REFERAT

Urmărirea livrărilor din contractele externe

Pentru înregistrarea statistică a datelor privind efectuarea livrărilor în cadrul

contractelor externe de export, se folosesc următoarele documente:

1.6.1 Factura

Factura externă (Export Invoice) este un înscris întocmit de exportator, prin

care se prezintă, într-o formă rezumativă, clauzele esenţiale convenite de parteneri
în contractul de vânzare internaţională (părţile, obiectul, condiţiile de livrare, preţul
etc.) astfel ca, din conţinutul ei, să rezulte clar drepturile şi obligaţiile părţilor.
Factura externă constituie documentul primar de evidenţă, identificare şi
evaluare în vamă a mărfurilor care fac obiectul unei operaţiuni de export/import.
Principalele funcţii ale unei facturi externe sunt:
 atestă că marfa face obiectul unui contract valabil de vânzare
internaţională;
 mijloceşte transferul de proprietate de la vânzător la cumpărător. În
comerţul internaţional, transferul proprietăţii asupra mărfii, precum şi plata
contravalorii acesteia se fac, de regulă, pe bază de documente. Factura
externă este documentul cel mai important din setul documentar destinat
acestor scopuri. În acest sens, un exemplar din factura externă este remis
importatorului prin intermediul circuitului bancar, iar un alt exemplar
însoţeşte marfa pe parcursul transportului internaţional;
 serveşte la efectuarea formalităţilor vamale, atât la export, cât şi la import.
Factura externă este documentul primar de evidenţă, identificare şi evaluare în
vamă a mărfurilor de export/import.
În mod uzual, factura externă trebuie să cuprindă următoarele elemente:
 numele şi adresa completă ale exportatorului şi ale importatorului;
 data şi numărul documentului;
 denumirea completă a mărfii;
 valoarea totală a tranzacţiei, cu indicarea preţului unitar pe articole;
 mijloacele şi modalităţile de plată;
 natura şi preţul ambalajului;
 modul de ambalare şi numărul de colete;
 preţul transportului;
 prima şi tipul de asigurare;
 jurisdicţia competentă în caz de litigii.
Factura externă este emisă într-un număr de exemplare care depinde de
specificul tranzacţiei, ea fiind remisă, de regulă, către următoarele destinaţii:
partenerul menţionat în contractul de vânzare internaţională; autoritatea naţională
care eliberează certificatul de origine; compania de asigurări; compania de transport
sau casa de expediţii internaţionale; portul de îmbarcare (în cazul transportului
maritim); serviciile vamale din ţara exportatoare şi din ţara importatoare; banca
plătitoare etc.
Pentru evitarea eventualelor omisiuni, elaborarea acestei facturi se face în
conformitate cu formula cadru de la Geneva (formula cadru a Naţiunilor Unite pentru
documente comerciale, norma ISO, nr DIS 6422). Acesta este stabilită cu grijă şi

13
Sisteme de transport

completată în funcţie de instrucţiunile clienţilor sau de exigenţele ţării destinatare.

Exemplu Statele Unite solicită ca factura să fie obligatoriu redactată în limba
engleză. În plus, menţiunile uzuale, trebuie descrise în detaliu produsele vândute
(nume, calitate, marcă, numere şi simboluri sub care sunt vândute, ambalate,
cantităţile să fie precizate pe ambalajele în care sunt vândute).
În afara facturii externe, în practica de comerţ exterior, se mai utilizează
următoarele tipuri de facturi:
 Factura proformă este un document care poate fi solicitat exportatorului
de către importator, pentru a-i servi acestuia la îndeplinirea unor formalităţi
prealabile efectuării importului propriu-zis, cum ar fi, de exemplu,
obţinerea licenţei de import sau deschiderea acreditivului;
 Factura consulară este un document întocmit de către exportator, la
solicitarea importatorului. Factura consulară (Consular Invoice), adică
factura autentificată de consulatul ţării importatorului în ţara exportatorului,
confirmă originea mărfii, precum şi faptul că valoarea din factură
reprezintă valoarea reală a mărfii. Asemenea facturi autentificate
facilitează şi simplifică formalităţile vamale în ţara importatorului;
 Factura vamală este un document cerut la import, în anumite ţări, pentru a
determina structura preţului contractual pe piaţa ţării de origine a mărfii.
Acest document, întocmit de exportator la solicitarea importatorului,
serveşte ca element de referinţă pentru calculul taxelor vamale de import.

