A câștigat deja Rusia? Este ”Game Over” pentru Imperiul Rockefeller?

O analiză de Sam Parker. Cuvânt introductiv de Brian Shilhavy

Sam Parker, care scrie pentru Behind the News Network, tocmai a publicat a doua parte a unui articol
intitulat ”Rusia/Putin și Occidentul”. Este, de departe, cea mai bună analiză a actualului conflict din
Ucraina și a evenimentelor mondiale pe care am citit-o până acum, întrucât o pune în context istoric.
Și, evident, se bazează pe surse de informații care contrazic complet ceea ce apare în mass-media
corporatistă occidentală.
Acest site are doar câteva articole pe an, dar sunt documentate temeinic. Anul trecut am publicat o
analiză despre cartelurile alimentare globale. Nu veți găsi nimic mai cuprinzător decât această serie
despre cine controlează aprovizionarea cu alimente a lumii.
Evident că Sam Parker are acces la informații de nivel foarte înalt. Iar ”Sam Parker” este probabil un
pseudonim, așa că orice căutare pentru a-i afla identitatea va eșua probabil.
Opiniile dominante astăzi, chiar și în mass-media alternativă, urmează paradigmele ”Dreapta” vs.
”Stânga”, presupunând că politicienii dețin controlul asupra afacerilor naționale și mondiale. Dacă și
dumneavoastră gândiți astfel sau credeți că Statele Unite au un fel de superioritate morală față de alte
națiuni, atunci mai bine NU citiți articolul de mai jos.
Similar cu propria mea înțelegere, Behind the News Network pornește de la presupunerea că lucrurile
nu ”se întâmplă pur și simplu” în lume, ci sunt planificate. Iar cei care planifică și iau deciziile nu sunt
politicienii, ci miliardarii bogați aflați la butoanele finanțelor lumii.
Politicienii lucrează pentru ei.
În Occident, două familii au dominat imperiile financiare în ultima vreme: Rothschild în Europa și
Rockefeller în SUA. Iată câteva extrase din pagina de ”Introducere” de la Behind the News Network:
Președintele american Roosevelt (1933-1945) a spus odată: ”În politică nimic nu se întâmplă din
întâmplare. Dacă se întâmplă, puteți paria că a fost planificat în acest fel”. Roosvelt era într-o poziție
bună pentru a ști, fiind președinte al SUA timp de 12 ani.
Acest buletin informativ se ocupă de planurile diabolice a două centre de putere din lume și de modul
cum au complotat pentru a înrobi omenirea. Sperăm că va explica aspecte ce până acum păreau
inexplicabile; că va aduce în prim plan imagini dinadins întunecate de pictorii de peisaje din mass
media.
Toată lumea știe că au existat tirani și dictatori – precum Adolf Hitler, Stalin și alții. Nimeni nu
contestă. Teroarea și distrugerile pe care astfel de nebuni le-au provocat lumii sunt universal
recunoscute. Toți acești tirani au vrut să cucerească lumea. Știm asta
Atunci nu este teoretic posibil ca un miliardar să stea într-un penthouse din Manhattan, Londra sau
Paris și să viseze la fel ca Hitler sau Lenin? Va trebui să recunoașteți că teoretic ar fi posibil. Iulius
Caesar, un aristocrat bogat, a făcut-o. Și un astfel de om ar putea forma o alianță cu alți oameni care
gândesc la fel, nu-i așa? Caesar a făcut-o. Respectivii ar fi foarte bine educați, ar avea un prestigiu
social imens și ar fi capabili să adune sume de bani uimitor de mari pentru a-și duce la îndeplinire
planurile. Sunt avantaje pe care Stalin, Lenin și Hitler nu le-au avut.
Este dificil pentru un individ obișnuit să înțeleagă o asemenea poftă perversă de putere. Un om
obișnuit vrea doar să se bucure de succes în munca sa, să își poată permite un nivel de trai rezonabil de
ridicat. Vrea să-și întrețină familia la bine și la rău și să le ofere copiilor săi o educație solidă. Ambiția
sa se oprește aici. El nu are nicio dorință de a-și exercita puterea asupra altora, de a cuceri alte
pământuri sau popoare, ori de a fi rege sau conducător. El vrea să-și vadă de treburile sale și să se
bucure de viață. Deoarece nu are poftă de putere, îi este greu să își imagineze că există alții care cântă
o altă melodie.
