 Împărțirea istoriei literaturii române

E foarte greu a stabili anumite limite în viața sufletească a unui popor. Tot așa de
greu de a împărți istoria literaturii unui popor în epoci sau perioade ,întrucât
literatura este expansiunea acestei vieți sufletești a poporului ,a conștiinței
lui ,care-și rupe firul atunci când dispare poporul.
Istoricii mai vechi ai literaturii împart literatura de obicei ,după genuri,de
exemplu:proză,filozofie,poezie.Cei mai recenți dau altă împărțire. Profesorul
G.Pascu împarte literatura după veacuri. Profesorul N.Iorga împarte istoria
literaturii după curentele care se manifestă în anumite epoci: ( Vol I: „ Literatura
slavonă”,„Vechea literatură religioasă”, „Întîii cronicari”, Vol II:„ Epoca lui
Cantemir”, „ Epoca lui Chesarie de Rîmnic”. Profesorul Al.Procopovici împarte
literatura în „epoca veche”, care cuprinde veacuri îndelungate până la sfârșitul
secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, „epoca nouă de repezi
progrese și epoca modernă”,care începe cu „Sămănătorul”. Aceeași împărțire o
face și Sextil Pușcariu,care adaugă „epoca contemporană”,începută de la războiul
mondial,care a adus unirea tuturor românilor.
Literatura veche se deosebește de cea modernă nu numai ca formă și stil ,ci și ca
spirit ,ca idealuri.

 Palia de la Orăștie
Un loc cu totul aparte în literatura noastră veche îl ocupă „Palia de la
Orăștie”.
Cuvântul „Palia”, în limba cărturărească din vechime însemna Vechiul
Testament. În țările ortodoxe slave, circulau două feluri de Palii, și anume
Palia comentată și Palia istorică.
Prima carte, conține un fel de crestomație cu locuri alese din primele cărți ale
Vechiului Testament , cu unele apocrife și cu explicațiile simbolicii ale acestor
locuri.
A doua carte este o traducere a cărții bizantine. Această carte servește ca
bază pentru cronicile bizantine care-și încep expunerea cu istoria poporului
evreiesc. Ea trece la slavi, de unde s-a făcut cunoscută și poporului românesc.
Un fragment din această Palie a fost găsită de către Gaster în Biblioteca
Academiei Române, din care fragment a și publicat o parte în volumul I al
„ Chrestomației” sale.
„Palia de la Orăștie” nu are nimic în comun cu aceste două Palii, ea este pur și
simplu o traducere a primelor două cronice din Vechiul Testament, și anume:
„Facerea(Geneza, în slavonește „Bîtie”) și Ieșirea(Exodul, în slavonește:
„Ishod”).
Până la apariția „Paliei de la Orăștie”, urme de traduceri în românește din
cățile Vechiului Testament, în afară de Leviticul( cartea a treia din Biblie) care
s-a păstrat la Belgrad un fragment scris pe pergament și publicat de către B.P.
Hasdeu, nu se găsesc. Se crede că textul descoperit de Hasdeu ar fi o
traducere independentă de „Palia de la Orăștie”.
Colaționarea unor locuri din prefața „Paliei” și din textul și adnotațiile ei cu
„Pentateucul”, scos în anul 1551 de către Gaspar Heltai,elevul lui
Melanchton, acela după care se traduce și Molitvelnicul lui Coresi de la 1564,
i-a dat puțința cercetătorului francez să ajungă la concluzia că acest
„Pentateuc” a servit ca original al „Paliei de la Orăștie”. Autorii traducerii însă
au avut în fața lor și versiunea latinească a „Vulgatei”.
Traducătorii Paliei, din care unii erau poate chiar unguri, cunoșteau bine
limba românească,limba cărților de atunci, căci și această traducere conține
mai multe cuvinte slave și arhaisme.
Reproduc un mic fragment din Palia:
„Și zise Domnezeu: apele să facă și să rodească jiganii vii și păsări zburătoare
pre pământ, supt tăria cerului. Și făcu Dumnezeu mari pești ce se chiamă
chitul și toate fiarele ce se clătesc, ce rodiră apele după firea sa. Și tot ce
zboară după fealul său. Și văzu Dumnezeu că bine. Și blagoslovi iale zicând:
Creșteți și vă înmulțiți și umpleți apele mării...”