1.6.2 Certificatul de origine

Este un document emis, la cererea exportatorului, de către un organism de

specialitate din ţara acestuia (de obicei, Camera de Comerţ), prin care se atestă
natura, cantitatea, valoarea mărfurilor livrate, precum şi locul de fabricare a bunurilor
respective. Documentul conţine şi o declaraţie expresă prin care se precizează ţara
de origine a mărfurilor respective.
Certificatul de origine este un document important prin funcţiile pe care le
îndeplineşte:
 permite importatorului să obţină o serie de facilităţi vamale, în cazul în
care între ţara sa şi ţara exportatorului există acorduri guvernamentale
care prevăd taxe vamale preferenţiale sau scutire de taxe vamale în
schimburile comerciale bilaterale;
 facilitează urmărirea de către organismele de stat abilitate din ţara
importatoare a respectării de către importator a măsurilor de politică
comercială, în cazurile în care se practică sistemul de licenţe şi
contingente bilaterale în relaţiile dintre ţara importatoare şi ţara
exportatoare;
 asigură protejarea unor drepturi de proprietate intelectuală (de exemplu,
denumirea de origine a mărfii).
Certificatul sanitar-veterinar sau fito-sanitar este un document utilizat în
cazul exportului de produse agro-alimentare prin care se certifică faptul că acestea
corespund cerinţelor legale, naţionale şi internaţionale, privind consumul de produse
de uz uman, şi că nu sunt purtătoare de boli transmisibile, specifice. Documentul
este emis, la cererea importatorului, de către un organism de specialitate din ţara
exportatorului.
Certificatul de garanţie a greutăţii este emis de către anumite persoane
14
 Transporturi

juridice specializate în supraveghere, controlul şi recepţia mărfurilor în trafic

internaţional, prin care se garantează acoperirea oricărei pierderi de greutate pe care
marfa ar suferi-o în timpul transportului. Certificatul se utilizează, în special, la
mărfurile ce se transportă în vrac, iar persoana care l-a solicitat plăteşte un comision
instituţiei care l-a emis. Orice certificat de garanţie de greutate se află în posesia
persoanei care deţine şi documentul de încărcare.

1.6.3 Conosamentul

Reprezintă documentul de transport pe apă al mărfii, având rol principal în

achitarea de către cumpărător a mărfii. Concordanţa elementelor înscrise în
conosament cu cele din acreditiv constituie o condiţie de bază pentru ca banca
plătitoare să efectueze plata. Uzanţele internaţionale admit menţionarea pe
conosament a preluării mărfurilor spre încărcare. Deoarece conosamentul se emite,
în general în mai multe copii negociabile, numărul originalelor negociabile constituie
element obligatoriu care trebuie să fie menţionat în conosament. Cumpărătorul sau
banca acestuia, de regulă, nu achită contravaloarea documentelor, până nu au
siguranţa că toate conosamentele originale au intrat în posesia băncii sau au fost
retrase din circulaţie astfel încât nici un original să nu poată fi deţinut de o persoană
străină, care s-ar putea să se prezinte înaintea cumpărătorului real, să recepţioneze
marfa.
Duplicatul frahtului internaţional (sau al scrisorii de trăsură internaţională
feroviară) constituie documentul emis de căile ferate din ţara exportatorului
(vânzătorului) prin care se confirmă încărcarea mărfii, arătându-se numele
expeditorului şi cel al destinatarului. Data pusă (prin ştampila gării care primeşte
marfa) pe duplicatul de fraht de către staţia de încărcare este considerată, în practica
bancară internaţională, ca termen de încărcare şi expediţie a mărfii. Duplicatul de
fraht poate fi adresat direct cumpărătorului, unei case sau unei bănci.
Duplicatul de fraht adresat direct cumpărătorului prezintă riscul ca marfa să
poată fi eliberată la destinaţie cumpărătorului, fără ca acesta să o plătească.
Duplicatul de fraht adresat unei case de expediţie se utilizează atât la exporturile ce
se vor plăti prin incasso documentar, cât şi la cele la care plata se face prin
acreditive, în situaţiile când între ţara vânzătorului şi cea a cumpărătorului nu există
trafic direct de cale ferată, sau când vânzătorul nu are încredere în cumpărător.
Duplicatul de fraht adresat unei bănci, se utilizează, îndeosebi, în operaţiunile de
export-import finanţate de bănci. Banca finanţatoare poate să impună ca în acreditiv
să se prevadă expedierea mărfii la adresa ei sau a unei bănci corespondente sau la
o casă de expediţie.
Scrisoarea de trăsură tip CMR – utilizată în traficul auto.
Scrisoarea de transport aerian se întocmeşte în cadrul transportului aerian
de mărfuri în trei exemplare: originalul însoţeşte marfa, duplicatul este prezentat cu
setul de documente la bancă, iar al treilea exemplar rămâne la vânzător.
Adeverinţa reprezintă documentul eliberat de o casă de expediţie prin care se
confirmă primire şi expedierea mărfii la adresa indicată în acreditiv, că marfa a trecut
graniţa ţării vânzătorului sau se confirmă primirea mărfii în vederea expedierii. Forma
de adeverinţă preferată atât de către cumpărător, cât şi de bănci este aceea prin
care se confirmă primirea şi expedierea mărfii la adresa indicată în acreditiv.
Certificatul EUR-1 şi EUR-2 – sunt certificate privind originea mărfurilor
utilizate în relaţiile cu Uniunea Europeană.