Dar trebuie să ne dăm seama că de-a lungul istoriei au existat Hitleri, Lenini și Cezari. De ce ar trebui
să presupunem că astăzi nu există astfel de oameni cu pofte perverse pentru putere? Și dacă ei se
întâmplă să fie miliardari, nu este posibil să folosească oameni precum Hitler și Lenin ca pioni cu
scopul de a prelua puterea pentru ei înșiși? Într-adevăr, oricât de greu de crezut ar fi, se întâmplă astăzi.
Politica este practicarea puterii. Iar puterea se bazează pe bogăție. În politică, banii reprezintă
motivația, iar scopul este puterea. Un politician – indiferent cât de înalt în rang – nu este altceva decât
un servitor al puterii. Pentru a simplifica, să luăm un exemplu. Cel mai bogat om din oraș este cel față
de care primarul și șeful poliției sunt foarte deferenți. Ceea ce spune omul bogat, în mod normal, se și
întâmplă. Iar exemplul poate fi ”tăiat și lipit” de la un oraș la altul, la o națiune și o regiune, apoi la
întreaga lume.
Consider că scrierile lui Sam Parker sunt foarte bune și reprezintă un jurnalism foarte solid – incredibil
de rar în zilele noastre. După ce citiți ceea ce expune, vă va fi greu să ghiciți unde se află propriile sale
loialități și convingeri, și așa ar trebui să fie în cazul jurnalismului onest.
Presupun că majoritatea cititorilor Health Impact News sunt pro-americani și pro-naționaliști. A fi
”patriot” este considerat un lucru ”bun”.
Am explicat în scrierile anterioare despre idolatrie. Și faptul că un adevărat credincios în Isus Hristos
nu va avea alte loialități în afară de loialitatea față de Hristos și de Împărăția lui Dumnezeu.
Orice altceva face parte din domeniul lui Satana și din împărăția întunericului. Iar acest lucru include
Statele Unite ale Americii, împreună cu creștinismul corporatist.
Sam Parker abordează lucruri pe care nu le veți găsi în mass-media corporatistă, iar multe dintre ele
nici măcar în mass-media alternativă, oferind o perspectivă istorică care vă poate pune la îndoială
propria înțelegere a Rusiei și a motivelor pentru care acționează așa cum o fac astăzi.
Dacă mare parte din ceea ce scrie aici este adevărat, se pare că Rusia ar fi în avantaj în acest moment,
cel puțin în ceea ce privește puterea militară.
Din punctul de vedere al lui Sam Parker, Occidentul este în declin, în timp ce Rusia și-a reconstruit în
mod constant armata de la sfârșitul Războiului Rece. El ajunge la concluzia că, practic, este ”game
over” pentru Occident, întrucât nu poate concura cu sistemele de armament modernizate ale Rusiei.
”Nu există nimic în arsenalul american, nici acum și nici în viitorul apropiat, care să poată intercepta
ținte Mach 9-10+, cu atât mai puțin M20-27. Aceasta este problema. Într-adevăr, este set, meci și game
over pentru Imperiu: nu mai există nicio opțiune militară împotriva Rusiei.”
Va dura ceva timp să citiți și să digerați textul de mai jos, dar merită. Nu cunosc alte surse mai bune.
Rusia/Putin și Occidentul, de Sam Parker (Partea a 2-a)
Această serie spectaculoasă de înfrângeri sugerează că epoca în care SUA domina lumea ca singura
superputere rămasă se află acum la o răscruce. Sugerează că spectrul înfricoșător al puterii militare
violente își pierde colții. Se pare că epoca imperiului american se apropie de sfârșit. Apoi, există o
concluzie decisivă, dezvăluită de o sursă de informații americane de nivel înalt.
În 2013, regretatului Zbigniew „Marea tablă de șah” Brzezinski i s-a prezentat un raport clasificat
privind rachetele avansate rusești. El s-a speriat și a reacționat conceptualizând Maidan 2014 – pentru
a atrage atunci Rusia într-un război de gherilă, așa cum făcuse cu Afganistanul în anii 1980.
Cronologie
1999: Putin devine președinte. Se confruntă cu prima sa provocare din partea celor două familii din
Cecenia. El zdrobește insurecția jihadistă din Caucaz.
2001 iunie: Se formează OCS, ceea ce determină un Imperiu Rockefeller panicat să activeze o mișcare
militară în Asia Centrală, care a avut loc apoi în septembrie 2001 – 9/11.
2003 martie: SUA invadează Irakul – Putin ajută Rezistența irakiană cu echipamente militare, inclusiv
cu rachete antitanc Kornet.
