utilitarist , la fel de numeroase ca în orice alt schem ) sînt dezirabile fie pentru pl cerea

inerent lor, fie ca mijloc de promovare a pl cerii şi de prevenire a durerii.

3 Ei bine, o asemenea teorie a vie ii suscit în multe min i, între care unele dintre cele mai
demne de stim pentru tr irile şi elurile lor, o repulsie tenace. A presupune c via a nu are (cum
spun ei înşişi) nici un alt scop mai înalt decît pl cerea – nici un alt obiect mai bun şi mai nobil al
dorin ei şi str daniei – e considerat a fi absolut jalnic şi umilitor, o doctrin demn doar de porci,
cu care urmaşii lui Epicur erau asem na i, dispre uitor, înc de timpuriu; iar sus in torii moderni
ai doctrinei sînt cîteodat subiectul unor compara ii la fel de politicoase din partea adversarilor
lor germani, francezi sau englezi.
4 Cînd au fost astfel ataca i, epicureenii au r spuns mereu c nu ei, ci acuzatorii lor prezint
natura uman într-o lumin degradant , deoarece acuza ia acestora din urm presupune c
fiin ele umane nu sînt capabile de alte pl ceri în afara acelora de care sînt capabili porcii. Dac o
asemenea presupunere ar fi adev rat , acuza respectiv nu ar putea fi contestat , dar nici nu ar
mai putea fi atunci o imputare; c ci dac sursele pl cerii ar fi aceleaşi la fiin ele umane şi la
porci, regula vie ii care e îndeajuns de bun pentru unii ar fi îndeajuns de bun şi pentru ceilal i.
Compararea vie ii epicureice cu aceea a dobitoacelor e privit ca degradant tocmai pentru c
pl cerile animalice nu se potrivesc cu viziunea fiin ei umane privitoare la fericire. Fiin ele umane
au facult i mai elevate decît poftele animalelor şi, odat ce au devenit conştiente de ele, nu
privesc drept fericire nimic ce nu include satisfacerea lor. (X: 211) Eu nu consider c epicureenii
au fost f r cusur în felul în care au stabilit sistemul consecin elor principiului utilitarist. A face
acest lucru într-o manier cît de cît satisf c toare presupune a lua în considerare multe alte
elemente, stoice şi creştine. Dar nu exist nici o teorie epicurean cunoscut a vie ii care s nu
atribuie pl cerilor intelectului, ale tr irii şi imagina iei, ca şi acelora ale sentimentelor morale, o
valoare mult mai mare, ca pl ceri, decît celor ale simplei senza ii. Totuşi, trebuie admis c , în
general, scriitorii utilitarişti au pus superioritatea pl cerilor mintale asupra celor corporale în
primul rînd pe seama caracterului lor mai stabil, mai sigur, mai pu in costisitor etc. – adic pe
seama avantajelor lor circumstan iale mai degrab decît pe aceea a naturii lor intrinseci. Şi, sub
toate aceste aspecte, utilitariştii şi-au demonstrat întru totul pozi ia; dar ei s-ar fi putut plasa cu
total consecven şi pe o alt pozi ie, mai înalt (higher ground), cum s-ar spune. C ci
recunoaşterea faptului c unele genuri de pl cere sînt mai dezirabile şi mai valoroase decît altele
e pe deplin compatibil cu principiul utilit ii. În condi iile în care, atunci cînd evalu m orice alt
lucru, o facem atît din punctul de vedere al cantit ii cît şi al calit ii, ar fi absurd s presupunem
c evaluarea pl cerilor ar depinde numai de cantitate.
5 Dac sînt întrebat ce în eleg prin diferen a calitativ a pl cerilor sau ce anume face ca o
pl cere s fie mai valoroas decît alta, pur şi simplu ca pl cere, deci f cînd abstrac ie de
cantitatea ei mai mare, nu v d decît un singur r spuns posibil. Dintre dou pl ceri, dac exist
una c reia i-au dat o categoric preferin to i – sau aproape to i – aceia care au avut experien a
amîndurora, f cînd abstrac ie de orice sentiment de obliga ie moral care le-ar cere s o prefere,
apoi aceea este pl cerea mai dezirabil . Dac una dintre cele dou pl ceri este plasat - de c tre
aceia care sînt cunosc tori compenten i ai amîndurora – atît de sus deasupra celeilalte încît ei o
prefer chiar dac ştiu c ob inerea sa e f cut cu pre ul unei cantit i mai mari de nemul umire şi
nu renun la ob inerea sa pentru nici o cantitate din cealalt pl cere de care natura lor e capabil ,
atunci sîntem îndrept i i s atribuim acestei delect ri preferate o superioritate calitativ ce
covîrşeşte atît de mult cantitatea, încît o face, comparativ, de mic importan (of small account).
6 E, acum, un fapt indiscutabil c aceia care sînt la fel de obişnui i cu amîndou şi la fel de
capabili s le aprecieze şi s se bucure de ele, manifest cea mai clar preferin pentru acel mod
de existen care le pune la lucru facult ile superioare. Pu ine f pturi umane vor fi de acord s
fie transformate în vreunul din animalele inferioare în schimbul promisiunii celei mai
îndestul toare ra ii de pl ceri animalice; nici o fiin uman inteligent nu ar consim i s devin
un nebun, nici o persoan instruit s devin ignorant , nici o persoan apt de tr iri şi avînd o
conştiin s devin egoist şi infam , chiar dac ar fi convins c nebunul, n tîngul ori tic losul
sînt mai satisf cu i cu propria lor soart decît e ea cu a sa. Ea nu va renun a la ceea ce posed în