15
Sisteme de transport

Poliţa de asigurare constituie documentul prin care se atestă asigurarea

mărfii, în cadrul acreditivelor documentare. În practica bancară internaţională, se
cere ca poliţa de asigurare să indice riscurile care au fost acoperite.

Licenţa de export
Obţinerea licenţei de export, document puţin uzitat în prezent, este, cu
excepţia condiţiei de livrare EXW, în sarcina exportatorului. Licenţa de export
reprezintă documentul prin care statul căruia îi aparţine exportatorul autorizează
efectuarea operaţiunii respective.
În România, conform HG Nr. 215/1992, exportul este complet liberalizat, astfel
încât, cu excepţia grupelor de mărfuri special prevăzute de lege, operaţiunea de
export nu este supusă procesului de licenţiere. La o serie de produse sau operaţiuni
de comerţ exterior, din raţiuni statistice, se practică, însă, sistemul de autorizare. În
această categorie intră mărfurile contingentate, cele supuse regimului de control al
exportului, produsele realizate în cadrul unor operaţiuni în lohn, barter, clearing etc.
De menţionat este faptul că, în concordanţă cu normele internaţionale, la exportul
României sunt interzise o serie de produse, ca de exemplu: armele, muniţiile,
substanţele explozibile şi toxice, stupefiantele, bunurile aparţinând patrimoniului
cultural naţional etc.

Certificatul de calitate
Este un document eliberat de producătorul mărfurilor exportate, acesta putând
să fie atestat de o instituţie naţională sau internaţională specializată în controlul
calităţii.
Prin contract, părţile pot conveni ca marfa, înainte de îmbarcare şi de
expediere, să fie supusă controlului unui organ neutru angajat de exportator sau de
importator, mai ales în situaţiile în care, acest control este impus de legislaţia ţării
importatorului. Pe plan internaţional, există o serie de instituţii specializate în
operaţiunea de control de calitate a mărfii, ca de exemplu: Veritas, SGS (Societe
Generale de Surveillance) etc.
Certificatul de calitate face parte din setul de documente depus de exportator
la bancă în vederea încasării contravalorii mărfii livrată la export. Conţinutul
certificatului de calitate trebuie să corespundă cu prevederile din contractul de export
privind calitatea mărfii, pentru ca exportatorul să poată încasa plata de la bancă.

Lista de colisaj
Este documentul care prezintă, într-o formă sintetică, aspectele principale
privind conţinutul părţii de marfă livrată la export, precum şi modul de ambalare şi
marcare a acesteia. Documentul menţionează, de asemenea, numărul coletelor, în
ordinea marcării lor şi denumirea reperelor de marfă aflate în fiecare colet, cu
specificarea denumirii şi cantităţii.

16