Suport Laborator DT)

INFOGRAFICǍ
DESEN TEHNIC
INFOGRAFICA - DESEN TEHNIC
Partea II-a
ISBN 978-973-598-284-3 – general Editura Universitatii TRANSILVANIA din Brasov

ISBN 978-973-598-792-3 – vol II
2010
Mihaela URDEA
INFOGRAFICǍ
DESEN TEHNIC
Curs şi îndrumar de laborator
Partea a II-a
Editura Universităţii TRANSILVANIA din BRAŞOV
2010
 2010 EDITURA UNIVERSITĂŢII TRANSILVANIA DIN BRAŞOV
Adresa: 500091 Braşov,
B-dul Iuliu Maniu 41A
Tel:0268 – 476050
Fax: 0268 476051
E-mail : editura@unitbv.ro
Toate drepturile rezervate
Editură acreditată de CNCSIS
Adresa nr.1615 din 29 mai 2002
Referenţi ştiinţifici: Prof. dr. ing. Ramona CLINCIU

Conf. dr. ing. Rodica SAVA
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

URDEA, MIHAELA
Infografică : curs şi îndrumar de laborator / Mihaela Urdea. - Braşov : Editura
Universităţii "Transilvania", 2008-
vol.
ISBN 978-973-598-284-3
Partea 2. : Desen tehnic. - 2010. - Bibliogr.. - ISBN 978-973-598-792-3
004.92
004.42
DESEN TEHNIC, CURS ŞI ÎNDRUMAR DE LABORATOR
Motto:
Cunoaşterea este puterea minţii,
Înţelepciunea este puterea sufletului.
Julie Shannahan
PREFAŢĂ
Grafica, un cuvânt de origine greacă (graphein = a scrie), reprezintă arta scrisului şi a
desenului tehnic. Orice idee nouă trebuie să prindă contur folosind o imagine sau o
reprezentare grafică pe un support material.
Grafica Tehnică, disciplinǎ care se referǎ la reprezentarea în spaţiu a unor obiecte

tehnice şi care stă la baza pregătirii unui inginer, punându-i la dispoziţie metode grafice
adecvate pentru descrierea cu claritate şi precizie a concepţiei sale tehnice.
Grafica Tehnică sau Desenul tehnic este o disciplină fundamentală în formarea

oricărui inginer, fiind limbajul universal de comunicare a ideilor tehnice între proiectanţi şi
executanţi. Începuturile desenului tehnic de astăzi au fost făcute în secolul al XV-lea de
Leonardo da Vinci.
Desenul tehnic poate fi definit ca ştiinţa reprezentării grafice plane a unei concepţii
tehnice, având la bază reguli şi convenţii stabilite prin standarde, cu scopul de a
reprezenta obiecte, suprafeţe, scheme, etc cât şi pentru transmiterea ideilor tehnice.
Pentru orice student al unei facultăţi tehnice desenul tehnic pune temelia înţelegerii
diciplinelor tehnice de specialitate.
Grafica Tehnică Asistată sau Infografic ǎ se referă la Grafica Tehnică ce utilizează ca

suport material un limbaj de grafică computerizată şi este cunoscută în literatura de
specialitate cu denumirea de CAD - Computer Aided Design - proiectare asistata de
calculator, Computer Aided Drawing - desenare asistat ǎ de calculator.
Majoritatea erorilor pe care le conţin desenele tehnice şi care pot conduce la

rebutarea produselor derivă din ignorarea sau aplicarea greşită a regulilor de
reprezentare şi cotare. Acest tip de greşeli sunt tot atât de frecvente ca şi greşelile
gramaticale dintr-un text, dar au consecinţe mai grave. Pentru evitarea acestor erori
este necesară cunoaşterea regulilor cuprinse în standarde.
Organizaţia internaţională pentru Standardizare (ISO), este federaţia mondială a

organismelor naţionale de standardizare. Asociaţia de standardizare din România
(ASRO) elaborează standardele româneşti aliniate la standardele internaţionale.
Standardele specifice desenului tehnic se pot clasifica astfel [16]:

- standarde româneşti care nu au necesitat reactualizare până în prezent: STAS
(număr) (an);
- standarde româneşti nou elaborate: SR (număr) (an);
1
URDEA MIHAELA
- standarde româneşti conforme cu standardele ISO: STAS ISO (număr) (an)

- standarde româneşti care preiau normele ISO: SR ISO (număr) (an)
- standarde europene preluate în România: SR EN ISO (număr) (an)
Cartea Infografică, Curs şi Indrumar de laborator. Partea a II-a: Desen Tehnic se

adresează studenţilor care urmează cursurile facultăţilor cu profil mecanic, precum şi
studenţilor înscrişi la cursurile Învăţământului Deschis la Distanţă. Cartea cuprinde reguli
referitoare la Desenul Tehnic bazate pe standardele elaborate.
Lucrarea este concepută în 15 capitole, fiecare prezentând definiţii, trimiteri la

standarde şi aplicaţii referitoare la noţiunile de desen tehnic studiate. Exemplele şi
aplicaţiile sunt logice, apropiate de practica studenţească în domeniul tehnic. Fiecare
capitol este urmat de exemple şi exerciţii grupate în Laboratoare. În Laboratoare sunt
cuprinse Temele de casă.
Mulţumesc colegelor mele prof. dr. ing. Ramona Clinciu şi conf. dr. ing. Rodica Sava,
prof. dr. ing. Maria Cornelia Ivan şi Mihaela Lazăr pentru sprijinul pe care care mi l-au
oferit în realizarea acestei carţi.
2
CUPRINS
1.FORMATE ÎN DESENUL TEHNIC ............................................................................. 5

1.1 INDICATORUL
1.2 LINII UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC
1.3 SCĂRI UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC
1.4 SCRIEREA TEHNICĂ
LABORATOR 1 ............................................................................................................ 10
2. REPREZENTAREA ORTOGONALĂ ........................................................................ 11

LABORATOR 2 - DISPUNEREA PROIECŢIILOR......................................................... 14
3. REPREZENTAREA AXONOMETRICĂ ORTOGONALĂ ......................................... 21

3.1 REPREZENTAREA AXONOMETRICĂ IZOMETRICĂ
3.2 REPREZENTAREA AXONOMETRICĂ DIMETRIC-FRONTALĂ
3.3 REPREZENTĂRI AXONOMETRICE ALE FIGURILOR PLANE
3.4 EXEMPLE DE REPREZENTĂRI AXONOMETRICE
LABORATOR 3 - REPREZENTAREA AXONOMETRICĂ.................................................. 28
4. REPREZENTAREA VEDERILOR, SECŢIUNILOR ŞI RUPTURILOR ...................... 30

4.1. REPREZENTAREA VEDERILOR
4.2 REGULI DE REPREZENTARE A VEDERILOR
4.3 REPREZENTAREA SECŢIUNILOR
4.4 REPREZENTAREA RUPTURILOR
LABORATOR 4 - REPREZENTAREA PIESELOR SIMPLE, PLACILOR .......................... 39
5. COTAREA................................................................................................................. 49
5.1 ELEMENTELE COTĂRII
5.2 INDICAŢII DE COTARE
5.3 METODE DE COTARE
LABORATOR 5 - COTAREA PIESELOR ............................................................................ 58
6. REPREZENTAREA ŞI COTAREA LOCAŞURILOR ÎN PLĂCI ..................................... 61

7. REPREZENTAREA ŞI COTREA FLANŞELOR ............................................................. 61
LABORATOR 6-7 - DESENAREA FLANŞELOR ................................................................ 64
8. REPREZENTAREA PIESELOR FILETATE .................................................................... 66

8.1 ELEMENTELE FILETELOR
8.2 CLASIFICAREA ŞI REPREZENTAREA FILETELOR
8.3 COTAREA FILETELOR
8.4 EXEMPLE DE PIESE FILETATE
LABORATOR 8 - DESENAREA PIESELOR FILETATE..................................................... 73
9. REPREZENTAREA ASAMBLĂRILOR FILETATE .................................................. 76

LABORATOR 9 - ASAMBLĂRI FILETATE .......................................................................... 81
3
URDEA MIHAELA
10. REPREZENTAREA ARBORILOR ................................................................................. 87

10.1 REPREZENTAREA LOCAŞURILOR CILINDRICE ŞI CONICE ÎN ARBORI
10.2 REPREZENTAREA GĂURILOR DE CENTRARE
10.3. REPREZENTAREA ŞI COTAREA DEGAJĂRILOR PENTRU
RECTIFICARE
10.4 REPREZENTAREA ŞI COTAREA CANALELOR DE PANĂ
10.5 REPREZENTAREA ASAMBLĂRILOR CU PANĂ
LABORATOR 10 - REPREZENTAREA ŞI COTAREA ARBORILOR ................................ 94
11. REPREZENTAREA ŞI COTAREA CANELURILOR........................................................................... 98
12. ASAMBLAREA CU CANELURĂ ........................................................................... 102

LABORATOR 11-12 - REPREZENTAREA ŞI COTAREA CANELURILOR .................................... 103
13 REPREZENTAREA ŞI COTAREA ROŢILOR DINŢATE ....................................... 105

LABORATOR 13 - REPREZENTAREA ŞI COTAREA ROŢILOR DINŢATE ............... 113
14 REPREZENTAREA ANGRENAJELOR .................................................................. 116
15. DESENUL DE ANSAMBLU ................................................................................... 118

15.1 REGULI DE REPREZENTARE
15.2 POZIŢIONAREA ELEMENTELOR COMPONENTE
15.3 COTAREA DESENULUI DE ANSAMBLU
15.4. TABELUL DE COMPONENŢĂ
15.5 ETAPELE ÎNTOCMIRII DESENULUI DE ANSAMBLU
LABORATOR 14 – DESENE DE ANSAMBLU CU ROŢI DINŢATE ŞI ARBORI .......... 125
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................ 130
ANEXE - DESENE ...................................................................................................... 135
4
1. FORMATE ÎN DESENUL TEHNIC

Comunicarea corectă, completă şi lipsită de ambiguitate a informaţiilor tehnice şi
tehnologice necesare execuţiei unui produs se realizează prin intermediul
documentaţiei tehnice texte şi desene tehnice. Pentru a concepe şi executa desene
corecte este strict necesară insuşirea şi aplicarea regulilor cuprinse în standardele
specifice [1,4,8,13,14].
Desenul tehnic se execută pe coli de hârtie de formă dreptunghiulară numite formate

(Fig. 1.1), ale căror dimensiuni, mod de notare şi elemente sunt reglementate prin SR
ISO 5457:1994.
Fig. 1.1
Formatele se simbolizează cu litera A urmată de o cifră de la 0 la 5. Există formatele

A0, A1, A2, A3, A4 şi A5. Formatul A0 este considerat format de bază, suprafaţa sa
fiind egală cu 1 m2. Celelalte formate derivă din formatul A0 prin înjumătăţire, după
latura mare a formatului.
Pentru stabilirea dimensiunilor formatelor (a x b) se ţine cont de precizările de mai

sus şi de faptul că, din considerente estetice, raportul laturilor a : b este egal cu 1 :
2 . Dimensiunile rezultate sunt prezentate în tabelul 1.1.
5
URDEA MIHAELA
În practică se mai utilizează şi formate derivate, şi ele standardizate, ale căror

dimensiuni se obţin din formatele normale prin multiplicarea cu un număr întreg a
uneia din laturile a sau b. Formatele derivate se vor utiliza doar dacă nu este posibilă
folosirea unui format normal. Dimensiunile acestor formate sunt prezentate în tabelul
1.1, fiind necesară precizarea că formatele notate cu „*” nu se recomandă a fi
utilizate.
Tabelul 1.1
Format Dimensiuni Formate alungite Dimensiuni Formate alungite Dimensiuni

a x b (mm) speciale a x b (mm) excepţionale a x b (mm)
A0 841 x 1189 A0 x 2 1189 x 1682
A0 x 3* 1189 x 2523
A1 594 x 841 A1 x 3 841 x 1783
A1 x 4* 841 x 2378
A2 420 x 594 A2 x 3 594 x 1261
A2 x 4 594 x 1682
A2 x 5 594 x 2102
A3 297 x 420 A3 x 3 420 x 891 A3 x 5 420 x 1486
A3 x 4 420 x 1189 A3 x 6 420 x 1783
A3 x 7 420 x 2080
A4 210 x 297 A4 x 3 297 x 630 A4 x 6 297 x 1261
A4 x 4 297 x 841 A4 x 7 297 x 1471
A4 x 5 297 x 1051 A4 x 8 297 x 1682
A4 x 9 297 x 1892
A5* 148 x 210
Formatele se prezintă cu următoarele elemente grafice:
1. Marginile formatului de dimensiuni a x b, indicate în tabelul 1.1.
2. Chenarul formatului delimitează câmpul desenului şi se trasează cu linie

continuă groasă de jur-împrejurul formatului la 10 mm de marginile acestuia pentru
formatele A2, A3 şi A4 şi la 20 mm de margini pentru formatele A0 şi A1.
3. Zona neutră este zona cuprinsă între marginile formatului şi chenar.
Fig 1.2 Exemple de formate
6
4. Fâşia (banda) de îndosariere se prevede pe latura din stânga-jos a formatului şi

se trasează cu linie continuă subţire. Ea are dimensiunile 20 x 297 şi este necesară
pentru perforarea desenului în vederea îndosarierii. Mijlocul fâşiei de îndosariere se
indică printr-o linie continuă subţire orizontală. Uneori fâşia de îndosariere este
ataşată sub forma unei benzi adezive perforate.
5. Indicatorul se aplică pe fiecare desen şi se amplasează în colţul din dreapta-jos
al acestuia, lipit de chenar.
6. Reperele de centrare sunt linii continue de minim 0,5 mm grosime situate la

extremităţile celor două axe de simetrie ale planşei finite şi care încep de la marginile
formatului şi depăşesc cu aproximativ 5 mm chenarul.
7. Reperele de orientare coincid cu reperele de centrare şi indică sensul de citire al

desenului, fiind săgeţi amplasate pe chenar, una pe latura mică a formatului şi
cealaltă pe latura mare, astfel încât unul din reperele de orientare să fie dirijat spre
desenator.
8. Gradaţia metrică de referinţă este amplasată în zona neutră, lipită de chenar,

simetric faţă de unul din reperele de centrare, având lăţimea maximă de 5 mm. Se
trasează cu linie de minim 0,5 mm grosime şi se recomandă să existe pe toate
desenele.
9. Sistemul de coordonate permite localizarea uşoară pe desen a detaliilor,

adăugirilor sau modificărilor, fiind o reţea de diviziuni notate cu cifre arabe pe
orizontală şi cu litere majuscule pe verticală, în zona neutră. Numărul de diviziuni
trebuie să fie divizibil cu doi şi se alege în funcţie de dimensiunea şi compexitatea
desenului, astfel încât lungimea unei diviziuni să fie de 25…75 mm. Grosimea liniilor
utilizate trebuie să fie de minim 0,5 mm.
10. Unghiurile de decupare sunt plasate în cele patru colţuri ale formatului, fiind
triunghiuri dreptunghice isoscele cu laturile egale cu 10 mm.
Formatele de desen vor conţine în mod obligatoriu chenar, fâşie de îndosariere şi

indicator, celelalte elemente fiind facultative. În Figura 1.2 sunt prezentate două
formate, unul A4 şi altul A3, având toate elementele obligatorii.
1.1 INDICATORUL
Indicatorul (SR ISO 7200:2004) este unul din elementele obligatorii ale formatului şi
serveşte la identificarea, exploatarea şi înţelegerea desenului. Indicatorul se
amplasează în colţul din dreapta-jos al formatului, lipit de chenar.
Indicatorul este propriu fiecărei instituţii răspunzând cerinţelor acesteia. Pentru

desenele executate în cadrul Universităţii Transilvania Braşov este utilizat indicatorul
prezentat în figura 1.3.
Indicatorul este împărţit în mai multe rubrici care cuprind informaţii specifice, grupate
în mai multe zone.
7
URDEA MIHAELA
Fig. 1.3 Indicatorul
 Zona de identificare, delimitată de o linie continuă groasă de restul zonelor

indicatorului, cuprinde informaţii de bază :
1 - numărul de înregistrare sau de identificare al desenului;
2 - denumirea desenului;
3 - numele instituţiei în cadrul căreia s-a executat desenul.
 Zona de informaţii suplimentare:

4 - numele persoanelor responsabile cu activităţile de proiectare, desenare, verificare
şi aprobare a desenului;
5 - semnăturile aceloraşi persoane;
6 - scara principală a desenului;
7 - data elaborării desenului;
8 - starea suprafeţei;
9 - simbolul care indică metoda de proiecţie (primul sau al cincilea triedru);
10 - materialul din care e+ste executată piesa;
11 - formatul pe care se execută desenul;
12 - unitatea de măsură pentru dimensiunile liniare;
13 - numărul planşei, în cazul în care desenul este executat pe mai multe planşe.

În desenul tehnic industrial se utilizează diferite tipuri de linii, aspectul, grosimea şi
regulile de execuţie a acestora fiind reglementate prin STAS 103-84.
Conform acestui standard, în funcţie de tipul lor, liniile se clasifică în: linie continuă,
linie întreruptă, linie punct şi linie două puncte, iar în funcţie de grosime în: linie
groasă şi linie subţire.
Grosimea liniei groase se notează cu b şi se alege, în funcţie de mărimea,

complexitatea şi natura desenului, din următorul şir de valori: 0,18; 0,25; 0,35; 0,5;
0,7; 1; 1,4; 2. Grosimea liniei groase b trebuie să fie aceeaşi pentru toate
reprezentările aceleiaşi piese desenate la aceeaşi scară pe acelaşi format. Linia
subţire are grosimea de aproximativ (1/3 – 2/3) b.
8
Tipurile de linii utilizate în desenul tehnic se simbolizează cu literă mare şi sunt

prezentate în tabelul 1.2.
Tabelul 1.2
Denumirea Simbol Aspect Exemple de utilizare
liniei
Linie continuă A Contururi şi muchii reale vizibile
groasă
Linie continuă B Muchii fictive, linii de cotă
subţire Linii ajutătoare, linii de indicaţie
Haşur, contururi suprapuse
Linie continuă C Linii de ruptură pentru delimitarea
subţire ondulată vederilor şi secţiunilor, numai dacă
linia respectivă nu este o axă
Linie continuă D Linii de ruptură
subţire în zig-zag
Linie întreruptă E Contururi şi muchii acoperite
groasă
Linie întreruptă F Contururi şi muchii acoperite
subţire
Linie punct G Linii de axă de simetrie
subţire
Linie punct H Trasee de secţionare
mixtă
Linie punct J Indicarea suprafeţelor cu prescripţii

groasă speciale
Linie două puncte K Conturul pieselor învecinate
subţire Poziţiile extreme şi intermediare ale
pieselor în mişcare
Liniile centrelor de greutate atunci
când acestea nu coincid cu liniile de
axă
În cazul liniei întrerupte, a liniei punct şi a liniei două puncte lungimea segmentelor şi
a intervalelor dintre acestea trebuie să fie uniformă. Liniile punct şi două puncte
încep şi se termină cu segmente, iar intersecţiile şi schimbările de direcţie ale
acestora se fac pe segmente.

Scara este raportul dintre dimensiunea liniară măsurată pe desen şi dimensiunea
reală a obiectului reprezentat. Scările de reprezentare sunt reglementate de SR EN
5455:1997.
Conform acestui standard scările pot fi:

• de mărire (x:1) când la x milimetri de pe desen îi corespunde un milimetru de pe
piesă; scările de mărire recomandate sunt: 2:1, 5:1, 10:1, 20:1, 50:1;
9
URDEA MIHAELA
• mărime naturală (1:1) când unui milimetru de pe desen îi corespunde un

milimetru de pe piesă;
• de micşorare (1:x) când unui milimetru de pe desen îi corespund x milimetri pe

piesă; scările de micşorare recomandate sunt: 1:2, 1:5, 1:10, 1:20, 1:50, 1:100,
1:200, 1:500, 1:1000, 1:2000, 1:5000, 1:10000.
Notarea scării se face în rubrica corespunzătoare din indicator. La desenele la care

unele proiecţii s-au executat la altă scară decât scara principală a desenului, scara
se notează astfel: în indicator se înscrie scara principală, iar scările diferite de
aceasta se indică lângă sau sub notarea proiecţiilor cărora le corespund.
Alegerea scării depinde de dimensiunea şi complexitatea obiectului reprezentat, de

formatul utilizat şi de necesitatea realizării unei reprezentări cât mai clare.
Aspectul şi dispunerea caracterelor textelor care apar în cadrul unui desen

(completarea indicatorului şi a tabelului de componenţă, condiţii tehnice, note,
observaţii, cote, numere de poziţie) sunt reglementate prin standardul SR ISO
3096:1993 [15].
Caracteristica dimensională semnificativă a scrierii standardizate este h - înălţimea

nominală de scriere şi reprezintă înălţimea literelor majuscule şi a cifrelor. Valorile
standadizate ale înălţimii nominale de scriere sunt: (2,5) ; 3,5 ; 5 ; 7; 10 ; 14 ; 20 mm.
Înălţimea nominală de scriere se alege în funcţie de dimensiunile şi complexitatea
desenului respectiv. In mod curent înălţimea nominală de scriere este 3,5 mm.
Scrierea standardizată poate fi caracterizată din punctul de vedere al orientării şi

lăţimii caracterelor. Din punctul de vedere al orientării caracterelor scrierea poate fi:
- scriere dreaptă – caracterele sunt orientate normal faţ de direcţia de scriere;
- scriere înclinată – caracterele sunt înclinate cu 15º spre dreapta fa ţă de verticală.
Din punctul de vedere al lăţimii caracterelor scrierea poate fi:
- scriere normală: g = h / 10 (grosimea liniei de scriere reprezintă 1/10 din înălţimea
nominală);
- scriere îngustă: g = h / 14 (grosimea liniei de scriere reprezintă 1/14 din înălţimea
nominală).
LABORATOR 1
Aplicaţii legate de:

- Formatele utilizate în desenul tehnic; dimensiuni, utilizare;
- Elementele obligatorii cu care se inscripţionează orice format;
- Scările utilizate ȋn desenul tehnic;
- Domeniul de utilizare al liniilor subţiri, groase, intermediare;
- Completarea indicatorului.
10
2. REPREZENTAREA ORTOGONALĂ
Scopul desenului tehnic este acela de a reprezenta obiecte din spaţiul tridimensional
pe o foaie de hârtie, astfel încât reprezentarea obţinută să descrie complet, forma şi
dimensiunile obiectului. Metoda folosită este cea a proiecţiilor [4,13].
Cea mai utilizată metodă de proiecţie în desenul tehnic este proiecţia ortogonală,
când direcţia de proiecţie este perpendiculară pe planul de proiecţie (Fig. 2.1).
Fig. 2.1 Proiecţia ortogonală
2.1 DISPUNEREA PROIECŢIILOR. CUBUL DE PROIECŢIE

Determinarea completă ca formă şi dimensiuni a unui obiect se realizează prin
reprezentarea ortogonală pe mai multe plane de proiecţie. Uneori nu sunt suficiente
două sau trei proiecţii, fiind necesare 4, 5, 6 sau chiar mai multe proiecţii, în unele
situaţii fiind nevoie de reprezentări combinate (vederi şi secţiuni) pe aceeaşi
proiecţie.
Modul de dispunere a proiecţiilor ortogonale ale unei piese (vederi şi secţiuni) pe

desenele tehnice poartă numele de dispunerea proiecţiilor şi este reglementată
prin STAS 614:84.
Fig. 2.2 Cubul de proiecţie
11
URDEA MIHAELA
Conform acestui standard planele de proiecţie sunt reprezentate de feţele interioare

ale unui cub numit cub de proiecţie, pe care se proiectează ortogonal obiectul după
direcţiile indicate de săgeţi (Fig. 2.2). Se obţin astfel şase proiecţii diferite denumite
după cum urmează:
- vederea din faţă pentru proiecţia obţinută după direcţia 1, căreia i se mai spune şi
vedere sau proiecţie principală;
- vederea de sus obţinută după direcţia 2;
- vederea din stânga obţinută după direcţia 3;
- vederea din dreapta obţinută după direcţia 4;
- vederea de jos obţinută după direcţia 5;
- vederea din spate obţinută după direcţia 6.
Dispunerea pe desen a proiecţiilor piesei în raport cu proiecţia principală este

determinată de metoda de proiecţie utilizată. În SR ISO 10209-2:1996 sunt definite
două metode de proiecţie:
- metoda primului triedru (metoda europeană) care foloseşte ca simbol grafic de

identificare simbolul din figura 2.3 a;
- metoda celui de-al cincilea triedru (metoda americană) care foloseşte ca
simbol grafic de identificare simbolul din figura 2.3 b.
a b
Fig. 2.3 Simboluri grafice
Simbolul grafic de identificare utilizat se reprezintă într-o rubrică a indicatorului (Fig.

1.3) sau alături de desen.
Amplasarea vederilor obţinute după cele şase direcţii de proiecţie folosind metoda
europeană este prezentată în figura 2.4.
Conform acestei metode vederile sunt dispuse în jurul proiecţiei principale astfel:
- vederea de sus 2 este amplasată sub proiecţia principală;
- vederea din stânga 3 este amplasată în dreapta proiecţiei principale;
- vederea din dreapta 4 este amplasată în stânga proiecţiei principale;
- vederea de jos 5 este amplasată deasupra proiecţiei principale;
- vederea din spate 6 este amplasată în dreapta vederii din stânga sau în stânga
vederii din dreapta, la alegere, specificând acest lucru.
Proiecţia principală (vederea din faţă) se alege astfel încât să reprezinte piesa în
poziţia de funcţionare, iar pe această proiecţie să fie indicate cele mai multe detalii de
formă şi dimensionale. Piesele care pot funcţiona în orice poziţie se reprezintă, de
obicei, în poziţia de prelucrare.
12
Fig. 2.4 Amplasarea vederilor folosind metoda europeană
La alegerea proiecţiei principale se recomandă ca piesa să fie aşezată cu cât mai

multe feţe plane, paralele cu planele de proiecţie pentru a se obţine adevăratele lor
mărimi.
La stabilirea numărului de proiecţii trebuie să se ţină seama de faptul că piesa trebuie

complet reprezentată şi toate dimensiunile care definesc formele geometrice
componente ale piesei trebuie înscrise pe desen, fără a crea greşeli de interpretare
sau citire a desenului.
13
URDEA MIHAELA
LABORATOR 2
DISPUNEREA PROIECŢIILOR
Aplicaţia 2.1 cu rezolvare
Să se reprezinte ȋn 6 proiecţii piesa din figura 2.5.
Rezolvarea este prezentată în figura 2.6. S-a reprezentat piesa ȋn 6 proiecţii folosind
cubul de proiecţie.
Fig. 2.5
Fig 2.6 Dispunerea proiecţiilor
14
Aplicaţia 2.2
Reprezentaţi în şase proiecţii piesele din figurile 2.7 - 2.10.
Fig. 2.7 Fig. 2.8
Fig. 2.9 Fig. 2.10
Aplicaţia 2.3
Reprezentaţi în trei proiecţii piesele din figurile 2.11 – 2.14.
15
URDEA MIHAELA
Fig. 2.11 Fig. 2.12
Fig. 2.13 Fig. 2.14
Aplicaţia 2.4
Reprezentaţi în trei proiecţii piesele din figurile 2.15 - 2.16.
Fig. 2.15 Fig. 2.16
Să se reprezinte a treia proiecţie cunoscând 2 proiecţii date (Fig 2.17 – 2.20).