2005 mai: CIA încearcă o revoluție colorată și o lovitură de stat în Uzbekistan. Liderul, Karimov, taie
apoi legăturile cu SUA și închide o bază americană. Uzbekistanul se apropie mai mult de Rusia, în
timp ce SUA sunt eliminate.
2007 februarie: Discursul lui Putin de la München șochează cele două familii – acum nu mai există
mănuși.
2008 august: Georgia invadează Rusia – și este învinsă în 3 zile
2008 septembrie: Prăbușire financiară
2010 Decembrie: Primăvara arabă
2011 martie: Începe destabilizarea Siriei
2012: Xi Jinping devine președinte al Chinei – iar SUA „pivotează” spre est
2014: lovitura de stat Maidan din Ucraina
2014 iulie: În timp ce Putin se întorcea în Rusia după summitul BRICS din Brazilia, avionul său a
survolat Ucraina. CIA a vizat avionul său, dar a fost doborât avionul greșit – Malaysian Airlines
MH17.
2015 septembrie: Rusia merge să ajute Siria
2018: Putin dezvăluie echipamentul militar avansat al Rusiei – Pentagonul are un șoc
2021 septembrie: Revoluția de culoare din Belarus eșuează împotriva aliatului lui Putin, Lukașenko
2021 decembrie: Serviciile secrete rusești au zădărnicit o tentativă de lovitură de stat la Bișkek,
capitala Kârgâzstanului. Sistemele de rachete NATO din România și Polonia sunt pe cale să devină
operaționale. Acest ultim punct a fost explicat mai sus.
2022 ianuarie: Rusia anihilează o tentativă de lovitură de stat CIA/MI6 în Kazahstan.
Și iată-ne aici: totul este o chestiune de afaceri neterminate. Și, acum ajungem la Ucraina.
Ucraina și Rusia erau atât de întrepătrunse din punct de vedere economic, social și cultural, în special
în estul țării, încât aproape că nu se puteau distinge una de cealaltă. Majoritatea conductelor de gaze
naturale ale Rusiei din Siberia de Vest treceau prin Ucraina în drumul lor spre Germania, Franța și alte
state europene. Din punct de vedere strategic militar, o Ucraină non-neutră în NATO ar reprezenta o
lovitură de securitate fatală pentru Rusia. În epoca armelor americane avansate și a apărării antirachetă,
acest lucru era exact ceea ce își dorea Washingtonul.
O privire pe harta geografiei eurasiatice a dezvăluit un model distinct al revoluțiilor colorate
sponsorizate de CIA după anul 2000. Acestea au avut ca scop clar izolarea Rusiei și, în cele din urmă,
tăierea liniei sale de salvare economică – rețelele sale de conducte care transportau rezervele uriașe de
petrol și gaze ale Rusiei din Urali și Siberia către Europa de Vest și Eurasia – direct prin Ucraina.
Agenda tacită a politicilor agresive ale Washingtonului în Asia Centrală după prăbușirea Uniunii
Sovietice ar putea fi rezumată în două cuvinte: controlul energiei. Atâta timp cât Rusia era capabilă să
își folosească atuul strategic – vastele sale rezerve de petrol și gaze – pentru a câștiga aliați economici
în Europa de Vest, China și în alte părți, nu putea fi izolată din punct de vedere politic. Amplasarea
diverselor revoluții colorate a avut ca scop direct încercuirea Rusiei și tăierea, în orice moment, a
conductelor sale de export. Având în vedere că mai mult de jumătate din veniturile în dolari ale Rusiei
provin din petrol și gaze, o astfel de încercuire ar echivala cu o asfixiere economică a Rusiei de către
NATO, condusă de SUA.
Rusia era singura putere cu suficient potențial de descurajare nucleară strategică, precum și cu
suficiente rezerve de energie, pentru a constitui o contrapondere credibilă la primatul nuclear militar și
politic global al SUA. Mai mult, o combinație eurasiatică formată din China și Rusia, plus statele
eurasiatice aliate (în principal din Asia Centrală), reprezenta o contrapondere și mai mare la dominația
unilaterală a SUA. În urma crizelor financiare asiatice din 1998, Beijingul și Moscova au încheiat un
acord de securitate reciprocă cu statele din jur, Kazahstan și Tadjikistan. În iunie 2001, Uzbekistanul s-
a alăturat, iar grupul s-a redenumit Organizația de Cooperare de la Shanghai sau OCS. Acesta a fost
catalizatorul care a forțat Imperiul Rockefeller să comită actul terorist de la 11 septembrie 2001, pentru
a justifica o invazie în Asia Centrală – cu scopul de a perturba alianța OCS.