 Epoca lui Vasile Lupu
Domnia lui Vasile Lupu, precum și cea a lui Basarab, poate fi definită ca o
epocă de mare înflorire culturală.Grija pentru învățământ și cultură a
domniei s-a concretizat prin înființarea Colegiului din Iași(1640).
Tot în timpul domniei acestuia se stinge din viață Grigore Ureche(cca.
1950-1647), creatorul istoriografiei românești, adică autorul critic, dar și
literar„ harul cuvântului” (G. Călinescu), al primei cronici în limba română„
Letopisețul Țării Moldovei”( de la întemeiere până în 1595), acolo unde se
spune răspicat că: „de la Râm ne tragem”, pentru că „din limba latinească,
că de ne-am socoti pe amănuntul, toate cuvintele le-am înțelege”.
În 6 mai 1639 se încheia zidirea bisericii „Trei Ierarhi” din Iași. Ctitorie a lui
Vasile Lupu, remarcabil proporționată și având fațadele decorate din
piatră sculptată și aurită. Dar contactul binefăcător cu cultura latină s-a
produs mai intens în școlile Poloniei.Din contactul cu istoriografia polonă a
primit imboldul de a alcătui cronica în limba națională Grigore Ureche,
marele vornic de la curtea lui Vasile Lupu și contemporanul Mitropolitului
Varlaam. Imboldul dat, la rândul lui , de Ureche a fost așa de puternic,
încât cu toate frământările timpurilor nestatornice, care au urmat după
prăbușirea lui Vasile Lupu, firul istoriei naționale a fost continuat de Miron
Costin, care și-a făcut și el studiile în Polonia și care a pus în plină lumină
ideea originei romane. Ideea a fost apoi reluată de fiul lui Miron, Nicolae
Costin, a trecut după aceea la Dimitrie Cantemir și în Muntenia la Stolnicul
Constantin Cantacuzino.
Și pe tărâmul vieții religioase, activitatea literară începută cu strălucire în
epoca lui Matei Basarab și Vasile Lupu a fost continuată în ciuda vitregiei
vremurilor care au urmat. În Moldova, contimporanul lui Miron Costin,
Mitropolitul Dosoftei dă aripă versului și începe munca grea de treducere
a cărților de ritual în limba română, care avea să ducă la naționalizarea
serviciului divin în Biserică. Opera de naționalizare a slujbei religioase este
apoi reluată și continuată în Muntenia de Mitropolitul Antim Ivireanul.
 Cronicari moldoveni din vremea regimului fanariot
 Nicolae Costin
Eruditul nostru cronicar Miron Costin și-a lăsat un moștenitor, care a
făcut o încercare de a continua opera tatălui său. Nicolae Costin a fost
al doilea fiu din cei trei pe care i-a avut Miron Costin. Data nașterii lui
nu se cunoaște cu precizie. Se crede că el s-a născut în jurul anului
1660.
Numele lui Nicolae Costin apare pentru prima dată într-un act de la 22
iunie 1672:unchiul lui, armașul Iancu Costin, a făcut un testament, prin
care lasă surorii sale Marghita și nepotului său„ de frate, lui Neculai,
feciorul lui Miron vornicul...” , „ satul Zorojanie, ce sînt la ținutul
Hotinului” , iar după moartea surorii sale, întreaga avere„ de la
Zorojani”, „ să fii a lui Neculai, feciorul lui Miron vornicul”[...]. Numele
lui Nicolae Costin se mai amintește în niște manuale scrise în limba
latină din anii școlarității lui(1674-1676). Nu se știe dacă Nicolae pe
atuncea era în țară și fuge cu tatăl său dacă el încă se găsea în Polonia
pentru studii. Ion Neculce, sub anul 1685, vorbește în felul următor
despre reîntoarcerea lui Miron Costin și a fiilor săi din Polonia: „Vinit-
au atunce și Miron logofătul din Țara Leșească, foarte scăpat, și l-au
avut Cantemir Vodă în milă și în cinste.”
