Ebook Parentool

Cum ai devenit
părintele
care ești astăzi?
PSIHOLOGI:
Rodica Afrăsinei, Alina Boca, Andrada Lupșe, Petruța Roșu
N E U R O L O G PE D I A T R U :
Maria Lupu
COORDONATOR E-BOOK:
Petruța Țuligă
EDITOR:
Simona Rentea
COPYRIGHT
©PARENTOOL.RO 2023
Termeni
de utilizare
Acest e-book este creația autorilor săi și este oferit în exclusivitate

membrilor comunității Parentool prin intermediul site-ului propriu. Toate
drepturile de copiere, reproducere și distribuție sub orice formă sunt
rezervate și aparțin Parentool.ro, în conformitate cu legislaţia în vigoare în
România.
Materialele din e-book pot fi folosite doar pentru uz propriu. În cazul în care
îți dorești ca acest conținut să fie utilizat și de cineva drag, te rugăm să-l
direcționezi spre site-ul parentool.ro/e-book-parinte.
Dacă ești interesat de promovarea acestui e-book, folosește paginile

oficiale pentru distribuirea materialului.
Ne poți scrie la hello@parentool.ro dacă ai nevoie de mai multe informații

în legătură cu folosirea e-book-ului.
Cu recunoștință,
Echipa Parentool
Termeni de utilizare 2
Cuprins
Termeni de utilizare 2
Cuprins 3
Primul e-book Parentool pentru comunitatea noastră de părinți 5
De ce avem nevoie să știm cum am devenit părinții de astăzi? 6
Ghid de utilizare 7
Capitolul 1: Ce fel de părinte sunt? 8

• Stiluri parentale: cum să-ți identifici stilul predominant și cum 10
să te adaptezi caracteristicilor copilului tău?
• Ce fel de părinte îmi imaginez că vreau să fiu? 18
• Timp pentru tine (exercițiu 1) 18
• Cel mai bun părinte pentru copilul tău 25
Capitolul 2: Cum am ajuns părintele de astăzi? Povestea copilului 29

interior
• Despre nevoile copilului meu interior 31
• Nevoile umane emoționale non-negociabile și universale 33
• Relația cu copilul interior și cum o poți explora 43
• Incursiune în psihogenealogie: cum vindecă fiecare generație 46
pentru următoarea?
Cuprins 3
Cuprins
Capitolul 3: Părintele copilului tău 51

• Dezvoltarea creierului copilului în funcție de vârstă 53
• Cum pot fi cel mai potrivit părinte pentru copilul meu? 58
• Presiunea perfecțiunii: ce înseamnă, de fapt, un părinte 66
perfect?
Despre autori 71
• Rodica Afrăsinei 71
• Alina Boca 71
• Andrada Lupșe 72
• Maria Lupu 72
• Petruța Roșu 73
Despre Parentool 74
Resurse utile 75
Testimonial 76
Cuprins 4
Primul e-book Parentool
pentru comunitatea noastră de părinți
Petruța Țuligă, fondator & CEO Parentool
Primul e-book marca Parentool a fost creat din dorința de a aduce un
moment de Aha! în mintea părinților. Un răspuns la întrebarea: De ce sunt
părintele care sunt acum?
Posibil să știi deja că povestea părintelui care ești acum a început demult. A
început în propria ta copilărie.
De acolo ai învățat cum să iubești, cum să-ți gestionezi emoțiile, cum să-ți
alegi partenerul, cum să ai curaj, cum să îți fie frică, cum să reacționezi
atunci când copilul tău plânge. Ai învățat cum să dăruiești, cum să te retragi
când totul e prea mult, cum să te cerți, cum să privești lumea, cum să faci
față unei critici sau unui eșec dar și cum să îmbrățișezi bucuria și
recunoștința.
Părintele care ești astăzi nu este rezultatul unui moment din prezent, ci
suma tuturor oamenilor, mediului familial, politic, cultural și economic în
care ai crescut. Este rezultatul a generații și generații de părinți, bunici și
străbunici care au luat diverse decizii.
Acum, adultul din tine are de făcut o alegere. Iar noi, oamenii din spatele
Parentool, vrem să-ți fim alături în această alegere. Să-ți fim sprijin în
această călătorie. Să-ți fim reminder în momentele dificile și partener
atunci când vrei să sărbătorești.
Ne-am dorit să-ți aducem aproape informațiile din acest e-book cu sper-
anța că vei reuși să găsești piesele lipsă din puzzle-ul poveștii tale. Să
găsești acele răspunsuri pe care le căutai de multă vreme sau întrebări pe
care nu știai că e important să ți le pui.
Să-ți îndrepți, preț de câteva zeci de minute, atenția spre tine și copilul din
tine, căci de acolo pornește și relația cu copilul din fața ta.
Suntem aici pentru tine și de abia așteptăm să aflăm cum a fost călătoria
prin paginile e-book-ului!
Primul e-book Parentool pentru comunitatea noastră de părinți 5

De ce avem nevoie să știm
cum am devenit părinții de astăzi?
Simona Rentea, content manager parentool.ro
Într-o lume în care toată lumea știe cum se cresc copiii, cu extenuant de
multe resurse și experți, acesta poate fi cel mai bun moment să te întorci
spre tine însuți. Este firesc ca fiecare părinte să vrea să fie mai bun decât cei
din generația anterioară. Căutăm informații cât mai complete care să ne
umple golurile ce, altfel, se transformă în frici și epuizare.
Ce faci când sunt atât de multe cărți, cursuri, site-uri, materiale și atât de
mulți specialiști ai parentingului care se contrazic între ei? Un răspuns ar fi
să te întorci spre tine. Cine este adultul care ține în brațe copilul căruia i-a
dat viață? Cum ai ajuns până aici?
La un click distanță se află acum miliarde de răspunsuri și variante pentru

orice întrebare. Dar dacă răspunsul tău este mai aproape decât crezi?
Aproape tot ce simți și ce ești își are rădăcinile în copilăria ta, în dinamica în
care ai crescut, în modelele de relaționare pe care le-ai avut în jurul tău. Mai
mult decât atât, porți cu tine visurile, durerile și poveștile strămoșilor tăi.
Toate aceste elemente te compun și influențează felul în care vei fi părintele
copilului tău.
Poate sună copleșitor. Suntem generația care are resursele și disponibili-

tatea de a aduna aceste piese de puzzle. Le suntem datori predecesorilor și
urmașilor deopotrivă să ne descoperim și să învățăm cine suntem.
Acest e-book este un început de drum. Ești aici, încercând să fii un părinte

mai bun pentru copilul tău în această eră a perfecțiunii din social media.
Ești aici pentru că ai înțeles că nu trebuie decât să fii prezent cu adevărat în
viața copilului tău și să-i oferi dragoste necondiționată.
Ești aici pentru că ai nevoie de vindecare. Toți avem. Vindecarea nu vine din-
tr-odată, e un proces continuu de transformare și integrare. Și exact acest
obiectiv ni l-am propus prin acest e-book: să te ținem de mână la început de
drum, să-ți oferim inspirație și cunoștințe pentru a găsi curaj.
Îți mulțumim pentru încredere!
De ce avem nevoie să știm cum am devenit părinții de astăzi? 6

Ghid de utilizare
Împreună cu experții Parentool, am gândit acest e-book pentru a te ghida în
procesul de descoperire a felului în care ești părintele copilului tău. Se
poate să fie un subiect destul de dificil de integrat, mai ales dacă ești într-o
perioadă dificilă a vieții tale de părinte. Parcurgerea acestui material poate
fi un moment care să facă diferența în dinamica familiei tale.
Câteva idei înainte de a citi ebook-ul:

• Pregătește-te. Ia-ți timpul necesar pentru a citi câte un capitol și de a
face exercițiile dedicate. Ideal ar fi să fii singur/ă, într-un mediu sigur. Ia
pauze pe măsură ce parcurgi materialul.
• Scrie în jurnal. Deși materialul conține informații relevante care te pot
ajuta în viața de zi cu zi, este esențial să acorzi timp și atenție
elementelor practice. Privește exercițiile ca oportunități de a te cunoaște
pe tine și de a descoperi resurse proprii. Nu există răspunsuri corecte sau
greșite. Dă-ți timp pentru a răspunde acolo unde nu îți vine ușor.
• Fii blând cu tine. Poate că unele părți ale acestui material vor fi mai
dificile decât altele. Întoarcerea în copilărie sau conștientizarea sursei
unor reacții pe care le ai în prezent pot crea diverse stări sau senzații.
Oferă-ți timp și compasiune pentru a procesa informațiile și emoțiile și
pentru a le integra în viața ta.
• Vorbește cu un specialist. Dacă sunt părți din e-book care declanșează
emoții foarte puternice, atunci încearcă să ceri sprijin de la cineva
apropiat, iar dacă toate reacțiile tale devin copleșitoare, atunci
îndreaptă-te către un specialist.
Ce să faci după ce citești acest e-book?

• Ia o pauză de la acest subiect. Recitește materialul după o perioadă în
care ai lăsat să se așeze informațiile.
• Vorbește cu un specialist în sănătate mintală. Cunoașterea și
conștientizarea unor mecanisme care declanșează diverse reacții în
viața ta de adult nu înseamnă și integrarea lor. Vorbește cu terapeutul
tău despre acest proces sau începe un proces de terapie. Dacă ai
întrebări specifice, poți scrie unui specialist din aplicația Parentool
pentru a înțelege mai bine de unde să începi.
Deși unele fragmente au iz terapeutic, acest e-book nu înlocuiește o intervenție de consiliere

sau psihoterapie. Vei putea construi resurse puternic individualizate într-un context extern,
împreună cu un specialist în sănătate mintală.
Ghid de utilizare 7
Capitolul 1:
Ce fel de părinte sunt?

Te-ai gândit de multe ori ce fel de părinte ești, ce te caracterizează sau ce te
diferențiază? Nu este niciun secret că felul în care îți crești copilul poate
avea efecte profunde și de lungă durată asupra viitorului adult. Nu devenim
părinți peste noapte, ci învățăm în fiecare zi în funcție de experiențele
noastre, de mediu și de multe alte aspecte.
Tocmai de aceea, începem călătoria inițiată prin acest e-book printr-o

incursiune în stilurile parentale, felul în care unul dintre acestea devine
dominant, precum și modalitățile în care putem să ne îmbunătățim
acțiunile în relația cu copilul. Vei putea citi care este limita dintre părintele
care vrei să fii pentru nevoile specifice ale copilului tău și părintele care îți
imaginezi că ești, în funcție de aspectele contemporane cum este social
media.
În acest capitol vei găsi câteva exerciții utile pentru a te sprijini în demersul
tău de a identifica stilul parental predominant, de a descoperi de unde vin
așteptările în legătură cu felul în care vrei să aplicii informațiile despre
parenting.
De asemenea, vom aborda și mitul părintelui perfect și ce înseamnă, de

fapt, această dorință de perfecțiune. Mai mult decât atât, vei putea înțelege
de ce facem aceste proiecții asupra copilului și cum acesta are nevoie să-i
fim părinți suficient de buni.
La finalul acestui prim capitol vei putea avea informațiile și instrumentele

necesare pentru a te descoperi mai bine și a înțelege felul în care poți
percepe mai ușor nevoile copilului tău, fără să te pierzi în capcana
părintelui perfect.

Stiluri parentale: cum să-ți identifici stilul
predominant și cum să te adaptezi
caracteristicilor copilului tău?
Petruța Roșu
Deși creșterea copiilor este un fenomen complex încă intens studiat,
probabil că cel mai răspândit mit legat de modalitățile de creștere a copiilor
este faptul că stilurile parentale sunt pur și simplu o preferință a părinților
și nimic mai mult. Dacă și tu ai căzut vreodată în plasa acestui mit, ești în
locul potrivit.
Vom face împreună o incursiune în ale parentingului, astfel încât la finalul

acestor pagini vei avea o perspectivă mai clară despre dimensiunile,
cauzele și consecințele acestuia. De asemenea, pentru că știm cât de mult
înseamnă nu doar să deții informațiile potrivite, ci și să știi ce poți face în
legătură cu ele, am inclus în material instrumente pe care le poți adopta în
propria ta călătorie.
Factorii care determină sau influențează stilurile parentale sunt încă

investigați. Cu toate acestea, în prezent există un consens în psihologie
asupra relației bidirecționale de influență părinte-copil. Astfel, principalele
aspecte care influențează comportamentul parental sunt caracteristicile
părintelui, caracteristicile copilului și caracteristicile contextuale și
socio-culturale ale familiei, ca întreg.
Caracteristicile părintelui
Părinții integrează multe trăsături și caracteristici în practicile lor parentale.

Printre acestea, se numără vârsta, genul, propriul istoric de dezvoltare,
sistemul său de credințe, precum și cunoștințele despre parenting și
stadiile de dezvoltare ale copiilor.
De asemenea, una din cele mai importante componente care modelează

stilul de parenting este personalitatea părintelui. Un părinte a cărui
personalitate se distinge ca fiind una mai degrabă anxioasă sau precaută e
mai probabil să exercite niveluri mai mari de control și protecție asupra
copilului. Un părinte cu un pattern de personalitate mai relaxat e mai
probabil sa îi ofere copilului mai multă independență.
Capitolul 1: Ce fel de părinte sunt?
Stiluri parentale: cum să-ți identifici stilul predominant și cum să te adaptezi caracteristicilor copilului tău? 10
Dacă ne uităm la personalitate prin prisma modelului celor cinci factori,
personalitățile cu scoruri mai ridicate pentru trăsături cum ar fi
deschiderea spre experiență, conștiinciozitatea, extraversia și
agreabilitatea par să manifeste mai multă căldură în interacțiune cu copiii,
în timp ce reușesc să balanseze mai ușor consistența cu structura și
autonomia în relație cu aceștia.
Istoricul de dezvoltare și propriile experiențe în relațiile cu cei apropiați

influențează, de asemenea, abordările parentale. Pe de o parte,
împrumutăm sau replicăm practicile parentale învățate de la părinții noștri.
Astfel, o persoană crescută de părinți autoritari poate să manifeste față
de copilul său același stil parental, în timp ce o persoană crescută de
părinți permisivi e probabil să impună un stil parental mai relaxat. De
asemenea, este foarte probabil ca în situațiile în care o persoană
nesatisfăcută sau dezamăgită de abordarea parentală manifestată de
părinții sau persoanele lor de referință, va implementa abordări complet
diferite în interacțiunea cu propriul copil.
Educația și nivelul cunoștințelor dobândite în legătură cu stadiile de

dezvoltare ale copiilor afectează atitudinea parentală. Părinții bine
informați în legătură cu stadiile și procesele de dezvoltare ale copiilor au,
de obicei, așteptări mai realiste în ceea ce privește capacitățile și
aptitudinile copilului în diferite perioade ale vieții. În astfel de situații,
aceștia pot să angajeze mai multe resurse de acceptare și înțelegere în ceea
ce privește comportamentul copilului.
Și experiența personală cu propriul copil poate să difere în situații specifice,

iar stilul parental să sufere modificări în funcție de acestea. Un părinte al
cărui copil prezintă întârzieri de dezvoltare sau dificultăți de învățare poate
să adopte un stil parental bazat pe mai multă susținere, toleranță și
îndrumare. Un părinte al cărui copil pare să se dezvolte mai repede decât
alții de vârsta lui ar putea avea așteptări mai mari pentru obținerea de
performanțe.
Caracteristicile copilului
Așa cum spuneam mai sus, caracteristicile copilului influențează la rândul

lor dinamica relațiilor părinte-copil. Printre acestea putem menționa:
genul, vârsta, ordinea de naștere (pentru familiile cu mai mulți copii),
temperamentul sau starea sănătății fizice. Aceste caracteristici sunt la fel de
importante în influențarea comportamentelor și rolurilor adoptate de
părinții sau persoanele de referință care se ocupă de creșterea copilului.
Fiecare din noi deține o combinație unică de trăsături. Temperamentul

cuprinde atât niveluri de activitate, cât și de sensibilitate și adaptabilitate.
Astfel, s-ar putea ca un copil foarte activ sa aibă nevoie de mai multă
atenție și răbdare din partea părinților decât un copil relativ liniștit.
Temperamentele mai sensibile ale copiilor greu de liniștit pot să îi

determine pe părinți să-și evalueze negativ, în mod eronat, abilitățile în
rolul de părinte, în timp ce un copil care se liniștește mai repede îi poate
face pe părinți să se simtă mai eficienți. Ambele variante aduc alte
consecințe psiho-emoționale și comportamentale (pozitive sau negative).
De exemplu, în cazul unui copil mai greu de liniștit, părintele poate