Figurile 2.17 şi 2.18 sunt prezentate ca exemplu.
16
a b
Fig. 2.17
a b
Fig. 2.18
b
a
a b
Fig. 2.19 - 2.20
17
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 2.7
Detereminaţi a treia proiecţie pentru piesele din figurile. 2.21 - 2.35.
Fig. 2.21 Fig. 2.22
Fig. 2.23 Fig. 2.24
Fig. 2.25 Fig. 2.26
18
Fig. 2.27 Fig. 2.28
Fig. 2.29 Fig. 2.30
Fig. 2.31 Fig. 2.32
19
URDEA MIHAELA
Fig. 2.33 Fig. 2.34
Fig. 2.35
20
3. REPREZENTAREA AXONOMETRICĂ ORTOGONALĂ

Reprezentarea axonometrică sau perspectiva tehnică este proiecţia paralelă a
unui obiect pe un plan înclinat faţă de axele obiectului sau paralel cu una sau două
din acestea [4,8].
Elementele axonometriei sunt următoarele (Fig. 3.1):

- planul [P], înclinat faţă de axele reperului ortogonal compus din planele [H], [V] şi
[L], pe care se obţine reprezentarea axonometrică - plan axonometric;
- planul axonometric intersectează planele triedrului de proiecţie după segmentele
|AB|, |AC| şi |BC| care formează un triunghi - triunghi axonometric;
- proiecţiile (O1x1), (O1y1), (O1z1) pe planul axonometric ale celor trei axe trirectangulare
(Ox), (Oy) şi (Oz) ale sistemului de proiecţie - axe axonometrice;
Fig. 3.1 Elementele axonometriei ortogonale
Valoarea raportului dintre proiecţia pe planul axonometric a unui segment de pe una

din axele reperului ortogonal (sau de pe o dreaptă paralelă cu aceasta) şi segmentul
ce se proiectează reprezintă coeficientul de deformare al axei respective.
Relaţia fundamentală a axonometriei este următoarea:
cos2α + cos2β + cos2γ = 2 (3.1)
Relaţia permite calculul coeficienţilor de reducere pentru orice tip de reprezentare

axonometrică.
21
URDEA MIHAELA
Reprezentarea ortogonală este reprezentarea pentru care coeficientul de deformare

este mai mic sau cel mult egal cu 1;
Reprezentarea izometrică, pentru care planul axonometric este egal înclinat faţă de
axele dimensionale ale obiectului, iar coeficientul de deformare este acelaşi pentru
toate cele trei axe;
Reprezentare dimetrică, la care planul axonometric este egal înclinat faţă de două
din axele dimensionale ale obiectului, iar coeficientul de deformare este acelaşi
pentru cele două axe;

Dintre reprezentările axonometrice ortogonale cea mai des întâlnită în desenul tehnic
este reprezentarea izometrică, este uşor de construit şi dă o imagine foarte apropiată
de imaginea reală a obiectelor.
În reprezentarea axonometrică izometrică triunghiul axonometric este echilateral,

axele axonometrice formează între ele unghiuri de 1200 şi coeficienţii de reducere
sunt egali. Din relaţia (2.1), rezultă:
2 2
3 cos2α = 2; cos2α = ; cosα = ≅ 0,82 (3.2)
3 3
În practică, pentru simplificarea calculelor şi a construcţiilor grafice, acest coeficient

se aproximează cu 1 (Fig. 3.2), considerând că acest fapt nu modifică în mod
fundamental imaginea lor.
Fig. 3.2 Axele ȋn planul axonometric izometric

În desenul tehnic se utilizează în mod frecvent reprezentarea dimetric frontală. În
acest caz planul axonometric este paralel cu două dintre axele sistemului ortogonal
de referinţă, de obicei cu axele (Ox) şi (Oz). Triunghiul axonometric este un triunghi
isoscel, iar coeficienţii de deformare sunt egali pe axele cu care planul axonometric
este paralel.
22
Fig. 3.3 Axele ȋn planul axonometric dimetric
Se recomandă pentru aceste axe valoarea 1, iar pentru coeficientul de deformare de

pe a treia axă valoarea egală cu 0,5. Axele (O1x1) şi (O1z1) sunt perpendiculare, iar
unghiul dintre axele (O1x1) şi (O1y1) este egal cu 1350 (Fig. 3.3).
Tabelul 3.1 prezintă modul de reprezentare axonometrică, izometrică şi dimetric-

frontală, ale pătratului şi hexagonului [8,9].
Tabelul 3.1
Reprezentare în epură Reprezentare Reprezentare dimetric-
izometrică frontală
23
URDEA MIHAELA
Reprezentarea axonometrică a unui cerc este o elipsă. În tabelul 3.2 s-a exemplificat
reprezentarea axonometrică izometrică a unui cerc.
24
Tabelul 3.2
Reprezentare în epură Reprezentare izometrică
Reprezentarea axonometrică a unui corp se face prin următoarele tehnici [8,9]:

- prin decupare dintr-un poliedru circumscris corpului (Fig. 3.4);
- prin reprezentarea vârfurilor sau a muchiilor lui (Fig. 3.5); metoda este greoaie,
necesită un volum mare de muncă şi este necesară cunoaşterea coordonatelor
vârfurilor;
25
URDEA MIHAELA
- prin intersectarea corpurilor simple care îl compun (Fig. 3.6); se are în vedere
faptul că două plane intersectate de un al treilea plan dau drepte de intersecţie
paralele între ele;
- combinaţii ale metodelor de mai sus.
Orice reprezentare axonometrică porneşte de la reprezentarea ortogonală a piesei,

considerându-se cunoscuţi şi coeficienţii de reducere pe cele trei axe (în cazul
reprezentării izometrice coeficienţii de reducere se consideră egali cu 1.
Fig. 3.4 Axonometrie prin decupare dintr-un poliedru circumscris corpului
Fig. 3.5 Reprezentare axonometrică prin reprezentarea vârfurilor
26
Fig. 3.6 Reprezentare axonometrică prin intersectarea corpurilor simple
În figurile 3.7 şi 3.8 sunt prezentate piese în reprezentare axonometrică.
Fig. 3.7 Fig. 3.8
27
URDEA MIHAELA
LABORATOR 3
REPREZENTAREA AXONOMETRICĂ
Aplicaţia 3.1
Să se reprezinte axonometric piesele reprezentate ȋn 2 proiecţii ȋnfigurile 2.19 - 2.35.

Se oferă ca model reprezentările din figurile 3.7 şi 3.8.
Fig. 3.7
28
Fig. 3.8
29
URDEA MIHAELA
4. REPREZENTAREA VEDERILOR, SECŢIUNILOR ŞI

RUPTURILOR
Vederea este reprezentarea în proiecţie ortogonal ǎ, pe un plan, a piesei

nesecţionate (STAS 105-87). Vederea conţine conturul aparent al obiectului
reprezentat, precum şi muchiile şi liniile de intersecţie vizibile din direcţia de
proiectare şi se trasează cu linie continuă groasă, muchiile acoperite trasându-se cu
linie întreruptă [4,8,13].
Vederile se pot clasifica astfel:
 În funcţie de direcţia de proiecţie:

- vedere obişnuită, după una din direcţiile de proiecţie (STAS 614-76) (Fig. 4.1);
-
Fig. 4.1 Vedere obişnuită
- vedere particulară, după alte direcţii de proiecţie (Fig. 4.2);
Fig. 4.2 Vedere particulară
30
- vedere particulară obţinută după direcţiile de proiecţie conform STAS 614-76 dar
dispusă în altă poziţie (Fig. 4.3).
 După proporţia în care se face reprezentarea:

- vedere completă, când proiecţia respectivă reprezintă obiectul în întregime (Fig.
4.1);
- vedere parţială, dacă în proiecţia respectivă numai o parte a obiectului este
reprezentată în vedere, acea parte putând fi limitată de o linie de ruptură sau nu (Fig.
4.4 – vederea din stânga);
Fig. 4.4 Vedere parţială
- vedere locală, când ȋn proiecţia respectivă este reprezentat numai un element

simetric al obiectului în vedere, rabătut, fără linii de ruptură (Fig. 4.4 – canalul de
pană).

Alegerea proiecţiilor se face în aşa fel încât să se evite reprezentarea a prea multe
contururi şi muchii acoperite, precum şi repetarea inutilă a detaliilor. Majoritatea
feţelor plane ale pieselor se preferă să fie paralele cu planele de proiecţie, astfel ele
se proiectează în adevărată mărime.
Proiecţia principală se alege astfel încât să reprezinte piesa în poziţia de
funcţionare şi în această proiecţie să apară cele mai multe detalii de formă ale piesei.
Liniile de axă se reprezintă cu linie-punct subţire, ce depăşeşte cu 2-3 mm conturul

piesei. Axele de simetrie ale găurilor care la scara desenului nu depăşesc 10 mm se
reprezintă cu linie continuă subţire.
31
URDEA MIHAELA
Muchia fictivă (Fig. 4.5, 4.12) reprezintă intersecţia imaginară dintre două suprafeţe
racordate prin rotunjire, se reprezintă cu linie continuă subţire care nu trebuie să
atingă liniile de contur, muchiile reale de intersecţie sau alte muchii fictive.
Fig. 4.5 Muchii fictive
Dacă două muchii fictive foarte apropiate sunt concentrice sau paralele se reprezintă
numai aceea corespunzătoare grosimii mai mici.
Suprafeţe plane, feţele paralelipipedelor, trunchiurilor de piramidă, porţiunilor de

cilindru teşite plan având formă de patrulater se reprezintă prin trasarea cu linie
continuă subţire a două diagonale (Fig. 4.6).
Fig 4.6 Suprafeţe plane
Reprezentarea porţiunilor striate, ornamentate se reprezintă cu linie subţire pe o

mică porţiune din interiorul suprafeţei respective (Fig. 4.7).
Fig 4.7 Reprezentarea porţiunilor striate
32
Reprezentarea detaliilor: dacă scara utilizată la reprezentarea unei piese nu

permite citirea cu suficientă claritate a unor porţiuni din ea, acea porţiune se
reprezintă în detaliu, adică se încadrează cu un cerc (identificat printr-o literă)
reprezentat cu linie continuă subţire după care, într-o zonă liberă a desenului, se
reprezintă acea porţiune la o scară mărită, alături înscriindu-se litera de identificare şi
scara la care s-a executat detaliul.
Fig. 4.8 Reprezentarea detaliilor
Obiectele simetrice care admit unul sau două plane de simetrie se pot reprezenta
pe jumătate, respectiv pe sfert. Axele de simetrie se intersectează, în acest caz, la
fiecare capăt cu două liniuţe paralele trasate cu linie continuă subţire perpendiculare
pe linia de axă (Fig. 4.4).
Elementele identice aşezate simetric pot fi reprezentate complet o singură dată

(Fig. 4.9), pe o mică porţiune (Fig. 4.10), sau în poziţii extreme (Fig. 4.11), în rest
fiind reprezentate simplificat. Numărul, forma şi poziţia elementelor se cotează sau
se indică în câmpul desenului.
Fig. 4.9 Fig. 4.10 Fig 4.11
Direcţiile de proiecţie se indică pe desen printr-o săgeată perpendiculară pe

suprafaţa care se proiectează şi având vârful orientat spre aceasta în următoarele
cazuri:
- vederile obişnuite (Fig. 4.2, 4.3);
- vederile parţial rotite (Fig. 4.12), planul auxiliar pe care se face reprezentarea este
rotit până devine paralel cu unul din planele de proiecţie, obţinându-se astfel
adevărata formă şi mărime a piesei. Deasupra proiecţiei obţinute prin rotire se indică
33
URDEA MIHAELA
litera majusculă urmată de simbolul grafic care indică faptul că proiecţia este
reprezentată prin rotire.
Fig. 4.12

Secţiunea (STAS 105-87) este reprezentarea în proiecţie ortogonală pe un plan a
unui obiect după intersectarea acestuia cu o suprafaţă fictivă de secţionare şi
îndepărtarea imaginară a părţii obiectului situată între observator şi suprafaţa de
secţionare (Fig. 4.13).
În secţiune, atât muchiile de contur aparent cât şi muchiile de contur interior se

desenează cu linie continuă groasă. Nervurile mai înguste de 8 mm nu se
secţionează (Fig. 4.13).
Fig. 4.13 Reprezentarea secţiunilor
34
Traseul de secţionare este urma suprafeţei de secţionare pe planul de proiecţie.

Acesta se trasează cu linie punct mixtă, având la capete şi în locurile de schimbare a
direcţiei segmente de dreaptă trasate cu linie continuă groasă. Direcţia de proiecţie
se indică prin două săgeţi care se sprijină pe capetele îngroşate (Fig. 4.13).
Părţile pline ale piesei secţionate se haşurează, pentru materiale metalice, cu linii
continue subţiri, echidistante, înclinate la 450 spre stânga sau spre dreapta faţă de
una din liniile de contur sau de axă, sau faţă de chenarul desenului. Dacă înclinarea
haşurilor ar coincide cu cea a liniei de contur sau a liniei de axă, haşurile se execută
înclinate la 300 faţă de acestea (Fig. 4.17) [12,13].
Dacă pe acelaşi desen se reprezintă mai multe secţiuni ale aceleiaşi piese, ele se
haşurează la fel. Secţiunile pieselor a căror lăţime, pe desen, nu depăşeşte 2 mm pot
fi evidenţiate prin înnegrire completă.
După modul de reprezentare secţiunile se clasifică:

- secţiune propriu-zisă, dacă se reprezintă numai figura rezultată prin intersectarea
obiectului cu suprafaţa de secţionare (Fig. 4.14), utilizată pentru reducerea spaţiului
desenului şi realizarea unei economii de timp şi materiale la reprezentarea unor
forme simple ale piesei: canale de pană, caneluri, nervuri, spiţe, profile laminate;
- secţiune cu vedere, dacă se reprezintă şi partea piesei situată în spatele planului

de secţiune (Fig. 4.14).
Fig. 4.14 Secţiuni
După poziţia suprafeţei de secţionare faţă de planul orizontal de proiecţie se

definesc:
- secţiune orizontală, dacă suprafaţa de secţionare este paralelă cu planul orizontal
de proiecţie (Fig. 4.15);
- secţiune verticală, dacă suprafaţa de secţionare este perpendiculară pe planul
orizontal de proiecţie (Fig. 4.16);
- secţiune particulară, dacă suprafaţa de secţionare are o poziţie particulară faţă de
planul orizontal de proiecţie (Fig. 4.17).
35
URDEA MIHAELA
După poziţia suprafeţei de secţionare faţă de axa principală a obiectului secţiunile se

clasifică:
- secţiune longitudinală, dacă suprafaţa de secţionare conţine sau este paralelă cu
axa obiectului (Fig. 4.16, 4.17);
Fig. 4.15 Fig. 4.16 Fig. 4.17
- secţiune transversală, dacă suprafaţa de secţionare este perpendiculară pe axa

obiectului (Fig. 4.15).
După proporţia în care se face secţionarea se deosebesc:

- secţiune completă, dacă obiectul este reprezentat în întregime în secţiune (Fig.
4.16, 4.17);
- secţiune parţială, când numai o parte a piesei este reprezentată în secţiune, fiind
separată de restul piesei printr-o linie de ruptură (Fig. 4.18, 4.19).
Fig. 4.18 Secţiune parţială Fig. 4.19 Secţiune parţială
Reprezentarea jumătate vedere – jumătate secţiune reprezintă un caz particular al

secţiunii parţiale. Un obiect simetric este reprezentat jumătate în vedere şi jumătate
în secţiune, separate între ele prin axa de simetrie de-a lungul căreia a fost secţionat
obiectul (Fig. 4.20).
Vederea se va reprezenta deasupra axei piesei în proiecţia pe planul orizontal şi în

stânga axei piesei în reprezentarea pe planele vertical şi lateral.
După forma suprafeţei de secţionare:
36
Fig. 4.20 Fig. 4.21
- secţiune plană, dacă suprafaţa de secţionare este un plan (Fig. 4.15, 4.16, 4.17);
- secţiune frântă, dacă suprafaţa de secţionare este formată din două sau mai
multe plane consecutiv concurente sub un unghi diferit de 900; planul înclinat se
rabate până când devine paralel cu planul de proiecţie, astfel încât secţiunea să nu
apară deformată (Fig. 4.21);
- secţiune în trepte, dacă suprafaţa de secţionare este formată din două sau mai
multe plane paralele (Fig. 4.22); la acest tip de secţiuni se recomandă ca haşurile
corespunzătoare treptelor învecinate să fie decalate cu ½ pas;
- secţiune cilindrică, dacă suprafaţa de secţionare este cilindrică, iar secţiunea este
desfăşurată pe unul din planele de proiecţie (Fig. 4.23); în acest caz, lângă
denumirea secţiunii se plasează şi simbolul de desfăşurare.
Fig. 4.22 Fig. 4.23
La rândul lor, secţiunile propriu-zise se clasifică astfel:

- secţiunea deplasată se reprezintă (deplasată) de-a lungul traseului de secţionare
în afara conturului piesei (Fig. 4.24 b);
- secţiunea suprapusă se reprezintă direct peste vederea respectivă cu linie
continuă subţire, iar traseul de secţionare cu linie punct subţire, el reprezentând şi
axa de simetrie a secţiunii (Fig. 4.25 a);
- secţiunea intercalată se reprezintă în intervalul de ruptură dintre cele două părţi
ale aceleiaşi vederi (Fig. 4.25 b).
37
URDEA MIHAELA
Fig. 4.24 Fig. 4.25

Rupturile se folosesc ȋn cazul reprezentării pe desen a pi eselor lungi, de secţiune
constanta sau uniform variabilă, ȋn scopul utilizării raţionale a spaţiului de desenare
(Fig. 4.26) sau reprezentarea unor vederi sau secţiuni parţiale, pentru a scoate în
evidenţă anumite părţi acoperite ale unei piese a cărei secţionare totală nu este
necesară (Fig. 4.27).
Urma suprafeţei de ruptură pe planul de proiecţie se numeşte linie de ruptură cu

următoarea formă:
- pentru materiale metalice, linie continuă subţire ondulată;
- pentru lemn, zig-zag.
Pentru evitarea confuziilor, linia de ruptură nu trebuie să coincidă cu o muchie sau o

linie de contur a piesei, sau să fie trasată în continuarea acesteia.
Fig. 4.26 Rupturi la piesele lungi Fig. 4.27 Reprezentarea rupturilor
38
LABORATOR 4
REPREZENTAREA PIESELOR SIMPLE, PLACILOR
Să se reprezinte ȋn secţiune placa din figura 4.28 a, reprezentată ȋn doua proiecţii.

Rezolvarea este figura 4.28 b. Placa se va desena fără cote, acestea fiind necesare
construcţiei la scară. Pentru reprezentarea secţiunii se ataşează, ȋn vederea principală,
traseul de secţionare A-A. Zona secţionată va fi haşurată.
Fig. 4.28
39
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 4.2
Să se reprezinte ȋn secţiunea A-A plăcile din figurile 4.29, 4.30 cu necesitatea realizării
unor rupturi ȋn zona găurilor, pentru vizualizarea corectă a acestora.
Fig. 4.29
Fig. 4.30
40
Să se reprezinte ȋn secţiune placa din figura 4.31 a, reprezentată ȋn doua proiecţii.

Rezolvarea este figura 4.31 b.
Placa se va desena fără cote, acestea fiind necesare construcţiei la scară. Pentru
reprezentarea secţiunii ȋn trepte se ataşează, ȋn vederea principală, traseul de
secţionare A-A. Zona secţionată va fi haşurată prin decalarea haşurului ȋn zona de
schimbare a traseului de secţionare.
Fig. 4.31
41
URDEA MIHAELA
Să se reprezinte ȋn secţiune placa din figura 4.32 b, reprezentată ȋn doua proiecţii.

Rezolvarea este secţiunea din figura 4.32 a.
reprezentarea secţiunii ȋn trepte se ataşează, ȋn vederea principală, traseul de
secţionare A-A. Zona secţionată va fi haşurată prin decalarea haşuruluiȋn zona de
Fig. 4.32
Să se reprezinte ȋn secţiune placa dinfigura 4.33 b, reprezentată ȋn doua proiecţii.Placa

se va desena fără cote, acestea fiind necesare construcţiei la scară. Pentru
reprezentarea secţiunii se ataşează, ȋn vederea principală, traseul de secţionare -AA.
Planele înclinate se rabat până când devin paralele cu planul de proiecţie, astfel încât
secţiunea să nu apară deformată. Se va obţine secţiunea din figura 4.33 a, notată A-
A.
42
Fig. 4.33
Aplicaţia 4.6
Să se reprezinte ȋn secţiune placa din figura 4.34, reprezentată ȋn doua proiecţii. Placa
reprezentarea secţiunii se ataşează, ȋn vederea principală, traseul de secţionare A-A.
Fig. 4.34
43
URDEA MIHAELA
Să se reprezinte ȋntr -o secţiune posibilă placa din figura 4.35. Se oferă o rezolvare a
problemei. Secţiunea ȋn această situaţie va fi paralelă cu traseul de secţionare.
Fig. 4.35
Aplicaţia 4.8
Să se reprezinte o secţiune posibilă A-A pentru plăcile din figurile 4.36, 4.37.
Fig. 4.36
44
Fig. 4.37
Aplicaţia 4.9
Să se reprezinte ȋn secţiune placa din figura 4.38, reprezentată ȋn doua proiecţii. Placa
reprezentarea secţiunii se ataşează, ȋn vederea principală, traseul de secţionare -AA.
Fig. 4.38
45
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 4.10
Să se reprezinte ȋn secţiune ( A-A) plăcile din figurile 4.39, 4.40, 4.41, aflate iniţial ȋn
doua proiecţii. Placa se va desena fără cote, acestea fiind necesare construcţiei la
scară.
Fig. 4.39
Fig. 4.40
46
Fig. 4.41
Aplicaţia 4.11
Să se reprezinte ȋn secţiune (A-A) plăcile din figurile 4.42, 4.43 aflate iniţial ȋn doua
proiecţii. Placa se va desena fără cote, acestea fiind necesare construcţiei la scară.
Fig. 4.42 Fig. 4.43
47
URDEA MIHAELA
Fig. 4.44 Fig. 4.45
Aplicaţia 4.12
Să se reprezinte placa din figura 4.46 în două proiecţii, vedere de sus şi secţiune în
trepte prin toate cele 3 găuri străpunse.
Fig. 4.46
48
5. COTAREA
Cotarea reprezintă ȋnscrierea pe desen a dimensiunilor necesare executării şi
funcţionării unei piese (SR ISO 129:1994). Modul de cotare depinde de tipul desenului
(de execuţie, de ansamblu, de operaţie, de prezentare, etc.), cât şi de gradul de detaliere
al acestuia
Cotele (Fig. 5.1) se definesc astfel:

- cote funcţionale (F), esenţiale pentru funcţionarea piesei;
- cote nefuncţionale (NF), esenţiale pentru executarea piesei, (nu sunt esenţiale
pentru funcţionarea piesei);
- cote auxiliare (Aux), cu caracter informativ, care decurg din alte valori indicate pe
desen şi se indică între paranteze.
Fig. 5.1 Cotele
Elementele cotării sunt definite in figura următoare (Fig. 5.2):
Fig. 5.2 Elementele cotării

49
URDEA MIHAELA
Linia de cotă se trasează cu linie continuă subţire, dreaptă, paralelă cu elementul la

care se referă, egală cu acesta. Liniile de cotă se trasează continuu chiar şi pentru
piesele reprezentate întrerupt (fig. 5.3). Nu se admite folosirea liniei de contur sau a
liniei da axă drept linie de cotă.
Fig. 5.3 Linia de cotă Fig. 5.4 Linia ajutatoare de cotă oblică
Liniile ajutătoare de cotă se trasează cu linie continuă subţire, sunt perpendiculare,

în general, pe elementul cotat (deci şi pe liniile de cotă), depăşesc cu 2…3 mm liniile
de cotă. Pot fi trasate oblic, dar paralele între ele (Fig. 5.4). Ca linii ajutătoare de cotă
pot fi folosite şi liniile de contur sau de axă.
Fig. 5.5 Scrierea cotelor Fig. 5.6 Scrierea cotelor
Cotele se înscriu în ordine crescătoare de la piesă spre exterior, lăsând între ele o
distanţă convenabilă (minim 5 mm), astfel încât desenul să fie uşor de citit (Fig. 5.5).
Liniile ajutătoare de cotă şi liniile de cotă nu trebuie să se intersecteze între ele sau
cu alte linii ale desenului, dar nici o linie nu trebuie întreruptă.
Pentru piesele reprezentate în secţiune (Fig. 5.6) sau piesele reprezentate jumătate
vedere – jumătate secţiune (Fig. 5.1), cotele referitoare la exteriorul piesei se vor
înscrie deasupra secţiunii, iar cele referitoare la interior dedesubtul acesteia.
Liniile de indicaţie servesc la precizarea pe desen a unor prescripţii, a unor notaţii

convenţionale sau la înscrierea unor cote care, din lipsă de spaţiu, nu se pot înscrie
deasupra liniei de cotă (Fig. 5.7).
50
Fig. 5.7 Linii de indicaţie
Extremităţile liniei de cotă pot fi: săgeată, bară oblică sau punct în cazul în care se
indică originea. Săgeata este reprezentată prin două linii scurte care formează un
unghi cu deschiderea cuprinsă între 150 şi 900. Săgeata poate fi deschisă sau
închisă, înnegrită sau nu (fig. 5.8 a).
a b c
Fig. 5.8 Extremităţile liniei de cotă
Săgeata se poate înlocui cu punct (fig. 5.7 c) sau cu bară oblică (fig. 5.8 b) trasată
cu linie subţire şi înclinată la 450 în cazul în care intervalul foarte mic nu permite
înscrierea săgeţii.
Dimensiunea săgeţilor trebuie să fie proporţională cu dimensiunea desenului şi este

aceeaşi pe tot desenul. La ambele capete ale liniei de cotă se trasează ȋn general
săgeţi. Linia de cotă se termină doar la unul din capete cu săgeată în următoarele
situaţii:
- la cotarea unei raze (fig. 5.9);
- la cotarea dimensiunilor interioare ale pieselor reprezentate jumătate vedere –
jumătate secţiune (fig. 5.1);
- la cotarea alternativă a unor elemente ce presupun linii lungi de cotă, greu de urmărit
(fig. 5.10).
Fig. 5.9 Fig. 5.10
51
URDEA MIHAELA
Punctul de origine este reprezentat printr-un cerc neînnegrit având diametrul de 3

mm (Fig. 5.8 c).
Valoarea cotei reprezintă valoarea numerică a dimensiunii cotate exprimată în

unităţi corespunzătoare. Dimensiunile liniare se exprimă în milimetri, simbolul unităţii
de măsură nu se înscrie după cota respectivă.
Cotele se înscriu pe desen cu caractere arabe suficient de mari pentru a asigura o

bună lizibilitate a desenului. Ele se plasează la 1…2 mm deasupra liniei de cotă,
paralel cu aceasta, astfel încât să poată fi citite de jos sau din dreapta desenului (Fig.
5.11 a).
Valorile unghiurilor pot fi orientate conform figurii 5. 11 b, c.
a b c
Fig. 5.11 Dispunerea cotelor
La cotarea dimensiunilor unghiulare sau a dimensiunilor liniare exprimate în alte

unităţi de măsură (Fig. 5.12), se înscrie simbolul unităţii de măsură corespunzătoare.
Fig. 5.12 Dispunerea cotelor unghiulare şi ȋn alte unităţi de masură
Simbolurile sunt utilizate pentru o interpretare corectă a desenului:

- indică prezenţa unei suprafeţe pătrate şi reprezintă latura pătratului (Fig. 5.13);
- = trasat deasupra unei linii de cotă, fără înscrierea valorii numerice, indică
egalitatea a două cote alăturate (Fig. 5.13).
- φ sau Φ înscris înaintea unei cote indică prezenţa unei suprafeţe cilindrice şi
reprezintă diametrul acesteia (Fig. 5.14);
- R înscris înaintea unei cote indică o rază de curbură (Fig. 5.14);
- SR sau SΦ indică raza sau diametrul unei sfere (fig. 5.14);
- ∩ înscris deasupra unei cote reprezintă lungimea unui arc de cerc (fig. 5.15)
52
Fig. 5.13 Fig. 5.14 Fig. 5.15

