MSPPS

Anul II

Auditul nursing

Autori:
Mănăilă Neli
Manea Denisa
Ionescu Carla
Ivan Laura
Mușat Livia Nicoleta
Nicoară Alexandra
 Introducere
Istoric
Auditul clinic nu a apărut brusc, în vremurile noastre. Primele experienţe
care pot fi considerate ca precursori ai auditului clinic au fost realizate de
Florence Nightingale (1820-1910), în timpul Războiului din Crimeea. Ea a fost
trimisă de guvernul britanic, împreună cu 38 de infirmiere pregătite de ea, la
Spitalul din Scutari (suburbie a Istanbulului), să organizeze serviciul medical
militar de acolo. În ciuda faptului că activitatea infirmierelor era desconsiderată
de cei câţiva medici militari din spitale, Nightingale a instituit proceduri sanitare
stricte, legate în special de igiena personală şi a echipamentelor, ţinând evidenţe
statistice stricte. Astfel, a reuşit să scadă mortalitatea de la 40% la 2%, iar în
final, procedurile imaginate de ea au fost acceptate de ofiţeri şi medici. Întoarsă
în Marea Britanie, a adunat o mulţime de dovezi care au putut convinge
autorităţile că cei mai mulţi soldaţi au fost ucişi de condiţiile proaste din spitale
şi de lipsa oricăror proceduri, ceea ce favoriza transmiterea infecţiilor.
(Mărginean, 2018) Primul auditor medical adevărat este considerat dr. Ernest
Amory Codman (1869-1940). Chirurg ortoped american, Codman s-a gândit că
ar fi utilă urmărirea sistematică a pacienţilor care au suferit intervenţii
chirurgicale pentru a depista eventualele erori. Spre deosebire de Nightingale, a
cărei abordare a fost orientată spre un audit „epidemiologic”, Codman a avut o
abordare mai clinică, urmărind rezultatele la nivelul pacienţilor. (Mărginean,
2018)
Cuvântul audit provine din latinescul audire care înseamnă a auzi. Cu
toate acestea, termenul poate fi explicat mai bine prin cuvântul englezesc audit,
care are sensul de a examina, corecta și certifica. Astfel, auditul constă în
evaluarea sistematică și formală a unei activități pentru a determina dacă aceasta
se desfășoară în conformitate cu obiectivele acesteia. Este o ramură a
contabilității care a fost folosită de mai multe profesii, inclusiv în asistența
medicală. (Dias et al., 2011)
Un audit clinic este un instrument de management al calității definit ca un
proces sistematic de revizuire a îngrijirii pacientului în funcție de criterii
definite și convenite pentru a identifica lacunele în practică. (Sinni, Cross and
Wallace, 2011)
Auditul a fost descris ca activitate prin care se determină dacă
cunoştinţele, abilităţile şi resursele existente sunt utilizate adecvat. Auditul
medical poate fi definit ca estimarea, evaluarea şi îmbunătăţirea sistematică a
asistenţei medicale acordate pacienţilor. Este o evaluare sistematică de către
colegi al unui aspect al conduitei pacientului. Participarea la auditul medical
poate să sporească calitatea serviciilor medicale. (Ramukumba and Amouri,
2019)
Principiul acestui proces este că acesta duce la îmbunătăţirea practicii
medicale şi respectiv la îmbunătăţirea rezultatelor tratamentului pacienţilor.
Auditul permite evaluarea sistematică şi critică a calităţii asistenţei medicale de
