Nou Final Manual DT 2021

Mihaela URDEA
DESEN TEHNIC şi INFOGRAFICǍ

Îndrumar de laborator
2021
Mihaela URDEA
DESEN TEHNIC şi
INFOGRAFICǍ
Îndrumar de laborator
2021
URDEA MIHAELA
2
DESEN TEHNIC şi INFOGRAFICĂ ŞI ÎNDRUMAR DE LABORATOR
Motto:
Cunoaşterea este puterea minţii,
Înţelepciunea este puterea sufletului.
Julie Shannahan
PREFAŢĂ
Grafica Tehnică sau Desenul tehnic este o disciplină fundamentală în formarea oricărui
inginer, fiind limbajul universal de comunicare a ideilor tehnice între proiectanţi şi
executanţi. Începuturile desenului tehnic de astăzi au fost făcute în secolul al XV-lea de
Leonardo da Vinci.
Desenul tehnic poate fi definit ca ştiinţa reprezentării grafice plane a unei concepţii
tehnice, având la bază reguli şi convenţii stabilite prin standarde, cu scopul de a
reprezenta obiecte, suprafeţe, scheme, etc cât şi pentru transmiterea ideilor tehnice.
Pentru orice student al unei facultăţi tehnice desenul tehnic pune temelia înţelegerii
diciplinelor tehnice de specialitate.
Grafica Tehnică Asistată sau Infograficǎ se referă la Grafica Tehnică ce utilizează ca

suport material un limbaj de grafică computerizată şi este cunoscută în literatura de
specialitate cu denumirea de CAD - Computer Aided Design - proiectare asistata de
calculator, Computer Aided Drawing - desenare asistatǎ de calculator.
este necesară cunoaşterea regulilor cuprinse în standarde.
Organizaţia internaţională pentru Standardizare (ISO), este federaţia mondială a

organismelor naţionale de standardizare. Asociaţia de standardizare din România
(ASRO) elaborează standardele româneşti aliniate la standardele internaţionale.
Standardele specifice desenului tehnic se pot clasifica astfel [15, 16]:

- standarde româneşti care nu au necesitat reactualizare până în prezent: STAS
(număr) (an);
- standarde româneşti nou elaborate: SR (număr) (an);
- standarde româneşti conforme cu standardele ISO: STAS ISO (număr) (an)
- standarde româneşti care preiau normele ISO: SR ISO (număr) (an)
- standarde europene preluate în România: SR EN ISO (număr) (an)
Cartea Desen Tehnic şi Infografică, Indrumar de laborator se adresează studenţilor

care urmează cursurile facultăţilor cu profil mecanic, precum şi studenţilor înscrişi la
cursurile Învăţământului Deschis la Distanţă. Acest manual dezvoltă informațiile din
publicația Infografică, Desen Tehnic, Curs şi Îndrumar de laborator, Partea a-II a,
2010.
Lucrarea este concepută în 19 capitole şi 221 pagini, fiecare capitol prezentând definiţii,
trimiteri la standarde şi aplicaţii referitoare la noţiunile de desen tehnic studiate. Exemplele
şi aplicaţiile sunt logice, apropiate de practica studenţească în domeniul tehnic. Fiecare
capitol este urmat de exemple şi exerciţii grupate în Laboratoare.
Mulţumesc colegelor mele prof. dr. ing. Ramona Clinciu şi Sef lucrări Mihaela Rodica
Clinciu pentru sprijinul pe care care mi l-au oferit în realizarea acestei cărţi.
3
URDEA MIHAELA
4
CUPRINS
PREFAŢĂ ......................................................................................................................3
1. FORMATE ÎN DESENUL TEHNIC ........................................................................7
1.1 INDICATORUL .....................................................................................................8
1.2 LINII UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC .............................................................9
1.3 SCĂRI UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC ........................................................11
1.4 SCRIEREA TEHNICĂ ........................................................................................11
2. REPREZENTAREA ORTOGONALĂ ......................................................................12
2.1 DISPUNEREA PROIECŢIILOR. CUBUL DE PROIECŢIE ................................12
2.2 APLICATII - DISPUNEREA PROIECŢIILOR .....................................................15
2.3. APLICAȚII DIVERSE ........................................................................................27
3. REPREZENTAREA VEDERILOR ...........................................................................30
4. REPREZENTAREA SECŢIUNILOR ŞI RUPTURILOR ..........................................35
4.1 REPREZENTAREA RUPTURILOR ...................................................................41
4.2 APLICAŢII, REPREZENTAREA PIESELOR SIMPLE .......................................42
5. COTAREA ...............................................................................................................48
6. REPREZENTAREA PIESELOR SIMPLE, PLĂCI ...................................................62
6.1 REPREZENTAREA ŞI COTAREA LOCAŞURILOR ÎN PLĂCI .........................62
6.2 REPREZENTAREA PLĂCILOR ........................................................................63
7. FLANŞE...................................................................................................................79
7.1 REPREZENTAREA ŞI COTAREA FLANŞELOR ..............................................79
7.2 APLICAŢII CU FLANŞE ŞI BUCŞE ...................................................................81
8. REPREZENTAREA PIESELOR FILETATE ............................................................91
8.1 ELEMENTELE FILETELOR (SR ISO 6410-1:2002) .........................................91
8.2 CLASIFICAREA ŞI REPREZENTAREA FILETELOR .......................................92
8.3 COTAREA FILETELOR .....................................................................................94
8.4 EXEMPLE DE PIESE FILETATE ......................................................................97
8.5 DESENAREA PIESELOR FILETATE ................................................................99
9. REPREZENTAREA ARBORILOR .....................................................................103
9.1 REPREZENTAREA LOCAŞURILOR CILINDRICE ŞI CONICE ÎN ARBORI..103
9.2 REPREZENTAREA GĂURILOR DE CENTRARE ..........................................105
9.3. REPREZENTAREA ŞI COTAREA DEGAJĂRILOR PENTRU RECTIFICARE
...............................................................................................................................106
9.4 REPREZENTAREA ŞI COTAREA CANALELOR DE PANĂ ..........................109
9.5 REPREZENTAREA ŞI COTAREA ARBORILOR ............................................111
10. APLICAŢII RECAPITULATIVE cu ARBORI ........................................................115
11. REPREZENTAREA CANELURILOR ..................................................................119
5
URDEA MIHAELA
11.1 COTAREA CANELURILOR .......................................................................... 121

11.2 APLICAŢII ARBORI CU CANELURI ............................................................. 123
11.3 ROGOZITATEA SUPRAFEŢELOR pe scrut................................................. 126
12. REPREZENTAREA ŞI COTAREA ROŢILOR DINŢATE................................... 128
12.1 APLICAŢII CU ROŢI DINTATE ..................................................................... 136
13. DESENUL DE ANSAMBLU ................................................................................ 146
13.1 REGULI DE REPREZENTARE ..................................................................... 146
13.2 REPREZENTAREA ASAMBLĂRILOR FILETATE ........................................ 150
13.3 ASAMBLĂRI FILETATE CU ŞURUBURI - APLICAŢII ................................. 156
13.4 ASAMBLĂRI FILETATE - Aplicații ................................................................ 160
13.7 TABELUL DE COMPONENŢĂ...................................................................... 167
13.8 ETAPELE ÎNTOCMIRII DESENULUI DE ANSAMBLU ................................. 169
14. SISTEME DE ASIGURARE A ASAMBLĂRILOR FILETATE ............................. 172
14.1 ALTE APLICAŢII - TEME CASĂ ................................................................... 173
14.2 ANEXE - ANSAMBLUL VENTIL .................................................................... 175
15. ASAMBLĂRI CU ELEMENTE ELASTICE .......................................................... 176
16. ASAMBLĂRI CU PENE ...................................................................................... 180
16.1 REPREZENTAREA ŞI COTAREA CANALELOR DE PANĂ (recapitulare).. 180
16.2 REPREZENTAREA ASAMBLĂRILOR CU PANĂ......................................... 181
17. ASAMBLAREA CU CANELURI .......................................................................... 186
18. ANGRENAJE ...................................................................................................... 190
18.1 APLICAŢII CU ANGRENAJE CILINDRICE................................................... 193
18.2 ANGRENAJE CONICE.................................................................................. 198
18.3. ALTE APLICAŢII ........................................................................................... 201
19. ANEXE ................................................................................................................ 204
20. ARZĂTOR ........................................................................................................... 219
BIBLIOGRAFIE ......................................................................................................... 221
6
1. FORMATE ÎN DESENUL TEHNIC

Desenul tehnic se execută pe formate (Fig. 1.1), ale căror dimensiuni, mod de notare şi
elemente sunt reglementate prin SR ISO 5457:1994.
Fig. 1.1
Formatele se simbolizează cu litera A urmată de o cifră de la 0 la 5. Există formatele

A0, A1, A2, A3, A4 şi A5. Formatul A0 este considerat format de bază, suprafaţa sa
fiind egală cu 1 m2. Celelalte formate derivă din formatul A0 prin înjumătăţire, după
latura mare a formatului.
În practică se mai utilizează şi formate derivate, şi ele standardizate, ale căror

dimensiuni se obţin din formatele normale prin multiplicarea cu un număr întreg a uneia
din laturile a sau b. Formatele derivate se vor utiliza doar dacă nu este posibilă
folosirea unui format normal. Dimensiunile acestor formate sunt prezentate în tabelul
1.1, fiind necesară precizarea că formatele notate cu „*” nu se recomandă a fi utilizate.
Formatele se prezintă cu următoarele elemente grafice:
- Marginile formatului de dimensiuni a x b, indicate în tabelul 1.1.

- Chenarul formatului delimitează câmpul desenului şi se trasează cu linie
continuă groasă de jur-împrejurul formatului la 10 mm de marginile acestuia
pentru formatele A2, A3 şi A4 şi la 20 mm de margini pentru formatele A0 şi A1.
7
URDEA MIHAELA
Tabelul 1.1
Format Dimensiuni Formate alungite Dimensiuni Formate Dimensiuni

a x b (mm) speciale a x b (mm) alungite a x b (mm)
excepţionale
A0 841 x 1189 A0 x 2 1189 x 1682
A0 x 3* 1189 x 2523
A1 594 x 841 A1 x 3 841 x 1783
A1 x 4* 841 x 2378
A2 420 x 594 A2 x 3 594 x 1261
A2 x 4 594 x 1682
A2 x 5 594 x 2102
A3 297 x 420 A3 x 3 420 x 891 A3 x 5 420 x 1486
A3 x 4 420 x 1189 A3 x 6 420 x 1783
A3 x 7 420 x 2080
A4 210 x 297 A4 x 3 297 x 630 A4 x 6 297 x 1261
A4 x 4 297 x 841 A4 x 7 297 x 1471
A4 x 5 297 x 1051 A4 x 8 297 x 1682
A4 x 9 297 x 1892
A5* 148 x 210
- Zona neutră este zona cuprinsă între marginile formatului şi chenar.
Fig 1.2 Exemple de formate A4 şi A3
Formatele de desen vor conţine în mod obligatoriu chenar, fâşie de îndosariere şi

indicator, celelalte elemente fiind facultative. În Figura 1.2 sunt prezentate două
formate, unul A4 şi altul A3, având toate elementele obligatorii. Împăturirea formatelor
se face conform SR 74: 1994.
1.1 INDICATORUL
Indicatorul (SR ISO 7200:2004) serveşte la identificarea, exploatarea şi înţelegerea
desenului. Indicatorul se amplasează în colţul din dreapta-jos al formatului, lipit de
chenar.
8
Indicatorul este propriu fiecărei instituţii răspunzând cerinţelor acesteia. Pentru

desenele executate în cadrul Universităţii Transilvania Braşov este utilizat indicatorul
prezentat în figura 1.3.
Fig. 1.3 Indicatorul
Zonele indicatorului:
Zona de identificare, delimitată de o linie continuă groasă de restul zonelor

indicatorului, cuprinde informaţii de bază :
1 - numărul de înregistrare sau de identificare al desenului;
2 - denumirea desenului;
3 - numele instituţiei în cadrul căreia s-a executat desenul.
Zona de informaţii suplimentare:

4 - numele persoanelor responsabile cu activităţile de proiectare, desenare, verificare
şi aprobare a desenului;
5 - semnăturile aceloraşi persoane;
6 - scara principală a desenului;
7 - data elaborării desenului;
8 - starea suprafeţei;
9 - simbolul care indică metoda de proiecţie (primul sau al cincilea triedru);
10 - materialul din care e+ste executată piesa;
11 - formatul pe care se execută desenul;
12 - unitatea de măsură pentru dimensiunile liniare;
13 - numărul planşei, în cazul în care desenul este executat pe mai multe planşe.
1.2 LINII UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC
În desenul tehnic industrial se utilizează diferite tipuri de linii, aspectul, grosimea şi

regulile de execuţie a acestora fiind reglementate prin SR EN ISO 126 20 2002,
Principii generale de reprezentare. Conventii de baza pentru linii;
Conform acestui standard, în funcţie de tipul lor, liniile se clasifică în: linie continuă,
linie întreruptă, linie punct şi linie două puncte, iar în funcţie de grosime în: linie groasă
şi linie subţire.
Grosimea liniei groase se alege, în funcţie de mărimea, complexitatea şi natura
desenului, din următorul şir de valori: 0,18; 0,25; 0,35; 0,5; 0,7; 1; 1,4; 2. Grosimea
liniei groase trebuie să fie aceeaşi pentru toate reprezentările aceleiaşi piese desenate
9
URDEA MIHAELA
la aceeaşi scară pe acelaşi format. Tipurile de linii utilizate în desenul tehnic se

simbolizează cu literă mare şi sunt prezentate în tabelul 1.2.
Tabelul 1.2
Denumirea Simbol Aspect Exemple de utilizare
liniei
Linie continuă A Contururi şi muchii reale vizibile
groasă
Linie continuă B Muchii fictive, linii de cotă
subţire Linii ajutătoare, linii de indicaţie
Haşur, contururi suprapuse
Linie continuă C Linii de ruptură pentru delimitarea
subţire ondulată vederilor şi secţiunilor, numai dacă
linia respectivă nu este o axă
Linie continuă D Linii de ruptură
subţire în zig-zag
Linie întreruptă E Contururi şi muchii acoperite
subţire
Linie întreruptă F Contururi şi muchii acoperite
groasă
Linie punct G Linii de axă de simetrie
subţire
Linie punct H Trasee de secţionare
mixtă
Linie punct J Indicarea suprafeţelor cu prescripţii

groasă speciale
Linie două puncte K Conturul pieselor învecinate
subţire Poziţiile extreme şi intermediare ale
pieselor în mişcare
Liniile centrelor de greutate atunci
când acestea nu coincid cu liniile de
axă
Pentru exemplificare se prezintă desenul următor (Fig. 1.1).
Fig. 1.1
10
1.3 SCĂRI UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC

Scara este raportul dintre dimensiunea liniară măsurată pe desen şi dimensiunea reală
a obiectului reprezentat. Scările de reprezentare sunt reglementate de SR EN
5455:1997.
Conform acestui standard scările pot fi:

- de mărire (x:1) când la x milimetri de pe desen îi corespunde un milimetru de pe
piesă; scările de mărire recomandate sunt: 2:1, 5:1, 10:1, 20:1, 50:1;
- mărime naturală (1:1) când unui milimetru de pe desen îi corespunde un milimetru
de pe piesă;
- de micşorare (1:x) când unui milimetru de pe desen îi corespund x milimetri pe
piesă; scările de micşorare recomandate sunt: 1:2, 1:5, 1:10, 1:20, 1:50, 1:100, 1:200,
1:500, 1:1000, 1:2000, 1:5000, 1:10000.
Notarea scării se face în rubrica corespunzătoare din indicator. La desenele la care

unele proiecţii s-au executat la altă scară decât scara principală a desenului, scara se
notează astfel: în indicator se înscrie scara principală, iar scările diferite de aceasta se
indică lângă sau sub notarea proiecţiilor cărora le corespund.
Alegerea scării depinde de dimensiunea şi complexitatea obiectului reprezentat, de

formatul utilizat şi de necesitatea realizării unei reprezentări cât mai clare.
1.4 SCRIEREA TEHNICĂ
Aspectul şi dispunerea caracterelor textelor care apar în cadrul unui desen sunt
reglementate prin standardul SR ISO 3096:1993 [15].
Caracteristica dimensională semnificativă a scrierii standardizate este h - înălţimea

nominală de scriere şi reprezintă înălţimea literelor majuscule şi a cifrelor. Valorile
standadizate ale înălţimii nominale de scriere sunt: (2,5) ; 3,5 ; 5 ; 7; 10 ; 14 ; 20 mm.
Înălţimea nominală de scriere se alege în funcţie de dimensiunile şi complexitatea
desenului respectiv. În mod curent înălţimea nominală de scriere este 3,5 mm. Scrierea
tehnică este utilă desenelor de execuție şi de ansamblu în completarea condiților
tehnice, indicatorului, tabelului de componență şi altor informații prezentate în desen
(Fig. 1.2)
Fig. 1.2
11
URDEA MIHAELA
2. REPREZENTAREA ORTOGONALĂ
Scopul desenului tehnic este acela de a reprezenta obiecte din spaţiul tridimensional
pe o foaie de hârtie, astfel încât reprezentarea obţinută să descrie complet, forma şi
dimensiunile obiectului. Metoda folosită este cea a proiecţiilor [4,13].
Cea mai utilizată metodă de proiecţie în desenul tehnic este proiecţia ortogonală,
când direcţia de proiecţie este perpendiculară pe planul de proiecţie (Fig. 2.1).
Fig. 2.1 Proiecţia ortogonală

Reprezentarea corpurilor se face conform Geometriei Descriptive (Fig. 2.2).
Fig. 2.2
2.1 DISPUNEREA PROIECŢIILOR. CUBUL DE PROIECŢIE
Determinarea completă ca formă şi dimensiuni a unui obiect se realizează prin

reprezentarea ortogonală pe mai multe plane de proiecţie. Uneori nu sunt suficiente
două sau trei proiecţii, fiind necesare 4, 5, 6 sau chiar mai multe proiecţii, în unele
situaţii fiind nevoie de reprezentări combinate (vederi şi secţiuni) pe aceeaşi proiecţie.
Modul de dispunere a proiecţiilor ortogonale ale unei piese (vederi şi secţiuni) pe

desenele tehnice poartă numele de dispunerea proiecţiilor şi este reglementată prin
STAS 614:84.
12
Fig. 2.3 Cubul de proiecţie
Conform acestui standard planele de proiecţie sunt reprezentate de feţele interioare

ale unui cub numit cub de proiecţie, pe care se proiectează ortogonal obiectul după
direcţiile indicate de săgeţi (Fig. 2.3). Se obţin astfel şase proiecţii diferite denumite
după cum urmează:
- vederea din faţă pentru proiecţia obţinută după direcţia 1, căreia i se mai spune şi
vedere sau proiecţie principală;
- vederea de sus obţinută după direcţia 2;
- vederea din stânga obţinută după direcţia 3;
- vederea din dreapta obţinută după direcţia 4;
- vederea de jos obţinută după direcţia 5;
- vederea din spate obţinută după direcţia 6.
Dispunerea pe desen a proiecţiilor piesei în raport cu proiecţia principală este

determinată de metoda de proiecţie utilizată. În SR ISO 10209-2:1996 sunt definite
două metode de proiecţie:
- metoda primului triedru (metoda europeană) care foloseşte ca simbol grafic de

identificare simbolul din figura 2.4 a;
- metoda celui de-al cincilea triedru (metoda americană) care foloseşte ca simbol
grafic de identificare simbolul din figura 2.4 b.
a b
Fig. 2.4 Simboluri grafice
Simbolul grafic de identificare utilizat se reprezintă într-o rubrică a indicatorului (Fig.

