
 Tweens-urile
Sunt esteri obţinuţi prin condensarea sorbitolului cu polialchene
(ex: tweens 20, 40, 60, 80)
1.6. SOLVENŢI
* Apa
Se recomandă folosirea apei distilate, a apei demineralizate sau a apei
de flori. Nu se utilizează apele dure.
Se utilizează în formulările produselor cosmetice: creme, loţiuni,
şampoane, vopsele de păr, etc.
* Alcoolul rafinat
Este solventul de bază folosit în parfumerie.
Se utilizează la obţinerea de loţiuni de faţă, păr, etc.
1.7. ULEIURI VOLATILE
Sunt utilizate la prepararea săpunurilor, produselor cosmetice şi de

parfumerie.
Pentru parfumurile foarte fine, încorporarea uleiurilor volatile naturale
este indispensabilă.
a) Uleiurile volatile naturale – pot fi de două tipuri:

- animale (mosc, ambră, civetă)
- vegetale (uleiuri eterice, concrete şi absolute)
Procedee de obţinere a uleiurilor volatile naturale:
» antrenarea cu vapori de apă în distilatoare care se încarcă cu
plantele respective: flori, frunze sau seminţe (ex: uleiul de lavandă,
de mentă, de salvie, etc.)
» extracţia cu solvenţi organici: alcooli, eteri de petrol, benzen,
toluen, etc.
(ex: clorofilă, extractul de muşchi de stejar, etc.)
» prin presare mecanică  uleiurile citrice (din cojile de portocale,
lămâi, mandarine, etc.)
» procedee de macerare cu solvenţi naturali (uleiuri vegetale)
» extracţia cu gaze comprimate (ex. CO2)
b) Uleiurile volatile sintetice

Sunt compuşi din clasele: hidrocarburi, alcooli, fenoli, esteri, eteri,
cetone, acizi.
Faţă de cele naturale, au o calitate constantă, fiind din ce în ce mai
pure şi la un preţ de cost mai scăzut.
După rolul pe care îl îndeplinesc în compoziţia de parfum, pot fi:
– Substanţe de bază (ex: acetatul de benzil pentru parfumul de

iasomie)
– Substanţe ajutătoare (ex: linalol şi terpinol pentru parfumurile
florale)
– Substanţe care dau nota de vârf (ex: acetaţii, mentolul)
– Substanţe modificatoare sau de contrast (ex: salicilaţii de butil)
– Substanţe fixatoare – conferă persistenţă parfumului (ex: moscurile,
cumarină, vanilină, balsam de Peru)
1.8. MATERII PRIME PULVERULENTE
 Talcul
Din punct de vedere chimic este un silicat de magneziu hidratat ce
conţine urme de aluminiu şi fier.
Trebuie să fie cât mai fin, de culoare albă, lipsit de carbonat de calciu şi
magneziu, de mică şi de oxid de fier.
Se utilizează la fabricarea pudrelor.
 Amidonul
Este constituit din amiloză şi amilopectină. În apă rece este insolubil.
Amidonul de grâu se gelifică mai uşor decât amidonul de orez sau de
porumb. Gelificarea are loc la 90C.
Pentru că fermentează uşor, se recomandă utilizarea lui cu prudenţă.
Are un efect calmant asupra pielii, de aceea se recomandă incorporarea
lui în produsele de depilare.
 Carbonatul de calciu precipitat
Trebuie să fie foarte fin şi perfect neutru.
Produsul precipitat este alb strălucitor şi voluminos.
Se foloseşte ca abraziv în produsele pentru îngrijirea dinţilor, cât şi la
prepararea unor pudre.
 Stearatul de zinc
Este o substanţă fină, uşoară, albă, sidefată.
Este un amestec de stearat şi palmitat de zinc.
Are acţiune astringentă.
Se foloseşte la prepararea pudrelor de toaletă, în care se găseşte în
proporţie de 5-10%.
 Aerosilul
Este o dispersie coloidală de acid silicic extrem de fină.
În amestec cu apa, glicerina, etc. aerosilul formează geluri.
Este utilizat la fabricarea pastei de dinţi şi a altor produse cosmetice
pentru o mai bună fixare a apei şi pentru stabilizarea suspensiei.
10
1.9. EXTRACTE VEGETALE
Pe lângă efectul odorant, plantele prezintă diferite tipuri de acţiuni:

calmantă, relaxantă, tonică, astringentă, antiinflamatoare, hidratantă,
emolientă, antiseptică, de colorare.
Solvenţii de extracţie folosiţi: apă, alcool, glicerină, propilenglicol,

butilenglicol, uleiuri minerale şi vegetale.
Tipuri de extracte vegetale
a) Extracte apoase
Sunt preparatele în care solventul care extrage principiile active din
plante este apa. Se mai numesc hidrosoluţii. Sunt foarte sensibile, de aceea
necesită ajutorul agenţilor de conservare.
Principalele tipuri de extracte sunt: infuzia şi decoctul.
b) Extracte alcoolice (tincturi)
Sunt de regulă de tip hidroalcoolic. Utilizarea lor este limitată din cauza
incompatibilităţii alcoolului cu emulsiile. Au efect antispumant.
c) Extracte glicolice şi hidroglicolice
Utilizează propilenglicolul, butilenglicolul sau glicerina ca solvenţi. Se
remarcă printr-o compatibilitate deosebit de bună cu majoritatea bazelor
cosmetice, cu excepţia şampoanelor.
d) Extracte uleioase
Utilizează ca solvenţi uleiurile sau grăsimile. Au utilizare limitată,
deoarece conţin compuşi nesaturaţi care se oxidează uşor. Este necesară
protejarea cu agenţi antioxidanţi.
Compatibilitatea cu bazele cosmetice nu pune probleme.
e) Macerat
Este o soluţie obţinută prin extracţia materialului vegetal mărunţit cu un
solvent (apă, ulei, alcool, vin, oţet) la rece sau la cald.
Principalele plante utilizate
Aloe
Există în două variante. Sucul se extrage din frunze, iar gelul este
prelucrat (pasteurizat şi conservat). Are 1054 de utilizări.
Ex: Gelul de aloe se utilizează în produse de cosmetică decorativă
(mascara, contur), loţiuni de corp şi mâini, preparate pentru ras, produse
antisolare, produse de demachiere, produse antiacnee, formule de depilare,
geluri de păr, soluţii de permanent, produse de curăţire, diferite preparate
parafarmaceutice (pentru arsuri şi răni).
Muşeţelul
Există în două variante. Are 486 de utilizări. Principiile active se extrag

din florile fără codiţe, culese după ce se usucă roua.
Utilizări - în formularea: cremelor, şampoanelor, spumelor de baie,
măştilor cosmetice, produselor de colorare a părului.
Gălbenelele
Extractele de gălbenele sunt folosite în produsele cosmetice, articole de
toaletă şi preparate parafarmaceutice, datorită efectelor calmante,
cicatrizante, antiseptice.
Castravetele
În scopurile cosmetice sau dermatologice se folosesc fructele proaspete, verzi
sau ajunse la maturitate. Este folosit sub formă de suc, lapte de castraveţi,
loţiune pentru ten gras sau uscat, măşti cosmetice, unguente sau chiar
natur.
Coada calului
Extractele de coada calului sunt folosite în preparatele împotriva mătreţii
şi acneei. În medicină sunt folosite pentru tratarea eczemelor, ca antiseptic şi
hemostatic în plăgi. Are proprietatea de a întârzia îmbătrânirea pielii şi are
acţiune remineralizantă.
Salvia
Din frunzele de salvie şi inflorescenţele cu frunze se obţin diferite
preparate utilizate sub formă de tincturi, infuzie, decoct, oţet de toaletă, apă
de toaletă.
Urzica
Frunzele de urzică conţin o cantitate mare de clorofilă, carotenoide care
se extrag cu solvenţi. Clorofila este utilizată în preparatele cosmetice, paste de
dinţi şi produse deodorante. Extractele de urzică se utilizează în formularea
şampoanelor şi alte preparate de îngrijire a părului, cum ar fi soluţiile de
clătire.
Rozmarinul
Extractul de rozmarin are efecte tonice, stimulante de creştere a părului,
cicatrizarea rănilor.
Arborele de ceai
Uleiul esenţial din arborele de ceai este antiseptic, analgezic, solvent
bun, ecologie, etc. Se găseşte sub forma unui produs care conţine: ulei de
ricin, propilenglicol, alcool etilic şi apă. Acest produs se foloseşte în preparate
antibacteriene, antifungice, dezinfectante, antiseptice, produse cosmetice şi de
îngrijire, produse de menaj şi de prim ajutor şi în farmacia veterinară.
Henna
Planta este asociată cu vopsirea părului deoarece furnizează o nuanţă
castanie-roşcată. Este folosită şi ca accelerator de creştere a părului şi ca
tratament pentru căderea părului.
12
2. ANTIOXIDANŢI
Antioxidanţii sunt compuşi cu proprietăţi antioxidante, utilizaţi mai

ales în industria alimentară pentru a preveni fenomenele de oxidare nedorită,
care determină râncezirea uleiurilor şi a grăsimilor.
În cosmetologie, rolul antioxidanţilor este acela de a păstra calitatea
produsului pe întreaga durată a existenţei acestuia.
Capacitatea produsului de a rezista la oxidare este o componentă
importantă a stabilităţii acestuia (menţinerea calităţilor organoleptice şi a
funcţionalităţii dorite).
Dintre ingredienţii cosmetici cei mai supuşi fenomenului de oxidare sunt
emolienţii, materialele grase care au un anumit grad de nesaturare.
Reacţia de oxidare a restului nesaturat are loc prin mecanism radicalic
(autooxidare):
- iniţiere – formarea radicalilor liberi (instabili) pe cale chimică,
fotochimică, biologică:
RH R + H
- propagare - formarea radicalului peroxid RCOO
R + O2 RCOO
RCOO + R H ROOH + R
- întreruperea lanţului:
2 RCOO ROOR + O2
În etapa de întrerupere pot interveni şi o serie de substanţe inhibitoare,
care cedează un proton radicalului peroxid liber, rezultând radicali liberi săraci
în energie, care nu pot iniţia alte reacţii. Ex. tocoferolii, antioxidanţii fenolici.
Clasificare antioxidanţilor
- compuşi care împiedică etapa de propagare a lanţului de propagare a

lanţului. Ex: tocoferolii, antioxidanţii fenolici
- compuşi care inhibă producerea radicalilor: Ex: compuşi cu sulf, sulfuri,
carotenii, agenţi de chelatizare (care complexează metalele (Fe, Cu) ce
favorizează oxidarea ).
În funcţie de provenienţă antioxidanţii pot fi:

- produşi naturali: tocoferolii, acidul ascorbic, coaja de lămâie, preparate
din soia, ovăz, cacao, lecitina, uleiul de germeni de grâu, uleiul de
cimbru, de cuişoare, rosmarin, salvie.
- produşi de sinteză: butil hidroxi toluen (BHT), butil hidroxi anisol (BHA),
esterii acidului galic.
 TOCOFEROLII
- sunt antioxidanţi naturali
- se găsesc sub formă de lichid galben-brun, inodor
- solubili în alcooli, hidrocarburi, grăsimi, uleiuri
- insolubili în apă (necesită adăugarea de agenţi de solubilizare în cazul

introducerii acetora în preparate hidroalcoolice)
- există sub forma unei familii de produse:
 - tocoferolul (vitamina E) – prezent în uleiul de floarea soarelui şi cel de
măsline
 - tocoferolul - prezent în uleiul de germeni de grâu
 - tocoferolul - prezent în uleiul de soia şi de porumb
 - tocoferolul - prezent în uleiul de porumb şi de palmier
 ANTIOXIDANŢII FENOLICI
- sunt antioxidanţi sintetici
BHT - butilhidroxitoluen CH3
(CH3)3C C(CH3)3
o este o pulbere gălbuie, cristalină
o modificator de culoare
o eficient, mai ales în industria
alimentară OH
BHA - butilhidroxianisol OH
o Substanţă cristalină, albă sau
uşor gălbuie, miros aromat C(CH3)3
o se asociază cu BHT
o are acţiune puternică antioxidantă
o are acţiune antimicrobiană OCH3
 GALAŢII
- sunt derivaţi din produs natural, acidul galic – prezent în cuişoare
- eficienţi în asociere cu acidul citric
Ex: galatul de propil R: C3H7 OH

galatul de octil R: C8H17
HO OH
galatul de dodecil R: C12H25
COOR
14
15
3. COLORANŢI ŞI PIGMENŢI
Clasificarea agenţilor de colorare

 În funcţie de solubilitatea sau insolubilitatea lor în mediul care poate
fi colorat:
Coloranţi solubili - în apă  articole de toaletă (paste de dinţi, şampoane,
geluri, spume), creme
- în ulei  uleiuri, săpunuri
Pigmenţi şi lacuri colorate, insolubili  paste de dinţi, produse pentru
cosmetica decorativă (machiaje pentru ochi, pudre, rujuri), săpunuri
Pigmenţi dispersabili  săpunuri
 Din punct de vedere chimic:
– coloranţi anorganici (pigmenţi)
– coloranţi organici
– naturali
– de sinteză
a) COLORANŢI ANORGANICI – PIGMENŢI
Pigmenţii minerali naturali au constituit, încă din cele mai vechi timpuri,
baza produselor de cosmetică decorativă.
Pigmenţii pot avea structură cristalină (marea lor majoritate) sau amorfă.
Particulele pigmenţilor pot avea diferite forme: sferice, lamelare, aciculare, plăci.
Proprietăţile colorante ale pigmenţilor depind de:
 dimensiunea particulelor (granulaţia)
 densitatea particulelor
 suprafaţa specifică
 indicele de ulei
 caracterul hidrofil sau oleofil al pigmentului
Pentru pigmenţii de culoare albă se utilizează noţiunea de grad de alb,
care reprezintă procentul de lumină reflectată din cantitatea de lumină căzută pe
o suprafaţă.
În evaluarea pigmenţilor se are în vedere:
- puterea de colorare – care reprezintă capacitatea pigmentului de a-şi
amesteca culoarea cu unul alb într-o vopsea (sau un alt sistem dispers)
- puterea de acoperire – definită ca necesarul, în grame, dintr-un pigment
pentru acoperirea unei suprafeţe de 1 m2.
Aceste proprietăţi sunt proporţionale cu fineţea particulelor pigmentului.
Pigmenţii trebuie să fie rezistenţi la acţiunea unor agenţi fizici şi chimici,
pentru ca preparatele în care au fost incluşi să nu-şi modifice proprietăţile în
condiţii diferite de utilizare.
 OXIZII DE FIER
 Oxidul de fier roşu (oxidul feric) Fe2O3 se obţine prin calcinarea sulfatului
feros la temperatură ridicată sau prin calcinarea oxizilor de fier galbeni sau
negri.
16
Poate apare în nuanţe de la roşu-portocaliu la roşu-vişiniu, în funcţie de
forma, mărimea şi gradul de dispersie al particulelor. Are putere de colorare şi
de acoperire mare, rezistenţă la lumină, temperatură, agenţi chimici, fiind
solubil numai în acid clorhidric concentrat.
 Oxidul de fier galben (ocrul) este forma hidratată a oxidului roşu: Fe2O3
H2O. Se obţine prin calcinarea sulfatului feros în mediu alcalin, în atmosferă
oxidantă.
 Oxidul de fier negru (oxidul fero-feric): FeO  Fe2O3. Se obţine prin
reducerea oxidului feric sau prin precipitarea dintr-o soluţie de sulfat feros, în
mediu alcalin, cu un agent oxidant.
 Oxizii de fier bruni au formula generală (FeO)x (Fe2O3)y. Pot fi obţinuţi prin
două metode:
– amestecarea oxizilor galbeni, roşii şi negri
– precipitarea unor săruri de fier în mediu alcalin, urmată de oxidare
parţială.
Sunt recomandaţi pentru colorarea tuturor tipurilor de cosmetice, în

special a produselor decorative, inclusiv în cele pentru ochi. Nu se recomandă
folosirea lui în colorarea lacurilor pentru unghii.
 OXIDUL DE TITAN (alb de titan) TiO2

Oxidul de titan se utilizează ca pigment alb.Se prepară industrial pornind de
la titanatul de fier, FeTiO3 (ilmenit) sau pornind de la rutil (dioxid de titan
TiO2).
Se utilizează pe scară largă în produsele cosmetice şi farmaceutice. Se
recomandă a fi utilizat în fabricarea rujurilor, produselor de cosmetică
decorativă pentru faţă, lacurilor de unghii şi machiajelor pentru ochi.
Este de 5 ori mai performant decât oxidul de zinc (ZnO), care are aceleaşi
utilizări.
 ULTRAMARINELE Na7Al6Si6O24S3
Au culori care variază de la bleu la roz, trecând prin violet şi chiar verde.
Granulaţia particulelor este foarte importantă. Cu cât particulelor sunt mai
fine, cu atât puterea de colorare este mai mare, iar nuanţa de verde este mai
pronunţată. Cu cât particulele sunt mai grosiere, nuanţa este mai roşie iar
puterea de colorare scade.
Se utilizează în produsele de cosmetică decorativă, în special a celor
destinate machiajului pentru ochi. Nu se utilizează în formularea rujurilor.
 OXIZII DE CROM
 Oxidul de crom anhidru Cr2O3. Pigmentul, de culoare verde-oliv, se
obţine prin reducerea sărurilor de crom (dicromat de sodiu, potasiu sau
amoniu) la 1100C, cu carbon sau sulf.
Oxidul verde de crom este un pigment excelent, datorită rezistenţei mari la
lumină, temperatură şi agenţi chimici. Nuanţele pot fi mai închise sau mai
deschise în funcţie de granulaţia particulelor.
 Oxidul de crom hidratat Cr2O3 H2O este un pigment verde, cu nuanţe
albăstrui, foarte stabil. Este recomandat pentru folosire în special în
machiajele pentru ochi. Nu este recomandată folosirea în produsele de
cosmetică decorativă pentru faţă şi nici pentru lacurile de unghii. Nu este
permisă utilizarea în formularea rujurilor.
17
 ALBATRUL DE PRUSIA
Este cel mai utilizat pigment anorganic de culoare albastră. Se numeşte şi
albastru de Berlin. Nuanţa pigmentului poate varia de la albastru deschis la
albastru închis, în funcţie de procedeul de fabricaţie. Are putere de colorare
mare.
 PIGMENŢII VIOLEŢI DE MANGAN NH4MnP2O7

Din punct de vedere structural, sunt fosfaţi sau pirofosfaţi de mangan şi
amoniu. Au putere de colorare destul de mică şi pot induce fenomene de
oxidare în produsul în care sunt incorporaţi.
 OXIDUL DE ZINC ZnO
Se obţine prin oxidarea la temperatură ridicată a zincului metalic. Este
utilizat în industria cosmetică şi farmaceutică pentru capacitatea sa de
opacifiere, ca filtru UV şi datorită proprietăţilor antiseptice.
 PIGMENŢI SIDEFAŢI
 Oxiclorura de bismut: BiOCl
Are aspect metalizat, fiind utilizat în formulările rujurilor, lacurilor de unghii
şi a pudrelor.
 Mica şi oxizii metalici
o Mica – produce pe piele un efect de sidefare pronunţat
o Mica acoperită cu TiO2 – produce efecte de perlare diferite (irizaţii şi
interferenţe de culori: roşu, alb, verde, galben)
o Mica acoperită cu TiO2 şi Fe2O3 – produce jocuri de lumini interferate,
având ca rezultat efecte aurii sau roşcate (cupru).
o Mica acoperită cu Fe2O3 – conduce la pigmenţi strălucitori cu efecte de
bronz, cupru, roşu, roşu cu reflexe verzi.
b) COLORANŢI NATURALI
Sunt de origine vegetală sau animală.