către o echipă multidisciplinară şi include proceduri utilizate în diagnosticul,
tratamentul şi îngrijirea pacienţilor, utilizarea corelată a resurselor şi efectul
asistenţei asupra rezultatelor şi calităţii vieţii pacientului. (Ramukumba and
Amouri, 2019)
Auditul medical este recunoscut ca un instrument de îmbunătăţire a
calităţii, în special ca parte a sistemului naţional de audit. Procesul, care poate fi
multidisciplinar, presupune un ciclu de îmbunătăţire continuă a asistenţei, bazat
pe indicatori de calitate expliciţi şi măsurabili. Aceşti indicatori includ
perspectiva utilizatorilor serviciilor. Prin audit se stabileşte dacă cunoştinţele,
abilităţile şi resursele existente sunt utilizate corespunzător. Modelul de audit
medical acceptat pe plan internaţional presupune stabilirea cerinţelor
(standardelor), evaluarea practicii prin compararea cu „standardul de aur” sau
„practica dorită”, depistarea deficienţelor şi corectarea acestora. (Ramukumba
and Amouri, 2019) (Dias et al., 2011)
Potrivit lui Elison ‘’auditul nursing se referă la evaluarea calității
asistenței medicale clinice”.
Potrivit lui Goster Walfer, ‘’auditul nursing este un exercițiu pentru a
afla dacă sunt respectate bunele practici de nursing.’’ - Auditul este un mijloc
prin care asistentele înșiși pot defini standarde din punctul lor de vedere și pot
descrie practica efectivă a asistentei medicale. (Rivera et al., 2020)
Scopurile auditului în asistența medicală
1. Evaluarea îngrijirilor medicale acordate;
2. Stimulant pentru rezultate mai bune;
3. Se concentrează pe îngrijirile oferite și nu pe furnizorul de îngrijiri;
4. Contribuie la cercetare. (Akhu-Zaheya, Al-Maaitah and Bany Hani,
2017)
Metode de audit:
1. Vedere retrospectivă - aceasta se referă la o evaluare
aprofundată a calității după ce pacientul a fost externat.
Auditul retrospectiv este o metodă de evaluare a calității îngrijirii
medicale prin examinarea îngrijirilor medicale, așa cum se reflectă în evidențele
de îngrijire a pacienților pentru pacienții externați. În acest tip de audit sunt
descrise comportamente specifice, apoi sunt transformate în întrebări, iar
examinatorul caută răspunsuri în dosar. De exemplu, examinatorul examinează
înregistrările pacientului și întreabă:
 A. Procesul de rezolvare a problemelor a fost utilizat în planificarea
îngrijirii medicale?
b. Dacă datele pacientului au fost colectate într-o manieră sistematică?
c. A fost inclusă o descriere a rutinelor pre-spital ale pacientului?
d. Rezultatele testelor de laborator utilizate în planificarea îngrijirii?
e. Asistenta a efectuat evaluarea fizică? Cum au fost folosite informațiile?
f. Asistenta a scris ordine de îngrijire? Și așa mai departe. (Dias et al.,
2011)
2. Revizuirea concomitentă - aceasta se referă la evaluările efectuate în numele
pacienților care sunt încă în îngrijire. Include evaluarea pacientului la pat în
raport cu criterii prestabilite, intervievarea personalului responsabil cu această
îngrijire și revizuirea fișei și planului de îngrijire a pacienților. (Dias et al.,
2011) (Johansen et al., 2017)