Conicitatea este raportul dintre diferenţa diametrelor a două secţiuni normale la axa
conului şi distanţa dintre ele. Conicitatea poate fi cotată indicând trei dintre cele patru
elemente care caracterizează porţiunea conică: diametrul mare, diametrul mic,
unghiul de înclinare al generatoarei conului şi lungimea conicităţii (Fig. 5.16 a), sau
poate fi cotată şi prin folosirea unui simbol grafic ce reprezintă un triunghi orientat cu
vârful spre vârful conicităţii, care se aşează pe o linie de indicaţie având vârful săgeţii
pe generatoarea conului şi este urmat de valoarea conicităţii (Fig. 5.16 b).
Fig. 5.16 Cotarea conicităţilor
Teşiturile sunt conicităţi având bazele foarte mari în raport cu lungimea lor. Teşiturile
se cotează indicând lungimea şi unghiul sub care sunt executate (Fig. 5.17). Dacă
unghiul este de 450 cotarea poate fi simplificată.
Fig. 5.17 Cotarea tesiturilor exterioare
53
URDEA MIHAELA
a b c
Fig. 5.18 Cotarea tesiturilor interioare
Teşiturile interioare se cotează şi conform figurilor 5.18 a, b.
La elementele identice dispuse succesiv la distanţe egale între ele se cotează un

singur element, indicând numărul lor şi distanţa dintre ele conform figurilor 5.19 sau
5.20.
Fig. 5.19 Fig. 5.20
Se definesc următoarele principii de cotare:
- Toate informaţiile dimensionale necesare pentru definirea clară şi completă a unei

piese trebuie înscrise pe desen.
- Fiecare element se cotează o singură dată şi anume pe vederea sau secţiunea
care reprezintă cel mai clar elementul respectiv.
- Cotele funcţionale trebuie înscrise, pe cât posibil, direct pe desen şi nu trebuie să
rezulte din însumarea altor cote.
- Cotele nefuncţionale trebuie înscrise în modul cel mai convenabil pentru execuţie
sau verificare.
- Prioritatea de înscriere a cotelor este: cote de gabarit, cote funcţionale, cote de
prelucrare, cote necesare definirii formei geometrice a piesei.
54

Se cunosc,ȋn funcţie de tehnologia de execuţie a piesei şi de posibilităţile de
măsurare a cotelor, următoarele metode de cotare:
Cotarea în serie (lanţ) (Fig. 5.21) presupune aşezarea cotelor cap la cap, înlănţuite,
indiferent de bazele de cotare luate ca referinţă. Metoda se aplică în special la
cotarea pieselor turnate sau forjate sau la cotarea desenelor de construcţii
industriale, prezentând dezavantajul însumării abaterilor în cazul dimensiunilor
tolerate.
Fig. 5.21 Cotarea ȋn serie
Cotarea faţă de un element comun (cotare tehnologică) (Fig. 5.22) constă în

folosirea aceleiaşi baze de cotare pentru toate dimensiunile constitutive ale piesei,
ţinând seama de considerente de ordin tehnologic. Pentru piese de complexitate
sporită se pot folosi două sau chiar trei baze de cotare. Această metodă este
recomandată în cazul cotării pieselor obţinute prin prelucrări mecanice, deoarece nu
sunt necesare calcule pentru stabilirea cotelor aferente prelucrării.
Fig. 5.22 Cotarea tehnologică
Cotarea combinată este cea mai utilizată metodă de cotare şi constă în combinarea,
după necesităţi, a celorlalte metode de cotare.
55
URDEA MIHAELA
Exemple de cotare sunt ilustrate în figurile 5.23 - 5.26.
Fig. 5.23 Exemplu de cotare bucşă
Fig. 5.24 Exemplu de cotare
56
Fig. 5.25 Exemplu de cotare placa
Fig. 5.26 Exemplu de cotare arbore
57
URDEA MIHAELA
LABORATOR 5
COTAREA PIESELOR
Aplicaţia 5.1
Să se coteze plăcile din figurile 5.27, a,b.
a b
Fig. 5.27
Aplicaţia 5.2
Să se coteze placa din figura 5.28, tinând cont de ambele proiecţii.
Fig. 5.28
58
Aplicaţia 5.3
Să se coteze piesele gen bucşă din figurile 5.29, a,b,c.
a b c
Fig. 5.29
Aplicaţia 5.4
Să se coteze arborii din figurile 5.30 - 5.32.
Fig. 5.30
Fig. 5.31
59
URDEA MIHAELA
Fig. 5.32
Aplicaţia 5.5
Să se reprezinte şi să se coteze piesele din figurile alăturate [14] (Fig 5.33, 5.35).
Fig. 5.33 Fig. 5.34
Fig. 5.35
60
6. REPREZENTAREA ŞI COTAREA LOCAŞURILOR ÎN PLĂCI

Locaşurile cilindrice şi conice sunt găuri care, pentru o reprezentare şi cotare completă, se
reprezintă de obicei secţionate după axa lor longitudinală. La reprezentarea şi cotarea lor se
urmăreşte: diametrul, adâncimea funcţională şi poziţia găurii faţă de un reper fix al piesei.
În figurile următoare sunt reprezentate şi cotate câteva tipuri de locaşuri cilindrice şi conice
realizate în piese prismatice (Fig. 6.1). Pentru exemplificare se prezintă un corp secţionat, în
care sunt executate mai multe locaşuri (Fig. 6.2).
Fig. 6.1 Locaşurile cilindrice şi conice
Fig. 6.2
7. REPREZENTAREA ŞI COTAREA FLANŞELOR
Flanşele sunt organe de maşini ce fac legătura între două piese (conducte, piese ale unei
maşini, instalaţii etc). Această legătură este una demontabilă, realizată prin şuruburi sau
prezoane.
Constructiv, flanşele trebuie să aibă o suprafaţă plană pentru aşezarea garniturii de

etanşare, o gaură centrală coaxială cu găurile pieselor pe care le leagă şi găuri de
prindere. Pentru reprezentarea flanşelor în desen sunt necesare, de obicei, două proiecţii
(o vedere şi o secţiune).
Principalele tipuri de flanşe întâlnite în construcţia de maşini, modul lor de reprezentare şi

cotare sunt detaliate în tabelul 7.1.
61
URDEA MIHAELA
Tabelul 7.1
Tipul flanşei Reprezentare
Flanşă circulară
Flanşă
dreptunghiulară
62
Flanşă pătrată
Flanşă ovală
Flanşă
triunghiulară
63
URDEA MIHAELA
LABORATOR 6-7
DESENAREA FLANŞELOR
Să se deseneze flanşele din figurile 7.1-7.4, urmărind cotele din ambele proiecţii.
Fig. 7.1
Fig. 7.2
64
Fig. 7.3
Aplicaţia 7.2
Să se coteze flanşa din figura 7.4
Fig. 7.4
65
URDEA MIHAELA
8. REPREZENTAREA PIESELOR FILETATE –Convenţii

generale (SR EN ISO 6410-1/2/3:2002)
Filetul este o nervură elicoidală dispusă pe o suprafaţă de rotaţie cilindrică (filet cilindric) sau
conică (filet conic), la exterior (filet exterior) sau la interior (filet interior). Filetul participă la
realizarea unor imbinări demontabile, denumite ȋmbinări
filetate, tip şurub-piuliţă.
Filetele exterioare se prelucrează cu filiera, prin rulare între bacuri sau pe strung (cu un cuţit
pentru filet exterior). Filetele interioare se prelucrează cu tarodul, sau pe strung (cu un cuţit
pentru filet interior, după prelucrarea găurii). Înainte de filetare piesele se teşesc, permiţând
centrarea tarodului sau filierei.
Piese filetate pot fi cu degajare, necesară ieşirii cuţitului de filetat sau cu ieşiere când ultima
spiră a filetului nu poate fi utilizată. Ultima spiră completă a filetului defineşte lungimea
funcţională a acestuia sau sfârşitul filetului (lungimea de înşurubare).
8.1 ELEMENTELE FILETELOR (SR ISO 6410-1:2002)

Elementele principale ale filetelor (Fig. 8.1):
− profilul filetului, determinat de forma secţiunii transversale (v. tabelul 8.4);

− pasul filetului p reprezintă distanţa dintre două flancuri consecutive, situate într-un plan
axial, de aceeaşi parte a filetului;
− unghiul de înclinare al flancului filetului α reprezintă unghiul dintre două flancuri
adiacente ale filetului;
− înălţimea filetului t, măsurată în plan axial, reprezintă distanţa dintre vârful şi fundul
filetului;
− vârful filetului se referă la diametrul exterior (d) al filetului exterior şi la diametrul interior
(D) al filetului interior;
− fundul filetului se referă la diametrul interior (d1) al filetului exterior şi la diametrul exterior
(D1) al filetului interior.
Fig. 8.1
66
− În funcţie de forma transversală a spirei, filetele se împart în filet triunghiular, filet

pătrat, filet trapezoidal, filet fierăstrău, filet rotund, filet Edison (Tabelul 8.1);
− După sensul înclinării spirei: filet dreapta şi filet stânga;
− După sistemul de măsurare: filet metric şi filet în ţoli (inch); 1 inch = 1” = 25,4 mm;
− După numărul de începuturi: filete simple (cu un singur început) sau cu 2...6
începuturi;
− După mărimea pasului: filet fin, normal şi cu pas mare.
Tabelul 8.1
Forma Secţiunea Forma Secţiunea
profilului transversală profilului transversală
Triunghiular Fierăstrău
Pătrat Rotund
Trapezoidal Edison
Piesele filetate uzuale sunt piuliţele şi şuruburile (Fig. 8.2).
Fig. 8.2
Filetul se reprezintă convenţional. Convenţia de reprezentare este aceeaşi, indiferent de tipul

filetului (Tabel 8.2).
67
URDEA MIHAELA
Tabel 8.2
Filet exterior cu ieşire
Filet exterior cu degajare
Filet interior cu ieşire
Filet interior cu degajare
Observaţii:
68
− Lungimea funcţională a filetelelor exterioare reprezentate în secţiune este marcată cu

linie întreruptă.
− Dacă filetul se termină cu degajare linia de sfârşit nu se reprezintă.
− Teşitura de la capătul filetului nu se reprezintă în vedere frontală.
Cotarea filetelor constă în înscrierea pe desen a următoarelor elemente:
Diametrul nominal al filetului (d sau D), precedat de un simbol care reprezintă profilul
filetului:
− M – metric,
− W (Whitworth) - în ţoli,
− G – în ţoli pentru gaz,
− Pt – pătrat,
− Tr – trapezoidal,
− S – fierăstrău,
− Rd – rotund,
− E – Edison,
− KM – conic metric,
− KW – conic în ţoli;
Lungimea funcţională a filetului, care în cazul filetelor cu degajare include şi degajarea;
Pasul filetului care se specifică pe desen doar dacă este diferit de pasul normal, alături de
dimensiunea nominală (fig. 8.3);
Numărul de începuturi se indică sub cota ce reprezintă dimensiunea nominală doar în cazul
în care filetul are mai multe începuturi (fig. 8.3);
Sensul filetului se indică doar pentru filetul pe stânga (fig. 8.4);
La filetele conice standardizate linia de cotă se trasează aproximativ la jumătatea lungimii

utile a filetului şi se notează cu simbolul K (fig. 8.5).
Fig. 8.3 Fig. 8.4 Fig. 8.5
69
URDEA MIHAELA
Tabelul 8.3
Tipul filetului Vedere şi/sau secţiune Vedere şi/sau secţiune
longitudinală transversală
Filet exterior conic
70
Filet interior conic
Observaţie:
Cotele înscrise între paranteze pe vederile sau secţiunile laterale se referă la faptul că ele
au mai fost indicate şi în vederile sau secţiunile longitudinale corespunzătoare, deci nu
erau necesare. Au fost reprezentate, totuşi, pentru exemplificarea cotării filetelor în
proiecţie laterală, atunci când acestea nu pot fi cotate în proiecţie longitudinală.
În figurile 8.6 - 8.9 sunt reprezentate şuruburi cu cap hexagonal şi capȋnecat cu locaş
hexagonal (cu cap inbus). Cotele sunt doar pentru o reprezentare corectă a şuruburilor.
Fig. 8.6 Fig. 8.7
Fig. 8.8 Fig. 8.9
În cazul pieselor filetate cu feţe exterioare hexagonale, se recomandă reprezentarea lor ȋn

vederea principală prin trei feţe ale prismei hexagonale. În secţiune longitudinală planul de
secţionare va trece prin vărfurile hexagonului. Aceste piese se vor reprezenta jumatate
vedere jumatate secţiune.
71
URDEA MIHAELA
Pentru cotarea corectă a hexagonului (deschiderea de cheie) se va folosi a doua vedere .

În figurile 8.10 - 8.11 sunt prezentate piuliţe, reprezentate jumătate vedere jumătate
secţiune.
a b
Fig. 8.10
În figura 8.11 a se prezintă un dop filetat. În figurile 8. 11 b, c sunt prezentate două

posibile reprezentări, varianta b cu ruptură (preferată), fiindcă gaura interioară nu este
străpunsă şi varianta c, jumătate vedere jumătate secţiune.
b c
Fig. 8.11
72
LABORATOR 8
DESENAREA PIESELOR FILETATE
Să se reprezinte piesele filetate cotate din figurile 8.12 – 8.14.
Fig. 8.12
Fig. 8.13
Fig. 8.14
73
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 8.2
Să se coteze bucşa hexagonală filetată din figura următoare (Fig. 8.15).
Fig. 8.15
Aplicaţia 8.3
Să se reprezinte bucşa din figura 8.16 jumatate vedere jumatate secţiune,

ȋnl ocuind
suprafaţa cilindrică de ∅100 cu o suprafaţă hexagonală.
Observaţii:
Se va reprezenta piesa jumătate vedere jumătate secţiune şi se va reprezenta şi vederea
din stânga.
Fig. 8.15
Aplicaţia 8.4
Să se reprezinte piesa din figura 8.11.
Aplicaţia 8.5
Să se reprezinte piesele filetate conform schemelor din figurile alăturate.
74
Fig. 8.16 Fig. 8.17
Fig. 8.18 Fig. 8.19
75
URDEA MIHAELA
9. REPREZENTAREA ASAMBLĂRILOR FILETATE

Asamblările filetate sunt asamblări demontabile utilizate frecvent în construcţia de
maşini; se realizează prin intermediul a două piese filetate conjugate, una filetată la
exterior numită şurub, cealaltă filetată la interior numită piuliţă (sau piesă cu rol de piuliţă).
Convenţia de reprezentare a filetului în asamblarea filetată respectă aceleaşi reguli de la

reprezentarea filetelor; pe porţiunea asamblată filetul se reprezintă o singură dată şi
anume pe piesa cu filet exterior (Fig. 9.1).
Fig. 9.1 Asamblare filetată cu şurub şi piuliţă
Desenul de ansamblu este reprezentarea grafică a unei mulţimi de elemente îmbinate

organic şi funcţional cu scopul de a forma un mecanism, un dispozitiv, o maşină sau o
instalaţie. Regulile de reprezentare ȋntr-un desen de ansamblu sunt prezentate ȋn capitolul
14.
Asamblările filetate cu şuruburi şi piuliţe, pentru o strângere corectă sau o asigurare

împotriva desfacerii, conţin şaibe.
Şurubul este piesa compusă din capul şurubului şi tija filetată (tabelul 9.1).
Prezon - ȋn cazul în care şurubul nu are cap şi este prevăzut la ambele capete cu filete
exterioare ( tabelul 9.1).
Ştift filetat - tija filetată şi un locaş interior pentru strângere (tabelul 9.1).
Şuruburile se deosebesc în fucţie de forma capului, forma vârfului şi tipul filetului. Capul
şurubului poate fi hexagonal, pătrat, striat, cilindric crestat, tronconic crestat, semirotund
crestat, cilindric cu locaş hexagonal.
Piuliţa este piesa prevăzută cu filet interior. Piuliţele se deosebesc după forma exterioară,
tipul filetului şi precizia de execuţie. Cele mai întâlnite piuliţe sunt hexagonale, cu creneluri,
cu caneluri (tabelul 9.2).
Asigurarea asamblărilor filetate împotriva desfacerii se face utilizând elemente de

siguranţă, care pot fi şaibă plată, şaibă Grower, şaibă de siguranţă cu aripioare, şaibă de
siguranţă cu cioc (tabelul 9.3).
76
Tabelul 9.1
Tipul de şurub Reprezentare
Şurub cu cap
hexagonal
Şurub cu cap
pătrat
Şurub cu cap
striat
Şurub cu cap
cilindric cu
crestătură
Şurub cu cap
tronconic cu
crestătură
77
URDEA MIHAELA
Şurub cu cap
semirotund cu
crestătură
Şurub cu cap
cilindric cu
locaş hexagonal
Prezon
Ştift filetat
Tabelul 9.2
Tipul de piuliţă Reprezentare
Piuliţă
hexagonală
Piuliţă cu
creneluri
78
Piuliţă cu
caneluri
Tabelul 9.3
Tipul de saibă Reprezentare
Şaibă plată
Şaibă Grower
Şaibă de
siguranţă cu
aripioare
Şaibă de
siguranţă cu cioc
Se recomandă ca şuruburile şi piuliţele cu cap hexagonal să se reprezinte în vedere

principală cu trei feţe vizibile, iar în secţiune longitudinală planul de secţiune să treacă prin
vârfurile hexagonului.
Asamblările filetate se regăsesc, în general, în componenţa oricărei construcţii mecanice,

apreciindu-se că peste 60% din piesele unei maşini au filete.
Asamblările filetate sunt realizează forţe de strângere mari cu forţe de acţionare relativ
mici; permit o montare şi o demontare uşoară; au un cost relativ redus datorită execuţiei în
serie mare, în fabrici specializate, pe utilaje de înaltă productivitate; asigură
79
URDEA MIHAELA
interschimbabilitatea, datorită standardizării şi tipizării pe plan naţional şi internaţional; sunt

sigure în exploatare. Ca un dezavantaj, asamblările filetate necesită elemente
suplimentare pentru asigurarea împotriva autodesfacerii şi nu se poate stabili cu precizie
mărimea forţei de strângere realizată.
În figurile 9.2 - 9.4 sunt exemplificate: asamblarea cu şurub hexagonal, şaibă Grower şi piuliţă
hexagonală, asamblarea cu şurub cu cap cilindric înecat cu crestătură, asamblarea cu şurub cu
cap tronconic înecat cu crestătură, asamblarea cu şurub cu cap hexagonal şi şaibă plată,
asamblarea cu prezon.
Fig. 9.2 Fig. 9.3 Fig. 9.4
Fig. 9.5 Fig. 9.6
80
LABORATOR 9
ASAMBLĂRI FILETATE
Să se deseneze piesele filetate din figura 9.7.

Să se asambleze piesele. Va rezulta recordul olandez din figurile 9.8 – 9.9.
Fig. 9.7
Fig. 9.8 Racord olandez
81
URDEA MIHAELA
82
Aplicaţia 9.2
Să se deseneze piesele filetate din figura 9.10 şi să se asambleze.
Fig. 9.10 Piese explodate
83
URDEA MIHAELA
Să se deseneze piesele filetate din figura 9.11 şi să se asambleze. Va rezulta un cuplaj cu

flanşe (Fig. 9.12).
Fig. 9.12 Cuplaj cu flanşe
84
Aplicaţia 9.4
Să se asambleze piesele din figura 9.13.
Aplicaţia 9.4
Să se asambleze piesele din figurile 8.19 - 8.20 cu elementele de fixare corespunzătoare

locaşurilor (şuruburi cu cap hexagonal, piuliţă).
Fig. 9.14 Fig. 9.15
Aplicaţia 9.5
Să se asambleze piesele din figurile 9.16 – 9.17 cu elementele de fixare corespunzătoare

(şuruburi cu cap ȋnecat, şurub cu cap hexagonal, piuliţă).
Fig. 9.16 Fig. 9.17
85
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 9.6
Să se asambleze piesele explodate din figurile 9.18 – 9.19 şi să se poziţioneze

componentele.
Fig. 9.18 Piese explodate I Fig.9.19 Piese explodate II
86
10. REPREZENTAREA ARBORILOR

În figura 10.1 este reprezentat un arbore clasic, ȋn vedere, conform regulilor de reprezentare.
Fig. 10.1
10.1 REPREZENTAREA LOCAŞURILOR CILINDRICE ŞI CONICE ÎN

ARBORI
realizate în piese de revoluţie (Fig. 10.2, 10.3). În figura 10.3 este modelată o bucşă cu mai
multe găuri (figura 10.2 d) secţionată longitudinal în scopul vizualizării curbelor de intersecţie.
a b c d
Fig. 10.2 arbori cu locaşuri
87
URDEA MIHAELA
Fig. 10.3
Reprezentarea intersecţiei a două suprafeţe cilindrice interioare sau exterioare presupune

determinarea curbelor de intersecţie folosind metoda planelor auxiliare din Geometria
Descriptivă (Fig. 10.4). Conform acestui principiu se desenează curba de intersecţie a
gaurilor interioare sau a suprafeţelor cilindrice exterioare.
Fig. 10.4

In majoritatea cazurilor, arborii, fără gauri longitudinale străpunse, se reprezintă ȋn vedere, cu
rupturi pentru vizualizarea găurilor şi canalelor.
Adesea la prelucrarea pe maşina unealtă, piesa este prinsă între vârfuri. În acest scop este
necesar ca pe partea frontală a piesei să se prelucreze câte o găură de centrare (Fig. 10.5).
88
Fig. 10.5
Tipul şi dimensiunile găurilor de centrare sunt prevăzute în SR ISO 6411:2001. Conform

acestui standard există trei tipuri de găuri de centrare: A, B şi R, care se pot reprezenta
simplificat după cum este indicat în tabelul 10.1.
Găuri de centrare
Tabelul 10.1
Tipul găurii de centrare Reprezentare Reprezentare simplificată
A
Fără teşitură de protecţie
B
Cu teşitură de protecţie
R
Cu profil curbiliniu
89
URDEA MIHAELA

RECTIFICARE
La rectificarea diferitelor tipuri de suprafeţe este necesară prelucrarea unor degajări
pentru ieşirea pietrei de rectificat. Tipul şi dimensiunile degajărilor pentru rectificare sunt
prevăzute în STAS 7446-66. Principalele tipuri de degajări precum şi modul de
reprezentare simplificată a acestora sunt prezentate în tabelul 8.2 [4,8 ].
Tabelul 10.2
Tipul degajării Reprezentarea degajării Reprezentarea simplificată
A
Pentru rectificarea unei
singure suprafeţe
B
Pentru rectificarea a
două suprafeţe
perpendiculare
C
două porţiuni cilindrice
cu acelaşi diametru
D
Pentru rectficarea
suprafeţelor prismatice
E
Pentru rectificarea
suprafeţelor ghidajelor
90

Penele – organe de asamblare demontabila, standardizate, se utilizează la asamblarea a
două piese cu axă longitudinală comună în scopul transmiterii unui moment de torsiune
(între un arbore şi o roată dinţată). Penele, de forma prismatică, se montează în canalele
de pană din arbore, respectiv din roată.
Penele se clasifică funcţie de pozitia lor:

- longitudinale (paralele cu axa pieselor asamblate)
- transversale (perpendiculare pe axa pieselor asamblate).
Penele se clasifia funcţie de forma geometrică pot fi:

- paralele cu capete drepte (Fig. 10.6 a);
- paralele cu capete rotunjite (Fig. 10.6 b);
- disc (Fig. 10.6 c);
- înclinate (Fig. 10.6 d – pană înclinată cu nas).
a b c d
Fig. 10.6
Canalele de pană practicate în arbore şi roată sunt diferite, ȋn funcţie de tipul penei. Din
reprezentarea canalelor de pană trebuie să rezulte: forma geometrică, dimensiunile şi
poziţia lor faţă de un reper fix al piesei.
În figurile 10.7 a, b este reprezentat şi cotat un canal de pană paralelă cu capete rotunjite
practicat în arbore, conform celor specificate mai sus. Se observă două posibilităţi de
reprezentare (STAS 1004-81).
Asemănător este reprezentat şi cotat un canal de pană disc, ȋn două posibilităţi de

reprezentare şi anume cu secţiune cu vedere sau cu secţiune propriu-zisă (Fig. 10.8).
Fig. 10.7
91
URDEA MIHAELA
Fig. 10.8
Desenarea corectă a canalului de pana paralelă, în arbore, ȋn ruptură, este vizualizată ȋn

figura 10.9.
Fig. 10.9
Canalul de pană paralelă sau disc din butucul unei roţi are forma din figura 10.10.
Fig. 10.10
92

În reprezentarea asamblărilor cu pană, în secţiune longitudinală, penele se reprezintă în
vedere. La asamblările cu pană paralelă sau pană disc, între pană şi fundul canalului de
pană din roată există un joc radial. În schimb, în cazul asamblărilor cu pană înclinată, jocul
apare de o parte şi de alta a penei.
Figurile 10.11 a,b exemplifică asamblarea cu pană paralelă şi cu pană disc.
a b
Fig. 10.11 Asamblări cu pene
Pentru exemplificare s-au reprezentat două asamblări cu arbore, pana şi butuc, asigurate
împotriva demontării. În figura 10.12 a, asigurarea se realizează folosind o şaibă şi două
piuliţe (piuliţă-contrapiuliţă) şi umăr în arbore, în figura 10.12 b, asigurarea se obţine
folosind un inel elastic şi umăr în arbore.
a b
Fig. 10.12 Asamblări cu pene, exemplificări
93
URDEA MIHAELA
LABORATOR 10
REPREZENTAREA ŞI COTAREA ARBORILOR
Să se deseneze arborele din figura 10.12 dând atenţie secţiunii pentru canalul de pană şi
detaliului D.
Fig. 10.12
Aplicaţia 10.2
Să se deseneze arborele din figura 10.13. Se va cota tehnologic şi se va reprezenta gaura în

ruptură.
Fig. 10.13
94
Să se deseneze arborele din figura 10.14. Secţiunile sunt propriu-zisă şi cu vedere.
Fig. 10.14
Aplicaţia 10.4
Să se deseneze arborele din figura 10.15 şi să se completeze desenul cu secţiunea

corespunzătoare, propriu-zisă sau cu vedere, pentru canalul de pana.
Fig. 10.15
95
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 10.5
Să se deseneze arborii din figurile 10.16 – 10.21
Fig. 10.16 Fig. 10.17
Fig. 10.18
Fig. 10.19
96
Fig. 10.20
Fig. 10.21
97
URDEA MIHAELA
11. REPREZENTAREA ŞI COTAREA CANELURILOR

Canelurile sunt canale practicate pe suprafaţa cilindrică a pieselor, paralel cu axa
longitudinală a acestora (SR EN ISO 6413:1997) (fig. 11.1).
Fig. 11.1 Arbori cu canelură
Profilul canelurilor poate fi cu flancuri:

− paralele (dreptunghiulare) (Fig. 11.2 a);
− neparalele (trapezoidale) (Fig. 11.2 b);
− triunghiulare (Fig. 11.2 c);
− evolventice (Fig. 11.2 d);
a b c d
Fig. 11.2 Profilul canelurilor
Elementele canelurilor sunt (Fig. 11.3):
Fig. 11.3 Elementele canelurilor

98
diametrul suprafeţei de cap – diametrul mare al canelurii exterioare şi diametrul mic al

canelurii interioare;
diametrul suprafeţei de picior – diametrul mic al canelurii exterioare şi diametrul mare al
diametrul suprafeţei primitive – pentru canelurile cu flancuri neparalele;
lungimea utilă – lungimea canelurii fără porţiunea de ieşire a sculei aşchietoare.
Reprezentarea canelurii se face în mod convenţional. Convenţia de reprezentare este

aceeaşi, indiferent de tipul canelurii, (Tabelul 11.1).
Tabelul 11.1
Secţiune
Caracteristi- Vedere Secţiune Vedere
transversal
ca longitudinală longitudinală frontală
ă
Cerc cu linie Cerc cu linie

Suprafaţa de Linie continuă Linie continuă
continuă continuă
cap groasă groasă
groasă groasă
continuă continuă
picior subţire groasă
subţire subţire
Suprafaţa Linie punct Cerc cu linie Cerc cu linie

Linie punct subţire
primitivă subţire punct subţire punct subţire
Linie continuă
Linie continuă groasă
Lungimea groasă perpendiculară pe
- -
utilă perpendicula- axă, între
ră pe axă generatoarea de cap
şi cea de picior
Linie continuă Linie continuă