concluziona eronat că nu-și face bine treaba și astfel să dezvolte în timp
frustrări sau îngrijorări, care la rândul lor chiar să-i determine acestuia o
performanță mai scăzută în rolurile pe care trebuie să le îndeplinească.
Acesta este un cerc vicios des întâlnit, menținut de scăderea pragului de
toleranță la frustrare. În astfel de situații, este crucial să identificăm corect
limitările impuse de temperamentul copilului, pentru a ne ajuta să
distingem între acestea și limitările personale.
Genul copiilor determină diferențe în așteptările și responsabilitățile

atribuite de părinți. Acest lucru este valabil începând cu responsabilitățile
atribuite în mod clasic fetelor și băieților, dar se extinde și dincolo de
acestea, la așteptări legate de tipare comportamentale. De exemplu, adesea
fetele sunt îndemnate să-și inhibe furia, în timp ce băieților li se permit
reacții mai vulcanice; sau băieților li se transmite deseori că nu ar fi în
regulă să plângă, în timp ce același comportament este acceptat în cazul
fetelor.
Stadiul de dezvoltare în care se află copilul influențează atitudinile

parentale. Părinții își adaptează, de obicei, comportamentele și așteptările
față de copii, pe măsură ce aceștia cresc și își dezvoltă diferite abilități.
Totodată, indiferent de stadiul de dezvoltare, o stare de sănătate precară a
copilului va modifica stilul parental deoarece bolile (cronice sau nu) sau
dizabilitățile (fizice sau intelectuale) necesită un nivel mai mare de atenție
și protecție.
Caracteristici contextuale și socio-culturale
Climatul cultural, normele comunității de care aparțin, statusul

socio-economic și nivelul educațional influențează la rândul lor
comportamentele și atitudinile parentale.
În culturile colectiviste, în care se prioritizează armonia și coeziunea

grupului social, e mai probabil ca părinții să utilizeze stiluri autoritare
pentru a consolida aceste valori. Pe de altă parte, în culturile individualiste,
părinții prioritizează mai degrabă independența și auto-exprimarea, astfel
că stilurile parentale adoptate pentru a consolida valorile culturii din care
provin sunt mai degrabă cele permisive.
Aceleași diferențe se regăsesc și în norme culturale mai izolate în care se

pot corela stiluri parentale autoritare cu obediența și respectul pentru
autoritate ca valori fundamentale. Pe de altă parte, stilurile democratice
sau permisive se pot asocia cu intenția de a promova individualismul și
creativitatea.
Și statusul socio-economic precar pare să determine manifestarea stilurilor

parentale mai restrictive, prin faptul că părinții care depun mai mult efort
pentru a asigura nevoile de bază necesare familiei pierd multe resurse
(energie, atenție, propriile resurse emoționale etc.) în acest proces. Astfel,
se văd nevoiți să prioritizeze aceste nevoi față de nevoile emoționale ale
copiilor. Pe de altă parte, cei cu o situație financiară mai bună pot adesea
aloca mai multe resurse de suport emoțional în relație cu aceștia.
Nu în ultimul rând, nivelul educațional influențează alegerea atitudinilor

parentale. Un nivel educațional mai înalt este corelat cu stilurile
democratice, în timp ce un nivel mai scăzut este asociat, mai degrabă, cu
stiluri autoritare sau permisive.
Subliniem în acest context importanța înțelegerii caracterului cumulativ al

impactului acestor factori asupra stilurilor parentale. Suntem rezultatul
unui cumul de factori și interacțiuni atât ca oameni, dar în diferitele roluri
pe care le îndeplinim, inclusiv ca părinți.
Educația parentală este un aspect esențial al dezvoltării umane care

influențează în mod semnificativ creșterea, comportamentul și relațiile
viitoare ale unui copil. Stilurile parentale se referă la abordările distincte pe
care părinții le folosesc în creșterea copilului, iar acestea au un impact
semnificativ asupra bunăstării emoționale și psihologice ale acestuia.
Stiluri parentale: Efecte asupra copilului și strategii de îmbunătățire

Cercetătorii au identificat patru stiluri parentale primare: stilul democratic,
autoritar, stilul permisiv și stilul neimplicat, fiecare cu beneficiile și
limitările sale. Fiecare părinte are propriul stil unic de a fi părinte, care
poate avea un impact semnificativ asupra dezvoltării copilului său.
Parentingul democratic este adesea considerat cel mai eficient și echilibrat

stil. Această abordare implică stabilirea unor așteptări și limite clare,
oferind căldură, receptivitate și susținere. Părinții manifestă consecvență în
comunicarea deschisă, îngrijire și sprijin emoțional. Sunt receptivi la
nevoile copiilor lor, stabilesc așteptări înalte pentru ei și le oferă îndrumare
și structură.
Beneficiile acestui stil pentru dezvoltarea copilului includ creșterea stimei

de sine, a inteligenței emoționale și a comunicării pozitive, deoarece acesta
se simte ascultat și înțeles. Părinții apreciază independența și își
încurajează copilul să gândească singur, oferind îndrumare și sprijin atunci
când este nevoie. Copilul crescuți în familii care adoptă acest stil sunt
adesea încrezători, independenți și responsabili din punct de vedere social.
Efectele acestui stil parental asupra copilului sunt pozitive și de lungă

durată. Copiii crescuți în gospodării autoritare par să aibă, în medie, șanse
mai ridicate de a avea rezultate academice mai bune, o stimă de sine mai
mare și abilități sociale mai bune. De asemenea, este mai puțin probabil ca
aceștia să adopte comportamente riscante, cum ar fi consumul de droguri și
delincvența.
Strategii de îmbunătățire:
• Comunică în mod clar: Asigură-te că așteptările și limitele tale sunt
transmise clar copilului tău.
• Folosește întărirea pozitivă pentru a încuraja un comportament bun; prin
întărire pozitivă ne referim la oferirea unei recompense în momentul în
care copilul are un comportament dezirabil, cu scopul de a crește
probabilitatea ca acel comportament să fie repetat în viitor.

În funcție de natura ei, întărirea pozitivă poate să aibă diferite forme:
▪ Întărire pozitivă naturală, cum ar fi notele bune primite în urmă
învățării consecvente la școală (și care îl face pe copil să repete în
mod natural comportamentul);
▪ Întărire pozitivă socială (ex. „Bravo!”; „Ești un copil foarte ascultător!”;
„Ai făcut o treabă minunată!”);
▪ Întărire pozitivă materială, care este oferită imediat după
comportamentul dezirabil (ex. „După ce strângem jucăriile și le
aranjăm la locul lor, putem mânca prăjitura pe care ți-o doreai. ”);
▪ Întărire pozitivă prin sisteme de recompensare (ex. Începem cu
setarea unei recompense dorite de copil, de exemplu în perioada
următoare adunăm „buline roșii” pentru diverse comportamente
dezirabile, iar atunci când adunăm un număr de X buline oferim
copilului recompensă stabilită).
• Ascultă în mod activ: Ascultă preocupările și opiniile copilului tău, fiind
receptiv la nevoile acestuia.
• Oferă îndrumare: Fii disponibil pentru a oferi îndrumare și sprijin atunci
când copilul tău are nevoie. Oferă-i instrumentele de care are nevoie
pentru a lua decizii bune pe cont propriu.
• Găsește echilibrul potrivit între căldură și control: Fii ferm, dar în același
timp cald/-ă și oferă sprijin.
Parentingul autoritar se caracterizează prin reguli stricte și așteptări mari,

cu puțin loc pentru negociere sau compromis. Părinții care practică
parentingul autoritar folosesc adesea pedeapsa și disciplina ca mijloc de
a-și impune regulile stricte, acordând sprijin emoțional limitat. În timp ce
acest stil poate produce copii bine crescuți, poate duce adesea la rezultate
negative, cum ar fi anxietate ridicată, stimă de sine scăzută sau chiar
rebeliune și agresivitate.
• Folosește întărirea pozitivă: În loc să te bazezi pe pedepse folosește
întărirea pozitivă pentru a încuraja comportamentul bun.
• Permite negocierea: Permite-i copilului să aibă un cuvânt de spus în
luarea deciziilor, fiind deschis la compromisuri.
• Ascultă în mod activ: Ascultă preocupările și opiniile copilului, rămânând
receptiv la nevoile acestuia.
• Găsește modalități de a fi cald și de a oferi sprijin, menținând în același
timp structura și regulile.

Parentingul permisiv este opusul parentingului autoritar. Este o abordare
mai îngăduitoare care implică puține reguli și puțină structură. Părinții care
folosesc acest stil sunt adesea relaxați, oferă o îndrumare limitată și își lasă
copiii să ia decizii în mod independent. Aceștia tind să fie calzi și iubitori,
dar adesea evită confruntarea și disciplina.
Beneficiile acestui stil includ o creativitate sporită, o comunicare deschisă

și o relație părinte-copil pozitivă, însă acest stil poate avea ca rezultat copii
lipsiți de autodisciplină și care au dificultăți în respectarea regulilor. Astfel,
efectele parentingului permisiv asupra copilului pot fi, pe termen lung,
extrem de negative. Copiii crescuți în gospodării permisive pot avea
dificultăți de autocontrol, performanțe școlare slabe și probleme de
comportament.
• Stabilește reguli și limite clare pentru copilul tău, fiind consecvent în
aplicarea/impunerea lor.
• Folosește întărirea pozitivă pentru a încuraja un comportament bun.
• Rămâi ferm, dar amabil: Găsește modalități de a fi asertiv și, în același
timp, amabil și încurajator.
• Oferă structură și rutină în viața copilului tău pentru a-l ajuta să se simtă
mai sigur și să dezvolte obiceiuri bune.
Parentingul neimplicat se caracterizează prin lipsa de sprijin emoțional,

neglijență și implicare minimă în viața copilului. Părinții neimplicați au
tendința de a fi detașați și de a nu răspunde la nevoile copilului lor. Aceștia
prioritizează adesea interesele și activitățile personale în detrimentul
bunăstării copiilor lor.
Beneficiile acestui stil includ independența și autonomia, în timp ce

limitările includ un risc crescut de stimă de sine scăzută, depresie și
comportament negativ. Acest stil poate duce la probleme de autoreglare
emoțională la copii și la dificultăți în formarea unor relații sănătoase.
Efectele negative ale parentingului neimplicat asupra copilului pot fi de

lungă durată. Copiii crescuți în gospodării neimplicate pot avea întârzieri în
dezvoltare, performanțe școlare slabe și probleme de comportament.

• Fă-ți timp pentru copilul tău: Petrece timp de calitate cu copilul tău și
arată-ți interesul pentru viața și activitățile acestuia.
• Oferă sprijin emoțional și validare pentru sentimentele și experiențele
copilului.
• Stabilește reguli și limite clare pentru copilul tău, fiind consecvent în
aplicarea lor.
• Caută sprijin și îndrumare de la un prieten de încredere, un membru al
familiei sau un profesionist pentru a te ajuta să-ți îmbunătățești rolul de
părinte.

Ce fel de părinte îmi imaginez
că vreau să fiu?
Andrada Lupșe
Fie că urmează să devii sau ești deja părinte, te-ai întrebat probabil „ce fel
de părinte vreau să fiu?” Este o întrebare foarte valoroasă care te va ajuta să
devii părintele pe care ți-l dorești pentru copilul tău.
Poate fi destul de dificil să te identifici cu un stil parental predominant, mai

ales dacă ești la începutul călătoriei tale ca părinte. Tocmai de aceea, vei
putea să te cunoști mai bine prin intermediul unor exerciții pe care le-am
pregătit pentru tine.
Timp pentru tine Exercițiu 1
Îți propun acum să facem un mic exercițiu împreună. Acolo unde ești când
citești acest text, asigură-te că te așezi confortabil în timp ce îți dai voie să
închizi ochii pentru câteva momente pentru a putea să răspunzi la
următoarele începuturi de propoziție. Nu există răspunsuri bune sau
greșite; este doar un exercițiu de asocieri libere.
Când mă gândesc la mine în rolul de părinte, îmi vin în minte următoarele

aspecte:
• O culoare
• Un miros
• Un gând
• Un sentiment
• O acțiune

Ce fel de părinte îmi imaginez că vreau să fiu? 18
Te invit acum să reflectezi la faptul că suntem mai tentați să ne descriem
rolul de părinte raportat la o imagine ideală pe care o avem despre noi în
acest rol și, mai puțin, pornind de la modul în care ne observăm aici și
acum. Ai observat că titlul acestui capitol este ce fel de părinte sunt și nu ce
fel de părinte aș vrea să fiu? Intenția acestui capitol este să te ajute să te
onorezi pentru cine ești, așa cum ești ca părinte.
În plus, pe parcursul întregului material, te rog să ai în minte acest lucru:

rolul de părinte se construiește în fiecare zi și se definește prin acțiuni
repetate care aduc sentimentul de siguranță și conectare în relația cu
copilul; parentingul nu e doar o stare de a fi.
Te invit să completezi aceste începuturi de propoziție pentru a putea

explora ce fel de părinte ești*. Completează-le cu deschidere și curiozitate.
Nu au rolul de a pune un diagnostic sau de a te încadra în vreo categorie, ci
te invită să reflectezi la experiența reală de a fi părinte.*
1. Scopul meu ca părinte este
2. Motivele pentru care am devenit părinte sunt
3. Ca părinte, sentimentul meu cel mai frecvent este

4. Ca părinte, nevoia mea cea mai profundă este
5. Când sunt acea versiune de părinte pe care o doresc, eu sunt
6. Lucrul care îmi dă cea mai mare satisfacție ca părinte este
7. În general, ca părinte, cred că sunt foarte bun/ă să
8. Ca părinte, cel/cea mai fericit/ă sunt atunci când copilul/copiii mei
9. Cea mai minunată experiență pe care am avut-o ca părinte a fost
10. Când sunt acea versiune de părinte pe care nu mi-o doresc, eu sunt
11. Ca părinte, cea mai puțină satisfacție mi-o dă faptul că
12. În general, consider că punctul meu cel mai slab ca părinte este
13. Ca părinte, cea mai mare frică a mea este

14. Ca părinte, devin frustrat/ă atunci când copilul/copiii mei
15. Cea mai neplăcută experiență avută ca părinte a fost
16. Atunci când părinții își exprimă iubirea față de copilul/copiii lor ar trebui
să
17. Atunci când părinții își exprimă dezaprobarea față de copilul/copiii lor ar
trebui să
18. Partea care îmi place cel mai mult la partenerul meu, în calitate de
părinte, este
19. Partea care îmi place cel mai puțin la partenerul meu, în calitate de
părinte, este
20. Atunci când eu și partenerul meu avem conflicte legate de rolurile

noastre de părinți, noi
21. Lucrurile pe care aș dori să putem să le facem mai bine sunt
* Întrebări preluate din cartea Dăruiește Iubirea care Vindecă - Ghid pentru Părinți,
H. Hendrix & H. Lakelly Hunt, editura Trei.

Desigur, e în natura noastră umană să ne dorim să îmbunătățim aspecte la
noi înșine și e important să învățăm să ne ascultăm. Totuși, nu poți fi o
versiune mai bună a ta dacă nu te cunoști pentru cine ești așa cum ești.
De aceea, acum că ai completat propozițiile de mai sus, observă senzațiile

din corpul tău. Orice observi în corp, are sens, nu e bine sau greșit. Apoi
închide ochii, du-ți mâinile în zona inimii și completează această propoziție:
Ce apreciez la mine în călătoria aceasta de a fi părinte este
Apoi doar mulțumește-ți pentru apreciere.
Hai să ne uităm acum la care sunt capcanele care nu te lasă să fii părintele

care deja ești.
Știu că deja știi că nu orice vezi pe social media este și adevărat sau
sustenabil în viața reală. Cu toate acestea, toți mai cădem în această
capcană. E important să observi ce încărcătură emoțională îți aduce această
comparație, dar să nu te confunzi cu acele sentimente.
Amintește-ți că încerci să fii cel mai bun/prezent părinte care poți fi

raportat la resursele pe care le-ai aici și acum. Chiar așa, știi care sunt
resursele tale? Ce te ajută să te împuternicești pentru a putea face ce e de
făcut?