1.3) sau alături de desen.
13
URDEA MIHAELA
Amplasarea vederilor obţinute după cele şase direcţii de proiecţie folosind metoda
europeană este prezentată în figura 2.4.
Conform acestei metode vederile sunt dispuse în jurul proiecţiei principale astfel:
- vederea de sus 2 este amplasată sub proiecţia principală;
- vederea din stânga 3 este amplasată în dreapta proiecţiei principale;
- vederea din dreapta 4 este amplasată în stânga proiecţiei principale;
- vederea de jos 5 este amplasată deasupra proiecţiei principale;
- vederea din spate 6 este amplasată în dreapta vederii din stânga sau în stânga
vederii din dreapta, la alegere, specificând acest lucru.
Proiecţia principală (vederea din faţă) se alege astfel încât să reprezinte piesa în
poziţia de funcţionare, iar pe această proiecţie să fie indicate cele mai multe detalii de
formă şi dimensionale. Piesele care pot funcţiona în orice poziţie se reprezintă, de
obicei, în poziţia de prelucrare.
La alegerea proiecţiei principale se recomandă ca piesa să fie aşezată cu cât mai multe
feţe plane, paralele cu planele de proiecţie pentru a se obţine adevăratele lor mărimi.
La stabilirea numărului de proiecţii trebuie să se ţină seama de faptul că piesa trebuie

complet reprezentată şi toate dimensiunile care definesc formele geometrice
componente ale piesei trebuie înscrise pe desen, fără greşeli de interpretare sau de
citire a desenului.
Fig. 2.5 Amplasarea vederilor folosind metoda europeană
14
2.2 APLICATII - DISPUNEREA PROIECŢIILOR
Aplicaţia 2.1 cu rezolvare
Să se reprezinte în 6 proiecţii piesa din figura 2.6 a.
Rezolvarea este prezentată în figura 2.6 b. S-a reprezentat piesa în 6 proiecţii folosind
cubul de proiecţie.
b
Fig 2.6 Dispunerea proiecţiilor
15
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 2.2
Reprezentaţi în trei proiecţii piesele din figurile 2.7.
a b
c d
e f
Fig. 2.7
16
Să se reprezinte a treia proiecţie cunoscând 2 proiecţii date (Fig 2.8 a). Rezolvarea
este în figura 2.8 b. Pentru exemplificare se foloseşte, ca ajutor şi modelul 3D al piesei
realizat in SolidWorks poziționat pentru vizualizarea celor trei vederi (Fig. 2.8 c).
a b
c
Fig. 2.8
Aplicaţiile 2.4
Pentru înțelegerea reprezentării pieselor simple, în 3 proiecții s-au poziționat piesele

17
URDEA MIHAELA
următoare modelate în SolidWorks, în vedere principală, verere de sus şi vedere din

stânga. Reprezentaţi în trei proiecţii piesele din figurile 2.9 a şi b.
b
Fig. 2.9
18
Aplicaţiile 2.5 cu rezolvare
Să se reprezinte a treia proiecţie cunoscând 2 proiecţii date şi anume vederea

principală şi vederea din stânga. Piesele au un plan înclinat în poziția unui plan de
capăt. A treia proiecție se obține ducând linii de ordine, folosind noțiunile de geometrie
descriptiva (Fig. 2.10).
a b
Fig. 2.10
Să se reprezinte a treia proiecţie cunoscând 2 proiecţii date (Fig. 2.11 a). Pentru
exemplificare s-a realizat modelul 3D al piesei (Fig. 2.11 c). A treia proiecție se
realizează inițial fără planul înclinat (Fig. 2.11 b). Piesa 3D este poziționată ținând cont
de cele trei proiecții Fig. 2.11 d. Etapele de rezolvare se regăsesc în figura 2.11 e, f,
g, h, i.
b c
19
URDEA MIHAELA
e f
g h
20
i
Fig. 2.11
Aplicaţia 2.6
Să se reprezinte a treia proiecţie cunoscând 2 proiecţii date. Piesele au un plan înclinat

în poziția unui plan de capăt. A treia proiecție se obține ducând linii de ordine (vezi si
figurile 2.10 şi 2.11) (Fig. 2.12).
a b
c d
Fig. 2.12
Aplicaţia 2.7 Detereminaţi a treia proiecţie, folosind şi reprezentarea axonometrică.
21
URDEA MIHAELA
Fig. 2.13
Aplicaţia 2.8
a b
Fig. 2.14
Aplicaţia 2.9
a b
Fig. 2.15
22
Aplicaţia 2.10
Detereminaţi a treia proiecţie pentru piesele din figurile. 2.16- 2.27.
Fig. 2.16 Fig. 2.17
Fig. 2.18 Fig. 2.19
Fig. 2.20 Fig. 2.21
23
URDEA MIHAELA
Fig. 2.22 Fig. 2.23
Fig. 2.24 Fig. 2.25
Fig. 2.26 Fig. 2.27

24
Să se reprezinte în trei proiecții piesele modelate 3D (Fig. 2.28-2.30). Pentru

exemplificare s-au poziționat piesele în pozițiile corespunzătoare celor trei vederi,
vedere principală, vedere de sus, vedere din stânga. Se vor folosi linii de ordine
corespunzătoare.
Fig. 2.28
25
URDEA MIHAELA
Fig. 2.29
Fig. 2.30
26
2.3. APLICAȚII DIVERSE
Reprezentarea unor cilindri în 3 plane de proiecție. Figura 2.31 a, b, c prezintă

reprezentarea spațială (axonometrică izometrică) a cilindrilor. Figura 2.33 reprezintă
cele trei proiecții ale cilindrilor, în planele de proiecție.
a b c
Fig. 2.31
Fig. 2.32
27
URDEA MIHAELA
a b
c
Fig. 2.33
Aplicaţia 2.13
Să se reprezinte în trei proiecții piesele simetrice din figura 3.34.
a b
28
c d
e f
g h
Fig. 3.34
29
URDEA MIHAELA
3. REPREZENTAREA VEDERILOR
Vederea este reprezentarea în proiecţie ortogonalǎ, pe un plan, a unei piesei (STAS
105-87). Vederea conţine conturul aparent al obiectului reprezentat, precum şi
muchiile şi liniile de intersecţie vizibile din direcţia de proiectare şi se trasează cu linie
continuă groasă, muchiile acoperite trasându-se cu linie întreruptă [4,8,13].
Vederile se pot clasifica astfel:
În funcţie de direcţia de proiecţie:

- vedere obişnuită, după una din direcţiile de proiecţie (STAS 614-76) (Fig. 3.1);
Fig. 3.1 Vedere obişnuită
- vedere particulară, după alte direcţii de proiecţie (Fig. 3.2);
Fig. 3.2 Vedere particulară
- vedere particulară obţinută după direcţiile de proiecţie conform STAS 614-76 dar
dispusă în altă poziţie (Fig. 3.3).
30
Fig. 3.3 Vedere particulară
După proporţia în care se face reprezentarea:

- vedere completă, când proiecţia respectivă reprezintă obiectul în întregime (Fig.
3.1);
- vedere parţială, dacă în proiecţia respectivă numai o parte a obiectului este
reprezentată în vedere, acea parte putând fi limitată de o linie de ruptură sau nu (Fig.
3.4 – vederea din stânga);
Fig. 3.4 Vedere parţială şi locală
- vedere locală, când în proiecţia respectivă este reprezentat numai un element

simetric al obiectului în vedere, rabătut, fără linii de ruptură (Fig. 3.4 – canalul de pană).
Alegerea proiecţiilor se face în aşa fel încât să se evite reprezentarea a prea multe
contururi şi muchii acoperite, precum şi repetarea inutilă a detaliilor. Majoritatea feţelor
plane ale pieselor se preferă să fie paralele cu planele de proiecţie, astfel ele se
proiectează în adevărată mărime.
Proiecţia principală se alege astfel încât să reprezinte piesa în poziţia de funcţionare

şi în această proiecţie să apară cele mai multe detalii de formă ale piesei.
Liniile de axă se reprezintă cu linie-punct subţire, ce depăşeşte cu 2-3 mm conturul

piesei. Axele de simetrie ale găurilor care la scara desenului nu depăşesc 10 mm se
reprezintă cu linie continuă subţire.
31
URDEA MIHAELA
Muchia fictivă (Fig. 3.5, 3.12) reprezintă intersecţia imaginară dintre două suprafeţe
racordate prin rotunjire, se reprezintă cu linie continuă subţire care nu trebuie să atingă
liniile de contur, muchiile reale de intersecţie sau alte muchii fictive.
Fig. 3.5 Muchii fictive
Dacă două muchii fictive foarte apropiate sunt concentrice sau paralele se reprezintă
numai aceea corespunzătoare grosimii mai mici.
Suprafeţe plane şi anume feţele paralelipipedelor, trunchiurilor de piramidă, porţiunilor

de cilindru teşite plan având formă de patrulater se reprezintă prin trasarea cu linie
continuă subţire a două diagonale (Fig. 3.6).
Fig 3.6 Suprafeţe plane
Reprezentarea porţiunilor striate sau ornamentale se reprezintă simplificat cu linie

subţire pe o mică porţiune din interiorul suprafeţei respective, lângă contur (Fig. 3.7).
Fig 3.7 Reprezentarea porţiunilor striate
32
Reprezentarea detaliilor. În cazul în care scara utilizată la reprezentarea unei piese

nu permite citirea cu suficientă claritate a unor porţiuni din ea, acea porţiune se
reprezintă în detaliu, adică se încadrează cu un cerc (identificat printr-o literă)
reprezentat cu linie continuă subţire după care, într-o zonă liberă a desenului, se
reprezintă acea porţiune la o scară mărită, alături înscriindu-se litera de identificare şi
scara la care s-a executat detaliul.
Fig. 3.8 Reprezentarea detaliilor
Obiectele simetrice care admit unul sau două plane de simetrie se pot reprezenta pe
jumătate, respectiv pe sfert. Axele de simetrie se intersectează, în acest caz, la fiecare
capăt cu două liniuţe paralele trasate cu linie continuă subţire perpendiculare pe linia
de axă (Fig. 3.4).
Elementele identice, repetitive, aşezate simetric pot fi reprezentate complet o singură

dată (Fig. 3.9), pe o mică porţiune (Fig. 3.10), sau în poziţii extreme (Fig. 3.11), în rest
fiind reprezentate simplificat. Numărul, forma şi poziţia elementelor se cotează sau se
indică în câmpul desenului.
Fig. 3.9 Fig. 3.10
33
URDEA MIHAELA
Fig 3.11
Direcţiile de proiecţie se indică pe desen printr-o săgeată perpendiculară pe

suprafaţa care se proiectează şi având vârful orientat spre aceasta în următoarele
cazuri:
- vederile obişnuite (Fig. 3.2, 3.3);
- vederile parţial rotite (Fig. 3.12), planul auxiliar pe care se face reprezentarea este
rotit până devine paralel cu unul din planele de proiecţie, obţinându-se astfel adevărata
formă şi mărime a piesei. Deasupra proiecţiei obţinute prin rotire se indică litera
majusculă urmată de simbolul grafic care indică faptul că proiecţia este reprezentată
prin rotire.
Fig. 3.12
Piesa reprezentată axonometric se prezintă în două proiecții.
Fig. 3.13
34
4. REPREZENTAREA SECŢIUNILOR ŞI RUPTURILOR

Secţiunea (STAS 105-87) este reprezentarea în proiecţie ortogonală pe un plan a unui
obiect după intersectarea acestuia cu o suprafaţă fictivă de secţionare şi îndepărtarea
imaginară a părţii obiectului situată între observator şi suprafaţa de secţionare (Fig. 4.1
a,b).
b
Fig. 4.1
În secţiune, atât muchiile de contur aparent cât şi muchiile de contur interior se

desenează cu linie continuă groasă. Miezul piesei se haşurează. Nervurile mai înguste
de 8 mm nu se secţionează (Fig. 4.2).
35
URDEA MIHAELA
Fig. 4.2 Reprezentarea secţiunilor
Traseul de secţionare este urma suprafeţei de secţionare pe planul de proiecţie.

Acesta se trasează cu linie punct mixtă, având la capete şi în locurile de schimbare a
direcţiei segmente de dreaptă trasate cu linie continuă groasă. Direcţia de proiecţie se
indică prin două săgeţi care se sprijină pe capetele îngroşate (Fig. 4.2).
Părţile pline ale piesei secţionate se haşurează, pentru materiale metalice, cu linii
continue subţiri, echidistante, înclinate la 45o spre stânga sau spre dreapta faţă de una
din liniile de contur sau de axă, sau faţă de chenarul desenului (Fig.4.1, 2) [12,13].
Dacă pe acelaşi desen se reprezintă mai multe secţiuni ale aceleiaşi piese, ele se
haşurează la fel (Fig. 4.3). Secţiunile pieselor a căror lăţime, pe desen, nu depăşeşte
2 mm pot fi evidenţiate prin înnegrire completă.
Ø60
Fig. 4.3 Reprezentarea haşurului pe aceeaşi piesă
După modul de reprezentare secţiunile se clasifică:

- secţiune propriu-zisă, când se reprezintă doar figura rezultată prin intersectarea
obiectului cu suprafaţa de secţionare (Fig. 4.4). Acest tip de secțiune este utilizată
pentru reducerea spaţiului desenului şi realizarea unei economii de timp, la
36
reprezentarea unor forme simple ale piesei: canale de pană, caneluri, nervuri, spiţe,
profile laminate;
- secţiune cu vedere, dacă se reprezintă atât secțiunea cât şi partea piesei situată în
spatele planului de secţiune (Fig. 4.4).
Fig. 4.4 Secţiuni propriu-zisă şi cu vedere
După poziţia suprafeţei de secţionare faţă de planul orizontal de proiecţie se definesc:

- secţiune orizontală, dacă suprafaţa de secţionare este paralelă cu planul orizontal
de proiecţie (Fig. 4.5);
- secţiune verticală, dacă suprafaţa de secţionare este perpendiculară pe planul
orizontal de proiecţie (Fig. 4.6);
- secţiune particulară, dacă suprafaţa de secţionare are o poziţie particulară faţă de
planul orizontal de proiecţie (Fig. 4.7). Dacă înclinarea haşurilor ar coincide cu cea a
liniei de contur sau a liniei de axă, haşurile se execută înclinate la 30o faţă de acestea
(Fig. 4.7).
După poziţia suprafeţei de secţionare faţă de axa principală a obiectului secţiunile se

clasifică:
- secţiune longitudinală, dacă suprafaţa de secţionare conţine sau este paralelă cu
axa obiectului (Fig. 4.6, 4.7);
37
URDEA MIHAELA
Fig. 4.5 Fig. 4.6 Fig. 4.7
În figura 4.8 sunt prezentate două secțiuni ale aceleaşi flanşe, reprezentată 3D
şi anume o secțiune verticală şi următoarea orizontală.
Fig. 4.8 Secțiune combinată orizontală şi verticală, model 3D
Figura 4.9 prezintă o placă modelată 3D secționată printr-o secţiune particulară.
Fig. 4.9 Secţiune particulară
38
- secţiune transversală, dacă suprafaţa de secţionare este perpendiculară pe axa

obiectului (Fig. 4.5).
După proporţia în care se face secţionarea se deosebesc:
- secţiune completă, dacă obiectul este reprezentat în întregime în secţiune (Fig. 4.6,
4.7);
- secţiune parţială, când numai o parte a piesei este reprezentată în secţiune, fiind
separată de restul piesei printr-o linie de ruptură (Fig. 4.10, 4.11).
Fig. 4.10 Secţiune parţială Fig. 4.11 Secţiune parţială
Reprezentarea jumătate vedere – jumătate secţiune reprezintă un caz particular al

secţiunii parţiale. Un obiect simetric este reprezentat jumătate în vedere şi jumătate în
secţiune, separate între ele prin axa de simetrie de-a lungul căreia a fost secţionat
obiectul (Fig. 4.12 a,b,c).
a b
c
Fig. 4.12
Vederea se va reprezenta deasupra axei piesei în proiecţia pe planul orizontal şi în

stânga axei piesei în reprezentarea pe planele vertical şi lateral.
După forma suprafeţei de secţionare:
- secţiune plană, dacă suprafaţa de secţionare este un plan (Fig. 4.5, 4.6, 4.7);
- secţiune frântă, dacă suprafaţa de secţionare este formată din două sau mai multe
plane consecutiv concurente sub un unghi diferit de 90o; planul înclinat se rabate până
39
URDEA MIHAELA
când devine paralel cu planul de proiecţie, astfel încât secţiunea să nu apară deformată
(Fig. 4.13);
Fig. 4.13
- secţiune în trepte, dacă suprafaţa de secţionare este formată din două sau mai
multe plane paralele (Fig. 4.14, 4.16); la acest tip de secţiuni se recomandă ca haşurile
corespunzătoare treptelor învecinate să fie decalate cu ½ pas;
Fig. 4.14 Fig. 4.15
40
Fig. 4.16
- secţiune cilindrică, dacă suprafaţa de secţionare este cilindrică, iar secţiunea este
desfăşurată pe unul din planele de proiecţie (Fig. 4.15); în acest caz, lângă denumirea
secţiunii se plasează şi simbolul de desfăşurare.
La rândul lor, secţiunile propriu-zise se clasifică astfel:
- secţiunea deplasată se reprezintă (deplasată) de-a lungul traseului de secţionare
în afara conturului piesei (Fig. 4.17 b);
- secţiunea suprapusă se reprezintă direct peste vederea respectivă cu linie continuă
subţire, iar traseul de secţionare cu linie punct subţire, el reprezentând şi axa de
simetrie a secţiunii (Fig. 4.18 a);
- secţiunea intercalată se reprezintă în intervalul de ruptură dintre cele două părţi ale
aceleiaşi vederi (Fig. 4.18 b).
Fig. 4.17 Fig. 4.18
4.1 REPREZENTAREA RUPTURILOR
Rupturile se folosesc în cazul reprezentării pe desen a pieselor lungi, de secţiune

constanta sau uniform variabilă, în scopul utilizării raţionale a spaţiului de desenare
(Fig. 4.19) sau reprezentarea unor vederi sau secţiuni parţiale, pentru a scoate în
evidenţă anumite părţi acoperite ale unei piese a cărei secţionare totală nu este
necesară (Fig. 4.20).
Urma suprafeţei de ruptură pe planul de proiecţie se numeşte linie de ruptură cu

următoarea formă:
- pentru materiale metalice, linie continuă subţire ondulată;
- pentru lemn, zig-zag.
Pentru evitarea confuziilor, linia de ruptură nu trebuie să coincidă cu o muchie sau o
linie de contur a piesei, sau să fie trasată în continuarea acesteia.
41
URDEA MIHAELA
Fig. 4.19 Rupturi la piesele lungi Fig. 4.20 Reprezentarea rupturilor
4.2 APLICAŢII, REPREZENTAREA PIESELOR SIMPLE
Aplicația 4.1 cu rezolvare
Piesa din figura 4.21 se reprezintă în două proiecții, vedere şi secțiune, în scopul
vizualizării corecte a găurii. Se remarcă traseul de secționare cu sec iune dreaptă, prin
centru găurii, axa piesei. (conform teoriei prezentate şi figurii 4.1)
Fig. 4.21
Aplicația 4.2
Să se reprezinte piesa în două proiecții, vedere principală şi secțiune, conform cotelor

de pe desen (Fig. 4.22). Piesa este reprezentată momentan în două proiecții.
Fig. 4.22
42
Aplicația 4.3
Să se reprezinte piesele în două proiecții, vedere principală şi secțiune prin găuri (Fig.
4.23).
a b
Fig. 4.23
Să se reprezinte piesa de mai jos, corect, conform informațiilor din capitolul 2, vedere
principală şi secțiune prin găuri (Fig. 4.24). Se va atribui un traseu de secționare prin
axa piesei şi va rezulta secțiunea în loc de vedere. Rezolvarea în figura 4.25
Fig. 4.24
43
URDEA MIHAELA
Fig. 4.25
Aplicația 4.5
Pentru reprezentarea pieselor cu nervură se ține cont de grosimea nervurii. Dacă

grosimea nervurii este mai mica sau egală cu 8mm, în cazul unui traseu de secționare
prin nervură, aceasta se va reprezenta în vedere (Fig. 4.26).
Figura 4.26 b prezintă piesa cotată, nervurile sunt reprezentate în vedere.
44
b
Fig. 4.26
Să se reprezinte piesa din figura 4.27 a. Rezolvare în figura 4.27 b (Vezi şi figura 4.2).
b
Fig. 4.27
45
URDEA MIHAELA
Aplicația 4.6
Să se reprezinte piesele în două proiecții, vedere principală şi secțiune (Fig. 4.28).

Piesa din figura 4.28 a este rezolvată în figura 4.28 c.
a b
46
d e
Fig. 4.28
Aplicația 4.7
Să se reprezinte piesa, în două proiecții, evidențiind existența găurilor (Fig. 4.29).
b
Fig. 4.29
47
URDEA MIHAELA
5. COTAREA
Cotarea reprezintă înscrierea pe desen a dimensiunilor necesare executării şi
funcţionării unei piese (SR ISO 129:1994). Modul de cotare depinde de tipul desenului
(de execuţie, de ansamblu, de operaţie, de prezentare, etc.), cât şi de gradul de detaliere
al acestuia
Cotele (Fig. 5.1) se definesc astfel:

- cote funcţionale (F), esenţiale pentru funcţionarea piesei;
- cote nefuncţionale (NF), esenţiale pentru executarea piesei, (nu sunt esenţiale
pentru funcţionarea piesei);
- cote auxiliare (Aux), cu caracter informativ, care decurg din alte valori indicate pe
desen şi se indică între paranteze.
Fig. 5.1 Cotele
5.1 ELEMENTELE COTĂRII
Elementele cotării sunt definite in figurile următoare (Fig. 5.2 a,b,c):
48
c
Fig. 5.2 Elementele cotării si corespondența lor în AutoCAD [3]
49
URDEA MIHAELA
Linia de cotă se trasează cu linie continuă subţire, dreaptă, paralelă cu elementul la

care se referă, egală cu acesta. Liniile de cotă se trasează continuu chiar şi pentru
piesele reprezentate întrerupt (Fig. 5.3). Nu se admite folosirea liniei de contur sau a
liniei da axă drept linie de cotă.
Fig. 5.3 Linia de cotă Fig. 5.4 Linia ajutatoare de cotă oblică
Liniile ajutătoare de cotă se trasează cu linie continuă subţire, sunt perpendiculare,

în general, pe elementul cotat (deci şi pe liniile de cotă), depăşesc cu 2-3 mm liniile de
cotă. Pot fi trasate oblic, dar paralele între ele (Fig. 5.4). Ca linii ajutătoare de cotă pot
fi folosite şi liniile de contur sau de axă.
Fig. 5.5 Scrierea cotelor Fig. 5.6 Scrierea cotelor
Cotele se înscriu în ordine crescătoare de la piesă spre exterior, lăsând între ele o
distanţă convenabilă (minim 5 mm), astfel încât desenul să fie uşor de citit (Fig. 5.5).
Liniile ajutătoare de cotă şi liniile de cotă nu trebuie să se intersecteze între ele sau cu
alte linii ale desenului, dar nici o linie nu trebuie întreruptă.
Pentru piesele reprezentate în secţiune (Fig. 5.6) sau piesele reprezentate jumătate
vedere – jumătate secţiune (Fig. 5.1), cotele referitoare la exteriorul piesei se vor
înscrie deasupra secţiunii, iar cele referitoare la interior dedesubtul acesteia.
Liniile de indicaţie servesc la precizarea pe desen a unor prescripţii, a unor notaţii

convenţionale sau la înscrierea unor cote care, din lipsă de spaţiu, nu se pot înscrie
deasupra liniei de cotă (Fig. 5.7).
50
Fig. 5.7 Linii de indicaţie
Extremităţile liniei de cotă pot fi: săgeată, bară oblică sau punct în cazul în care se
indică originea. Săgeata este reprezentată prin două linii scurte care formează un
unghi cu deschiderea cuprinsă între 150 şi 900. Săgeata poate fi deschisă sau închisă,
înnegrită sau nu (Fig. 5.8 a).
a b c
Fig. 5.8 Extremităţile liniei de cotă
Săgeata se poate înlocui cu punct (Fig. 5.7 c) sau cu bară oblică (Fig. 5.8 b) trasată
cu linie subţire şi înclinată la 450 în cazul în care intervalul foarte mic nu permite
înscrierea săgeţii.
Dimensiunea săgeţilor trebuie să fie proporţională cu dimensiunea desenului şi este

aceeaşi pe tot desenul. La ambele capete ale liniei de cotă se trasează în general
săgeţi. Linia de cotă se termină doar la unul din capete cu săgeată în următoarele
situaţii:
- la cotarea unei raze (Fig. 5.9) şi (fig. 5.2 c);
- la cotarea dimensiunilor interioare ale pieselor reprezentate jumătate vedere –
jumătate secţiune (Fig. 5.1);
- la cotarea alternativă a unor elemente ce presupun linii lungi de cotă, greu de urmărit
(Fig. 5.10).
Fig. 5.9 Fig. 5.10
Punctul de origine este reprezentat printr-un cerc neînnegrit având diametrul de 3

51
URDEA MIHAELA
mm (Fig. 5.8 c).
Valoarea cotei reprezintă valoarea numerică a dimensiunii cotate exprimată în unităţi

corespunzătoare. Dimensiunile liniare se exprimă în milimetri, simbolul unităţii de
măsură nu se înscrie după cota respectivă.
Cotele se înscriu pe desen cu caractere arabe suficient de mari pentru a asigura o

bună lizibilitate a desenului. Ele se plasează la 1…2 mm deasupra liniei de cotă,
paralel cu aceasta, astfel încât să poată fi citite de jos sau din dreapta desenului (Fig.
5.11 a).
Valorile unghiurilor pot fi orientate conform figurii 5. 11 b, c.
a b c
Fig. 5.11 Dispunerea cotelor
La cotarea dimensiunilor unghiulare sau a dimensiunilor liniare exprimate în alte unităţi

de măsură (Fig. 5.12), se înscrie simbolul unităţii de măsură corespunzătoare.
Fig. 5.12 Dispunerea cotelor unghiulare şi în alte unităţi de masură
Simbolurile sunt utilizate pentru o interpretare corectă a desenului:

- indică prezenţa unei suprafeţe pătrate şi reprezintă latura pătratului (Fig. 5.13);
- = trasat deasupra unei linii de cotă, fără înscrierea valorii numerice, indică
egalitatea a două cote alăturate (Fig. 5.13).
-  sau Φ înscris înaintea unei cote indică prezenţa unei suprafeţe cilindrice şi
reprezintă diametrul acesteia (Fig. 5.14);
- R înscris înaintea unei cote indică o rază de curbură (Fig. 5.14);
- SR sau SΦ indică raza sau diametrul unei sfere (fig. 5.14);
-  înscris deasupra unei cote reprezintă lungimea unui arc de cerc (fig. 5.15)
52
Fig. 5.13 Fig. 5.14 Fig. 5.15
5.2 INDICAŢII DE COTARE
Conicitatea este raportul dintre diferenţa diametrelor a două secţiuni normale la axa
conului şi distanţa dintre ele. Conicitatea poate fi cotată indicând trei dintre cele patru
elemente care caracterizează porţiunea conică: diametrul mare, diametrul mic, unghiul
de înclinare al generatoarei conului şi lungimea conicităţii (Fig. 5.16 a), sau poate fi
cotată şi prin folosirea unui simbol grafic ce reprezintă un triunghi orientat cu vârful
spre vârful conicităţii, care se aşează pe o linie de indicaţie având vârful săgeţii pe
generatoarea conului şi este urmat de valoarea conicităţii (Fig. 5.16 b).
Fig. 5.16 Cotarea conicităţilor
Teşiturile sunt conicităţi având bazele foarte mari în raport cu lungimea lor. Teşiturile
se cotează indicând lungimea şi unghiul sub care sunt executate (Fig. 5.17). Dacă unghiul
este de 450 cotarea poate fi simplificată.
Fig. 5.17 Cotarea tesiturilor exterioare
53
URDEA MIHAELA
a b c
Fig. 5.18 Cotarea tesiturilor interioare
Teşiturile interioare se cotează şi conform figurilor 5.18 a, b.
La elementele identice dispuse succesiv la distanţe egale între ele se cotează un

singur element, indicând numărul lor şi distanţa dintre ele conform figurilor 5.19 sau
5.20.
Fig. 5.19 Fig. 5.20
Se definesc următoarele principii de cotare:
- Toate informaţiile dimensionale necesare pentru definirea clară şi completă a unei

piese trebuie înscrise pe desen.
- Fiecare element se cotează o singură dată şi anume pe vederea sau secţiunea care
reprezintă cel mai clar elementul respectiv.
- Cotele funcţionale trebuie înscrise, pe cât posibil, direct pe desen şi nu trebuie să
rezulte din însumarea altor cote.
- Cotele nefuncţionale trebuie înscrise în modul cel mai convenabil pentru execuţie
sau verificare.
- Prioritatea de înscriere a cotelor este: cote de gabarit, cote funcţionale, cote de
prelucrare, cote necesare definirii formei geometrice a piesei.
54
5.3 METODE DE COTARE

Se cunosc, în funcţie de tehnologia de execuţie a piesei şi de posibilităţile de măsurare
a cotelor, următoarele metode de cotare:
Cotarea în serie (lanţ) (Fig. 5.21) presupune aşezarea cotelor cap la cap, înlănţuite,
indiferent de bazele de cotare luate ca referinţă. Metoda se aplică în special la cotarea
pieselor turnate sau forjate sau la cotarea desenelor de construcţii industriale,
prezentând dezavantajul însumării abaterilor în cazul dimensiunilor tolerate.
Fig. 5.21 Cotarea în serie
Cotarea faţă de un element comun (cotare tehnologică) (Fig. 5.22) constă în

folosirea aceleiaşi baze de cotare pentru toate dimensiunile constitutive ale piesei,
ţinând seama de considerente de ordin tehnologic. Pentru piese de complexitate
sporită se pot folosi două sau chiar trei baze de cotare. Această metodă este
recomandată în cazul cotării pieselor obţinute prin prelucrări mecanice, deoarece nu
sunt necesare calcule pentru stabilirea cotelor aferente prelucrării.
a
55
URDEA MIHAELA
b
Fig. 5.22 Cotarea tehnologică funcție de etapele de prelucrare
Cotarea combinată este cea mai utilizată metodă de cotare şi constă în combinarea,
după necesităţi, a celorlalte metode de cotare.
Exemple de cotare sunt ilustrate în figurile 5.23 - 5.26.
56
c
Fig. 5.23 Exemplu de cotare bucşe jumatate vedere jumatate secțiune
Fig. 5.24 Exemplu de cotare placa
57
URDEA MIHAELA
Fig. 5.25 Exemplu de cotare
Fig. 5.26 Exemplu de cotare arbore
Aplicaţia 5.1 (cotarea pieselor simple)
Să se coteze plăcile din figurile 5.27, a,b.
58
a b
Fig. 5.27
Aplicaţia 5.2
Să se coteze placa din figura 5.28, tinând cont de ambele proiecţii. Placa este secționată
după un traseu frânt A-A.
Fig. 5.28
59
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 5.3
Să se coteze piesele gen bucşă din figurile 5.29, a,b,c.
a b c
Fig. 5.29
Aplicaţia 5.4
Să se coteze arborii din figurile 5.30 - 5.32.
Fig. 5.30
60
Fig. 5.31
Aplicaţia 5.5
Să se reprezinte şi să se coteze piesele din figurile alăturate [14] (Fig 5.32, 5.33).
Fig. 5.32 Fig. 5.33
Fig. 5.34
61
URDEA MIHAELA
6. REPREZENTAREA PIESELOR SIMPLE, PLĂCI
6.1 REPREZENTAREA ŞI COTAREA LOCAŞURILOR ÎN PLĂCI
Locaşurile cilindrice şi conice sunt găuri care, pentru o reprezentare şi cotare completă,
se reprezintă de obicei secţionate după axa lor longitudinală. La reprezentarea şi cotarea
lor se urmăreşte: diametrul, adâncimea funcţională şi poziţia găurii faţă de un reper fix al
piesei.
În figurile următoare sunt reprezentate şi cotate câteva tipuri de locaşuri cilindrice şi conice
realizate în piese prismatice (Fig. 6.1). Pentru exemplificare se prezintă un corp secţionat,
în care sunt executate mai multe locaşuri (Fig. 6.2).
Fig. 6.1 Locaşurile cilindrice şi conice
Fig. 6.2
62
6.2 REPREZENTAREA PLĂCILOR
Conform capitolului 4 plăcile cu forme interioare nu se reprezintă doar în vedere, folosind

contururi cu linie întreruptă. Acestea se reprezintă în vedere (vedere principală) şi în
secțiune, funcție de forma interioară a plăcii.
Să se reprezinte în secţiune placa din figura 6.3 a, reprezentată în două proiecţii.

