Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Istoria viorii
Vioara a apărut în nordul Italiei, în prima parte a secolului
al XVI-lea. Cel mai probabil a fost inspirată de trei tipuri
de instrumente: rebec (care exista încă din secolul al X-
lea), viola da gamba și viola da braccio. Una din primele
descrieri explicite a instrumentului, inclusiv a folosirii lui,
a fost în Epitome musical de Jambe de Fer într-o lucrare
publicată în anul 1556, la Lyon. La acea vreme vioara
începea să se răspândească în Europa.
Rebec.
Din documente reiese că cea mai veche vioară cunoscută
care avea patru coarde (așa cum au viorile moderne) a
fost construită în 1555 de către Andrea Amati(en). Viorile
care au precedat-o aveau doar trei coarde. Vioara a
devenit imediat un instrument răspândit atât printre
muzicanții din stradă, cât și printre nobili; spre exemplu
în anul 1560, regele Carol IX al Franței i-a comandat lui
Amati 24 de viori. Cea mai veche vioară, care există și în
zilele noastre, a făcut parte din acest lot, fiind construită
de Amati în 1564, la Cremona: Charles IX.
Există și viori cu 5 coarde, prin adăugarea coardei DO de
jos, ceea ce apropie vioara de sonoritatea violei.[1]
Deoarece cele 5 coarde sunt mai apropiate unele de
altele, digitația diferă de cea pentru vioara clasică, cu 4
coarde. Vioara cu 5 coarde se folosește preponderent
pentru muzică pop, rock și jazz.[2]
Vioara sau violina este cel mai răspândit instrument
muzical care face parte din familia instrumentelor cu
coarde. Datorită timbrului cristalin, expresiv și plin de
frumusețe, vioara este principala purtătoare a melodiei.
Strălucirea și căldura sunetului ei o așează în fruntea
instrumentelor din orchestră. Sunetele emise de vioară
pot reda cele mai variate sentimente, ca: duioșie,
măreție, visare, forță, etc.
Primul instrument cu coarde și arcuș, numit
"ravanastron" (întâlnit pe meleagurile Indiei), are o
origine populară străveche (5000 ani i.e.n). Acest strămoș
al viorii a fost răspândit în China cu denumirea de
„vioară” sau „vielă chineză”. Prima perfecționare a
ravanastronului o fac arabii și perșii numind instrumentul
„kemang a Guz”, care mai târziu a pătruns în Europa
evoluând în „rebab” (rebeb sau rebab, robab, kemants).