Ieşirea sculei - -
subţire groasă
Observaţii:
În vedere frontală sau secţiune transversală canelurile se reprezintă numai dacă este
necesară precizarea poziţiei lor faţă de un plan axial dat. Dacă reprezentarea nu este
suficient de clară se recomandă să se adauge un desen de detaliu al profilului canelurilor
(Fig. 11.4).
99
URDEA MIHAELA
Fig. 11.4 Reprezentarea canelurilor
Cotarea canelurilor se referă la notarea elementelor de identificare a canelurii pe o linie de

indicaţie ce se sprijină cu o săgeată pe generatoarea cilindrului de cap.
Elementele de identificare sunt:

− simbolul canelurii, pentru canelurile cu flancuri paralele este
− simbolul canelurii, pentru canelurile cu flancuri neparalele este
− standardul conform căruia este executată canelura:
 STAS 1768/86 pentru caneluri dreptunghiulare (Fig. 11.5);
 STAS 7346/83 pentru caneluri triunghiulare;
 STAS 6858/85 pentru caneluri evolventice (Fig. 11.6).
− numărul de dinţi ai canelurii, z;
− diametrul suprafeţei de cap, De;
− diametrul suprafeţei de picior, Di;
− simbolul ce reprezintă tipul ajustajului.
Fig. 11.5 Cotarea canelurii cu flancuri paralele
Fig. 11.6 Cotarea canelurii cu flancuri în evolventă
100
În figura 11.7 a este reprezentat şi cotat un butuc canelat cu flancuri paralele. Figura11.7 b
prezintă un butuc cu caneluri cu flancuri evolventice.
a b
Fig. 11.8 Caneluri exterioare şi interioare

101
URDEA MIHAELA
12. ASAMBLAREA CU CANELURĂ

Dacă momentul de torsiune care trebuie transmis între arbore şi butuc (roata dinţată) este
mare sau dacă elementul montat pe arbore are o deplasare axială frecventă atunci se
utilizează asamblarea prin caneluri.
Asamblarea cu caneluri se realizează prin întrepătrunderea canelurilor (proeminenţelor şi

golurilor) care se prevăd pe suprafaţa exterioară a arborelui (canelură exterioară) şi respectiv
suprafaţa interioară a butucului roţii (canelură interioară).
Pentru ca asamblarea prin caneluri dintre un arbore şi o roată dinţată să fie posibilă
trebuie ca ambele elemente de asamblat să aibă aceleaşi caracteristici ale canelurilor,
adică porţiunea plină a canelurii de pe arbore să fie identică cu canalul din roată şi invers.
În vedere frontală sau secţiune transversală se reprezintă numai profilul arborelui (Fig.
12.8, 12.9)
Fig. 12.8 Asamblare cu caneluri cu flancuri paralele
Fig. 12.9 Asamblare cu caneluri cu flancuri neparalele
102
LABORATOR 11-12
REPREZENTAREA ŞI COTAREA CANELURILOR
Să se deseneze arborele din figura 11.8 dând atenţie reprezentării canelurii, secţiunii pentru
canalul de pană şi secţiunii propriu-zise pentru reprezentarea gaurilor perpendiculare
strapunse.
Fig. 11.8 Arbore cu caneluri
103
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 11.2
Să se deseneze şi să se coteze arborele din figura 11.9. Arborele are găuri de centrare, un
cap cu caneluri, un canal de pana paralelă.
Să se asambleze piesele: arbore canelat, butuc canelat, inel elastic din figura 11.9 a.
Asamblarea este prezentată în figura 11.9 b, s-a asigurat în stânga cu un inel elastic, dreapta
cu un umăr în arbore.
a b
Fig. 11.10 Asamblare canelată
104
13 REPREZENTAREA ŞI COTAREA ROŢILOR DINŢATE

Roţile dinţate sunt organe de maşini de formă cilindrică, conică sau hiperboloidală
prevăzute cu dantură exterioară sau interioară (Fig. 13.1).
Fig. 13.1 Roţi dinţate
Prin angrenarea a două roţi are loc transmiterea unei mişcări de rotaţie între un arbore
conducător şi unul condus, roţile numindu-se şi ele conducătoare şi condusă. Cei doi
arbori pot avea axele paralele (angrenaj cilindric), concurente (angrenaj conic) sau
oarecare în spaţiu (angrenaj hipoid, melc-roată melcată).
Dacă angrenajul este exterior atunci arborii se rotesc în sens contrar, iar dacă angrenajul
este interior mişcarea de rotaţie se transmite în acelaşi sens. Raportul dintre turaţia
arborelui conducător şi turaţia arborelui condus se numeşte raport de transmitere.
Clasificarea roţilor dinţate [1,4,8,13]:

- după forma suprafeţei de rostogolire: roţi dinţate cilindrice, conice, hiperboloidale
sau melcate;
- după direcţia flancului dintelui: roţi dinţate cu dinţi drepţi, înclinaţi, curbi, în V, în W,
în Z;
- după forma profilului dintelui: roţi dinţate cu dantură în evolventă, cicloidă,
epicicloidă, arc de cerc sau alte curbe.
Fig. 13.2 Elementele principale ale roţilor dinţate
105
Conform STAS 5013-82 elementele principale ale danturii unei roţi dinţate sunt (Fig.
13.2):
- modulul m;
- pasul circular pc;
- mărimea golului sg
- grosimea dintelui td;
- înălţimea dintelui h;
- înălţimea capului dintelui ha;
- înălţimea piciorului dintelui hb;
- diametrul cercului de divizare (de rostogolire) Dd;
- diametrul cercului de cap Dc;
- diametrul cercului de picior Di;
- numărul de dinţi z;
- lungimea dintelui b.
Modulul m, se exprimă în mm şi reprezintă elementul principal al unei roţi dinţate

deoarece angrenarea a două roţi este posibilă doar dacă ambele au acelaşi modul.
Modulul reprezintă raportul dintre diametrul cercului de divizare şi numărul de dinţi:
m = Dd/z
m =De/ (z+2)
Valorile modulelor sunt cuprinse în STAS 822-82, tabelul 13.1 fiind un extras din acest
standard. Valorile din coloanele notate cu * nu se recomandă.
Tabelul 13.1
I II* I II* I II*

1,025 11
1,125 12
1,375 14
1,5 16
1,75 18
0,2 2 20
0,22 2,25 22
0,25 2,5 25
0,28 2,75 28
0,3 3 32
0,35 3,5 36
0,4 4 40
0,45 4,5 45
0,5 5 50
0,55 5,5 55
0,6 6 60
0,7 7 70
0,8 8 80
0,9 9 90
1 10 100
106
Reprezentarea roţilor dinţate se face convenţional. Regulile de reprezentare a roţilor

dinţate sunt cuprinse în STAS 734-82 şi sunt conforme cu figura 13.3 şi tabelul 13.2.
Conform convenţiei conturul şi muchiile unei roţi dinţate se reprezintă astfel ca, în vedere,
aceasta să apară ca o roată nedinţată, mărginită de suprafaţa vârfurilor, iar în secţiune
longitudinală, indiferent de caracteristicile danturii, aceasta să apară ca o roată cu un
număr par de dinţi, drepţi, secţionată imaginar cu un plan ce trece prin două goluri
diametral opuse [1,4,8,13].
Fig. 13.3 Reprezentarea roţilor dinţate
Tabelul 13.2
Vedere Secţiune
Caracteristica Vedere frontală
longitudinală longitudinală
Suprafaţa de Linie continuă Linie continuă Cerc cu linie
cap groasă groasă continuă groasă
Suprafaţa de Linie continuă
- -
picior groasă
Suprafaţa de
Linie punct subţire Linie punct subţire Linie punct subţire
divizare
Pe desenele de execuţie ale roţilor dinţate se indică elementele de bază necesare

prelucrării şi controlului danturii. Desenul se completează cu un tabel aşezat în colţul din
dreapta sus al formatului (Fig. 13.4). În tabel se înscriu elementele caracteristice ale danturii
şi ale angrenajului din care roata dinţată face parte.
107
Fig. 13.4 Tabelul pentru roţi dinţate
În figura 13.5 este prezentat desenul de execuţie pentru o roată dinţată cilindrică.
Fig. 13.4 Roata dinţată cilindrică
108
Pe desenul de execuţie al unei roţi dinţate cilindrice se indică (STAS 5013/1-82): diametrul
exterior, lăţimea danturii, diametrul alezajului, abaterile de formă şi poziţie, rugozitatea
suprafeţei flancului dinţilor (înscrisă convenţional pe generatoarea cilindrului de divizare), a
suprafeţei cilindrului de vârf.
Tabelul corespunzător pentru roţi dinţate cilindrice este prezentat în cele ce urmează [4]
(Tabel 13.3).
Tabelul 13.3
Modulul m
Modulul normal mn
Modulul frontal mt
Modulul normal median mnm
Numărul de dinţi Z
Profilul de referinţă -
Unghiul de înclinare de divizare βm
median
Sensul înclinării danturii -
Coeficientul radiale Xr
deplasării de profil tangenţiale Xt
Coef. frontal al radiale Xrt
deplasării de profil tangenţiale Xtt
Coarda de divizare/înălţimea la S/ha
coarda de divizare
Coarda de divizare Sn/han
normală/înălţimea la coarda de
divizare normală
Diametrul de divizare Dd
Unghiul conului de divizare δ
Lungimea generatoarei de R
divizare
Unghiul conului de picior δf
Unghiul piciorului dintelui θf
Unghiul dintre axe a
Treapta de precizie şi jocul -
Roata Număr desen
conjugată
Număr dinţi z
Pinioanele (Fig. 13.5 a, 13.6 a) sunt roţile dinţate care fac corp comun cu arborele.
Reprezentarea pinioanelor se face, în general, doar în vedere longitudinală sau frontală,
secţionarea lor nefiind necesară (dacă piesa nu prezintă configuraţie interioară).
109
Reprezentarea danturii se poate vizualiza printr-o ruptură, dacă este cazul.

Figura 13.5 b reprezintă un pinion cilindric cu dantură înclinată.
Fig. 13.5 Pinion cilindric
110
Fig. 13.6 Pinion conic
Desenul de execuţie al unei roţi dinţate conice (Fig. 12.7) STAS 5013/3-82 cuprinde:
diametrul exterior, lăţimea danturii pe generatoarea conului de divizare, semiunghiul
conului de vârf, semiunghiul conului suplimentar exterior, diametrul alezajului sau
dimensiunile canelurii, distanţa de la baza funcţională (B) la cercul de divizare, la cercul
maxim al conului de vârf şi la vârful conului de divizare, toleranţele de poziţie, rugozitatea
suprafeţei flancurilor dinţilor, conului de vârf etc
Roata din Fig. 13.7 a,b are canelură interioară.
111
Fig. 13.7 Roata dinţată conică
112
LABORATOR 13
REPREZENTAREA ŞI COTAREA ROŢILOR DINŢATE
Aplicaţia 13.1
Să se reprezinte roţile şi pinioanele din figurile alăturate folosind notaţiile.
Fig. 13.8 Fig. 13.9
Fig. 13.10 Fig. 13.11
113
Fig. 13.12
Fig. 13.13
Aplicaţia 13.2
Să se reprezinte roţile cilindrice şi conice şi să se coteze. Butucul rotii din figura 13.14 a
are canelură interioara dreaptă, cel al roţii din figura 13.14 b are un canal de pană.
114
a b
Fig. 13.14
a b
Fig. 13.15
115
14 REPREZENTAREA ANGRENAJELOR
Angrenajul este mecanismul format din două roţi dinţate ce transmit un moment de
torsiune între un arbore conducător şi unul condus.
Reprezentarea angrenajelor se face respectând convenţia de reprezentare a roţilor

dinţate precum şi următoarele precizării:
- în vedere, în zona de angrenare, nici una din roţile ce formează angrenajul nu se
consideră acoperită de roata conjugată, asta însemnând că cercurile sau generatoarele de
vârf se reprezintă cu linie continuă groasă (Fig. 14.1 - 14.3); excepţie face situaţia când
una din roţi o acoperă efectiv pe cealaltă;
- în secţiune longitudinală se consideră că dintele roţii conducătoare este situat în faţa
dintelui roţii conduse, astfel că generatoarea de vârf a acesteia din urmă se reprezintă cu
linie întreruptă (Fig. 14.1).
- la două roţi dinţate aflate în angrenare, cilindri, respectiv conurile de divizare, se
reprezintă tangente, cu linie punct subţire (Fig. 14.1 - 14.3);
- dacă este necesară reprezentarea orientării dinţilor şi pe desenul angrenajului
respectiv, aceasta se execută simbolic, cu linie continuă subţire, numai pe proiecţia în
vedere, pe o mică suprafaţă a uneia din roţi (Fig. 14.1).
Fig. 14.1 Angrenaje cilindrice
Angrenajele se reprezintã conform regulilor stabilite prin STAS 734-82. Angrenajele sunt
transmisii mecanice foarte utilizate, cu avantaje referitoare la siguranţa în funcţionare,
durabilitate mare, randament ridicat şi gabarit redus.
116
Fig. 14.2 Angrenaje
Fig. 14.3 Angrenaj pinion-roata dinţată Fig. 14.3 Angrenaje cu roţi conice
Fig. 14.5 Angrenaje conice pinion roata dinţată
117
DESEN TEHNIC CURS SI ÎNDRUMAR DE LABORATOR
15 DESENUL DE ANSAMBLU
Desenul de ansamblu este reprezentarea grafică a unei mulţimi de elemente

îmbinate organic şi funcţional cu scopul de a forma un mecanism, un dispozitiv, o maşină
sau o instalaţie (Fig. 15.1).
Asamblările se pot clasifica în asamblări demontabile (prin filet, cu pene, canelate cu

elemente elastice) şi asamblări nedemontabile (prin nituire, sudare, lipire, presare)
Scopul desenului de ansamblu:

- înţelegerea modului de funcţionare a ansamblului şi definirea corectă a
componentelor în ansamblu;
- înţelegerea poziţiei relative a pieselor ansamblului respectiv şi a succesiunii de
asamblare;
- relevarea dimensiunilor necesare pentru montare şi funcţionare;
- indicarea legăturilor cu ansamblurile învecinate.
Fig. 15.1

Întocmirea desenului de ansamblu se face cu respectarea normelor generale de
reprezentare în desenul tehnic (dispunerea proiecţiilor, linii utilizate, vederi, secţiuni
etc) precum şi a celor special prevăzute pentru desenul de ansamblu în STAS 6134-84
[8, 16].
118
Desenul de ansamblu se reprezintă într-un număr minim de proiecţii (vederi sau

secţiuni) necesar definirii complete a poziţiei relative a tuturor elementelor componente,
pentru poziţionarea acestora şi pentru înscrierea cotelor aferente.
În proiecţie principală ansamblul se reprezintă în poziţia de funcţionare, închis (Fig.

15.1) (excepţie de exemplu robinetul cu cep se reprezintă deschis).
Fig. 15.2
Piesele aflate în contact se desenează astfel:

- prin aceeaşi linie de contur, comună celor două piese, dacă piesele au aceeaşi
dimensiune nominală (Fig. 15.2);
- prin linii de contur diferite, dacă între piese există joc datorat dimensiunilor nominale
diferite (Fig. 15.3).
Fig. 15.3
În proiecţia în care ansamblul este reprezentat în secţiune, piesele pline (axe, arbori,
bolţuri, şuruburi, pene, ştifturi, elemente de rostogolire din compunerea rulmenţilor, nituri)
se reprezintă în vedere, chiar dacă planul de secţiune trece prin axa lor (Fig. 15.4, 15.5).
Tot în vedere se reprezintă şi arcurile, nervurile sau spiţele atunci când planul de
secţionare cuprinde axa lor longitudinală sau este paralelă cu aceasta. De asemenea,
piuliţele (cu excepţia celor olandeze) şi şaibele circulare se reprezintă numai în vedere
119
(Fig. 15.4). Piuliţele şi şuruburile cu cap hexagonal se dispun astfel încât în proiecţa
principală să fie vizibile trei feţe.
În situaţia reprezentării a trei piese secţionate aflate în contact concomitent, liniile de

haşură vor avea orientări diferite şi echidistanţe diferite (fig. 15.5).
Fig. 15.4
Fig. 15.5
Piesele care fac parte din ansambluri învecinate şi sunt piese adiacente ansamblului
reprezentat se pot reprezenta (dacă este necesar) prin conturul lor trasat cu linie segment
două puncte subţire şi fără a fi haşurate.
Elementele de asamblare (şuruburi, piuliţe) a căror axă nu este situată în planul de

secţionare se reprezintă rabătute cu linie punct subţire, pentru a scoate în evidenţă modul
lor de asamblare.
Piesele care execută deplasări în timpul funcţionării ansamblului pot fi reprezentate pe

aceeaşi proiecţie atât în poziţie extremă cât şi în poziţii intermediare (poansoane, sanii,
mânere). Conturul pieselor aflate în aceste poziţii se trasează cu linie două puncte subţire,
fără a se haşura (Fig. 15.6).
120
Pentru înţelegerea modului de legătură a ansamblului reprezentat cu alte ansambluri sau

piese învecinate, conturul acestora se reprezintă cu linie două puncte subţire, fără a se
haşura, chiar dacă ele sunt reprezentate în secţiune.
În scopul evidenţierii anumitor părţi ale ansamblului, unele piese se consideră

convenţional îndepărtate, acest lucru menţionându-se pe proiecţie respectivă (Fig. 15.7).
Fig. 15.6 Fig. 15.7

Fiecare element al ansamblului trebuie identificat prin poziţionare. Poziţionarea se face cu
ajutorul liniilor de indicaţie şi a numerelor de poziţie (Fig. 15.8);
Liniile de indicaţie
- sunt linii drepte (se pot frânge o singură dată) şi se trasează cu linie continuă subţire;
- sunt înclinate faţă de alte linii (contur, haşur, cote) pentru a nu fi confundate cu acestea;
- nu sunt sistematic paralele între ele şi nici cu marginile formatului;
- nu se intersectează;
- se sprijină pe elementul pe care îl indică printr-un punct îngroşat;
- se termină cu numărul care indică poziţia piesei în ansamblu.
Numerele de poziţie
- se înscriu cu cifre arabe cu dimensiunea (1,5-2)h, unde h este dimensiunea nominală a
cotelor înscrise pe desen; ele nu se subliniază şi nu se încercuiesc;
- se înscriu în afara câmpului desenului, în rânduri paralele cu marginile formatului;
- înscrierea numerelor de poziţie se face fie în ordinea aproximativă a montării pieselor în
ansamblu, fie după caracteristici constructive şi funcţionale, fie în sens trigonometric sau
orar pentru fiecare proiecţie în parte, dar numai în acelaşi sens pentru toate proiecţiile.
Fiecare element se poziţionează o singură dată, pe proiecţia în care apare cel mai clar.
Piesele de asamblare (şurub, şaibă, piuliţă) se pot poziţiona folosind o singură linie de
indicaţie, la capătul căreia se înscriu numerele de poziţie corespunzătoare, pe un rând
121
orizontal, în ordine crescătoare, separate de virgule (Fig. 15.9).
Fig. 15.8 Fig. 15.9

Desenul de ansamblu va cuprinde următoarele categorii de cote:
- Cotele de gabarit, sunt în general cote aproximative (Fig. 15.1).
- Cotele ce reprezintă poziţii extreme pentru ansamblurile care au piese ce
execută deplasări în timpul funcţionării, poziţiile extreme reprezentate cu linie
două puncte subţire se cotează separat, sau pe aceeaşi linie de cotă se dau
valorile celor două poziţii: închis şi deschis.
- Cotele de legătură cu ansamblurile învecinate, se referă la dimensiunile filetelor
prin intermediul cărora se realizează astfel de legături, cotele flanşelor de
legătură, canalelor de pană etc.
- Cotele funcţionale se dau în special pe desenele de proiect şi se referă la:
secţiunile de trecere a fluidelor prin armături, diametrele cilindrilor maşinilor,
cursele pistoanelor, filetele pieselor importante, ajustaje notate simbolic etc.
- Cotele de montaj, necesare operaţiilor de montaj sau pentru reglarea
ansamblului la starea iniţială, inclusiv notarea stării suprafeţelor prelucrate în
cursul montării sau după aceste operaţii.
122

Conform SR ISO 7573-1994 în desenul de ansamblu se completează un tabel numit tabel
de componenţă în care se înscriu piesele componente ale ansamblului (Fig. 15.10).
Fig. 15.10 Tabel de componenţă
Tabelul de componenţă este amplasat în colţul din dreapta jos al formatului, deasupra
indicatorului, lipit de acesta sau pe un document separat (Fig. 15.10). El se completează
în ordinea poziţiilor componente, de jos în sus dacă este aplicat pe desen sau de sus în
jos dacă este separat de desen. Tabelul se poate întrerupe şi se continuă deasupra
reprezentării ansamblului, fără repetarea capului de tabel (Fig. 15.11).
Dacă nici în această situaţie tabelul nu este completat în întregime, se continuă

reprezentarea în stânga indicatorului, având baza lipită de baza chenarului şi latura din
dreapta la o distanţă de 10 mm de marginea din stânga a indicatorului, de data aceasta
repetându-se capul de tabel Fig. 15.11.
În coloana „Denumirea” a tabelului de componenţă se înscrie denumirea fiecărui element

component, la singular nearticulat, cât mai scurt.
În coloana „Nr. Desen sau STAS” se înscrie numărul desenului de execuţie al piesei sau
numărul standardului pentru piesele standardizate sau normalizate, pentru acestea nu se
întocmesc desene de execuţie.
Nu este permisă înscrierea datelor din tabelul de componenţă prin cuvinte prescurtate, cu
excepţia celor prevăzute de standarde.
În rubricile în care nu se înscriu date se trasează o linioară.
123
Fig. 15.11 Tabel de componenţă în format

Întocmirea unui desen de ansamblu presupune etape asemănătoare cu cele pentru
reprezentarea unei piese, desenele de execuţie fiind deja realizate. Etapele de alcatuire a
desenelor de ansamblu este diferită pentru desenul de releveu şi proiect [8,13].
Pentru desenul de releveu se conturează următoarele etape: studiul ansamblului;

alcatuirea schiţelor pieselor componente; alcatuirea ansamblului la scară pornind de la
interior spre exterior; alcatuirea desenelor de execuţie pentru toate piesele componente.
Pentru întocmirea proiectului se parcurg următorele etape: întocmirea schiţei

proiectului, pentru ansamble şi subansamble; elaborarea desenelor de execuţie pentru
piesele componente; întocmirea proiectului de execuţie ca documentaţie necesară în
atelier.
Identificarea ansamblului este faza în care se stabilesc următoarele elemente:

- denumirea ansamblului,
- funcţia ansamblului şi poziţia lui faţă de ansamblurile învecinate,
- funcţiile şi poziţiile reciproce ale pieselor componente;
În realizarea unui ansamblu se mai urmăresc:

- poziţia de funcţionare a ansamblului;
- stabilirea numărului de vederi şi secţiuni necesare determinării complete a
ansamblului;
- alegerea formatului precum şi poziţia sa de utilizare, în funcţie de mărimea
ansamblului, gradul de complexitate, numărul necesar de proiecţii, spaţiul necesar
indicatorului şi tabelului de componenţă;
124
- trasarea axelor de simetrie;
- trasarea chenarului, indicatorului şi tabelului de componenţă;

- trasarea dreptunghiurilor minime de încadrare;
- desenarea pieselor componente (se începe cu piesa interioară, continuând cu celelalte
piese, în ordine, spre exteriorul ansamblului);
- cotarea şi inscripţionarea ansamblului;
- poziţionarea elementelor componente;
- completarea indicatorului şi a tabelului de componenţă;
- verificarea desenului
În figura 15.12 este prezentat desenul de ansamblu reprezentând un angrenaj conic.
Fig. 15.12
125
LABORATOR 14
DESENE DE ANSAMBLU CU ROŢI DINŢATE ŞI ARBORI
Aplicaţia 14.1
Să se asambleze piesele din figurile 15.13 – 15.4.
Fig. 15.13
Fig. 15.14
126
Să se asambleze piesele din figura 15.15. Rezolvarea este prezentată în figura 15.16
Este prezentată şi schema cinematică corespunzătoare.
127
Fig. 15. 16 Asamblare rezolvată
Aplicaţia 14.3
Să se asambleze piesele din figurile 15.17 -15.18.
128
Aplicaţia 14.4
Să se reprezinte angrenajele din figurile 15.19-15.20.
129
Fig. 15.19 Schemă cinematic cu roţi cilindrice
Fig. 15.20 Schemă cinematic cu roţi conice
130
BIBLIOGRAFIE
1. Precupeţu, P., Dale, C., Niţulescu, Th., Desen Tehnic Industrial pentru construcţii de
maşini, Editura Tehnică Bucureşti, 1982.;
2. Lihteţchi, I. Aplicaţii şi teste de grafică tehnică asistată. Editura Universităţii
"Transilvania" din Braşov, 2002;
3. Păunescu, R. Grafică Tehnică Asistată de Calculator, Universitatea "Transilvania",
Braşov, 2002;
4. Clinciu, R., Olteanu, F.,J., Desen Tehnic Industrial, Editura Infomarket, Braşov, 2002 ;
5. Ivan Maria Cornelia, Grafică Industrială Asistată De Calculator Procesoare CAD pentru
proiectare de reper şi ansamblu Editura Transilvania din Braşov;
6. Lihteţchi, I., ş.a. Grafică Asistată 3D în AutoCAD, Universitatea "Transilvania", Braşov,
2003;
7. Livezeanu, M., Urdea, M. Intersecţia de corpuri geometrice utilizând AutoCAD-ul.
Buletinul Simpozionului Tehnologii Moderne Calitate Restructurare, Chişinău, 1999, p. 99-
101 ;
8. Ivan M. C., Lazăr, M., Găvruş, C. Desen Tehnic şi Infografică, Editura Universităţii
Transilvania din Braşov, 2008 ;
9. Olteanu, J. F. Bazele teoretice şi practice ale desenului tehnic, Editura Universităţii
10. Urdea M., Păunescu R., Grafică Asistată 2D-3D, Curs şi Aplicaţii, AutoCAD şi
SolidWorks, Editura Universităţii Transilvania 2005.
11. Raicu, L., Grafic şi Visual între clasic şi modern, Editura Paideia, Bucureşti 2002 ;
12. Macaria, F., Olaru, I., Desen Tehnic. Note de curs şi aplicaţii practice. Editura Alma
Mater Bacau, 2007;
13. Păunescu, R., Desen Tehnic şi Infografică, Curs şi aplicaţii pentru Învăţământ la
Distanţă, Braşov, 2006;
14. Popescu, Desen Tehnic şi Infografică, 2006, http://facultate.regielive.ro/
cursuri/alte_domenii/standarde_fundamentale_in_grafica_inginereasca-15356.html
15. Dolga, L., ş.a. Desen Tehnic pentru Electrotehnică, Editura Politehnică, 2002,
http://www.scribd.com/doc/34305264/DESEN-2
16. Păunescu, R.,Clinciu, R., Desen Tehnic şi Infografică, Editura Universităţii Transilvania
2009.
17. *** Colecţii de standarde de desen tehnic dintre care s-au prezentat standardele mai
recente din tabelul 1.
18. *** Asociaţia de standardizare din românia ASRO http://www.magazin.asro.ro
/index.php?pag=3&lg=1&cls0=1&cls=1
19. Muşat, M., Stoica, G., Transmisii mecanice cu reductoare într-o treaptă, Îndrumar de
proiectare. 2004 (tabelul 2).
131
Tabelul 1
132
133
134
Oţeluri recomandate pentru roţi dinţate

Tabelul 2
ANEXE – DESENE
Alte desene utile
135
136
137
138
139
140
141
142
143
144
145
146
147
148
149
150
151
152
153
154
Mihaela URDEA
INFOGRAFICǍ
DESEN TEHNIC
Curs şi îndrumar de laborator
Partea a II-a
Editura Universităţii TRANSILVANIA din BRAŞOV
2010
© 2010 EDITURA UNIVERSITĂŢII TRANSILVANIA DIN BRAŞOV
Adresa: 500091 Braşov,
B-dul Iuliu Maniu 41A
Tel:0268 – 476050
Fax: 0268 476051
E-mail : editura@unitbv.ro
Toate drepturile rezervate
Editură acreditată de CNCSIS
Adresa nr.1615 din 29 mai 2002
Referenţi ştiinţifici: Prof. dr. ing. Ramona CLINCIU