Nicolae Costin este un nedreptățit în istoria literaturii române. Erudiția
lui vastă și opera lui, scrisă în spiritul epocii lui, i-ar da dreptul să fie
clasat printre cei mai de seamă oameni de cultură ai românismului de
la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. El știa
până la atâta limba latină și poloneză, încât ține discursuri în aceste
limbi și este întrebuințat pentru diferite misiuni diplomatice.
Iar stilul scrierilor lui, de multe ori confuz și lipsit de claritate, cu
înflorituri retorice și întorsături artificiale- stilul umaniștilor din epoca
de decădere a acestui curent- l-a făcut pe profesorul N.Iorga să dea o
caracteristică literară pe care Nicolae Costin nu o merită. „ Nicolae
Costin- scrie regretatul profesor N.Iorga- era, fără îndoială, un om
foarte cetit, un lucrător harnic, dar niciodată el n-a fost în stare să se
ridice la înălțimea unor vederi personale în orice materie. Stilul lui n-
are un caracter propriu: e stilul învățat în școală, al umaniștilor...
Alcătuită după toate regulele artei, povestirea lui n-are coloare și nu e
 interesantă, își copie pur și simplu izvoadele, îmbogățindu-le unul pe
altul, cugetare lui e sau banală, sau plină de contraziceri...”. „Nu se
poate face o deosebire mai mare decât ceea care există între tată și fiu.
Miron e un poet, un pasionat , un ambițios, deschizător de cale în
cultura neamului său și făuritor de teorii, iar în politică, un entuziast și
un vizionar. Nicolae, pedant, rece, prudent, măsurat, un compilator
prin vocație, mândru că merge pe căi străine, iar politica sa e făcută pe
iertare, abdicație și resignare.”
În multe privințe profesorul N.Iorga are dreptate, dar portretul lui
Nicolae Costin este redat în culori prea exagerate. Se uită că Nicolae
Costin a fost omul epocii sale, când plagiatul și compilația nu erau
socotite ca un păcat mare, iar retorica stilului era la modă. Școala
umanismului polonez, prin care a trecut Nicolae Costin, ne dă în
această privință numeroase exemple. Din nefericire, aprecierile
profesorului N.Iorga au avut influență asupra istoricilor literaturii
noastre și figura lui Nicolae Costin a rămas în umbră în galeria
scriitorilor noștri vechi.
În urma lui Nicolae Costin au rămas următoarele trei lucrări: 1) un
„Letopiseț de la zidirea lumii și pînă la anul 1601”; 2) o „ Cronică care
privește anii 1709-1711 ai domniei întîia ai lui Nicolae Mavrocordat”;
3)„ Ceasornicul domnilor”. M.Kogălniceanu a crezut că „ Cronica
anonimă”, care cuprinde evenimentele de la domnia lui Dabija
Vodă(1661) până la anul 1711, aparține lui Nicolae Costin.

 Axintie Uricarul
În luna septembrie 1711, Nicolae Mavrocordat fu numit pentru a doua
oară domnitor al Moldovei . El își dădea foarte bine seama de
importanța istoriografiei și a domniei lui în istoria țării. Cronica primei
lui domnii, scrisă de către Nicolae Costin din inițiativa domnitorului,
trebuia continuată. Sarcina de a copia, revedea și continua această
cronică domnitorul o încredințează „ unui simplu scriitor de
documente, lui Axintie Uricarul.” Cu privire la originea și viața acestu
cronicar oficial de pe timpul lui Nicolae Mavrocordat se știe foarte
puțin. Din conținutul cronicii lui se poate deduce că Axintie Uricarul
avea și o cultură destul de bună, el cunoștea bine limba latină și era
inițiat în limba greacă.
Probabil că tot din ordinul lui Nicolae Mavrocordat el alcătuiește un
corp de cronici, copiind și interpolând pe ici-pe colo„Cronica anonimă”
de la 1661 până la 1711,reproducând letopisețul lui Nicolae Costin de
la 1709 până la 1711. De la această ultimă dată, Axintie Uricarul îl
continuă pe Nicolae Costin și ajunge până la anul 1716. Adică cronica
scrisă de către Axintie Uricarul cuprinde întâmplările din Moldova de
pe vremea domniei a doua a lui Nicolae Mavrocordat.