 CARMINUL, acidul carminic (roşu viu) – este extras din corpul femelelor
insectei Cactus Cacti L, care trăieşte pe cactuşii din Peru, Mexic şi Insulele
Canare. Este introdus în produsele de cosmetică decorativă, chiar şi pentru
ochi
 BETANINA 1 – extrasă din sfecla roşie, este utilizată şi în industria
alimentară. Este puţin instabilă, fiind sensibilă la variaţiile de temperatură,
agenţi oxidanţi, raze UV, pH
 CAROTINOIDELE – se găsesc în cantităţi importante în tomate, caise,
portocale, morcov, gălbenuş de ou, boabe de porumb. Se pot obţine şi sintetic.
Nuanţele variază de la galben la roşu portocaliu intens.
 CLOROFILA – este constituentul colorant al frunzelor verzi. Are mai multe
forme.
18
 GUANINA – este extrasă din scoici şi solzi de peşte. Se comercializează sub
forma unei suspensii în ulei de ricin. Conferă compoziţiilor în care este
introdusă un aspect sidefat.
c) COLORANŢI ORGANICI DE SINTEZĂ
În 1876 Otto Witt a arătat că: substanţele pot fi colorate dacă se introduc în
structura lor grupări nesaturate numite cromofori (de la „cromos” – culoare şi
„feros” – purtător).
Grupări cromofore:
NO2, NO, N=N, CH=N, CH=CH, C=O, C=S
Efectul cromoforilor poate fi amplificat cu ajutorul unor grupări numite
grupări auxocrome (de la „auxo” – a mări):
NH2, NHAlc, OH, OAlc (Alc- rest alchil)
Se obţin astfel diferite culori: roşu, albastru, verde, galben, portocaliu,

violet şi nuanţe ale acestora care pot fi solubile în apă sau ulei.
Din punct de vedere structural coloranţii organici se clasifică astfel:
- Coloranţi indigoizi - există sub forma a două culori: albastră şi roşie.

Au gruparea cromoforă:  C  C = C  C 
O O
NaSO3 C C
C C
N N SO3Na
H H
Ex:
Albastru (solubil în apă)
- Coloranţi xantenici - prezintă nuanţe de la galben la roşu-orange.

O O
Cromoforul este de forma:
Br Br
NaO O O
Br C Br
COONa
Ex:
Eosina
19
- Coloranţi azoici - au culori care variază de la galben la rubiniu, cu o plajă

largă de roşu şi orange.
Cromoforul este de forma:  N = N 
o Cu grupări sulfonice (hidrosolubili)
HO N N SO 3Na
OH
Ex:
Acid orange 6 (galben)
o Fără grupări sulfonice (liposolubili)
N N OH
HO
Ex:
Sudan Orange G
- Coloranţi antrachinonici - au nuanţe de roşu, violet, albastru, verde.

NaO3S
O NH CH3
O OH
Ex:
Acid Violet 43
- Coloranţi cu grupări nitro - cromoforul este de forma:  NO2
ONa
SO3Na NO2
NO2
Ex:
Galben Naftol S (hidrosolubil)
- Coloranţi nitrozici - de culoare verde. Sunt derivaţi de nitrozo fenoli sau

nitrozo naftoli, capabili de a forma cu metalele complecşi coloraţi., utilizaţi
în industria săpunurilor.
NO
O Fe . 9 H2O
NaO3S
Ex:
Pigment verde B
20
- Coloranţi de chinolină - galbeni, foarte stabili.
O
C
NaO 3S N CH
C
SO 3Na
O
Ex:
Acid galben 3
Alegerea colorantului
Principalele criterii care stau la baza alegerii colorantului sunt:

 tipul produsului care urmează a fi colorat
 zona de corp pe care produsul urmează a fi aplicat
 relaţia dintre culoarea şi destinaţia produsului
Trebuie avute în vedere şi alte aspecte importante:

– stabilitatea colorantului la lumină şi căldură
– stabilitatea colorantului în condiţii extreme de pH (puternic alcalin sau
puternic bazic)
– concentraţia optimă a colorantului
– interacţiunea cu ceilalţi ingredienţi din formula produsului (agenţii
tensioactivi, reducători sau oxidanţi pot afecta calitatea culorii
– posibilitatea contaminării cu microorganisme (duce la degradarea
biochimică a unor coloranţi)
21
4. AGENŢI DE CONSERVARE
Scopul utilizării agenţilor de conservare în produsele cosmetice şi de

toaletă este de a le asigura stabilitatea şi inocuitatea. Prin conservarea eficientă a
produselor se previne contaminarea microbiană, atât în timpul fabricării cât şi în
timpul utilizării.
Pe parcursul dezvoltării omenirii, au fost folosite diferite procedee de
conservare ca uscarea, ridicarea conţinutului de sare, introducerea de miere,
zahăr sau arome naturale. Cunoaşterea şi folosirea agenţilor de conservare este
demonstrată de tehnicile de mumificare a trupurilor de către egipteni.
Contaminarea microbiană a produselor cosmetice poate avea loc:
- în timpul fabricării
- după fabricare
Contaminarea în timpul fabricării poate avea loc datorită materiilor prime
sau datorită condiţiilor de lucru.
Preparatele care conţin apă sunt cele mai expuse riscului de contaminare,
deoarece apa favorizează multiplicarea germenilor.
Trebuie supravegheate atent materiile prime folosite, în special:
- extractele de origine animală şi vegetală
- produsele anorganice naturale
- coloranţii şi pigmenţii
- agenţi tensioactivi
Modificările datorate contaminării produsului pot fi:
 schimbarea culorii
 apariţia unor depozite
 apariţia de bule de gaz
 modificarea vâscozităţii preparatului
 ruperea emulsiilor
Principalele tipuri de microorganisme care afectează produsele cosmetice
sunt bacteriile, drojdiile şi muceaiurile.
BACTERIILE. Forma acestora poate fi: sferică (coccus), cilindrică (bacillus),
spiralată sau de virgulă. Clasificarea în bacterii Gram pozitive şi Gram
negative are la bază capacitatea acestora de a absoarbe şi reţine un anumit
tip de colorant. Se reproduc prin diviziune celulară.
DROJDII (fungii). Sunt mai mari decât bacteriile. Se înmulţesc prin
diviziune celulară sau înmugurire.
MUCEGAIURILE. Se reproduc prin ramificare.
Aceste microorganisme pot fi împrăştiate pe diferite căi: picături de apă,
particule de praf, insecte, animale, persoane.
22
Metode de prevenire a contaminării
A. Procedee fizice
- procedee termice: - căldura  sterilizarea, pasteurizarea
- frigul  răcirea, congelarea
- iradierea cu radiaţii γ
- ambalarea sub vid
- reglarea pH-ului
B. Procedee chimice
Posibilitatea de apariţie a contaminării după faza de fabricaţie, în timpul
stocării sau utilizării, a condus la necesitatea introducerii în preparate a unor
agenţi chimici, capabili să inhibe creşterea şi dezvoltarea microorganismelor.
Aceste substanţe sunt cunoscute sub denumirea de agenţi de conservare.
1) Agenţi de conservare anorganici: sulfit de sodiu, bisulfit de sodiu, borat

de sodiu, acid boric.
2) Parabeni – sunt cei mai utilizaţi agenţi de conservare.
Parabenii sunt alchil esterii acidului p-hidroxi-benzoic.
O
C O R dacă R: CH3 – metil paraben
C2H5– etil paraben
C3H7– propil paraben
C4H9– butil paraben
OH
3) Formaldehida (CH2O) şi derivaţii de formaldehidă

Sunt activi împotriva unui spectru larg de bacterii şi fungii. Au, după
parabeni, cea mai mare pondere în agenţii de conservare.
4) Derivaţi halogenaţi – în special derivaţii bromuraţi – au bune proprietăţi
bactericide şi fungicide.
Exemple:
OH
NO2
Cl O Cl
HOH2C C CH2OH
Br Br OH Cl
p-bromfenol 1,2-dibrom-2-nitropropan-1,3-diol 2,4,4-triclor-2-hidroxi-difenil

Bronopol Triclosan
5) Acizi organici şi derivaţi ai acestora: acid benzoic, sărurile sale şi

esterii, acid salicilic şi sărurile sale, acid sorbic şi sărurile sale.
6) Alcooli: alcool etilic, propilenglicol, alcool benzilic, alcool 2,4-diclor-
benzilic.
7) Alţi agenţi de conservare
– Climbazol – prezintă activitate antimătreaţă
23
– Derivaţi de piridină – au spectru de activitate foarte larg (bacterii,

mucegaiuri, drojdii).
8) Agenţi de conservare naturali
O serie de uleiuri volatile (scorţişoară, cuişoare, eucalipt, lămâie, rozmarin,
lavandă, cimbru, trandafir, salvie), uleiul din arborele de ceai, prezintă
activitate antibacteriană. Cu toate acestea, nici un produs natural nu a
reuşit până acum să înlocuiască integral derivaţii de sinteză. Principalele
inconveniente legate de utilizarea uleiurilor volatile ca agenţi de conservare
sunt: - spectru de activitate îngust
- culoare şi miros specific
- solubilitate mică în apă
- preţ de cost ridicat
- probleme de compatibilitate a ingredienţilor
Compoziţii de conservare
Cercetările ştiinţifice asupra eficacităţii agenţilor de conservare a

demonstrat faptul că se poate asigura o protecţie mai bună a preparatelor prin
utilizarea unor amestecuri, ceea ce oferă posibilitatea lărgirii spectrului de
acţiune.
Firmele producătoare de agenţi de conservare oferă diferite tipuri de
compoziţii de conservare.
Exemplu: NIPASTAT (livrat de Laboratoarele Nipa) – este un amestec de
parabeni (metil, etil, propil şi butil), cu spectru de acţiune larg, activ pe o scară
largă de pH.
Alegerea agentului de conservare optim
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un agent de conservare “ideal”

sunt:
 să aibă spectru de activitate larg
 să fie eficient la concentraţii mici
 să fie incolor şi inodor
 să aibă o bună stabilitate
 să fie compatibil cu toţi ingredienţii din formulă
 să nu dea reacţii de sensibilizare
 să aibă un preţ de cost convenabil
24
5. SUBSTANŢE FOTOPROTECTOARE
Substanţele fotoprotectoare acţionează pe două direcţii:

 prin absorbţia radiaţiilor
 prin difuzarea (ecranarea, împrăştierea) radiaţiilor
Scopul substanţelor fotoprotectoare este de a împiedica radiaţiile
ultraviolete de a atinge pielea în doze care pot produce deteriorări ale structurii
acesteia şi de a bloca radiaţiile de tip UVA şi UVB.
Clasificare:
 Agenţi de ecranare – sunt compuşi care asigură protecţia antisolară prin
reflectarea şi difuzia razelor UV, vizibile şi IR. Sunt substanţe pulverulente,
de culoare albă, cu putere de acoperire mare. Cele mai utilizate sunt oxidul de
zinc, talcul şi dioxidul de titan.
 Agenţi de filtrare – sunt substanţe chimice, marea majoritate sintetice, care
asigură protecţia antisolară prin absorbţia selectivă a radiaţiilor. Spre
deosebire de agenţii de ecranare, aceste substanţe protejează numai pe o plajă
bine definită de lungimi de undă (UVB sau UVA lungi sau scurte). În general
sunt substanţe liposolubile, aproape incolore.
Pentru ca o substanţă să funcţioneze ca un bun filtru antisolar, este
necesar să îndeplinească următoarele condiţii :
– să aibă capacitatea de a absorbi toate radiaţiile nocive înainte ca acestea să
atingă pielea
– să aibă o bună stabilitate fotochimică şi o bună rezistenţă la căldură şi
umiditate
– să fie capabil să se fixeze în straturile superficiale ale epidermei pentru a-şi
putea exercita activitatea în cele mai bune condiţii
Principalii agenţi de protecţie antisolară organici aparţin următoarelor clase

de compuşi :
 Derivaţi ai acidului para-amino-benzoic (PABA)
R1 OR3
H2N COOH N C
R2 O
acid p-amino-benzoic derivaţi de PABA
(PABA)
Acidul p-amino-benzoic prezintă o serie de inconveniente ca: oxidarea cu

uşurinţă, posibilitatea realizării unor legături de hidrogen cu unii solvenţi, ceea
ce conduce la diminuarea eficacităţii, susceptibilitatea producerii unor eczeme.
Pentru a evita aceste inconveniente, sunt folosiţi esteri ai acidului p-amino-
benzoic.
Există produse pe care este precizat „Nu conţine PABA”, deoarece în ciuda
progreselor, aceşti agenţi de protecţie antisolară au căpătat o reputaţie proastă.
 Salicilaţi
25
Au fost primii agenţi de protecţie antisolară utilizaţi şi sunt utilizaţi pe

scară largă şi în prezent. Se recomandă ca absorbanţi UVB. Sunt mai puţin
eficienţi ca absorbanţi UVA, dar au numeroase alte avantaje: stabilitate excelentă,
lipsă de interacţiune cu solvenţii, toleranţă bună şi uşurinţă în încorporare.
C O CH2 CH(CH3)2
O
Ex :
salicilat de izopropil benzil
 Cinamaţi
Din categoria cinamaţilor este preferat octil metoxi cinamatul, datorită
insolubilităţii sale în apă, ceea ce îl face recomandabil pentru incorporarea în
produse rezistente la acţiunea apei (water proof).
H3CO CH CH COOCH2 CH C4H9

C2H5
octil metoxi cinamat (4-metoxi-cinamat de 2-etil hexil)
 Benzofenone
Sunt considerate sunt considerate cele mai eficace filtre pentru radiaţiile
UVB.
Oxibenzona prezintă avantajul unei foarte bune stabilităţi fotochimice.
HO
C OCH3
O
oxibenzona (benzofenona-3)
 Derivaţi de camfor
Sunt agenţi de filtrare pentru razele UVB, cu calităţi excelente. Au o foarte
bună stabilitate fotochimică. Prin introducerea lor în formulări se obţin factori de
protecţie ridicaţi, chiar la concentraţii scăzute (3-5%).
Agenţii de protecţie antisolară naturali

O serie de produşi naturali pot să absoarbă radiaţiile UV, dar aceştia au
calităţi modeste în comparaţie cu compuşii obţinuţi prin sinteză.
Exemple: uleiul de seminţe de sesam, uleiul de cocos, de măsline şi de
arahide.
26
Materialul de protecţie antisolară utilizat la formularea produselor trebuie
să îndeplinească o serie de condiţii:
– să corespundă valorii SPF dorite
– să nu conţină impurităţi care i-ar putea afecta proprietăţile (deplasarea
domeniului de absorbţie sau diminuarea efectului filtrant)
– să reziste la acţiunea apei (water proof)
– să aibă un aspect cosmetic elegant
Pentru a creşte calitatea protecţiei, numeroase preparate antisolare sunt
formulate cu amestecuri de agenţi protectori, care prezintă absorbanţa în
domeniile UVA sau UVB, cât şi cu agenţi de blocare a radiaţiilor solare.
27
6. POLIMERI UTILIZAŢI ÎN TEHNOLOGIA COSMETICELOR
a) Generalităţi
Polimerii sunt compuşi macromoleculari (formaţi din mai multe unităţi

moleculare care se repetă secvenţial) care se obţin prin adiţia repetată a mai
multor molecule numite monomeri. Dacă aceste molecule sunt identice
polimerul este numit homopolimer, iar dacă sunt diferite, copolimer.
nM ...  M  M  M  M  M  ... sau (M) n
monomer homopolimer (polimer)
n M1 + m M2 (M1 + M2) n+m

comonomeri copolimer
Polimerii formaţi prin repetarea unui număr mic de unităţi funcţionale

(oligomeri) sunt denumiţi astfel:
Monomer M
Dimer MM
Trimer MMM Oligomeri
Tetramer MMMM
Pentamer M  M  M  M  M
Clasificarea polimerilor
- După tipul reacţiei de obţinere:

- polimeri de adiţie – se obţin din monomeri care posedă legături multiple,
printr-un proces se desfacere a acestora urmat de poliadiţie:
n R  CH = CH  R (CH  CH) n
R R
- polimeri de condensare – se obţin din două molecule care au cel puţin două
grupe funcţionale, cu eliminarea unor molecule mici (apă, amoniac, acid
clorhidric)
n HO  R  COOH HO —(R  CO  O)n H + (n  1) H2O
- După structură:
- polimeri liniari ... M  M  M  M  M  ...
- polimeri ramificaţi
- polimeri reticulaţi (tridimensionali) ...  M  M  M  M  M  M  ...
M MM
...  M  M  M  M  M  M  ...
Utilizări ale polimerilor în formulările cosmetice:

 condiţionare
28
 hidratare
 modificarea vâscozităţii
 stabilizarea spumei
 formarea de filme
 conservarea
POLIMERI PENTRU FIXARE
Cea mai importantă utilizare a polimerilor este ca agenţi de fixare a

părului, în produse de tip spray, gel şi spumă (mousse). Polimerii formează după
pulverizare pe păr un film foarte subţire, invizibil.
Condiţii pentru ca un polimer să fie un bun agent fixator:
filmul format să poată fi îndepărtat cu uşurinţă
să fixeze părul într-o manieră flexibilă astfel încât să poată fi mişcat fără ca
filmul să se rupă
să nu descuameze
să nu absoarbă umiditatea din atmosferă
să fie transparent
să nu micşoreze strălucirea naturală a părului
să nu devină cleios
1. Polivinil pirolidona (PVP)
O O O
N N N
.... CH CH2 CH CH2 CH ....
polivinil pirolidona
- este utilizată în produsele tip spray