Conf. dr. ing. Rodica SAVA
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

URDEA, MIHAELA
Infografică : curs şi îndrumar de laborator / Mihaela Urdea. - Braşov : Editura
Universităţii "Transilvania", 2008-
vol.
ISBN 978-973-598-284-3
Partea 2. : Desen tehnic. - 2010. - Bibliogr.. - ISBN 978-973-598-792-3
004.92
004.42
Motto:
Cunoaşterea este puterea minţii,
Înţelepciunea este puterea sufletului.
Julie Shannahan
PREFAŢĂ
Grafica, un cuvânt de origine greacă (graphein = a scrie), reprezintă arta scrisului şi a
desenului tehnic. Orice idee nouă trebuie să prindă contur folosind o imagine sau o
reprezentare grafică pe un support material.
Grafica Tehnică, disciplinǎ care se referǎ la reprezentarea în spaţiu a unor obiecte

tehnice şi care stă la baza pregătirii unui inginer, punându-i la dispoziţie metode grafice
adecvate pentru descrierea cu claritate şi precizie a concepţiei sale tehnice.
Grafica Tehnică sau Desenul tehnic este o disciplină fundamentală în formarea

oricărui inginer, fiind limbajul universal de comunicare a ideilor tehnice între proiectanţi şi
executanţi. Începuturile desenului tehnic de astăzi au fost făcute în secolul al XV-lea de
Leonardo da Vinci.
Desenul tehnic poate fi definit ca ştiinţa reprezentării grafice plane a unei concepţii
tehnice, având la bază reguli şi convenţii stabilite prin standarde, cu scopul de a
reprezenta obiecte, suprafeţe, scheme, etc cât şi pentru transmiterea ideilor tehnice.
Pentru orice student al unei facultăţi tehnice desenul tehnic pune temelia înţelegerii
diciplinelor tehnice de specialitate.
Grafica Tehnică Asistată sau Infograficǎ se referă la Grafica Tehnică ce utilizează ca

suport material un limbaj de grafică computerizată şi este cunoscută în literatura de
specialitate cu denumirea de CAD - Computer Aided Design - proiectare asistata de
calculator, Computer Aided Drawing - desenare asistatǎ de calculator.
Majoritatea erorilor pe care le conţin desenele tehnice şi care pot conduce la

rebutarea produselor derivă din ignorarea sau aplicarea greşită a regulilor de
reprezentare şi cotare. Acest tip de greşeli sunt tot atât de frecvente ca şi greşelile
gramaticale dintr-un text, dar au consecinţe mai grave. Pentru evitarea acestor erori
este necesară cunoaşterea regulilor cuprinse în standarde.
Organizaţia internaţională pentru Standardizare (ISO), este federaţia mondială a

organismelor naţionale de standardizare. Asociaţia de standardizare din România
(ASRO) elaborează standardele româneşti aliniate la standardele internaţionale.
Standardele specifice desenului tehnic se pot clasifica astfel [16]:

- standarde româneşti care nu au necesitat reactualizare până în prezent: STAS
(număr) (an);
- standarde româneşti nou elaborate: SR (număr) (an);
1
URDEA MIHAELA
- standarde româneşti conforme cu standardele ISO: STAS ISO (număr) (an)

- standarde româneşti care preiau normele ISO: SR ISO (număr) (an)
- standarde europene preluate în România: SR EN ISO (număr) (an)
Cartea Infografică, Curs şi Indrumar de laborator. Partea a II-a: Desen Tehnic se

adresează studenţilor care urmează cursurile facultăţilor cu profil mecanic, precum şi
studenţilor înscrişi la cursurile Învăţământului Deschis la Distanţă. Cartea cuprinde reguli
referitoare la Desenul Tehnic bazate pe standardele elaborate.
Lucrarea este concepută în 15 capitole, fiecare prezentând definiţii, trimiteri la

standarde şi aplicaţii referitoare la noţiunile de desen tehnic studiate. Exemplele şi
aplicaţiile sunt logice, apropiate de practica studenţească în domeniul tehnic. Fiecare
capitol este urmat de exemple şi exerciţii grupate în Laboratoare. În Laboratoare sunt
cuprinse Temele de casă.
Mulţumesc colegelor mele prof. dr. ing. Ramona Clinciu şi conf. dr. ing. Rodica Sava,
prof. dr. ing. Maria Cornelia Ivan şi Mihaela Lazăr pentru sprijinul pe care care mi l-au
oferit în realizarea acestei carţi.
2
CUPRINS
1.FORMATE ÎN DESENUL TEHNIC ............................................................................. 5

1.1 INDICATORUL
LABORATOR 1 ............................................................................................................ 10
2. REPREZENTAREA ORTOGONALĂ ........................................................................ 11

LABORATOR 2 - DISPUNEREA PROIECŢIILOR......................................................... 14
3. REPREZENTAREA AXONOMETRICĂ ORTOGONALĂ ......................................... 21

LABORATOR 3 - REPREZENTAREA AXONOMETRICĂ ................................................. 28
4. REPREZENTAREA VEDERILOR, SECŢIUNILOR ŞI RUPTURILOR ...................... 30

LABORATOR 4 - REPREZENTAREA PIESELOR SIMPLE, PLACILOR .......................... 39
5. COTAREA................................................................................................................. 49
LABORATOR 5 - COTAREA PIESELOR ........................................................................... 58
6. REPREZENTAREA ŞI COTAREA LOCAŞURILOR ÎN PLĂCI ..................................... 61

7. REPREZENTAREA ŞI COTREA FLANŞELOR............................................................. 61
LABORATOR 6-7 - DESENAREA FLANŞELOR ............................................................... 64
8. REPREZENTAREA PIESELOR FILETATE ................................................................... 66

8.1 ELEMENTELE FILETELOR
LABORATOR 8 - DESENAREA PIESELOR FILETATE .................................................... 73
9. REPREZENTAREA ASAMBLĂRILOR FILETATE .................................................. 76

LABORATOR 9 - ASAMBLĂRI FILETATE ......................................................................... 81
3
URDEA MIHAELA
10. REPREZENTAREA ARBORILOR................................................................................ 87

10.1 REPREZENTAREA LOCAŞURILOR CILINDRICE ŞI CONICE ÎN ARBORI
RECTIFICARE
LABORATOR 10 - REPREZENTAREA ŞI COTAREA ARBORILOR................................ 94
11. REPREZENTAREA ŞI COTAREA CANELURILOR......................................................................... 98
12. ASAMBLAREA CU CANELURĂ ........................................................................... 102

LABORATOR 11-12 - REPREZENTAREA ŞI COTAREA CANELURILOR ................................... 103
13 REPREZENTAREA ŞI COTAREA ROŢILOR DINŢATE ....................................... 105

LABORATOR 13 - REPREZENTAREA ŞI COTAREA ROŢILOR DINŢATE ............... 113
14 REPREZENTAREA ANGRENAJELOR .................................................................. 116
15. DESENUL DE ANSAMBLU ................................................................................... 118

LABORATOR 14 – DESENE DE ANSAMBLU CU ROŢI DINŢATE ŞI ARBORI .......... 125
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................ 130
ANEXE - DESENE ..................................................................................................... 135
4
1. FORMATE ÎN DESENUL TEHNIC

Comunicarea corectă, completă şi lipsită de ambiguitate a informaţiilor tehnice şi
tehnologice necesare execuţiei unui produs se realizează prin intermediul
documentaţiei tehnice texte şi desene tehnice. Pentru a concepe şi executa desene
corecte este strict necesară insuşirea şi aplicarea regulilor cuprinse în standardele
specifice [1,4,8,13,14].
Desenul tehnic se execută pe coli de hârtie de formă dreptunghiulară numite formate

(Fig. 1.1), ale căror dimensiuni, mod de notare şi elemente sunt reglementate prin SR
ISO 5457:1994.
Fig. 1.1
Formatele se simbolizează cu litera A urmată de o cifră de la 0 la 5. Există formatele

A0, A1, A2, A3, A4 şi A5. Formatul A0 este considerat format de bază, suprafaţa sa
fiind egală cu 1 m2. Celelalte formate derivă din formatul A0 prin înjumătăţire, după
latura mare a formatului.
Pentru stabilirea dimensiunilor formatelor (a x b) se ţine cont de precizările de mai

sus şi de faptul că, din considerente estetice, raportul laturilor a : b este egal cu 1 :
2 . Dimensiunile rezultate sunt prezentate în tabelul 1.1.
5
URDEA MIHAELA
În practică se mai utilizează şi formate derivate, şi ele standardizate, ale căror

dimensiuni se obţin din formatele normale prin multiplicarea cu un număr întreg a
uneia din laturile a sau b. Formatele derivate se vor utiliza doar dacă nu este posibilă
folosirea unui format normal. Dimensiunile acestor formate sunt prezentate în tabelul
1.1, fiind necesară precizarea că formatele notate cu „*” nu se recomandă a fi
utilizate.
Tabelul 1.1
Format Dimensiuni Formate alungite Dimensiuni Formate alungite Dimensiuni

a x b (mm) speciale a x b (mm) excepţionale a x b (mm)
A0 841 x 1189 A0 x 2 1189 x 1682
A0 x 3* 1189 x 2523
A1 594 x 841 A1 x 3 841 x 1783
A1 x 4* 841 x 2378
A2 420 x 594 A2 x 3 594 x 1261
A2 x 4 594 x 1682
A2 x 5 594 x 2102
A3 297 x 420 A3 x 3 420 x 891 A3 x 5 420 x 1486
A3 x 4 420 x 1189 A3 x 6 420 x 1783
A3 x 7 420 x 2080
A4 210 x 297 A4 x 3 297 x 630 A4 x 6 297 x 1261
A4 x 4 297 x 841 A4 x 7 297 x 1471
A4 x 5 297 x 1051 A4 x 8 297 x 1682
A4 x 9 297 x 1892
A5* 148 x 210
Formatele se prezintă cu următoarele elemente grafice:
1. Marginile formatului de dimensiuni a x b, indicate în tabelul 1.1.
2. Chenarul formatului delimitează câmpul desenului şi se trasează cu linie

continuă groasă de jur-împrejurul formatului la 10 mm de marginile acestuia pentru
formatele A2, A3 şi A4 şi la 20 mm de margini pentru formatele A0 şi A1.
3. Zona neutră este zona cuprinsă între marginile formatului şi chenar.
Fig 1.2 Exemple de formate
6
4. Fâşia (banda) de îndosariere se prevede pe latura din stânga-jos a formatului şi

se trasează cu linie continuă subţire. Ea are dimensiunile 20 x 297 şi este necesară
pentru perforarea desenului în vederea îndosarierii. Mijlocul fâşiei de îndosariere se
indică printr-o linie continuă subţire orizontală. Uneori fâşia de îndosariere este
ataşată sub forma unei benzi adezive perforate.
5. Indicatorul se aplică pe fiecare desen şi se amplasează în colţul din dreapta-jos
al acestuia, lipit de chenar.
6. Reperele de centrare sunt linii continue de minim 0,5 mm grosime situate la

extremităţile celor două axe de simetrie ale planşei finite şi care încep de la marginile
formatului şi depăşesc cu aproximativ 5 mm chenarul.
7. Reperele de orientare coincid cu reperele de centrare şi indică sensul de citire al

desenului, fiind săgeţi amplasate pe chenar, una pe latura mică a formatului şi
cealaltă pe latura mare, astfel încât unul din reperele de orientare să fie dirijat spre
desenator.
8. Gradaţia metrică de referinţă este amplasată în zona neutră, lipită de chenar,

simetric faţă de unul din reperele de centrare, având lăţimea maximă de 5 mm. Se
trasează cu linie de minim 0,5 mm grosime şi se recomandă să existe pe toate
desenele.
9. Sistemul de coordonate permite localizarea uşoară pe desen a detaliilor,

adăugirilor sau modificărilor, fiind o reţea de diviziuni notate cu cifre arabe pe
orizontală şi cu litere majuscule pe verticală, în zona neutră. Numărul de diviziuni
trebuie să fie divizibil cu doi şi se alege în funcţie de dimensiunea şi compexitatea
desenului, astfel încât lungimea unei diviziuni să fie de 25…75 mm. Grosimea liniilor
utilizate trebuie să fie de minim 0,5 mm.
10. Unghiurile de decupare sunt plasate în cele patru colţuri ale formatului, fiind
triunghiuri dreptunghice isoscele cu laturile egale cu 10 mm.
Formatele de desen vor conţine în mod obligatoriu chenar, fâşie de îndosariere şi

indicator, celelalte elemente fiind facultative. În Figura 1.2 sunt prezentate două
formate, unul A4 şi altul A3, având toate elementele obligatorii.
1.1 INDICATORUL
Indicatorul (SR ISO 7200:2004) este unul din elementele obligatorii ale formatului şi
serveşte la identificarea, exploatarea şi înţelegerea desenului. Indicatorul se
amplasează în colţul din dreapta-jos al formatului, lipit de chenar.
Indicatorul este propriu fiecărei instituţii răspunzând cerinţelor acesteia. Pentru

desenele executate în cadrul Universităţii Transilvania Braşov este utilizat indicatorul
prezentat în figura 1.3.
Indicatorul este împărţit în mai multe rubrici care cuprind informaţii specifice, grupate
în mai multe zone.
7
URDEA MIHAELA
Fig. 1.3 Indicatorul
 Zona de identificare, delimitată de o linie continuă groasă de restul zonelor

indicatorului, cuprinde informaţii de bază :
1 - numărul de înregistrare sau de identificare al desenului;
2 - denumirea desenului;
3 - numele instituţiei în cadrul căreia s-a executat desenul.
 Zona de informaţii suplimentare:

4 - numele persoanelor responsabile cu activităţile de proiectare, desenare, verificare
şi aprobare a desenului;
5 - semnăturile aceloraşi persoane;
6 - scara principală a desenului;
7 - data elaborării desenului;
8 - starea suprafeţei;
9 - simbolul care indică metoda de proiecţie (primul sau al cincilea triedru);
10 - materialul din care e+ste executată piesa;
11 - formatul pe care se execută desenul;
12 - unitatea de măsură pentru dimensiunile liniare;
13 - numărul planşei, în cazul în care desenul este executat pe mai multe planşe.

În desenul tehnic industrial se utilizează diferite tipuri de linii, aspectul, grosimea şi
regulile de execuţie a acestora fiind reglementate prin STAS 103-84.
Conform acestui standard, în funcţie de tipul lor, liniile se clasifică în: linie continuă,
linie întreruptă, linie punct şi linie două puncte, iar în funcţie de grosime în: linie
groasă şi linie subţire.
Grosimea liniei groase se notează cu b şi se alege, în funcţie de mărimea,

complexitatea şi natura desenului, din următorul şir de valori: 0,18; 0,25; 0,35; 0,5;
0,7; 1; 1,4; 2. Grosimea liniei groase b trebuie să fie aceeaşi pentru toate
reprezentările aceleiaşi piese desenate la aceeaşi scară pe acelaşi format. Linia
subţire are grosimea de aproximativ (1/3 – 2/3) b.
8
Tipurile de linii utilizate în desenul tehnic se simbolizează cu literă mare şi sunt

prezentate în tabelul 1.2.
Tabelul 1.2
Denumirea Simbol Aspect Exemple de utilizare
liniei
Linie continuă A Contururi şi muchii reale vizibile
groasă
Linie continuă B Muchii fictive, linii de cotă
subţire Linii ajutătoare, linii de indicaţie
Haşur, contururi suprapuse
Linie continuă C Linii de ruptură pentru delimitarea
subţire ondulată vederilor şi secţiunilor, numai dacă
linia respectivă nu este o axă
Linie continuă D Linii de ruptură
subţire în zig-zag
Linie întreruptă E Contururi şi muchii acoperite
groasă
Linie întreruptă F Contururi şi muchii acoperite
subţire
Linie punct G Linii de axă de simetrie
subţire
Linie punct H Trasee de secţionare
mixtă
Linie punct J Indicarea suprafeţelor cu prescripţii

groasă speciale
Linie două puncte K Conturul pieselor învecinate
subţire Poziţiile extreme şi intermediare ale
pieselor în mişcare
Liniile centrelor de greutate atunci
când acestea nu coincid cu liniile de
axă
În cazul liniei întrerupte, a liniei punct şi a liniei două puncte lungimea segmentelor şi
a intervalelor dintre acestea trebuie să fie uniformă. Liniile punct şi două puncte
încep şi se termină cu segmente, iar intersecţiile şi schimbările de direcţie ale
acestora se fac pe segmente.

Scara este raportul dintre dimensiunea liniară măsurată pe desen şi dimensiunea
reală a obiectului reprezentat. Scările de reprezentare sunt reglementate de SR EN
5455:1997.
Conform acestui standard scările pot fi:

• de mărire (x:1) când la x milimetri de pe desen îi corespunde un milimetru de pe
piesă; scările de mărire recomandate sunt: 2:1, 5:1, 10:1, 20:1, 50:1;
9
URDEA MIHAELA
• mărime naturală (1:1) când unui milimetru de pe desen îi corespunde un

milimetru de pe piesă;
• de micşorare (1:x) când unui milimetru de pe desen îi corespund x milimetri pe

piesă; scările de micşorare recomandate sunt: 1:2, 1:5, 1:10, 1:20, 1:50, 1:100,
1:200, 1:500, 1:1000, 1:2000, 1:5000, 1:10000.
Notarea scării se face în rubrica corespunzătoare din indicator. La desenele la care

unele proiecţii s-au executat la altă scară decât scara principală a desenului, scara
se notează astfel: în indicator se înscrie scara principală, iar scările diferite de
aceasta se indică lângă sau sub notarea proiecţiilor cărora le corespund.
Alegerea scării depinde de dimensiunea şi complexitatea obiectului reprezentat, de

formatul utilizat şi de necesitatea realizării unei reprezentări cât mai clare.
Aspectul şi dispunerea caracterelor textelor care apar în cadrul unui desen

(completarea indicatorului şi a tabelului de componenţă, condiţii tehnice, note,
observaţii, cote, numere de poziţie) sunt reglementate prin standardul SR ISO
3096:1993 [15].
Caracteristica dimensională semnificativă a scrierii standardizate este h - înălţimea

nominală de scriere şi reprezintă înălţimea literelor majuscule şi a cifrelor. Valorile
standadizate ale înălţimii nominale de scriere sunt: (2,5) ; 3,5 ; 5 ; 7; 10 ; 14 ; 20 mm.
Înălţimea nominală de scriere se alege în funcţie de dimensiunile şi complexitatea
desenului respectiv. In mod curent înălţimea nominală de scriere este 3,5 mm.
Scrierea standardizată poate fi caracterizată din punctul de vedere al orientării şi

lăţimii caracterelor. Din punctul de vedere al orientării caracterelor scrierea poate fi:
- scriere dreaptă – caracterele sunt orientate normal faţ de direcţia de scriere;
- scriere înclinată – caracterele sunt înclinate cu 15º spre dreapta faţă de verticală.
Din punctul de vedere al lăţimii caracterelor scrierea poate fi:
- scriere normală: g = h / 10 (grosimea liniei de scriere reprezintă 1/10 din înălţimea
nominală);
- scriere îngustă: g = h / 14 (grosimea liniei de scriere reprezintă 1/14 din înălţimea
nominală).
LABORATOR 1
Aplicaţii legate de:

- Formatele utilizate în desenul tehnic; dimensiuni, utilizare;
- Elementele obligatorii cu care se inscripţionează orice format;
- Scările utilizate în desenul tehnic;
- Domeniul de utilizare al liniilor subţiri, groase, intermediare;
- Completarea indicatorului.
10
2. REPREZENTAREA ORTOGONALĂ
Scopul desenului tehnic este acela de a reprezenta obiecte din spaţiul tridimensional
pe o foaie de hârtie, astfel încât reprezentarea obţinută să descrie complet, forma şi
dimensiunile obiectului. Metoda folosită este cea a proiecţiilor [4,13].
Cea mai utilizată metodă de proiecţie în desenul tehnic este proiecţia ortogonală,
când direcţia de proiecţie este perpendiculară pe planul de proiecţie (Fig. 2.1).
Fig. 2.1 Proiecţia ortogonală
2.1 DISPUNEREA PROIECŢIILOR. CUBUL DE PROIECŢIE

Determinarea completă ca formă şi dimensiuni a unui obiect se realizează prin
reprezentarea ortogonală pe mai multe plane de proiecţie. Uneori nu sunt suficiente
două sau trei proiecţii, fiind necesare 4, 5, 6 sau chiar mai multe proiecţii, în unele
situaţii fiind nevoie de reprezentări combinate (vederi şi secţiuni) pe aceeaşi
proiecţie.
Modul de dispunere a proiecţiilor ortogonale ale unei piese (vederi şi secţiuni) pe

desenele tehnice poartă numele de dispunerea proiecţiilor şi este reglementată
prin STAS 614:84.
Fig. 2.2 Cubul de proiecţie
11
URDEA MIHAELA
Conform acestui standard planele de proiecţie sunt reprezentate de feţele interioare

ale unui cub numit cub de proiecţie, pe care se proiectează ortogonal obiectul după
direcţiile indicate de săgeţi (Fig. 2.2). Se obţin astfel şase proiecţii diferite denumite
după cum urmează:
- vederea din faţă pentru proiecţia obţinută după direcţia 1, căreia i se mai spune şi
vedere sau proiecţie principală;
- vederea de sus obţinută după direcţia 2;
- vederea din stânga obţinută după direcţia 3;
- vederea din dreapta obţinută după direcţia 4;
- vederea de jos obţinută după direcţia 5;
- vederea din spate obţinută după direcţia 6.
Dispunerea pe desen a proiecţiilor piesei în raport cu proiecţia principală este

determinată de metoda de proiecţie utilizată. În SR ISO 10209-2:1996 sunt definite
două metode de proiecţie:
- metoda primului triedru (metoda europeană) care foloseşte ca simbol grafic de

identificare simbolul din figura 2.3 a;
- metoda celui de-al cincilea triedru (metoda americană) care foloseşte ca
simbol grafic de identificare simbolul din figura 2.3 b.
a b
Fig. 2.3 Simboluri grafice
Simbolul grafic de identificare utilizat se reprezintă într-o rubrică a indicatorului (Fig.

1.3) sau alături de desen.
Amplasarea vederilor obţinute după cele şase direcţii de proiecţie folosind metoda
europeană este prezentată în figura 2.4.
Conform acestei metode vederile sunt dispuse în jurul proiecţiei principale astfel:
- vederea de sus 2 este amplasată sub proiecţia principală;
- vederea din stânga 3 este amplasată în dreapta proiecţiei principale;
- vederea din dreapta 4 este amplasată în stânga proiecţiei principale;
- vederea de jos 5 este amplasată deasupra proiecţiei principale;
- vederea din spate 6 este amplasată în dreapta vederii din stânga sau în stânga
vederii din dreapta, la alegere, specificând acest lucru.
Proiecţia principală (vederea din faţă) se alege astfel încât să reprezinte piesa în
poziţia de funcţionare, iar pe această proiecţie să fie indicate cele mai multe detalii de
formă şi dimensionale. Piesele care pot funcţiona în orice poziţie se reprezintă, de
obicei, în poziţia de prelucrare.
12
Fig. 2.4 Amplasarea vederilor folosind metoda europeană
La alegerea proiecţiei principale se recomandă ca piesa să fie aşezată cu cât mai

multe feţe plane, paralele cu planele de proiecţie pentru a se obţine adevăratele lor
mărimi.
La stabilirea numărului de proiecţii trebuie să se ţină seama de faptul că piesa trebuie

complet reprezentată şi toate dimensiunile care definesc formele geometrice
componente ale piesei trebuie înscrise pe desen, fără a crea greşeli de interpretare
sau citire a desenului.
13
URDEA MIHAELA
LABORATOR 2
DISPUNEREA PROIECŢIILOR
Să se reprezinte în 6 proiecţii piesa din figura 2.5.
Rezolvarea este prezentată în figura 2.6. S-a reprezentat piesa în 6 proiecţii folosind
cubul de proiecţie.
Fig. 2.5
Fig 2.6 Dispunerea proiecţiilor
14
Aplicaţia 2.2
Reprezentaţi în şase proiecţii piesele din figurile 2.7 - 2.10.
Fig. 2.7 Fig. 2.8
Fig. 2.9 Fig. 2.10
Aplicaţia 2.3
Reprezentaţi în trei proiecţii piesele din figurile 2.11 – 2.14.
15
URDEA MIHAELA
Fig. 2.11 Fig. 2.12
Fig. 2.13 Fig. 2.14
Aplicaţia 2.4
Reprezentaţi în trei proiecţii piesele din figurile 2.15 - 2.16.
Fig. 2.15 Fig. 2.16
Să se reprezinte a treia proiecţie cunoscând 2 proiecţii date (Fig 2.17 – 2.20).

Figurile 2.17 şi 2.18 sunt prezentate ca exemplu.
16
a b
Fig. 2.17
a b
Fig. 2.18
b
a
a b
Fig. 2.19 - 2.20
17
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 2.7
Detereminaţi a treia proiecţie pentru piesele din figurile. 2.21 - 2.35.
Fig. 2.21 Fig. 2.22
Fig. 2.23 Fig. 2.24
Fig. 2.25 Fig. 2.26
18
Fig. 2.27 Fig. 2.28
Fig. 2.29 Fig. 2.30
Fig. 2.31 Fig. 2.32
19
URDEA MIHAELA
Fig. 2.33 Fig. 2.34
Fig. 2.35
20
3. REPREZENTAREA AXONOMETRICĂ ORTOGONALĂ

Reprezentarea axonometrică sau perspectiva tehnică este proiecţia paralelă a
unui obiect pe un plan înclinat faţă de axele obiectului sau paralel cu una sau două
din acestea [4,8].
Elementele axonometriei sunt următoarele (Fig. 3.1):

- planul [P], înclinat faţă de axele reperului ortogonal compus din planele [H], [V] şi
[L], pe care se obţine reprezentarea axonometrică - plan axonometric;
- planul axonometric intersectează planele triedrului de proiecţie după segmentele
|AB|, |AC| şi |BC| care formează un triunghi - triunghi axonometric;
- proiecţiile (O1x1), (O1y1), (O1z1) pe planul axonometric ale celor trei axe trirectangulare
(Ox), (Oy) şi (Oz) ale sistemului de proiecţie - axe axonometrice;
Fig. 3.1 Elementele axonometriei ortogonale
Valoarea raportului dintre proiecţia pe planul axonometric a unui segment de pe una

din axele reperului ortogonal (sau de pe o dreaptă paralelă cu aceasta) şi segmentul
ce se proiectează reprezintă coeficientul de deformare al axei respective.
Relaţia fundamentală a axonometriei este următoarea:
cos2α + cos2β + cos2γ = 2 (3.1)
Relaţia permite calculul coeficienţilor de reducere pentru orice tip de reprezentare

axonometrică.
21
URDEA MIHAELA
Reprezentarea ortogonală este reprezentarea pentru care coeficientul de deformare

este mai mic sau cel mult egal cu 1;
Reprezentarea izometrică, pentru care planul axonometric este egal înclinat faţă de
axele dimensionale ale obiectului, iar coeficientul de deformare este acelaşi pentru
toate cele trei axe;
Reprezentare dimetrică, la care planul axonometric este egal înclinat faţă de două
din axele dimensionale ale obiectului, iar coeficientul de deformare este acelaşi
pentru cele două axe;

Dintre reprezentările axonometrice ortogonale cea mai des întâlnită în desenul tehnic
este reprezentarea izometrică, este uşor de construit şi dă o imagine foarte apropiată
de imaginea reală a obiectelor.
În reprezentarea axonometrică izometrică triunghiul axonometric este echilateral,

axele axonometrice formează între ele unghiuri de 1200 şi coeficienţii de reducere
sunt egali. Din relaţia (2.1), rezultă:
2 2
3 cos2α = 2; cos2α = ; cosα = ≅ 0,82 (3.2)
3 3
În practică, pentru simplificarea calculelor şi a construcţiilor grafice, acest coeficient

se aproximează cu 1 (Fig. 3.2), considerând că acest fapt nu modifică în mod
fundamental imaginea lor.
Fig. 3.2 Axele în planul axonometric izometric

În desenul tehnic se utilizează în mod frecvent reprezentarea dimetric frontală. În
acest caz planul axonometric este paralel cu două dintre axele sistemului ortogonal
de referinţă, de obicei cu axele (Ox) şi (Oz). Triunghiul axonometric este un triunghi
isoscel, iar coeficienţii de deformare sunt egali pe axele cu care planul axonometric
este paralel.
22
Fig. 3.3 Axele în planul axonometric dimetric
Se recomandă pentru aceste axe valoarea 1, iar pentru coeficientul de deformare de

pe a treia axă valoarea egală cu 0,5. Axele (O1x1) şi (O1z1) sunt perpendiculare, iar
unghiul dintre axele (O1x1) şi (O1y1) este egal cu 1350 (Fig. 3.3).
Tabelul 3.1 prezintă modul de reprezentare axonometrică, izometrică şi dimetric-

frontală, ale pătratului şi hexagonului [8,9].
Tabelul 3.1
Reprezentare în epură Reprezentare Reprezentare dimetric-
izometrică frontală
23
URDEA MIHAELA
Reprezentarea axonometrică a unui cerc este o elipsă. În tabelul 3.2 s-a exemplificat
reprezentarea axonometrică izometrică a unui cerc.
24
Tabelul 3.2
Reprezentare în epură Reprezentare izometrică
Reprezentarea axonometrică a unui corp se face prin următoarele tehnici [8,9]:

- prin decupare dintr-un poliedru circumscris corpului (Fig. 3.4);
- prin reprezentarea vârfurilor sau a muchiilor lui (Fig. 3.5); metoda este greoaie,
necesită un volum mare de muncă şi este necesară cunoaşterea coordonatelor
vârfurilor;
25
URDEA MIHAELA
- prin intersectarea corpurilor simple care îl compun (Fig. 3.6); se are în vedere
faptul că două plane intersectate de un al treilea plan dau drepte de intersecţie
paralele între ele;
- combinaţii ale metodelor de mai sus.
Orice reprezentare axonometrică porneşte de la reprezentarea ortogonală a piesei,

considerându-se cunoscuţi şi coeficienţii de reducere pe cele trei axe (în cazul
reprezentării izometrice coeficienţii de reducere se consideră egali cu 1.
Fig. 3.4 Axonometrie prin decupare dintr-un poliedru circumscris corpului
Fig. 3.5 Reprezentare axonometrică prin reprezentarea vârfurilor
26
Fig. 3.6 Reprezentare axonometrică prin intersectarea corpurilor simple
În figurile 3.7 şi 3.8 sunt prezentate piese în reprezentare axonometrică.
Fig. 3.7 Fig. 3.8
27
URDEA MIHAELA
LABORATOR 3
REPREZENTAREA AXONOMETRICĂ
Aplicaţia 3.1
Să se reprezinte axonometric piesele reprezentate în 2 proiecţii în figurile 2.19 - 2.35.