Rezolvarea este figura 6.3 b. Placa se va desena fără cote, acestea fiind necesare
construcţiei la scară. Pentru reprezentarea secţiunii se ataşează, în vederea principală,
traseul de secţionare A-A. Zona secţionată va fi haşurată.
Fig. 6.3
63
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 6.2
Să se reprezinte corect (folosind secţiunea A-A) plăcile din figurile 6.4, 6.5, 6.6 (se vor
realiza rupturi în zona găurilor, pentru vizualizarea corectă a acestora Fig. 6.4 şi 6.5).
Fig. 6.4
64
Fig. 6.5
65
URDEA MIHAELA
b
Fig. 6.6
Să se reprezinte în secţiune placa din figura 6.7 a, reprezentată în două proiecţii.

Rezolvarea este figura 6.7 b.
Placa se va desena fără cote, acestea fiind necesare construcţiei la scară. Pentru
reprezentarea secţiunii în trepte se ataşează, în vederea principală, traseul de secţionare
A-A. Zona secţionată va fi haşurată prin decalarea haşurului în zona de schimbare a
traseului de secţionare.
66
b
Fig. 6.7
Să se reprezinte în secţiune placa din figura 6.8, reprezentată în doua proiecţii. Placa se
va desena fără cote, acestea fiind necesare construcţiei la scară. Pentru reprezentarea
secţiunii în trepte se ataşează, în vederea principală, traseul de secţionare A-A. Zona
secţionată va fi haşurată prin decalarea haşurului în zona de schimbare a traseului de
secţionare.
67
URDEA MIHAELA
Fig. 6.8
Să se reprezinte în secţiune placa din figura 6.9 a, reprezentată inițial în două proiecţii.
Placa se va desena fără cote, acestea fiind necesare construcţiei la scară. Pentru
reprezentarea secţiunii se ataşează, în vederea principală, traseul de secţionare A-A.
Planele înclinate se rabat până când devin paralele cu planul de proiecţie, astfel încât
secţiunea să nu apară deformată. Se va obţine secţiunea din figura 6.9 a, notată A-A.
a
68
b
Fig.6.9
Aplicaţia 6.6
Să se reprezinte în secţiune placa din figura 6.10, reprezentată în doua proiecţii. Placa se
va desena fără cote, acestea fiind necesare construcţiei la scară. Pentru reprezentarea
secţiunii se ataşează, în vederea principală, traseul de secţionare A-A.
Fig. 6.10
69
URDEA MIHAELA
Să se reprezinte într-o secţiune posibilă placa din figura 6.11. Se oferă o rezolvare a
problemei. Secţiunea în această situaţie va fi paralelă cu traseul de secţionare.
Fig. 6.11
Să se reprezinte într-o secţiune posibilă corpul din figura 6.12. Rezolvarea este în
Inventor.
a
70
b
Fig. 6.12
Aplicaţia 6.9
Să se reprezinte o secţiune posibilă şi corectă A-A pentru plăcile din figurile 6.13, 6.14.
Fig. 6.13
71
URDEA MIHAELA
Fig. 6.14
Aplicaţia 6.10
Să se reprezinte în vedere principală şi secţiune placa din figura 6.15, reprezentată în

doua proiecţii. Pentru reprezentarea secţiunii se ataşează, în vederea principală, traseul
de secţionare A-A.
Fig. 6.15
72
Aplicaţia 6.11
Să se reprezinte în secţiune ( A-A) plăcile din figurile 6.16, - 6.18, aflate iniţial în două
proiecţii.
Fig. 6.16
Fig. 6.17
73
URDEA MIHAELA
Fig. 6.18
Aplicaţia 6.12
Să se reprezinte în secţiune (A-A) plăcile din figurile 6.19 - 6.22 aflate iniţial în două
proiecţii. Placa se va desena fără cote, acestea fiind necesare construcţiei la scară.
Fig. 6.19 Fig. 6.20
74
Fig. 6.21 Fig. 6.22
Aplicaţia 6.13
Să se reprezinte placa din figura 4.46 în două proiecţii, vedere de sus şi secţiune în trepte
prin toate cele 3 găuri străpunse.
Fig. 6.23
75
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 6.14
Să se reprezinte în desene de execuție corpurile simetrice (Fig. 6.24).
a b
c d
e f
76

h
Fig. 6.24
Să se reprezinte plăcile din figurile 6.25, 6.26 remarcând traseul de secționare în

trepte. Placa din figura 6.26 se va reprezenta în secțiune, conform traseului de
secționare.
77
URDEA MIHAELA
Fig. 6.25

Fig. 6.26
78
7. FLANŞE
7.1 REPREZENTAREA ŞI COTAREA FLANŞELOR
Flanşele sunt organe de maşini ce fac legătura între două piese (conducte, piese ale
unei maşini, instalaţii etc). Această legătură este una demontabilă, realizată prin
şuruburi sau prezoane.
Constructiv, flanşele trebuie să aibă o suprafaţă plană pentru aşezarea garniturii de

etanşare, o gaură centrală coaxială cu găurile pieselor pe care le leagă şi găuri de
prindere. Pentru reprezentarea flanşelor în desen sunt necesare, de obicei, două
proiecţii (o vedere şi o secţiune).
Principalele tipuri de flanşe întâlnite în construcţia de maşini, modul lor de reprezentare

şi cotare sunt detaliate în tabelul 7.1.
Tabelul 7.1
Tipul flanşei Reprezentare
Flanşă circulară
79
URDEA MIHAELA
Flanşă
dreptunghiulară
Flanşă pătrată
Flanşă ovală
80
Flanşă
triunghiulară
7.2 APLICAŢII CU FLANŞE ŞI BUCŞE
În mare parte flanşele sunt piese gen bucşe. În cele ce urmează sunt prezentate câteva
aplcații rezolvate cu flanşe.
Să se deseneze flanşele din figurile 7.1, 7.2, urmărind cotele din ambele proiecţii.
Fig. 7.1
81
URDEA MIHAELA
Fig. 7.2
Să se reprezinte şi să se coteze flanşa din figura 7.3. Secțiunea prin piesă este frânta, în
scopul de a vizualiza canalele şi gaurile existente.
Fig. 7.3
82
Să se reprezinte şi să se coteze flanşa din figura 7.4 a. Secțiunea prin piesă este dreaptă.
Rezolvarea în figura 7.4 b.
b
Fig. 7.4
83
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 7.4
Să se reprezinte şi coteze flanşa din figura 7.5, cele patru găuri sunt strapunse şi
echidistante.
Fig. 7. 5
Aplicaţia 7.5
Să se reprezinte şi coteze complet flanşa din figura 7. 6. Se remarcă reprezentarea flanşei

în SolidWorks şi cotarea unor dimensiuni de gabarit.
a
84
b
Fig. 7. 6
Aplicaţia 7.6
Să se reprezinte şi să se coteze flanşa din figura 7.7. Secțiunea prin piesă este frânta, în
scopul de a vizualiza canalele şi gaurile existente.
Fig. 7. 7
Aplicaţia 7.7
Să se reprezinte şi să se coteze flanşa din figura 7.8. Secțiunea prin piesă este dreaptă.
85
URDEA MIHAELA
Flanşa este modelată în Inventor şi este secționată. Se prezintă şi desenul 2D al flanşei,

care se va cota.
b
Fig. 7. 7
86
Aplicaţia 7.8 rezolvată
Să se studieze reprezentarea şi cotarea următoarelor flanşe. (Fig 7.8 şi 7.9).
Fig. 7. 8
Fig. 7. 9
Aplicaţia 7.9
Să se reprezinte şi să se coteze următoarele flanşe şi bucşe (Fig 7.10 a - i).
87
URDEA MIHAELA
88
89
URDEA MIHAELA
j
Fig. 7. 10
90
8. REPREZENTAREA PIESELOR FILETATE

Convenţii generale (SR EN ISO 6410-1/2/3:2002)
Filetul este o nervură elicoidală dispusă pe o suprafaţă de rotaţie cilindrică (filet cilindric)
sau conică (filet conic), la exterior (filet exterior) (Fig. 8.1 a) sau la interior (filet interior) (Fig.
8.1 b). Filetul participă la realizarea unor imbinări demontabile, denumite ȋmbinări filetate,
tip şurub-piuliţă.
a b
Fig. 8.1
Filetele exterioare se prelucrează cu filiera (Fig. 8.2 a), prin rulare între bacuri sau pe
strung (cu un cuţit pentru filet exterior). Filetele interioare se prelucrează cu tarodul (Fig.
8.2 b), sau pe strung (cu un cuţit pentru filet interior, după prelucrarea găurii). Înainte de
filetare piesele se teşesc, permiţând centrarea tarodului sau filierei.
a b
Fig. 8.2
Piese filetate pot fi cu degajare, necesară ieşirii cuţitului de filetat sau cu ieşiere când
ultima spiră a filetului nu poate fi utilizată. Ultima spiră completă a filetului defineşte
lungimea funcţională a acestuia sau sfârşitul filetului (lungimea de înşurubare).
8.1 ELEMENTELE FILETELOR (SR ISO 6410-1:2002)
Elementele principale ale filetelor (Fig. 8.3):
 profilul filetului, determinat de forma secţiunii transversale (v. tabelul 8.1);

 pasul filetului p reprezintă distanţa dintre două flancuri consecutive, situate într-un
plan axial, de aceeaşi parte a filetului;
 unghiul de înclinare al flancului filetului  reprezintă unghiul dintre două flancuri
adiacente ale filetului;
 înălţimea filetului t, măsurată în plan axial, reprezintă distanţa dintre vârful şi fundul
filetului;
 vârful filetului se referă la diametrul exterior (d) al filetului exterior şi la diametrul
interior (D) al filetului interior;
91
URDEA MIHAELA
 fundul filetului se referă la diametrul interior (d1) al filetului exterior şi la diametrul

exterior (D1) al filetului interior.
Fig. 8.3
8.2 CLASIFICAREA ŞI REPREZENTAREA FILETELOR
 În funcţie de forma transversală a spirei, filetele se împart în filet triunghiular, filet

pătrat, filet trapezoidal, filet fierăstrău, filet rotund, filet Edison (Tabelul 8.1);
 După sensul înclinării spirei: filet dreapta şi filet stânga;
 După sistemul de măsurare: filet metric şi filet în ţoli (inch); 1 inch = 1” = 25,4
mm;
 După numărul de începuturi: filete simple (cu un singur început) sau cu 2...6
începuturi;
 După mărimea pasului: filet fin, normal şi cu pas mare.
Tabelul 8.1
Forma Secţiunea Forma Secţiunea
profilului transversală profilului transversală
Triunghiular Fierăstrău
Pătrat Rotund
Trapezoidal Edison
92
Piesele filetate uzuale sunt piuliţele şi şuruburile (Fig. 8.4).
Fig. 8.4
Filetul se reprezintă convenţional. Convenţia de reprezentare este aceeaşi, indiferent de

tipul filetului (Tabel 8.2).
Tabel 8.2
Filet exterior cu ieşire
Filet exterior cu degajare
93
URDEA MIHAELA
Filet interior cu ieşire
Filet interior cu degajare
Observaţii:
 Lungimea funcţională a filetelelor exterioare reprezentate în secţiune este marcată
cu linie întreruptă.
 Dacă filetul se termină cu degajare linia de sfârşit nu se reprezintă.
 Teşitura de la capătul filetului nu se reprezintă în vedere frontală.
8.3 COTAREA FILETELOR
Cotarea filetelor constă în înscrierea pe desen a următoarelor elemente:
Diametrul nominal al filetului (d sau D), precedat de un simbol care reprezintă profilul
filetului:
 M – metric,
 W (Whitworth) - în ţoli,
 G – în ţoli pentru gaz,
 Pt – pătrat,
 Tr – trapezoidal,
 S – fierăstrău,
 Rd – rotund,
 E – Edison,
 KM – conic metric,
 KW – conic în ţoli;
Lungimea funcţională a filetului, care în cazul filetelor cu degajare include şi degajarea;

Pasul filetului care se specifică pe desen doar dacă este diferit de pasul normal, alături
94
de dimensiunea nominală (fig. 8.5 a);
Numărul de începuturi se indică sub cota ce reprezintă dimensiunea nominală doar în

cazul în care filetul are mai multe începuturi (fig. 8.5 a);
Sensul filetului se indică doar pentru filetul pe stânga (fig. 8.5 b);
La filetele conice standardizate linia de cotă se trasează aproximativ la jumătatea

lungimii utile a filetului şi se notează cu simbolul K (fig. 8.5 c).
a b c
Fig. 8.5
Tabelul 8.3
Tipul filetului Vedere şi/sau secţiune Vedere şi/sau secţiune
longitudinală transversală
Filet exterior cu ieşire
Filet exterior cu degajare
95
URDEA MIHAELA
Filet interior cu ieşire
Filet interior cu degajare
Filet exterior conic
Filet interior conic
Observaţie:
Cotele înscrise între paranteze pe vederile sau secţiunile laterale se referă la faptul că
ele au mai fost indicate şi în vederile sau secţiunile longitudinale corespunzătoare, deci
nu erau necesare. Au fost reprezentate, totuşi, pentru exemplificarea cotării filetelor în
proiecţie laterală, atunci când acestea nu pot fi cotate în proiecţie longitudinală.
96
8.4 EXEMPLE DE PIESE FILETATE

În figurile 8.6 - 8.9 sunt reprezentate şuruburi cu cap hexagonal (ISO 4014, ISO 4015)
şi cap cilindric cu locaş inbus, DIN 912 STAS 5144.
Cotele sunt doar pentru o reprezentare corectă a şuruburilor.
Fig. 8.6 Fig. 8.7
Fig. 8.8 Fig. 8.9
În cazul pieselor filetate cu feţe exterioare hexagonale, se recomandă reprezentarea

lor ȋn vederea principală prin trei feţe ale prismei hexagonale. În secţiune longitudinală
planul de secţionare va trece prin vărfurile hexagonului. Aceste piese se vor reprezenta
jumatate vedere jumatate secţiune. Pentru cotarea corectă a hexagonului
(deschiderea de cheie) se va folosi vederea din stânga.
Pentru piuliţele hexagonale normale grad A, B, C standardul este SR EN ISO

4032:2013 şi pentru piulite înalte, grad A şi B, SR EN ISO 4033:2013. În figurile 8.10
- 8.11 sunt prezentate piuliţe, reprezentate jumătate vedere jumătate secţiune.
97
URDEA MIHAELA
a b
Fig. 8.10
În figura 8.11 a se prezintă un dop filetat. În figurile 8. 11 b, c sunt prezentate două

posibile reprezentări, varianta b cu ruptură (preferată), fiindcă gaura interioară nu este
străpunsă şi varianta c, jumătate vedere jumătate secţiune.
98
b c
Fig. 8.11
8.5 DESENAREA PIESELOR FILETATE
Să se reprezinte piesele filetate cotate din figurile 8.12 – 8.14.
Fig. 8.12
Fig. 8.13
99
URDEA MIHAELA
Fig. 8.14
Aplicaţia 8.2
Să se coteze bucşa hexagonală filetată din figura următoare (Fig. 8.15).
Fig. 8.15
Aplicaţia 8.3
Să se reprezinte bucşa din figura 8.16 jumatate vedere jumatate secţiune, ȋnlocuind
suprafaţa cilindrică de 100 cu o suprafaţă hexagonală.
Observaţii:
Se va reprezenta piesa jumătate vedere jumătate secţiune şi se va reprezenta şi
vederea din stânga. Modelul 3D al piesei este reprezentat în figura 8.16 a.
100
b
Fig. 8.15
Aplicaţia 8.4
Să se reprezinte piesa din figura 8.11.
Aplicaţia 8.5
Să se reprezinte piesele filetate conform schemelor din figurile alăturate.
Fig. 8.16 Fig. 8.17
101
URDEA MIHAELA
Fig. 8.18 Fig. 8.19
Aplicaţia 8.6
Să se reprezinte desenul de execuție pentru piesa filetată din figura 8.20.
Fig. 8.20
102
9. REPREZENTAREA ARBORILOR
În figura 9.1 este reprezentat un arbore, ȋn vedere, conform regulilor de reprezentare.
Fig. 9.1
9.1 REPREZENTAREA LOCAŞURILOR CILINDRICE ŞI CONICE ÎN

ARBORI
În figurile următoare sunt reprezentate şi cotate câteva tipuri de locaşuri cilindrice şi conice
realizate în piese de revoluţie (Fig. 9.2, 9.3). În figura 9.3 este modelată o bucşă cu mai
multe găuri (figura 9.2 d) secţionată longitudinal în scopul vizualizării curbelor de
intersecţie.
Locaşurile cilindrice şi conice sunt găuri care, pentru o reprezentare şi cotare completă,
se reprezintă de obicei secţionate după axa lor longitudinală. La reprezentarea şi cotarea
lor se urmăreşte: diametrul, adâncimea funcţională şi poziţia găurii faţă de un reper fix al
piesei.
a b c d
Fig. 9.2 arbori cu locaşuri
103
URDEA MIHAELA
Fig. 9.3
Reprezentarea intersecţiei a două suprafeţe cilindrice interioare sau exterioare

presupune determinarea curbelor de intersecţie folosind metoda planelor auxiliare din
Geometria Descriptivă (Fig. 9.4). Conform acestui principiu se desenează curba de
intersecţie a gaurilor interioare sau a suprafeţelor cilindrice exterioare.
Fig. 9.4
104
9.2 REPREZENTAREA GĂURILOR DE CENTRARE