• Știu că mi-am atins limitele/sunt obosit/-ă fizic/emoțional atunci când
(ce observi despre gândurile, emoțiile, comportamentele tale?)
• Trei lucruri/activități care îmi aduc bunăstare sunt
(gândește-te la ceva ce poți face doar tu cu tine și nu îi implică pe ceilalți)
• Ce observ despre gândurile/emoțiile/comportamentele mele atunci

când practic acele lucruri care îmi aduc bunăstare este
• Cine/ce mă ajută să-mi amintesc să încetinesc, să observ ce mi se

întâmplă și să îmi pot oferi ce am nevoie
• Un mesaj de încurajare pe care mi l-aș transmite ar fi
Un alt lucru care poate contribui la nesiguranțele unui părinte este

comparația cu alți părinți pe care îi cunoști. Unii dintre aceștia fie par mai
organizați, mai calmi, mai blânzi decât crezi tu că ești.

Cu toate că e important să avem o viziune de ansamblu asupra noastră și să
lucrăm conștient la ce nu ne iese încă așa cum am vrea, în astfel de
momente ar fi ideal să te întorci înspre tine și să-ți poți spune:
• Ce observ că mi se întâmplă acum când interacționez cu un alt părinte

este
(vezi dacă observi vreun gând sau emoție specifică)
• Când simt/gândesc aceste lucruri tendința mea este să
(ce faci specific?)
• Fac asta pentru că altfel mi-e teamă că
(exemple de frici: neglijat, rușinat, exclus, suprimat, abandonat, învinovățit,

ostracizat, dezaprobat, respins, invizibil, folosit, dominat, sufocat, controlat,
ignorat, devalorizat)
• Când, de fapt, ce îmi doresc cu adevărat este să (mă) simt
Ce am nevoie să-mi reamintesc în acest moment despre mine este
(cuvinte de încurajare pentru tine)
Indiferent de felul în care ai ajuns la capătul acestui exercițiu, ai răbdare și

blândețe pentru tine. Revino la acest exercițiu peste câteva zile și citește
răspunsurile. Este ceva ce ai modifica? Cum te privești acum?

Cel mai bun părinte pentru copilul tău
Rodica Afrăsinei
În zilele noastre, este inevitabil să nu cazi în capcana perfecțiunii, mai ales

atunci când vine vorba despre binele copilului tău. Numai că, de cele mai
multe ori, uităm că avem nevoie, de fapt, să fim cel mai bun părinte pentru
nevoile copilului nostru.
Dacă ești în această lectură cu gândul de a găsi rețeta perfectă pentru a nu

greși ca părinte, rândurile următoare sunt pentru tine. Dorința de a nu greși
și a nu lăsa nicio rană copilului tău vine cu multă presiune și teamă.
Te invit să privești „Vreau să fiu un părinte perfect pentru copilul meu” ca pe

o speranță inconștientă, din adâncul vulnerabilității noastre. Este acea
salvare pe care am fi dorit-o pentru propria persoană în momentele sau
perioadele când am suferit, copii fiind.
Este acel „eu nu o să fac cum au făcut mama și tata”. Această proiecție este
făcută din teama irațională de a nu provoca sau de a nu ne confrunta cu
suferința. Este firesc să îți dorești să nu îți rănești copilul și este foarte
valoros că îți propui acest lucru. Acest material poate să îți ofere puțină
claritate în ceea ce privește rolul în care te poziționezi în relația cu copilul.
Mulți dintre noi nu am fost învățați să gestionăm durerea, pierderea sau

greșelile. Au fost repezite, ascunse, asociate cu rușinea. Ele există, nimeni
nu le poate ocoli, avem doar nevoie de sprijin să le trăim în siguranță. De
aceea, este importantă întoarcerea către propria persoană, în rolul de
adult.
O altă perspectivă asupra acestei dorințe de a fi un părinte perfect este din

presiunea de a ne descurca perfect, acumulată în timp. E posibil ca toate
standardele exigente, rigide care au fost puse pe umerii noștri să se vadă și
în rolul de părinte.
Avem nevoie să învățăm ușor-ușor în dreptul nostru, al fiecăruia, să stăm cu

imperfecțiunea, durerea, pierderea. E un proces continuu și e important să
știi că înăuntrul fiecăruia sunt multe resurse pentru asta. Există multă
blândețe pe care o poți îndrepta către tine însuți.

Cel mai bun părinte pentru copilul tău 25
Această blândețe e valoroasă pentru a combate presiunea resimțită de-a
lungul timpului pentru a îndeplini standarde înalte. De asemenea, cu multă
blândețe putem gestiona emoțiile dificile.
E bine de știut că această imagine a părintelui ideal nu este construită în

acord cu nevoile și individualitatea copilului. Tocmai de aceea, există tot
felul de mesaje în ultimul timp în media: copiii nu au nevoie de părinți
perfecți, ci de părinți prezenți. Copiii au nevoie de părinți suficient de buni
care să poată fi atenți la nevoile celor mici în mare parte a timpului.
Ce înseamnă să fii un părinte suficient de bun?
Un adult care e blocat în imaginea unui părinte Un adult care acceptă că e în regulă să fie un
perfect părinte suficient de bun
Nu va vedea când cel mic e în distress (din Poate să se conecteze cu copilul său cu
teama ca nu cumva cauza acestei suferințe să fie curiozitate și înspre a-i fi suport și la nevoie, îi
o greșeală făcută de părinte). poate cere scuze.
Va fi mult prea preocupat de reușite, ceea ce îl va Va putea alterna atenția față de emoții cu
împiedica să știe ce se întâmplă în viața suportul față de obligațiile de elev ale copilului.
emoțională a copilului.
Nu va fi deschis să învețe, să-și îmbunătățească Este deschis la feedback, psihoterapie,

anumite abilități utile în creșterea copilului, consiliere, lectură, ateliere și alte forme de
fiind rușinat și excesiv ancorat în convingerea că antrenare a abilităților.
ar trebui să le știe deja pe toate.
Va fi excesiv preocupat de statutul său de Va fi conștient de emoțiile sale și va putea să

părinte perfect și nu își va da voie să simtă frică, trăiască fără să depindă de o mască.
tristețe, furie.
Se va dedica excesiv rolului de mamă sau tată și Va fi implicat sănătos în varii aspecte ale vieții
nu va fi responsabil de celelalte roluri (partener, sale, alternându-le și drămuindu-și resursele și
prieten, angajat/antreprenor relația cu propria interesele.
persoană: hobby-uri, spiritualitate).
Nu se va odihni suficient și nu va lua pauze Va prioritiza propria grijă de sine, fiind un model
pentru că mai este ceva de rezolvat. și pentru copilul său.
Își va proteja excesiv copilul din frica de a nu se Va lua decizii bazate pe nevoile de siguranță ale
răni niciodată. copilului și le va putea discuta și negocia cu
acesta.
Va respinge ajutorul celorlalți atunci când cei Va ține cont de faptul că, pe lângă legătura
din jur vor să ofere sprijin pentru creșterea principală de atașament cu părintele creată
copilului, pentru că este într-o continuă luptă de inițial, copilul poate să se dezvolte în siguranță
a demonstra că este părintele acela perfect. cu alți adulți.
Doar eu știu cum se face bine cu adevărat pentru
copilul meu!

Conștientizarea și acceptarea imperfecțiunii vine cu asumare conștientă
pentru nevoile copilului. Vei putea fi un părinte îndreptat înspre aceste
nevoi și înspre individualitatea copilului și e în regulă să nu fii perfect. De
fapt, copilul trebuie să vadă că părintele greșește și apoi poate repara – cu
scuze și promisiunea de a încerca mai bine pe viitor. Astfel, copilul va deveni
un adult asumat, autonom și cu relații sănătoase.
Rolul de părinte este unul dificil, e în regulă să simți frică, furie, copleșire,
neputință. E în regulă să nu știi câteodată ce ar trebui făcut. E în regulă și
chiar recomandat să ceri ajutor. Ai voie să fii imperfect. Ai voie să fii om,
până la urmă.
Prin următorul exercițiu, vei putea vedea mai clar care sunt lucrurile pe care
le aduci tu în relația cu al tău copil. Vei observa care sunt fricile, regulile
rămase din trecut, dorințele, valorile și resursele pe care le ai în rolul de
părinte.
Te invit ca acum să îți iei câteva momente cu și pentru tine, în singurătate,

într-un loc liniștit. Respiră profund de câteva ori. Îndreaptă-ți atenția pe
felul în care e susținut corpul tău – de scaun/canapea, podea. Simte cum
corpul tău este delimitat în spațiu – de păr, haine, aer.
Apoi ia-ți câteva momente pentru a completa următoarele propoziții:
• Pentru mine, rolul de părinte înseamnă
• Trebuie să fiu un părinte bun pentru că asta va spune despre mine că

• Îmi e frică să greșesc în relația cu copilul meu pentru că asta ar însemna
că
• Dacă nu pot fi un părinte perfect, îmi e teamă că
• Atunci când greșesc față de copilul meu, pentru mine este
• Prin rolul de părinte îmi doresc să
• În relația cu copilul meu, vreau să mă simt
• Știu că mă descurc foarte bine în relația cu copilul să
• Știu despre mine că astăzi pot să

în relația cu copilul meu.
(ce să îmi amintesc pentru a lua din presiunea de a fi perfect: greșesc
câteodată, să fiu autentic/ă, să cer ajutorul etc.)
• Pentru a mă întoarce cu scuze autentice către copilul meu, mă ajută să
• Pentru a aduce blândețe și înțelegere față de mine în momentele în care

nu mă descurc perfect, mă ajută să

Capitolul 2:
Cum am ajuns părintele de astăzi?
Povestea copilului interior
Capitolul 2: Cum am ajuns părintele de astăzi? Povestea copilului interior 29

De câte ori te-ai gândit că tot ce te caracterizează astăzi, ca părinte, își are
de fapt rădăcini în copilăria ta și în felul în care ai fost crescut? Dacă în
primul capitol te-am sprijinit să te vezi ca părintele din prezent și să înțelegi
cum te raportezi la nevoile specifice ale copilului tău, în acest capitol îți
propunem să descoperi cum ai ajuns părintele de astăzi.
Vei afla din acest capitol care au fost nevoile tale în copilărie și felul în care
acestea ți-au fost îndeplinite sau nu, precum și mecanismele la care ai
apelat pentru a te proteja. De asemenea, vei putea citi despre cele cinci
nevoi umane emoționale și felul în care acestea îți pot influența cursul
vieții.
Vei avea la dispoziție trei exerciții cu ajutorul cărora să te întorci în copilărie

și să-ți dai voie să vezi copilul din tine, să-ți înțelegi mai bine unele reacții
și acțiuni și, de ce nu, să începi o relație autentică și blândă cu această parte
din tine.
Poți citi în acest capitol despre cum să lucrezi la relația cu copilul tău
interior și cum să explorezi această parte din trecutul tău care se reflectă
atât de mult în prezent. De asemenea, vei putea să citești o scurtă
incursiune în psihogenealogie care îți poate da o perspectivă inedită asupra
familiei tale și a felului în care poveștile voastre se întrepătrund atât de
mult.
La finalul acestui capitol vei avea o imagine mult mai completă despre cum
ai ajuns să fii omul de astăzi. Având oglinda îndreptată spre copilul tău
interior, vei putea să deosebești mai ușor care sunt reacțiile de frică ale
acestuia și cum să preiei frâiele ca adult. Indiferent cât de greu i-a fost
copilului tău interior, astăzi tu ești adultul care îl poate ține în siguranță.
Atât pe copilul tău interior, cât și pe copilul al cărui părinte ești astăzi.
Capitolul 2: Cum am ajuns părintele de astăzi? Povestea copilului interior 30

Despre nevoile copilului meu interior
Rodica Afrăsinei și Andrada Lupșe
Călătoria ta ca părinte a început, însă, mult mai devreme decât nașterea

copilului tău. Tocmai de aceea, îți propunem o incursiune în universul tău
de creștere și dezvoltare. Pentru a putea parcurge acest drum al
conștientizării, pornește cu gândul că ești o ființă umană, ca toți ceilalți. Mai
exact, e bine de știut că există anumite nevoi fundamentale care sunt
universale pentru toate vârstele.
Când venim pe lume suntem un sine întreg suntem capabili să simțim și să

experimentăm tot ce e de trăit și experimentat ca ființe umane. Nevoile
noastre de bază sunt conectarea și siguranța (emoțională și fizică) și
depindem de îngrijitorii noștri (părinții, bunicii sau cine mai contribuie la
creștere) ca aceste nevoi să fie îndeplinite.
Poți să te vezi cu ochii minții ca puiul de om de atunci și acolo? Cum

gângureai sau plângeai ca bebeluș, acestea fiind principalele mijloace prin
care îți exprimai nevoile de bază? Și, într-un fel sau altul, îngrijitorii tăi
trebuiau să decodeze mesajul. Aveai oare nevoie de conectare și joacă sau
îți era foame? Trebuia să îți fie schimbat scutecul sau te-a speriat vreun
sunet și aveai nevoie să te simți în siguranță?
Îngrijitorii tăi erau disponibili și orientați înspre îndeplinirea nevoilor tale

așa cum puteau ei mai bine, raportat și la propria lor poveste de viață. Este
important de conștientizat că nevoile noastre de bebeluș sunt întotdeauna
mai mari decât pot aparținătorii noștri să le îndeplinească. Deși această
conștientizare poate fi resimțită ca dură, ia-ți un moment să stai cu ceea ce
simți. E una dintre legile nescrise care ne caracterizează ca ființe umane –
nevoile noastre depășesc resursele noastre/ale celorlalți de a le îndeplini
pe deplin.
Această secțiune va fi conturată în jurul acestor nevoi. Vei descoperi care

sunt nevoile emoționale de bază și vei avea oportunitatea să te uiți către
acele aspecte care nu au fost suficient îndeplinite în copilărie și
adolescență.
Informațiile de mai jos surprind ceea ce trebuie construit în mediul unui
Capitolul 2: Cum am ajuns părintele de astăzi? Povestea copilului interior

Despre nevoile copilului meu interior 31
copil pentru ca el să se dezvolte autentic, autonom și conectat la nevoile
sale. În realitatea în care trăim, fiecare dintre noi venim cu anumite părți
care au fost omise sau chiar invalidate la nivel profund.
Această blândețe e valoroasă pentru a combate presiunea resimțită de-a

lungul timpului pentru a îndeplini standarde înalte. De asemenea, cu multă
blândețe putem gestiona emoțiile dificile.
E bine de știut că această imagine a părintelui ideal nu este construită în

acord cu nevoile și individualitatea copilului. Tocmai de aceea, există tot
felul de mesaje în ultimul timp în media: copiii nu au nevoie de părinți
perfecți, ci de părinți prezenți. Copiii au nevoie de părinți suficient de buni
care să poate fi atenți la nevoile celor mici în mare parte a timpului.
Atunci când suntem mici, manifestăm aceste nevoi ca cereri, fără filtre.
Ființa noastră știe să caute aceste lucruri și se așteaptă în relațiile apropiate
(familie, școală, comunitatea unde locuiește) să apară aceste lucruri. În
unele aspecte ale vieții, copilul descoperă oameni indisponibili pentru a
crea acest cadru de siguranță emoțională.
În același timp, atunci când trăiește experiențe în care nu sunt îndeplinite

aceste cereri, copilul suferă și creează armuri cu care să se protejeze.
Acestea se numesc mecanisme de protecție și, pentru că le dezvoltăm
timpuriu pe traseul nostru de dezvoltare, ajungem să le integrăm ca părți
din noi. Deseori, ne putem surprinde că ne spunem „așa sunt eu: mai
îndrăzneț/timid/organizat/dezordonat/punctual/întârziat/hotărât/
nehotărât” etc.