Unul dintre cei mai importanți susținători ai supremației americane la nivel mondial – strategul și
prietenul apropiat al lui Rockefeller – Zbigniew Brzezinski, a descris semnificația pivotantă a Ucrainei
în cartea sa din 1997, The Grand Chessboard. El a scris:
”Ucraina, un spațiu nou și important pe tabla de șah eurasiatică, este un pivot geopolitic, deoarece
însăși existența sa ca țară independentă ajută la transformarea Rusiei. Fără Ucraina, Rusia încetează să
mai fie un imperiu eurasiatic… Dacă Moscova recapătă controlul asupra Ucrainei, cu cei 52 de
milioane de locuitori și resurse importante, precum și accesul la Marea Neagră, Rusia își recapătă
automat din nou mijloacele necesare pentru a deveni un stat imperial puternic, care să acopere Europa
și Asia”.
Brzezinski, un student al geopoliticii lui Halford Mackinder, a descris rolul statelor ”pivot”:
”Pivoții geopolitici sunt statele a căror importanță nu derivă din puterea și motivația lor, ci mai degrabă
din poziția lor sensibilă, care, în unele cazuri, le conferă un rol special, fie în definirea accesului la
zone importante, fie în refuzarea resurselor unui actor semnificativ”.
”Nu se poate sublinia îndeajuns că, fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie un imperiu, dar cu Ucraina
subjugată și apoi subordonată, Rusia devine automat un imperiu”
Ucraina, la fel ca puține alte țări eurasiatice, este un produs al geografiei sale speciale, deoarece se află
în mod unic la răscruce între est și vest. Este ceea ce Halford Mackinder, părintele britanic al
geopoliticii – studiul relațiilor dintre puterea politică și geografie – a numit un stat ”pivot”. Ucraina
transformă în mod unic poziția geopolitică a Rusiei în bine sau în rău.
Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, Washingtonul a făcut totul pentru a susține o ruptură
între Rusia și Ucraina. Scopul era de a folosi Ucraina ca un tampon pentru a bloca o integrare mai
strânsă între Rusia și Europa, în special Germania.
Țara Ucraina în sine este o anomalie istorică. Cu aproape 1.000 de ani în urmă, Rusia kieveană sub
conducerea lui Vladimir cel Mare fusese imperiul popoarelor slave de est din Ucraina, Rusia și Belarus
de astăzi. Timp de mai bine de 350 de ani, Rusia kieveană la est de râul Nipru a făcut parte din
Imperiul țarist rus. După 1795, Ucraina a fost divizată, ca urmare a războaielor de împărțire a Poloniei,
între țaratul ortodox al Rusiei și Austria habsburgică romano-catolică.
Fiind un astfel de stat pivot, istoria Ucrainei a fost tragică. În 1922 s-a văzut forțată să devină una
dintre republicile fondatoare ale Uniunii Sovietice, după un război sângeros cu Armata Roșie. În anii
1930, Stalin a inițiat un capitol macabru atât în istoria Rusiei, dar mai ales a Ucrainei, care încă arde în
memoria urmașilor din vestul agricol rural catolic al Ucrainei. În 1932 și 1933, milioane de oameni din
Ucraina, majoritatea țărani, au murit într-o foamete indusă politic, Holodomor, din cauza ”lichidării de
către Stalin a clasei Kulak”, fermierii mai mult sau mai puțin independenți, pentru a introduce
colectivizarea forțată a agriculturii. Între 6 și 8 milioane de oameni au murit de foame în Uniunea
Sovietică în această perioadă, dintre care cel puțin 4-5 milioane erau ucraineni. În mod ironic, Nikita
Hrușciov, cel care în anii 1950 a inițiat destalinizarea, a fost șeful Partidului Comunist Ucrainean în
1935, supervizând Holodomor-ul lui Stalin.
După moartea lui Stalin, acum în calitate de șef al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Hrușciov
a decis să transfere administrativ Crimeea către Ucraina în cadrul URSS, în 1954, deși populația
Crimeei era în majoritate covârșitoare de etnie rusă.