Etapele auditului clinic

Efectuarea auditului clinic implică utilizarea unei metodologii specifice

şi, de asemenea, existenţa unui mediu care să sprijine şi să încurajeze utilizarea
acestei practici. Auditul medical este un proces şi nu un eveniment static.
Procesul implică un ciclu de îmbunătăţire continuă a asistenţei, conform
standardelor bazate pe dovezi. (Moldskred, Snibsøer and Espehaug, 2021)
(Kamil, Rachmah and Wardani, 2018)
În mod clasic, ciclul auditul clinic are cinci etape:
Etapa1. Pregătirea pentru audit
Etapa 2. Selectarea criteriilor şi a standardelor
Etapa 3. Măsurarea nivelului de performanţă actual
Etapa 4. Implementarea schimbărilor
Etapa 5. Susţinerea îmbunătăţirilor. (Kamil, Rachmah and Wardani,
2018)
În practică, auditul clinic implică parcurgerea a 12 paşi, fiecare având detalii
important de cunoscut şi exersat:
Selectarea temei:
În asistenţa medicală primară, cu unităţi medicale mici, ar putea fi utilizate
cercurile calităţii pentru a efectua audituri clinice, pe teme alese la nivelul
organizaţiei profesionale, care poate avea o agendă naţională în domeniul
auditului clinic.
Identificarea standardelor de bună practică (criteriile de audit):
Odată stabilită tema auditului, trebuie găsite cele mai bune standarde
disponibile pentru acea temă. Una dintre modalităţile de selectare a temei
auditului clinic poate fi urmarea introducerii unui nou ghid sau standard de
practică medicală, sau revizuirea importantă a unuia preexistent. În acest caz,
pentru a disemina noutăţile introduse în ghidul respectiv, se poate declanşa un
audit clinic. Orice ghid de bună practică trebuie să aibă şi criterii de audit clinic.
În această situaţie, identificarea standardelor este implicită. În alte situaţii, când
se porneşte de la o problemă reală din activitatea cabinetului, pe care dorim să o
îmbunătăţim, va trebui să efectuăm o căutare pentru a identifica cele mai bune
standarde existente pentru acea temă. Criteriile pot fi de trei feluri: de structură
(ce ai nevoie), de proces (ce şi cum faci) şi de rezultat (la ce te aştepţi să obţii).
(Moldskred, Snibsøer and Espehaug, 2021) (Spooner, Aitken and Chaboyer,
2018)
Colectarea datelor:
Pentru a fi suficient de precişi în evaluarea efectuată, putem stabili eşantioane
mai mari sau mai mici. Pentru audit, eşantionarea nu este obligatorie, dar unele
detalii pot fi stabilite de la început. De exemplu, ar trebui să definim grupul-
ţintă care va fi inclus, eventual cu excepţiile aferente. De asemenea, trebuie să
definim care sunt profesioniştii implicaţi în problema respectivă, precum şi
perioada pentru care vom colecta date. (Spooner, Aitken and Chaboyer, 2018)
Analizarea datelor colectate faţă de standard
Discutarea rezultatelor:
Important este ca în urma discuţiei să rezulte dacă există probleme în abordarea
temei respective la nivelul cabinetului faţă de un standard, pentru ca apoi să se
decidă dacă este nevoie de intervenţii de îmbunătăţire a calităţii. (Sinni, Cross
and Wallace, 2011)
Discutarea posibilelor schimbări necesare:
Echipa de lucru va lista posibilele soluţii şi o va alege pe cea mai bună care
poate fi pusă în practică şi care ar trebui în final să ducă la o creştere a calităţii
serviciilor. Totodată, trebuie identificate posibilele bariere, precum şi factorii
contextuali ce pot ajuta la implementarea schimbărilor. Este recomandabil ca
auditul să nu se finalizeze doar cu oferirea unui simplu feedback, ci trebuie
stabilit un plan concret al posibilelor schimbări ce trebuie implementate. (Rivera
et al., 2020) (Nyide et al., 2019)
Implementarea schimbărilor agreate:
Este necesară stabilirea unui plan de implementare care să răspundă la
întrebările când, unde, cum şi cine e responsabil de implementare. O analiză
aprofundată poate detalia caracteristicile grupului-ţintă şi comportamentele sale
şi poate identifica atât barierele, cât şi facilitatorii schimbării. (Rivera et al.,
2020)
Alocarea unei perioade de timp pentru internalizarea schimbărilor,
înainte de reauditare:
Este indicat ca înainte de repetarea auditului clinic să treacă suficient timp.
 Colectarea celui de-al doilea set de date:
Reauditarea începe cu colectarea unui nou set de date. Practic, va fi colectat
acelaşi tip de date, pentru a putea compara situaţia post-implementare a
schimbărilor cu situaţia iniţială.
Analizarea datelor de la reauditare:
Sunt folosite metode statistice adecvate pentru a putea evalua rezultatele după
schimbările efectuate. (Ramukumba and Amouri, 2019)
Discutarea rezultatelor de la reauditare:
Rezultatele sunt prezentate într-un mod simplu şi clar pentru ca toţi participanţii
să înţeleagă rezultatele obţinute la cel de-al doilea audit.
Se analizează dacă practica a fost îmbunătăţită:
La sfârşitul întregului proces este momentul unei analize finale, pentru a vedea
dacă eforturile au fost încununate cu succes şi pentru a trage învăţăturile
posibile. (Mykkänen, Kaija Saranto and Miettinen, 2023)

Concluzii:
Auditul clinic este o metodă importantă, cu multiple valenţe. Poate fi
utilizat în procesul educaţional pentru a transpune în practică achiziţiile
teoretice însuşite în cursul unui proces de învăţare. De asemenea, este una dintre
cele mai utilizate metode de creştere a calităţii serviciilor medicale, fiind destul
de acceptată de profesioniştii din domeniul medical, atunci când este pusă în
practică în cadrul organizaţiei.