Despre nevoile copilului meu interior 32
Îți propun să te uiți la aceste lucruri cu curiozitate și blândețe față de tine.
Astăzi, aceste nevoi sunt în mâinile tale. Încă sunt aspecte centrale în ceea
ce te privește pe tine, ca om devenit adult. Îți poți lua cât spațiu și timp ai
nevoie. E în regulă să apară orice emoții atunci când parcurgi lista
următoare. De la furie, tristețe, anxietate, bucurie, surpriză și multe altele –
noi experimentăm tot felul de stări atunci când ne dăm seama care au fost
neajunsurile sufletești și împlinirile trăite în familiile și comunitățile de
origine.
De ce e important să te uiți la aceste nevoi?
• Poți înțelege, uitându-te la povestea ta de viață, care sunt „capitolele”

care dor și de ce dor.
• Poți înțelege (bazat pe știință și muncă terapeutică de renume) de ce a
contat atât de mult pentru tine un eveniment sau o perioadă din trecutul
tău.
• Poți să-ți dai voie să trăiești neplăcerea, durerea, frustrarea și furia că
lucrurile nu au fost așa cum ai avut nevoie.
• Poți înțelege de ce în prezent ești sensibil/ă la anumite lucruri.
• Poți să te responsabilizezi conștient în prezent, în ritmul tău, pentru
îndeplinirea acestor nevoi.
• Poți să le ai mai bine în vedere pentru copilul tău.
Nevoile umane emoționale non-negociabile

și universale
Vei înțelege mai multe despre tine parcurgând lista celor 5 nevoi umane
emoționale:
1. Atașament și securitate
Îngrijitorii reușesc în mare parte să ofere o căldură emoțională, gesturi de

afecțiune, să fie predictibili în decizii și reacții. Există în partea de adăpost,
alimentație, relații relevante, situație financiară etc. o constantă în
majoritatea timpului.

Nevoile umane emoționale non-negociabile și universale 33
• Se referă la nevoi legate de siguranță, stabilitate, sprijin și suport în
dezvoltare, acceptare și validare emoțională. Apar foarte devreme în
dezvoltarea copilului. Pentru un bebeluș, sentimentul de siguranță și
confort este unul central (este o problemă de viață și de moarte).
• Un mediu sigur înseamnă părinți (persoane de atașament) disponibile și

predictibile. Pentru a dezvolta un sentiment de conexiune cu ceilalți
avem nevoie de iubire, atenție, empatie, afecțiune, înțelegere, ghidaj.
2. Autonomie, competență și identitate personală
Persoanei îi este oferit un spațiu constant de exersare a abilităților, de a se

cunoaște și identifica pe sine (ex: mama ajută copilul în repetate rânduri să
strângă jucăriile, apoi îl ajută doar la cele mari, apoi îl lasă singur, în funcție
de evoluția abilităților sale).
Este susținut pentru a explora individual și a cere ajutor la nevoie (ex: tatăl
lasă copilul la locul de joacă să interacționeze cu copii de vârsta lui, îi arată
cum să se comporte și apoi îl veghează mai de la distanță).
• Dezvoltarea abilității de a ne separa de părinți și de a funcționa

independent. Când creștem în familii care încurajează această nevoie,
vom fi încurajați și susținuți în a ieși în lume și a interacționa în mod
sănătos cu ceilalți (prin propriile noastre forțe). Să ne simțim siguri să
explorăm lumea reprezintă un aspect al autonomiei.
3. Limite, granițe și autocontrol
Există preponderent libertatea de a decide cum să fie interacțiunea cu

ceilalți (ex. copilul decide cum interacționează cu musafirii, cu cine se
joacă). Este primit sprijin adecvat pentru a dezvolta autocontrol, se
exersează de la vârste fragede, cu sprijin, alegerea alimentelor, a jocurilor
etc.
• Exprimarea sănătoasă a nevoilor fără să încălcăm limitele altor persoane

sau pe ale noastre. Limitele sunt sănătoase – îi permit copilului să știe de
unde până unde este în regulă sau în siguranță.

• Acceptarea în mod realist a limitelor interne sau externe ale propriului
comportament.
• Capacitatea de a exercita suficient autocontrol și disciplină pentru a ne

atinge obiectivele.
4. Autoapreciere și exprimare spontană
Persoana primește spațiu pentru a arăta și spune ce își dorește, cum se

simte, în ce investește energie. Pentru un copil, aparținătorii susțin
preponderent ca acesta să verbalizeze, să se miște, să arate părți din
propria persoană (să fie jucăuș/ă, indecis/ă, bucuros/bucuroasă,
concentrat/ă etc.). Copilul primește în mare parte a timpului aprecieri
pentru tine este el/ea cu adevărat.
• Libertatea de a ne exprima nevoile și emoțiile în mod sănătos. Implică

convingerea că propriile noastre nevoi sunt la fel de importante ca și ale
celorlalți.
• Se referă la auto-exprimare. Să știm despre noi că suntem valoroși fără

să așteptăm validarea și aprecierea celorlalți: sentimentul de sine se
construiește prin raportare la propria persoană, nu prin raportare la ce
spun/apreciază ceilalți despre noi.
• Să nu simțim vinovăție dacă facem ceva ce ne place și nu ceva ce „se

presupune că ar trebui să facem”.
5. Relaxare și joacă
Persoana are libertatea de a se implica în activități recreative. În procesul

de dezvoltare, copilul (devenit elev, de exemplu) e lăsat în mare parte a
timpului să se joace, să se odihnească, să își urmeze pasiunile.
• Să ne simțim liberi să urmărim/să executăm acțiuni ce ne fac fericiți. Să

putem să ne bucurăm cu adevărat.
• Să ne exprimăm emoțiile în mod liber.
• Să putem fi spontani în exprimare.

Când te vei simți liniștit, închide ochii și imaginează-ți că ești acasă, în

vremea copilăriei, că ești copilul de atunci. Observă senzațiile din corp pe
măsură ce dai curs acestei invitații. Dacă simți senzații puternice în corp (ex.
bătăi puternice ale inimii, durere în stomac, senzație de slăbiciune) poate fi
un indicator să te oprești din exercițiu. Dă-ți voie să te ancorezi într-o
activitate plăcută și să îți miști corpul energic câteva minute. Tu decizi când
și dacă este cazul să reiei aceste exercițiu.
În copilărie:
1. Poziția/rolul pe care l-am avut în familia mea era
(Poate că era ceva ce îți era transmis direct de către îngrijitori sau poate fi
ceva ce ai intuit tu, dar nu ți s-a spus în mod direct. De exemplu: sensibil/ă,
năzdrăvan/ă, cuminte, obraznic/ă, jucăuș/ă, sora/fratele mai mare sau mai
mic, responsabil/ă, protejat/ă etc.)
2. Comportamentele, caracteristicile, trăsăturile pe care am fost încurajat

(conștient sau nu) să le dezvolt au fost
(Cum/ce s-a așteptat de la mine să fiu sau să fac?)
3. Două întâmplări stresante sau cu potențial stresant pe care mi le

amintesc pentru a exemplifica sunt

4. Felul în care au reacționat părinții mei la aceste comportamente și
trăsături a fost
5. Dacă nu aș fi dezvoltat aceste caracteristici, ceea ce ar fi putut să se

întâmple ar fi fost
6. Felul în care mi-au fost utile aceste comportamente și trăsături a fost
7. Trăsăturile și comportamentele la care nu am avut acces/mi-au fost

descurajate au fost
8. Persoana din familia mea care a avut trăsăturile menționate la punctul 7

a fost
La maturitate:
1. Felul în care îmi influențează în prezent viața comportamentele mele de
la #2 este

2. O poveste despre felul în care mi-au fost de folos este
3. Felul în care își fac aceste comportamente de la #2 simțită prezența în

relațiile mele de familie (copil/partener/ă) este
4. Cred că aceste comportamente sunt resimțite
de către oamenii dragi din viața mea.
5. Față de familia mea de acum aș vrea să fiu mai
6. Motivul pentru care îmi e dificil să fiu așa este

Șablonul exercițiului îți oferă șansa de a clarifica elemente din lumea ta

emoțională. Acele emoții cu care ți-e greu în prezent, dar și cele pe care le
exprimi cu ușurință pot căpăta sens în această explorare.
Îți propun o călătorie în lumea emoțiilor. Mai exact, în lumea de demult a

emoțiilor. Mai jos ai o listă cu 6 emoții pe care le experimentăm toți de-a
lungul vieții. Vei avea, de asemenea, un cerc pe care te invit să explorezi.
Gândește-te la amintirile tale din copilărie cu aceste emoții. Ia-le pe rând,

una câte una. Cu siguranță le-ai trăit, într-o formă sau alta, dă-ți voie să îți
amintești în ritmul tău. Acum încearcă să vizualizezi atmosfera care te
înconjura atunci când le-ai trăit.
Erai încurajat/ă să le trăiești, să le exprimi, să le descarci? Primeai sprijin în

a liniști intensitatea, în ritmul tău? Aveai spațiu pentru a crea și a spune o
poveste despre aceste experiențe? Dacă în majoritatea timpului lucrurile au
stat astfel, pune emoția în interiorul cercului.
Era o incertitudine în felul în care vei fi primit și acceptat cu emoțiile tale?
Era aleator sau ocazional felul adulților de a reacționa la emoțiile tale?
Te întrebai constant dacă ai sau nu voie să arăți acea parte din tine?
Primeai uneori sprijin pentru a liniști trăirile puternice? Dacă acceptarea

emoțiilor se întâmpla câteodată sau din când în când, pune emoția pe linia
cercului.
Erai blamat/ă, ridicularizat/ă, ignorat/ă, înjosit/ă, criticat/ă pentru felul în

care te simți? Ai primit pedepse pentru vreo reacție emoțională? Ai auzit
sau simțit că nu ai voie să simți/arăți…? Dacă știai sigur că era periculos sau
neadecvat să arăți vreo urmă de emoție, pune emoția în afara cercului.

Curiozitate
Tristețe
Bucurie Cercul
Furie
Rușine
siguranței
Frică
Această călătorie poate veni, la rândul ei, cu durere. De asemenea, poate

veni și cu claritate. Anumite lucruri din prezentul tău pot căpăta sens
uitându-te la acest cerc. Această călătorie este despre tine, pentru tine și
către tine. E normal să apară emoții și, mai mult decât atât, e firesc să apară
sentimente pe care să le simți față de cei cu care ai crescut. E parte din
drumul tău și din reîntoarcerea către sine.
E important să conștientizăm felul în care ne-am simțit crescând în familia

de origine. Copil fiind, mintea noastră a căutat întotdeauna să se apere de
durere (emoțională și/sau fizică). Felul în care am învățat să ne apărăm de
durere a avut sens atunci și acolo. Inevitabil, am adus aceleași mecanisme
de apărare și în viețile noastre de adulți. Scopul acestei întoarceri înspre
rănile copilăriei nu este de a blama sau critica îngrijitorii de atunci. Ei au
făcut ce au știut și au putut mai bine cu resursele pe care le-au avut. E
important, însă, să ne conștientizăm bagajele emoționale pentru că avem
tendința inconștientă de a le lăsa moștenire și generației următoare.
Dă-ți voie să le conștientizezi, continuând să ai atenție și grijă față de

nevoile tale. Tu astăzi poți, în ritmul tău să vezi ce ai construit tu pentru
tine. Cu siguranță ai reușit să faci și tu cât ai putut de bine. Poți astăzi să te
întorci mereu către tine, oferindu-ți experiențe și alegând relațiile care să-ți
aducă ție împlinire. Mai departe, vei vedea că vei putea manifesta grijă
autentică și pentru cei din jur.
Parcurgând acest capitol ți-ai dat voie să te întorci înspre rănile copilăriei și
are sens ca acest lucru să aducă trăiri intense. Vindecarea emoțională
presupune să ne uităm cu înțelepciunea adultului de acum la rănile
emoționale resimțite de copilul de atunci, știind că acum avem resurse
pentru a închide, în mod conștient, acele răni. Copilul interior care a trăit
acele răni emoționale va călători toată viața cu noi, însă putem învăța cum
să îi oferim acum ce nu a primit atunci.

Ia-ți timp, asigură-ți intimitatea și stai confortabil pentru a putea parcurge

următorul exercițiu. Imaginează-ți un eveniment anume, specific, din
copilăria ta, care continuă să fie dureros și acum, după mulți ani.
Dacă e prima dată când faci o astfel de călătorie spre trecut, alege o
amintire care să nu fie copleșitoare pentru tine.
Vizualizează. Cum te simțeai? Ce emoții trăiești? Unde anume în corp sunt

aceste emoții mai puternice? Fă o fotografie a acestei imagini cu ochii
minții. Cum arată? Descrie-o.
Acum reflectează asupra a ceea ce lipsește. Ce aveai nevoie cel mai mult în
acel moment? Ce crezi că își dorea acel copil să audă? Aveai nevoie de grijă,
de acceptare, de protecție, de a fi salvat sau de ce anume?
Îți poți imagina cum aceste nevoi îți sunt satisfăcute? Poate îți poți imagina
cum tu de acum, adult, te reîntorci în timp și îți satisfaci aceste nevoi. Sau
poate fi altcineva pe care l-ai fi vrut aproape atunci.

Ia-ți timp să îți imaginezi cum îți acorzi cuvinte vindecătoare sau
comportamente de care aveai nevoie. Imaginează-ți că te îmbrățișezi, că îți
vorbești cu blândețe, că ești acolo lângă copilul de altădată, răspunzând
nevoilor pe care le avea. Ce ți-ai spune?
Cu te simți acum? Ce observi la tine? Ce emoții simți și unde în corp?
Acum ridică-te și fă câțiva pași. Respiră. Privește în jur, observă culorile.

Scutură-ți corpul puțin, atinge și masează ușor anumite părți din corp,
pentru a-i aminti că e în prezent.
Repetând acest exercițiu vei simți cum începi să-ți ușurezi încordarea, să te
relaxezi. Poți repeta procesul cu mai multe evenimente dificile atunci când
te simți pregătit.

Relația cu copilul interior și
cum o poți explora
Alina Boca
Dacă până acum te-ai întors în copilărie să-ți dai seama care au fost nevoile
tale emoționale și măsura în acestea au fost îndeplinite, este momentul să
îți îndrepți atenția spre copilul tău interior. Tot ceea ce ai trăit și felul în care
ai dezvoltat mecanisme de protecție se regăsesc și astăzi în tine ca întreg.
Copilul interior e o reflecție a modului în care nevoile din copilărie au fost

îndeplinite sau nu în copilărie. Acesta are un impact asupra amintirilor,
emoțiilor, modului în care gândim și acționăm. Deseori, când ne gândim la
copilul interior, ne gândim la tristețe, teamă, rușine, vinovăție, furie și
impulsivitate, însă se referă și la fericire, distracție, partea jucăușă din noi.
Uneori, în relație cu propriul copil, poți fi surprins/ă de furia ta și de alte

emoții intense: copilul tău interior își face simțită prezența și are nevoie de
afecțiune și înțelegere, chiar dacă acum ești adult.
E important să fii atent/ă la copilul tău interior pentru a observa când simți

tristețe, furie, teamă în raport cu copilul tău, în ce situații și sub ce formă se
manifestă. În acest fel, poți schimba modul de reacție și pentru a putea
oferi un mediu sigur și a avea relații familiale armonioase.
Pe scurt, te gândești la emoțiile, gândurile și interacțiunile mai frecvente și

răspunzi la câteva întrebări: interacțiunea dintre tine și copil o oglindește
pe cea pe care ai avut-o cu părinții tăi? Îți vine în minte o perioadă sau o
amintire anume în care ai interacționat în acest fel cu părinții tăi?
Rănile nevindecate ale părinților noștri ne influențează în multe feluri.

Astfel, părinții care au crescut într-un mediu dificil sau unul fără căldură,
afecțiune, pot resimți dificultăți în a îndeplini nevoile copilului și a fi
apropiați de ei; pot întâmpina dificultăți în a stabili reguli și limite clare
pentru a evita furia copiilor pentru a nu se transforma în părinții lor.
Părinții care au crescut într-un mediu în care orice greșeală era pedepsită,
ajungându-se și la violența fizică, se pot regăsi în situația în care devin
foarte furioși și își pedepsesc copiii când fac și ei greșeli, la rândul lor.

Relația cu copilul interior și cum o poți explora 43
Cei care au fost certați și pedepsiți pentru note și situația școlară pot avea
așteptări mari de la copiii lor și pot reduce frecvența activităților distractive
în defavoarea celor intelectuale. Iar copiii au nevoie de ambele în
dezvoltarea lor.
Ce relație ai cu copilul interior?