În majoritatea cazurilor, arborii, fără găuri longitudinale străpunse, se reprezintă ȋn vedere,
cu rupturi pentru vizualizarea găurilor şi canalelor.
Adesea la prelucrarea pe maşina unealtă, piesa este prinsă între vârfuri. În acest scop
este necesar ca pe părțile frontale ale piesei să se prelucreze câte o găură de centrare
(Fig. 9.5).
Fig. 9.5
Tipul şi dimensiunile găurilor de centrare sunt prevăzute în SR ISO 6411:2001. Conform

acestui standard există trei tipuri de găuri de centrare: A, B şi R, care se pot reprezenta
simplificat după cum este indicat în tabelul 9.1.
Găuri de centrare
Tabelul 9.1
Tipul găurii de centrare Reprezentare Reprezentare simplificată
A
Fără teşitură de protecţie
B
Cu teşitură de protecţie
105
URDEA MIHAELA
R
Cu profil curbiliniu
Tabel cu dimensiunile găurilor de centrare (mm)

Tabelul 9.2 [3]
9.3. REPREZENTAREA ŞI COTAREA DEGAJĂRILOR PENTRU

RECTIFICARE
La rectificarea diferitelor tipuri de suprafeţe este necesară prelucrarea unor degajări
pentru ieşirea pietrei de rectificat. Tipul şi dimensiunile degajărilor pentru rectificare
sunt prevăzute în STAS 7446-66. Principalele tipuri de degajări precum şi modul de
reprezentare simplificată a acestora sunt prezentate în tabelul 9.2.
106
Tabelul 9.2
Tipul degajării Reprezentarea degajării Reprezentarea simplificată
A
Pentru rectificarea unei
singure suprafeţe
B
Pentru rectificarea a
două suprafeţe
perpendiculare
C
Pentru rectificarea a
două porţiuni cilindrice
cu acelaşi diametru
D
Pentru rectficarea
suprafeţelor prismatice
E
Pentru rectificarea
suprafeţelor ghidajelor
Degajările sunt necesare adesea datorită prelucrării prin rectificare a suprafețelor

cilindrice. Piatra de rectificat, conform figurii alăturate, trebuie sa prelucreze corect şi
suprafața cilindrică şi flancul vertical. Degajarea permite acest lucru.
107
URDEA MIHAELA
Fig. 9.6
Cotarea arborilor, în mare parte este tehnologică. Este prezentată tehnologia de

prelucrare a unui arbore, arborele fiind prelucrat între vârfuri, pe strung. Cotele
tehnologice vor fi conform figurilor 9.7.
a [3]
b
Cotarea teşirilor, la trecerea dintre două suprafețe cilindrice, se va face conform figurii
9,7 c.
c [3]
Fig. 9.7
108
9.4 REPREZENTAREA ŞI COTAREA CANALELOR DE PANĂ

Penele – organe de asamblare demontabila, standardizate, se utilizează la
asamblarea a două piese cu axă longitudinală comună în scopul transmiterii unui
moment de torsiune (între un arbore şi o roată dinţată). Penele, de forma prismatică,
se montează în canalele de pană din arbore, respectiv din roată.
Penele se clasifică funcţie de pozitia lor:

- longitudinale (paralele cu axa pieselor asamblate)
- transversale (perpendiculare pe axa pieselor asamblate).
Penele se clasifia funcţie de forma geometrică pot fi:

- paralele cu capete drepte (Fig. 9.8 a);
- paralele cu capete rotunjite (Fig. 9.8 b);
- disc (Fig. 9.8 c);
- înclinate (Fig. 9.8 d – pană înclinată cu nas).
a b c d
Fig. 9.8
Canalele de pană practicate în arbore şi roată sunt diferite, ȋn funcţie de tipul penei.
Din reprezentarea canalelor de pană trebuie să rezulte: forma geometrică,
dimensiunile şi poziţia lor faţă de un reper fix al piesei.
În figurile 9.9 a, b este reprezentat şi cotat un canal de pană paralelă cu capete

rotunjite practicat în arbore, conform celor specificate mai sus. Se observă două
posibilităţi de reprezentare (STAS 1004-81).
Asemănător este reprezentat şi cotat un canal de pană disc, ȋn două posibilităţi de

reprezentare şi anume cu secţiune cu vedere sau cu secţiune propriu-zisă (Fig. 9.10).
109
URDEA MIHAELA
b
Fig. 9.9
Fig. 9.10
Desenarea corectă a canalului de pana paralelă, în arbore, ȋn ruptură, este vizualizată

ȋn figura 9.11.
110
Fig. 9.11
9.5 REPREZENTAREA ŞI COTAREA ARBORILOR
Să se deseneze arborele din figura 9.12 dând atenţie secţiunii pentru canalul de pană şi
detaliului D.
Fig. 9.12
Aplicaţia 9.2
Să se deseneze arborele din figura 9.13. Se va cota tehnologic şi se va reprezenta gaura

în secțiune propriu-zisă. Se vor atribui găuri de centrare la ambele capete.
111
URDEA MIHAELA
Fig. 9.13
Să se deseneze arborele din figura 9.14. Secţiunile sunt propriu-zisă (pentru canal pană
disc) şi cu vedere (pentru canal pană paralelă).
Fig. 9.14
Aplicaţia 9.4
Să se deseneze arborele din figura 9.15 şi să se completeze desenul cu secţiunea

corespunzătoare, propriu-zisă sau cu vedere, pentru canalul de pană.
112
Fig. 9.15
Aplicaţia 9.5
Se cer desenele de execuție pentru arborii din figurile 9.16 – 9.21.
Fig. 9.16 Fig. 9.17
Fig. 9.18
113
URDEA MIHAELA
Fig. 9.19
Fig. 9.20
Fig. 9.21
114
10. APLICAŢII RECAPITULATIVE cu ARBORI

Aplicatia 10.1
Să se reprezinte în desen de execuție arborii din figurile 10.1 – 10.2, folosind schema
lor şi modelul 3D.
Fig. 10.1
115
URDEA MIHAELA
Fig. 10.2
Fig. 10.3
Aplicatia 10.2
Să se reprezinte şi să se coteze piesele gen arbore.
116
Fig. 10.4
Fig. 10.5
Aplicatia 10.3
Să se coteze arborele (Fig. 10.6).
Fig. 10.6
Aplicatia 10.4
Să se studieze reprezentarea şi cotarea arborelui din figura alăturată (Fig. 10.7).
117
URDEA MIHAELA
Fig. 10.7
118
11. REPREZENTAREA CANELURILOR

Canelurile sunt canale practicate pe suprafaţa cilindrică a pieselor, paralel cu axa
longitudinală a acestora (SR EN ISO 6413:1997) (Fig. 11.1). Canelurile pot fi exterioare
şi interioare. Pot fi comparate cu un arbore cu mai multe pene încastrate.
Fig. 11.1 Butuc canelat şi arbori cu canelură
Profilul canelurilor poate fi cu flancuri:

 paralele (dreptunghiulare) (Fig. 11.2 a);
 neparalele (trapezoidale) (Fig. 11.2 b);
 triunghiulare (Fig. 11.2 c);
 evolventice (Fig. 11.2 d);
a b c d
Fig. 11.2 Profilul canelurilor
Elementele canelurilor sunt (Fig. 11.3):
119
URDEA MIHAELA
Fig. 11.3 Elementele canelurilor
diametrul suprafeţei de cap – diametrul mare al canelurii exterioare şi diametrul mic

al canelurii interioare;
diametrul suprafeţei de picior – diametrul mic al canelurii exterioare şi diametrul
mare al canelurii interioare;
diametrul suprafeţei primitive – pentru canelurile cu flancuri neparalele;
lungimea utilă – lungimea canelurii fără porţiunea de ieşire a sculei aşchietoare.
Reprezentarea canelurii se face în mod convenţional. Convenţia de reprezentare

este aceeaşi, indiferent de tipul canelurii, (Tabelul 11.1).
Tabelul 11.1
Secţiune
Caracteristi- Vedere Secţiune Vedere
transversal
ca longitudinală longitudinală frontală
ă
Cerc cu linie Cerc cu linie

Suprafaţa de Linie continuă Linie continuă
continuă continuă
cap groasă groasă
groasă groasă
Cerc cu linie Cerc cu linie
Suprafaţa de Linie continuă Linie continuă
continuă continuă
picior subţire groasă
subţire subţire
Suprafaţa Linie punct Cerc cu linie Cerc cu linie

Linie punct subţire
primitivă subţire punct subţire punct subţire
Linie continuă
Linie continuă groasă
Lungimea groasă perpendiculară pe
- -
utilă perpendicula- axă, între
ră pe axă generatoarea de cap
şi cea de picior
Linie continuă Linie continuă

Ieşirea sculei - -
subţire groasă
120
Observaţii:
În vedere frontală sau secţiune transversală canelurile se reprezintă numai dacă este
necesară precizarea poziţiei lor faţă de un plan axial dat. Dacă reprezentarea nu este
suficient de clară se recomandă să se adauge un desen de detaliu al profilului
canelurilor (Fig. 11.4).
Fig. 11.4 Reprezentarea canelurilor
11.1 COTAREA CANELURILOR
Cotarea canelurilor se referă la notarea elementelor de identificare a canelurii pe o

linie de indicaţie ce se sprijină cu o săgeată pe generatoarea cilindrului de cap.
Elementele de identificare sunt:

 simbolul canelurii, pentru canelurile cu flancuri paralele este
 simbolul canelurii, pentru canelurile cu flancuri neparalele este
 standardul conform căruia este executată canelura:
 STAS 1768/86 pentru caneluri dreptunghiulare (Fig. 11.5);
 STAS 7346/83 pentru caneluri triunghiulare;
 STAS 6858/85 pentru caneluri evolventice (Fig. 11.6).
 numărul de dinţi ai canelurii, z;
 diametrul suprafeţei de cap, De;
 diametrul suprafeţei de picior, Di;
 simbolul ce reprezintă tipul ajustajului.
Fig. 11.5 Cotarea canelurii cu flancuri paralele
121
URDEA MIHAELA
Fig. 11.6 Cotarea canelurii cu flancuri în evolventă
În figura 11.7 a este reprezentat şi cotat un butuc canelat cu flancuri paralele.

Figura11.7 b prezintă un butuc cu caneluri cu flancuri evolventice.
a b
Fig. 11.7 Cotarea canelurii cu flancuri în evolventă
În figura 11.8 este prezentată notarea unei caneluri cu flancuri paralele, cu un camp
de toleranță h6 şi cu o rugozitate de 1,6.
Fig. 11.8 [3]
122
Fig. 11.9 Caneluri exterioare şi interioare
11.2 APLICAŢII ARBORI CU CANELURI
Să se deseneze arborele din figura 11.10 dând atenţie reprezentării canelurii, secţiunii
pentru canalul de pană şi secţiunii propriu-zise pentru reprezentarea găurilor radiale,
străpunse.
123
URDEA MIHAELA
Fig. 11.10 Arbore cu caneluri
Să se deseneze arborele din figura 11.11 dând atenţie reprezentării canelurii, rupturilor şi
rugozitaților.
124
Fig. 11.11
Să se deseneze arborele din figura 11.12 dând atenţie reprezentării canelurilor, rupturii şi
rugozităților.
Fig. 11.12
125
URDEA MIHAELA
Aplicaţia 11.4
Să se deseneze şi să se coteze arborele canelat din figura 11.13.
Fig. 11.13 Arbore cu caneluri [3]
11.3 ROGOZITATEA SUPRAFEŢELOR pe scrut
În procesul de obţinere a pieselor, prin diferite procedee tehnologice (strunjire, frezare,

turnare, forjare, etc.), suprafeţele rezultă cu mici asperităţi (microneregularităţi), uneori
neobservabile cu ochiul liber. Ansamblul acestor microneregularităţi ale suprafeţei
rezultate în urma unui proces tehnologic se numeşte rugozitate. Rugozitatea se
măsoară în micrometri (m) şi se determină cu ajutorul aparatelor speciale.
Noțiunile referitoare la rugozitate sunt definite în standard SR ISO 4287: 2000.

Microneregulalitățile unei suprafețe plane private la microscop, sunt prezenentate în
figura 11.4.
Fig. 11.4
Rugozitatea se exprima prin următorii parametri de profil:

-Abaterea medie a neregularitatilor notata cu Ra care reprezinta valoarea medie a
ordonatelor Y1 , Y2 …Yn a punctelor profilului efectiv față de linia medie a profilului
- Inaltimea medie notata cu Rz care este diferenta dintre media aritmetica a
ordonatelor
y celor mai inalte cinci proeminente si cele mai de jos cinci goluri .
- Inaltimea maxima a neregularitatilor Rmax este distanta dintre linia interioara si
exterioara a profilului.
Înscrierea pe desen a starii suprafetelor adica a rugozitații se face utilizind simbolul de
126
bază (Fig. 11.5 a):
a b c d
Fig. 11.5
b-este pentru cazul în care sunt necesare prescripții speciale sau suplimentare;
c-este pentru cazul în care nu este necesară îndepartarea de material;
d-este pentru cazul în care în care este necesar îndepartarea de material.
Înscrierea pe desen se face deasupra simbolului astfel :

-când parametrul de profil este Ra se înscrie doar valoarea numerică în micrometri.
-când parametrul este Rz sau Rmax se indică valoarea sa precedată de simbolul
parametrului respectiv.
-în cazul în care este necesară indicarea valorilor limită admisibile ale parametrului, se
înscriu cele două valori.
Rugozitatea se înscrie o singură dată pentru o suprafață pe proiecția pe care sunt

cotate elementele dimensionale ale suprafeței respective cu vârful simblolului orientat
pe suprafața la care se referă.
Dimensiunea semnului de rugozitate este prezentată în figura 11.6.
Notațiile reprezintă:
g-grosimea scrierii; h-înălțimea scrierii.
Fig. 11.6
Notarea stării suprafeţelor

Starea suprafeţelor indicată pe desen reprezintă starea finită a suprafeţelor (inclusiv
tratamente termice şi termochimice, acoperiri metalice, etc.), înainte de vopsire şi
lăcuire. În indicator se va trece rugozitatea generală (Fig. 11.7).
Fig. 11.7
127
URDEA MIHAELA
12. REPREZENTAREA ŞI COTAREA ROŢILOR DINŢATE

Roţile dinţate sunt organe de maşini de formă cilindrică, conică sau hiperboloidală
prevăzute cu dantură exterioară sau interioară (Fig. 12.1).
Fig. 12.1 Roţi dinţate
Prin angrenarea a două roţi are loc transmiterea unei mişcări de rotaţie între un arbore
conducător şi unul condus, roţile numindu-se şi ele conducătoare şi condusă. Cei doi
arbori pot avea axele paralele (angrenaj cilindric), concurente (angrenaj conic) sau
oarecare în spaţiu (angrenaj hipoid, melc-roată melcată).
Dacă angrenajul este exterior atunci arborii se rotesc în sens contrar, iar dacă
angrenajul este interior mişcarea de rotaţie se transmite în acelaşi sens. Raportul
dintre turaţia arborelui conducător şi turaţia arborelui condus se numeşte raport de
transmitere.
Clasificarea roţilor dinţate [1,4,8,13]:

- după forma suprafeţei de rostogolire: roţi dinţate cilindrice, conice,
hiperboloidale sau melcate;
- după direcţia flancului dintelui: roţi dinţate cu dinţi drepţi, înclinaţi, curbi, în V, în
W, în Z;
- după forma profilului dintelui: roţi dinţate cu dantură în evolventă, cicloidă,
epicicloidă, arc de cerc sau alte curbe.
Fig. 12.2 Elementele principale ale roţilor dinţate
Conform STAS 5013-82 elementele principale ale danturii unei roţi dinţate sunt (Fig.
128
12.2):
- modulul m;
- pasul circular pc;
- mărimea golului sg
- grosimea dintelui td;
- înălţimea dintelui h;
- înălţimea capului dintelui ha;
- înălţimea piciorului dintelui hb;
- diametrul cercului de divizare (de rostogolire) Dd;
- diametrul cercului de cap Dc;
- diametrul cercului de picior Di;
- numărul de dinţi z;
- lungimea dintelui b.
Modulul m, se exprimă în mm şi reprezintă elementul principal al unei roţi dinţate

deoarece angrenarea a două roţi este posibilă doar dacă ambele au acelaşi modul.
Modulul reprezintă raportul dintre diametrul cercului de divizare şi numărul de dinţi:
m = Dd/z
m =De/ (z+2)
Valorile modulelor sunt cuprinse în SR ISO 54: 2011, tabelul 12.1 fiind un extras din
acest standard. Valorile din coloanele notate cu * nu se recomandă.
Tabelul 12.1
I II* I II* I II*