În vestul în mare parte agricol al Ucrainei, faimosul ”grânar al Europei”, populația este istoric romano-
catolică, cu secole în urmă. Părțile estice ale Ucrainei – Donbass, Donețk, Crimeea – au o religie
ortodoxă orientală din punct de vedere istoric și sunt vorbitoare de limbă rusă. Estul este, de asemenea,
centrul celei mai mari părți a industriei ucrainene, de la producția militară la oțel, la cărbune, petrol și
gaze.
Lovitura de stat de pe Maidan din 2014
În 2013 a existat o dezbatere intensă în interiorul cabinetului. Problema era viitorul economic al
Ucrainei aflate în dificultate – fie la est, cu Rusia, în noua Piață Comună Eurasiatică, împreună cu
Belarus și Kazahstan, fie la vest, cu o asociere ”specială” (nici măcar un adevărat membru cu drepturi
depline) cu Uniunea Europeană.
După o perioadă de ezitare și o ultimă ofertă economică din partea Rusiei, Janukovici le-a spus
miniștrilor UE, în noiembrie 2013, că Ucraina va amâna discuțiile pentru asocierea la UE și se va
alătura Uniunii Economice Eurasiatice a Rusiei – o propunere mult mai atractivă pentru Ucraina.
În acel moment, la câteva minute de la anunțul lui Janukovici, a fost inițiată ”a doua revoluție colorată”
a Ucrainei. Protestele au început în noaptea de 21 noiembrie 2013. Prin intermediul Twitter, Iațeniuk a
lansat un apel la proteste (pe care le-a numit Euromaidan) în Piața Maidan, în fața principalelor clădiri
guvernamentale.
Ceea ce a urmat apoi în Ucraina este până în prezent aproape complet necunoscut în Occident.
Motivul? Un blackout mediatic total, condus de CNN, BBC, New York Times și Washington Post. A
fost o cenzură de facto a presei NATO în timp de război, care își are originea la Washington, la cele
mai înalte niveluri.
Acel regim de lovitură de stat de la Kiev a procedat după 22 februarie 2014 la un război de exterminare
și curățare etnică a rusofonilor din estul Ucrainei, condus în mare măsură de o armată privată de
neonaziști din Pravy Sektor (Sectorul de Dreapta). Aceiași care au condus securitatea în Piața Maidan
și au lansat un regim de teroare împotriva ucrainenilor vorbitori de limbă rusă. Batalioanele au fost
formate din mercenari neonaziști. Ei au primit statutul oficial de stat ca soldați ai ”Gărzii Naționale
Ucrainene”, Batalionul Azov, finanțat de șeful mafiei ucrainene, oligarhul miliardar Ihor Kolomoisky,
susținătorul financiar al lui Zelenskyy în drumul spre președinție.
Astăzi
Până la sfârșitul anului 2021, a avut loc o uriașă consolidare militară în estul Ucrainei. Scopul era să
zdrobească, să ucidă și să distrugă regiunea Donbass, precum și pe cetățenii acesteia. A existat un
calcul al CIA conform căruia Putin va fi forțat să intre în Ucraina pentru ca acest conflict să nu intre în
Rusia însăși.
Armata rusă a fost supusă unor exerciții la granițele sale cu Ucraina în ultimul trimestru al anului 2021.
Rusia a mutat echipamente și trupe pe frontul său vestic. Putin primea rapoarte de la serviciile sale de
informații cu privire la un atac iminent al ucrainenilor spre regiunea Donbass.
La sfârșitul lunii noiembrie, Putin a trimis o solicitare către Washington cerând garanții din partea
Statelor Unite. Acestea erau trei: Ucraina să fie un stat neutru. Nicio rachetă nucleară să nu fie
amplasată în Ucraina. Ucraina nu va fi membră a NATO. Au trecut săptămâni, dar Washingtonul nu a
răspuns. Intenția lor era să-l forțeze pe Putin să intre în Donbass în sprijinul populației vorbitoare de
limbă rusă.
Începând cu 17 februarie, armata ucraineană a început să bombardeze Donbassul, practic non-stop.
Câteva zile mai târziu, Putin a primit informații potrivit cărora Ucraina a pregătit o bombă ”nucleară
murdară” și erau pregătiți să o folosească. Punctul de cotitură a fost atunci când a venit confirmarea că
Washingtonul se pregătea să instaleze rachete nucleare (ar fi durat 5 minute de la lansare până la țintă
– adică timp insuficient pentru ca armata rusă să detecteze, să confirme și să lanseze contramăsuri)
pentru a fi pregătite să lovească Moscova fie din Polonia, fie din vestul Ucrainei. Pe 19 februarie, la
Consiliul de Securitate de la Munchen (același loc în care Putin a șocat lumea în 2007), președintele
ucrainean Zelenskyy a amenințat cu desfășurarea de arme nucleare pe teritoriul ucrainean. El s-a referit
la o revocare unilaterală a Memorandumului de la Budapesta din 1994, deși Ucraina nu a fost
semnatară a acordului.