Se oferă ca model reprezentările din figurile 3.7 şi 3.8.
Fig. 3.7
28
Fig. 3.8
29
URDEA MIHAELA
4. REPREZENTAREA VEDERILOR, SECŢIUNILOR ŞI

RUPTURILOR
Vederea este reprezentarea în proiecţie ortogonalǎ, pe un plan, a piesei
nesecţionate (STAS 105-87). Vederea conţine conturul aparent al obiectului
reprezentat, precum şi muchiile şi liniile de intersecţie vizibile din direcţia de
proiectare şi se trasează cu linie continuă groasă, muchiile acoperite trasându-se cu
linie întreruptă [4,8,13].
Vederile se pot clasifica astfel:
 În funcţie de direcţia de proiecţie:

- vedere obişnuită, după una din direcţiile de proiecţie (STAS 614-76) (Fig. 4.1);
-
Fig. 4.1 Vedere obişnuită
- vedere particulară, după alte direcţii de proiecţie (Fig. 4.2);
30
- vedere particulară obţinută după direcţiile de proiecţie conform STAS 614-76 dar
dispusă în altă poziţie (Fig. 4.3).
 După proporţia în care se face reprezentarea:

- vedere completă, când proiecţia respectivă reprezintă obiectul în întregime (Fig.
4.1);
- vedere parţială, dacă în proiecţia respectivă numai o parte a obiectului este
reprezentată în vedere, acea parte putând fi limitată de o linie de ruptură sau nu (Fig.
4.4 – vederea din stânga);
Fig. 4.4 Vedere parţială
- vedere locală, când în proiecţia respectivă este reprezentat numai un element

simetric al obiectului în vedere, rabătut, fără linii de ruptură (Fig. 4.4 – canalul de
pană).

Alegerea proiecţiilor se face în aşa fel încât să se evite reprezentarea a prea multe
contururi şi muchii acoperite, precum şi repetarea inutilă a detaliilor. Majoritatea
feţelor plane ale pieselor se preferă să fie paralele cu planele de proiecţie, astfel ele
se proiectează în adevărată mărime.
Proiecţia principală se alege astfel încât să reprezinte piesa în poziţia de
funcţionare şi în această proiecţie să apară cele mai multe detalii de formă ale piesei.
Liniile de axă se reprezintă cu linie-punct subţire, ce depăşeşte cu 2-3 mm conturul

piesei. Axele de simetrie ale găurilor care la scara desenului nu depăşesc 10 mm se
reprezintă cu linie continuă subţire.
31
URDEA MIHAELA
Muchia fictivă (Fig. 4.5, 4.12) reprezintă intersecţia imaginară dintre două suprafeţe
racordate prin rotunjire, se reprezintă cu linie continuă subţire care nu trebuie să
atingă liniile de contur, muchiile reale de intersecţie sau alte muchii fictive.
Fig. 4.5 Muchii fictive
Dacă două muchii fictive foarte apropiate sunt concentrice sau paralele se reprezintă
numai aceea corespunzătoare grosimii mai mici.
Suprafeţe plane, feţele paralelipipedelor, trunchiurilor de piramidă, porţiunilor de

cilindru teşite plan având formă de patrulater se reprezintă prin trasarea cu linie
continuă subţire a două diagonale (Fig. 4.6).
Fig 4.6 Suprafeţe plane
Reprezentarea porţiunilor striate, ornamentate se reprezintă cu linie subţire pe o

mică porţiune din interiorul suprafeţei respective (Fig. 4.7).
Fig 4.7 Reprezentarea porţiunilor striate
32
Reprezentarea detaliilor: dacă scara utilizată la reprezentarea unei piese nu

permite citirea cu suficientă claritate a unor porţiuni din ea, acea porţiune se
reprezintă în detaliu, adică se încadrează cu un cerc (identificat printr-o literă)
reprezentat cu linie continuă subţire după care, într-o zonă liberă a desenului, se
reprezintă acea porţiune la o scară mărită, alături înscriindu-se litera de identificare şi
scara la care s-a executat detaliul.
Fig. 4.8 Reprezentarea detaliilor
Obiectele simetrice care admit unul sau două plane de simetrie se pot reprezenta
pe jumătate, respectiv pe sfert. Axele de simetrie se intersectează, în acest caz, la
fiecare capăt cu două liniuţe paralele trasate cu linie continuă subţire perpendiculare
pe linia de axă (Fig. 4.4).
Elementele identice aşezate simetric pot fi reprezentate complet o singură dată

(Fig. 4.9), pe o mică porţiune (Fig. 4.10), sau în poziţii extreme (Fig. 4.11), în rest
fiind reprezentate simplificat. Numărul, forma şi poziţia elementelor se cotează sau
se indică în câmpul desenului.
Fig. 4.9 Fig. 4.10 Fig 4.11
Direcţiile de proiecţie se indică pe desen printr-o săgeată perpendiculară pe

suprafaţa care se proiectează şi având vârful orientat spre aceasta în următoarele
cazuri:
- vederile obişnuite (Fig. 4.2, 4.3);
- vederile parţial rotite (Fig. 4.12), planul auxiliar pe care se face reprezentarea este
rotit până devine paralel cu unul din planele de proiecţie, obţinându-se astfel
adevărata formă şi mărime a piesei. Deasupra proiecţiei obţinute prin rotire se indică
33
URDEA MIHAELA
litera majusculă urmată de simbolul grafic care indică faptul că proiecţia este
reprezentată prin rotire.
Fig. 4.12

Secţiunea (STAS 105-87) este reprezentarea în proiecţie ortogonală pe un plan a
unui obiect după intersectarea acestuia cu o suprafaţă fictivă de secţionare şi
îndepărtarea imaginară a părţii obiectului situată între observator şi suprafaţa de
secţionare (Fig. 4.13).
În secţiune, atât muchiile de contur aparent cât şi muchiile de contur interior se

desenează cu linie continuă groasă. Nervurile mai înguste de 8 mm nu se
secţionează (Fig. 4.13).
Fig. 4.13 Reprezentarea secţiunilor
34
Traseul de secţionare este urma suprafeţei de secţionare pe planul de proiecţie.

Acesta se trasează cu linie punct mixtă, având la capete şi în locurile de schimbare a
direcţiei segmente de dreaptă trasate cu linie continuă groasă. Direcţia de proiecţie
se indică prin două săgeţi care se sprijină pe capetele îngroşate (Fig. 4.13).
Părţile pline ale piesei secţionate se haşurează, pentru materiale metalice, cu linii
continue subţiri, echidistante, înclinate la 450 spre stânga sau spre dreapta faţă de
una din liniile de contur sau de axă, sau faţă de chenarul desenului. Dacă înclinarea
haşurilor ar coincide cu cea a liniei de contur sau a liniei de axă, haşurile se execută
înclinate la 300 faţă de acestea (Fig. 4.17) [12,13].
Dacă pe acelaşi desen se reprezintă mai multe secţiuni ale aceleiaşi piese, ele se
haşurează la fel. Secţiunile pieselor a căror lăţime, pe desen, nu depăşeşte 2 mm pot
fi evidenţiate prin înnegrire completă.
După modul de reprezentare secţiunile se clasifică:

- secţiune propriu-zisă, dacă se reprezintă numai figura rezultată prin intersectarea
obiectului cu suprafaţa de secţionare (Fig. 4.14), utilizată pentru reducerea spaţiului
desenului şi realizarea unei economii de timp şi materiale la reprezentarea unor
forme simple ale piesei: canale de pană, caneluri, nervuri, spiţe, profile laminate;
- secţiune cu vedere, dacă se reprezintă şi partea piesei situată în spatele planului

de secţiune (Fig. 4.14).
Fig. 4.14 Secţiuni
După poziţia suprafeţei de secţionare faţă de planul orizontal de proiecţie se

definesc:
- secţiune orizontală, dacă suprafaţa de secţionare este paralelă cu planul orizontal
de proiecţie (Fig. 4.15);
- secţiune verticală, dacă suprafaţa de secţionare este perpendiculară pe planul
orizontal de proiecţie (Fig. 4.16);
- secţiune particulară, dacă suprafaţa de secţionare are o poziţie particulară faţă de
planul orizontal de proiecţie (Fig. 4.17).
35
URDEA MIHAELA
După poziţia suprafeţei de secţionare faţă de axa principală a obiectului secţiunile se

clasifică:
- secţiune longitudinală, dacă suprafaţa de secţionare conţine sau este paralelă cu
axa obiectului (Fig. 4.16, 4.17);
Fig. 4.15 Fig. 4.16 Fig. 4.17
- secţiune transversală, dacă suprafaţa de secţionare este perpendiculară pe axa

obiectului (Fig. 4.15).
După proporţia în care se face secţionarea se deosebesc:

- secţiune completă, dacă obiectul este reprezentat în întregime în secţiune (Fig.
4.16, 4.17);
- secţiune parţială, când numai o parte a piesei este reprezentată în secţiune, fiind
separată de restul piesei printr-o linie de ruptură (Fig. 4.18, 4.19).
Fig. 4.18 Secţiune parţială Fig. 4.19 Secţiune parţială
Reprezentarea jumătate vedere – jumătate secţiune reprezintă un caz particular al

secţiunii parţiale. Un obiect simetric este reprezentat jumătate în vedere şi jumătate
în secţiune, separate între ele prin axa de simetrie de-a lungul căreia a fost secţionat
obiectul (Fig. 4.20).
Vederea se va reprezenta deasupra axei piesei în proiecţia pe planul orizontal şi în

stânga axei piesei în reprezentarea pe planele vertical şi lateral.
După forma suprafeţei de secţionare:
36
Fig. 4.20 Fig. 4.21
- secţiune plană, dacă suprafaţa de secţionare este un plan (Fig. 4.15, 4.16, 4.17);
- secţiune frântă, dacă suprafaţa de secţionare este formată din două sau mai
multe plane consecutiv concurente sub un unghi diferit de 900; planul înclinat se
rabate până când devine paralel cu planul de proiecţie, astfel încât secţiunea să nu
apară deformată (Fig. 4.21);
- secţiune în trepte, dacă suprafaţa de secţionare este formată din două sau mai
multe plane paralele (Fig. 4.22); la acest tip de secţiuni se recomandă ca haşurile
corespunzătoare treptelor învecinate să fie decalate cu ½ pas;
- secţiune cilindrică, dacă suprafaţa de secţionare este cilindrică, iar secţiunea este
desfăşurată pe unul din planele de proiecţie (Fig. 4.23); în acest caz, lângă
denumirea secţiunii se plasează şi simbolul de desfăşurare.
Fig. 4.22 Fig. 4.23
La rândul lor, secţiunile propriu-zise se clasifică astfel:

- secţiunea deplasată se reprezintă (deplasată) de-a lungul traseului de secţionare
în afara conturului piesei (Fig. 4.24 b);
- secţiunea suprapusă se reprezintă direct peste vederea respectivă cu linie
continuă subţire, iar traseul de secţionare cu linie punct subţire, el reprezentând şi
axa de simetrie a secţiunii (Fig. 4.25 a);
- secţiunea intercalată se reprezintă în intervalul de ruptură dintre cele două părţi
ale aceleiaşi vederi (Fig. 4.25 b).
37
URDEA MIHAELA
Fig. 4.24 Fig. 4.25

Rupturile se folosesc în cazul reprezentării pe desen a pieselor lungi, de secţiune
constanta sau uniform variabilă, în scopul utilizării raţionale a spaţiului de desenare
(Fig. 4.26) sau reprezentarea unor vederi sau secţiuni parţiale, pentru a scoate în
evidenţă anumite părţi acoperite ale unei piese a cărei secţionare totală nu este
necesară (Fig. 4.27).
Urma suprafeţei de ruptură pe planul de proiecţie se numeşte linie de ruptură cu

următoarea formă:
- pentru materiale metalice, linie continuă subţire ondulată;
- pentru lemn, zig-zag.
Pentru evitarea confuziilor, linia de ruptură nu trebuie să coincidă cu o muchie sau o

linie de contur a piesei, sau să fie trasată în continuarea acesteia.
Fig. 4.26 Rupturi la piesele lungi Fig. 4.27 Reprezentarea rupturilor
38
LABORATOR 4
REPREZENTAREA PIESELOR SIMPLE, PLACILOR
Să se reprezinte în secţiune placa din figura 4.28 a, reprezentată în doua proiecţii.

Rezolvarea este figura 4.28 b. Placa se va desena fără cote, acestea fiind necesare
construcţiei la scară. Pentru reprezentarea secţiunii se ataşează, în vederea principală,
traseul de secţionare A-A. Zona secţionată va fi haşurată.
Fig. 4.28
39
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 4.2
Să se reprezinte în secţiunea A-A plăcile din figurile 4.29, 4.30 cu necesitatea realizării
unor rupturi în zona găurilor, pentru vizualizarea corectă a acestora.
Fig. 4.29
Fig. 4.30
40
Să se reprezinte în secţiune placa din figura 4.31 a, reprezentată în doua proiecţii.

Rezolvarea este figura 4.31 b.
reprezentarea secţiunii în trepte se ataşează, în vederea principală, traseul de
secţionare A-A. Zona secţionată va fi haşurată prin decalarea haşurului în zona de
Fig. 4.31
41
URDEA MIHAELA
Să se reprezinte în secţiune placa din figura 4.32 b, reprezentată în doua proiecţii.

Rezolvarea este secţiunea din figura 4.32 a.
reprezentarea secţiunii în trepte se ataşează, în vederea principală, traseul de
secţionare A-A. Zona secţionată va fi haşurată prin decalarea haşurului în zona de
Fig. 4.32
Să se reprezinte în secţiune placa din figura 4.33 b, reprezentată în doua proiecţii. Placa
reprezentarea secţiunii se ataşează, în vederea principală, traseul de secţionare A-A.
Planele înclinate se rabat până când devin paralele cu planul de proiecţie, astfel încât
secţiunea să nu apară deformată. Se va obţine secţiunea din figura 4.33 a, notată A-
A.
42
Fig. 4.33
Aplicaţia 4.6
Să se reprezinte în secţiune placa din figura 4.34, reprezentată în doua proiecţii. Placa
Fig. 4.34
43
URDEA MIHAELA
Să se reprezinte într-o secţiune posibilă placa din figura 4.35. Se oferă o rezolvare a
problemei. Secţiunea în această situaţie va fi paralelă cu traseul de secţionare.
Fig. 4.35
Aplicaţia 4.8
Să se reprezinte o secţiune posibilă A-A pentru plăcile din figurile 4.36, 4.37.
Fig. 4.36
44
Fig. 4.37
Aplicaţia 4.9
Să se reprezinte în secţiune placa din figura 4.38, reprezentată în doua proiecţii. Placa
Fig. 4.38
45
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 4.10
Să se reprezinte în secţiune ( A-A) plăcile din figurile 4.39, 4.40, 4.41, aflate iniţial în
doua proiecţii. Placa se va desena fără cote, acestea fiind necesare construcţiei la
scară.
Fig. 4.39
Fig. 4.40
46
Fig. 4.41
Aplicaţia 4.11
Să se reprezinte în secţiune (A-A) plăcile din figurile 4.42, 4.43 aflate iniţial în doua
proiecţii. Placa se va desena fără cote, acestea fiind necesare construcţiei la scară.
Fig. 4.42 Fig. 4.43
47
URDEA MIHAELA
Fig. 4.44 Fig. 4.45
Aplicaţia 4.12
Să se reprezinte placa din figura 4.46 în două proiecţii, vedere de sus şi secţiune în
trepte prin toate cele 3 găuri străpunse.
Fig. 4.46
48
5. COTAREA
Cotarea reprezintă înscrierea pe desen a dimensiunilor necesare executării şi
funcţionării unei piese (SR ISO 129:1994). Modul de cotare depinde de tipul desenului
(de execuţie, de ansamblu, de operaţie, de prezentare, etc.), cât şi de gradul de detaliere
al acestuia
Cotele (Fig. 5.1) se definesc astfel:

- cote funcţionale (F), esenţiale pentru funcţionarea piesei;
- cote nefuncţionale (NF), esenţiale pentru executarea piesei, (nu sunt esenţiale
pentru funcţionarea piesei);
- cote auxiliare (Aux), cu caracter informativ, care decurg din alte valori indicate pe
desen şi se indică între paranteze.
Fig. 5.1 Cotele
Elementele cotării sunt definite in figura următoare (Fig. 5.2):
Fig. 5.2 Elementele cotării

49
URDEA MIHAELA
Linia de cotă se trasează cu linie continuă subţire, dreaptă, paralelă cu elementul la

care se referă, egală cu acesta. Liniile de cotă se trasează continuu chiar şi pentru
piesele reprezentate întrerupt (fig. 5.3). Nu se admite folosirea liniei de contur sau a
liniei da axă drept linie de cotă.
Fig. 5.3 Linia de cotă Fig. 5.4 Linia ajutatoare de cotă oblică
Liniile ajutătoare de cotă se trasează cu linie continuă subţire, sunt perpendiculare,

în general, pe elementul cotat (deci şi pe liniile de cotă), depăşesc cu 2…3 mm liniile
de cotă. Pot fi trasate oblic, dar paralele între ele (Fig. 5.4). Ca linii ajutătoare de cotă
pot fi folosite şi liniile de contur sau de axă.
Fig. 5.5 Scrierea cotelor Fig. 5.6 Scrierea cotelor
Cotele se înscriu în ordine crescătoare de la piesă spre exterior, lăsând între ele o
distanţă convenabilă (minim 5 mm), astfel încât desenul să fie uşor de citit (Fig. 5.5).
Liniile ajutătoare de cotă şi liniile de cotă nu trebuie să se intersecteze între ele sau
cu alte linii ale desenului, dar nici o linie nu trebuie întreruptă.
Pentru piesele reprezentate în secţiune (Fig. 5.6) sau piesele reprezentate jumătate
vedere – jumătate secţiune (Fig. 5.1), cotele referitoare la exteriorul piesei se vor
înscrie deasupra secţiunii, iar cele referitoare la interior dedesubtul acesteia.
Liniile de indicaţie servesc la precizarea pe desen a unor prescripţii, a unor notaţii

convenţionale sau la înscrierea unor cote care, din lipsă de spaţiu, nu se pot înscrie
deasupra liniei de cotă (Fig. 5.7).
50
Fig. 5.7 Linii de indicaţie
Extremităţile liniei de cotă pot fi: săgeată, bară oblică sau punct în cazul în care se
indică originea. Săgeata este reprezentată prin două linii scurte care formează un
unghi cu deschiderea cuprinsă între 150 şi 900. Săgeata poate fi deschisă sau
închisă, înnegrită sau nu (fig. 5.8 a).
a b c
Fig. 5.8 Extremităţile liniei de cotă
Săgeata se poate înlocui cu punct (fig. 5.7 c) sau cu bară oblică (fig. 5.8 b) trasată
cu linie subţire şi înclinată la 450 în cazul în care intervalul foarte mic nu permite
înscrierea săgeţii.
Dimensiunea săgeţilor trebuie să fie proporţională cu dimensiunea desenului şi este

aceeaşi pe tot desenul. La ambele capete ale liniei de cotă se trasează în general
săgeţi. Linia de cotă se termină doar la unul din capete cu săgeată în următoarele
situaţii:
- la cotarea unei raze (fig. 5.9);
- la cotarea dimensiunilor interioare ale pieselor reprezentate jumătate vedere –
jumătate secţiune (fig. 5.1);
- la cotarea alternativă a unor elemente ce presupun linii lungi de cotă, greu de urmărit
(fig. 5.10).
Fig. 5.9 Fig. 5.10
51
URDEA MIHAELA
Punctul de origine este reprezentat printr-un cerc neînnegrit având diametrul de 3

mm (Fig. 5.8 c).
Valoarea cotei reprezintă valoarea numerică a dimensiunii cotate exprimată în

unităţi corespunzătoare. Dimensiunile liniare se exprimă în milimetri, simbolul unităţii
de măsură nu se înscrie după cota respectivă.
Cotele se înscriu pe desen cu caractere arabe suficient de mari pentru a asigura o

bună lizibilitate a desenului. Ele se plasează la 1…2 mm deasupra liniei de cotă,
paralel cu aceasta, astfel încât să poată fi citite de jos sau din dreapta desenului (Fig.
5.11 a).
Valorile unghiurilor pot fi orientate conform figurii 5. 11 b, c.
a b c
Fig. 5.11 Dispunerea cotelor
La cotarea dimensiunilor unghiulare sau a dimensiunilor liniare exprimate în alte

unităţi de măsură (Fig. 5.12), se înscrie simbolul unităţii de măsură corespunzătoare.
Fig. 5.12 Dispunerea cotelor unghiulare şi în alte unităţi de masură
Simbolurile sunt utilizate pentru o interpretare corectă a desenului:

- indică prezenţa unei suprafeţe pătrate şi reprezintă latura pătratului (Fig. 5.13);
- = trasat deasupra unei linii de cotă, fără înscrierea valorii numerice, indică
egalitatea a două cote alăturate (Fig. 5.13).
- φ sau Φ înscris înaintea unei cote indică prezenţa unei suprafeţe cilindrice şi
reprezintă diametrul acesteia (Fig. 5.14);
- R înscris înaintea unei cote indică o rază de curbură (Fig. 5.14);
- SR sau SΦ indică raza sau diametrul unei sfere (fig. 5.14);
- ∩ înscris deasupra unei cote reprezintă lungimea unui arc de cerc (fig. 5.15)
52
Fig. 5.13 Fig. 5.14 Fig. 5.15

Conicitatea este raportul dintre diferenţa diametrelor a două secţiuni normale la axa
conului şi distanţa dintre ele. Conicitatea poate fi cotată indicând trei dintre cele patru
elemente care caracterizează porţiunea conică: diametrul mare, diametrul mic,
unghiul de înclinare al generatoarei conului şi lungimea conicităţii (Fig. 5.16 a), sau
poate fi cotată şi prin folosirea unui simbol grafic ce reprezintă un triunghi orientat cu
vârful spre vârful conicităţii, care se aşează pe o linie de indicaţie având vârful săgeţii
pe generatoarea conului şi este urmat de valoarea conicităţii (Fig. 5.16 b).
Fig. 5.16 Cotarea conicităţilor
Teşiturile sunt conicităţi având bazele foarte mari în raport cu lungimea lor. Teşiturile
se cotează indicând lungimea şi unghiul sub care sunt executate (Fig. 5.17). Dacă
unghiul este de 450 cotarea poate fi simplificată.
Fig. 5.17 Cotarea tesiturilor exterioare
53
URDEA MIHAELA
a b c
Fig. 5.18 Cotarea tesiturilor interioare
Teşiturile interioare se cotează şi conform figurilor 5.18 a, b.
La elementele identice dispuse succesiv la distanţe egale între ele se cotează un

singur element, indicând numărul lor şi distanţa dintre ele conform figurilor 5.19 sau
5.20.
Fig. 5.19 Fig. 5.20
Se definesc următoarele principii de cotare:
- Toate informaţiile dimensionale necesare pentru definirea clară şi completă a unei

piese trebuie înscrise pe desen.
- Fiecare element se cotează o singură dată şi anume pe vederea sau secţiunea
care reprezintă cel mai clar elementul respectiv.
- Cotele funcţionale trebuie înscrise, pe cât posibil, direct pe desen şi nu trebuie să
rezulte din însumarea altor cote.
- Cotele nefuncţionale trebuie înscrise în modul cel mai convenabil pentru execuţie
sau verificare.
- Prioritatea de înscriere a cotelor este: cote de gabarit, cote funcţionale, cote de
prelucrare, cote necesare definirii formei geometrice a piesei.
54