Avantaje:
- are solubilitate bună în diferiţi solvenţi şi în amestec propulsor/etanol
- nu obturează ventilele
- prezintă compatibiltate cu celelalte ingrediente
- formează filme rezistente
- se înlătură uşor prin şamponare
- stabil, inodor, insipid
Dezavantaje:
- prezintă o higroscopicitate ridicată
- datorită umidităţii filmul devine mat, cleios, neuniform
- în condiţii de timp foarte uscat filmul devine casant şi se rupe
(descuamează)
2. Polivinil caprolactama
Avantaje:
- realizează o fixare puternică şi de durată la rezistenţă chiar şi în condiţii
de umiditate ridicată
- are compatibilitate foarte bună cu propulsorii
- prezintă spectru de formulare larg (formulări apoase şi neapoase)
29
3. Poliuretanul
Avantaje:
- are capacitate fixatoare puternică
- prezintă flexibilitate bună pe păr
- prezintă lipiciozitate redusă după uscare
4. Copolimerul acetat de vinil / acid crotonic
Avantaje:
- sunt utilizaţi în preparatele de fixare mai ieftine datorită raportului calitate-
preţ
- au capacitate bună de fixare
- prezintă compatibilitate redusă cu propulsorul propan/butan şi bună cu
DME (dimetileter)
5. Copolimerul acid metacrilic / acrilat de metil
Avantaje:
- este un produs care conferă părului volum
- fixează moderat
- recomandat pentru coafurile cu aspect natural
6. Copolimerul acid acrilic / acrilat de etil / acril amidă
Avantaje:
- putere fixatoare mare = fixare puternică „strong hold” sau ultrafixare = „
ultra hold”
- compatibilitatea cu propulsorul propan-butan este foarte bună
POLIMERI DE CONDIŢIONARE
Sunt utilizaţi în şampoane şi agenţi de condiţionare pentru a conferi
părului volum, fermitate şi a facilita pieptănarea. Prezenţi în formularea cremelor
ei facilitează hidratarea. Exemple:
- polimeri cationici
- proteine
- siliconi
Polimerii cationici sunt polimerii cu catene liniare cu sarcina (+) de-a lungul
întregii catene (au loc interacţiuni între sarcina pozitivă de pe polimer şi cele
negative de pe păr). Exemple:
 2 copolimeri: CLORURĂ DE DIMETIL ALIL AMONIU (DMDAAC) şi ACID
ACRILIC sub două forme: denumite Poliquaternium 22
 95% şi 5%
 80% şi 20%
- ambele tipuri se introduc în produse de îngrijire a părului (agenţi de
condiţionare, de decolorare, de clătire, pentru vopsire, pentru permanent),
produse pentru îngrijire a pielii (geluri de piele, creme hidratante, loţiuni,
deodorante, produse pentru ras)
 2 copolimeri: CLORURĂ DE DIMETIL DIALIL AMONIU şi ACRILAMIDĂ
(50%-50%) – Poliquaternium 7
- se introduce în şampoane, preparate de condiţionare, geluri, loţiuni de fixare
 Copolimer ACID ACRILIC - DMDAAC- ACRILAMIDĂ (17 % - 45% - 38%)
= Poliquaternium 39
- este recomandabil în special pentru formularea produselor transparente: pentru
păr, preparate de condiţionare, de fixare, precum şi în alte produse cum ar fi:
30
geluri de baie, săpunuri lichide, creme hidrante, produse fotoprotectoare,
produse pentru ras.
31
III. PRODUSE COSMETICE
1. PRODUSE DE ÎNGRIJIRE A PIELII
Pielea este un organ complex, al cărui strat exterior se numeşte epidermă

şi este alcătuită din două straturi: cel exterior, alcătuit din celule moarte, bogat
în proteine (stratul cornos) şi stratul de celule vii, care înlocuiesc tot timpul
celulele moarte.
Cosmeticele sunt aplicate pe celulele moarte ale stratului cornos.
Corpul uman, fiind acoperit de îmbrăcăminte, nu este atât de expus la
acţiunea factorilor de mediu. Produsele cosmetice pentru corp au ca scop
prevenirea deshidratării pielii şi menţinerea pH-ului normal al acesteia.
Faţa, spre deosebire de corp, este expusă direct acţiunii agenţilor externi
(praf, vânt, radiaţii, impurităţi chimice). Expunerea la soare şi vânt face pielea
uscată şi aspră, iar spălarea prea deasă înlătură stratul natural care protejează
pielea. Produsele cosmetice destinate feţei trebuie să fie nutritive, hidratante,
protectoare şi să ecraneze radiaţiile solare.
Rolul cremelor este de a proteja, a hrăni pielea, de a calma senzaţiile de
iritare sau usturime. Atunci când cremele au acţiune curativă intră în categoria
medicamentelor.
Cremele trebuie să îndeplinească mai multe condiţii:
– să fie inofensive pentru organism
– să fie absorbite uşor
– să nu râncezească
– să aibă grad de omogenizare foarte ridicat
– să formeze un strat protector şi emolient în orice anotimp
Cremele sunt emulsii de tip ulei/apă (U/A) sau apă/ulei (A/U).

Emulsia este un sistem bifazic alcătuit din două lichide nemiscibile, dintre
care unul este dispersat în celălalt sub forma unor picături microscopice sau
submiscroscopice. Cele două faze sunt, de regulă, un ulei şi apă, conducând la
cele două tipuri de emulsii menţionate. Nomenclatura pentru aceste emulsii
plasează prima faza dispersată.
Emulsionarea se realizează cu ajutorul unor emulgatori care stabilizează
emulsia prevenind separarea celor două faze.
Principalele tipuri de emulsii cosmetice sunt:
 Creme de curăţire şi Cold Creme – cel mai des de tipul A/U – au scopul
de a dizolva resturile grase de machiaj; nu se absorb integral în piele şi
escesul se înlătură (cu un şerveţel de hârtie).
 Emulsii de curăţire (lapte demachiant) – tip U/A – au acţiune detergentă,
necesară îndepărtării urmelor de machiaj
32
 Creme de noapte şi de masaj – se încadrează în categoria U/A şi nu au
acţiune detergentă. În formularea acestora se utilizează uleiuri naturale sau
sintetice care înmoaie pielea, favorizează rehidratarea acesteia şi dau o
senzaţie de „catifelare”.
 Creme de zi – în general de tip U/A, cu conţinut redus de ulei, deoarece
acestea trebuie să fie absorbite în piele lăsând un film invizibil, pe care
trebuie să adere machiajul.
 Creme pentru mâini – sunt similare celor de zi
 Creme de plajă, antiperspirante – aproape exclusiv de tip U/A
Cremele cresc conţinutul de apă al stratului cornos. Apa din compoziţie

este absorbită de celulele stratului cornos, iar filmul de lipide depozitat pe piele
previne evaporarea apei din epidermă.
Produsele de tip emulsie A/U sunt preferate de persoanele mai în vârstă,
cu pielea uscată, deoarece acestea lasă un film uleios mai gros, care se menţine
un timp mai îndelungat. Emulsiile de tip U/A lasă filme mai subţiri, mai puţin
evidente.
Prin alegerea adecvată a raportului U/A sau A/U se obţin produse de
îngrijire pentru toate tipurile de piele.
Formularea cremelor
Cea mai cunoscută şi veche formulă de cremă este cold crema. Formularea
standard include:
Ceară de albine 7g
Ulei mineral 250
Borax 0,5
Apă distilată 175
Preparare: Se încălzeşte ceara de albine în uleiul mineral la 68˚C. Se

adaugă boraxul dizolvat în apă distilată, sub continuă agitare, la aceeaşi
temperatură. Se răceşte la 45˚C şi se toarnă în recipiente.
Acestei formule de bază i s-au adus de-a lungul timpului numeroase
modificări. De exemplu, textura şi consistenţa cremei pot fi modificate prin
adaosuri de alcool cetilic, ceară de parafină, esteri graşi, etc.
Tipul de emulsie (A/U sau U/A) este determinat de cantitatea de borax
folosită, raportul între faza apoasă şi cea uleioasă, prezenţa agenţilor tensioactivi
şi temperatura de formulare.
Pentru a se evita râncezirea, se utilizează agenţi antioxidanţi.
Pentru a evita granularea şi senzaţia de „gras” se utilizează agenţi
tensioactivi anionici, care stabilizează emulsia.
În preparatele cosmetice moderne, uleiul mineral este înlocuit parţial cu
alte componente ca: lanolina (10%), vaselina (10-25%) şi miristatul de izopropil
(25%).
În funcţie de natura aditivilor încorporaţi se obţine o mare varietate de
creme.
33
Fabricarea cremelor
Cremele tip simple amestecuri se obţin prin dizolvarea la cald a materiilor

grase prevăzute în reţete. Operaţia de amestecare se realizează într-un malaxor,
la cald, pentru a obţine un produs omogen.
Cremele emulsionate şi emulsiile fluide necesită pe lângă amestecare în
malaxoare şi emulsionare. Emulgatorii folosiţi sunt diferenţiaţi în funcţie de tipul
emulsiei: A/U – emulgatori lipofili, sau U/A – emulgatori hidrofili.
Pentru o mai bună stabilitate a cremei este necesară trecerea produsului
prin valţuri sau mori – turbine, care măresc şi fineţea emulsiilor. Cremele
puternic hidratante nu se vălţuiesc deoarece există pericolul de separare a apei.
Urmează operaţiile de răcire, parfumare, maturizare, ambalare.
Fluxul principal pentru obţinerea cremelor:
Componente Componente
Materie lichide solide
grasă (apă, parfum, (pigmenţi, ZnO
etc.) Ca3(PO4)2,
CaCO3)
Topire
D D
Filtrare pe filtru cu pânză
Emulsionare sau suspensionare

D în malaxoare
Impurităţi
mecanice
Emulsii Suspensii
(creme) (creme)
Omogenizare
Ambalare
Consumator
34
Operaţii şi utilaje specifice
1. Topirea
Este prima operaţie la fabricarea oricărei creme atunci când reţeta prevede
încorporarea de materii grase – grăsimi sau uleiuri – tari, păstoase sau vâscoase
la temperatura ambiantă.
Topirea se efectuează în vase cilindrice din oţel inoxidabil sau emailate 1,
prevăzute cu manta dublă 2 (fund şi pereţi dubli), numite cazane duplicator,
având capacităţi de 50-100 l.
Încălzirea se efectuează prin mantaua dublă cu abur sau apă caldă.
Pentru golirea uşoară, cazanele de topit sunt prevăzute cu dispozitive de
basculare 3 sau, după caz, transvazarea grăsimilor topite se face cu pompe.
În mod obligatoriu, materiile prime topite se filtrează printr-un filtru
simplu (pânză de filtru textilă, de nailon sau pânză fină metalică inoxidabilă) ce
reţine impurităţile mecanice în suspensie sau decantate la fundul cazanului.
Cazan duplicator de topire

1 – cazan; 2 – manta; 3 – dispozitiv de basculare; 4 – suporturi de susţinere
2. Emulsionarea şi omogenizarea
Sunt procese de bază pentru fabricarea cremelor cosmetice şi a laptelui de

înfrumuseţare.
Particulele fazei dispersate ajung la dimensiuni de 0,1-10 μm.
Operaţiile au loc în malaxoare. Malaxoarele sunt vase din oţel inoxidabil
sau emailate de formă cilindrică. Ele pot fi: - fixe sau basculante
- mobile – cu roţi pentru deplasare (se scoate vasul plin
pentru golire şi se fixează în locul său alt vas pentru
malaxarea noii şarje)
Dispozitivul de malaxare poate fi scos sau introdus în vas. Agitatorul este
prevăzut cu variator de turaţie. De obicei se folosesc agitatoare de tip planetar,
alcătuite dintr-un ax central vertical, cuplat cu un ax secundar cu palete, care
are o mişcare compusă: o mişcare de rotaţie şi una de rostogolire.
35
Malaxor cu agitator planetar Schema mişcării agitatorului

planetar
După malaxare se continuă omogenizarea prin trecere pe valţuri. Valţul

este construit din trei cilindri netezi din oţel inoxidabil, cu turaţii diferite,
crescând de la un cilindru la altul: 40 rot/min, 80 rot/min şi 120 rot/min.
Cilindrii pot fi reglaţi astfel încât intervalul dintre ei să fie cât mai îngust (de
grosimea unei foi de hârtie). Particulele de cremă sunt strivite şi laminate
rezultând o masă bine omogenizată. De asemenea, se îndepărtează şi bulele de
aer din cremă, aceasta devenind mai densă.
Valţ pentru omogenizarea cremelor
Pentru a mări stabilitatea emulsiilor, trebuie reduse cât mai mult

dimensiunile fazei dispersate. Acest lucru se realizează cu ajutorul unui utilaj
numit emulsor-omogenizator.
36
Emulsor-omogenizator
Aparatul conţine un disc fix şi unul mobil, pe care sunt fixaţi o serie de
dinţi. Dinţii discului mobil trec prin intervalul format de dinţii discului fix.
Distanţa dintre discuri este reglabilă. Discul mobil se învârte cu turaţii de 2000-
4000 rot/min.
Emulsia se încarcă în aparat printr-o pâlnie centrală şi datorită forţei
centrifuge este proiectată puternic, antrenată între discuri şi omogenizată.
Instalaţiile moderne realizează în acelaşi aparat atât omogenizarea cât şi
emulsionarea.
3. Ambalarea
Maşinile de umplut tuburile cu creme – sunt maşini cu piston vertical
sau rotativ. la fiecare început de lucru acestea se încarcă cu cremă, din pâlnia de
alimentare. Doza de cremă se presează apoi în tubul gol, care ajunge în dreptul
orificiului de golire, cu ajutorul unui carusel portant prevăzut cu alveole.
Închiderea tubului se face în mai mulţi timpi cu ajutorul unor gheare. Dacă în
dreptul tijei de umplere lipseşte tubul din alveolă, un dispozitiv cu celulă
fotoelectrică opreşte descărcarea pistonului încărcat.
37
2. PRODUSE DE COSMETICĂ DECORATIVĂ
Produsele de cosmetică decorativă sunt utilizate pentru modificarea culorii

pielii, buzelor, unghiilor, în general pentru a oferi un aspect plăcut.
Toate aceste produse conţin un material colorant dispersat într-o bază
adecvată. Consistenţa şi tipul bazei în care este incorporat agentul de colorare
este specific tipului de produs care se obţine: - solidă–ceroasă pentru rujuri
- polimeri formatori de film pentru lacuri de unghii
A. RUJURI
Rujurile sunt amestecuri de ceruri, uleiuri şi pigmenţi în anumite

proporţii.
În cazul unui raport favorabil ceară – pigment, dar cu un conţinut mai
redus de ulei se obţine un produs mai durabil dar lipsit de strălucire. Rujurile cu
un conţinut mai mare de ulei dar cu mai puţină ceară vor fi mai strălucitoare,
dar nu prea durabile.
Rujurile trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
 culoarea trebuie să fie fin şi uniform distribuită astfel încât să
se obţină o culoare uniformă a buzelor;
 coloranţii folosiţi trebuie să prezinte siguranţă, adică să nu
provoace reacţii alergice, sensibilizare sau iritare şi să nu fie
toxici;
 formula bazei trebuie să permită turnarea unui baton suficient
de tare pentru a putea fi inserat în tub;
 batonul de ruj trebuie să aibă o suprafaţă netedă, lucioasă,
uniform colorată şi un miros plăcut;
 batonul trebuie să fie sigur din punct de vedere microbiologic;
să nu se topească la căldură;
 consistenţa şi celelalte proprietăţi trebuie să asigure formarea
unui film uniform, care să asigure protecţie la factorii de climă
şi care nu se şterge cu uşurinţă.
Materii prime
– Ceruri: ceara de albine, ceara Carnauba, ceara microcristalină.

– Uleiuri: - uleiul de ricin este considerat „coloana vertebrală” a oricărui ruj
datorită proprietăţilor sale de agent de dispersie excelent şi senzaţiei plăcute
lăsate pe buze; este cel mai bun dizolvant pentru coloranţi, dar are un gust
neplăcut şi este supus râncezirii.
– alte materii grase: lanolina, vaselina, uleiuri minerale, uleiuri vegetale
– Coloranţi şi pigmenţi: eozina şi derivaţii halogenaţi ai acesteia
– Concentraţia colorantului se situează între 2-10%.
38
– Pentru introducerea efectului „sidef” (perlat) se utilizează particule de mică
acoperite cu titan sau oxiclorură de bismut.
– Parfum şi gust: arome florale şi de fructe, adaosuri de vanilină , zaharină
– Agenţi de conservare: parabeni
Etapele fabricării
 dispersarea sau dizolvarea coloranţilor (eosina) într-un solvent, la cald

 omogenizarea prin vălţuire sau malaxare a materiilor prime fluide şi a
grăsimilor foarte moi cu coloranţi tip lacuri şi apoi omogenizarea acestora în
moara coloidală
 topirea cerurilor şi a grăsimilor cu punct de topire ridicat şi filtrarea lor
 încorporarea cerurilor topite în dispersia de eosină, prin malaxare şi
adăugarea fluidelor omogenizate cu coloranţii tip lacuri
 omogenizarea masei obţinute
 turnarea masei uşor încălzite prin agitare în forme
 răcirea batoanelor
 ambalarea
Fluxul tehnologic de obţinere a rujurilor
colorant solvent materii grăsimi coloranţi tip ceruri materii grase

prime fluide moi lacuri
TOPIRE
DIZOLVARE OMOGENIZARE
FILTRARE
OMOGENIZARE
TURNARE ÎN FORME
RĂCIRE
AMBALARE
39
B. PUDRELE DE FAŢĂ
Sunt produsele cosmetice utilizate pentru a da feţei un aspect neted şi

pentru a mări atractivitatea feţei. Din acest punct de vedere pudra are mai multe
funcţiuni: atenuarea imperfecţiunilor tenului, catifelarea epidermei, eliminarea
luciului unor porţiuni ale feţei, fixarea fondului de ten, protejarea epidermei.
O pudră de bună calitate trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

– să aibă o bună aderenţă şi putere de acoperire
– să absoarbă grăsimea de pe faţă şi transpiraţia, fără a cauza
deshidratare
– să fie extrem de fină şi de o omogenitate perfectă
– să se aplice cu uşurinţă
– să nu blocheze porii feţei
– să rămână pe piele câteva ore, în bune condiţii
– să nu dăuneze pielii
Materii prime
– talc (silicat de magneziu hidratat: 3 MgO4SiO22H2O) – ingredientul principal,

care asigură absorbţia
– caolin (silicat de aluminiu hidratat) – oferă aspect mat; cantitatea de caolin
nu trebuie să depăşească 30%.
– ZnO şi TiO2 – dau putere de acoperire şi astringenţă
– stearat de Zn – asigură aderenţa; se introduce în compoziţii în proporţie de
10-15%.
– CaCO3 şi MgCO3 – pentru a fixa parfumul; deoarece au tendinţa de a usca
pielea, cantitatea introdusă nu trebuie să depăşească 5%.
– emolienţi: ulei mineral, diferiţi esteri, lanolina acetilată, octildodecanol.
– amidon de orez – a avut o importanţă deosebită datorită fineţii şi texturii
catifelate, dar datorită fermentării şi descompunerii în prezenţa bacteriilor s-a
înlocuit cu talcul.
– parfum
– agenţi de conservare
Culoarea pudrei trebuie să dea impresia de „natural”. Din acest motiv se

folosesc pigmenţi incolori (dioxid de titan şi oxid de zinc), iar tonurile carnale se
realizează cu oxizi de fier.
Etape de fabricare
 mărunţirea (măcinarea) componentelor

 cernerea şi omogenizarea componentelor
 încorporarea coloranţilor
 încorporarea CaCO3 parfumat
 omogenizarea componentelor în mori Forplex, omogenizatoare tip ventilatoare
40
 compactare, prin adăugare de lanolină, emulgatori, lianţi (tinctură de benzoe)
în godeuri metalice
 ambalare
Fluxul tehnologic de obţinere a pudrelor:
Componente solide
(talc, caolin, ZnO, TiO2, etc.)
MĂCINARE
CERNERE
Coloranţi
CaCO3 parfumat OMOGENIZARE
Lanolină, COMPACTARE
emulgatori, lianţi
AMBALARE
C. PRODUSE DE MACHIAJ PENTRU OCHI
În această categorie de produse cosmetice intră: Mascara (fard pentru gene

- rimel), farduri pentru ochi, tuşuri, creioane dermatografe.
Aceste produse trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

o să nu fie iritant sau toxic
o să nu se aglomereze
o să se usuce repede
o să aibă o stabilitate la purtare suficient de bună şi o durată
rezonabilă
o să poată fi aplicat uniform şi cu uşurinţă
o să nu prezinte tendinţă de a curge şi de a murdări
Ingrediente pentru mascara:

 săpun
 ulei
 grăsimi
 ceruri
 conservaţi
41
 agenţi de colorare: oxiclorura de bismut, mica, oxizii de fier, compuşii

de crom, TiO2, ZnO, ultramarinul (albastru, verde, roz, violet), pudra
de bronz, aluminiu, cupru; carmin, β-caroten.
! Nici un colorant organic nu este permis a fi folosit în zona ochilor.
D. LACURI PENTRU UNGHII
Lacurile pentru unghii sunt preparate care trebuie să ofere un aspect

