14.

REŢELE FĂRĂ FIR

 Tipuri de reţele fără fir:
 personale (WPAN),
 locale (WLAN),

 metropolitane (WMAN),

 arie largă (WWAN).

 Reţelele WPAN:
 de obicei, echipamente mobile, cu consum mic de
energie;
 se bazează pe standardul IEEE 802.15;

 Bluetooth şi ZigBee.
 Reţelele WMAN:
 sunt conforme standardului IEEE 802.16;
 tehnologia cea mai cunoscută pentru asemenea reţele
este WiMax, viteza de operare este de la zeci de Mbps
până la 1 Gbps.
 pentru interconectarea de dispozitive amplasate în
oraşe învecinate.
 linii cu microunde ce folosesc antene parabolice care
operează în banda de 2,4 GHz.
 Reţelele WLAN:
 o metodă distribuită de acces la mediu (CSMA);
 IEEE 802.11, denumite şi reţele Wi-Fi;

 prima reţea ALOHAnet, lansată în 1971 la Universitatea

din Hawaii (SUA).
 Primele produse pentru reţele locale fără fir au fost
fabricate la începutul anilor 1990’.
 Standardul IEEE 802.11 a fost aprobat în 1997.

 IEEE 802.11: a, b, g, n, ac, ad, af, ah ş.a.

Particularităţile accesului la mediul fără fir
 nu are hotare distincte de acoperire pentru staţii;
 nu este protejat contra interferării cu alte semnale ce îl
partajează;
 este mai puţin fiabil;

 are topologie dinamică;

 are proprietăţi de propagare a semnalului asimetrice şi

variabile în timp ş.a;
 problema staţiei ascunse (hidden station problem);

 problema staţiei expuse (exposed station problem).

 Problema stației ascunse
A încearcă să transmită lui B în timp ce C transmite deja,
A crede că nu va fi nicio coliziune.
 Problema stației expuse
B vrea să-i transmită lui A în timp ce C transmite
altcuiva. B crede că va avea loc coliziune la A
 Caracteristica generală a IEEE 802.11
 un set de standarde privind nivelul fizic şi subnivelul
MAC;
 predecesorul a fost tehnologia WaveLAN, primele
produse ale căreia au fost lansate pe piaţă în Olanda în
1991;
 aprobat în iunie 1997 şi prevedea transferul de date în
banda de 2,4 GHz la viteza nominală de 1 sau 2 Mbps.
 802.11 a/b/g/n/ac/af/ah cu viteza de transfer date de
până la cca. 7 Gbps.
 Tabelul 8.1. Unele caracteristici ale specificaţiilor 802.11
Anul Frecvenţa Lăţimea Viteza Fluxuri Metoda Distanţa (m)
802.11 lansării GHz de bandă maximă MIMO de încăperi spaţiul
Mbps Mbps modulare liber
– 1997 2,4 20 2 1 DSSS,FHSS 20 100
5 35 120
a 1999 20 54 1 OFDM
3,6 – 5000
b 1999 2,4 20 11 1 DSSS 35 140
g 2003 2,4 20 54 1 OFDM,DSSS 38 140
20 4x72,2 70 250
n 2009 2,4/5 4
40 4x150 70 250
20 8x87,6
40 8x200 OFDM
ac 2012 5 8
80 8x433,3
160 8x866,7
ad 2014 2,4/5/60 6912
Familia 802.11 prevede benzile de frecvenţă:
 2,4 GHz,
 3,6 GHz,

 4,9 GHz,

 5 GHz,

 5,9 GHz, doar în mijloacele de transport

 60 GHz, este aprobată relativ recent

 benzile de 3,6 şi 4,9 GHz se folosesc doar în SUA,

 Alte caracteristici:
 Metodele de modulare: OFDM, DSSS, FHSS.
 Protocolul de acces la mediu folosit este CSMA/CA
(DCF) cu anumite completări şi dezvoltări.
 Regimul de operare este semiduplex.

 802.11n – prima specificaţie cu modulare multiflux

(MIMO). 802.11n până la 4 antene.
Folosirea canalelor 2,4 GHz:

Fig. 8.1. Canalele benzii de 2,4 GHz (802.11b/g/n).

Folosirea canalelor 5 GHz:
 Securizarea datelor în 802.11:
 Filtrarea MAC – controlul conectării la punctul de acces în
baza adreselor MAC şi a numelui WLAN;
 Cifrarea – folosind protocoalele WEP (Wired Equivalent
Privacy), WPA (Wi-Fi Protected Access) şi WPA2;
 Controlul accesului la mediu – în baza protocolului 802.1x;

 VPN – configurarea VPN deasupra conexiunii fără fir ş.a.

