Sunteți pe pagina 1din 13

O viaţă nouă în 7 zile – Paul

McKenna
Ideea pe care mizează Paul Mckenna: îţi stabileşti o ţintă, te
imaginezi deja ajuns acolo unde-ţi doreşti, iar mintea va găsi
căile prin care să obţii ceea ce visezi şi în realitate.
Desigur, nu la asta se reduce totul, mai e nevoie să şi faci
ceva practic în sensul ăsta, autorul ne reaminteşte despre
importanţa acţiunii pe parcursul tuturor celor 7 părţi ale
cărţii, care corespund celor 7 zile de schimbare.
⊚ Ziua Întâi (Cine ești tu cu adevarat?)
⊚ Ziua A Doua (Manual de utilizare a creierului uman)
⊚ Ziua A Treia (Forța perspectivei pozitive)
⊚ Ziua A Patra (Stabilirea visului)
⊚ Ziua A Cincea (Fundamente sănătoase)
⊚ Ziua A Șasea (Cum să faci bani)
⊚ Ziua A Șaptea (Cum să trăiești fericit până la adânci bătrâneți)

Cum să-ți schimbi viața săptămână cu săptămână.


Fiecare zi începe cu exerciţii de relaxare şi
vizualizare, sugestii.

Sfatul central al cărţii este să ne stabilim


obiective, în funcţie de visul nostru, deoarece
„când mintea are o ţintă, se poate concentra şi
direcţiona singură până când îşi atinge scopul.
Dacă nu ai o ţintă, atunci energia ta este
risipită”.
Cum descoperi însă care este scopul tău în viaţă? Pentru cei
care sunt nesiguri în a-şi alege calea, autorul propune mai
multe întrebări:

⊚ Ce-ai face dacă lumea s-ar sfârşi de azi într-o săptămână?


⊚ Ce-ţi place să faci atât de mult încât ai plăti pentru acest lucru?
⊚ Ce te pasionează cu adevărat?
⊚ Ce-ai alege să faci dacă ai avea resurse nelimitate?
⊚ Care sunt persoanele sau personajele istorice pe care le admiri cel mai mult
şi de ce?
Răspunzând la ele, îţi vei face o idee despre ceea ce iubeşti
să faci, spune Paul Mckenna. Oricât de dificil pare de atins
visul tău, dacă iubeşti ceea ce faci vei avea succes. Asigură-
te că visul tău este concentrat pe ceea ce vrei, nu pe ceea ce
nu vrei şi apoi stabileşte-ţi paşi mărunţi pe care să-i urmezi
în îndeplinirea visului.
Centrarea pe obiective are însă şi dezavantajele ei, pentru
că, fiind absorbit de scopul tău, capeţi cumva nişte ochelari
de cal, şi pierzi din vedere alte posibilităţi întâlnite
întâmplător pe drum.

Un lucru aparent banal, dar pe care cred că trebui să ni-l


amintim mereu, este acela că modul în care trăim este
influenţat de perspectiva pe care o avem asupra vieţii.
În funcţie de înţelesul și importanța pe care o dăm fiecărei
situaţii şi fiecărui eveniment, vom simţi şi vom acţiona în
mod diferit. Nu evenimentul în sine, ci mai degrabă
interpretarea pe care i-o dăm provoacă reacţia noastră
emoţională. De-asta doi oameni pot reacţiona opus la acelaşi
eveniment din viaţa lor.
Contează mai mult propria perspectivă decât faptele, ceea ce
înseamnă că avem un control mare asupra modului în care
trăim:
„Arta de a-ţi schimba perspectiva negativă asupra lumii într-una optimistă nu
constă în ignorarea problemelor, ci în faptul de a deţine suficientă flexibilitate în
gândire pentru a alege un punct de vedere care să fie în avantajul şi nu în
detrimentul tău”.
Un alt citat care mi-a plăcut foarte mult se referă la raportul
talent/perseverenţă:

„Nimic pe această lume nu poate înlocui perseverenţa. Nici măcar talentul” (Calvin
Coolidge).

Orice schimbare vine mai întâi din interiorul nostru, şi, oricât de mică ar fi, poate
avea un impact esenţial asupra evoluţiei noastre ulterioare, este mesajul transmis de
autorul cărţii.
“Succesul şi fericirea nu sunt accidente care li se întâmplă
doar anumitor oameni. Aceste stări sunt obţinute prin
modalităţi specifice de a gândi şi a acţiona în lumea care ne
înconjoară”, susţine Paul McKenna.
„Mintea ta este ca un computer – are propriul soft, care te
ajută să-ţi organizezi gândirea şi comportamentul. Lucrând
mulţi ani cu tot felul de oameni care se confruntau cu
probleme diferite, am ajuns la concluzia că aproape toate
problemele îşi au originea în aceeaşi cauză: programe cu efect
negativ derulându-se în subconştient”, susţine autorul.
Concluzie:

Pe baza studiilor efectuate de-a lungul anilor, dr. McKenna a stabilit strategii şi
tehnici cognitiv-comportamentale destinate tuturor celor care doresc să îşi
atingă obiectivele autoimpuse. Toate aceste idei și instrucții sunt relatate în carte
„O viaţă nouă în 7 zile”. Ca om aș sfatui cartea aceasta la toți care sunt de
părerea că succesul și fericirea nu sunt accidente care li se întamplă doar
anumitor oameni.
Mulțumesc pentru atenție

S-ar putea să vă placă și