Atunci când ai o relație bună cu copilul interior:
• poți încerca lucruri noi și simți siguranță și încredere;
• ai curajul să și greșești;
• teama de eșec nu te acaparează și poți tolera rușinea sau tristețea;
• nu simți nevoia să-i mulțumești constant pe ceilalți în detrimentul
nevoilor tale.
Cum știi că suferă copilul tău interior:

• simți frecvent rușine, vinovăție, durere intensă, precum și anxietate și
frică intensă;
• simți o nevoie intensă de a reuși (pentru a fi acceptat);
• întâmpini dificultăți în a trăi aici și acum, de a te bucura de prezent, de a
te bucura de reușite;
• tinzi să eviți afecțiunea și recunoașterea nevoii de afecțiune;
• ai o predispoziție spre dependența de muncă și/ sau perfecționism.
Cum poți explora și îmbunătăți relația pe care o ai cu copilul interior:

• ia-ți timp pentru tine, fără să planifici totul: odihnește-te și dormi, ieși la
o plimbare, fă o activitate senzorială/ arts și crafts, citește o poveste sau
un basm;
• cântă și dansează pe melodii care ți-au plăcut și te-au inspirat în
copilărie;
• încearcă să nu te mai judeci;
• verifică dacă sunt îndeplinite nevoile de bază fiziologice (dacă te-ai
odihnit bine azi noapte, dacă ai mâncat când ți-a fost foame, când ai
băut apă ultima dată etc.);
• găsește un lucru care te ajută să te relaxezi: să stai la geam și să te bucuri
de razele soarelui, să bei un ceai cald din cana preferată, să ai haine
pufoase, o pătură moale etc.;
• observă în ce momente și în ce situații apare furia sau tristețea (observă
ce îți transmit ele: de ce ai avea nevoie atunci, de ce vârstă îți amintește
acea trăire și de ce);
• contactează un specialist care să te sprijine în această călătorie;

• meditează/fă mișcare;
• amintește-ți să te joci liber;
• comunică-ți nevoile (copiilor, partenerului);
• reconectează-te cu vise, pasiuni și talente care au fost descurajate de
alții, abandonate;
• desenează ceva spontan (vezi dacă asociezi cu o anumită vârstă sau
etapă a copilăriei, ce dorințe, emoții și nevoi apar în minte și ce poți face
acum ca adult pentru a le îndeplini);
• amintește-ți că poți să-ți iubești părinții, dar să fii rănit de acțiunile și
comportamentul lor în același timp;
• gândește-te că, în ciuda suferinței rămase nevindecate, acum poți
deveni tu adultul de care ai avut nevoie în trecut și poți construi o
fundație nouă;
• poți găsi poze de la vârste diferite și poți scrie câte o scrisoare, sau îi poți
transmite un mesaj copilului de la acea vârstă (din perspectiva adultului
de astăzi).
Copilul interior reflectă nevoile împlinite și neîmplinite în copilărie. Aceste

nevoi influențează relațiile din prezent prin recrearea în mod inconștient a
unor situații din copilărie cu scopul de a le vindeca.
Având în vedere aceste lucruri, e important să ne dăm seama că vindecarea

copilului interior e un proces de durată, care presupune răbdare și efort
continuu. Să îți dai seama care sunt nevoile tale, să afli cum să le poți
îndeplini și să-ți dai voie să ai grijă de tine când sunt atât de multe lucruri
de făcut poate fi greu, chiar dureros.
Poți învăța să devii cel mai bun prieten al tău (sau unul dintre cei mai buni)
și păstra timp și pentru tine. În acest fel, puțin câte puțin, vei putea ajunge
la o relație mai armonioasă cu tine și copilul tău interior.

Incursiune în psihogenealogie: cum vindecă
fiecare generație pentru următoarea?
În capitolul anterior am menționat faptul că îngrijitorii tăi au făcut ce au
putut și au știut mai bine, cu resursele pe care le-au avut atunci și acolo.
Te-ai gândit vreodată la povestea lor de origine? Ce i-a îndurerat, dar și
bucurat în propriile copilării și cum au reușit sa facă față? Ai idee care sunt
bagajele emoționale ale părinților tăi și cum te-au afectat și pe tine în
dezvoltare?
Pe lângă înțelegerea nevoilor tale și întoarcerea către copilul tău interior, un

alt aspect relevant pentru a înțelege cine ești astăzi, ca părinte, este
incursiunea în psihogenealogie. Practică terapeutică derivată din studiile
lui Anne Ancelin Schutzenberger, Françoise Dolto, Josephine Hilgard și
grupul Palo Alto, format din terapeuți și cercetători din diverse domenii ale
științei, psihogenealogia te poate ajuta să explorezi modurile în care viața
unei persoane poate fi influențată de strămoșii săi și pentru a vindeca
scenariile disfuncționale pe care le poți repeta inconștient.
Gândește-te acum la familia ta extinsă (bunici, străbunici, unchi, mătuși), la

cât mai multe generații pe care le cunoști. Încearcă să-ți răspunzi la
următoarele întrebări:
• Ce știi despre pierderile (fizice, emoționale) din familia ta extinsă?
• Ce se găsește în valiza pierderilor din familia ta extinsă?
• A murit cineva în condiții dificile (război, boli terminale, accidente)?
• Au existat persoane dispărute/care nu au mai fost găsite?
• A pierdut cineva din familia ta extinsă
pământ/avere/bani/statut/libertate/părți ale corpului etc.?
• Au existat persoane în grijă?
• Ce semnificație s-a dat acestor pierderi de-a lungul generațiilor în
familia ta extinsă? Care este povestea care circulă din generație în
generație despre aceste pierderi?
Acum gândește-te la faptul că există o mare probabilitate ca îngrijitorii tăi

să fi crescut într-o familie cu o astfel de pierdere. Închide ochii și încearcă
să-ți imaginezi părintele din perspectiva copilului în această familie.

Incursiune în psihogenealogie: cum vindecă fiecare generație pentru următoarea? 46
• Care trebuie să fi fost atmosfera din acea familie?
• Ce durere emoțională trebuie să fi simțit acel copil, părintele tău de
acum?
• Când simțea acea durere emoțională, oare ce făcea ca să se apere? Se
retrăgea sau insista pe lângă vreun adult?
• Ce fel de frici trebuie să fi simțit acel copil? Exemplele includ abandonul
actual sau teama de acesta, sufocare, a se simți rușinat sau invizibil, a fi
pedepsit sau folosit la satisfacerea nevoilor altora, a fi controlat?
• Oare după ce tânjea copilul acela și poate nu a primit? Poate conectare,
siguranță, apreciere, iubire, nevoia de a se simți înțeles, auzit, văzut?
Făcând acest exercițiu poate simți compasiune, empatie pentru părintele

tău; sau poate simți furie, nedreptate, neputință. Orice simți are sens. A
conștientiza această perspectivă, a copilului interior rănit (și) a părintelui
tău, nu te obligă să ierți sau să modifici ceva din relația cu părintele tău,
oricum ar fi ea acum. Această conștientizare te invită, cu deschidere și
curiozitate, să înțelegi că suntem interconectați ca generații și că
transmitem, din generație în generație, atât dureri, cât și bucurii. A înțelege
acest lucru este parte din procesul de maturizare emoțională.
Te invit acum să ne uităm la structura/piramida nevoilor umane dintr-o altă

perspectivă. Vei putea observa în figura de mai jos că primele nivele de
nevoi sunt fiziologice. Pentru cultura în care trăim, situațiile critice privind
aceste aspecte ale vieții (hrană, adăpost etc.) s-au terminat doar acum
câteva decenii pentru populația generală. Din păcate, în țara noastră sunt
încă multe medii în care aceste lucruri elementare nu sunt acoperite, din
motive socio-economice. În aceste locuri, e ușor să ne dăm seama care sunt
lucrurile de care se preocupă comunitățile: satisfacerea nevoilor de bază.
Nevoi de ordin superior Autorealizare

(secundare) Utilizarea potențialului creativ,
auto-împlinire
Nevoi de stimă
Statut social, respect de sine,
recunoaștere, putere
Nevoi de bază Nevoi sociale

Apartenență, acceptare, dragoste,
(primare) familie, prietenie
Nevoi de securitate
Protecție, apărare,
echilibru emoțional
Nevoi fiziologice
Apă, aer, hrană, igienă,
odihnă, sex

Asta ne duce la următoarea idee: generația de adulți de acum este prima
care poate să se ocupe de următoarele nivele, în general. De aceea, este o
explozie în ceea ce privește preocuparea pentru sănătatea mintală în
centrele dezvoltate ale țării. Acest moment al evoluției și al istoriei este cel
mai propice spațiu pentru a consolida partea de grijă pentru nevoile de
ordin superior. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să pornești într-o cursă
de dezvoltare personală. Nu înseamnă nici că cei care nu se preocupă de
anumite lucruri sunt ignoranți.
Te invit să privești aceste lucruri cu curiozitate și deschidere. Lucrurile

capătă sens pe axa timpului. Lucrurile se întâmplă în ritmul în care e firesc
să se întâmple. Mai mult decât atât, acest filtru ne ajută să vedem cum
fiecare generație a făcut ceea ce a putut să facă cu resursele pe care le avea.
În fiecare perioadă, părinții s-au ocupat de aspectele care erau cruciale.
Dacă, de exemplu, atunci când mama ta era mică, în casă erau conflicte
foarte mari pentru că situația financiară era nesigură, este foarte posibil ca
mama ta să fie obișnuită cu o instabilitate constantă. Bunicii tăi au
gestionat cum au putut problemele financiare, iar mama ta a dezvoltat o
vigilență puternică la schimbările din mediu.
A fost important să facă asta, pentru a-și păstra cât de bine posibil sursa
primară de siguranță – părinții. Fiecare schimbare mică în jurul său este
încă o sursă de stres și anxietate și încearcă să o controleze. E posibil ca, în
copilăria ta, acest lucru să se fi reflectat ca o instabilitate emoțională (să fii
martor/ă la episoade de furie excesivă, copleșire cu anxietate sau chiar
elemente periodice de depresie).
Cu bagajul său emoțional, mama ta ți-a oferit cât avea ea disponibil, iar asta
să fi inclus și răceală emoțională și rigori foarte mari din control. Acum, în
relația cu copilul tău, e posibil să-ți fie dificil să îl vezi când are tantrumuri,
când plânge din teama de a încerca să meargă la un atelier de pictură sau
când vrea să-l ții în brațe 20 de minute încontinuu înainte să doarmă. Are
sens ca tendința ta să fie să-l oprești pe cel mic, să îl grăbești, să nu îl lași
să plângă (ai învățat că asta nu se face sau că e periculos când face cineva
asta). E firesc să-ți fie greu.
Dacă citești acum asta și te-ai regăsit în exemplu sau ai putut pune
exemplul peste o altă dificultate de-a ta, vreau să-ți dau o veste bună.

Poți să te oprești puțin și să respiri. E posibil să vină emoții, poate chiar
lacrimi. Lasă-le să iasă. Cuprinde-te în brațe și spune-ți: „Ești în siguranță. E
în regulă să te doară și să-ți fie greu.”
Mai am o veste bună. De fiecare dată când observi în momentele cu copilul

că îți e greu și că îți vine să-l grăbești, acele momente nu mai sunt tipare
inconștiente. Adică tu produci schimbare, întrerupi lanțul de suferințe și
tipare transmise inconștient.
Observă, oprește-te, respiră și revino blând și ferm către copilul tău. E un

exercițiu și îți va ieși tot mai bine în timp, nu trebuie să îți iasă nimic din
prima. Corpul și creierul nostru sunt construite și adaptate pentru
supraviețuire, iar acest lucru ne-a ajutat să facem față contextelor grele.
Exemplul de mai sus este ilustrativ pentru cum folosim aceste mecanisme
de protecție și în prezent. Acum, chiar și în momentele în care lucrurile sunt
stabile, în siguranță, înăuntrul nostru există agitație, anxietate, împietrire și
alte reacții. Corpul și creierul sunt în continuare pregătite pentru
supraviețuire, chiar dacă acum ar fi spațiu să ne îngrijim de bunăstare.
Pentru a te putea preocupa în continuare de bunăstarea ta, îți propun
următorul exercițiu scurt.
Poți face aceste exerciții regulat, pentru a te reîmprieteni cu acele părți din
tine care sunt împietrite, agitate sau în alte feluri reactive. Vei avea la
îndemână variante de liniștire a stărilor intense, cu blândețe.
Te invit să îți găsești o poziție confortabilă, într-un loc liniștit. Revino cu

atenția la respirația ta. Poți simți cum aerul intră în corp și apoi iese, în
ritmul său. Acum nu trebuie să mai spui sau faci nimic.

Ia-ți timp să respiri de 3 ori. Acum uită-te în jurul tău. Observă culorile care
te înconjoară. Numește-le. Nu te grăbi, stai cu acele senzații. Ascultă
sunetele care ajung la urechile tale. Separă-le și fii atent la distanța de la
care se aud. Acordă câteva momente pentru asta. Dacă mintea a zburat
către altceva, e în regulă, e firesc. Adu-o înapoi. Mută-ți atenția pe ceea ce
atingi. Ce texturi simți? Ce temperaturi simți? Mai apoi, poți să-ți muți
atenția pe mirosurile din jurul tău. Separă-le și numește-le. Dă-ți voie să
stai cu aceste senzații, doar observându-le.
În final, concentrează-te pe gustul pe care îl simți și stai câteva momente. Te

ancorezi în prezent. Ești aici și alegi pe ce se duce atenția ta. Respiră încă de
câteva ori și apoi revino în spațiul tău când simți.
Practicând constant astfel de exerciții scurte, putem să îi reamintim

corpului și creierului că suntem în prezent. Fiind ancorați în prezent,
alegerile și reacțiile vor fi mult mai autentice și adecvate pentru
preocupările realiste ale momentului.
Astăzi te poți preocupa de ceea ce este important pentru tine și familia ta.
Poți construi în corpul tău siguranța după care tânjește. Îi poți reaminti
constant că nu mai trebuie să lupte, să împietrească, să se conformeze sau
să fugă. Poți face asta prin experiențe de ancorare, ca cea de mai sus.
Astăzi ai voie să decizi pentru binele propriu din prezent. Ai această

oportunitate și are sens să o onorezi.

Capitolul 3:
Părintele copilului tău

Cum te simți în această călătorie, după primele două capitole din e-book?
Te așteptai, oare, ca rolul tău ca părinte să fie influențat de atât de multe
aspecte din copilăria ta și din istoria familiei tale?
Prin intermediul informațiilor și exercițiilor din capitolele anterioare ai

putut explora și (re)descoperi comportamentul și acțiunile tale ca părinte,
precum și nevoile copilului tău interior și moștenirea comportamentale
preluată din familia ta.
Este momentul să ne întoarcem către motivul pentru care ești astăzi aici –
să fii un părinte suficient de bun pentru nevoile copilului tău. Vei putea citi
în acest capitol ce trebuie să știi despre dezvoltarea creierului cu minunile
și limitările sale pentru fiecare etapă de vârstă, precum și despre cum poți
fi cel mai potrivit părinte pentru copilul tău.
De asemenea, vei putea să înțelegi mai bine, prin intermediul unui exercițiu
practic, cum se suprapun nevoile tale cu cele ale copilului tău. În încheierea
capitolului vei citi de ce nu ai nevoie să fii un părinte perfect și de unde vine
această perfecțiune care poate deveni toxică în relația cu copilul tău.
La finalul acestui capitol vei avea o perspectivă mai clară asupra

caracteristicilor și nevoilor copilului tău în funcție de vârstă, temperament
și dezvoltare fizică și psihologică. În acest fel, vei putea să practici mai bine
un parenting adaptat micului om căruia i-ai dat viață alături de partenerul
tău.