îngrijit, culoare frumoasă şi protecţie unghiilor.
Sunt soluţii coloidale (dispersie solid în lichid) de esteri ai celulozei, care
conţin coloranţi solubili sau lacuri în suspensie, pentru a asigura culoarea şi
luciul unghiilor.
Din punctul de vedere al consumatorului este necesar ca lacurile pentru

unghii să îndeplinească mai multe cerinţe:
– să fie uşor aplicabile
– să prezinte o bună acoperire după două aplicări
– să se usuce repede
– să lase după aplicare un film uniform, strălucitor
– să nu lase unghia pătată după îndepărtare
– să nu deterioreze unghia
– filmul obţinut să fie suficient de tare şi să dureze, în cele mai bune condiţii 4-
5 zile
– să fie accesibil într-o mare varietate de culori şi nuanţe (transparent, pastă
sau sidef)
Materii prime
– amestecuri de pigmenţi, coloranţi, lacuri colorante

– substanţe de acoperire (formatoare de film – nitroceluloză în alcool izopropilic)
– agent de conservare
– solvenţi (alcool izopropilic, toluen, acetat de butil, acatat de etil)
– agent de suspendare pentru pigmenţi – agent tixotropic (ex. bentona) – prin
acţiunea pensulei sau la scuturarea sticlei vâscozitatea scade, permiţând
obţinerea unui film omogen
– răşini poliesterice (metacrilat de metil) – îmbunătăţesc rezistenţa filmului şi
strălucirea
– TiO2 pentru culori pastel
E. PRODUSE DE ÎNDEPĂRTAT LACUL DE PE UNGHII
Ani de-a rândul acetona a fost solventul ideal pentru îndepăratrea lacului
de unghii, deoarece este un solvent excelent pentru nitroceluloză şi are un preţ de
cost redus. Prezintă însă dezanavtajul că degresează unghiile.
Formulele fără acetonă folosesc acetatul de etil dar acţiunea acestuia este
mai lentă.
Pentru prevenirea efectului de uscare, în compoziţia produselor de ştergere
a lacurilor se introduc agenţi de emoliere.
42
Exemplu de formulare:
Acetonă 89-95%
Apă deionizată 4-10%
Emolient 1%
Produsele pentru îndepărtarea lacului de unghii cu efecte de condiţionare

sunt astfel formulate încât să asigure o acţiune mai blândă şi conţin diferiţi
aditivi ca: derivaţi de lanolină, vitamine, esteri, proteine.
La formulările sub formă de gel, se introduc modificatori de vâscozitate
naturali sau sintetici (polimeri, gume).
a. Omogenizarea substanţelor pulverulente

Este operaţia care stă la baza fabricării pudrelor, a fardurilor, a roşului de
buze, a produselor de machiere, etc.
Operaţia are loc în malaxoare-cernătoare.
Schema malaxorului cernător
Mai există şi cernătoare verticale care efectuează cernerea înainte de

omogenizare, cu ajutorul turbinei cu palete 2. Aceasta proiectează pudra pe sita
3. Partea grosieră trece prin racordul 4. Prin deschiderea 5 iese produsul finit.
Cernător omogenizator Separator omogenizator

vertical prin ventilare
Un alt utilaj este separatorul-omogenizator prin ventilare, care

realizează separarea particulelor fine de cele grosiere cu ajutorul unui curent de
aer. Ventilatorul 2, printr-un curent de aer de sus în jos, împrăştie pulberea 1.
Aspiratorul 3 antrenează particulele cele mai fine şi le conduce în ciclonul 7.
Spaţiul 6 pentru detentă este reprezentat printr-un burduf de pânză. Pulberea
fină iese prin deschiderea 8.
43
b. Solubilizarea
Este operaţia de bază pentru fabricarea produselor cosmetice.
Aparatele pentru obţinerea soluţiilor sunt prevăzute cu agitatoare şi manta
dublă pentru încălzire, iar după caz – răcire.
În general, aparatele sunt construite din oţel inoxidabil, fontă sau oţel
emailat. Aparatele au canale de golire, gură de încărcare şi gură pentru curăţire.
În funcţie de solvenţii folosiţi, de cele mai multe ori aceştia fiind volatili şi
inflamabili, întregul echipament electric trebuie să fie de tip „antiex”.
Decantarea se efectuează fie în aparatele în care s-a făcut solubilizarea, fie
în vase şi rezervoare speciale. Vasele sau rezervoarele pentru decantare au
fundul conic. Concomitent cu decantarea, prin depozitarea convenabilă are loc şi
procesul de maturizare a produselor.
Instalaţie pentru solubilizare şi filtrare

1 – vas de solubilizare cu agitator; 2 – pompă electrică; 3 – filtru cu pânză; 4 – pânză;
5 – vas de depozitare interfazică
Filtrarea se efectuează pentru produsele decantate, dar mai ales

nedecantate. Se folosesc filtre şi materiale filtrante, având diverse grade de
fineţe. Filtrarea se efectuează, de obicei, sub presiune, la 3–4 at, prin filtre-presă
prevăzute cu rame. Ca material filtrant se folosesc plăci celulozice sau din azbest
având diverse grade de porozitate.
44
Schema funcţionării filtrului presă
1 – intrarea produsului brut; 2 – ieşirea produsului filtrat
c. Turnarea produselor cosmetice având o consistenţă solidă-ceroasă (rujuri

de buze, rimel, creioane dermatograf) se execută în forme speciale – lăcaşuri de
forma dorită, răcite exterior (apa circulă prin mantaua exterioară a formei). După
turnare, formele sunt răcite în continuare în dulapuri tip frigider cu funcţionare
programată. Formele sunt construite din aliaje cromate sau din plastic.
Maşinile de turnare sunt rotative.
45
3. PRODUSE PENTRU ÎNGRIJIREA PĂRULUI
Părul este format din proteina fibroasă numită cheratină, care conţine 16%
cisteină. Fibrele de cheratină sunt formate din lanţuri polipeptidice lungi, care
sunt ţinute împreună datorită următoarelor tipuri de legături: legături de
hidrogen, legături ionice (punţi de sare), legături de sulf covalente (tip disulfură),
forţe de interacţiune hidrofobe (acţionează între porţiunile nepolare ale lanţurilor
proteice).
La spălare, cheratina părului absoarbe apa şi se înmoaie; apa rupe
legăturile de hidrogen şi unele din punţile de sare. Acizii şi bazele afectează în cea
mai mare măsură punţile de sare, ceea ce face controlul pH-ului în produsele
destinate părului deosebit de important.
A. ŞAMPOANE
Şampoanele sunt agenţi de curăţire pentru păr şi pielea capului.

Ingredientul esenţial într-un şampon este detergentul.
Şampoanele pot fi livrate sub diferite forme: lichide, creme sau paste,
aerosoli sau solide. Majoritatea sunt lichide, transparente sau opace (perlate).
Variantele comerciale prezintă şampoane parfumate cu arome de fructe, de flori
sau herbale, adresate părului uscat, gras, normal sau şampoane de condiţionare.
Materii prime
– unul sau mai mulţi agenţi tensioactivi (tenside): sulfaţi de alchil, alchil-eter-
sulfaţi, -olefine, parafine sulfonate, betaine, alchil-poli-glicozide, etc.
– agenţi de îngroşare: electroliţi, gume naturale, carboximetilceluloză sau alţi
derivaţi de celuloză, polimeri carboxivinilici.
– agenţi de conservare – parabeni, formaldehidă
– agenţi de chelatizare (complexare) – previn formarea depozitelor de săpunuri
pe păr: polifosfaţi, acid etilendiaminotetraacetic - EDTA)
– aditivi speciali: sulf, acid salicilic, vitamine, etc.
– ingrediente estetice: parfum, coloranţi
B. PRODUSE PENTRU CONDIŢIONARE
Concomitent cu cerinţele modei, care supun părul la tratamente chimice şi

termice (ondulare permanentă, vopsire, uscare cu jet de aer cald) produsele de
condiţionare sunt din ce în ce mai importante. Funcţiunile pe care acestea
trebuie să le îndeplinească sunt numeroase: asigurarea netezimii părului şi
uşurinţei de pieptănare în stare umedă şi uscată, „repararea” porţiunilor
deteriorate ale firului, conferirea unui aspect mătăsos şi strălucitor, menţinerea
unui grad de hidratare optim, furnizarea unui anume grad de protecţie împotriva
deteriorărilor de natură termică sau mecanică, creşterea volumului părului şi
eliminarea electricităţii statice.
46
Ingredienţii folosiţi în formularea produselor de condiţionare au diferite
funcţiuni:
 descâlcirea părului – agenţi tensioactivi cationici, cum ar fi clorura de
stearalconiu sau de benzalconiu
 emolienţa – alcooli graşi
 controlul pH-ului, neutralizarea alcalinităţii reziduale – acid tartric, acid citric
 antistatizare – agenţi tensioactivi cationici
 modificarea vâscozităţii – hidroxietil celuloza
 conservare – metilparabeni, propilparabeni, etc.
 asigurarea unui aspect strălucitor al părului – agenţi tensioactivi anionici
(sarea de sodiu sau de amoniu a sulfatului de lauril), uleiuri minerale, siliconi
 tratarea firelor scindate la capăt – polimeri cationici şi proteine
 estetica preparatului – coloranţi, parfumuri
C. PRODUSE DE ONDULARE A PĂRULUI
Procesul de ondulare a părului cuprinde două etape chimice: reducere şi

oxidare, schematizate în figura de mai jos:
Prima etapă în ondularea chimică a părului este punerea acestuia pe

bigudiuri, al căror diametru determină mărimea ondulaţiilor. Părul este tratat
apoi cu o soluţie a unui agent reducător, care desface legăturile de sulf ce
controlau structura sa iniţială. În aceste condiţii părul devine foarte maleabil.
Durata acestei etape depinde de tăria soluţiei de permanent, gradul până la care
se urmăreşte restructurarea părului şi starea acestuia.
După un anumit timp, părul este clătit cu o soluţie de neutralizare, care
are rolul de a produce fenomenul de oxidare a resturilor proteice. În treapta de
oxidare se reformează legăturile S–S, însă într-o nouă configuraţie, ondulată,
datorită bigudiurilor.
Ingredientele utilizate în procedeele de ondulare a părului (permanent):

– agenţi de reducere: acid tioglicolic, acid tiolactic, sulfit de sodiu
– agenţi de udare: laurilsulfat de sodiu, sulfosuccinat de laurileter – sare
disodică,
– agenţi de tamponare: carbonat de amoniu
– agenţi de condiţionare: hidrolizat de cheratină, hidrolizat de colagen
– agenţi de oxidare: apă oxigenată, bromat de potasiu
– agenţi de stabilizare: acid tioglicolic, acid tiolactic, sulfit de sodiu
– auxiliari: emulgatori, agenţi de îngroşare, parfum
Realizarea unui permanent reuşit depinde de controlul adecvat al cineticii

proceselor de oxidare şi reducere, astfel încât părul să nu fie sub- sau supra-
expus.
47
Este important de observat că procesul de ondulare prin permanent

produce o deteriorare semnificativă a părului, atât datorită procedeului de rupere
a unor legături cât şi prin „umflarea” rezultată din expunerea la materiale cu
alcalinitate ridicată. Deteriorarea este cu atât mai serioasă cu cât procedeul este
repetat mai des.
D. PRODUSE PENTRU COLORAREA SAU DECOLORAREA PĂRULUI
Culoarea părului este determinată de prezenţa a doi pigmenţi melaninici:

eumelanina şi feomelanina. Eumelanina se găseşte în părul blond, castaniu şi
negru iar feomelanina produce nuanţe roşcate şi aurii.
Decolorarea
Prin procesul de decolorare sunt distruşi pigmenţii părului şi se creează
astfel o bază pentru obţinerea unor nuanţe foarte diferite, în special a unor
nuanţe mai deschise decât culoarea naturală. Agentul de decolorare cel mai
simplu este format dintr-o soluţie de apă oxigenată, activată de hidroxid de
amoniu care „umflă” părul făcând posibilă pătrunderea mai uşoară a
decolorantului. Soluţiile de decolorare mai pot conţine şi alţi aditivi şi agenţi de
condiţionare.
Colorarea
Culoarea părului poate fi modificată:
- aparent, prin folosirea unor produse de colorare sau nuanţare care se
îndepărtează uşor
- în profunzime, prin intermediul unor coloranţi rezistenţi; în acest caz
culoarea se formează în interiorul firului de păr
Ca în cazul procedeelor de ondulare, are loc un proces de oxidare. Se
lucrează cu soluţii alcaline, care înmoaie părul permiţând pătrunderea mai bună
a colorantului de oxidare. Mediul alcalin măreşte activitatea oxidantului (ex: apă
oxigenată), favorizează decolorarea iniţială a părului prin distrugerea
pigmentului natural.
Culoarea obţinută depinde de concentraţia colorantului şi a peroxidului,
condiţia iniţială a părului, timpul de menţinere.
Procesul afectează părul, mai ales dacă au fost aplicate şi procedee de
ondulare permanentă. Părul nu trebuie vopsit decât la câteva săptămâni după
ondulare, niciodată înainte de aceasta, deoarece prin procedeele chimice de
oxido-reducere implicate în permanent culoarea poate fi îndepărtată sau
modificată. Combinarea celor două procedee duce la deteriorarea serioasă a
părului.
1. Colorarea permanentă
Culoarea permanentă rămâne pe păr o perioadă nedefinită. Uşoara
atenuare a acesteia este, în general, de dorit, pentru a minimiza linia de
demarcaţie între părul vopsit şi cel în creştere.
În obţinerea produselor de colorare permanentă a părului sunt necesare
trei tipuri diferite de substanţe: precursorul, agentul de cuplare şi agentul
oxidant.
a. Precursorul colorantului de oxidare – compuşi aromatici
48
H2N NH2
produce culoarea neagră

p-fenildiamina
H2N NH SO3H
pentru părul blond
acid p-amino difenil aminsulfonic
Culori intermediare se obţin prin intermediul altor derivaţi obţinuţi cu

ajutorul diferiţilor substituenţi introduşi în moleculă.
b. Agentul de cuplare – derivaţi aromatici cu grupe –NH2 sau –OH (în
poziţia meta una faţă de cealaltă
NH2 CH3
NH2
H2N OCH3
NH2 OH
m-fenilendiamina 2-hidroxi toluen p-metoxi-m-fenilendiamina (MMPD)
c. Oxidantul
Apă oxigenată (H2O2) – soluţie 6% amestecată cu soluţie de amoniac
(NH3) 28%.
Colorantul ideal trebuie:

- să coloreze părul foarte bine
- să prezinte stabilitate fizică şi chimică pe păr
- să fie compatibil cu alte procedee de tratament a părului
- să nu aibă acţiune iritantă, alergică sau toxică
2. Colorarea semipermanentă
Produsele de colorare semipermanentă sunt acele produse ale căror efecte
dispar după 5-10 spălări.
Avantaje:
- oferă o paletă foarte largă de culori; de la blond la brun, galben auriu
la violet roşcat sau de la albastru la violet
- deoarece nu conţin oxidant, nu are loc deteriorarea părului
Dezavantaj:
- nu se pot obţine nuanţe închise, apropiate de cele naturale
În compoziţia acestor produse intră coloranţi greu solubili (derivaţi de
nitroanilină, derivaţi de nitro-amino-fenoli), coloranţi azoici, coloranţi
antrachinonici. Aceştia sunt incorporaţi într-un şampon tip cremă. Pot fi
comercializate şi sub formă de loţiuni, spume sau geluri.
Aceste produse pot fi amestecate cu un agent de ondulare permanentă,
permiţând colorarea şi ondularea simultană a părului.
3. Colorarea temporară (nuanţare)

Produsele se elimină cu uşurinţă, chiar după o spălare (cu excepţia părului
foarte deschis) deoarece se aplică numai pe suprafaţa firului de păr.
Nuanţatorii pentru clătire utilizează coloranţi acizi, solubili în apă, în
amestec cu acizi (citric, acetic, tartric, boric sau adipic). Coloranţii folosiţi sunt:
49
Orange II, Galben auriu, fuxină, pioctanină. Concentraţia colorantului trebuie să

fie mică (1-3%), deoarece în concentraţie mai mare pătează pielea capului sau a
mâinilor.
Comercializate sub formă de amestecuri solide sau concentrate lichide,
produsele se dizolvă în apă înainte de folosire (se aplică pe păr după şamponare).
Preparatele mai noi se comercializează sub formă de şampoane sau spume
colorante, formulate cu agenţi tensioactivi anionici. Produsele de tip spumă
prezintă avantajul că nu curg în timpul aplicării.
4. Agenţi de colorare naturali

Prezintă avantajul că nu deteriorează firul de păr.
Cele mai cunoscute produse sunt:
- frunze de nuc
- muşeţel
- Henna
D. PRODUSE PENTRU FIXAREA COAFURII
a) Fixatori de tip aerosol (spray)

Lacurile spray se aplică pe părul uscat, coafat, în scopul menţinerii
coafurii. Acţiunea lor se bazează pe acoperirea firului de păr cu un film subţire,
rigid, transparent şi lucios. Filmul trebuie să fie rezistent la vreme (să nu
absoarbă apă), să fie uşor de îndepărtat, iar părul să poată fi pieptănat cu
uşurinţă.
Ingrediente:
 Formatori de film (polimeri)
- trebuie să fie solubili în alcool etilic
Ex: copolimerul vinil pirolidonă / acrilat de terţ-butil, copolimerul acetat de
vinil / acid crotonic, copolimerul acrilat de etil / acid acrilic, etc.
 Solvent
 Plastifiant
 Agent de neuralizare
 Parfum
 Diferiţi aditivi
b) Fixatori tip spumă (mousse)
c) Loţiuni de fixare
d) Geluri fixatoare
50
4. DEODORANTE SI ANTIPERSPIRANTE
Termenul de ANTIPERSPIRANT se refera la materiale sau produse care

diminueaza cantitatea de transpiratie auxiliara.
Termenul DEODORANT indica materialele sau formularile care mascheaza
sau inhiba formarea mirosurilor corpurale neplacute. In principu, toate produsele
antiperspirante au implicit, propietati deodorante, in timp ce deodorantele, care
previn sau mascheaza mirosul nu au efecte antiperspirante. Deodorantele sunt
considerate produse cosmetice, in timp ce antiperspirantele, care sunt adresate
modificarii unei functiuni fiziologice, sunt incluse in categoria produselor
parafarmaceutice.
In prezent, piata antiprespirantelor si deodorantelor, care numai in
SUAatinge valoarea de 1,8 milearde $, din care aproximativ 80% reprezinta
antiperspirantele si 20% deodorantele, include urmatoarele categorii:
- produse cu bila (roll on)
- batoane (sticks)
- produse tip aerosol
- geluri
- creme.
A. ANTIPERSPIRANTELE
Termenul ANTIPRESPIRANT se refera la materiale sau produse care

diminueaza cantitatea de transpiratie auxilieara.
Pentru a fi conpetitive pe piata, in formularea antiprespirantelor se
porneste de la idea ca produsul funit trebuie sa asigure oreducere cu cel putin
25% a cantitatii de transpiratie, de regula la 50% dintre subiectii testati. De
asemenea concentratia de substanta activa trebuie sa fie de cel putin 12%
CLASIFICARE:
-Antiprespirante cu bila (roll on)
-Antiprespirante tip baton ( stick antiprenspirants)
-Antiprespirante tip aerosol
-Creme antiprespirante
 Antiperspirante cu bila ( roll on)