1,025 11
1,125 12
1,375 14
1,5 16
1,75 18
0,2 2 20
0,22 2,25 22
0,25 2,5 25
0,28 2,75 28
0,3 3 32
0,35 3,5 36
0,4 4 40
0,45 4,5 45
0,5 5 50
0,55 5,5 55
0,6 6 60
0,7 7 70
0,8 8 80
0,9 9 90
1 10 100
Reprezentarea roţilor dinţate se face convenţional. Notaţiile internaţionale ale

angrenajelor sunt incluse în SR ISO 701 şi sunt conforme cu figura 12.3 şi tabelul 12.2.
129
URDEA MIHAELA
Conform convenţiei conturul şi muchiile unei roţi dinţate se reprezintă astfel ca, în
vedere, aceasta să apară ca o roată nedinţată, mărginită de suprafaţa vârfurilor, iar în
secţiune longitudinală, indiferent de caracteristicile danturii, aceasta să apară ca o
roată cu un număr par de dinţi, drepţi, secţionată imaginar cu un plan ce trece prin
două goluri diametral opuse [1,4,8,13].
Fig. 12.3 Reprezentarea roţilor dinţate
Tabelul 12.2
Vedere Secţiune
Caracteristica Vedere frontală
longitudinală longitudinală
Suprafaţa de Linie continuă Linie continuă Cerc cu linie
cap groasă groasă continuă groasă
Suprafaţa de Linie continuă
- -
picior groasă
Suprafaţa de
Linie punct subţire Linie punct subţire Linie punct subţire
divizare
Pe desenele de execuţie ale roţilor dinţate se indică elementele de bază necesare

prelucrării şi controlului danturii. Desenul se completează cu un tabel aşezat în colţul
din dreapta sus al formatului (Fig. 12.4). În tabel se înscriu elementele caracteristice ale
danturii şi ale angrenajului din care roata dinţată face parte. Regulile de reprezentare
a roţilor dinţate sunt conform: SR EN ISO 2203: 2008. Pentru roţi dinţate cilindrice
regulile de reprezentare sunt: STAS 5013/1 – 82.
130
Fig. 12.4 Tabelul pentru roţi dinţate
În figura 12.5 este prezentat desenul de execuţie pentru o roată dinţată cilindrică.
Fig. 12.4 Roata dinţată cilindrică
131
URDEA MIHAELA
Pe desenul de execuţie al unei roţi dinţate cilindrice se indică (STAS 5013/1-82):

diametrul exterior, lăţimea danturii, diametrul alezajului, abaterile de formă şi poziţie,
rugozitatea suprafeţei flancului dinţilor (înscrisă convenţional pe generatoarea
cilindrului de divizare), a suprafeţei cilindrului de vârf.
Tabelul corespunzător pentru roţi dinţate cilindrice este prezentat în cele ce urmează
[4] (Tabel 12.3).
Tabelul 12.3
Modulul m
Modulul normal mn
Modulul frontal mt
Modulul normal median mnm
Numărul de dinţi Z
Profilul de referinţă -
Unghiul de înclinare de divizare βm
median
Sensul înclinării danturii -
Coeficientul radiale Xr
deplasării de profil tangenţiale Xt
Coef. frontal al radiale Xrt
deplasării de profil tangenţiale Xtt
Coarda de divizare/înălţimea la S/ha
coarda de divizare
Coarda de divizare Sn/han
normală/înălţimea la coarda de
divizare normală
Diametrul de divizare Dd
Unghiul conului de divizare δ
Lungimea generatoarei de R
divizare
Unghiul conului de picior δf
Unghiul piciorului dintelui θf
Unghiul dintre axe a
Treapta de precizie şi jocul -
Roata Număr desen
conjugată
Număr dinţi z
Pinioanele (Fig. 12.5 a, 12.6 a) sunt roţile dinţate care fac corp comun cu arborele.
Reprezentarea pinioanelor se face, în general, doar în vedere longitudinală sau
frontală, secţionarea lor nefiind necesară (dacă piesa nu prezintă configuraţie
interioară).
Reprezentarea danturii se poate vizualiza printr-o ruptură, dacă este cazul. Figura 12.5
b reprezintă un pinion cilindric cu dantură înclinată.
132
Fig. 12.5 Pinion cilindric
133
URDEA MIHAELA
Fig. 12.6 Pinion conic
Desenul de execuţie al unei roţi dinţate conice (Fig. 12.7) STAS 5013/3-82 cuprinde:
diametrul exterior, lăţimea danturii pe generatoarea conului de divizare, semiunghiul
conului de vârf, semiunghiul conului suplimentar exterior, diametrul alezajului sau
dimensiunile canelurii, distanţa de la baza funcţională (B) la cercul de divizare, la cercul
maxim al conului de vârf şi la vârful conului de divizare, toleranţele de poziţie,
rugozitatea suprafeţei flancurilor dinţilor, conului de vârf etc.
Roata din Fig. 12.7 a,b are canelură interioară.
134
Fig. 12.7 Roata dinţată conică
Dimensiunile coroanei dințate cilindrice, completare:
135
URDEA MIHAELA
- pasul filetului p=m=Dd/z;

- grosimea dintelui sd=p/2;
- lărgimea golului dintelui td=p/2;
- înălțimea capului dintelui ha=m;
- înălțimea piciorului dintelui hb=1,25m;
- înălțimea dintelui h=ha+hb=2,25m;
- diametrul cercului de divizare Dd=mz;
- diametrul cercului de vârf De=Dd+2ha=m(z+2);
- diametrul cercului de picior (de fund) Di=Dd-2hb=m(z-2,5).
12.1 APLICAŢII CU ROŢI DINTATE
Exemplu de cotare a unei roți dințate cu dantură dreaptă, canal de pană şi găuri pe
coroana. Va fi necesară vederea din stânga pentru vizualizarea găurilor şi a canalului
de pană (Fig. 12.8).
4 0
M r
o
d d
l e
u
4 .
N
u
m
d
i
n
a ti
2S
0
(
+A
0S 1
-8 6
1
,
-
0
.
21
5
)
C
r
e
m
a
l
i
e
r
a
d
e
r
e
f
e
r
i
n
2 0
1
-
6
ta
D
i
a
m
e
t
r
u
l
d
e
d
i
v
i
z
a
r
e
D
e
p
l
a
s
a
r
e
a
s
p
a
c
i
f
i
c
a 0.25
L
u
n
g
i
m
e
a
p
e
s
t
e
5
d
i
n
7
9
,
3
0
2
(
+
0
,
-
0
.
2
6
7
)
ti
C
l
a
s
a
d
e
p
r
e
c
i
z
i
e
i
j
o
c
u
l
7
-
J
C
S
T
A
S
3
6
3
7
3
-
0
8
s
1
4
0
(
±
0
.
0
2
5
)
D
i
s
t
a
n
a
d
i
n
t
r
e
a
x
e
t
R
D
-
1
4
.
0
2
N
u
m
r
d
e
s
e
n
a
136
c
Fig. 12.8
În cazul danturii înclinate, (roata din figura următoare) înclinația danturii va fi

specificată în tabel.
Fig. 12.9
Aplicaţia 12.1
Să se reprezinte roţile şi pinioanele din figurile alăturate folosind notaţiile. Figura 12.10
e este rezolvarea figurii 12.10 b.
137
URDEA MIHAELA
a b
c d
e
Fig. 12.10
138
Fig. 12.1
Aplicaţia 12.2
Să se reprezinte roţile cilindrice şi conice şi să se coteze. Butucul rotii din figura 12.14
a are canelură interioara dreaptă, cel al roţii din figura 12.14 b are un canal de pană.
139
URDEA MIHAELA
a b
Fig. 12.14
a b
Fig. 12.15
140
Aplicaţia 12.3
Să se reprezinte pinioanele din figurile 12.16, 12.17.
Fig. 12.16
141
URDEA MIHAELA
Fig. 12.17
Aplicaţia 12.4
Să se reprezinte roțile dințate din figura 12.18.
142
d
Fig. 12.18
Aplicaţii utile 12.5
Fig. 12.19
143
URDEA MIHAELA
Fig. 12.20
Fig. 12.21
144
Aplicaţia 12.6
Desenarea roților dințate conice (Fig 12.22).
Etape de desenare
Fig. 12.22
145
URDEA MIHAELA
13. DESENUL DE ANSAMBLU

Desenul de ansamblu este reprezentarea grafică a unei mulţimi de elemente
îmbinate organic şi funcţional cu scopul de a forma un mecanism, un dispozitiv, o
maşină sau o instalaţie (Fig. 13.1).
Asamblările se pot clasifica în asamblări demontabile (prin filet, cu pene, canelate cu

elemente elastice) şi asamblări nedemontabile (prin nituire, sudare, lipire, presare)
Scopul desenului de ansamblu:
- înţelegerea modului de funcţionare a ansamblului şi definirea corectă a
componentelor în ansamblu;
- înţelegerea poziţiei relative a pieselor ansamblului respectiv şi a succesiunii de
asamblare;
- relevarea dimensiunilor necesare pentru montare şi funcţionare;
- indicarea legăturilor cu ansamblurile învecinate.
Fig. 13.1
13.1 REGULI DE REPREZENTARE
Întocmirea desenului de ansamblu se face cu respectarea normelor generale de

reprezentare în desenul tehnic (dispunerea proiecţiilor, linii utilizate, vederi, secţiuni
etc) precum şi a celor special prevăzute pentru desenul de ansamblu în STAS 6134-
84 [8, 16].
Desenul de ansamblu se reprezintă într-un număr minim de proiecţii (vederi sau

secţiuni) necesar definirii complete a poziţiei relative a tuturor elementelor
componente, pentru poziţionarea acestora şi pentru înscrierea cotelor aferente.
În proiecţie principală ansamblul se reprezintă în poziţia de funcţionare, închis

(excepţie de exemplu robinetul cu cep se reprezintă deschis).
Piesele aflate în contact se desenează astfel:

146
- prin aceeaşi linie de contur, comună celor două piese, dacă piesele au aceeaşi
dimensiune nominală (Fig. 13.2);
- prin linii de contur diferite, dacă între piese există joc datorat dimensiunilor
nominale diferite (Fig. 13.3).
În figura 13.2 cele două piese, bucşa şi tijă au dimensiunile nominale ale diametrelor
diferite şi deci în desenul de ansamblu contururile lor se reprezintă distinct. În fig. 13.3
cele două piese au aceeaşi valoare nominală a diametrelor, jocul sau strângerea
rezultând din abaterile efective de la valoarea nominală Φ30 mm. În acest caz în
reprezentarea îmbinării lor contururile sunt comune.
Fig. 13.2
Fig. 13.3
În proiecţia în care ansamblul este reprezentat în secţiune, piesele pline (axe, arbori,
bolţuri, şuruburi, pene, ştifturi, elemente de rostogolire din compunerea rulmenţilor,
nituri) se reprezintă în vedere, chiar dacă planul de secţiune trece prin axa lor (Fig.
13.4, 13.5).
Tot în vedere se reprezintă şi arcurile, nervurile sau spiţele atunci când planul de
secţionare cuprinde axa lor longitudinală sau este paralelă cu aceasta. De asemenea,
piuliţele (cu excepţia celor olandeze) şi şaibele circulare se reprezintă numai în vedere.
Piuliţele şi şuruburile cu cap hexagonal se dispun astfel încât în proiecţa principală să
fie vizibile trei feţe.
147
URDEA MIHAELA
În situaţia reprezentării a trei piese secţionate aflate în contact concomitent, liniile de

haşură vor avea orientări diferite şi echidistanţe diferite (fig. 13.4, 13.5).
Fig. 13.4
Fig. 13.5
Piesele care fac parte din ansambluri învecinate şi sunt piese adiacente ansamblului
reprezentat se pot reprezenta (dacă este necesar) prin conturul lor trasat cu linie
segment două puncte subţire şi fără a fi haşurate.
Elementele de asamblare (şuruburi, piuliţe) a căror axă nu este situată în planul de

secţionare se reprezintă rabătute cu linie punct subţire, pentru a scoate în evidenţă
modul lor de asamblare.
Piesele care execută deplasări în timpul funcţionării ansamblului pot fi reprezentate pe

aceeaşi proiecţie atât în poziţie extremă cât şi în poziţii intermediare (poansoane, sanii,
mânere). Conturul pieselor aflate în aceste poziţii se trasează cu linie două puncte
subţire, fără a se haşura (Fig. 13.6).
Pentru înţelegerea modului de legătură a ansamblului reprezentat cu alte ansambluri
sau piese învecinate, conturul acestora se reprezintă cu linie două puncte subţire, fără
a se haşura, chiar dacă ele sunt reprezentate în secţiune.
148
În scopul evidenţierii anumitor părţi ale ansamblului, unele piese se consideră

convenţional îndepărtate, acest lucru menţionându-se pe proiecţie respectivă (Fig.
13.7).
Fig. 13.6
Fig. 13.7
Poziţia de reprezentare a unui ansamblu este poziţia sa de funcţionare. Dacă poziţia

de funcţionare nu este una specfică, se va alege acea poziţie pentru care proiecţia
ansamblului pe planul vertical este cea mai completă şi sugestivă.
Pentru reprezentarea unui ansamblu trebuie să se utilizeze un număr minim de

proiecţii, dar suficient pentru:
- a evidenţia toate componentele ansamblului (piese şi subansambluri de ordin inferior)
şi poziţiile lor reciproce;
- a poziţiona componentele ansamblului;
- a înscrie cotele necesare.
În cazul asamblării prin filet a două piese se consideră că piesa cu filet exterior acoperă
cu filetul său piesa cu filet interior (Fig 13.7, 13.8).
149
URDEA MIHAELA
Fig. 13.7 Fig. 13.8
Dacă sistemul de etanşare cu presgarnitură filetată şi garnitura se reprezintă în situaţia

corespunzătoare ansamblului nou – volumul garniturii este maxim, astfel că
presgarnitura este înfiletată doar 2-3 mm.
Fig. 13.9
13.2 REPREZENTAREA ASAMBLĂRILOR FILETATE
Asamblările filetate sunt asamblări demontabile utilizate frecvent în construcţia de

maşini; se realizează prin intermediul a două piese filetate conjugate, una filetată la
exterior numită şurub, cealaltă filetată la interior numită piuliţă (sau piesă cu rol de
piuliţă).
Convenţia de reprezentare a filetului în asamblarea filetată respectă aceleaşi reguli de

la reprezentarea filetelor; pe porţiunea asamblată filetul se reprezintă o singură dată şi
anume pe piesa cu filet exterior (Fig. 13.10).
150
Fig. 13.10 Asamblare filetată cu şurub şi piuliţă
Desenul de ansamblu este reprezentarea grafică a unei mulţimi de elemente

îmbinate organic şi funcţional cu scopul de a forma un mecanism, un dispozitiv, o
maşină sau o instalaţie. Asamblările filetate cu şuruburi şi piuliţe, pentru o strângere
corectă sau o asigurare împotriva desfacerii, conţin şaibe.
Şurubul este piesa compusă din capul şurubului şi tija filetată (tabelul 13.1).
Prezon - ȋn cazul în care şurubul nu are cap şi este prevăzut la ambele capete cu filete
exterioare (tabelul 13.1).
Ştift filetat - tija filetată şi un locaş interior pentru strângere (tabelul 13.1).
Şuruburile se deosebesc în fucţie de forma capului, forma vârfului şi tipul filetului. Capul
şurubului poate fi hexagonal, pătrat, striat, cilindric crestat, tronconic crestat, semirotund
crestat, cilindric cu locaş hexagonal.
Piuliţa este piesa prevăzută cu filet interior. Piuliţele se deosebesc după forma
exterioară, tipul filetului şi precizia de execuţie. Cele mai întâlnite piuliţe sunt
hexagonale, cu creneluri, cu caneluri (tabelul 13.2).
Asigurarea asamblărilor filetate împotriva desfacerii se face utilizând elemente de

siguranţă, care pot fi şaibă plată, şaibă Grower, şaibă de siguranţă cu aripioare, şaibă
de siguranţă cu cioc (tabelul 13.3).
hexagonal (ISO 4014, ISO 4015) şi cap cilindric cu locaş inbus, DIN 912 STAS 5144.
151
URDEA MIHAELA
Tabelul 13.1
Tipul de şurub Reprezentare
Şurub cu cap
hexagonal
ISO 4014, ISO 4015

Clasa de rezintență:
4.6, 4.8, 5.8, 6.8, 8.8,
10.9, 12.9
Şurub cu cap pătrat
Şurub cu cap striat
Şurub cu cap
cilindric crestat
ISO 1207, DIN 84
Şurub cu cap
tronconic cu
crestătură
DIN 963, STAS

10296
152
Şurub cu cap
semirotund cu
crestătură
Şurub cu cap
cilindric cu
locaş hexagonal
DIN 912, STAS 5144
Prezon
DIN 939, STAS

4551
Ştift filetat
DIN 551
Tabelul 13.2
Tipul de piuliţă Reprezentare
Piuliţă hexagonală
SR EN ISO 4032:2013
SR EN ISO 4033:2013
Clasa de rezintență 6,
8, 10, 12
Piuliţă crenelată
DIN 935, STAS 4073
153
URDEA MIHAELA
Piuliţă cu caneluri
DIN 1804
Tabelul 9.3
Tipul de saibă Reprezentare
Şaibă plată
DIN 6916, ISO