Dezvoltarea creierului copilului
în funcție de vârstă
Maria Lupu
Te-ai gândit vreodată la dezvoltarea creierului copilului tău? Poate unul
dintre cele mai fascinante procese prin care trecem cu toții este maturarea
cerebrală. Mai precis, aceasta înseamnă evoluția creierului nostru. Acesta
se modifică și se transformă, dobândind constant caracteristici noi. Se
asigură, astfel, aproape toate elementele care ne fac funcționali, întregi.
Acest parcurs nu are loc doar la vârsta copilăriei, ci se întinde pe tot

parcursul primelor două decade de viață.
Așa că, după 20 de ani, creierul nostru se află într-o formă aparent
definitivă. Totuși, nu pentru mult timp, fiindcă prea curând începem să
mergem pe panta descendentă.
Pentru a putea fi un părinte bun pentru copilul tău este important să

conștientizezi felul în care funcționează creierul acestuia, cele mai
importante procese care duc la formarea creierului, din perioada în care se
află în burtica mamei până la varianta de adult.
Chiar dacă la prima vedere informațiile te pot copleși, vei vedea că îți vor fi
de mare folos pentru a-ți înțelege mai bine copilul și chiar pe tine însuți.
Dezvoltarea creierului bebelușului din burtică
Dezvoltarea creierului începe imediat după concepție și continuă mult și

bine, trecând prin copilărie, până după 20 de ani. Adică noul om abia
depășește stadiul de celulă și deja dă semne că vrea să gândească, să se
miște, să existe de unul singur.
Creierul embrionului se formează începând cu săptămâna a treia de

gestație. Atunci celula-mamă (progenitoare) se divide în neuroni și celule
gliale. Aceste tipuri de celule stau la baza sistemului nervos (practic din ele
este format).
*Embrion este termenul pe care îl primește bebelușul din burtică de la 2 la 8 săptămâni.
Capitolul 3: Părintele copilului tău

Dezvoltarea creierului copilului în funcție de vârstă 53
Din săptămâna a 9-a, creierul micuților arată ca o structură mică și netedă.
Pe parcursul sarcinii se va schimba ca aspect, mergând treptat spre forma
pe care o știm de la adult, cu pliuri (girusuri), șanțuri și structuri distincte
(similar unei conopide).
Schimbările mari, anatomice, acelea care s-ar vedea și cu ochiul liber, se

reflectă intens și la nivel celular. Neuronii încep să producă substanțe
diferite în funcție de zonele în care sunt localizați, care vor permite
comunicarea între neuroni. Mai precis, celulele nervoase, nu pot transmite
informații de la una la alta fără aceste substanțe. Momentul și modul în care
acestea încep să se producă reprezintă momente cheie ale dezvoltării
creierului.
În paralel, se formează căi nervoase, un fel de autostrăzi care poartă

informația prin creier și de la creier la restul corpului și invers. Acestea pot
parcurge distanțe de la milimetri la metri.
Apoi se va forma neocortexul, cea mai nouă parte a creierului. Se spune că

este partea care ne civilizează și umanizează. El are multiple funcții precum:
coordonarea vederii, auzului, raționament, gândire conștientă și limbajul –
capacitatea de a comunica, gestionarea emoțiilor și multe altele.
Dezvoltarea creierului copilului de la naștere la 2 ani
Creierul continuă să se dezvolte după naștere, atât după un program

prestabilit (genetic), cât și pe baza stimulilor exteriori pe care îi primește.
Învață și se adaptează mediului, activităților, experiențelor celui mic.
Practic, fiecare stimul pe care îl primește (sunete, culori, atingeri, mirosuri
etc.), fiecare mișcare pe care o exersează, fiecare expresie facială pe care o
înțelege reprezintă o zonă din creier în care s-au format noi legături.
În primii ani de viață numărul de conexiuni (sinapse) care se formează între

neuroni este gigantic. În primul an, în fiecare secundă se formează peste 1
milion de noi conexiuni între neuroni. Acest fenomen este supranumit
big-bang sinaptic.
După 2 ani, numărul de sinapse începe să scadă. Din acel moment apare un
fenomen nou, un fel de tăiere a sinapselor (synaptic pruning), în încercarea
(și reușita) creierului de a fi cât mai eficient. Renunță la legăturile de care

nu are nevoie și le păstrează doar pe cele mai utilizate.
De aceea, trebuie repetate frecvent informațiile, activitățile pe care dorim

să le păstrăm în copiii noștri. În așa fel, creierul lor va înțelege că acestea
sunt pe lista celor care merită păstrate.
Studiile efectuate prin imagistică prin rezonanță magnetică (IRM/RMN

cerebral) arată modificările semnificative prin care trece creierul în primii
2-3 ani de viață. Un proces extrem de important care se poate observa este
mielinizarea. Asta înseamnă că fiecare axon al fiecărui neuron este îmbrăcat
într-un strat de mielină, o substanță cu multiple roluri. Mielina izolează
similar manșonului care îmbracă firele electrice, în așa fel încât curentul să
poată circula într-un singur sens și cu o viteză mare. Iar acest proces la
exterior se vede prin achizițiile pe care le capătă bebelușul, de la abilitatea
de a-și susține capul, la a simți când are nevoie la oliță.
Dezvoltarea creierului copilului preșcolar
La vârstă preșcolară copiii, implicit și creierul lor, trec printr-o dezvoltare

psihologică intensă. Au o perioadă în care înfloresc, atât anatomic, cât și
funcțional. Imediat după vârsta de 2 ani, putem observa modificări intense
cognitive și comportamentale. Practic, dacă ești atent, poți întrevedea
trăsăturile clare ale adultului în devenire.
Structurile cerebrale se conturează, își modifică forma, unele cresc în

dimensiuni, iar altele scad. Cortexul este partea cea mai superficială a
creierului, format din mai multe straturi de corpi neuronali (vorbim de 14-16
de bilioane de neuroni). Acesta este conectat cu absolut toate părțile
corpului nostru. Este responsabil pentru o multitudine de aspecte cum ar fi
mișcare, simțuri, sensibilitate etc. se dezvoltă, se adaptează și evoluează
genetic atât vârstei, cât și stimulilor.
Grosimea și volumul cortexului variază enorm de la o vârstă la alta, chiar și

între copiii de aceeași vârstă. Spre exemplu, la 4 ani, anumite zone din
cortex cresc foarte mult, iar altele scad considerabil. Acestea se observă în
viața de zi cu zi, în modul în care se comportă și deprinderile pe care le fac.
Totuși, începând de la 2 ani grosimea corticală scade treptat, ajungând la o
formă adultă în jurul vârstei de 20 de ani. Surpinzător, un cortex mai gros nu
înseamnă un creier mai deștept sau mai funcțional.

Ne putem gândi la perioada preșcolară ca la una dominată de dinamism și
robustețe a proceselor de dezvoltare. Se pune accent pe creștere,
expansiune, care ulterior se vor cizela, finisa, odată cu maturizarea și
experiența câștigată în timp.
Dezvoltarea creierului copilului școlar și adolescent: creierul dus la școală
Până la 6 ani, se atinge aproximativ 95% din dimensiunea maximă a

creierului. Între 5 și 11 ani se observă modificări mai ales la nivelul lobilor
frontali și occipitali.
Pe toată perioada copilăriei și adolescenței crește volumul substanței albe,

formată din axonii neuronilor. Acest lucru arată creșterea conectivității și
integrarea circuitelor neuronale disparate. Practic, cu cât cresc și capătă
experiență, se maturizează, cu atât ariile creierului devin din ce în ce mai
conectate între ele.
Maturizarea creierului adolescentului este influențată de factori ereditari,

de mediu, leziuni cerebrale apărute în diverse situații (ex. legate de
naștere). Acestora li se pot adăuga statusul nutrițional, tiparul de somn și
de hormoni sexuali (estrogen, progesteron și testosteron), care joacă un rol
foarte important în mielinizare. De asemenea, predomină anumiți
neurotransmițători (glutamatergici), ceea ce ar putea determina
comportamentul tipic adolescentin, imatur și impulsiv.
Suplimentar, plasticitatea sinaptică (abilitatea de a se modifica, adapta) și

eliberarea neurotransmițătorilor poate fi influențată în mod negativ de
neurotoxine și droguri, inclusiv țigări, cofeină și alcool. Iar, ținând cont că
vorbim de adolescenți, contactul cu astfel de substanțe nu e chiar rar
întâlnit.
Neurotransmițătorii sunt substanțe chimice care se găsesc în sistemul

nervos. Ajută la transmiterea, modularea și amplificarea impulsurilor
electrice transmise între neuroni în cadrul sinapselor.
Creierul adolescentului este marcat de schimbările semnificative care au

loc la nivelul sistemului limbic. Acest lucru impactează autocontrolul,
emoțiile, capacitatea de a lua decizii și predispune la comportamente
riscante. De asemenea, apare o creștere bruscă a sintezei de mielină la

nivelul lobului frontal, implicată în procesele cognitive din această
perioadă.
Dezvoltarea și maturizarea cortexului prefrontal are loc în principal în

timpul adolescenței și este finalizată până la 25 de ani. Acest aspect este
extrem de important, întrucât această parte din creier determină
îndeplinirea funcțiilor executive (comportamente complexe). E porțiunea
aceea care ne ajută să fim raționali, e filtrul emoțiilor, zona responsabilă cu
exprimarea personalității, cu luarea deciziilor, adaptarea
comportamentului și multe altele.
În loc de concluzie
Modul în care se transformă creierul până la maturitate este extraordinar.

Aceste procese ar putea fi încadrate la minuni dacă nu ar fi cercetări
serioase care să explice pas cu pas ce se întâmplă.
Pe măsură ce înțelegem schimbările prin care trece sistemul nervos și

implicit, relația cu copilul nostru se poate schimba. Putem empatiza, putem
sprijini, putem ajuta și, în unele contexte, putem ierta comportamentele,
limitele și întreg procesul de învățare.
Astfel, putem conștientiza că micuțul din fața noastră nu ne manipulează

sau ne joacă pe degete, ci doar nu are încă funcțiile neurologice dezvoltate
pentru a acționa în felul în care ne dorim atunci când ne dorim. Chiar dacă
poate fi o adevărată provocare pentru noi, cel mic are nevoie să-l susținem
și să-l ghidăm în procesul de învățare și dezvoltare.

Cum pot fi cel mai potrivit părinte pentru copilul meu? 57
Cum pot fi cel mai potrivit părinte
pentru copilul meu?
Pe lângă dezvoltarea biologică, este nevoie să ținem cont că, atunci când
puiul tău apare pe lume, este plămădit din elementele naturii care vin de la
ambii părinți. Acest lucru înseamnă că va avea înăuntrul său părți care
seamănă cu mama și părți care seamănă cu tata. Aceste părți sunt naturale,
firești, pure și inocente. Sunt întruchipări ale transmiterii emoționale (și nu
numai) ale bagajului genetic. Sunt la fel de normale ca felul în care se
transmite culoarea ochilor.
Vorbim despre temperament. Și pentru a fi mai clar, mai jos vei găsi
trăsăturile de temperament pe care le poți observa la tine, la cei din jur și
la copilul tău.
1. Nivelul de activitate comportamentală: nivelul general de energie și de

nevoie de mișcare. Unii putem sta mult timp aşezaţi, suntem mai statici,
putem aştepta, iar alţii preferă constant mișcarea și își mișcă diferite părți
ale corpului când trebuie să stea.
2. Ritmicitatea (regularitate): se referă la ritmul biologic, cel al apetitului şi

al somnului. Aici se văd diferențele între noi în ceea ce privește nevoia de
face lucrurile la aceeași oră zilnic sau ne ghidăm după intervale de timp
diferite, în funcție de chef și poftă imediată. Putem avea un ritm foarte
regulat, ca un ceas intern sau unul mai impredictibil și volatil.
3. Deschiderea spre nou: se referă la răspunsul obișnuit pe care îl avem la

oameni pe care îi întâlnim prima dată sau la situaţii noi. Unii privim cu
deschidere, curiozitate și chiar căutăm mult noul, iar alții suntem ezitanți,
timizi când se întâmplă lucruri noi sau apar oameni necunoscuți.
4. Adaptabilitatea: capacitatea și ritmul de adaptare la schimbările

intervenite în program sau a trecerilor de la o activitate la alta. Pentru unii,
schimbarea nu este o problemă, ei se lasă purtaţi de val și pot trece dintr-o
activitate în alta. Pentru alții, schimbarea de program e prilej de iritare și
disconfort.

5. Pragul de reacție/sensibilitatea: nivelul de sensibilitate la stimuli fizici:
sunete, mirosuri, lumină, texturi, gusturi. De exemplu, unii oameni sunt ușor
de deranjat și remarcă foarte simplu diferite zgomote, surse de lumină,
culori, temperaturi sau texturi fine/aspre, arome, mirosuri. Alţii sunt mai
puțin sensibili la ele, poate chiar le observă mai greu. Aici apar și
„mofturile” la mâncare pe fondul texturilor, mirosurilor, aspectului.
6. Intensitatea emoţională: Răspunsul emoţional pe care îl avem la alţi

oameni sau la evenimente. La unele persoane este evident atunci când au
o reacție emoțională, e foarte vizibilă (sunt vocali, cu multă energie
descărcată). Alții nu arată atât de mult ce simt în raport cu oameni sau
evenimente. Emoţiile de bucurie, furie, tristeţe sunt manifestate de unii
dintre noi intens, vizibil şi pe o durată mai lungă, pe când alţii îşi exprima
emoţiile cu mai mult calm, nu se exteriorizează, nu le arată.
7. Calitatea stării de dispoziţie: viziunea pe care noi oamenii o avem asupra

lumii, indiferent dacă este una pozitivă sau negativă. Unii dintre noi tindem
să se concentrăm asupra aspectelor negative ale unei situații. Alţii privesc
lucrurile mai pozitiv, optimist și cu speranță. Unii suntem mai serioși și
analitici, iar alții mai joviali, zâmbăreți și cu plăcere.
8. Distractibilitatea: capacitatea de a acorda atenție sarcinilor sau

instrucțiunilor chiar și atunci când nu suntem deosebit de interesați de ele.
Unii îşi pot menţine atenţia concentrată mai mult timp decât alţii. Suntem
distrași de alți stimuli în măsură diferită de la om la om. Unii pot observa
foarte ușor lucruri, iar alții nu le remarcă așa simplu.
9. Persistență: capacitatea de a continua cu o activitate în fața unor

obstacole sau probleme. Unii pot reîncerca mult timp să facă un anumit
lucru până reușesc, iar alții renunță mai rapid. Unii sunt afectați mai tare de
obstacole, alții rămân acolo pentru a găsi soluții și a continua. Probabil ai
observat că în descrierile trăsăturilor, sunt exprimate cele două „extreme”.
Nu toți oamenii se regăsesc foarte puternic într-o extremă. E vorba de un
continuum pe care există aceste trăsături. Totodată, mulți dintre noi suntem
mai mult într-una dintre cele două direcții.
Despre temperament e bine de știut că nu este bun sau rău. Este o colecție
de trăsături din acestea care ne colorează felul de a fi, de a privi și a ne
adapta la lume.

Atunci când un copil vine pe lume, se naște cu aceste trăsături și le exprimă
natural, fără filtru. Este responsabilitatea mediului (îngrijitori, comunitate,
societate) să pună la dispoziție variante care să faciliteze suficient de bine
acomodarea acestuia. Copilul poate primi sprijin pentru a se integra așa
cum e el, fără să-i fie forțate sau negate unele părți naturale.
De aceea, este foarte bine ca un copil să poată primi sprijin din variate
surse. E foarte posibil ca anumite lucruri cu care unul dintre părinți să nu
aibă suficientă răbdare, să aibă celălalt părinte, de exemplu. Această
răbdare pe care o avem cu cel mic sau cea mică să reflecte măsura în care
noi, deveniți adulți, am primit acceptare și spațiu pentru aceleași părți
naturale.
De exemplu, este posibil să te irite foarte tare că cel mic nu mănâncă la ora
13:00 fix și vrea de mâncare la 14:00 (și la 15:00 mâine). Acesta poate să fie
un semnal că tu, la rândul tău, nu ai avut un spațiu în care programul să se
adapteze la nevoile tale. Mai este posibil și ca tu să fii la polul opus pe
trăsătura temperamentală (să ai acel ceas intern) și să-ți fie greu să înțelegi
cum cineva poate funcționa altfel.
Nici una dintre aceste trăsături nu este un semn de slăbiciune sau

defect, e în regulă să fim oricum și putem să ne integrăm în lumea aceasta
mare, fără să trebuiască să ne schimbăm nuanțele în care suntem colorați.
Mai jos ai un exercițiu care să te ajute cu integrarea acestor informații și să
reflectezi la anumite părți din tine.
Nici una dintre aceste aceste trăsături nu este un semn de slăbiciune sau
defect, e în regulă să fim oricum și putem să ne integrăm în lumea aceasta
mare, fără să trebuiască să ne schimbăm nuanțele în care suntem colorați.
Mai jos ai un exercițiu care să te ajute cu integrarea acestor informații și să

reflectezi la anumite părți din tine.

Acest exercițiu este o oportunitate de a reflecta la propriile trăsături de

temperament și la felul în care ți-ai fost întâmpinate de către cei din jur în
creșterea ta. De asemenea, e o ocazie de a însuma resursele necesare ție
pentru a-l primi pe puiul tău așa cum este el de la natură.
Citind despre aceste trăsături, ce am descoperit despre mine este că
Mi-am dat seama că îmi e greu să stau cu copilul meu atunci când își
manifestă trăsăturile (numește-le, descrie-le)
Pentru că eu nu am fost acceptat/ă atunci când (numește, descrie)
Acum îmi pot oferi mie spațiu pentru a-mi arăta părțile mele naturale
neacceptate în trecut, prin
(descrie relațiile și activitățile în care poți să-ți dai voie să le trăiești).