6
 plus fa de aceste fiin e nici m car în schimbul celei mai depline satisfaceri a tuturor dorin elor
pe care le au în comun. Dac şi-ar imagina vreodat aşa ceva, ar fi numai în cazul unei atît de
mari nefericiri încît, pentru a sc pa de ea, şi-ar schimba soarta pe aproape oricare alta, oricît de
indezirabil (X: 212) ar fi aceasta în ochii ei. O fiin dotat cu facult i superioare are nevoie de
mai multe lucruri pentru a fi fericit , e capabil , probabil, de suferin e mai profunde şi, cu
siguran , e mai vulnerabil în fa a acestora decît o fiin de un tip inferior; dar în ciuda acestei
fragilit i, ea nu poate niciodat dori cu adev rat s se scufunde în ceea ce ea simte a fi un nivel
inferior de existen . Putem da ce explica ie vrem acestei lipse de dorin ; o putem atribui
mîndriei (pride), un nume ce se d în mod indistinct unora dintre tr irile cele mai stimabile şi,
totodat , cele mai pu in stimabile de care e capabil umanitatea; o putem lega de dragostea de
libertate şi de independen personal , apelul la aceasta fiind, la stoici, unul din mijloacele cele
mai eficace de inculcare a ei; de dragostea de putere ori de dragostea tr irii exaltate (excitement),
ambele intrînd cu adev rat în con inutul ei şi contribuind la ea; dar denumirea cea mai potrivit
este aceea de sim al demnit ii, pe care toate fiin ele umane îl posed într-o form sau alta şi
care se afl într-o anume propor ie, deşi în nici un caz într-una exact , cu facult ile lor
superioare; acest sim este o parte atît de esen ial a fericirii celor în care el se manifest cu
putere încît nimic din ce intr în conflict cu el nu poate fi, decît cu totul trec tor, obiect al
dorin ei lor. Oricine presupune c aceast preferin are loc cu pre ul sacrific rii fericirii – c
fiin a superioar , în circumstan e m car aproximativ egale, nu e mai fericit decît cea inferioar -
confund cele dou no iuni, foarte diferite, de fericire (happiness) şi de mul umire (content).
Este indiscutabil c fiin a ale c rei capacit i de delectare (enjoyment) sînt inferioare are şansele
cele mai mari s şi le vad pe deplin satisf cute; iar o fiin dotat superior va sim i întotdeauna
c orice fericire ar c uta în lumea aşa cum este ea, aceast fericire e inevitabil imperfect . Dar ea
poate înv a s suporte aceste imperfec iuni, în m sura în care e vorba de imperfec iuni
suportabile; prezen a acestora nu o va face s invidieze fiin a care e lipsit de conştiin a lor, fie şi
numai pentru c aceasta din urm nu simte deloc binele pe care respectivele imperfec iuni îl
circumscriu. E mai bine s fii o fiin uman nesatisf cut decît un porc satisf cut; e mai bine s
fii un Socrate nesatisf cut decît un nebun satisf cut. Iar dac nebunul sau porcul sînt de alt
p rere, aceasta se datoreaz faptului c ei cunosc numai latura lor a problemei. Cei cu care îi
compar m cunosc ambele laturi.
7 S-ar putea obiecta c mul i dintre cei ap i de pl ceri superioare le amîn , uneori, sub
influen a tenta iei, în favoarea celor inferioare. Dar acest fapt e întru totul compatibil cu o
deplin recunoaştere a superiorit ii intrinseci a pl cerilor superioare. Din cauza unor sl biciuni
de caracter, oamenii aleg adesea binele cel mai la îndemîn deşi ştiu c el e de mai mic valoare;
şi aceasta nu numai atunci cînd e vorba de a alege între dou pl ceri ale corpului, ci şi atunci
cînd e vorba de a alege între pl cerile trupeşti şi cele mentale (mental). Ei caut r sf ul
sim urilor cu pre ul afect rii s n t ii deşi sînt perfect conştien i c s n tatea e binele mai mare.
S-ar mai putea aduce obiec ia c mul i dintre aceia care încep prin a fi de un entuziasm tineresc
pentru tot ce e nobil, pe m sur ce avanseaz în vîrst se scufund în nep sare şi egoism. Dar eu
nu cred c aceia care sufer o asemenea obişnuit schimbare aleg în mod voluntar (X: 213)
pl cerile inferioare în locul celor superioare. Cred c , înainte ca ei s se dedice exclusiv unora,
au devenit deja incapabili de celelalte. Capacitatea de a încerca tr iri mai nobile este, în cele mai
multe naturi, o plant firav , uşor ucis nu doar de influen ele ostile, ci de chiar lipsa hranei; şi în
cazul majorit ii persoanelor tinere ea moare repede dac preocup rile c rora li s-au dedicat şi
societatea în mijlocul c reia au fost aruncate nu sînt favorabile exerci iului acestei capacit i
superioare. Oamenii îşi pierd aspira iile înalte, cum îşi pierd şi gusturile intelecutale, din cauz c
nu au timpul necesar sau prilejul favorabil de a şi le satisface; şi se dedau pl cerilor inferioare nu
atît pentru c le-ar prefera deliberat, ci deoarece fie c acestea sînt singurele la care au acces, fie
sînt singurele de care se mai simt capabili s se bucure. Ne-am putea îndoi c a existat cineva
care, sensibil la ambele clase de pl ceri, a preferat vreodat pe cele inferioare cu bun ştiin şi
cu deplin cump nire, deşi mul i, la toate vîrstele, s-au epuizat încercînd zadarnic s le combine
pe amîndou .