Compozitiile de tipul cu bila (roll on) in suspensie, fara apa, reprezinta
prezinta produse care confera o calitate deosebitadin punct de vedere estetic,
oferind o senzatie placuta, uscata, lipsita de onctuozitate. Supstanta
antiperspiranta activa reprezinta circa 20-25% in greutate din compozitie si este
suspendata intr-o baza uleioasa alcatuita dintr-un ulei siliconic (ciclometicona)
sau un alt ulei usor. Drept modificatori de vascozitate sunt utilizate argilele de
tip bentonita sau silicea cu suprafata superficieala mare. Domeniul de vascozitate
al acestor produse este situat in jurul a cateva mii de cP. Emolientii utilizati pot
fi:
51
-diesteri
-polidecena
-dimeticona
-alcooli
-etoxilati
-ceruri solubile.
 Antiperspirante tip baton (stick antiperspirants)
Antiperspirantele tip baton sunt deosebit de apreciate, in special pentru
aspectul estetic si stabilitatea in timp. De asemenea, produsele solide prezinta
avantajul unui control eficient al aplicarii.
In formula antiperspirantelor solide intra:
-un agent de solidificare, care poate fi un amestec de ceruri, acid 12-
hidroxistearic, esterii sau amidele acestuia sau amide ale N-acil amino acizilor
-o baza lichida care include un ulei emolient nevolatil, nepolar
-agenti activi antiperspiranti
-alti aditivi.
 Antiperspirante tip aerosol
In aceasta categorie intra spray-urile obtinute cu ajutorul unui propulsor si
cele formate prin intermediul unei actuni mecanice (pompa). Majoritatea
formulelor antiperspirante tip aerosol reprezinta suspensii de componente active
in diferite medii. Principalele componente ale acestor formule sunt:
-substanta antiperspiranta activa, de regula clorhidrat de aluminiu sub
forma de pudra, de dimensiuni mici. Clorura de aluminiu si complecsi de
aluminiuzirconiu nu sunt permisi in a.erosoli, datorita potentialelor pericole
pentru sa
natate, prin inhalare
-emolienti (palmitat si miristat de izopropil, dimeticona)
-agenti de suspendare (hectorit de preferinta)
-aditivi polari ( alcool etilic, carbonat de propilenă ), care acţionează ca
activatori ai agentului de suspendare;
-parfum;
-gaz propulsor, care poate fi butan sau amestec propan-izobutan, în raport
de 3/1 faţă de concentrat.
AVANTAJE:
-nu se evaporă în timpul depozitării
-nu este posibilă contaminarea bacteriană sau intrarea parfumului şi a
impurităţilor;
-poate fi utilizat oricând, fără a fi necesară agitarea, amestecarea,
încălzirea;
-aplicarea este uşoară şi uniformă;
-dozele sunt portabile şi uşor de depozitat.
DEZAVANTAJELE:
-aerosolii pot fi inhalaţi;
-la temperaturi prea ridicate ambalajul poate suferi din cauza
suprapresiunii create, se poate deforma sau chiar rupe;
-unele produse sunt inflamabile;
-există posibilitatea depresurizării în unele cazuri.
52
 Creme antiperspirante
În ultimii ani acest tip de produse a fost mai puţin preferat de utilizatori, în
apecial datorită modului de aplicare.
Ingredientele folosite în formularea cremelor antiperspirante (produse de tip
emulsie ) sunt:
-substanţă activă;
-emulgator
-modificatori de vâscozitate ( agenţi de îngroşare );
-emolienţi;
-apă (circa 50% din compoziţie ).
Există, de asemenea, creme anhidre, în care pudra fină de substanţă activă
este imersată într-o bază organică, compusă din:
-emolienţi volatili;
-esteri;
-emulgatori; agenţi de suspendare ( argile cu suprafaţă mare );
-aditivi polari ( glicerină sau carbonat de propilenă );
-parfum.
B. DEODORANTE
Termenul DEODORANT indică materialele sau formulările care maschează

sau inhibă formarea mirosurilor corporale neplăcute.
Controlul mirosului neplăcut se realizează, în cazul deodorantelor pe
diferite căi:
-utilizarea unor deoparfumuri, care sunt astfel elaborate, încât să prezinte
o anume complementaritate faţă de mirosul corporal, fără a-l întări;
-utilizarea în formulă a unor agenţi cu acţiune antimicrobiană pentru a
face posibilă suprimarea degradării bacteriene a transpiraţiei sau a unor mici
cantităţi de activi antiperspiranţi. Este interesant faptul că există şi o serie de
deoparfumuri care au acţiune bactericidă, ceea ce reprezintă combinarea
eficientă a celor două posibilităţi.
-reţinerea prin complexare a compuşilor cu miros neplăcut.
Cea mai mare parte a produselor deodorante se comercializează sub formă
de batoane sau spray.
 Batoane deodorante:
În compoziţia batoanelor deodorante intră:
- un agent de gelifiere ( stearat de sodiu de preferinţă, în loc de alcooli
graşi C16-C18 ). Pentru solidificarea compoziţiei este necesară
introducerea de 5-8% stearat; în general furnizorul agentul de gelifiere
preformat, dar aceasta poate fi obţinut de către formulator prin tratarea
unei soluţii alcoolice de acid stearic cu soluţie de hidroxid de sodiu
- alcool etilic sau propilen glicol ca solvent pentru emolienţi şi agent
antimicrobian; de regulă, propilen glicolul este preferat datorită faptului
că acţionează şi ca agent de plastifiere în baton şi nu lasă senzaţia de
onctuozitate;
- agenţi antimicrobieni ( triclosan, triclocarban );
- emolienţi: esteri ramificaţi sau etoxilaţi care îmbunătăţesc aspectul şi
senzaţia plăcută la aplicare, siliconi;
- amide ale acizilor graşi;
53
- extracte de plante;
- parfum;
- colorant.
 Produse deodorante aerosol ( spray ):
În compoziţia deodorantelor din această categorie pot intra:
- deoparfumuri ( cu sau fără activitate antimicrobiană );
- o mică cantitate de suprafaţă activă antiperspirantă ( 3-4% pudră de
clorhidrat de aluminiu );
- o substanţă cu activitate antimicrobiană ( triclosan, de exemplu );
- un emolient ( dimeticonă ), esteri;
- alcool;
- argilă organofuncţională;
- propulsor.
O formulă tipică de deodorant tip aerosol conţine:
COMPONENTA INGREDIENTUL %GREUTATE
A Pudră de clorhidrat de amoniu 4,00
B Dimeticonă 5,00
C Benzoat de alcooli C12-C15 15,00
D Alcool SDA 40 1,00
E Argilă organofuncţională 0,80
F Triclosan 0,10
G Parfum q.s.
H Gaz propulsor (izobutan/propan 76,10
80/20)
Produse cosmetice sub formă de aerosoli:

Iniţial prin termenul de aerosoli în sens fizic se înţelegeau numai anumite
sisteme disperse coloidale, respectiv suspensii fine şi stabile de particule lichide
sau solide dispersate în gaze: ceaţa, norii, fumul, etc. În prezent acest termen
fizic şi-a extins sfera şi prin lărgirea accepţiunii sale cuprinde totalitatea
produselor prezentate în ambalaje presurizate, indiferent de aspectul jetului, la
ieşirea din ambalaj. Cu un alt termen general acest fel de produse se mai numesc
şi sprayuri, adică produse care se pulverizează.
Extinderea produselor tip aerosoli este datorată atât diversificării continue
a produselor prezentate sub această formă cât şi creşterii efective a consumului
pentru fiecare din calităţile de produse fabricate iniţial.
Orice produs prezentat sub formă de aerosoli este constituit din:
- conţinutul;
- gazul propulsor sau amestecul de gaze care asigură pulverizarea
conţinutului;
- ambalajul rezistent la presiune ( din metal, sticlă sau material plastic);
- valva cu butonul de pulverizare 2;
- capacul de protecţie 1
- eticheta ( fig.1. )
Imprimarea se poate realiza cel mai frecvent pe corpul recipientului metalic
sau flaconului.
54
Ambalaj aerosol:
1- capac
2- buton
3- cupelă
4- corpul valvei
5- tub plonjor
6- ambalaj aerosoli
CONŢINUTUL SAU ŞARJA unui ambalaj aerosol este constituit la rândul

său, din:
- substanţe active care diferă după natura produsului;
- compoziţia unui parfum;
- factor determinant pentru alegerea şi vânzarea produselor respective;
- solvenţii şi conservanţii, cei mai utilizaţi fiind alcoolul etilic ( de obicei
absolut, de 100% ) alcoolul izopropilic chimic pentru clorura de metilen,
clorotenul, cherosenul dezodorizant, etc;
- apă distilată sau demineralizată, lipsită de oxigen, utilizată mai ales
în reţetele spumelor aerosoli, cremelor, etc.
GAZELE PROPULSOARE utilizate pentru produsele aerosoli trebuie să
satisfacă anumite condiţii precise. În primul rând sunt alese acelea care la
temperatura camerei şi la o presiune relativ scăzută se prezintă sub formă
lichefiată, având o presiune de vapori satisfăcătoare.
Gazele uşor lichefiabile – cele mai utilizate fiind hidrocarburile
clorofluorurate – prezintă avantajul că în tot timpul folosirii aerosolului respectiv
păstrează o presiune constantă în interiorul ambalajului, asigurând astfel până la
ultima picătură; o pulverizare uniformă a produsului.
Freonul 11 ( monofluortriclormetan – CCl 3F - ) prezintă la temperatura
ordinară presiunii coborâte, de aceea este folosit în amestec cu alte cantităţi de
freon, în scopul scăderii presiunii acestora ( de exemplu: cu freonul 12 ). Are însă
dezavantajul că în prezenţa apei se hidrolizează relativ uşor, punând în libertate
acid clorhidric. Din această cauză acest gaz nu poate fi folosit în reţelele ce conţin
apă şi nici alool etilic diluat. După firma furnizoare, freonul 11 se comercializează
sub diverse denumiri, ca de exemplu: frigen 11, kaltron 11, genetron 11, etc.
Freonul 12 ( difluordiclormetan – CCl 2F2 - ) prezintă la temperatura
ordinară presiunii mai ridicate, fiind recomandat ori de câte ori se urmăreşte
obţinerea unei pulverizări foarte fine. Se hidrolizează mai greu decât freonul 11,
inerţia lui chimică recomandându-l a fi încorporat într-o gamă largă de produse
aerosoli. Curent se utilizează în amestec cu freonul 11, iar în cazul parfumurilor
aerosoli se amestecă cu freonul 114.
Freonul 114 ( tetrafluordicloretan – CClF2 – CClF2 ) este folosit cu precădere
în parfumurile aerosoli.
55
5. PRODUSE DE PARUMERIE
Parfumeria reprezintă un domeniu de înaltă specializare care îmbină

cunoaşterea chimică şi olfactivă a unei game largi de materii prime, cu flerul şi
imaginaţia creatorului.
Introducerea parfumului în produsele de îngrijire personală are ca scop şi
mascarea mirosului neplăcut al unor ingrediente din formule, cum sunt:
 Ingredientele din preparate de permanent (tioglicolatul de amoniu,
acidul tioglicolic sau alt compus cu grupare tiol, care poate desface
puntea disulfură din păr);
 Compuşii cuaternari de amoniu (quats), utilizaţi, de regulă, în produsele
de condiţionare a părului;
 Proteinele utilizate în produsele de îngrijire a pielii şi părului;
 O mare parte a emolienţilor (grăsimi şi ceruri, cum ar fi uleiul de ricin),
emulgatorii de vâscozitate);
 Alcoolul etilic, în special atunci când este într-o concentraţie mare în
preparat (ex.: fixative de păr).
Există un număr foarte mare de ingrediente care pot afecta în mod
neplăcut percepţia consumatorului dacă nu se intervine cu compuşi odoranţi
care modifică, maschează, mirosul ingredientelor, oferindu-i produsului
acceptabilitate estetică. Prin combinarea diferitelor substanţe odorante parfumerii
şi chimiştii controlează mirosul produsului final.
Prin alegerea adecvată a unor produse al căror parfum interferează în mod
natural cu mirosul materiilor prime se poate realiza amestec aproape inodor,
mirosul ingredientelor fiind diminuat în mod subtil şi discret. În acest mod sunt
preparate produsele cosmetice „neparfumate”, dar care, în realitate pot conţine
substanţe odorante. Analizând rolul parfumului în produsul cosmetic Schueller şi
Romanovschi evidenţiază importanţa percepţiei consumatorului asupra
procesului de parfumare. Astfel, consumatorii corelează mirosul citricelor cu
noţiunea de „curat” ceea ce face ca multe produse de curăţire (ex. Detergenţii) să
fie parfumaţi în această notă. De asemenea, în cazul unor produse cu o anume
funcţionalitate (ex.: şampon antimătreaţă), percepţia consumatorului este mai
bună dacă nota de parfum este uşor medicamentoasă.
Mirosul foarte discret al şampoanelor pentru copii are menirea să sugereze
„blândeţea” acestora.
De regulă, marea majoritate a producătorilor de produse cosmetice
apelează pentru parfumarea produselor la firme specializate. Aceste firme
elaborează parfumurile care trebuie să corespundă la produs (tipul, atribute
specifice produsului, imaginea de marcă, grupul ţintă de consumatori). Sarcina
parfumerului este să elaboreze un parfum care să corespundă cerinţelor, folosind
o bază largă de materii prime naturale şi sintetice.
56
A. PARFUMURILE
Parfumurile pot fi divizate in 4 clase mari şi anume:

 parfumuri naturale;
 parfumuri organice;
 parfumuri sintetice;
 parfumuri artificiale.
a. Parfumurile naturale
Răspândirea parfumurilor în natură este extrem de variată, acestea fiind

întâlnite, atât în regnul animal, cât şi în cel vegetal. Dintre parfumurile naturale
cel mai celebru este moscul denumit de literali „parfumul regal”, care provine de
la o specie de cervidee care trăieşte pe platourile înalte ale Asiei (Tibet). De
asemenea, antilopa, gazela africană care trăieşte în peninsula Arabică şi Siria
poseda glandele secretoase a unui parfum deosebit de apreciat în Orient. Există
de asemenea, animale marine cu proprietăţi odorante, cum ar fi o serie de
cefalopode, care, după uscare şi calcinare erau folosite în Roma Antică pentru
prepararea parfumurilor. S-ar părea că ingestia cefalopodelor conduce la
formarea ambrei în intestinele caşaloţilor. Ambra a fost introdusă în parfumerie
încă din antichitate. Onixul, este extras dintr-o specie de gasteropode din
Oceanul Indian şi Marea Roşie şi este parfumul utilizat de popoarele Orientului în
ceremoniile sacre. În pofida marii diversităţi a parfumurilor de origine animală,
regnul vegetal rămâne furnizorul de elită al industriei produselor odorante. Se
ştie că toate sunt folosite în parfumerie. Parfumul este un produs natural al
plantei, al cărui rol nu a fost stabilit. Uneori, formarea parfumurilor naturale este
rezultatul unui proces patologic, care apare la plante, deseori inodore. Este cazul
uleiului de pin, a balsamului de Peru, de Tolu, Benzoe, Styrax. Materiile odorante
brute sunt, de cele mai multe ori, amestecate cu elemente nevolatile sau
insolubile în alcool sau alţi solvenţi. În general, producătorii de esenţă se bazează
de acest balast prin procedee fizice care vor fi prezente ulterior. Un exemplu
clasic este uleiul de terebentină, obţinut din răşinoase. Acestea constituie un
punct de plecare pentru obţinerea terpinolului (alcool cu miros de liliac) şi a
acetatului de terpenil (miros de bergamot). De asemenea, din uleiul terbentină se
obţine borneol (miros de camfor) şi acetatul de bornil (miros de ulei de brad).
DEZAVANTAJUL: principal al esenţelor naturale obţinute din plante este faptul
că, întotdeauna, calitatea esenţelor este în funcţie de condiţiile climatice,
modul şi perioada de recoltare, durata şi condiţiile de păstrare.
b. Parfumurile organice
Sunt obţinute din esenţele de mai sus prin diferite operaţii fizico-chimice.
Prin aceste operaţii se obţin constituenţi ai esenţelor ca: citronelul, geraniolul,
sau alte substanţe care nu există ca atare în esenţe: iononele, aldehida anisică,
heliotropina..
c. Parfumurile sintetice
includ:
o Constituenţi ai esenţelor naturale, reproduşi prin metode chimice;
57
o Esenţe produse sintetic, prin amestecarea componentelor ( ex.:

esenţa de iasomie). Din punct de vedere chimic, componenţii unui parfum pot
aparţine unor clase de compuşi foarte diferite: terpenoide (ionone, citronelol),
uleiuri eterice (ulei de ylang ylang, patchiuli, lavanda, santal), alcooli (alcool fenil
etilic), aldehide, cetone, acetali, eteri, esteri, lactone, etc.
d. Parfumurile artificiale
Pafumurile artificiale sunt produse chimice al căror miros se apropie de cel

al produselor naturale (de ex.: moscurile sintetice, vanilia, cumanina).
Materiile prime odorante şi aromatizante naturale, utilizate în parfumerie şi