Atunci când îmi e greu să stau cu copilul meu în situațiile descrise mai sus,
mă ajută să-mi amintesc
(să respir, să îmi spun ceva, să cer sprijin etc.)
Când vine pe lume puiul de om este dependent, fizic și emoțional, de

părintele său și felul în care acesta îi îndeplinește nevoile de bază.
Bebelușul transmite prin același mod, de obicei plâns sau gângurit, ce are
nevoie: să fie schimbat, să primească mâncare, sau să primească atenție și
afecțiune. Și ce bun ascultător trebuie să fie părintele pentru a descifra
corect mesajul bebelușului.
Desigur, pe măsură ce copilul înaintează în vârstă exercițiul părintelui este

să ofere copilului cât mai mult spațiu de siguranță să exploreze în ritmul
propriu și în felul acesta să se facă tranziția de la etapa de simbioză
emoțională (care are sens în perioada de bebeluș) spre etapa de
diferențiere emoțională (copilul primește mesajul clar de la părinte că își
aparține sieși și nu părintelui).
Dacă ești un părinte care citește aceste rânduri acum, ia-ți câteva momente
pentru a te întoarce cu recunoștință față de tine pentru că reușești să te
conectezi cu bebelușul tău fără să fie nevoie de cuvinte. Ce momente
magice! Ca ființe umane, suntem echipați cu această intuiție care ne ajută,
fără cuvinte, să înțelegem ce are nevoie cel de lângă noi.
Și în relația bebeluș-îngrijitor această intuiție a îngrijitorului privind

nevoile copilului este vitală și este cea mai pură formă de a avea grijă de
propriul copil. Pentru a se întâmpla acest lucru, bebelușul și îngrijitorul
dezvoltă o relație de simbioză: părintele trebuie să ajungă să înțeleagă ce
nevoi are bebelușul și pentru asta trebuie să se confunde cu ce simte
bebelușul.
De exemplu: ca părinte, te apleci înspre bebelușul așezat în pătuțul său și îl

vezi pe acesta zâmbind și gângurind. Instant, zâmbești și tu și începi să
gângurești. Sau atunci când bebelușul plânge și e supărat, instant și

expresiile de pe fața ta se schimbă și fără să-ți dai seama, te auzi că îți
întrebi bebelușul: „oh, pare că ești supărat/ă, oare ce se întâmplă?”.
Desigur, știi că bebelușul nu îți poate răspunde în cuvinte, dar a pune o

astfel de întrebare te ajută să pui în cuvinte ce crezi tu/intuiești că simte
el/ea și în felul acesta poți să-i dai copilului ce crezi că are nevoie în acel
moment.
Același proces se întâmplă și invers: cel mic are abilități foarte bune de a-și
regla propriile emoții în funcție de ce intuiește despre emoțiile părintelui,
de multe ori preluându-le. De exemplu, dacă părintele este încărcat și
copleșit, bebelușul are tendința de a plânge mai mult ca o modalitate de a
semnaliza că nu își simte părintele disponibil. Prin plâns încearcă să îl facă
pe părinte prezent și orientat înspre sine.
Și pentru că suntem legați prin acest fir invizibil al simbiozei, când auzim

plânsetul bebelușului tendința este să „răspundem” cu aceeași încărcătură
emoțională. Însă atunci când acest semnal se dă în creierele noastre de
îngrijitori, de multe ori întâlnește propria încărcătură emoțională și asta
face ne face uneori să exclamăm: „nu mai pot să îl aud cum plânge!”.
Ajungem să avem o astfel de replică nu pentru că nu suntem părinți buni, ci
pentru că e modalitatea minții de a ne spune că ne simțim copleșiți, fără
resurse și că ar fi cazul să ne încărcăm bateriile pentru a putea avea grijă în
continuare de puiul de om.
Să fiu un părinte potrivit pentru copilul meu înseamnă să am grijă să

păstrez un spațiu de siguranță în relația cu copilul, ținând cont de:
• Bagajul emoțional cu care vin din propria copilărie. Așa cum ai explorat
în capitolele anterioare, felul în care ai procesat și integrat suferințele,
dar și bucuriile din prima parte a vieții tale va călători cu tine și în
experiențele tale de adult. Chiar dacă nu este un proces ușor, e
important să-ți explorezi în mod conștient acest bagaj emoțional.
• Te va ajuta să-ți înțelegi reacțiile din prezent mult mai bine, vei putea
învăța cum să te accepți și să ai blândețe față de sine, în timp ce îți
dezvolți părți din tine care să te ajute să te simți mai conectat și prezent
față de tine. A rămâne prezent și conectat cu tine devine astfel cea mai
valoroasă resursă la care poți apela astfel încât să îi poți îndeplini
nevoile copilului tău fără să simți că te pierzi pe tine în proces.

• Resursele mele din acel moment. Știu că îți dorești să fii cel mai bun
părinte pentru copilul tău. Dar pentru a putea face asta e nevoie să știi
care îți sunt resursele care te ajută. A avea grijă de tine fiind prezent/ă
față de propriile nevoi te va ajuta să te duci cu deschidere și curiozitate
și înspre nevoile propriului copil. Te încurajez să îți faci o listă cu
resursele tale la care știi că te poți întoarce când simți nevoia să te
încarci.
• Completează acest început de propoziție: știu că mă ajută să fiu bine cu

mine atunci când
• (ex. când mănânc stând la masă, când pot să plâng simțindu-mă

înțeles/-easă, când am cui împărtăși ce simt etc.). Dă-ți voie să introduci
astfel de mici rutine de bunăstare în viața de zi cu zi și care să te ajute să
poți face ce e de făcut.
• Cunoscând etapele de dezvoltare psihologică ale copilului. În primii 6

ani de viață copilul parcurge patru etape esențiale pentru dezvoltarea sa
psihologică sănătoasă. Fiecare etapă de dezvoltare e centrată în jurul
unei nevoi emoționale de bază.
◦ etapa de atașament (între 0-15 luni);
◦ etapa de explorare (între 15-30 de luni);
◦ etapa de identitate (între 30-48 de luni);
◦ etapa de competență (între 48-72 luni).
Etapele de dezvoltare psihologică ale copilului
1. Etapa de atașament este caracterizată printr-un mod care pune în valoare

existența: copilul vine pe lume echipat fizic și emoțional cu capacitatea de
a exista ca ființă umană. Nevoia principală a copilului în această etapă este
de conectare. Rolul părintelui este să ofere încredere, disponibilitate,
căldură. Mesajul principal din partea părintelui ar fi bine să fie: „este
normal să exiști”. Primind acest mesaj, copilul resimte că este în siguranță
fizică și emoțională.

2. Etapa de explorare este caracterizată printr-un mod care pune în valoare
devenirea copilului: copilul trece prin schimbări rapide, fizice și emoționale
sub forma salturilor de creștere.
Nevoia principală a copilului este de explorare, atât a mediului fizic cât și a

lumii emoționale prin etichetele verbale pe care le poate atribui emoțiilor
o dată cu dezvoltarea limbajului. Rolul părintelui este să permită
diferențierea emoțională (copilul poate să aibă propriile emoții, diferite de
cele ale părintelui) în timp ce stabilește limite de protecție.
Mesajul părintelui ar fi bine să fie „e normal să explorezi”. Primind acest

mesaj, copilul învață că autonomia nu exclude siguranța, că lumea poate fi
explorată cu deschidere și curiozitate și, cel mai valoros mesaj pe care îl
primește este că își aparține sieși, că nu este nevoie să se trădeze
emoțional pentru a simți că aparține.
3. Etapa de identitate este caracterizată printr-un mod care pune în valoare

ființa: copilul intră din ce în ce mai mult în contact cu propriul sine și devine
conștient de faptul că este o ființă umană.
Nevoia principală a copilului este de identificare a sinelui. Rolul părintelui

este să îl oglindească pe copil și nevoile sale, ajutându-l astfel să se afirme
ca ființă de sine stătătoare, în timp ce părintele rămâne în continuare și cu
rolul de a stabili limite de protecție. Mesajul părintelui ar fi bine să fie „e
normal să fii tu însuți”. Primind acest mesaj, copilul resimte că poate fi el
însuși, că își aparține având un univers intern securizat, orientat spre sine.
4. Etapa de competență este caracterizată printr-un mod care pune în

valoare activitatea: copilul are capacitatea de a se mișca atât fizic cât și din
perspectiva emoțiilor, având suficiente competențe emoționale dezvoltate
până în această etapă care să nu îl lase să rămână blocat în propriile emoții.
Nevoia principală a copilului este de realizare la nivelul sinelui. Rolul
părintelui este să îl oglindească pe copil cu nevoile sale, să îl laude și să îl
încurajeze în activități, în timp ce pune și limite sănătoase. Astfel, mesajul
părintelui ar fi bine să fie: „e normal să fii puternic (fizic și emoțional) și să
simți că poți să te descurci cu ce ți se întâmplă”. Primind acest mesaj,
copilul resimte că este activ, prezent în propria lui viață, având un
sentiment de încredere în sine și autoeficacitate.

Presiunea perfecțiunii: ce înseamnă,
de fapt, un părinte perfect?
Alina Boca
Presiunea perfecțiunii, resimțită încă din copilărie, ne afectează la
maturitate și ne influențează alegerile în calitate de părinți. Dacă ai avut
așteptări foarte mari încă din copilărie, sunt șanse mari să ai aceleași
așteptări ca părinte.
Dacă vrei să te asiguri că al tău copil are tot ceea ce ție ți-a lipsit, e
important să fii atent/ă la nevoile lui reale, la tot ce îți transmite el. Știu că
vrei să te asiguri că va fi ferit de orice durere, însă așa pui foarte multă
presiune pe tine. Chiar dacă ai întâmpinat multe dificultăți în copilărie și ai
răni nevindecate, important e modul în care gândești în prezent,
disponibilitatea ta de a fi lângă copil și de a fi atent la nevoile lui reale.
Copiii nu au nevoie de perfecțiune, ci de părinți conectați la sine și la copiii
lor cât de des se poate.
În situația în care vrei ca puiul tău să nu sufere pentru că ai avut la rândul

tău dificultăți, încearcă să eviți următoarele două extreme: supraprotecția
(încercarea de a-l feri de frustrare cu orice preț, nedându-i șansa să învețe
să se descurce) sau încurajarea excesivă a independenței (gândirea de tipul:
dacă eu m-am descurcat singur și mi-a fost greu, și el trebuie să facă la fel).
Când nu ai avut libertatea de explorare în copilărie, poți să te simți

inconfortabil când copilul își manifestă nevoia de independență. E în
regulă, unii dintre noi suntem mai predispuși să îi însoțim în explorarea lor,
alții să protejăm sau să îi consolăm când sunt supărați.

Presiunea perfecțiunii: ce înseamnă, de fapt, un părinte perfect? 66
Ceea ce contează e să fim atenți la situațiile în care simțim că întâmpinăm
dificultăți, să analizăm legătura cu a noastră copilărie și să încercăm, pe cât
posibil, să fim atenți la copil și la ce exprimă el, pentru a profita de ocaziile
în care el poate experimenta, învăța.
De exemplu, dacă un părinte nu a putut explora liber în copilărie, e posibil

ca el să nu-și dea seama că propriul copil are nevoie de încurajare să
exploreze un mediu nou sau e posibil să fie copleșit de teama că s-ar putea
răni. Apare frica părintelui, iar copilul simte că s-a întâmplat ceva și renunță
la explorare, pentru a nu-și supăra părintele. Asta se întâmplă spontan,
inconștient, de aceea e important să încercăm să privim lumea și prin ochii
copiilor noștri.
Mai luăm în calcul și trăsăturile copilului: dacă părintele nu a avut libertatea

de a explora, dar își împinge copilul să plece în explorare chiar și când este
foarte reticent sau speriat, acesta devine confuz. Nevoia lui din acel
moment e de siguranță, iar încurajarea părintelui și credința că va fi bine îi
va oferi copilului încrederea de care are nevoie pentru a porni în explorare.
Copiii au nevoie de echilibru, de siguranță și de sprijinul părinților, precum

și de ocazii în care părinții au încredere în ei suficient încât să le dea ocazia
să și greșească.
Având parte de o bază sigură, copilul e mai predispus să exploreze lumea,

să își asume riscuri. Cu cât ești mai conectat la copilul tău, cu atât îl ajuți
mai mult să devină autonom mai târziu.
Copilul mic știe că o poate chema pe mama, se va uita la ea, știe că, dacă se
va întâmpla ceva rău, mama va veni. Inconștient, comportamentul mamei îi
transmite anumite informații și influențează modul în care se va simți față
de ea și de lumea din jur:
• Ești acolo pentru mine?
• Pot să mă bazez pe tine? Vei veni când am nevoie?
• Îți pasă de nevoile mele? De durerea mea?
E imposibil ca răspunsul să fie DA mereu, să se întâmple tot timpul,

important e ca mama/tata sau persoana de atașament să fie disponibilă, la
un moment dat, și să repare relația cu copilul, să fie disponibilă din nou.

Frecvent, copiii nu sunt conștienți de emoțiile lor și nu le pot gestiona, așa
că își transmit nevoia de conectare în moduri nepotrivite (furie, țipete,
aruncat jucării). Ei încearcă să găsească modalități de a se conecta la
persoana de atașament, iar dacă nu reușesc devin disperați și plini de
durere.
În astfel de situații dificile, în care nu știi cum să reacționezi sau reacționezi

mereu într-un anumit fel, e important să te gândești:
• E despre nevoia copilului din prezent sau despre nevoia mea de a fi un
părinte bun?
• Mă concentrez pe ce îi trebuie lui cu adevărat, sau sunt atât de
îngrijorat/ă încât fac orice ca să fiu sigură că nu greșesc?
• Pot să mă relaxez măcar puțin, să am încredere că totul va fi bine?
• Cum pot să fac asta? De ce am nevoie acum?
De multe ori, când părinții regăsesc starea de calm și încrederea că va fi

bine, îi ajută pe copii să își regleze emoțiile și să se calmeze la rândul lor.
Din cauza rănilor din copilărie, poate apărea neputința, sentimentul că

nimic nu e suficient de bun. Grijile și treburile adaugă stres și presiune și
uneori e dificilă identificarea, implicit conectarea la nevoile copilului.
Aceste emoții afectează relația părinte-copil: copilul tău interior poate fi
rănit, având nevoie să ai grijă de tine și de el pentru a te putea bucura cu
adevărat de prezența copilului și a facilita întâlnirea dintre copilul tău
interior și copilul tău real.
Pentru a-ți putea aduce copilul interior să se joace și să intre în contact cu

al tău copil, poți să:
• acorzi atenție nevoilor tale și ale copilului tău interior (vezi capitolul
anterior);
Deseori, copilul tău interior are nevoie de iubire, înțelegere, grijă,

acceptarea emoțiilor și manifestărilor intense, care au fost descurajate în
copilărie și care pot primi o etichetă negativă din partea celorlalți.
Fiecare persoană are situații în care simte că pierde controlul, că nu e totul

cum și-a dorit – în aceste situații putem observa ce nu ni se pare ok, dar
focusul să fie pe ce facem și pe aspectele pozitive pentru care suntem

recunoscători/mândri. Alteori, ai nevoie de siguranță, să știi că ai sprijinul
altora și protecția lor.
• dai atenție nevoilor reale ale copilului tău (în funcție de

comportamentul lui din prezent);
Unele comportamente care pot părea inadecvate la prima vedere (țipat,

aruncat) pot exprima nevoia de contact, de siguranță. Vrea să meargă la alți
copii, comunică asta, vrea să facă tot felul de jocuri, dar a observat reacția
ta dezaprobatoare și renunță și stă mai mult lângă tine? Poate ar fi cazul să
verifici motivele pentru care face asta: dacă e teama lui și doar are nevoie
de încurajare sau nu vrea să o supere pe mama.
Ce se află în spatele acelui comportament? Ce își dorește el acum: să merg

spre el, să-l liniștesc, să îl ajut sau să îl las să-și manifeste dorința de
independență?
• analizezi cum te raportezi tu la nevoile lui (pe unele le poți accepta mai
ușor, altele sunt greu de gestionat; care sunt și ce legătură au cu
copilăria ta);
Unor părinți nu le-a fost permis în copilărie să fie furioși, să-și exprime

nemulțumirea – situație în care poate fi dificil să facă față când copilul e
nervos și aruncă jucăriile și poate accepta mai ușor când copilul inhibă
aceste reacții, nu exprimă ce simte. Similar, când părintele nu a putut
explora din cauza fricilor puternice ale părinților, îi poate fi greu să-l lase să
exploreze liber când există orice pericol în jur.
• accesezi partea din tine care te poate ajuta să-ți depășești disconfortul
și să te conectezi la copilul tău;
Aspectele pozitive, lucrurile la care te gândești cu mândrie, dificultățile pe

care ai reușit să le depășești constituie niște resurse la care poți reveni în
momente de descurajare: îți poți face chiar o listă, un colaj cu poze,
amintiri care te fac să te simți fericit/ă. De asemenea, exercițiile
recomandate în restul capitolelor te ajută să te cunoști mai bine.
Disconfortul resimțit din cauza fricilor, lipsei de siguranță poate fi diminuat,

iar tu să fii mai în contact cu nevoile tale și ale copilului. Nefiind atât de

cuprins/ă de frici, deziluzii, presiunea perfecțiunii și comparația cu alții, vei
fi mai conectat/ă la ce se întâmplă fix în acel moment și la ce nevoi are și la
ce transmite copilul cu adevărat.
• ai încredere în tine și în copilul tău.
Concentrează-te pe resursele tale și ale lui, inclusiv pe faptul că sunteți o

echipă și că amândoi vă doriți lucruri similare (iubire, acceptare, siguranță,
validare – fie că e în rol de părinte sau de omuleț care începe să cunoască
lumea), ai încredere în capacitatea voastră de a învăța și de a schimba, de a
crește atât împreună, cât și separat.
În plus, lucrând cu tine pentru a intra în contact cu copilul tău interior,

descoperindu-l și dându-i voie să iasă la suprafață, îți va fi mai ușor să te
conectezi și la copilul tău.
Implicați-vă în activități distractive: activități senzoriale, joc de rol, teatru

de păpuși, multe dintre activitățile pentru copilul interior, sunt aplicabile și
în raport cu al tău copil, în funcție de vârstă și abilitățile lui.
Dă-ți voie să trăiești în prezent, lăsând grijile la o parte pentru un timp.