7416
Şaibă Grower
DIN 127
Şaibă de
siguranţă cu
aripioare
DIN 93
Şaibă de
siguranţă cu
caneluri şi cioc
DIN 70952
Se recomandă ca şuruburile şi piuliţele cu cap hexagonal să se reprezinte în vedere

principală cu trei feţe vizibile, iar în secţiune longitudinală planul de secţiune să treacă
prin vârfurile hexagonului.
Asamblările filetate se regăsesc, în general, în componenţa oricărei construcţii

mecanice, apreciindu-se că peste 60% din piesele unei maşini au filete. Figura 13. 11
prezintă mai multe exemple de asamblări cu şuruburi.
154
Fig. 13.11
Asamblările filetate permit o montare şi o demontare uşoară, au un cost relativ redus

datorită execuţiei în serie mare, în fabrici specializate, pe utilaje de înaltă
productivitate; sunt standardizate pe plan naţional şi internaţional; sunt sigure în
exploatare.
Asamblările filetate necesită elemente suplimentare pentru asigurarea împotriva

autodesfacerii. În figurile 13.12 – 13.16 sunt exemplificate: asamblarea cu şurub
hexagonal, şaibă Grower şi piuliţă hexagonală; asamblarea cu şurub cu cap cilindric înecat
cu crestătură; asamblarea cu şurub cu cap tronconic înecat cu crestătură; asamblarea cu
şurub cu cap hexagonal şi şaibă plată; asamblarea cu prezon.
155
URDEA MIHAELA
Fig. 13.12 Fig. 13.13 Fig. 13.14
Fig. 13.15 Fig. 13.16
13.3 ASAMBLĂRI FILETATE CU ŞURUBURI - APLICAŢII
Să se deseneze piesele din figura 13.17 şi să se asambleze. Va rezulta un cuplaj cu

flanşe (Fig. 13.18).
156
Fig. 13.17 Piese explodate
Fig. 13.18 Cuplaj cu flanşe
Aplicaţia 13.2
- Să se asambleze piesele din figurile 8.19 cu elementele de fixare

corespunzătoare locaşurilor (şuruburi cu cap hexagonal, piuliţă).
- Să se asambleze piesele din figurile 9.20 cu elementele de fixare
corespunzătoare (şuruburi cu cap ȋnecat, şurub cu cap hexagonal, piuliţă).
157
URDEA MIHAELA
Fig. 13.19
Fig. 13.20
Aplicaţia 13.3 alte exemple
- Asamblări cu şuruburi (Fig. 13.21).
158
b c
Fig. 13.21
- Asamblarea cu prezon (Fig. 13.22).
Fig. 13.22
159
URDEA MIHAELA
13.4 ASAMBLĂRI FILETATE - Aplicații
Aplicaţia 13.4
Să se reprezinte asamblarea filetată. Desenul se începe cu piesa 1, care se desenează

complet aşa cum se şi prezintă initial.
Fig. 13.23
Să se studieze următoarele asamblări (Fig. 13.24).
160
b
Fig. 13.24 Piese explodate şi asamblate
Aplicaţia 13.6
Să se deseneze piesele filetate din figura 13.25 şi apoi să se asambleze. Va rezulta

racordul olandez din figura 13.26.
a
161
URDEA MIHAELA
d
Fig. 13.25
162
1
2
3
4
Fig. 13.26 Racord olandez
163
URDEA MIHAELA
Aplicația 13.8
Să se asambleze şurubul cu cap hexagonal astfel încât să strângă două plăci (Fig.
13.27).
Fig. 13.27
Aplicația 13.8
Să se asambleze două plăci cu şuruburi cu cap cilindric. Se va reprezenta secțiunea

prin axa longitudinală a ansamblului şi prin două şuruburi care nu se vor secționa (Fig.
13.28).
Fig. 13.28
164
Aplicaţia 13.9
Să se studieze şi să se reprezinte subansamblul poanson cu poziționare şi tabel de

componență (Fig. 13.29). Stifturile centrează şi poziționează corect placa 7 față de
placa 2.
Fig. 13.29
Desenul de ansamblu este însoțit de un table de componență conform SR ISO

7573:1994 (Fig. 13.30).
165
URDEA MIHAELA
b
Fig. 13.30
13.5 POZIŢIONAREA ELEMENTELOR COMPONENTE

Fiecare element al ansamblului trebuie identificat prin poziţionare. Poziţionarea se face
cu ajutorul liniilor de indicaţie şi a numerelor de poziţie (Fig. 13.31);
Liniile de indicaţie
- sunt linii drepte (se pot frânge o singură dată) şi se trasează cu linie continuă subţire;
- sunt înclinate faţă de alte linii (contur, haşur, cote) pentru a nu fi confundate cu
acestea;
- nu sunt sistematic paralele între ele şi nici cu marginile formatului;
- nu se intersectează;
- se sprijină pe elementul pe care îl indică printr-un punct îngroşat;
- se termină cu numărul care indică poziţia piesei în ansamblu.
Numerele de poziţie
- se înscriu cu cifre arabe cu dimensiunea (1,5-2)h, unde h este dimensiunea
nominală a cotelor înscrise pe desen; ele nu se subliniază şi nu se încercuiesc;
- se înscriu în afara câmpului desenului, în rânduri paralele cu marginile formatului;
- înscrierea numerelor de poziţie se face fie în ordinea aproximativă a montării
pieselor în ansamblu, fie după caracteristici constructive şi funcţionale, fie în sens
trigonometric sau orar pentru fiecare proiecţie în parte, dar numai în acelaşi sens
pentru toate proiecţiile.
166
Fiecare element se poziţionează o singură dată, pe proiecţia în care apare cel mai clar.
Piesele de asamblare (şurub, şaibă, piuliţă) se pot poziţiona folosind o singură linie de
indicaţie, la capătul căreia se înscriu numerele de poziţie corespunzătoare, pe un rând
orizontal, în ordine crescătoare, separate de virgule (Fig. 13.32).
Fig. 13.31 Fig. 13.32
13.6 COTAREA DESENULUI DE ANSAMBLU

Desenul de ansamblu va cuprinde următoarele categorii de cote (Fig. 13.29):
- Cotele de gabarit, sunt în general cote aproximative.
- Cotele ce reprezintă poziţii extreme pentru ansamblurile care au piese ce execută
deplasări în timpul funcţionării, poziţiile extreme reprezentate cu linie două puncte
subţire se cotează separat, sau pe aceeaşi linie de cotă se dau valorile celor două
poziţii: închis şi deschis.
- Cotele de legătură cu ansamblurile învecinate, se referă la dimensiunile filetelor
prin intermediul cărora se realizează astfel de legături, cotele flanşelor de legătură,
canalelor de pană etc.
- Cotele funcţionale se dau în special pe desenele de proiect şi se referă la:
secţiunile de trecere a fluidelor prin armături, diametrele cilindrilor maşinilor, cursele
pistoanelor, filetele pieselor importante, ajustaje notate simbolic etc.
- Cotele de montaj, necesare operaţiilor de montaj sau pentru reglarea ansamblului
la starea iniţială, inclusiv notarea stării suprafeţelor prelucrate în cursul montării sau
după aceste operaţii.
13.7 TABELUL DE COMPONENŢĂ

Conform SR ISO 7573-1994 în desenul de ansamblu se completează un tabel numit
tabel de componenţă în care se înscriu piesele componente ale ansamblului (Fig.
13.29).
167
URDEA MIHAELA
Tabelul de componenţă este amplasat în colţul din dreapta jos al formatului, deasupra
indicatorului, lipit de acesta sau pe un document separat (Fig. 13.33). El se
completează în ordinea poziţiilor componente, de jos în sus dacă este aplicat pe desen
sau de sus în jos dacă este separat de desen. Tabelul se poate întrerupe şi se continuă
deasupra reprezentării ansamblului, fără repetarea capului de tabel (Fig. 13.33).
Dacă nici în această situaţie tabelul nu este completat în întregime, se continuă
reprezentarea în stânga indicatorului, având baza lipită de baza chenarului şi latura din
dreapta la o distanţă de 10 mm de marginea din stânga a indicatorului, de data aceasta
repetându-se capul de tabel (Fig. 13.31).
În coloana „Denumirea” a tabelului de componenţă se înscrie denumirea fiecărui

element component, la singular nearticulat, cât mai scurt.
În coloana „Nr. Desen sau STAS” se înscrie numărul desenului de execuţie al piesei
sau numărul standardului pentru piesele standardizate sau normalizate, pentru
acestea nu se întocmesc desene de execuţie.
Nu este permisă înscrierea datelor din tabelul de componenţă prin cuvinte prescurtate,
cu excepţia celor prevăzute de standarde. În rubricile în care nu se înscriu date se
trasează o linioară.
Fig. 13.33 Tabel de componenţă în format
168
13.8 ETAPELE ÎNTOCMIRII DESENULUI DE ANSAMBLU

Întocmirea unui desen de ansamblu presupune etape asemănătoare cu cele pentru
reprezentarea unei piese, desenele de execuţie fiind deja realizate. Etapele de
alcatuire a desenelor de ansamblu este diferită pentru desenul de releveu şi proiect
[8,13].
Pentru desenul de releveu se conturează următoarele etape: studiul ansamblului;

alcatuirea schiţelor pieselor componente; alcatuirea ansamblului la scară pornind de
la interior spre exterior; alcatuirea desenelor de execuţie pentru toate piesele
componente.
Pentru întocmirea proiectului se parcurg următorele etape: întocmirea schiţei

proiectului, pentru ansambluri şi subansambluri; elaborarea desenelor de execuţie
pentru piesele componente; întocmirea proiectului de execuţie ca documentaţie
necesară în atelier.
Identificarea ansamblului este faza în care se stabilesc următoarele elemente:

- denumirea ansamblului,
- funcţia ansamblului şi poziţia lui faţă de ansamblurile învecinate,
- funcţiile şi poziţiile reciproce ale pieselor componente;
În realizarea unui ansamblu se mai urmăresc:

- poziţia de funcţionare a ansamblului;
- stabilirea numărului de vederi şi secţiuni necesare determinării complete a
ansamblului;
- alegerea formatului precum şi poziţia sa de utilizare, în funcţie de mărimea
ansamblului, gradul de complexitate, numărul necesar de proiecţii, spaţiul necesar
indicatorului şi tabelului de componenţă;
- trasarea axelor de simetrie;
- trasarea chenarului, indicatorului şi tabelului de componenţă;
- trasarea dreptunghiurilor minime de încadrare;
- desenarea pieselor componente (se începe cu piesa interioară, continuând cu
celelalte piese, în ordine, spre exteriorul ansamblului);
- cotarea şi inscripţionarea ansamblului;
- poziţionarea elementelor componente;
- completarea indicatorului şi a tabelului de componenţă;
- verificarea desenului.
169
URDEA MIHAELA
Aplicația 13.10
Să se deseneze piesele filetate din figura 13.30 şi să se asambleze.
Fig. 13.30 Piese explodate
170
Aplicaţia 13.11
Să se asambleze piesele explodate din figurile 13.31 – 13.32, să se reprezinte corect

şuruburile din punct de vedere al lungimii tijei şi al lungimii filetului şi să se poziţioneze
componentele.
Fig. 13.31 Piese explodate I Fig. 13.32 Piese explodate II
171
URDEA MIHAELA
14. SISTEME DE ASIGURARE A ASAMBLĂRILOR

FILETATE
Din punct de vedere al importanţei asamblării, se întâlneşte o mare diversitate de
sisteme de asigurare. Aceste sisteme de asigurare sunt în mare parte şaibe şi au ca
scop (Fig. 14.1):
• mărirea forţelor şi deci a frecării dintre elementele asamblării;
• împiedicarea, prin formă, a rotirii piuliţei sau şurubului;
• împiedicarea, prin deformare locală sau sudură, a rotirii piuliţei sau şurubului.
Fig. 14.1 Modele de şaibe de siguranță [18]
În general scopul acestor sisteme de siguranță este evitarea autodesfacerii prin

mărirea forţelor dintre elementele asamblării filetate:
- asigurarea cu contrapiuliţă;
- asigurarea cu piuliţă elastică din tablă;
- introducerea, pe şurub sau în piuliţă, a unor inserţii elastice nemetalice, care la
asamblare sunt filetate forţat, mărind frecarea în filet;
- asigurarea cu şaibe elastice, care la strângere duc la mărirea forţei axiale din
asamblare şi împiedică eventualele rotiri relative – şaiba Grower, şaibe elastice cu dinţi
la interior sau exterior, plane şi conice.
Exemple de asigurări (Fig 14.2):
172
Fig. 14.2
14.1 ALTE APLICAŢII - TEME CASĂ
Aplicația 14.1
Să se reprezinte, la alegere, una din asamblări (figurile 14.3 14.4), folosind

piesele explodate.
173
URDEA MIHAELA
Fig. 14.3
Fig. 14.4
Aplicația 14.2
Indicati varianta corectă de reprezentare pentru asamblarea filetată din figura 14.5.
a b c
Fig. 14.5
174
14.2 ANEXE - ANSAMBLUL VENTIL
Fig. 14.6
175
URDEA MIHAELA
15. ASAMBLĂRI CU ELEMENTE ELASTICE

Arcurile sunt organe de maşini care realizează o legatură elastică între subansambluri.
Datorită formei lor şi caracteristicilor mecanice ale materialelor din care se
confectionează, arcurile au capacitatea de a se deforma sub acțiunea unei forte
exterioare. Materialele feroase dedicate constructiei arcurilor sunt oțelurile, oțeluri
carbon de calitate sau oțeluri aliate.
Arcurile se reprezintă convențional conform SR EN ISO 2162 :1997.
În Fig. 15.1 sunt prezentate câteva soluții de arcuri elicoidale de compresiune, iar în
Fig. 15.2 sunt prezentate elementele geometrice ale arcurilor cilindrice elicoidale de
compresiune cu secțiunea rotundă a spirei.
Fig. 15.1
Fig. 15.2
În figura 15.3 se prezintă ungătorul cu bile explodat. Arcul este reprezentat simplificat,
necomprimat.
În montaj, arcul se sprijină pe suprafața interioară, plană, a piesei 5, bila se sprijină pe

arc iar piesa 2 va avea zona conică tangentă la suprafața bilei. Reglarea tensiunii
arcului se face prin infiletarea piesei 2 în corpul 5. Tot ansamblul este strâns cu ajutorul
piesei 1. Se recomandă ca etape de desenare: bila, arcul, piesa 2 asamblată cu piesa
5, piesa 1 asamblată cu piesa 5.
Fluidul din interiorul ungătorului la o presiune mai mare decat forța arcului, împinge
sfera şi implicit arcul, permitând trecerea lui prin deschiderea obținută.
176
Fig. 15.3
Aplicația 15.1
Să se reprezinte asamblarea. Asamblarea ungătorului este prezentată în etape în

figura 15.4 a.
177
URDEA MIHAELA
b
Fig. 15. 4
178
Aplicația 15.2
Urmăriți rezolvarea asamblării următoare.
Fig. 15.5
Aplicația 15.3
Să se rezolve asamblarea (Fig. 15.6).
Fig. 15.6
179
URDEA MIHAELA
16. ASAMBLĂRI CU PENE

16.1 REPREZENTAREA ŞI COTAREA CANALELOR DE PANĂ
(recapitulare)
Penele – organe de asamblare demontabile, standardizate, se utilizează la
asamblarea a două piese cu axă longitudinală comună în scopul transmiterii unui
moment de torsiune (între un arbore şi o roată dinţată). Penele, de forma prismatică,
se montează în canalele de pană din arbore, respectiv din roată.
Penele se clasifică funcţie de pozitia lor:

- longitudinale (paralele cu axa pieselor asamblate)
- transversale (perpendiculare pe axa pieselor asamblate).
Penele se clasifia funcţie de forma geometrică pot fi:

- paralele cu capete drepte (Fig. 16.1 a);
- paralele cu capete rotunjite (Fig. 16.1 b);
- disc (Fig. 16.1 c);
- înclinate (Fig. 16.1 d – pană înclinată cu nas).
a b c d
Fig. 16.1
Canalele de pană practicate în arbore şi roată sunt diferite, ȋn funcţie de tipul penei.
Din reprezentarea canalelor de pană trebuie să rezulte: forma geometrică,
dimensiunile şi poziţia lor faţă de un reper fix al piesei.
În figurile 16.2 a, b este reprezentat şi cotat un canal de pană paralelă cu capete

rotunjite practicat în arbore, conform celor specificate mai sus. Se observă două
posibilităţi de reprezentare (STAS 1004-81).
a b
Fig. 16.2
180
Canalul de pană paralelă sau disc din butucul unei roţi are forma din figura 16.3.
Fig. 16.3
16.2 REPREZENTAREA ASAMBLĂRILOR CU PANĂ

În reprezentarea asamblărilor cu pană, în secţiune longitudinală, penele se reprezintă
în vedere. La asamblările cu pană paralelă sau pană disc, între pană şi fundul canalului
de pană din roată există un joc radial. În schimb, în cazul asamblărilor cu pană
înclinată, jocul apare de o parte şi de alta a penei.
Figurile 16.4 a,b, c exemplifică asamblarea cu pană paralelă şi cu pană disc. Pana disc
se utilizează în cazul arborilor cu diametre mici, trasmitând momente de torsiune mici.
a b
c
Fig. 16.4 Asamblări cu pene
181
URDEA MIHAELA
Fig. 16.5 Asamblare cu pană înclinată [3]
Pentru exemplificare s-au reprezentat două asamblări cu arbore, pană şi butuc,

asigurate împotriva demontării. În figura 16.6 a, asigurarea se realizează folosind o
şaibă şi două piuliţe (piuliţă-contrapiuliţă) şi umăr în arbore, în figura 16.6 b, asigurarea
se obţine folosind un inel elastic şi umăr în arbore.
a b
Fig. 16.6 Asamblări cu pene, exemplificări
Dimensiunile penelor paralele şi ale canalelor conjugate sunt prezentate în tabelele

următoare (Fig. 16.7).
Fig. 16.7 Asamblări cu pene paralele, dimensiuni
182
Tipul ajustajului Pană Canal arbore Canal în butuc

Liber h9 H9 D10
Normal h9 N9 Js9
Presat h9 P9 P9
Aplicația 16.1
Să se reprezinte şi şă se coteze canalul de pană paralelă din figura 16.2. Să se

reprezinte asamblarea 16.6 a cu secțiunea de la 16.4 a.
Aplicația 16.2
Să se reprezinte asamblarea din figura 16.8. Se fixează asamblarea cu un inel elastic

(Fig. 6.9) conform figurii 16.6 b.
Fig. 16.8
183
URDEA MIHAELA
Fig. 16.9 Inele elastice de siguranță [3]
Observații
 Se remarcă că în secțiune pana are joc față de canalul de pană din flanşă.
 Flanşa se sprijină în dreapta pe umărul arborelui, în stănga asigurarea este realizată
cu un inel elastic. Acesta este ca o agrafă şi se secționează doar într-o parte în
reprezentarea ansamblului.
Aplicația 16.3
Să se reprezinte asamblarea din figura 16.10.
Fig. 16.10
184
Aplicația 16.4
Să se reprezinte asamblarea propusă cu piese explodate, (Fig 16.11), pornind de

la schema definită în figura 16.11 a.
b
Fig. 16.11
185
URDEA MIHAELA
17. ASAMBLAREA CU CANELURI

Canelurile sunt canale practicate pe suprafaţa cilindrică a pieselor, paralel cu axa
longitudinală a acestora (SR EN ISO 6413:1997). Capitolul 11 studiază canelurile.
Fig. 17.1 [3]
Asamblarea cu caneluri se realizează prin întrepătrunderea canelurilor (proeminenţelor

şi golurilor) care se prevăd pe suprafaţa exterioară a arborelui (canelură exterioară) şi
respectiv suprafaţa interioară a butucului roţii (canelură interioară).
Pentru ca asamblarea prin caneluri dintre un arbore şi o roată dinţată să fie posibilă
trebuie ca ambele elemente de asamblat să aibă aceleaşi caracteristici ale canelurilor,
adică porţiunea plină a canelurii de pe arbore să fie identică cu canalul din roată şi
invers.
În vedere frontală sau secţiune transversală se reprezintă numai profilul arborelui (Fig.
17.2, 17.3)
Fig. 17.2 Asamblare cu caneluri cu flancuri paralele

186
Fig. 17.3 Asamblare cu caneluri cu flancuri neparalele, secțiune simplificată
b
Fig. 17.4 Asamblare sectionată, secțiune simplificată [3]
187
URDEA MIHAELA
Aplicația 17.1
Să se deseneze asamblarea; arbore canelat – butuc canelat, din figura 17.5 b.