Se cunosc, în funcţie de tehnologia de execuţie a piesei şi de posibilităţile de
măsurare a cotelor, următoarele metode de cotare:
Cotarea în serie (lanţ) (Fig. 5.21) presupune aşezarea cotelor cap la cap, înlănţuite,
indiferent de bazele de cotare luate ca referinţă. Metoda se aplică în special la
cotarea pieselor turnate sau forjate sau la cotarea desenelor de construcţii
industriale, prezentând dezavantajul însumării abaterilor în cazul dimensiunilor
tolerate.
Fig. 5.21 Cotarea în serie
Cotarea faţă de un element comun (cotare tehnologică) (Fig. 5.22) constă în

folosirea aceleiaşi baze de cotare pentru toate dimensiunile constitutive ale piesei,
ţinând seama de considerente de ordin tehnologic. Pentru piese de complexitate
sporită se pot folosi două sau chiar trei baze de cotare. Această metodă este
recomandată în cazul cotării pieselor obţinute prin prelucrări mecanice, deoarece nu
sunt necesare calcule pentru stabilirea cotelor aferente prelucrării.
Fig. 5.22 Cotarea tehnologică
Cotarea combinată este cea mai utilizată metodă de cotare şi constă în combinarea,
după necesităţi, a celorlalte metode de cotare.
55
URDEA MIHAELA
Exemple de cotare sunt ilustrate în figurile 5.23 - 5.26.
Fig. 5.23 Exemplu de cotare bucşă
Fig. 5.24 Exemplu de cotare
56
Fig. 5.25 Exemplu de cotare placa
Fig. 5.26 Exemplu de cotare arbore
57
URDEA MIHAELA
LABORATOR 5
COTAREA PIESELOR
Aplicaţia 5.1
Să se coteze plăcile din figurile 5.27, a,b.
a b
Fig. 5.27
Aplicaţia 5.2
Să se coteze placa din figura 5.28, tinând cont de ambele proiecţii.
Fig. 5.28
58
Aplicaţia 5.3
Să se coteze piesele gen bucşă din figurile 5.29, a,b,c.
a b c
Fig. 5.29
Aplicaţia 5.4
Să se coteze arborii din figurile 5.30 - 5.32.
Fig. 5.30
Fig. 5.31
59
URDEA MIHAELA
Fig. 5.32
Aplicaţia 5.5
Să se reprezinte şi să se coteze piesele din figurile alăturate [14] (Fig 5.33, 5.35).
Fig. 5.33 Fig. 5.34
Fig. 5.35
60
6. REPREZENTAREA ŞI COTAREA LOCAŞURILOR ÎN PLĂCI

realizate în piese prismatice (Fig. 6.1). Pentru exemplificare se prezintă un corp secţionat, în
care sunt executate mai multe locaşuri (Fig. 6.2).
Fig. 6.1 Locaşurile cilindrice şi conice
Fig. 6.2
7. REPREZENTAREA ŞI COTAREA FLANŞELOR
Flanşele sunt organe de maşini ce fac legătura între două piese (conducte, piese ale unei
maşini, instalaţii etc). Această legătură este una demontabilă, realizată prin şuruburi sau
prezoane.
Constructiv, flanşele trebuie să aibă o suprafaţă plană pentru aşezarea garniturii de

etanşare, o gaură centrală coaxială cu găurile pieselor pe care le leagă şi găuri de
prindere. Pentru reprezentarea flanşelor în desen sunt necesare, de obicei, două proiecţii
(o vedere şi o secţiune).
Principalele tipuri de flanşe întâlnite în construcţia de maşini, modul lor de reprezentare şi

cotare sunt detaliate în tabelul 7.1.
61
URDEA MIHAELA
Tabelul 7.1
Tipul flanşei Reprezentare
Flanşă circulară
Flanşă
dreptunghiulară
62
Flanşă pătrată
Flanşă ovală
Flanşă
triunghiulară
63
URDEA MIHAELA
LABORATOR 6-7
DESENAREA FLANŞELOR
Să se deseneze flanşele din figurile 7.1-7.4, urmărind cotele din ambele proiecţii.
Fig. 7.1
Fig. 7.2
64
Fig. 7.3
Aplicaţia 7.2
Să se coteze flanşa din figura 7.4
Fig. 7.4
65
URDEA MIHAELA
8. REPREZENTAREA PIESELOR FILETATE –Convenţii

generale (SR EN ISO 6410-1/2/3:2002)
Filetul este o nervură elicoidală dispusă pe o suprafaţă de rotaţie cilindrică (filet cilindric) sau
conică (filet conic), la exterior (filet exterior) sau la interior (filet interior). Filetul participă la
realizarea unor imbinări demontabile, denumite îmbinări filetate, tip şurub-piuliţă.
Filetele exterioare se prelucrează cu filiera, prin rulare între bacuri sau pe strung (cu un cuţit
pentru filet exterior). Filetele interioare se prelucrează cu tarodul, sau pe strung (cu un cuţit
pentru filet interior, după prelucrarea găurii). Înainte de filetare piesele se teşesc, permiţând
centrarea tarodului sau filierei.
Piese filetate pot fi cu degajare, necesară ieşirii cuţitului de filetat sau cu ieşiere când ultima
spiră a filetului nu poate fi utilizată. Ultima spiră completă a filetului defineşte lungimea
funcţională a acestuia sau sfârşitul filetului (lungimea de înşurubare).
8.1 ELEMENTELE FILETELOR (SR ISO 6410-1:2002)

Elementele principale ale filetelor (Fig. 8.1):
− profilul filetului, determinat de forma secţiunii transversale (v. tabelul 8.4);

− pasul filetului p reprezintă distanţa dintre două flancuri consecutive, situate într-un plan
axial, de aceeaşi parte a filetului;
− unghiul de înclinare al flancului filetului α reprezintă unghiul dintre două flancuri
adiacente ale filetului;
− înălţimea filetului t, măsurată în plan axial, reprezintă distanţa dintre vârful şi fundul
filetului;
− vârful filetului se referă la diametrul exterior (d) al filetului exterior şi la diametrul interior
(D) al filetului interior;
− fundul filetului se referă la diametrul interior (d1) al filetului exterior şi la diametrul exterior
(D1) al filetului interior.
Fig. 8.1
66
− În funcţie de forma transversală a spirei, filetele se împart în filet triunghiular, filet

pătrat, filet trapezoidal, filet fierăstrău, filet rotund, filet Edison (Tabelul 8.1);
− După sensul înclinării spirei: filet dreapta şi filet stânga;
− După sistemul de măsurare: filet metric şi filet în ţoli (inch); 1 inch = 1” = 25,4 mm;
− După numărul de începuturi: filete simple (cu un singur început) sau cu 2...6
începuturi;
− După mărimea pasului: filet fin, normal şi cu pas mare.
Tabelul 8.1
Forma Secţiunea Forma Secţiunea
profilului transversală profilului transversală
Triunghiular Fierăstrău
Pătrat Rotund
Trapezoidal Edison
Piesele filetate uzuale sunt piuliţele şi şuruburile (Fig. 8.2).
Fig. 8.2
Filetul se reprezintă convenţional. Convenţia de reprezentare este aceeaşi, indiferent de tipul

filetului (Tabel 8.2).
67
URDEA MIHAELA
Tabel 8.2
Observaţii:
68
− Lungimea funcţională a filetelelor exterioare reprezentate în secţiune este marcată cu

linie întreruptă.
− Dacă filetul se termină cu degajare linia de sfârşit nu se reprezintă.
− Teşitura de la capătul filetului nu se reprezintă în vedere frontală.
Cotarea filetelor constă în înscrierea pe desen a următoarelor elemente:
Diametrul nominal al filetului (d sau D), precedat de un simbol care reprezintă profilul
filetului:
− M – metric,
− W (Whitworth) - în ţoli,
− G – în ţoli pentru gaz,
− Pt – pătrat,
− Tr – trapezoidal,
− S – fierăstrău,
− Rd – rotund,
− E – Edison,
− KM – conic metric,
− KW – conic în ţoli;
Lungimea funcţională a filetului, care în cazul filetelor cu degajare include şi degajarea;
Pasul filetului care se specifică pe desen doar dacă este diferit de pasul normal, alături de
dimensiunea nominală (fig. 8.3);
Numărul de începuturi se indică sub cota ce reprezintă dimensiunea nominală doar în cazul
în care filetul are mai multe începuturi (fig. 8.3);
Sensul filetului se indică doar pentru filetul pe stânga (fig. 8.4);
La filetele conice standardizate linia de cotă se trasează aproximativ la jumătatea lungimii

utile a filetului şi se notează cu simbolul K (fig. 8.5).
Fig. 8.3 Fig. 8.4 Fig. 8.5
69
URDEA MIHAELA
Tabelul 8.3
Tipul filetului Vedere şi/sau secţiune Vedere şi/sau secţiune
longitudinală transversală
Filet exterior conic
70
Filet interior conic
Observaţie:
Cotele înscrise între paranteze pe vederile sau secţiunile laterale se referă la faptul că ele
au mai fost indicate şi în vederile sau secţiunile longitudinale corespunzătoare, deci nu
erau necesare. Au fost reprezentate, totuşi, pentru exemplificarea cotării filetelor în
proiecţie laterală, atunci când acestea nu pot fi cotate în proiecţie longitudinală.
În figurile 8.6 - 8.9 sunt reprezentate şuruburi cu cap hexagonal şi cap necat cu locaş
hexagonal (cu cap inbus). Cotele sunt doar pentru o reprezentare corectă a şuruburilor.
Fig. 8.6 Fig. 8.7
Fig. 8.8 Fig. 8.9
În cazul pieselor filetate cu feţe exterioare hexagonale, se recomandă reprezentarea lor

n vederea principală prin trei feţe ale prismei hexagonale. În secţiune longitudinală planul
de secţionare va trece prin vărfurile hexagonului. Aceste piese se vor reprezenta jumatate
vedere jumatate secţiune.
71
URDEA MIHAELA
Pentru cotarea corectă a hexagonului (deschiderea de cheie) se va folosi a doua vedere .

În figurile 8.10 - 8.11 sunt prezentate piuliţe, reprezentate jumătate vedere jumătate
secţiune.
a b
Fig. 8.10
În figura 8.11 a se prezintă un dop filetat. În figurile 8. 11 b, c sunt prezentate două

posibile reprezentări, varianta b cu ruptură (preferată), fiindcă gaura interioară nu este
străpunsă şi varianta c, jumătate vedere jumătate secţiune.
b c
Fig. 8.11
72
LABORATOR 8
DESENAREA PIESELOR FILETATE
Să se reprezinte piesele filetate cotate din figurile 8.12 – 8.14.
Fig. 8.12
Fig. 8.13
Fig. 8.14
73
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 8.2
Să se coteze bucşa hexagonală filetată din figura următoare (Fig. 8.15).
Fig. 8.15
Aplicaţia 8.3
Să se reprezinte bucşa din figura 8.16 jumatate vedere jumatate secţiune, înlocuind
suprafaţa cilindrică de ∅100 cu o suprafaţă hexagonală.
Observaţii:
Se va reprezenta piesa jumătate vedere jumătate secţiune şi se va reprezenta şi vederea
din stânga.
Fig. 8.15
Aplicaţia 8.4
Să se reprezinte piesa din figura 8.11.
Aplicaţia 8.5
Să se reprezinte piesele filetate conform schemelor din figurile alăturate.
74
Fig. 8.16 Fig. 8.17
Fig. 8.18 Fig. 8.19
75
URDEA MIHAELA
9. REPREZENTAREA ASAMBLĂRILOR FILETATE

Asamblările filetate sunt asamblări demontabile utilizate frecvent în construcţia de
maşini; se realizează prin intermediul a două piese filetate conjugate, una filetată la
exterior numită şurub, cealaltă filetată la interior numită piuliţă (sau piesă cu rol de piuliţă).
Convenţia de reprezentare a filetului în asamblarea filetată respectă aceleaşi reguli de la

reprezentarea filetelor; pe porţiunea asamblată filetul se reprezintă o singură dată şi
anume pe piesa cu filet exterior (Fig. 9.1).
Fig. 9.1 Asamblare filetată cu şurub şi piuliţă
Desenul de ansamblu este reprezentarea grafică a unei mulţimi de elemente îmbinate

organic şi funcţional cu scopul de a forma un mecanism, un dispozitiv, o maşină sau o
instalaţie. Regulile de reprezentare într-un desen de ansamblu sunt prezentate n
capitolul 14.
Asamblările filetate cu şuruburi şi piuliţe, pentru o strângere corectă sau o asigurare

împotriva desfacerii, conţin şaibe.
Şurubul este piesa compusă din capul şurubului şi tija filetată (tabelul 9.1).
Prezon - în cazul în care şurubul nu are cap şi este prevăzut la ambele capete cu filete
exterioare ( tabelul 9.1).
Ştift filetat - tija filetată şi un locaş interior pentru strângere (tabelul 9.1).
Şuruburile se deosebesc în fucţie de forma capului, forma vârfului şi tipul filetului. Capul
şurubului poate fi hexagonal, pătrat, striat, cilindric crestat, tronconic crestat, semirotund
crestat, cilindric cu locaş hexagonal.
Piuliţa este piesa prevăzută cu filet interior. Piuliţele se deosebesc după forma exterioară,
tipul filetului şi precizia de execuţie. Cele mai întâlnite piuliţe sunt hexagonale, cu creneluri,
cu caneluri (tabelul 9.2).
Asigurarea asamblărilor filetate împotriva desfacerii se face utilizând elemente de

siguranţă, care pot fi şaibă plată, şaibă Grower, şaibă de siguranţă cu aripioare, şaibă de
siguranţă cu cioc (tabelul 9.3).
76
Tabelul 9.1
Tipul de şurub Reprezentare
Şurub cu cap
hexagonal
Şurub cu cap
pătrat
Şurub cu cap
striat
Şurub cu cap
cilindric cu
crestătură
Şurub cu cap
tronconic cu
crestătură
77
URDEA MIHAELA
Şurub cu cap
semirotund cu
crestătură
Şurub cu cap
cilindric cu
locaş hexagonal
Prezon
Ştift filetat
Tabelul 9.2
Tipul de piuliţă Reprezentare
Piuliţă
hexagonală
Piuliţă cu
creneluri
78
Piuliţă cu
caneluri
Tabelul 9.3
Tipul de saibă Reprezentare
Şaibă plată
Şaibă Grower
Şaibă de
siguranţă cu
aripioare
Şaibă de
siguranţă cu cioc
Se recomandă ca şuruburile şi piuliţele cu cap hexagonal să se reprezinte în vedere

principală cu trei feţe vizibile, iar în secţiune longitudinală planul de secţiune să treacă prin
vârfurile hexagonului.
Asamblările filetate se regăsesc, în general, în componenţa oricărei construcţii mecanice,

apreciindu-se că peste 60% din piesele unei maşini au filete.
Asamblările filetate sunt realizează forţe de strângere mari cu forţe de acţionare relativ
mici; permit o montare şi o demontare uşoară; au un cost relativ redus datorită execuţiei în
serie mare, în fabrici specializate, pe utilaje de înaltă productivitate; asigură
79
URDEA MIHAELA
interschimbabilitatea, datorită standardizării şi tipizării pe plan naţional şi internaţional; sunt

sigure în exploatare. Ca un dezavantaj, asamblările filetate necesită elemente
suplimentare pentru asigurarea împotriva autodesfacerii şi nu se poate stabili cu precizie
mărimea forţei de strângere realizată.
În figurile 9.2 - 9.4 sunt exemplificate: asamblarea cu şurub hexagonal, şaibă Grower şi piuliţă
hexagonală, asamblarea cu şurub cu cap cilindric înecat cu crestătură, asamblarea cu şurub cu
cap tronconic înecat cu crestătură, asamblarea cu şurub cu cap hexagonal şi şaibă plată,
asamblarea cu prezon.
Fig. 9.2 Fig. 9.3 Fig. 9.4
Fig. 9.5 Fig. 9.6
80
LABORATOR 9
ASAMBLĂRI FILETATE
Să se deseneze piesele filetate din figura 9.7.

Să se asambleze piesele. Va rezulta recordul olandez din figurile 9.8 – 9.9.
Fig. 9.7
81
URDEA MIHAELA
1
2
3
4
82
Aplicaţia 9.2
Să se deseneze piesele filetate din figura 9.10 şi să se asambleze.
83
URDEA MIHAELA
Să se deseneze piesele filetate din figura 9.11 şi să se asambleze. Va rezulta un cuplaj cu

flanşe (Fig. 9.12).
Fig. 9.12 Cuplaj cu flanşe
84
Aplicaţia 9.4
Să se asambleze piesele din figura 9.13.
Aplicaţia 9.4
Să se asambleze piesele din figurile 8.19 - 8.20 cu elementele de fixare corespunzătoare

locaşurilor (şuruburi cu cap hexagonal, piuliţă).
Fig. 9.14 Fig. 9.15
Aplicaţia 9.5
Să se asambleze piesele din figurile 9.16 – 9.17 cu elementele de fixare corespunzătoare

(şuruburi cu cap înecat, şurub cu cap hexagonal, piuliţă).
Fig. 9.16 Fig. 9.17
85
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 9.6
Să se asambleze piesele explodate din figurile 9.18 – 9.19 şi să se poziţioneze

componentele.
Fig. 9.18 Piese explodate I Fig.9.19 Piese explodate II
86
10. REPREZENTAREA ARBORILOR

În figura 10.1 este reprezentat un arbore clasic, în vedere, conform regulilor de reprezentare.
Fig. 10.1
10.1 REPREZENTAREA LOCAŞURILOR CILINDRICE ŞI CONICE ÎN

ARBORI
realizate în piese de revoluţie (Fig. 10.2, 10.3). În figura 10.3 este modelată o bucşă cu mai
multe găuri (figura 10.2 d) secţionată longitudinal în scopul vizualizării curbelor de intersecţie.
a b c d
Fig. 10.2 arbori cu locaşuri
87
URDEA MIHAELA
Fig. 10.3
Reprezentarea intersecţiei a două suprafeţe cilindrice interioare sau exterioare presupune

determinarea curbelor de intersecţie folosind metoda planelor auxiliare din Geometria
Descriptivă (Fig. 10.4). Conform acestui principiu se desenează curba de intersecţie a
gaurilor interioare sau a suprafeţelor cilindrice exterioare.
Fig. 10.4

In majoritatea cazurilor, arborii, fără gauri longitudinale străpunse, se reprezintă în vedere, cu
rupturi pentru vizualizarea găurilor şi canalelor.
Adesea la prelucrarea pe maşina unealtă, piesa este prinsă între vârfuri. În acest scop este
necesar ca pe partea frontală a piesei să se prelucreze câte o găură de centrare (Fig. 10.5).
88
Fig. 10.5
Tipul şi dimensiunile găurilor de centrare sunt prevăzute în SR ISO 6411:2001. Conform

acestui standard există trei tipuri de găuri de centrare: A, B şi R, care se pot reprezenta
simplificat după cum este indicat în tabelul 10.1.
Găuri de centrare
Tabelul 10.1
Tipul găurii de centrare Reprezentare Reprezentare simplificată
A
Fără teşitură de protecţie
B
Cu teşitură de protecţie
R
Cu profil curbiliniu
89
URDEA MIHAELA

RECTIFICARE
La rectificarea diferitelor tipuri de suprafeţe este necesară prelucrarea unor degajări

pentru ieşirea pietrei de rectificat. Tipul şi dimensiunile degajărilor pentru rectificare sunt
prevăzute în STAS 7446-66. Principalele tipuri de degajări precum şi modul de
reprezentare simplificată a acestora sunt prezentate în tabelul 8.2 [4,8 ].
Tabelul 10.2
Tipul degajării Reprezentarea degajării Reprezentarea simplificată
A
Pentru rectificarea unei
singure suprafeţe
B
două suprafeţe
perpendiculare
C
două porţiuni cilindrice
cu acelaşi diametru
D
Pentru rectficarea
suprafeţelor prismatice
E
Pentru rectificarea
suprafeţelor ghidajelor
90

Penele – organe de asamblare demontabila, standardizate, se utilizează la asamblarea a
două piese cu axă longitudinală comună în scopul transmiterii unui moment de torsiune
(între un arbore şi o roată dinţată). Penele, de forma prismatică, se montează în canalele
de pană din arbore, respectiv din roată.
Penele se clasifică funcţie de pozitia lor:

- longitudinale (paralele cu axa pieselor asamblate)
- transversale (perpendiculare pe axa pieselor asamblate).
Penele se clasifia funcţie de forma geometrică pot fi:

- paralele cu capete drepte (Fig. 10.6 a);
- paralele cu capete rotunjite (Fig. 10.6 b);
- disc (Fig. 10.6 c);
- înclinate (Fig. 10.6 d – pană înclinată cu nas).
a b c d
Fig. 10.6
Canalele de pană practicate în arbore şi roată sunt diferite, în funcţie de tipul penei. Din
reprezentarea canalelor de pană trebuie să rezulte: forma geometrică, dimensiunile şi
poziţia lor faţă de un reper fix al piesei.
În figurile 10.7 a, b este reprezentat şi cotat un canal de pană paralelă cu capete rotunjite
practicat în arbore, conform celor specificate mai sus. Se observă două posibilităţi de
reprezentare (STAS 1004-81).
Asemănător este reprezentat şi cotat un canal de pană disc, în două posibilităţi de

reprezentare şi anume cu secţiune cu vedere sau cu secţiune propriu-zisă (Fig. 10.8).
Fig. 10.7
91
URDEA MIHAELA
Fig. 10.8
Desenarea corectă a canalului de pana paralelă, în arbore, în ruptură, este vizualizată în

figura 10.9.
Fig. 10.9
Canalul de pană paralelă sau disc din butucul unei roţi are forma din figura 10.10.
Fig. 10.10
92

În reprezentarea asamblărilor cu pană, în secţiune longitudinală, penele se reprezintă în
vedere. La asamblările cu pană paralelă sau pană disc, între pană şi fundul canalului de
pană din roată există un joc radial. În schimb, în cazul asamblărilor cu pană înclinată, jocul
apare de o parte şi de alta a penei.
Figurile 10.11 a,b exemplifică asamblarea cu pană paralelă şi cu pană disc.
a b
Fig. 10.11 Asamblări cu pene
Pentru exemplificare s-au reprezentat două asamblări cu arbore, pana şi butuc, asigurate
împotriva demontării. În figura 10.12 a, asigurarea se realizează folosind o şaibă şi două
piuliţe (piuliţă-contrapiuliţă) şi umăr în arbore, în figura 10.12 b, asigurarea se obţine
folosind un inel elastic şi umăr în arbore.
a b
Fig. 10.12 Asamblări cu pene, exemplificări
93
URDEA MIHAELA
LABORATOR 10
REPREZENTAREA ŞI COTAREA ARBORILOR
Să se deseneze arborele din figura 10.12 dând atenţie secţiunii pentru canalul de pană şi
detaliului D.
Fig. 10.12
Aplicaţia 10.2
Să se deseneze arborele din figura 10.13. Se va cota tehnologic şi se va reprezenta gaura în

ruptură.
Fig. 10.13
94
Să se deseneze arborele din figura 10.14. Secţiunile sunt propriu-zisă şi cu vedere.
Fig. 10.14
Aplicaţia 10.4
Să se deseneze arborele din figura 10.15 şi să se completeze desenul cu secţiunea

corespunzătoare, propriu-zisă sau cu vedere, pentru canalul de pana.
Fig. 10.15
95
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 10.5
Să se deseneze arborii din figurile 10.16 – 10.21
Fig. 10.16 Fig. 10.17
Fig. 10.18
Fig. 10.19
96
Fig. 10.20
Fig. 10.21
97
URDEA MIHAELA
11. REPREZENTAREA ŞI COTAREA CANELURILOR

Canelurile sunt canale practicate pe suprafaţa cilindrică a pieselor, paralel cu axa
longitudinală a acestora (SR EN ISO 6413:1997) (fig. 11.1).
Fig. 11.1 Arbori cu canelură
Profilul canelurilor poate fi cu flancuri:

− paralele (dreptunghiulare) (Fig. 11.2 a);
− neparalele (trapezoidale) (Fig. 11.2 b);
− triunghiulare (Fig. 11.2 c);
− evolventice (Fig. 11.2 d);
a b c d
Fig. 11.2 Profilul canelurilor
Elementele canelurilor sunt (Fig. 11.3):
Fig. 11.3 Elementele canelurilor
98
diametrul suprafeţei de cap – diametrul mare al canelurii exterioare şi diametrul mic al

diametrul suprafeţei de picior – diametrul mic al canelurii exterioare şi diametrul mare al
diametrul suprafeţei primitive – pentru canelurile cu flancuri neparalele;
lungimea utilă – lungimea canelurii fără porţiunea de ieşire a sculei aşchietoare.
Reprezentarea canelurii se face în mod convenţional. Convenţia de reprezentare este

aceeaşi, indiferent de tipul canelurii, (Tabelul 11.1).
Tabelul 11.1
Secţiune
Caracteristi- Vedere Secţiune Vedere
transversal
ca longitudinală longitudinală frontală
ă

continuă continuă
cap groasă groasă
groasă groasă
continuă continuă
picior subţire groasă
subţire subţire
Suprafaţa Linie punct Cerc cu linie Cerc cu linie

Linie punct subţire
primitivă subţire punct subţire punct subţire
Linie continuă
Linie continuă groasă
Lungimea groasă perpendiculară pe
- -
utilă perpendicula- axă, între
ră pe axă generatoarea de cap
şi cea de picior
Linie continuă Linie continuă

Ieşirea sculei - -
subţire groasă
Observaţii:
În vedere frontală sau secţiune transversală canelurile se reprezintă numai dacă este
necesară precizarea poziţiei lor faţă de un plan axial dat. Dacă reprezentarea nu este
suficient de clară se recomandă să se adauge un desen de detaliu al profilului canelurilor
(Fig. 11.4).
99
URDEA MIHAELA
Fig. 11.4 Reprezentarea canelurilor
Cotarea canelurilor se referă la notarea elementelor de identificare a canelurii pe o linie de

indicaţie ce se sprijină cu o săgeată pe generatoarea cilindrului de cap.
Elementele de identificare sunt:

− simbolul canelurii, pentru canelurile cu flancuri paralele este
− simbolul canelurii, pentru canelurile cu flancuri neparalele este
− standardul conform căruia este executată canelura:
 STAS 1768/86 pentru caneluri dreptunghiulare (Fig. 11.5);
 STAS 7346/83 pentru caneluri triunghiulare;
 STAS 6858/85 pentru caneluri evolventice (Fig. 11.6).
− numărul de dinţi ai canelurii, z;
− diametrul suprafeţei de cap, De;
− diametrul suprafeţei de picior, Di;
− simbolul ce reprezintă tipul ajustajului.
Fig. 11.5 Cotarea canelurii cu flancuri paralele
100
În figura 11.7 a este reprezentat şi cotat un butuc canelat cu flancuri paralele. Figura11.7 b
prezintă un butuc cu caneluri cu flancuri evolventice.
a b
Fig. 11.8 Caneluri exterioare şi interioare

101
URDEA MIHAELA
12. ASAMBLAREA CU CANELURĂ

Dacă momentul de torsiune care trebuie transmis între arbore şi butuc (roata dinţată) este
mare sau dacă elementul montat pe arbore are o deplasare axială frecventă atunci se
utilizează asamblarea prin caneluri.
Asamblarea cu caneluri se realizează prin întrepătrunderea canelurilor (proeminenţelor şi

golurilor) care se prevăd pe suprafaţa exterioară a arborelui (canelură exterioară) şi respectiv
suprafaţa interioară a butucului roţii (canelură interioară).
Pentru ca asamblarea prin caneluri dintre un arbore şi o roată dinţată să fie posibilă
trebuie ca ambele elemente de asamblat să aibă aceleaşi caracteristici ale canelurilor,
adică porţiunea plină a canelurii de pe arbore să fie identică cu canalul din roată şi invers.
În vedere frontală sau secţiune transversală se reprezintă numai profilul arborelui (Fig.
12.8, 12.9)
Fig. 12.8 Asamblare cu caneluri cu flancuri paralele
Fig. 12.9 Asamblare cu caneluri cu flancuri neparalele
102
LABORATOR 11-12
REPREZENTAREA ŞI COTAREA CANELURILOR
Să se deseneze arborele din figura 11.8 dând atenţie reprezentării canelurii, secţiunii pentru
canalul de pană şi secţiunii propriu-zise pentru reprezentarea gaurilor perpendiculare
strapunse.
103
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 11.2
Să se deseneze şi să se coteze arborele din figura 11.9. Arborele are găuri de centrare, un
cap cu caneluri, un canal de pana paralelă.
Să se asambleze piesele: arbore canelat, butuc canelat, inel elastic din figura 11.9 a.
Asamblarea este prezentată în figura 11.9 b, s-a asigurat în stânga cu un inel elastic, dreapta
cu un umăr în arbore.
a b
Fig. 11.10 Asamblare canelată
104
13 REPREZENTAREA ŞI COTAREA ROŢILOR DINŢATE

Roţile dinţate sunt organe de maşini de formă cilindrică, conică sau hiperboloidală
prevăzute cu dantură exterioară sau interioară (Fig. 13.1).
Fig. 13.1 Roţi dinţate
Prin angrenarea a două roţi are loc transmiterea unei mişcări de rotaţie între un arbore
conducător şi unul condus, roţile numindu-se şi ele conducătoare şi condusă. Cei doi
arbori pot avea axele paralele (angrenaj cilindric), concurente (angrenaj conic) sau
oarecare în spaţiu (angrenaj hipoid, melc-roată melcată).
Dacă angrenajul este exterior atunci arborii se rotesc în sens contrar, iar dacă angrenajul
este interior mişcarea de rotaţie se transmite în acelaşi sens. Raportul dintre turaţia
arborelui conducător şi turaţia arborelui condus se numeşte raport de transmitere.
Clasificarea roţilor dinţate [1,4,8,13]:

- după forma suprafeţei de rostogolire: roţi dinţate cilindrice, conice, hiperboloidale
sau melcate;
- după direcţia flancului dintelui: roţi dinţate cu dinţi drepţi, înclinaţi, curbi, în V, în W,
în Z;
- după forma profilului dintelui: roţi dinţate cu dantură în evolventă, cicloidă,
epicicloidă, arc de cerc sau alte curbe.
Fig. 13.2 Elementele principale ale roţilor dinţate
105
Conform STAS 5013-82 elementele principale ale danturii unei roţi dinţate sunt (Fig.
13.2):
- modulul m;
- pasul circular pc;
- mărimea golului sg
- grosimea dintelui td;
- înălţimea dintelui h;
- înălţimea capului dintelui ha;
- înălţimea piciorului dintelui hb;
- diametrul cercului de divizare (de rostogolire) Dd;
- diametrul cercului de cap Dc;
- diametrul cercului de picior Di;
- numărul de dinţi z;
- lungimea dintelui b.
Modulul m, se exprimă în mm şi reprezintă elementul principal al unei roţi dinţate

deoarece angrenarea a două roţi este posibilă doar dacă ambele au acelaşi modul.
Modulul reprezintă raportul dintre diametrul cercului de divizare şi numărul de dinţi:
m = Dd/z
m =De/ (z+2)
Valorile modulelor sunt cuprinse în STAS 822-82, tabelul 13.1 fiind un extras din acest
standard. Valorile din coloanele notate cu * nu se recomandă.
Tabelul 13.1
I II* I II* I II*

1,025 11
1,125 12
1,375 14
1,5 16
1,75 18
0,2 2 20
0,22 2,25 22
0,25 2,5 25
0,28 2,75 28
0,3 3 32
0,35 3,5 36
0,4 4 40
0,45 4,5 45
0,5 5 50
0,55 5,5 55
0,6 6 60
0,7 7 70
0,8 8 80
0,9 9 90
1 10 100
106
Reprezentarea roţilor dinţate se face convenţional. Regulile de reprezentare a roţilor

dinţate sunt cuprinse în STAS 734-82 şi sunt conforme cu figura 13.3 şi tabelul 13.2.
Conform convenţiei conturul şi muchiile unei roţi dinţate se reprezintă astfel ca, în vedere,
aceasta să apară ca o roată nedinţată, mărginită de suprafaţa vârfurilor, iar în secţiune
longitudinală, indiferent de caracteristicile danturii, aceasta să apară ca o roată cu un
număr par de dinţi, drepţi, secţionată imaginar cu un plan ce trece prin două goluri
diametral opuse [1,4,8,13].
Fig. 13.3 Reprezentarea roţilor dinţate
Tabelul 13.2
Vedere Secţiune
Caracteristica Vedere frontală
longitudinală longitudinală
Suprafaţa de Linie continuă Linie continuă Cerc cu linie
cap groasă groasă continuă groasă
Suprafaţa de Linie continuă
- -
picior groasă
Suprafaţa de
Linie punct subţire Linie punct subţire Linie punct subţire
divizare
Pe desenele de execuţie ale roţilor dinţate se indică elementele de bază necesare

prelucrării şi controlului danturii. Desenul se completează cu un tabel aşezat în colţul din
dreapta sus al formatului (Fig. 13.4). În tabel se înscriu elementele caracteristice ale danturii
şi ale angrenajului din care roata dinţată face parte.
107
Fig. 13.4 Tabelul pentru roţi dinţate
În figura 13.5 este prezentat desenul de execuţie pentru o roată dinţată cilindrică.
Fig. 13.4 Roata dinţată cilindrică
108
Pe desenul de execuţie al unei roţi dinţate cilindrice se indică (STAS 5013/1-82): diametrul
exterior, lăţimea danturii, diametrul alezajului, abaterile de formă şi poziţie, rugozitatea
suprafeţei flancului dinţilor (înscrisă convenţional pe generatoarea cilindrului de divizare), a
suprafeţei cilindrului de vârf.
Tabelul corespunzător pentru roţi dinţate cilindrice este prezentat în cele ce urmează [4]
(Tabel 13.3).
Tabelul 13.3
Modulul m
Modulul normal mn
Modulul frontal mt
Modulul normal median mnm
Numărul de dinţi Z
Profilul de referinţă -
Unghiul de înclinare de divizare βm
median
Sensul înclinării danturii -
Coeficientul radiale Xr
deplasării de profil tangenţiale Xt
Coef. frontal al radiale Xrt
deplasării de profil tangenţiale Xtt
Coarda de divizare/înălţimea la S/ha
coarda de divizare
Coarda de divizare Sn/han
normală/înălţimea la coarda de
divizare normală
Diametrul de divizare Dd
Unghiul conului de divizare δ
Lungimea generatoarei de R
divizare
Unghiul conului de picior δf
Unghiul piciorului dintelui θf
Unghiul dintre axe a
Treapta de precizie şi jocul -
Roata Număr desen
conjugată
Număr dinţi z
Pinioanele (Fig. 13.5 a, 13.6 a) sunt roţile dinţate care fac corp comun cu arborele.
Reprezentarea pinioanelor se face, în general, doar în vedere longitudinală sau frontală,
secţionarea lor nefiind necesară (dacă piesa nu prezintă configuraţie interioară).
109
Reprezentarea danturii se poate vizualiza printr-o ruptură, dacă este cazul.

Figura 13.5 b reprezintă un pinion cilindric cu dantură înclinată.
Fig. 13.5 Pinion cilindric
110
Fig. 13.6 Pinion conic
Desenul de execuţie al unei roţi dinţate conice (Fig. 12.7) STAS 5013/3-82 cuprinde:
diametrul exterior, lăţimea danturii pe generatoarea conului de divizare, semiunghiul
conului de vârf, semiunghiul conului suplimentar exterior, diametrul alezajului sau
dimensiunile canelurii, distanţa de la baza funcţională (B) la cercul de divizare, la cercul
maxim al conului de vârf şi la vârful conului de divizare, toleranţele de poziţie, rugozitatea
suprafeţei flancurilor dinţilor, conului de vârf etc
Roata din Fig. 13.7 a,b are canelură interioară.
111
Fig. 13.7 Roata dinţată conică
112
LABORATOR 13
REPREZENTAREA ŞI COTAREA ROŢILOR DINŢATE
Aplicaţia 13.1
Să se reprezinte roţile şi pinioanele din figurile alăturate folosind notaţiile.
Fig. 13.8 Fig. 13.9
Fig. 13.10 Fig. 13.11
113
Fig. 13.12
Fig. 13.13
Aplicaţia 13.2
Să se reprezinte roţile cilindrice şi conice şi să se coteze. Butucul rotii din figura 13.14 a
are canelură interioara dreaptă, cel al roţii din figura 13.14 b are un canal de pană.
114
a b
Fig. 13.14
a b
Fig. 13.15
115
14 REPREZENTAREA ANGRENAJELOR
Angrenajul este mecanismul format din două roţi dinţate ce transmit un moment de
torsiune între un arbore conducător şi unul condus.
Reprezentarea angrenajelor se face respectând convenţia de reprezentare a roţilor

dinţate precum şi următoarele precizării:
- în vedere, în zona de angrenare, nici una din roţile ce formează angrenajul nu se
consideră acoperită de roata conjugată, asta însemnând că cercurile sau generatoarele de
vârf se reprezintă cu linie continuă groasă (Fig. 14.1 - 14.3); excepţie face situaţia când
una din roţi o acoperă efectiv pe cealaltă;
- în secţiune longitudinală se consideră că dintele roţii conducătoare este situat în faţa
dintelui roţii conduse, astfel că generatoarea de vârf a acesteia din urmă se reprezintă cu
linie întreruptă (Fig. 14.1).
- la două roţi dinţate aflate în angrenare, cilindri, respectiv conurile de divizare, se
reprezintă tangente, cu linie punct subţire (Fig. 14.1 - 14.3);
- dacă este necesară reprezentarea orientării dinţilor şi pe desenul angrenajului
respectiv, aceasta se execută simbolic, cu linie continuă subţire, numai pe proiecţia în
vedere, pe o mică suprafaţă a uneia din roţi (Fig. 14.1).
Fig. 14.1 Angrenaje cilindrice
Angrenajele se reprezintã conform regulilor stabilite prin STAS 734-82. Angrenajele sunt
transmisii mecanice foarte utilizate, cu avantaje referitoare la siguranţa în funcţionare,
durabilitate mare, randament ridicat şi gabarit redus.
116
Fig. 14.2 Angrenaje
Fig. 14.3 Angrenaj pinion-roata dinţată Fig. 14.3 Angrenaje cu roţi conice
Fig. 14.5 Angrenaje conice pinion roata dinţată
117
15 DESENUL DE ANSAMBLU
Desenul de ansamblu este reprezentarea grafică a unei mulţimi de elemente

îmbinate organic şi funcţional cu scopul de a forma un mecanism, un dispozitiv, o maşină
sau o instalaţie (Fig. 15.1).
Asamblările se pot clasifica în asamblări demontabile (prin filet, cu pene, canelate cu

elemente elastice) şi asamblări nedemontabile (prin nituire, sudare, lipire, presare)
Scopul desenului de ansamblu:

- înţelegerea modului de funcţionare a ansamblului şi definirea corectă a
componentelor în ansamblu;
- înţelegerea poziţiei relative a pieselor ansamblului respectiv şi a succesiunii de
asamblare;
- relevarea dimensiunilor necesare pentru montare şi funcţionare;
- indicarea legăturilor cu ansamblurile învecinate.
Fig. 15.1

Întocmirea desenului de ansamblu se face cu respectarea normelor generale de
reprezentare în desenul tehnic (dispunerea proiecţiilor, linii utilizate, vederi, secţiuni
etc) precum şi a celor special prevăzute pentru desenul de ansamblu în STAS 6134-84
[8, 16].
118
Desenul de ansamblu se reprezintă într-un număr minim de proiecţii (vederi sau

secţiuni) necesar definirii complete a poziţiei relative a tuturor elementelor componente,
pentru poziţionarea acestora şi pentru înscrierea cotelor aferente.
În proiecţie principală ansamblul se reprezintă în poziţia de funcţionare, închis (Fig.

15.1) (excepţie de exemplu robinetul cu cep se reprezintă deschis).
Fig. 15.2
Piesele aflate în contact se desenează astfel:

- prin aceeaşi linie de contur, comună celor două piese, dacă piesele au aceeaşi
dimensiune nominală (Fig. 15.2);
- prin linii de contur diferite, dacă între piese există joc datorat dimensiunilor nominale
diferite (Fig. 15.3).
Fig. 15.3
În proiecţia în care ansamblul este reprezentat în secţiune, piesele pline (axe, arbori,
bolţuri, şuruburi, pene, ştifturi, elemente de rostogolire din compunerea rulmenţilor, nituri)
se reprezintă în vedere, chiar dacă planul de secţiune trece prin axa lor (Fig. 15.4, 15.5).
Tot în vedere se reprezintă şi arcurile, nervurile sau spiţele atunci când planul de
secţionare cuprinde axa lor longitudinală sau este paralelă cu aceasta. De asemenea,
piuliţele (cu excepţia celor olandeze) şi şaibele circulare se reprezintă numai în vedere
119
(Fig. 15.4). Piuliţele şi şuruburile cu cap hexagonal se dispun astfel încât în proiecţa
principală să fie vizibile trei feţe.
În situaţia reprezentării a trei piese secţionate aflate în contact concomitent, liniile de

haşură vor avea orientări diferite şi echidistanţe diferite (fig. 15.5).
Fig. 15.4
Fig. 15.5
Piesele care fac parte din ansambluri învecinate şi sunt piese adiacente ansamblului
reprezentat se pot reprezenta (dacă este necesar) prin conturul lor trasat cu linie segment
două puncte subţire şi fără a fi haşurate.
Elementele de asamblare (şuruburi, piuliţe) a căror axă nu este situată în planul de

secţionare se reprezintă rabătute cu linie punct subţire, pentru a scoate în evidenţă modul
lor de asamblare.
Piesele care execută deplasări în timpul funcţionării ansamblului pot fi reprezentate pe

aceeaşi proiecţie atât în poziţie extremă cât şi în poziţii intermediare (poansoane, sanii,
mânere). Conturul pieselor aflate în aceste poziţii se trasează cu linie două puncte subţire,
fără a se haşura (Fig. 15.6).
120
Pentru înţelegerea modului de legătură a ansamblului reprezentat cu alte ansambluri sau

piese învecinate, conturul acestora se reprezintă cu linie două puncte subţire, fără a se
haşura, chiar dacă ele sunt reprezentate în secţiune.
În scopul evidenţierii anumitor părţi ale ansamblului, unele piese se consideră

convenţional îndepărtate, acest lucru menţionându-se pe proiecţie respectivă (Fig. 15.7).
Fig. 15.6 Fig. 15.7

Fiecare element al ansamblului trebuie identificat prin poziţionare. Poziţionarea se face cu
ajutorul liniilor de indicaţie şi a numerelor de poziţie (Fig. 15.8);
Liniile de indicaţie
- sunt linii drepte (se pot frânge o singură dată) şi se trasează cu linie continuă subţire;
- sunt înclinate faţă de alte linii (contur, haşur, cote) pentru a nu fi confundate cu acestea;
- nu sunt sistematic paralele între ele şi nici cu marginile formatului;
- nu se intersectează;
- se sprijină pe elementul pe care îl indică printr-un punct îngroşat;
- se termină cu numărul care indică poziţia piesei în ansamblu.
Numerele de poziţie
- se înscriu cu cifre arabe cu dimensiunea (1,5-2)h, unde h este dimensiunea nominală a
cotelor înscrise pe desen; ele nu se subliniază şi nu se încercuiesc;
- se înscriu în afara câmpului desenului, în rânduri paralele cu marginile formatului;
- înscrierea numerelor de poziţie se face fie în ordinea aproximativă a montării pieselor în
ansamblu, fie după caracteristici constructive şi funcţionale, fie în sens trigonometric sau
orar pentru fiecare proiecţie în parte, dar numai în acelaşi sens pentru toate proiecţiile.
Fiecare element se poziţionează o singură dată, pe proiecţia în care apare cel mai clar.
Piesele de asamblare (şurub, şaibă, piuliţă) se pot poziţiona folosind o singură linie de
indicaţie, la capătul căreia se înscriu numerele de poziţie corespunzătoare, pe un rând
121
orizontal, în ordine crescătoare, separate de virgule (Fig. 15.9).
Fig. 15.8 Fig. 15.9

Desenul de ansamblu va cuprinde următoarele categorii de cote:
- Cotele de gabarit, sunt în general cote aproximative (Fig. 15.1).
- Cotele ce reprezintă poziţii extreme pentru ansamblurile care au piese ce
execută deplasări în timpul funcţionării, poziţiile extreme reprezentate cu linie
două puncte subţire se cotează separat, sau pe aceeaşi linie de cotă se dau
valorile celor două poziţii: închis şi deschis.
- Cotele de legătură cu ansamblurile învecinate, se referă la dimensiunile filetelor
prin intermediul cărora se realizează astfel de legături, cotele flanşelor de
legătură, canalelor de pană etc.
- Cotele funcţionale se dau în special pe desenele de proiect şi se referă la:
secţiunile de trecere a fluidelor prin armături, diametrele cilindrilor maşinilor,
cursele pistoanelor, filetele pieselor importante, ajustaje notate simbolic etc.
- Cotele de montaj, necesare operaţiilor de montaj sau pentru reglarea
ansamblului la starea iniţială, inclusiv notarea stării suprafeţelor prelucrate în
cursul montării sau după aceste operaţii.
122

Conform SR ISO 7573-1994 în desenul de ansamblu se completează un tabel numit tabel
de componenţă în care se înscriu piesele componente ale ansamblului (Fig. 15.10).
Fig. 15.10 Tabel de componenţă
Tabelul de componenţă este amplasat în colţul din dreapta jos al formatului, deasupra
indicatorului, lipit de acesta sau pe un document separat (Fig. 15.10). El se completează
în ordinea poziţiilor componente, de jos în sus dacă este aplicat pe desen sau de sus în
jos dacă este separat de desen. Tabelul se poate întrerupe şi se continuă deasupra
reprezentării ansamblului, fără repetarea capului de tabel (Fig. 15.11).
Dacă nici în această situaţie tabelul nu este completat în întregime, se continuă

reprezentarea în stânga indicatorului, având baza lipită de baza chenarului şi latura din
dreapta la o distanţă de 10 mm de marginea din stânga a indicatorului, de data aceasta
repetându-se capul de tabel Fig. 15.11.
În coloana „Denumirea” a tabelului de componenţă se înscrie denumirea fiecărui element

component, la singular nearticulat, cât mai scurt.
În coloana „Nr. Desen sau STAS” se înscrie numărul desenului de execuţie al piesei sau
numărul standardului pentru piesele standardizate sau normalizate, pentru acestea nu se
întocmesc desene de execuţie.
Nu este permisă înscrierea datelor din tabelul de componenţă prin cuvinte prescurtate, cu
excepţia celor prevăzute de standarde.
În rubricile în care nu se înscriu date se trasează o linioară.
123
Fig. 15.11 Tabel de componenţă în format

Întocmirea unui desen de ansamblu presupune etape asemănătoare cu cele pentru
reprezentarea unei piese, desenele de execuţie fiind deja realizate. Etapele de alcatuire a
desenelor de ansamblu este diferită pentru desenul de releveu şi proiect [8,13].
Pentru desenul de releveu se conturează următoarele etape: studiul ansamblului;

alcatuirea schiţelor pieselor componente; alcatuirea ansamblului la scară pornind de la
interior spre exterior; alcatuirea desenelor de execuţie pentru toate piesele componente.
Pentru întocmirea proiectului se parcurg următorele etape: întocmirea schiţei

proiectului, pentru ansamble şi subansamble; elaborarea desenelor de execuţie pentru
piesele componente; întocmirea proiectului de execuţie ca documentaţie necesară în
atelier.
Identificarea ansamblului este faza în care se stabilesc următoarele elemente:

- denumirea ansamblului,
- funcţia ansamblului şi poziţia lui faţă de ansamblurile învecinate,
- funcţiile şi poziţiile reciproce ale pieselor componente;
În realizarea unui ansamblu se mai urmăresc:

- poziţia de funcţionare a ansamblului;
- stabilirea numărului de vederi şi secţiuni necesare determinării complete a
ansamblului;
- alegerea formatului precum şi poziţia sa de utilizare, în funcţie de mărimea
ansamblului, gradul de complexitate, numărul necesar de proiecţii, spaţiul necesar
indicatorului şi tabelului de componenţă;
124
- trasarea axelor de simetrie;
- trasarea chenarului, indicatorului şi tabelului de componenţă;

- trasarea dreptunghiurilor minime de încadrare;
- desenarea pieselor componente (se începe cu piesa interioară, continuând cu celelalte
piese, în ordine, spre exteriorul ansamblului);
- cotarea şi inscripţionarea ansamblului;
- poziţionarea elementelor componente;
- completarea indicatorului şi a tabelului de componenţă;
- verificarea desenului
În figura 15.12 este prezentat desenul de ansamblu reprezentând un angrenaj conic.
Fig. 15.12
125
LABORATOR 14
DESENE DE ANSAMBLU CU ROŢI DINŢATE ŞI ARBORI
Aplicaţia 14.1
Să se asambleze piesele din figurile 15.13 – 15.4.
Fig. 15.13
Fig. 15.14
126
Să se asambleze piesele din figura 15.15. Rezolvarea este prezentată în figura 15.16
Este prezentată şi schema cinematică corespunzătoare.
127
Fig. 15. 16 Asamblare rezolvată
Aplicaţia 14.3
Să se asambleze piesele din figurile 15.17 -15.18.
128
Aplicaţia 14.4
Să se reprezinte angrenajele din figurile 15.19-15.20.
129
Fig. 15.19 Schemă cinematic cu roţi cilindrice
Fig. 15.20 Schemă cinematic cu roţi conice
130
BIBLIOGRAFIE
1. Precupeţu, P., Dale, C., Niţulescu, Th., Desen Tehnic Industrial pentru construcţii de
maşini, Editura Tehnică Bucureşti, 1982.;
2. Lihteţchi, I. Aplicaţii şi teste de grafică tehnică asistată. Editura Universităţii
"Transilvania" din Braşov, 2002;
3. Păunescu, R. Grafică Tehnică Asistată de Calculator, Universitatea "Transilvania",
Braşov, 2002;
4. Clinciu, R., Olteanu, F.,J., Desen Tehnic Industrial, Editura Infomarket, Braşov, 2002 ;
5. Ivan Maria Cornelia, Grafică Industrială Asistată De Calculator Procesoare CAD pentru
proiectare de reper şi ansamblu Editura Transilvania din Braşov;
6. Lihteţchi, I., ş.a. Grafică Asistată 3D în AutoCAD, Universitatea "Transilvania", Braşov,
2003;
7. Livezeanu, M., Urdea, M. Intersecţia de corpuri geometrice utilizând AutoCAD-ul.
Buletinul Simpozionului Tehnologii Moderne Calitate Restructurare, Chişinău, 1999, p. 99-
101 ;
8. Ivan M. C., Lazăr, M., Găvruş, C. Desen Tehnic şi Infografică, Editura Universităţii
9. Olteanu, J. F. Bazele teoretice şi practice ale desenului tehnic, Editura Universităţii
10. Urdea M., Păunescu R., Grafică Asistată 2D-3D, Curs şi Aplicaţii, AutoCAD şi
SolidWorks, Editura Universităţii Transilvania 2005.
11. Raicu, L., Grafic şi Visual între clasic şi modern, Editura Paideia, Bucureşti 2002 ;
12. Macaria, F., Olaru, I., Desen Tehnic. Note de curs şi aplicaţii practice. Editura Alma
Mater Bacau, 2007;
13. Păunescu, R., Desen Tehnic şi Infografică, Curs şi aplicaţii pentru Învăţământ la
Distanţă, Braşov, 2006;
14. Popescu, Desen Tehnic şi Infografică, 2006, http://facultate.regielive.ro/
cursuri/alte_domenii/standarde_fundamentale_in_grafica_inginereasca-15356.html
15. Dolga, L., ş.a. Desen Tehnic pentru Electrotehnică, Editura Politehnică, 2002,
http://www.scribd.com/doc/34305264/DESEN-2
16. Păunescu, R.,Clinciu, R., Desen Tehnic şi Infografică, Editura Universităţii Transilvania
2009.
17. *** Colecţii de standarde de desen tehnic dintre care s-au prezentat standardele mai
recente din tabelul 1.
18. *** Asociaţia de standardizare din românia ASRO http://www.magazin.asro.ro
/index.php?pag=3&lg=1&cls0=1&cls=1
19. Muşat, M., Stoica, G., Transmisii mecanice cu reductoare într-o treaptă, Îndrumar de
proiectare. 2004 (tabelul 2).
131
Tabelul 1
132
133
134
Oţeluri recomandate pentru roţi dinţate

Tabelul 2
ANEXE – DESENE
Alte desene utile
135
136
137
138
139
140
141
142
143
144
145
146
147
148
149
150
151
152
153
154

Suport Laborator DT)

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Laborator DT)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INFOGRAFICǍ

INFOGRAFICA - DESEN TEHNIC

ISBN 978-973-598-284-3 – general Editura Universitatii TRANSILVANIA din Brasov

Editura Universităţii TRANSILVANIA din BRAŞOV

Toate drepturile rezervate

Editură acreditată de CNCSIS

Adresa nr.1615 din 29 mai 2002

Referenţi ştiinţifici: Prof. dr. ing. Ramona CLINCIU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Grafica Tehnică, disciplinǎ care se referǎ la reprezentarea în spaţiu a unor obiecte

Grafica Tehnică sau Desenul tehnic este o disciplină fundamentală în formarea

Grafica Tehnică Asistată sau Infografic ǎ se referă la Grafica Tehnică ce utilizează ca

Majoritatea erorilor pe care le conţin desenele tehnice şi care pot conduce la

Organizaţia internaţională pentru Standardizare (ISO), este federaţia mondială a

Standardele specifice desenului tehnic se pot clasifica astfel [16]:

- standarde româneşti conforme cu standardele ISO: STAS ISO (număr) (an)

Cartea Infografică, Curs şi Indrumar de laborator. Partea a II-a: Desen Tehnic se

Lucrarea este concepută în 15 capitole, fiecare prezentând definiţii, trimiteri la

1.FORMATE ÎN DESENUL TEHNIC ............................................................................. 5

2. REPREZENTAREA ORTOGONALĂ ........................................................................ 11

3. REPREZENTAREA AXONOMETRICĂ ORTOGONALĂ ......................................... 21

4. REPREZENTAREA VEDERILOR, SECŢIUNILOR ŞI RUPTURILOR ...................... 30

6. REPREZENTAREA ŞI COTAREA LOCAŞURILOR ÎN PLĂCI ..................................... 61

8. REPREZENTAREA PIESELOR FILETATE .................................................................... 66

9. REPREZENTAREA ASAMBLĂRILOR FILETATE .................................................. 76

10. REPREZENTAREA ARBORILOR ................................................................................. 87

11. REPREZENTAREA ŞI COTAREA CANELURILOR........................................................................... 98

12. ASAMBLAREA CU CANELURĂ ........................................................................... 102

13 REPREZENTAREA ŞI COTAREA ROŢILOR DINŢATE ....................................... 105

14 REPREZENTAREA ANGRENAJELOR .................................................................. 116

15. DESENUL DE ANSAMBLU ................................................................................... 118

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................ 130

ANEXE - DESENE ...................................................................................................... 135

1. FORMATE ÎN DESENUL TEHNIC

Desenul tehnic se execută pe coli de hârtie de formă dreptunghiulară numite formate

Formatele se simbolizează cu litera A urmată de o cifră de la 0 la 5. Există formatele

Pentru stabilirea dimensiunilor formatelor (a x b) se ţine cont de precizările de mai

În practică se mai utilizează şi formate derivate, şi ele standardizate, ale căror

Format Dimensiuni Formate alungite Dimensiuni Formate alungite Dimensiuni

Formatele se prezintă cu următoarele elemente grafice:

1. Marginile formatului de dimensiuni a x b, indicate în tabelul 1.1.

2. Chenarul formatului delimitează câmpul desenului şi se trasează cu linie

3. Zona neutră este zona cuprinsă între marginile formatului şi chenar.

Fig 1.2 Exemple de formate

4. Fâşia (banda) de îndosariere se prevede pe latura din stânga-jos a formatului şi

6. Reperele de centrare sunt linii continue de minim 0,5 mm grosime situate la

7. Reperele de orientare coincid cu reperele de centrare şi indică sensul de citire al

8. Gradaţia metrică de referinţă este amplasată în zona neutră, lipită de chenar,

9. Sistemul de coordonate permite localizarea uşoară pe desen a detaliilor,

Formatele de desen vor conţine în mod obligatoriu chenar, fâşie de îndosariere şi

Indicatorul este propriu fiecărei instituţii răspunzând cerinţelor acesteia. Pentru

Fig. 1.3 Indicatorul

 Zona de identificare, delimitată de o linie continuă groasă de restul zonelor

 Zona de informaţii suplimentare:

1.2 LINII UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC

Grosimea liniei groase se notează cu b şi se alege, în funcţie de mărimea,

Tipurile de linii utilizate în desenul tehnic se simbolizează cu literă mare şi sunt

Linie punct J Indicarea suprafeţelor cu prescripţii

1.3 SCĂRI UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC

Conform acestui standard scările pot fi:

• mărime naturală (1:1) când unui milimetru de pe desen îi corespunde un

• de micşorare (1:x) când unui milimetru de pe desen îi corespund x milimetri pe

Notarea scării se face în rubrica corespunzătoare din indicator. La desenele la care

Alegerea scării depinde de dimensiunea şi complexitatea obiectului reprezentat, de