 Structura rețelelor WLAN:
 staţii fără fir, denumite şi clienţi,
 puncte de acces (access point – AP),

 interfeţe de reţea fără fir (WNIC),

 punctele de acces: rutere sau punţi (comutatoare –

switch).
 clienţi: laptop-uri, PDA, telefoane IP, calculatoare
descktop, imprimante, etc.
 Setul de servicii de bază BSS
 Ansamblul tuturor staţiilor fără fir ce pot comunica
între ele se numeşte Set de servicii de bază (Basic
Service Set – BSS).
 Fiecare BSS are un identificator (ID), denumit BSSID,
care este adresa MAC a punctului de acces.
 Aria cuprinsă de un BSS se numeşte Aria serviciilor
de bază (Basic Service Area – BSA).
 Categoriile de bază de reţele IEEE 802.11
 reţele independente cu servicii de bază – IBSS
(Independent BSS),
 reţele de acoperire extinsă – ESS (Extended Service
Set),
 reţele plasă – MBSS (Mesh BSS).
 Reţele IBSS
 O parte sau toate stațiile pot comunica direct,
reţeaua nefiind conectată cu alte reţele.
 Comunicarea fiind posibilă doar între staţiile ce
comunică direct.
 Nu conţine puncte de acces şi se identifică printr-un
identificator al setului de servicii (service set
identifier – SSID).
 Reţele ESS
 Reţele de acoperire extinsă ESS este un ansamblu de
BSS interconectate prin puncte de acces.
 Punctele de acces ale ESS sunt conectate între ele de un
sistem de distribuire (Distribution System – DS).
 Conţine o staţie-punct de acces, prin care BSS este
conectat la DS, şi se numeşte BSS infrastructură
(iBSS).
 Setul iBSS este identificat de punctul de acces care o
formează.
 IEEE 802.11 separă logic mediul fără fir (wireless
medium – WM) de mediul DS (DSM).
 Reţele MBSS
 Constă din staţii o parte din care pot să nu fie în
comunicare directă între ele.
 Ea nu are o entitate centrală ca punctul de acces al unei
iBSS.
 O staţie plasă nu poate fi membră a unei reţele IBSS sau
iBSS.
 Staţiile plasă nu comunică direct cu staţiile non-plasă.

 Folosind capabilitatea multe-salt, mesajele pot fi

transferate între staţiile, ce nu sunt în comunicare directă
unele cu altele.
 O reţea MBSS are una sau mai multe porţi plasă cu acces
la unul şi acelaşi DS. În asemenea cazuri, transferul de
date între staţii implică resursele DS.
 Modurile de operare a reţelelor fără fir
 ad-hoc
 infrastructură.

Modul ad-hoc
 Staţiile transmit date doar direct staţie-la-staţie
(peer-to-peer – P2P).
 Nu se cere permisiune de la vreo altă staţie, de
exemplu un punct de acces.
 Este necesară identificarea reciprocă a staţiilor
perechii, între care se iniţiază o transmisie.
 Modul infrastructură
 Staţiile client comunică prin intermediul unui punct
de acces.
 În acest mod operează reţelele iBSS şi ESS.
 Sistemele de distribuire fără fir WDS
 Sistemele DS pot fi în totalitate fără fir (Wireless DS –
WDS).
 Folosind multiple AP, poate fi creată o reţea fără fir
extinsă.
 Dacă se cere de puntat o legătură fără fir, atunci este
necesar de folosit WDS.
 Conexiunile între clienţii fără fir sunt realizate folosind
adrese MAC.
 Toate staţiile de bază ale WDS trebuie să fie
configurate pentru folosirea aceluiaşi canal radio şi
partajarea cheilor WEP sau WPA, în cazul că acestea
se folosesc.
 Conectivitatea AP-la-AP în WDS:
 puntarea fără fir, în care AP-urile comunică doar între
ele şi nu permit accesul la ele a clienţilor fără fir;
 repetarea fără fir, în care AP-urile comunică atât între
ele, cât şi cu clienţi fără fir.
 Modurile WDS
 statice (static şi static-mesh) presupun configurarea
statică (manuală) a interfeţei WDS.
 dinamice (dynamic şi dynamic-mesh), adăugarea
înregistrărilor legăturilor WDS la AP se efectuează în
mod dinamic (automat).
 mesh (dynamic-mesh şi static-mesh), fiecare AP
trebuie să suporte alte AP ca şi clienţi.
 non-mesh (dynamic şi static), schimbul de date între
AP se efectuează prin intermediul unui anumit AP.
 Dezavantajele folosirii WDS se referă:
 reducerea de circa două ori a capacităţii efective de
transfer date după prima retransmisie (salt – hop).
 ca exemplu ar putea servi transferul de date între două
calculatoare, care sunt conectate la diferite AP-uri;
 conexiunile WDS nu suportă, de obicei, din cauza lipsei
de standarde respective, atribuirea dinamică prin
rotaţie a cheilor de cifrare (WPA, etc.).
 neajunsul se va depăşi, odată cu aprobarea şi
implementarea standardului IEEE 802.11s.
 Măsuri de securitate:
 ascunderea SSID;
 filtrarea adreselor MAC;

 adresarea IP statică;

 autentificarea IEEE 802.1x – EAPOL, denumit şi

„EAP over LAN”;
 cifrarea WEP, WEP2, WPA, WPA2;

 VPN (Virtual Private Network) deasupra conexiunii

fără fir, inclusiv tunele PPTP, L2TP, IPsec, SSH ş.a.