Bibliografie

 Akhu-Zaheya, L., Al-Maaitah, R. and Bany Hani, S. (2017). Quality of

nursing documentation: Paper-based health records versus electronic-
based health records. Journal of Clinical Nursing, [online] 27(3-4),
pp.e578–e589. doi:https://doi.org/10.1111/jocn.14097
 ‌Dias, T.C.L., Santos, J.L.G. dos, Cordenuzzi, O. da C.P. and Prochnow,
A.G. (2011). Auditoria em enfermagem: revisão sistemática da literatura.
Revista Brasileira de Enfermagem, [online] 64, pp.931–937.
doi:https://doi.org/10.1590/S0034-71672011000500020
 ‌Johansen, A., Boulton, C., Hertz, K., Ellis, M., Burgon, V., Rai, S. and
Wakeman, R. (2017). The National Hip Fracture Database (NHFD) –
Using a national clinical audit to raise standards of nursing care.
International Journal of Orthopaedic and Trauma Nursing, 26, pp.3–6.
doi:https://doi.org/10.1016/j.ijotn.2017.01.001
 K‌ amil, H., Rachmah, R. and Wardani, E. (2018). What is the problem
with nursing documentation? Perspective of Indonesian nurses.
International Journal of Africa Nursing Sciences, [online] 9, pp.111–114.
doi:https://doi.org/10.1016/j.ijans.2018.09.002
 ‌Mărginean, M. (2018). Auditul clinic. Medic.ro. [online] Available at:
https://www.medichub.ro/reviste/medic-ro/auditul-clinic-id-1660-cmsid-
51
 ‌Moldskred, P.S., Snibsøer, A.K. and Espehaug, B. (2021). Improving the
quality of nursing documentation at a residential care home: a clinical
audit. BMC Nursing, 20(1). doi:https://doi.org/10.1186/s12912-021-
00629-9.
 ‌Mykkänen, M., Kaija Saranto and Miettinen, M. (2023). Nursing audit as
a method for developing nursing care and ensuring patient safety. NI
2012 : 11th International Congress on Nursing Informatics, June 23-27,
2012, Montreal, Canada., [online] 2012. Available at: https://www-ncbi-
nlm-nih-gov.translate.goog/pmc/articles/PMC3799087/?
_x_tr_sl=auto&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro
 Nyide, S.P., Brysiewicz, P., Bruce, J. and Clarke, D.L. (2019). A
retrospective audit of nursing-related morbidity recorded in a state
hospital in KwaZulu-Natal. Curationis, 42(1).
doi:https://doi.org/10.4102/curationis.v42i1.1969.
 ‌Ramukumba, M.M. and Amouri, S.E. (2019). Nurses’ perspectives of the
nursing documentation audit process. Health SA Gesondheid, [online]
24(1121). doi:https://doi.org/10.4102/hsag.v24i0.1121.
 ‌Rivera, J., Donohoe, E., Deady-Rooney, M., Douglas, M. and Samaniego,
N. (2020). Implementing a Pressure Injury Prevention Bundle to
Decrease Hospital-Acquired Pressure Injuries in an Adult Critical Care
Unit: An Evidence-Based, Pilot Initiative. Wound Management &
Prevention, [online] 66(10), pp.20–28. Available at:
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33048828/
 ‌Sinni, S., Cross, W. and Wallace (2011). Designing a clinical audit tool to
measure processes of pregnancy care. Nursing: Research and Reviews,
p.15. doi:https://doi.org/10.2147/nrr.s26543.
 ‌Spooner, A.J., Aitken, L.M. and Chaboyer, W. (2018). Implementation of
an Evidence-Based Practice Nursing Handover Tool in Intensive Care
Using the Knowledge-to-Action Framework. Worldviews on Evidence-
Based Nursing, 15(2), pp.88–96. doi:https://doi.org/10.1111/wvn.12276.