Încearcă să fii alături de copilul tău și lasă-ți curiozitatea să dicteze
acțiunile, aflând lucruri noi despre voi doi.

Despre Echipa Parentool se bucură de sprijinul și expertiza unor
specialiști remarcabili, atât pentru realizarea materialelor
autori pentru cititorii noștri (articole blog, informații oferite în
social media, realizarea de e-book-uri dedicate anumitor
teme), cât și în cadrul aplicației.
Pentru realizarea acestui e-book, au contribuit următorii

specialiști Parentool:
Rodica Afrăsinei
Psiholog și consilier pentru dezvoltare personală, Rodica
lucrează cu adulți și adolescenți și îi însoțește în călătoria
de reconectare cu sinele. Este psihoterapeut de familie în
curs de certificare, cu studii masterale în consiliere
psihologică în cadrul Universității Babeș-Bolyai. Rodica
folosește o abordare integrativă, cu resurse din diferite
practici psihoterapeutice, îmbinând asumarea
responsabilității cu blândețea.
Își sprijină clienții în reconstruirea resurselor care să îi

ajute în diferite dificultăți psiho-emoționale. Știe, atât ca
specialist, cât și din propriile explorări, că fiind activ
implicați în propriul proces de vindecare, putem face o
schimbare în propria viață și în relații. Vrea să fie alături de
oameni atunci când parcurg acest drum, cu mult respect
pentru intenția lor de a fi bine și de a transmite
generațiilor următoare modele calde și sănătoase.
Alina Boca
Psiholog clinician și consilier psihologic autonom, a
absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației din
cadrul Universității din București, specializarea psihologie
și masterul Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului,
cuplului și a familiei; oferă servicii de evaluare și consiliere
psihologică și terapie ABA - lucrează preponderent cu copii
(de la vârste mici la școlari) neurotipici și cu TSA, realizând
și consiliere parentală pentru părinții care mai au nevoie
de suport în abordarea unor situații familiale dificile.
Despre autori 71
Andrada Lupșe
Psihoterapeut certificat în terapia relațională de cuplu
Imago acreditat internațional la Institutul Imago, Statele
Unite ale Americii, psihoterapeut cognitiv comportamental
acreditat de Colegiul Psihologilor din România, treapta
practicant în regim autonom. A urmat studii de licență și
masterat în cadrul Facultății de Psihologie, Universitatea
Babeș-Bolyai, în 2020 obținând și titlul de doctor în
psihologie, Școala Doctorală de Psihologie Cognitivă
Aplicată, Universitatea Babeș-Bolyai.
Andrada știe însă că a afla cine este, dincolo de aceste

roluri profesionale, e un proces continuu. Faptul că
filosofia sa terapeutică are în prim-plan importanța
înțelegerii propriei povești de viață are rădăcini în propria
nevoie de a se înțelege pentru cine este și mai puțin prin
ceea ce face. Astăzi, Andrada încearcă să trăiască după
principiul “mai puțin e mai mult” pentru a putea să-și dea
voie să trăiască conștient, înțelegând că e nevoie să fie
prezentă în primul rând înspre ea pentru a putea fi
prezentă pentru poveștile oamenilor.
Maria Lupu
A absolvit Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca în 2017,
iar din 2018 a început rezidențiatul în specializarea
Neurologie Pediatrică în București, începând un doctorat
în cercetarea bolilor neuromusculare. Din 2020 este
Asistent Universitar în cadrul Universității de Medicină și
Farmacie „Carol Davila” București.
Din 2019 este mama unui băiat minunat care i-a schimbat
și nuanțat perspectivele despre tot ce credea că știe până
la acel punct. Din 2020 a decis să împartă din cunoștințele
ei și altor părinți prin intermediul contului ei de Instagram.
În prezent lucrează ca medic rezident neurolog pediatru la
Spitalul „Dr. V. Gomoiu” din București și este Asistent
Universitar în cadrul catedrei de Neurologie Pediatrică a
UMF „Carol Davila”.
Despre autori 72
Petruța Roșu
Psihoterapeut cognitiv comportamental acreditat de Colegiul
Psihologilor din România, deținătoarea unei diplome de
masterat în Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică și
Psihoterapie de la Universitatea Babeș-Bolyai. În prezent, își
desfășoară activitatea în cadrul cabinetului privat din Cluj, unde
se concentrează pe furnizarea de tratamente psihologice
eficiente pentru adulți.
Abordarea sa implică utilizarea unei combinații de tehnici

provenite din mai multe tipuri de terapii validate științific,
pentru a ajuta indivizii să depășească o gamă largă de probleme
de sănătate mintală, inclusiv anxietate, depresie și traume.
Tratamentele personalizate se adaptează nevoilor specifice
fiecărui individ, obiectivul său final ca specialist în sănătate
mintală fiind acela de a împuternici clienții să-și exploreze și
atingă potențialul maxim în fiecare rol pe care aceștia trebuie
să-l îndeplinească, indiferent că este vorba de carieră, relații sau
alte domenii.
Despre autori 73
Despre Parentool
Speranța noastră este că acest ebook ți-a
oferit câteva momente de Aha! și că l-ai
simțit asemenea unei îmbrățișări. Știm
totuși că rolul de părinte este o aventură
unde de multe ori apar obstacole pe care
nu știm cum să le gestionăm. Fie că e vorba
de o răceală, un tantrum sau un conflict în
cuplu, fiecare zi probabil că e diferită și tot
mai provocatoare.
Tocmai de aceea am creat aplicația

Parentool, locul unde ai medicii și experții
de parenting la un mesaj distanță, oriunde
ai merge în lume.
Găsești acolo și articole alese cu grijă și o

listă cu etapele de dezvoltare prin care
trece copilul tău pentru a evita perioadele
de anxietate intensă atunci când nu știi
dacă face la timpul potrivit ceea ce e
normal să facă.
Descarcă aplicația Parentool și alătură-te

celor peste 8500 de părinți care ne-au ales
drept ghidul lor de încredere.
Coordonator:
Petruța Țuligă, fondator și CEO Parentool
Editor:
Simona Rentea, content manager parentool.ro
Design:
Cristi Râșteiu, graphic designer
Mulțumiri speciale pentru feedback:

Ana Maria Anghelescu, Raul Lukacs, psih. Anca
Peștean, psih. Lavinia Tăutu.
Despre Parentool 74
Resurse utile
Cărți
• Curajul de a fi vulnerabil. Schimbă felul în care trăiești, iubești, educi și
conduci. de Brené Brown (Editura Curtea Veche Publishing)
• Cum să crești un copil sigur de sine de Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert
Powell (Editura Trei)
• Dăruiește Iubirea care vindecă de Harville Hendrix, Helen Lakelly Hunt
(Editura Herald)
• Creierul copilului tău de Dr. Daniel J. Siegel, Dr. Tina Payne Bryson (Editura For
You)
• Confesiunile unei mame imperfecte de Harriet Lerner (Editura Pagina de
Psihologie)
• Cum să-ți reinventezi viața. Cum să pui capăt comportamentelor negative și
să te simți din nou bine de Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko (Editura Trei)
• Dansul fricii. Cum să învingi anxietatea, frica și rușinea, ca să ajungi la cea
mai bună și mai curajoasă versiune a ta de Harriet Lerner (Editura Pagina de
Psihologie)
• Copilul invizibil de Gáspár György (Editura Curtea Veche Publishing)
• Copilul interior. Fă pace cu trecutul și vindeca-ti copilăria de Moussa Nabati
(Editura Philobia)
• Psihogenealogia și rănile din familie. Legăturile transgeneraționale, secretele
de familie, sindromul de aniversare, moștenirea traumelor și practica
genosociogramei de Anne Ancelin Schützenberger (Editura Philobia)
• Mă dor strămoșii. Psihogenealogia sau cum să ne schimbăm viitorul
cunoscându-ne trecutul de Patrice van Eersel, Catherine Maillard (Editura
Philobia)
• Terapie 1 la 1 cu sinele tău de Dr. Raluca Anton (Editura Bookzone)
• Copilul tău. Părinții tăi. Tu. Povestea adevărată a unei mame obișnuite de
Ioana Chicet-Macoveiciuc (Editura Univers)
• Povestea ta a început demult. Cum să vindeci traumele familiale moștenite de
Mark Wolynn (Editura Trei)
Site-uri
• Parentool https://parentool.ro/blog
• Pagina de Psihologie https://www.paginadepsihologie.ro
• PsyLife https://www.psylife.ro/
Resurse utile 75
Testimonial
Înainte de a ne concentra atenția pe copiii noștri este esențial să ne
concentrăm atenția pe noi înșine. Pe noi în rolurile pe care le-am parcurs
de-a lungul vieții: copil, adolescent, tânăr adult, copil al părinților mei,
adult copil al părinților mei, partener sau parteneră în diverse cupluri pe
care le-am format. Toate aceste instanțe ne formează și formează
bagajul cu care noi intrăm într-unul dintre cele mai importante roluri
ale vieții noastre: acela de părinte. Rol pentru care nu ne pregătește
nimeni și context pentru care nu avem niște interpret, nici ghid. Și atunci
nu avem de ales decât să ne fim noi înșine ghid în această poveste. Dar
cum ne putem fi ghid într-o călătorie dacă nu cunoaștem traseul? Cum ne
putem fi ghid dacă nu ne cunoaștem drumul? Iar acest ghid vine și începe
o astfel de călătorie. Acest ghid te invită să faci drumul înapoi către tine
însuți sau însăți și să îți dai ocazia să vezi cum ai ajuns în punctul de azi
din perspectiva rolului de părinte. Dă-ți voie să te (re)cunoști și altfel! Dă-i
voie copilului tău să te cunoască, cu adevărat!
Raluca Anton
Psihoterapeut,
autor „Terapie 1 la 1 cu sinele tău”
și Managing Partner la Psylife
Testimonial 76

Ebook Parentool

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ebook Parentool

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cum ai devenit

Acest e-book este creația autorilor săi și este oferit în exclusivitate

Dacă ești interesat de promovarea acestui e-book, folosește paginile

Ne poți scrie la hello@parentool.ro dacă ai nevoie de mai multe informații

Primul e-book Parentool pentru comunitatea noastră de părinți 5

De ce avem nevoie să știm cum am devenit părinții de astăzi? 6

Capitolul 1: Ce fel de părinte sunt? 8

Capitolul 2: Cum am ajuns părintele de astăzi? Povestea copilului 29

Capitolul 3: Părintele copilului tău 51

Primul e-book Parentool pentru comunitatea noastră de părinți 5

La un click distanță se aﬂă acum miliarde de răspunsuri și variante pentru

Poate sună copleșitor. Suntem generația care are resursele și disponibili-

Acest e-book este un început de drum. Ești aici, încercând să ﬁi un părinte

Îți mulțumim pentru încredere!

De ce avem nevoie să știm cum am devenit părinții de astăzi? 6

Câteva idei înainte de a citi ebook-ul:

Ce să faci după ce citești acest e-book?

Deși unele fragmente au iz terapeutic, acest e-book nu înlocuiește o intervenție de consiliere

Capitolul 1: Ce fel de părinte sunt? 8

Tocmai de aceea, începem călătoria inițiată prin acest e-book printr-o

De asemenea, vom aborda și mitul părintelui perfect și ce înseamnă, de

La ﬁnalul acestui prim capitol vei putea avea informațiile și instrumentele

Capitolul 1: Ce fel de părinte sunt? 9

Vom face împreună o incursiune în ale parentingului, astfel încât la ﬁnalul

Factorii care determină sau inﬂuențează stilurile parentale sunt încă

Părinții integrează multe trăsături și caracteristici în practicile lor parentale.

De asemenea, una din cele mai importante componente care modelează

Istoricul de dezvoltare și propriile experiențe în relațiile cu cei apropiați

Educația și nivelul cunoștințelor dobândite în legătură cu stadiile de

Și experiența personală cu propriul copil poate să difere în situații speciﬁce,

Așa cum spuneam mai sus, caracteristicile copilului inﬂuențează la rândul

Fiecare din noi deține o combinație unică de trăsături. Temperamentul

Temperamentele mai sensibile ale copiilor greu de liniștit pot să îi

De exemplu, în cazul unui copil mai greu de liniștit, părintele poate

Genul copiilor determină diferențe în așteptările și responsabilitățile

Stadiul de dezvoltare în care se aﬂă copilul inﬂuențează atitudinile

Climatul cultural, normele comunității de care aparțin, statusul

În culturile colectiviste, în care se prioritizează armonia și coeziunea

Aceleași diferențe se regăsesc și în norme culturale mai izolate în care se

Și statusul socio-economic precar pare să determine manifestarea stilurilor

Nu în ultimul rând, nivelul educațional inﬂuențează alegerea atitudinilor

Subliniem în acest context importanța înțelegerii caracterului cumulativ al

Educația parentală este un aspect esențial al dezvoltării umane care

Stiluri parentale: Efecte asupra copilului și strategii de îmbunătățire

Parentingul democratic este adesea considerat cel mai eﬁcient și echilibrat

Beneﬁciile acestui stil pentru dezvoltarea copilului includ creșterea stimei

Efectele acestui stil parental asupra copilului sunt pozitive și de lungă

Capitolul 1: Ce fel de părinte sunt?

Parentingul autoritar se caracterizează prin reguli stricte și așteptări mari,

Capitolul 1: Ce fel de părinte sunt?

Beneﬁciile acestui stil includ o creativitate sporită, o comunicare deschisă

Parentingul neimplicat se caracterizează prin lipsa de sprijin emoțional,

Beneﬁciile acestui stil includ independența și autonomia, în timp ce

Efectele negative ale parentingului neimplicat asupra copilului pot ﬁ de

Capitolul 1: Ce fel de părinte sunt?

Capitolul 1: Ce fel de părinte sunt?

Poate fi destul de dificil să te identifici cu un stil parental predominant, mai

Timp pentru tine Exercițiu 1

Când mă gândesc la mine în rolul de părinte, îmi vin în minte următoarele

Capitolul 1: Ce fel de părinte sunt?

În plus, pe parcursul întregului material, te rog să ai în minte acest lucru:

Timp pentru tine Exercițiu 2

Te invit să completezi aceste începuturi de propoziție pentru a putea