industria alimentara se încadrează în următoarele categorii:
o Uleiuri volatile;
o Uleiuri concrete şi absolute;
o Rezinoide sau oleorezine;
o Extracte de origine animală;
o Arome din sucuri de fructe;
o Substanţe izolate din uleiuri volatile prin diferite procedee.
În figura 1 sunt reprezentate procedeele de obţinere a produselor odorante din
materia prima naturală.
Compuşii cu caracter odorant şi aromatizant se găsesc în cea mai mare
parte în regnul vegetal, dar există şi în regnul animal, unii chiar de o deosebită
valoare (ambra, civet-ul, moscul etc.). Pentru obţinerea compuşilor odoranţi din
plante, acestea pot fi folosite integral sau se poate prelucra numai o anumită
parte a acestora. Procedeele de extracţie utilizează:
a) flori: iasomie, tuberoze, trandafir;
b) flori si frunze: menta, geranium, violete;
c) fructe: coriandru, anis stelat, fenicol;
d) seminţe: nucşoara, ambret;
e) coaja fructelor: portocale, bergamot, lămâie;
f) rădăcini: angelica, vetiver, iris, ţelina, leuştean;
g) lemn sau scoarţă: scorţişoara, cedru, santal;
h) boboci florali sau muguri: cuişoare, plop negru, brad;
i) întreaga planta: salvie, cimbru, busuioc;
j) ace şi ramuri: pin, chiparos, brad.
Unele substanţe odorante se obţin prin prelucrarea unor exudate naturale sau
patologice ale anumitor plante, cum sunt rezinele, oleogumirezinele,
gumirezinele şi balsamurile.
Interesant este faptul ca uneori, din aceeaşi plantă se obţin mai multe produse.
Astfel, din portocalul amar se obţin:
 din flori - uleiul şi absolutul de neroli;
 din coaja fructelor - uleiul de portocale;
 din frunze şi ramuri tinere - uleiul de petit - grain bigarade.
Arborele de scorţişoară produce, prin prelucrare, trei tipuri de uleiuri:
 din frunze - un ulei bogat în eugerol;
 din scoarţă - un ulei constituit în cea mai mare parte din
aldehida cinamică;
58
 din rădăcină - un ulei bogat în camfor.
B. ULEIURI VOLATILE
Condimentele şi ierburile medicinale aromatice au interesat omenirea încă
de la începuturile sale, uleiuri aromatice însoţind omul de-a lungul evoluţiei sale,
din cele mai vechi timpuri până astăzi. Intuitiv şi perspicace omul a descoperit
proprietăţile benefice ale plantelor, a început să le cultive şi a transmis experienţa
sa de la generaţie la generaţie, ceea ce s-a constituit într-o adevărată comoară de
cunoştinţe şi experienţă.
În prezent, lucrările ştiinţifice asupra uleiurilor esenţiale abordează
următoarele aspecte:
 studiul culturilor şi posibilităţilor de îmbunătăţire ale acestora;
 procedeele de analiză;
 procedeele de izolare a constituenţilor;
 procedeele de stabilizare a uleiurilor esenţiale;
 stabilizarea formelor optime pentru includerea principiilor active sau
uleioase esenţiale ca atare în preparate farmaceutice, aromatice sau cosmetice;
 experimente biochimice şi fizico-chimice pentru determinarea
concentraţiilor substanţelor active pentru a acţiune eficientă;
 studii asupra inocuităţii uleiurilor sau diferiţilor constituenţi ai acestora
(ex.: cu extractul de arbore de ceai – Tee tree oil- efecte bacteriostatice,
antioxidante, prezentă eucaliptului- 1,8- cineol);
 încadrarea în normele legislative în vigoare sau elaborarea de studii
complete asupra uleiurilor pentru lărgirea bazei logistice.
Nici una din definiţiile date uleiurilor volatile (esenţiale) nu este considerată a fi
pe deplin satisfăcătoare.
Uleiurile volatile sunt produse specifice regnului vegetal, izolate din plante
aromatice printr-un procedeu fizic, care posedă un miros agreabil, specific sursei
vegetale din care provine.
Uleiurile volatile, denumite şi uleiuri esenţiale sau uleiuri eterice diferă din
punct de vedere al compoziţiei şi calităţii, atât de uleiuri grase (care sunt în
esenţa niglicerice) cât şi de cele minerale. Uleiurile esenţiale sunt amestecuri
complexe, de diferiţi compuşi chimici în stare solidă şi lichidă, care formează
soluţii omogene. În compoziţia uleiurilor volatile predomină compuşii din clasa
terpenelor şi terpenoidelor hidrocarburilor terpenice şi derivaţilor oxigenaţi ai
acestora, alcooli, aldehide, cetone) dar există numeroşi alţi compuşi care aparţin
diferitelor clase chimice cum ar fii: hidrocarburi alifatice saturate, olefine, arene,
alcooli, compuşi carbonilici, esteri, acizi, lactone, cumarine, carotinoide, flavone,
derivaţi cu azot şi sulf etc.
Întrucât marea majoritate a uleiurilor volatile prezintă acţiune antimicrobiană
sau antifungică există posibilitatea ca acestea să facă parte din sistemul de
protecţie al plantelor faţă de boli şi dăunător.
Uleiurile esenţiale au şi alte proprietăţi, cum ar fii:
 acţiune antiseptică, ceea ce permite utilizarea în produse destinate
igienei bucale şi dezinfecţiei (ex.: salvie, eucalipt);
 stimulează epiderma şi irigarea sangvină, ceea ce le recomanda pentru
utilizare în cazul durerilor reumatismale (ex.: rozmarinul, arnica);
 pot fi expectorante si antitusine (ex.: mărarul si cimbru);
 acţiune antiinflamatoare (ex.: muşeţelul, coada şoricelului);
 facilitează digestia (ex.: ienupărul, pelinul)
59
 acţiune antioxidantă
a. Proprietăţile fizice ale uleiurilor esenţiale
Proprietăţile fizice sunt dependente de compoziţia chimica, care este

deosebit de complexa. Cea mai mare parte a uleiurilor volatile sau lichide si au
densitate mai mica decât cea a apei. De fapt, densitatea uleiurilor variază intre
0,8 si 1,1. Intervalul de distilare este cuprins intre 150 si 300°C, iar indicele de
refracţie acoperă intervalul 1,45-1,65. Uleiurile volatile sunt, de regula, insolubile
in apa, dar pot avea si componente solubile (ex.: alcoolul β-fenil etilic, conţinutul
in uleiul volatil de trandafir), fiind solubile in solvenţi organici (alcooli,
hidrocarburi, cetone), grăsimi sau uleiuri vegetale. Cea mai mare parte a
uleiurilor volatile sunt optic active.
Fiind amestecuri de diferite componente, uleiurile esenţiale distila pe un
interval de temperatura cuprins intre 15-300°C.
b. Compoziţia chimică a uleiurilor volatile
Uleiurile volatile nu au proprietăţi chimice specifice, ci prezintă

proprietăţile chimice ale constituenţilor. Prezenta acizilor liberi si a altor funcţii
cu caracter acid, au posibilitatea unor reacţii de saponificare si de hidroliza
determina un consum de hidroxid. Indicele de saponificare si de aciditate
caracterizează uleiurile volatile.
Conţinutul in ulei volatil al plantelor este o măsura a calităţii acestora si a
densităţii parfumului. Determinarea conţinutului de ulei volatil se face prin
distilare, utilizând dispozitivul cunoscut sub denumirea de trapa Clevenger. In
vasul de distilare trebuie introdus suficient material pentru a rezulta 10-15 ml
ulei esenţial. După introducerea apei si agentului antispumant amestecul este
încălzit la reflux de 2-4 ore. Volumul de ulei volatil colectat este citit direct pe
marcajul lateral al trapei Clavenger.
Terpene si terpenoide monociclice

Cea mai mare parte a terpenelor monociclice au o structura construita pe
un schelet de para metan (care include un ciclu de 6 atomi de carbon).
In natura au fost descoperite 6 hidrocarburi dienice, limonenul,
terpinolenul, α- terpinenul, γ- terpinenul, α si β felandrenul.
Limoneul (1,8-ρ- mentadiena ) este constituentul principal al uleiurilor
esenţiale de portocale, lămâi, bergamot şi in cantităţi mai mici in altele. Are un
atom de carbon asimetric in poziţia 4.
Limonenul este denumit si dipenten. (+) Limoneul se găseşte in cojile de
portocale si de lămâie, uleiul de chimen, de ţelina. (-) Limoneul este o
componenta de ace de molid. (±) Limoneul (dipentenul) se găseşte in uleiul de
camfor, iarba de lămâie (lemongrass).
Limoneul este folosit ca si substanţa odoranta pentru produse industriale
sau chimice casnice si in arome alimentare fructele.
Printre terpenoidele monociclice de interes pentru industria de parfumerie
se obţin: mentolul, carvomentolul, carvomentona, carvana, α- terpinedul şi
mentona.
(-) Mentolul- se găseşte in uleiul de menta iute, din care se izolează prin
cristalizare (40-60%); uleiul de menta se obţine prin distilare cu abur. In uleiul de
menta creata se găseşte in cantitate mare (-) carvana (50-70%). Atât uleiul de
60
menta creata cat si cel de menta iute se folosesc puţin in parfumerie, in special
pentru a conferi prospeţime si o nota verde. Se folosesc in cantităţi mari pentru
aromatizarea pastelor de dinţi, a spumelor de ras, loţiunilor după ras, cremelor şi
săpunurilor. Cantităţi foarte mari din uleiurile de menta se folosesc pentru
aromatizarea produselor alimentare (băuturi alcoolice si nealcoolice, bomboane,
gume de mestecat).
Terpineolul se găseşte in mai multe uleiuri volatile (lavanda, pin, eucalipt).
Are un miros plăcut, picant, lemnos, apropiat liliacului.
c. Procesul de obţinere a uleiurilor volatile
Producţia mondiala de uleiuri volatile este in jur 375.000-400.000 tone din

care aproximativ 300.000 tone reprezintă ulei de terbentina si de pin. In industria
parfumeriei se folosesc doar o parte din acestea, restul servind ca materie prima
pentru producerea camforului, borneolului etc.
Restul uleiurilor de „de mare tonaj” include :
- ulei esenţial de citronella (Java, 3000-4000 tone);
- ulei esenţial de lemongrass ( 700-720 tone);
- ulei de frunze de cuişoare ( 800-1100 tone Madagascar si 600 tone
Indonezia);
- ulei de menta Arvensis ( menta de Japonia, China,Brazilia,
Paraguai1500-2000 tone).
ULEI ESENŢIAL KILOGRAME

BERGAMOT 36588
CEDRU 458579
CITRONELA 447201
CUIŞOARĂ 440768
MENTĂ IUTE 322633
EUCALIPT 604221
GERANIUM 58089
IASOMIE 2260
LAVANDĂ 525148
LĂMÂIE 43935
PATCHIULI 332839
PETIT GRAIN 94545
TRANDAFIR 41658
ROZMARIN 93227
LEMN DE SANTAL 19986
DAFIN 165505
VETIVER 12000
YLANG YLANG 47784
a. HIDRODISTILAREA
Perioada de recoltare este specifică fiecărei plante:
 iasomia - se culege înainte de răsăritul soarelui când floare este bine
deschisă;
 tuberoza - se culege când florile sunt îmbobocite;
61
 trandafirul - se recoltează de la jumătatea lunii mai până la

jumătatea lunii iunie.
Conţinutul de ulei volatil este mai mare dimineaţa între 5 şi9, descrescând la
circa 70% la prânz şi 20% seara. Tuberozele şi florile de portocal bigarade
(amar) se supun antrenării cu vapori imediat după culegere. În schimb,
lavanda, lavandinul şi menta pot fii distilate după câteva ore.
 Stocarea
Materialul vegetal cules nu este întotdeauna tratat imediat. Calitatea
uleiului esenţial este foarte mult influenţată atunci când pot apărea modificări
fizice şi biochimice datorate acţiunii aerului, soarelui, încălzirii.
În alte cazuri, uscarea prealabilă poate determina apariţia unor
constituenţi interesanţi, care îmbunătăţesc calitatea parfumului (ex.: frunzele de
Patchiulli)
Operaţiile preliminare sunt de matură mecanică şi implică măsurarea,
sfărâmarea, măcinarea materialului, în funcţie de natura acestuia, cu ajutorul
aparatelor adecvate.
Procedeele de antrenare cu vapori sunt:
a) antrenare la foc direct
b) antrenarea în curent de vapori
c) antrenarea cu abur sub presiune
d) antrenarea la presiune redusă.
 Aparatura
Antrenarea cu vapori de apă a vegetalelor odorante se efectuează într-un
aparat numit alambic, care se compune din trei părţi distincte:
 un vas de încălzire prevăzut cu capac, care continuă cu o coloană ce se
îngustează treptat (gât de lebădă)
 un condensator răcitor
 un vas florentin.
Aparatura distilării cu vapori de apă
62
1 – corpul încălzitorului; 2 – capac; 3 – gură de încărcare; 4 – coloană; 5 – gât de
lebădă; 6 – serpentină; 7 – condensator-răcitor; 8 – racord de golire; 9 – gură de
descărcare; 10 – vas florentin; 11 – fund dublu; 12 – intrare abur; 13 – intrare
apă rece; 14 – ieşire apă caldă; 15 – ieşire ulei volatil uşor; 16 – racord; 17 –
sifon; 18 – ieşire condens.
Aparatul este construit din oţel inoxidabil, prevăzut cu încălzire şi / sau

barbotor pentru abur. Fierbătorul are formă cilindrică. Încălzirea se efectuează cu
foc direct, sau prin barbotare de abur sub presiune în manta (fund dublu) sau
printr-o serpentină aflată pe fundul vasului. Încălzitorul poate fi prevăzut cu
agitator ancoră, sau cu palete înclinate care să permită menţinerea în suspensie
a materiei prime, în special când aceasta este mărunţită sau măcinată pudră.
(rizomi de iris). Condensatorul răcitor este din oţel inoxidabil. Vaporii degajaţi în
fierbător sunt fracţionaţi în coloană sau condensaţi în serpentină. Are o manta
metalică prin care circulă agentul de răcire-apă. Suprafaţa de condensare a
vaporilor şi de răcire se calculează similar cu suprafaţa de încălzire. Vasul
florentin poate fi de metal sau din sticlă. Separarea uleiului de apă se face
automat, datorită diferenţei de densitate.
 Antrenarea la foc direct
Este cel mai vechi procedeu, fiind utilizat în instalaţii artizanale ţărăneşti
sau în unele ţari mai puţin dezvoltate. Vasul de antrenare este încălzit cu foc
direct, acesta fiind acoperit cu un capac curbat care face corp comun cu „gâtul
delebădă”.
Acest sistem de antrenare se mai practică în Spania pentru obţinerea
uleiurilor volatile de lavandă, lavandin, rozmarin, cimbru, în Bulgaria pentru
obţinerea uleiului de trandafir, in Asia şi America de Nord.
Principalele inconveniente sunt:
 încărcarea materiei prime şi descărcarea se fac manuala şi durează mult;
 contactul direct al materialului vegetal cu pereţii supraîncălziţi ai
recipientului determină degradări parţiale ale uleiului volatil;
 timp îndelungat necesar aducerii la condiţii de regim;
 depuneri pe pereţii cazanului.
 Antrenarea în curent de vapori
În acest procedeu, aburul este generat într-o instalaţie anexă. În acest mod
vasul de antrenare este încălzit uniform şi se evită degradarea uleiului volatil
prin contactul plantei cu pereţii supraîncălzit.
Materialul vegetal este ţinut în partea superioară a antrenorului, fie prin
încărcarea pe un fund perforat introdus în reactor, fie într-un coş metalic
perforat.
 Antrenarea cu abur sub presiune
Aplicarea procesului este limitat numai la anumite tipuri de uleiuri, foarte
stabile termic, care suportă acţiunea severă a aburului sub presiune. Este
avantajos în cazul unor uleiuri sărace în hidrocarburi mono termice şi compuşi
uşor volatili dar bogate în sesquiterpenoide.
Acest procedeu conduce la economii de energie deloc neglijabile şi la o
economie de timp de 60-85% pentru presiuni variind între 0,2 şi 2,5 bari peste
presiunea atmosferică. Presiunea în fierbător este reglată printr-un dispozitiv
de reglare situat în zona de început a coloanei.
 Antrenarea la presiune redusă
63
Hidrodistilarea la presiune redusă este mai puţin utilizată la scară industrială

deşi are o serie de avantaje, între care:
 evitarea hidrolizei şi reacţiilor secundare datorită acţiunii chimice a apei la
fierbere;
 temperatură de fierbere mai mică de 100°C;
 economie de combustibil;
 absenţa atmosferei oxidante.
 Procedee moderne
a) Hidrodifuzia
Principiul acestei metode constă în introducerea vaporilor de apă de sus în jos,
traversând materialul vegetal dispus în interiorul unui coş metalic perforat.
Prin acest procedeu se limitează reacţiile secundare de hidroliză şi de
formare a produselor secundare.
b) Procedee continue
Aceste procedee cunosc în prezent o mare dezvoltare şi se pare că
reprezintă soluţia viitorului. În acest procedeu materia primă este alimentată
continuu, prin intermediul unui transportor pneumatic. Aburul este introdus
continuu, pe măsura aprovizionării cu materie primă.
b. EXTRACŢIA CU GRĂSIMI
Acest procedeu a fost utilizat spre sfârşitul secolului al 18-lea pentru obţinerea
parfumurilor florale, pe baza observaţiei că grăsimile au capacitatea de a
absorbi mirosurile. În funcţie de condiţiile de temperatură există 2 procedee:
 enfleuraj (extracţie la rece);
 macerare (extracţie la cald).
Enfleurajul se aplică în cazul florilor delicate, care nu rezistă condiţiilor de
antrenare cu vapori, care sunt cele de iasomie sau tuberoze. Grăsimea de
extracţie, numită şi „pomadă” este alcătuită dintr-un amestec de seu de bovine şi
grăsime de porc, într-un astfel de proporţie încât să corespundă cerinţelor
tehnologice; suficient de moale pentru a permite absorbţia suficient de dură
pentru a permite aderenţa florilor şi apoi înlocuirea acestora. Pomada se întinde
pe plăci de sticlă, prinse într-un cadru de lemn („Chassis”-în franceză „saşiu” în
traducere). Pe o placă se aşează cca. 50-100g flori iar plăcile se suprapun unele
peste altele, pentru a nu se pierde nimic din principiile odorante.
După una, două, trei zile, în funcţie florile folosite, acestea se scot de pe
rame şi se pun altele noi. Operaţia continuă până la saturarea grăsimilor, se
estimează că 1 kilogram de grăsime absoarbe parfumul a cca.3 kilograme de flori.
După extracţie, grăsimea este separată de flori, prin filtrare şi spălare cu alcool
95% de câteva ori, până devine inodoră. Alcoolul se filtrează la rece (-10- -15ºC),
pentru separarea cerurilor şi a grăsimilor, iar apoi se distilă, când rezultă
absolutul de pomadă. Distilarea se face mai întâi la presiunea atmosferică, apoi
la vid. Dintr-o tonă de flori se obţin cca. 1 kg. De absolut. Procedeul de extrem de
laborios şi costisitor, ceea ce face să mai fie aplicat doar în cazuri rare, pentru
acele flori nobile destinate unor compoziţii de mare rafinament, cum este iasomia
şi tuberoza.
 Iasomia
Este un arbust ornamental, utilizat pentru frumuseţea florilor şi pentru
mirosul deosebit de fin al acestora. Florile se recoltează foarte devreme, înainte
64
de răsăritul soarelui sau seara, după apusul acestuia, din iulie până în
octombrie plenitudinea maximă a parfumului se obţine în luna august.
S-a stabilit că în compoziţia absolutului de iasomie intră:
 esteri:acetat de benzil (20-35%) acetat de linolit, benzoat
de benzil, josmonat de metil (1) (0,3-1%), hidrojasbonat de metil (2), benzoat de β-
hexenil, antranilat de metil (0,2-0,4%), N-metilantranilat de metil, (31, N-
acetilantranilat de metil (4), este mai mare decât cel obţinut prin extracţie cu
solvenţi. Canoretul de pomadă este ceros, galben- brun, iar miros este deosebit
de intens, dulce, floral dar agreabil numai la diluţie mare.
Compoziţie chimică:- în extracţia de iasomie au fost identificaţi numeroşi
compuşi între care:
 esteri, benzoat de benzil, benzoat de metil, salicilaţi de metil, N-
metilantranilat de metil;
 acizi: acid butiric, acid fenilacetic;
 doi compuşi a căror structură nu a fost încă lucidată şi care au
primit denumirea de tuberol şi tuberonă.
Utilizări: - datorită preţului foarte ridicat şi a cantităţii foarte mici produse,
extractele de tuberoze se utilizează numai în parfumeria fină. Aduc note calde,
bogate, balsamice, ceea ce le recomandă pentru parfumuri florale sau orientale.
Ex.: Diorella, Miss Dior, Paison (Dior), Vanderbilt (Vanderbilt).
c. MACERAREA
Macerarea este un procedeu de extracţie cu grăsimi sau uleiuri şi se aplică,
atât pentru obţinerea principiilor odorante, cât şi a altor principii active cu utilizare
în industria cosmetică. Spre deosebire de enfleuraj, macerarea are loc la
temperaturi mai ridicate, care depinde de grăsimea utilizată pentru extracţia şi de
natura materialului. Grăsimea de extracţie este formată dintr-un amestec de seu
de bovine şi untură de porc. După saturare, se filtrează.
 alcooli: alcool benzoic, (+)-linalool (~10%), α-terpinrol, nerol,
merolidol, compuşi carbonilici: benzaldehidă, metilheptenona, 3-metil-2(2-cis-
penten1-it) 2-ciclopenten -1- ona (0,05-0,1%)
Solubilizarea - constituie operaţia de bază pentru fabricarea produselor de