Asamblarea s-a asigurat în stânga cu un inel elastic, dreapta cu un umăr în arbore.
Sfarşitul canelurii este materializat cu o linie groasă în zona umărului (nu este obligatoriu,
poate fi chiar la schimbarea diametrului)
a b
Fig. 17.5 Asamblare canelată
Notarea asamblării canelate se face ca în figura 17.6.
Fig. 17.6 Asamblare canelată cu canelura în evolventă [3]
Aplicația 17.2
Să se rezolve ansamblul expodat din figura 17.5 şi 17.7. Ansamblul rezolvat corespunzător figurii 17.5
este în figura 17.6. Pentru o asamblare corectă lungimea rotii este cu 1-2 mm mai mare decât a
arborelui în zona canelurii. Se remarcă următoarele:
 Arborele se reprezintă complet în vedere;
188
 Saiba se reprezintă în secțiune (nu este obligatorie aceasta reprezentare);

 Roata se reprezintă în secțiune, în zona de contact cu arborele se remarcă doar
arborele.
 Asigurarea roții se face cu umăr stânga şi cu puiliță şi contrapiuliță, dreapta.
Fig. 17.5 Asamblare explodată
Fig. 17.6 Asamblare rezolvată
Fig. 17.7 Asamblare explodata cu arbore canelat, roată cu butuc canelat şi

asigurare cu inel elastic
189
URDEA MIHAELA
18. ANGRENAJE
Angrenajul este mecanismul format din două roţi dinţate ce transmit un moment de
torsiune între un arbore conducător şi unul condus.
Fig. 18.1 Elementele principale ale roţilor dinţate
Angrenajul este mecanismul format din două roţi dinţate ce transmit un moment de
torsiune între un arbore conducător şi unul condus.
Reprezentarea angrenajelor se face respectând convenţia de reprezentare a roţilor

dinţate precum şi următoarele precizării:
- în vedere, în zona de angrenare, nici una din roţile ce formează angrenajul nu se
consideră acoperită de roata conjugată, asta însemnând că cercurile sau
generatoarele de vârf se reprezintă cu linie continuă groasă (Fig. 18.2); excepţie face
situaţia când una din roţi o acoperă efectiv pe cealaltă;
Fig. 18.2 Reprezentarea in vedere şi secțiune
190
- în secţiune longitudinală se consideră că dintele roţii conducătoare este situat în

faţa dintelui roţii conduse, astfel că generatoarea de vârf a acesteia din urmă se
reprezintă cu linie întreruptă, conform figurii 18.2.
- la două roţi dinţate aflate în angrenare cilindrii, respectiv conurile de divizare, se
reprezintă tangente, cu linie punct subţire (Fig. 18.2 - 18.5);
- dacă este necesară reprezentarea orientării dinţilor şi pe desenul angrenajului
respectiv, aceasta se execută simbolic, cu linie continuă subţire, numai pe proiecţia în
vedere, pe o mică suprafaţă a uneia din roţi (Fig. 18.2).
Fig. 18.3 Angrenaje
Angrenajele se reprezintã conform regulilor stabilite prin STAS 734-82. Angrenajele

sunt transmisii mecanice foarte utilizate, cu avantaje referitoare la siguranţa în
funcţionare, durabilitate mare, randament ridicat şi gabarit redus.
Fig. 18.4 a Angrenaj pinion roata dinţată Fig. 18.5 Angrenaje cu roţi conice
191
URDEA MIHAELA
Fig. 18.4 b
Fig. 18.6 Angrenaje conice pinion roata dinţată
Fig. 18.7 Angrenaje [3]
Figurile următoare prezintă un angrenaj cu cremalieră şi un angrenaj melc – roată

melcată (Fig. 18.8).
192
a b
Fig. 18.8 Angrenaj cu cremalieră – angrenaj melcat [3]
18.1 APLICAŢII CU ANGRENAJE CILINDRICE
Aplicația 18.1
S-au asamblat piesele explodate din figura 18.9, rezolvarea este în figura 18.10.
Asamblarea primei roți s-a rezolvat în laboratorul trecut.
Fig. 18.9 Corpuri explodate

193
URDEA MIHAELA
Fig. 18.10 Angrenaj asamblat
Pentru o mai bună înțelegere a asablării cu roți dințate se remarcă şi se studiază

următoarele:
- Roate dințată va fi mai lungă decât arborele în zona de asamblare (Fig. 18.10,
18.11);
- La asamblarea cu roata dințată se reprezintă complet arborele;
- Şaiba este montată cu joc pe capul filetat al arborelui, ea va strânge roata, care
la rândul ei este fixată pe umărul arborelui;
- În angrenare se păstrează convențiile de reprezentare a roților dințate şi se
reprezintă jocul de fund.
- La angrenaj sunt 5 linii, roata motoare are contur linie continuă, roata condusă
are dintele reprezentat sub dintele roții conducătoare şi are contur linie intreruptă;
În figura 18.11 este reprezentat un alt angrenaj, se remarcă următoarele:

- Pana este montată cu joc față de canalul superior al roții dințate;
- Inelul elastic poziția 7 face asigurarea roții cu canelură;
- Inelul elastic la este reprezentat în secțiune doar deasupra axei;
- Piulițele se reprezintă în vedere, adesea se reprezintă în secțiune doar pentru
înțelegerea reprezentării filetate.
- Schema cinematică este şi ea reprezentată.
194
Fig. 18.11 Angrenaj asamblat
Aplicația 18.2
Să se rezolve asamblarea cu piesele explodate din figura 18.12 a. Componentele sunt

dezvoltate, ca aspect, în figura 18.2 b. Rezolvare în figura 18.13.
195
URDEA MIHAELA
b
Fig. 18.12 Angrenaj explodat
196
Fig. 18.13 Angrenaj cu o roata dințată şi pinion
Aplicația 18.3
Să se studieze asamblarea roata cu butuc canelat, arborele cu canelura şi rulment.
197
URDEA MIHAELA
Fig. 18.14 Asamblare cu roata dințată şi arbore canelat
18.2 ANGRENAJE CONICE
Angrenajele conice transmit miscarea de la arbore de pe orizontală pe verticală sau

invers.
Aplicația 18.4
Să se studieze ansamblul din figura 18.15. Urmăriți angrenajul, asamblarea roții 10 cu

pană, asamblarea roții 5 cu canelură şi asigurările corespunzătoare. Urmăriți
completarea tabelului de componență.
198
Fig 18.15
Asamblarea pe arborele vertical este reprezentată şi explodată (Fig. 18.16).
199
URDEA MIHAELA
b
Fig 18.16
Aplicația 18.5
Să se reprezinte asamblarea din figura 18.16 cu arbore cu caneluri şi roata cu butuc

canelat. Să se realizeze un angrenaj cu un pinion conic. Va rezulta asamblarea din
figura 18.17.
200
Fig 18.16 Asamblare conică
18.3. ALTE APLICAŢII
Aplicația 18.6
Să se reprezinte ansamblul din figura 18.17 a. Să se completeze conform figurilor

următoare. Rulmenții radiali cu bile, seria 6006 au diametrul interior Ø30 şi cote de
gabarit conform figurii 18.17 c.
a
201
URDEA MIHAELA
202
Garnitura este un inel de pâslă cu secțiunea dreptunghiulară, care aderă într-un locaş
cu secțiune trapezoidală. Capacul se montează cu joc pe arbore.
e
Fig. 18.17
203
URDEA MIHAELA
19. ANEXE
Alte desene de execuție propuse pentru a fi desenate în AutoCAD:
Fig. 19.1
Fig. 19.2
204
Fig. 19.3
Fig. 19.4
205
URDEA MIHAELA
Fig. 19.5
Fig. 19.6
206
Fig. 19.7
Fig. 19.8
207
URDEA MIHAELA
Fig. 19.9
Fig. 19.10
208
Fig. 19.11
Fig. 19.12
209
URDEA MIHAELA
Fig. 19.13
Fig. 19.14
210
Fig. 19.15
Fig. 19.16
211
URDEA MIHAELA
Fig. 19.17
Fig. 19.18
212
Fig. 19.19
Fig. 19.20
213
URDEA MIHAELA
Fig. 19.21
Fig. 19.22
214
Fig. 19.23
Fig. 19.24
215
URDEA MIHAELA
Fig. 19.25
Fig. 19.26
216
Fig. 19.27
Fig. 19.28
217
URDEA MIHAELA
Fig. 19.29
Fig. 19.30
218
20. ARZĂTOR
Să se reprezinte în desen de ansamblu 2D arzătorul modelat în AutoCAD şi Inventor
(Fig. 20.1). Rezolvarea este în figura 20.2.
Fig. 20.1
219
URDEA MIHAELA
Fig. 20.2
220
BIBLIOGRAFIE
1. Lihteţchi, I. Aplicaţii şi teste de grafică tehnică asistată. Editura Universităţii
"Transilvania" din Braşov, 2002;
2. Lihteţchi, I., ş.a. Grafică Asistată 3D în AutoCAD, Universitatea "Transilvania",
Braşov, 2003;
3. Lihteţchi, I., Grafică Tehnică, Suport Teoretic şi Aplicații, Editura Universităţii
Transilvania din Braşov, 2011.
4. Clinciu, R., Olteanu, F.,J., Desen Tehnic Industrial, Editura Infomarket, Braşov,
2002 ;
5. Olteanu, J. F. Bazele teoretice şi practice ale desenului tehnic, Editura Universităţii
Transilvania din Braşov, 2004 ;
6. Ivan, M. C., Lazăr M., Găvruş. C., Desen Tehnic şi Infografică, Editura Universității
Transilvania 2008;
7. Păunescu, R. Grafică Tehnică Asistată de Calculator, Universitatea "Transilvania",
Braşov, 2002;
8. Păunescu, R., Desen Tehnic şi Infografică, Curs şi aplicaţii pentru Învăţământ la
Distanţă, Braşov, 2006;
9. Păunescu, R.,Clinciu, R., Desen Tehnic şi Infografică, Editura Universităţii
Transilvania 2009.
10. Popescu, Desen Tehnic şi Infografică, 2006, http://facultate.regielive.ro/
cursuri/alte_domenii/standarde_fundamentale_in_grafica_inginereasca-15356.html.
11. Muşat, M., Stoica, G., Transmisii mecanice cu reductoare într-o treaptă, Îndrumar
de proiectare. 2004 (tabelul 2).
12. Urdea M., Păunescu R., Grafică Asistată 2D-3D, Curs şi Aplicaţii, AutoCAD şi
SolidWorks, Editura Universităţii Transilvania 2005.
13. Urdea M. Infografică. AutoCAD 2D Curs şi îndrumar de laborator, Editura
Universității Transilvania 2008;
14. Urdea Mihaela, Infografică, Desen Tehnic, Curs şi Îndrumar de laborator, Partea
a-II a, 2010;
15. *** Colecţii de standarde de desen tehnic.
16. *** Asociaţia de standardizare din românia ASRO https://magazin.asro.ro/ro/
catalog-standarde.
17. Asociaţia de standardizare din românia, Noutăți în domeniul standardizării
https://standardizare.wordpress.com/
18. FORCH, Saibe de siguranță https://www.foerch.ro/din-si-
standardizate/%C5%9Faibe-inele/%C8%99aibe-de-siguran%C8%9B%C4%83
221
ISBN 978-606-19-1401-2

Nou Final Manual DT 2021

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Nou Final Manual DT 2021

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Mihaela URDEA

DESEN TEHNIC şi INFOGRAFICǍ

Grafica Tehnică Asistată sau Infograficǎ se referă la Grafica Tehnică ce utilizează ca

este necesară cunoaşterea regulilor cuprinse în standarde.

Organizaţia internaţională pentru Standardizare (ISO), este federaţia mondială a

Standardele specifice desenului tehnic se pot clasifica astfel [15, 16]:

Cartea Desen Tehnic şi Infografică, Indrumar de laborator se adresează studenţilor

11.1 COTAREA CANELURILOR .......................................................................... 121

1. FORMATE ÎN DESENUL TEHNIC

Formatele se simbolizează cu litera A urmată de o cifră de la 0 la 5. Există formatele

În practică se mai utilizează şi formate derivate, şi ele standardizate, ale căror

Formatele se prezintă cu următoarele elemente grafice:

- Marginile formatului de dimensiuni a x b, indicate în tabelul 1.1.

Format Dimensiuni Formate alungite Dimensiuni Formate Dimensiuni

- Zona neutră este zona cuprinsă între marginile formatului şi chenar.

Fig 1.2 Exemple de formate A4 şi A3

Formatele de desen vor conţine în mod obligatoriu chenar, fâşie de îndosariere şi

Indicatorul este propriu fiecărei instituţii răspunzând cerinţelor acesteia. Pentru

Fig. 1.3 Indicatorul

Zona de identificare, delimitată de o linie continuă groasă de restul zonelor

Zona de informaţii suplimentare:

1.2 LINII UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC

În desenul tehnic industrial se utilizează diferite tipuri de linii, aspectul, grosimea şi

la aceeaşi scară pe acelaşi format. Tipurile de linii utilizate în desenul tehnic se

Linie punct J Indicarea suprafeţelor cu prescripţii

Pentru exemplificare se prezintă desenul următor (Fig. 1.1).

1.3 SCĂRI UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC

Conform acestui standard scările pot fi:

Notarea scării se face în rubrica corespunzătoare din indicator. La desenele la care

Alegerea scării depinde de dimensiunea şi complexitatea obiectului reprezentat, de

1.4 SCRIEREA TEHNICĂ

Caracteristica dimensională semnificativă a scrierii standardizate este h - înălţimea

Fig. 2.1 Proiecţia ortogonală

2.1 DISPUNEREA PROIECŢIILOR. CUBUL DE PROIECŢIE

Determinarea completă ca formă şi dimensiuni a unui obiect se realizează prin

Modul de dispunere a proiecţiilor ortogonale ale unei piese (vederi şi secţiuni) pe

Fig. 2.3 Cubul de proiecţie

Conform acestui standard planele de proiecţie sunt reprezentate de feţele interioare

Dispunerea pe desen a proiecţiilor piesei în raport cu proiecţia principală este

- metoda primului triedru (metoda europeană) care foloseşte ca simbol grafic de

Simbolul grafic de identificare utilizat se reprezintă într-o rubrică a indicatorului (Fig.

La stabilirea numărului de proiecţii trebuie să se ţină seama de faptul că piesa trebuie

Fig. 2.5 Amplasarea vederilor folosind metoda europeană

2.2 APLICATII - DISPUNEREA PROIECŢIILOR

Aplicaţia 2.1 cu rezolvare

Să se reprezinte în 6 proiecţii piesa din figura 2.6 a.

Reprezentaţi în trei proiecţii piesele din figurile 2.7.

Aplicaţia 2.3 cu rezolvare

Pentru înțelegerea reprezentării pieselor simple, în 3 proiecții s-au poziționat piesele

următoare modelate în SolidWorks, în vedere principală, verere de sus şi vedere din

Aplicaţiile 2.5 cu rezolvare

Să se reprezinte a treia proiecţie cunoscând 2 proiecţii date şi anume vederea

Să se reprezinte a treia proiecţie cunoscând 2 proiecţii date. Piesele au un plan înclinat

Aplicaţia 2.7 Detereminaţi a treia proiecţie, folosind şi reprezentarea axonometrică.

Reprezentaţi în trei proiecţii piesele din figurile 2.14.

Reprezentaţi în trei proiecţii piesele din figurile 2.15.

Detereminaţi a treia proiecţie pentru piesele din figurile. 2.16- 2.27.

Fig. 2.16 Fig. 2.17

Fig. 2.18 Fig. 2.19

Fig. 2.20 Fig. 2.21

Fig. 2.22 Fig. 2.23

Fig. 2.24 Fig. 2.25

Fig. 2.26 Fig. 2.27