7
 8 În fa a acestui verdict al singurilor judec tori competen i cred c nu mai e loc de apel. La
întrebarea care dintre cele dou pl ceri e cel mai bine s fie ob inut sau care dintre cele dou
moduri de existen este cel mai reconfortant pentru tr irile noastre – abstrac ie f când de
atributele sale morale şi de consecin ele sale – trebuie acceptat ca final judecata celor ce sunt
califica i întru aceasta prin cunoaşterea ambelor cazuri sau, dac aceştia difer în p reri, judecata
majorit ii lor. Şi trebuie s nu avem nici cea mai mic ezitare în a accepta aceast judecat cu
privire la calitatea pl cerilor deoarece nu exist vreun alt tribunal la care s apel m nici m car în
chestiunea cantit ii. C ci ce alt mijloc exist de a determina care dintre dou dureri e mai acut
sau care dintre dou senza ii pl cute e mai intens în afara sufragiului general al celor ce sunt
familiariza i cu amândou ? Nici pl cerile şi nici durerile nu sunt omogene, iar durerea e
întotdeauna eterogen în raport cu pl cerea. Ce ar putea decide dac o anumit pl cere merit s
fie dobândit cu pre ul unei anumite dureri dacât tr irile şi judecata celor experimenta i? Când,
prin urmare, tr irile şi judecata acestora consider c pl cerile derivate din facult ile superioare
sunt preferabile ca gen, indiferent de intensitatea lor, celor de care e capabil natura animal ,
lipsit de facult ile superioare, ele merit s se bucure, în aceast privin , de aceeaşi
considera ie.
9 Am z bovit asupra acestui punct pentru c el e o parte necesar a unei concep ii perfect juste
cu privire la “utilitate” sau “fericire” privit ca regul directoare a conduitei umane. Dar el nu e
nici pe departe o condi ie indispensabil pentru acceptarea standardului utilitarist; c ci acest
standard nu vizeaz cea mai mare fericire a însuşi agentului, ci cea mai mare cantitate de fericire
în total (altogether); şi dac se poate pune sub semnul îndoielii faptul c un caracter nobil e
întotdeauna mai fericit decît altele gra ie noble ii sale, nu poate exista nici o îndoial c el face
mai ferici i al i oameni şi c lumea în genere se afl într-un imens câştig datorit lui. Aşadar,
utilitarismul (X: 214) îşi poate atinge scopul numai prin cultivarea general a noble ii de
caracter, chiar dac fiecare individ ar beneficia doar de noble ea altora, iar propria sa noble e, sub
aspectul fericirii, ar fi pur şi simplu sc zut din beneficiul astfel ob inut. Dar simpla enun are a
unei absurdit i cum e acesta din urm face superflu orice încercare de respingere a ei.

10 Conform “principiului celei mai mari fericiri”, aşa cum a fost explicat mai sus, scopul ultim,
în raport cu care şi pentru atingerea c ruia toate celelalte lucruri sunt dezirabile (fie c avem în
vedere propriul nostru bine sau pe al altora) este o existen scutit cât se poate de mult de durere
şi bogat cât se poate de mult în delect ri (enjoyments), atât sub aspect cantitativ cât şi calitativ,
testul calit ii şi regula de a m sura calitatea în raport cu cantitatea fiind preferin a resim it de
aceia care – datorit ocaziilor pe care le-au avut de a tr i aceste experien e, la care mai trebuie s
ad ug m deprinderile lor de a se auto-analiza şi auto-observa – sunt cei mai înzestra i cu
mijloacele necesare compar rii. Acesta fiind, conform opiniei utilitariste, scopul ac iunii umane,
el e, totodat , în mod necesar, standardul moralit ii; moralitate care poate fi definit
corespunz tor: regulile şi preceptele conduitei umane prin subordonare la care se poate asigura
întregii omeniri, în cea mai mare m sur posibil , o existen aşa cum a fost ea descris aici; şi
nu numai omenirii, ci în m sura în care natura lucrurilor o admite, întregii crea ii capabile de
sim ire.