parfumerie alcoolice ca şi a loţiunilor pentru îngrijirea feţei, etc. În acest scop,
aparatele pentru obţinerea soluţiilor sunt prevăzute cu agitatoare şi manta dublă
pentru încălzire, iar după caz răcire.
In general aparatele sunt construite din oţel inoxidabil sau fontă, respectiv oţel
emailat. Aparatele sunt prevăzute cu canale de golire, gură de încărcare şi gură
pentru curăţire. (vezi Fabricarea cremelor)
Decantarea – se efectuează fie în aparate în care s-a făcut solubilizarea, fie în
vase şi rezervoare speciale. Vasele sau rezervoarele pentru decantare au fundul
conic.
Filtrarea – se efectuează pentru produsele decantate. Se folosesc filtre şi
materiale filtrante, având diverse grade de fineţe. Filtrarea se realizează, de obicei,
sub presiune, la 3-4 atmosfere, prin filtre-prese, prevăzute cu rame.
Ca material filtrant se folosesc plăci celulozice sau din azbest având diverse
grade de porozitate. (vezi Fabricarea cremelor)
65
6. COSMETICE DE EPILARE
Aceste cosmetice se prezintă sub forme de pudre, soluţii sau creme. În cazul lor,
depilarea este un proces chimic de dizolvare a firului de păr, la nivelul pielii. Se
aplică în special pentru părul de pe picioare, axile, faţă, etc. Ca substanţe active
se utilizează: sulfurile de sodiu, calciu, bariu, potasiu şi mai ales de stronţiu,
mercaptanii (tioglicolatul de calciu – interzis în unele ţări – şi mai ales tiolactatul
de stronţiu, în concentraţii de 3-5 % în mediu puternic alcalin, pH 10) etc.
Reglarea consistenţei, de la soluţii la creme sau paste, se realizează prin
încorporarea de substanţe gelifiante (tiloza, gelatina, etc. ) . Prepararea pudrelor
depilatoare constă în amestecarea uniformă într-un malaxor închis a materiilor
prime pulverulente şi apoi ambalarea prafurilor respective , în flacoane sau cutii
închise etanş, pentru a fi ferite de umiditatea atmosferică. Se recomandă
încorporarea în reţetă şi a substanţelor lenitive, cu acţiune calmantă, de
exemplu azulena, amidonul, sau cu efect anestezic, de exemplu benzocaina,
precum şi aplicarea după epilare de creme emoliente şi calmante.
66
7. PRODUSE DE COSMETICĂ ANTISOLARE
Pielea este afectată de radiaţiile UV de la soare. Radiaţiile cu λ = 200-400

nm sunt cele mai periculoase. Stratul de ozon care înconjoară pământul absoarbe
radiaţiile cu lungimi de undă mai mici. Celelalte notate cu UVA (320-400nm) şi
UVB (280-320) nm sunt cele mai importante deoarece gradul de penetrare a pielii
creşte pe intervalul 200-400nm cu creşterea λ.
Astfel radiaţiile UVB penetrează doar straturile superficiale ale pielii, în
timp ce UBA pătrund mai adânc. Datorită grosimii variabile a epidermei pe
suprafaţa corpului există porţiuni care sunt mai expuse arsurilor şi
fotodeteriorării )îmbătrânirii decât altele. În plus razele UV pot produce şi
deteriorarea părului (schimbarea culorii de la blond sau roşcat la galben,
decolorarea părului închis la culoare), friabilitatea părului datorită fenomenului
de albire foto-oxidativp şi prin fotodegradarea unor aminoacizi din structura
părului.
Prin expunerea excesivă la soare poate apărea fenomenul de insolaţie.
Radiaţiile UVB peste doza minimă eritemală (MED) conduce la roşirea pielii 2-3
zile sau pot apărea edeme şi descuamarea pielii. Radiaţiile UVA nu produc
roşeaţa, dar sunt mult mai periculoase deoarece pătrund mai adânc şi induc
producerea tumorilor. Loţiunile de protecţie antisolară se utilizează în scopul de a
bloca acesta radiaţii şi de a lăsa să treacă razele care favorizează bronzarea.
Gradul de protecţie = Skin protection factor (SPF) variază între 2-35.
La formularea produselor trebuie îndeplinite o serie de condiţii:
- materialul de protecţie antisolară să corespundă valorii SPF dorite
- să nu conţină impurităţi
- să reziste la acţiunea apei
- să aibă un aspect cosmetic elegant
Observaţie: Pentru a creşte calitatea produselor numeroase produse antisolare
sunt formulate cu amestecuri de agenţi fotoprotectori.
REŢETA DE FABRICARE A CREMEI ANTISOLARE:
Componenta A: %
- propilenglicol 5
- apă deionizată 67,8
- hidroxipropilmetilceluloză (aqualon) 0,1
- aminometil propanol (AMP) 0,25
- sarea disodică a EDTA 0,05
- amestec de propilenglicol, diazoliniluree, metilpropilparaben 0,3
ComponentaB:
- benzoat de alcooli C -C
12 15 3
- stearat de butil 3
- miristat de miristil 4
- oleat de sorbitan 0,1
- carbopol 2984 0,2
67
Componenta C:
- palmitat de octil şi TiO2 15
- decaoleat de poliglicerin 1
Mod de lucru:
- se combină ingrediente componentei A într-un vas
- se încălzeşte la 50°C
- în alt vas se combină ingredientele componentei B
- se încălzeşte la 50°C
- se adaugă componenta B peste componenta A sub agitare continuă
- se adaugă apoi încet, sub agitare moderată componenta C
- se răceşte încet sub agitare continuă, moderată
68
7. CREMELE DE RAS
Cremele de ras – sunt produse cu consistenţă păstoasă. Se fabrică în două

calităţi: creme spumoase - cu un conţinut de circa 38% acizi graşi - şi
nespumoase, primele fiind cele mai răspândite. Ca materii prime se folosesc:
stearina, acidul miristic sau palmitic, uleiul de cocos, KOH sau NaOH şi
trietanolamina, iar ca adaosuri glicerina, acidul boric, metanolul, lanolina sau
derivaţii ei şi tenside sintetice pentru reglarea spumei.
De asemenea se adaugă compoziţiile de parfumare( ulei de mentol, de portocale,
de ananas, etc.). La fabricarea cremelor de ras se recomandă să se utilizează apă
distilată sau demineralizată.
Tehnologia obţinerii cremelor de ras
Se prezintă o schemă tehnologică de principiu pentru obţinerea cremelor de ras:
Schema tehnologică pentru obţinerea cremelor de ras

Pentru saponificarea cremelor de ras se procedează astfel: în malaxorul 1 cu
duplicat se introduce cea mai mare parte din soluţiile de alcalii, glicerina,
trietanolamina şi apa distilată, prevăzută în reţeta de fabricaţie. Se încălzesc la
80ºC. Într-un alt cazan duplicator se încălzesc separat, tot la 80 stearina, acizii
palmitic şi miristic, uleiul de cocos. După filtrare în filtru 4, amestecul se
introduce, sub formă de malaxare, peste componenţii fluizi reţetuali, din
malaxorul de saponificare.
Se introduce apoi în a doua parte din soluţia de hidroxid de sodiu, pentru
continuarea saponificării. Urmează introducerea sub agitare a acidului boric,
dizolvat în apă caldă. De îndată ce masa a devenit omogenă se adaugă o ultimă
parte din soluţia de hidroxid de potasiu, care produce fluidificarea masei, apoi
restul soluţiei de sodă caustică şi ultima parte a stearinei, toate sub malaxare
continuă. După sfârşitul saponificării se determină alcalinitatea, pentru a se
obţine în final, la nevoie prin adaos corespunzător de stearină – o uşoară
aciditate organică de 1,5-3,5%. Se continuă malaxarea până ce crema s-a răcit la
69
30ºC. Deoarece acizii graşi din uleiul de cocos sunt iritanţi pentru piele, de multe
ori uleiul de cocos este saponificat separat, pentru a asigura perfecta lui
saponificare. Compoziţia de parfum se încorporează se încorporează la rece sub
uşoară malaxare. Crema se lasă la macerat, în camera de răcire 2, timp de 2-3
săptămâni. În această perioadă are loc fenomenul de sidefare, ca urmare a
cristalizării acidului stearic, aflat în exces. Produsul sidefat se umple în tuburi
flexibile de aluminiu. Se mai produc şi creme de ras spumoase, mai puţin
solicitate în ţara noastră. Cremele nespumoase sunt în fond creme- stearaţi,
puternic supragresate.
Fluxul tehnologic de obţinere a cremei de ras:
KOH TRIETANOL GLICERINĂ H3PO4 H2O ULEI DE COCOS STEARINA ACIZI GRAŞI
AMINA
AMESTECARE DIZOLVARE ÎNCĂLZIRE
LANOLINA
AMESTECARE MALAXARE FILTRARE

TENSIDE
MACERARE
UMPLERE
TUBURI

AMBALARE
CREMA DE RAS

70
8. PRODUSE DE INGRIJIRE ORALA
- PASTA DE DINŢI-
Pasta de dinţi este o suspensie de substanţe solide cu caracter uşor abraziv

într-un gel constituit din substanţe mucilaginoase macerate în apă ( esteri ai
celulozei).
Pasta de dinţi are ca funcţiuni principale:
 înlăturarea murdăriei de pe dinţi
 împrospătarea respiraţiei
 prevenirea unor afecţiuni care ar avea ca rezultat pierderea dinţilor
 CLASIFICARE
Forma uzuală a pastei de dinţi este legată de scoaterea sa dintr-un tub, dar
există numeroase variante comerciale, în funcţie de caracteristicile fizice ale
pastei ( paste, lichide şi pudre.) Forma prodeminantă este cea de pastă,
pudrele şi lichidele având mai puţină căutare. Există astfel, produse
limpezi(numite “gel”), produse cu diferite adaosuri care să dea o imagine
vizuală foarte plăcută (care includ bule sau particulede materiale plastice
moi , diferit colorate faţă de pasta de bază), sau produse cu pastă colorată în
mai multe culori. Pastele de dinţi comercializate aparţin următoarelor
categorii:
 Paste cu abrazivitate mică
 Paste cu ingredienţi naturali
 Paste antitartru
 Paste pentru copii
 Paste pentru calmarea dinţilor hipersensibili
 Paste speciale, care induc sentimentul de “curăţenie”
 Paste pentru “reîmprospătarea respiraţiei”
71
 PROPRIETĂŢI
Din punct de vedere reologic, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un
produs de calitate sunt:
 Să formeze o panglică omogenă la scoaterea pastei din tub.
 Să înceapă să curgă numai la aplicarea unei anumite presiuni, adică să nu
curgă chiar dacă capacul tubului este scos .
 Să necesite un efort minim pentru scoaterea din tub.
 Să nu mai curgă după scoaterea cantităţii dorite şi încetarea
presiunii(panglica trebuie să se rupă).
 Să stea bine pe periuţă şi să nu curgă printre perii acestuia.
 Să fie uşor şi repede dispersat în timpul perierii, iar mirosul trebuie să fie
eliberat imediat.
 Nivelul de spumare şi calitatea spumei să corespundă unei senzaţii
plăcute.
 Clătirea să fie rapidă şi totală, fără a lăsa un gust rezidual neplăcut.
 Să prezinte stabilitate fizică în timpul depozitării şi transportului.
 COMPOZIŢIE
După rolul pe care-l au componenţii din pastele de dinţi, pot fi clasificaţi astfel:
 Substanţele de curăţire mecanică, prin acţiunea lor abrazivă ( carbonatul
de calciu, fosfatul bicalcic şi tricalcic).
 Substanţele de spălare a resturilor suprafeţei dinţilor. Se întrebuinţează
laurisulfatul de sodiu.
 Lianţii, care ajută la formarea şi stabilirea suspensiei de ingredienţi
pulverulenţi, în amestec cu restul componenţilor fluizi: coloizi, licofili, care
împreună cu apa dau geluri vâscoase ( meticeluloze, etilceluloze,
carboximetilceluloze).
 Umectanţii, cei mai utilizaţi fiind glicerina şi sorbitolul. Datorită vâscozităţii
lor ridicate, aceste substanţe măresc stabilitatea suspensiilor.
 Substanţele de îndulcire (edulcoranţii ) în special sarea de sodiu a
zaharinei, ciclamatul de sodiu sau amestecul lor cu efect sinergetic.
 Substanţele active cu efect specific variază în funcţie de marca pastei de
dinţi respective.
72
 De exemplu: săruri de fluor pentru combaterea cariilor, benzooxipiridina
pentru albire,etc.
 Substanţele colorante – clorofila pentru nuanţe verzi , albastrul de metilen
pentru nuanţe albastru pal , rodamina, eozina, sau carminul pentru
nuanţe roz-roşii.
INGREDIENT EXEMPLE - ingrediente ROLUL ingredientului

* CaCO3 – carbonat de - permite înlăturarea
calciu murdăriei (materialelor
* Ca3(PO4)2 – fosfat solide) de pe dinţi şi
SUBSTANŢE DE tricalcic dintre dinţi acţionând
CURĂŢIRE * CaHPO4 • 2H2O- concomitent cu periuţa
MECANICĂ fosfat acid de calciu
(ABRAZIVI) dihidratat
* TiO2 - dioxid de titan
* SiO2 • nH2O – silice
hidratată
SUBSTANŢE DE * Lauril sulfat de sodiu - curăţă şi produce

SPĂLARE (AGENŢI (LSS) spumă şi poate să ofere şi
TENSIOACTIVI) * Dodecil efecte antimicrobiene
benzensulfonat de
sodiu (DOBS)
* Sobitol (soluţie de - formează o bază fluidă
UMECTANŢI (AGENŢI 70%) (cremă), în care sunt
DE UMECTARE; * Glicerină dizolvaţi celelalte
BAZA) * Polietilenglicol (PEG) ingrediente, influenţând
aspectul spumei
* Gume (xantan) - măresc stabilitate
MODIFICATORI DE * Derivaţi ai celulozei preparatului (suspensiei)
VĂSCOZITATE (ex.
(LIANŢI) carboximetilceluloză)
* Carageenat de sodiu
* Polimeri de acid
acrilic (poliacrilaţi)
SUBSTANŢA DE * Sarea de sodiu a - conferă efect de
ÎNDULCIRE zaharinei îndulcire
(EDULCORANT)
* Ulei de mentă - parfumează pasta de
AROME * Scorţişoară dinţi pentru a da un gust
* Cuişoare răcoritor, proaspăt,
* Arome de fructe plăcut
* Clorofila - pentru colorarea pastei
COLORANŢI * Albastru de metilen (verde, albastru, nuanţe
* Carminul; eozina de roşu, etc)
73
* Particule sclipitoare,
colorate
CONSERVANŢI * Triclosan - pentru menţinerea
* Benzoat de sodiu formulării
- oferă beneficii speciale
a. derivaţi floururaţi sau terapeutice
SUBSTANŢE ACTIVE (Na2PO3F –
monofluorofosfat de a. efect anticarie
sodiu, SnF2 – fluorurură b. efect inflamatoriu
stanoasă, Na4P2O7 – c. diminuarea
pirofosfatul tetrasodic , gingivitei,
NaF – fluorură de sodiu) reducerea tartrului
b. alantoina d. activitate antitartru
c. triclosan, clorhexidina
d. săruri de zinc (citrat de
zinc trihidrat)
APA H2O - facilitează formularea
TABEL - INGREDIENTELE PASTEI DE DINŢI, EXEMPLE ŞI ROLUL

INGREDIENTELOR PREZENTATE
 CARACTERIZAREA INGREDIENTELOR
Principalele ingrediente cuprinse în formularea unei paste de dinţi sunt
următoarele:
 Abrazivul
 Liantul
 Aromele
 Agentul tensioactiv
 Agentul de umectare
 Agenţi activi şi aditivi
 Apa
Pasta de dinţi nu poate albi dinţii în sensul îmbunăţirii culorii naturale a
acestora, care nu depinde de emailul dinţilor ci de culoarea dentinei. Există
posibilităţi de albire a dinţilor prin utilizarea unor compoziţii ce conţin peroxizi,
dar în acest moment se mai fac încă o serie de cercetări legate de inocuitatea
preparatelor.
În formula de mai jos este prezentată o reţetă tipică pentru o pastă de dinţi:
Carbonat de sodiu precipitat 46g
Dodecil sulfat de sodiu 4g
74
Glicerină 20g
Guma tragantha 1g
Ulei de mentă 1ml
Apă 28ml
 ABRAZIVII
Materialele abrazive sunt materiale solide care au scopul de a îndepărta
materialele străine de pe suprafaţa dinţilor. Materialele abrazive trebuie să
îndeplinească mai multe cerinţe şi anume:
 Să fie compatibile cu celelalte ingrediente din compoziţia pastei astfel încât
să rezulte un produs de calitate, stabil, uşor extrudabil, cu un gust plăcut
şi proprietăţi reologice satisfăcătoare.
 Să nu aibă miros specific.
 Să-şi menţină integritatea structurală şi să fie inerte din punct de vedere
chimic.
 Să nu prezinte riscuri pentru utilizator .
Tenacitatea abrazivului este definită ca abilitatea acestuia de a rezista la forţele
care acţionează asupra sa în timpul utilizării, acţiunea sa fiind corelată cu gradul
de aglomerare a particulelor. Inerţia chimică a materialelor abrazive este deosebit
de importantă, în special în cazul formulărilor care conţin activi introduşi în scop
farmaceutic, care au o anumită reactivitate chimică . Forma şi mărimea
particulelor prezintă importanţă în special din punctul de vedere al percepţiei
acestora de către consumator. Se consideră că mărimea medie a particulelor
cuprinsă între 3 şi 12 nm este general acceptată. Capacitatea materialului
abraziv de a îndepărta pelicula de murdărie de pe dinţi se corelează cu
concentraţia acestuia în formulă, mărimea particulei, duritatea materialului,
forţele exterioare ( viteza şi forţa periajului ) şi caracteristicile dentiţiei
individuale.
 SUBSTANŢELE AROMATIZANTE SAU AROMELE

Introducerea aromelor în pastele de dinţi este făcută cu scopul de a se obţine o
senzaţie răcoritoarea şi plăcută, fie de a masca mirosul natural al ingredienţilor,
dar de regulă cele două se contopesc. Aromele preferate sunt cele de mentă
( menta creată – spearmint, menta iute – peppermint ) , scorţişoare, mere, alte
75
fructe, dar la formulare trebuie avute în vedere reglementările în vigoare, cu

utilizarea numai a aromelor permise pentru acest scop.
 AGENŢII DE UMECTARE
Principalele funcţiuni ale acestora în formula pastei de dinţi sunt:
o Vehicol pentru componentele formulei, cu scopul de a se obţine un produs
omogen şi funcţional eventual transparent sau translucid.
o Menţinerea calităţii de extrudabilitatea pastei, care trebuie să fie protejată
faţă de fenomenul de uscare în cazul expunerii periodice mai îndelungate
la acţiunea aerului.
o Formarea unei paste adecvate prin interacţiunea cu agentul de
îngroşare( modificatorul de vâscozitate ).
o Furnizarea stabilităţii microbiologice.
o Contribuţia la menţinerea stabilităţii preparatului.
o Efectul de “ îndulcire “ al pastei
o Influenţarea aspectului şi a cantităţii spumei.
o Asigurarea dispersiei şi “împrăştierii” pastei în gură.
Din punct de vedere microbiologic, umectanţii trebuie să aibă două calităţi:
Să reziste la acţiunea metabolică a microoganismelor care se află în cavitatea
bucală cum ar fi cele de tipul Sreptococcus mutaus, adică să nu fermenteze,
deoarece acizii proveniţi din fermentaţie sunt cauzele principale ale cariilor.
Să împiedice dezvoltarea microorganismelor în pastă, acţiune în care intervine
şi conservantul, de regulă, un derivat de acid benzoic.
Întrucât, atât glicerina, cât şi soluţia de sorbitol 70% au indicele de refracţie 1,47
pot fi folosite una în locul celeilalte, în special în produsele transparente în care
umectantul şi abrazivul trebuie să aibă indici de refracţie apropiaţi.
 MODIFICATORII DE VĂSCOZITATE
Proprietăţile reologice dorite ale pastei de dinţi sunt realizate în principal cu
ajutorul modificatorilor de văscozitate.Polimerii ( naturali sau sintetici ) utilizaţi
în formularea pastelor de dinţi trebuie să fie capabili de a forma reţete
tridimensionale în sisteme cu conţinut mic de apă. O caracteristică comună a
polimerilor organici este aceea că formează în stare solidă agregate de lanţuri
76
străns împachetate, care la solvatare se deschid pentru a forma reţete puternice
de lanţuri macromoleculare, de tip gel. În general, acest fenomen este influenţat
de pH şi temperatură. Polimerii utilizaţi preferenţial în formularea pastelor sunt:
alginaţii, gumele carageenan, tragantă, xantan, arabică, policrilaţii şi silicea
hidratată.
Dintre produsele anorganice pudrele de silice ( silice aerogel, silice precipitată,
silice pirogenică ) ocupă un loc preferenţial ca modificatori de văscozitate,
datorită suprafeţei specifice mari şi porozităţii ridicate, calităţii care permit
creşterea semnificativă a văscozităţii sistemelor săraceîn solvent, cu formarea
unor geluri extrudabile sau a unor paste sau creme văscoase.
 AGENŢII TENSIOACTIVI
Rolul agentului tensioactiv în formula pastei de dinţi este deosebit de important,
deoarece cantitatea şi natura spumei formate reprezintă unul din criteriile de
acceptabilitate de către consumator. În afara acţiunii detergente propriu – zise se
pare că agentul tensioactiv inhibă reconolizarea dinţilor cu mocroorganismelor
generatoare de tartru. Detergentul poate interacţiona cu modificatorul de
văscozitate interferăndu-se cu structura tridimensională a acestuia în stare
solvatată. În formularea pastelor de dinţi sunt evitaţi detergenţii cationici,
datorită următoarelor dezavantaje:
 Inocuitate îndoielnică ( pentru această aplicaţie)
 Miros şi gust amar , astringent
 Spumare relativ redusă
 COLORANŢI ŞI ALŢI ADITIVI

Efectele vizuale sunt deosebit de importante pentru percepţia consumatorului. În
scopul creşterii atractivităţii produselor, în formule sunt introduşi coloranţi
(soluţii apoase ale unuia sau mai multor coloranţi) admişi de reglementările în
vigoare, sub formă de benzi, particule scipitoare, particule colorate. Pentru
obţinerea de efecte speciale sunt folosite formulele transparente ce conţin silice
hidratantă.
77
Obţinerea pastei de dinţi
Materii prime
 Agenţi de umectare
 Agenţi tensioactivi
 Agenţi activi şi aditivi
 Modificatori de văscozitate
 Substanţe aromatizante
 Abrazivi
 Lianţi
Schema tehnologică de obţinere a pastei de dinţi
78
Schema procesului tehnologic de fabricare a pastei de dinţi
1 - Malaxor 3 - Valţuri
2 - Agitator 4 - Role
79
Fabricarea pastei de dinţi constă în formarea prealabilă a gelului din
lianţi şi umectanţi la care se adaugă treptat substanţe de curăţire – abrazive şi
în final spumantul ( sub malaxare foarte lentă spre a evita aerarea masei ). În
funcţie de felul liantului pastele de dinţi se fabrică la cald sau la rece. Ultima
operaţie este dezaerarea sub vid, la minimum 0,05 at. , care se efectuează tot
în malaxorul iniţial 1. Dacă nu se dispune de malaxoare moderne, prevăzute la
fund cu mori-turbine de omogenizare 2 , pasta obţinută în malaxoarele clasice
este omogenizată prin valţurile 3 cu rolele 4 şi apoi dezaerată. Urmează
umplerea şi ambalarea. Spre a da un luciu plăcut pastelor de dinţi, în fară de
dezaerare se încorporează şi mici cantităţi de ulei de vaselină.
Având în vedere scopul în care sunt folosite pastele de dinţi este necesar
un control riguros al calităţii tuturor materiilor prime, căt şi asigurarea
condiţiilor optime de igienă în timpul fabricării.
De ex. carbonatul de calciu trebuie să fie lipsit de oxid de calciu, cu un grad de
alb ridicat.
Fluxul tehnologic de obţinere a pastei de dinţi
LIANŢI UMECTANŢI
OMOGENIZARE
SUBSTANŢE
COLORANŢI
ABRAZIVE
AGENŢI MALAXARE
TENSIOACTIVI
AROME
DEZAERARE
UMPLERE
AMBALARE
PASTĂ DE DINŢI
FIŞĂ DE LUCRU
PRODUSE DE ÎNGRIJIRE ORALĂ
- Pasta de dinţi -
1. PRODUSELE DE ÎNGRIJIRE ORALĂ

Enumeraţi produsele de îngrijire orală:
- ………………………………………….
- …………………………………………
- …………………………………………
2. DEFINIŢIA pastei de dinţi

Completaţi definiţia: „Pasta de dinţi este o ………………… de substanţe
solide, cu rolul de a ………….……… murdăria de pe dinţi , de a
…………………………….... respiraţia şi de a ………………….. diferite afecţiuni
care ar avea ca rezultat pierderea dinţilor.”
3. CATEGORII de paste de dinţi

Enumeraţi câte categorii de paste de dinţi cunoaşteţi:
- paste ……………………
- paste ……………………
- paste ………………………………………………………
- paste ………………………………………………………
- paste ……………………………………………………….
- paste ……………………………………………………….
4. COMPOZIŢIA pastelor de dinţi

Se dă următorul tabel . Alegeţi şi potriviţi corect exemplele de
ingrediente precum şi rolul ingredientelor respective.
INGREDIENT EXEMPLE - ROLUL ingredientului

ingrediente
SUBSTANŢA DE
CURĂŢIRE MECANICĂ
(ABRAZIV)
SUBSTANŢA DE
SPĂLARE (AGENT
TENSIOACTIV)
AGENŢI DE UMECTARE
(BAZA)
MODIFICATORI DE
VĂSCOZITATE (LIANT)
SUBSTANŢA DE
ÎNDULCIRE
(EDULCORANT)
AROME
COLORANŢI
CONSERVANŢI
SUBSTANŢE ACTIVE
APA
EXERCIŢII
Se dau ingredientele următoarelor paste de dinţi:

 Pasta de dinţi „COLGATE HERBAL” - Ingrediente: carbonat de
calciu, lauril sulfat de sodiu, sorbitol, PEG, carboximetilceluloză, CI 74260,
monofluorofosfat de sodiu, apă, ingrediente naturale( de muşeţel, salvie,
smirnă, eucalipt), aromă, sarea de sodiu a zaharinei, caregeenat de sodiu
 Pasta de dinţi „AQUAFRESH” - Ingrediente: apă, silice hidratată,
sorbitol, glicerină, lauril sulfat de sodiu, aromă, gumă xantan, dioxid de
titan, fluorură de sodiu, sarea de sodiu a zaharinei, CI 73360, CI 74260, CI
74160
Se cere: 1. Completaţi tabelul scriind exemplele (precizate în formulările de mai sus)
corespunzător ingredientului.
INGREDIENT Pasta de dinţi Pasta de dinţi Observa
„COLGATE „AQUAFRESH” ţii
HERBAL”
SUBSTANŢE DE * *
CURĂŢIRE *
MECANICĂ(ABRAZIVI)
SUBSTANŢE DE * *
SPĂLARE (AGENŢI
TENSIOACTIVI)
UMECTANŢI (BAZA) * *
* *
MODIFICATORI DE * *
VÂSCOZITATE *
(LIANŢI)
EDULCORANŢI * *
AROME * *
COLORANŢI * *
*
*
SUBSTANŢE * *
ACTIVE *
APĂ * *
2. Comparaţi cele două tipuri de paste de dinţi (completaţi la rubrica
„Observaţii”).
REZOLVARE
INGREDIENT Pasta de dinţi Pasta de dinţi Observaţii
„COLGATE HERBAL” „AQUAFRESH”
SUBSTANŢE DE * carbonat de calciu * silice Conţin
CURĂŢIRE hidratat unu/doi
MECANICĂ(ABRAZIVI ă, abrazivi
) * dioxid de diferiţi
titan
SUBSTANŢE DE * lauril sulfat de * lauril sulfat
Conţin acelaşi
SPĂLARE (AGENŢI sodiu de sodiu
agent
TENSIOACTIVI) tensioactiv
UMECTANŢI (BAZA) * sorbitol * sorbitol Conţin câte
* PEG * glicerină doi umectanţi,
unul dintre ei
fiind identic
MODIFICATORI DE * carboximetilceluloz * gumă xantan Conţin
VÂSCOZITATE ă doi/unu
(LIANŢI) * caregeenat de lianţi diferiţi
sodiu
EDULCORANŢI * sarea de sodiu a * sarea de Conţin acelaşi
zaharinei sodiu a edulcorant
zaharinei
AROME * aromă * aromă Ambele conţin
arome
COLORANŢI * CI 74260 * CI 73360, Prima conţine
* CI 74160 un colorant, a
* CI 74260 doua conţine
trei coloranţi
SUBSTANŢE ACTIVE * monofluorofosfat * fluorură de Prima conţine
de sodiu sodiu o substanţă
* ingrediente anticarie şi
naturale de alţi aditivi
muşeţel, salvie, pentru
smirnă, eucalipt protecţia
dinţilor şi a
gingiilor, a
doua conţine
o singură
substanţă
anticarie
APĂ * apă * apă Ambele conţin
apă
TESTE
TEST 1
1. Clasificaţi materiile prime utilizate în cosmetologie după rolul îndeplinit

de acestea. 1p
2. Enumeraţi materiile grase utilizate la obţinerea produselor cosmetice. 1p
3. Stabiliţi prin săgeţi corespondendenţa dintre formula chimică şi
denumire: 0,5p
CH3-( CH2)10-COOH acid stearic
CH3-( CH2)16-COOH acid lauric
CH3-( CH2)14-COOH acid miristic
CH3-( CH2)12-COOH acid palmitic
4. Enumeraţi cerurile vegetale şi animale , precizaţi provenienţa şi utilizările
acestora. 1p
5. Definiţi umectanţii şi daţi exemple. 1p
6. Emulgatorii utilizaţi în cosmetologie sunt (alegeţi varianta corectă): 0,5p
a. alcoolul etilic d. talcul
b. săpunurile e. lanolina
c. sorbitolul f. tweens-urile
7. Enumeraţi procedeele de obţinere a uleiurilor volatile naturale. 1p
8. Completaţi expresiile:
a. Extractele alcoolice se mai numesc şi ………................
b. Esterii sorbitolului numiţi şi …………………. sunt esteri ai ……………….
cu …………………….
c. Aorosilul formează prin amestecarea cu apă sau glicerină
………………………. şi este utilizat ca adaos la fabricarea
…………………………………………….... cu rolul de
…………………………………………………………………………... 1p
TEST 2
1. Definiti sampoanele.(0,5p)
2. Enumerati ingredientele necesare obtinerii sampoanelor.(1p)
3. Precizati rolurile produselor de conditionare(1p)
4. Completati:
a) Procesul de ondulare a parului cuprinde urmatoarele etape
chimice:
………………………………si …………………………………(0,5p)
b) Colorarea parului poate fi:………………………………………..
……………………………….si………………………………..(0,5p)
5. Explicati in ce consta decolorarea parului. Exemplificati substantele
cu care se realizeaza decolorarea parului.(1p)
6. Enumerati principalele substante necesare pentru obtinerea
produselor de colorare permanenta.(0.5p)
7. Stabiliti corespodenta (cu sageti ) intre ingredientele produselor de
fixare a coafurii si exemplele enumerate mai jos:
a) extracte de plante 1) propan-izobutan

b) polimer 2) pantenol
c) plastifiant 3) etanol denaturat
d) propulsor 4) PVP\PA
e) aminoacizi 5) derivati de lenolina
f) agenti de neutralizare 6) TEA
g) vitamine 7) extract de urzica
h) parfum 8) butan
i) solvent 9) AMP
j) proteine 10) silicon.
BIBLIOGRAFIE
1. „TEHNOLOGIA CHIMICĂ ORGANICĂ” – Manual pentru clasa a-IX-a

licee de chimie industrială şi şcoli profesionale. Editura didactică şi pedagogică
Bucureşti 1984. Autorii: ing. I. Aurelia Dan, ing. F. Rodica Geană, Dr. ing. A.
Lupu, ing. Al. Tîrnovan.
2. „TEHNOLOGIA PRODUSELOR COSMETICE” – Ecaterina Merică.
Volumul I. Substanţe active şi aditivi. Editura “CORSON”. Iaşi 2000.
Autori: Dr. ing. Rodica Eugenia Stoica.
3. . „TEHNOLOGIA CHIMICĂ ORGANICĂ” – Manual pentru clasa a-XI-a
Editura didactică şi pedagogică Bucureşti
4. “TEHNOLOGIA FABRICĂRII SĂPUNULUI ŞI A PRODUSELOR
COSMETICE” – Manual anul V - Ing. Bercu Atanasie, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti 1971
GELURILE FIXATOARE
Gelurile fixatoare au fost preparate cu scopul principal de a fi

utilizate la aranjarea părului, atât de femei cât şi de barbaţi.
Primele geluri au fost obţinute din uleiuri minerale gelifiate cu
stearaţi metalici sau silice. Aceste geluri conferă luciu, dar un grad de
fixare relativ scăzut. Noile formulări de geluri permit o fixare uşoară sau
puternică, în funcţie de ingredientele conţinute de către acestea.
Ca ingrediente prezente amintim: apă, copolimer PVP/VA (

Ghid Cosmetice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid Cosmetice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

FABRICAREA PRODUSELOR COSMETICE

Ing. Hnat Mihaela Florina

În conformitate cu Directivele Comunitaţii Europene 76/768 din 1993,

Produsele cosmetice şi de parfumerie sunt amestecuri de substanţe

Obţinerea produselor cosmetice are un dublu scop:

1. Produse de îngrijire a pielii

Produsele cosmetice trebuie să se supună unor reguli de bază:

II. ACTIVI ŞI ADITIVI ÎN COSMETOLOGIE

1. MATERII PRIME ŞI AUXILIARE

An de an se experimentează şi se adoptă o paletă largă de materii prime

Principalele materii prime şi auxiliare:

În cosmetică se utilizează uleiuri şi grăsimi:

Din punct de vedere chimic, uleiurile şi grăsimile vegetale sau animale

1.2. CERURI ANIMALE ŞI VEGETALE

Cerurile sunt esteri ai acizilor graşi cu alcooli graşi. Ele nu conţin

→ Ceara de albine – galbenă – se obţine prin topirea în apă caldă a

1.3. DERIVAŢI AI PETROLULUI

o Uleiurile de vaselină – utilizate pentru prepararea vaselinelor

Utilizările lor este restrânsă. Se folosesc doar la produse de masaj sau

1.4. SUBSTANŢE UMECTANTE

Apa intră în diferite proporţii în compoziţia produselor cosmetice. Dacă

 Polietilenglicolii – conţin polimeri ai etilenglicolului (OHCH2 CH2OH)

1.5. AGENŢI TENSIOACTIVI ( EMULGATORI)

Emulgatorii au proprietatea de a acţiona asupra tensiunii interfaciale a

1.7. ULEIURI VOLATILE

Sunt utilizate la prepararea săpunurilor, produselor cosmetice şi de

a) Uleiurile volatile naturale – pot fi de două tipuri:

b) Uleiurile volatile sintetice

– Substanţe de bază (ex: acetatul de benzil pentru parfumul de

1.8. MATERII PRIME PULVERULENTE

Pe lângă efectul odorant, plantele prezintă diferite tipuri de acţiuni:

Solvenţii de extracţie folosiţi: apă, alcool, glicerină, propilenglicol,

Tipuri de extracte vegetale

Principalele plante utilizate

Există în două variante. Are 486 de utilizări. Principiile active se extrag

Antioxidanţii sunt compuşi cu proprietăţi antioxidante, utilizaţi mai

- compuşi care împiedică etapa de propagare a lanţului de propagare a

În funcţie de provenienţă antioxidanţii pot fi:

- insolubili în apă (necesită adăugarea de agenţi de solubilizare în cazul

BHT - butilhidroxitoluen CH3

Ex: galatul de propil R: C3H7 OH

Clasificarea agenţilor de colorare

a) COLORANŢI ANORGANICI – PIGMENŢI

Sunt recomandaţi pentru colorarea tuturor tipurilor de cosmetice, în

 OXIDUL DE TITAN (alb de titan) TiO2

 PIGMENŢII VIOLEŢI DE MANGAN NH4MnP2O7

Sunt de origine vegetală sau animală.

c) COLORANŢI ORGANICI DE SINTEZĂ

Se obţin astfel diferite culori: roşu, albastru, verde, galben, portocaliu,

- Coloranţi indigoizi - există sub forma a două culori: albastră şi roşie.

Albastru (solubil în apă)

- Coloranţi xantenici - prezintă nuanţe de la galben la roşu-orange.

Cromoforul este de forma:

- Coloranţi azoici - au culori care variază de la galben la rubiniu, cu o plajă

- Coloranţi antrachinonici - au nuanţe de roşu, violet, albastru, verde.

- Coloranţi nitrozici - de culoare verde. Sunt derivaţi de nitrozo fenoli sau

Principalele criterii care stau la baza alegerii colorantului sunt:

Trebuie avute în vedere şi alte aspecte importante:

Scopul utilizării agenţilor de conservare în produsele cosmetice şi de

1) Agenţi de conservare anorganici: sulfit de sodiu, bisulfit de sodiu, borat

3) Formaldehida (CH2O) şi derivaţii de formaldehidă

p-bromfenol 1,2-dibrom-2-nitropropan-1,3-diol 2,4,4-triclor-2-hidroxi-difenil

5) Acizi organici şi derivaţi ai acestora: acid benzoic, sărurile sale şi