Două zile mai târziu, în seara zilei de 21 februarie, Putin a ținut discursul de recunoaștere a
independenței suverane a Republicilor Populare Donețk și Lugansk și de începere a campaniei militare
în Ucraina. El a făcut referire în mod explicit la angajamentul lui Zelenskyy privind armele nucleare de
la München: ”Aceasta nu este o bravadă lipsită de substanță”, a subliniat Putin în discursul său. A doua
zi dimineață, Rusia și-a început operațiunile speciale, intrând în estul Ucrainei și eliminând
amenințarea la adresa Rusiei.
Conducte de gaz din Rusia în China
Adevărul este că Imperiul pregătește un război împotriva Rusiei cel puțin de la mijlocul anilor ’90, iar
pregătirile s-au accelerat în mod dramatic în ultimii opt ani. În timp ce politicienii occidentali au
petrecut ultimii 30 de ani încercând încet să încercuiască Rusia, Kremlinul a reușit să reformeze cu
succes forțele armate sovietice/ruse (aflate într-o formă teribilă în anii ’90), transformându-le într-o
armată capabilă să se confrunte cu NATO.
PS: Ministrul rus al Apărării, Shoigu, tocmai a raportat că, în noiembrie, USAF a folosit 10
bombardiere strategice care veneau atât dinspre est, cât și dinspre vest pentru a repeta lovituri nucleare
asupra Rusiei. Ele au schimbat cursul la doar 20 km de granița rusă. Este un joc numit ”nuclear
chicken”.
Acțiunile Occidentului
În al doilea rând este colonizarea acum totală a Europei de Vest în cadrul Imperiului. În timp ce NATO
s-a mutat în Est, SUA au preluat, de asemenea, un control mult mai profund al Europei de Vest, acum
administrată în folosul Imperiului. Rușii sunt cei mai consternați de re-colonizarea Europei de Vest.
”Pierderea” Europei Occidentale este mult mai îngrijorătoare pentru ruși decât faptul că fostele colonii
sovietice din Europa de Est se află acum sub administrația colonială a SUA. De ce? Priviți acest lucru
din punctul de vedere al rușilor.
Rușii văd cu toții că puterea SUA este în declin și că dolarul își va pierde, mai devreme sau mai târziu,
treptat sau brusc, rolul de principală monedă de rezervă și de schimb de pe planetă (procesul a început
deja). Pur și simplu dacă SUA nu găsește o modalitate de a schimba dramatic actuala dinamică
internațională, imperiul anglo-sionist se va prăbuși. Rușii cred că ceea ce fac americanii este, în cel mai
bun caz, să se folosească de tensiunile cu Rusia pentru a reînvia un Război Rece adormit. Și, în cel mai
rău caz, să înceapă de fapt un adevărat război armat în Europa. Așadar, un Imperiu în declin, cu o
nevoie vitală de o criză majoră, o Europă de Vest fără caracter, incapabilă să se ridice pentru propriul
interes, o Europă de Est servilă, care nu face decât să ceară să se transforme într-un câmp de luptă
masiv între Est și Vest și o retorică mesianică, rusofobă, ca fundal pentru o creștere a desfășurărilor
militare la granița cu Rusia. Este cineva cu adevărat surprins de faptul că rușii iau toate acestea foarte
în serios?
Reacția Rusiei
Să examinăm acum reacția rusă la poziția Imperiului.
În primul rând, rușii vor să se asigure că americanii nu cad în iluzia că un război la scară largă în
Europa ar fi precum cel de-al Doilea Război Mondial, în care trupele americane au suferit doar câteva
atacuri minuscule, aproape simbolice, din partea inamicului. Întrucât un război la scară largă în Europa
ar amenința însăși existența statului și a națiunii lor, rușii iau acum măsuri pentru a se asigura că, dacă
s-ar întâmpla, SUA ar plăti un preț imens. Rușii presupun acum, în mod evident, că o amenințare
convențională din partea Occidentului s-ar putea materializa în viitorul apropiat. Prin urmare, ei iau
măsurile necesare pentru a contracara amenințarea convențională.
Deoarece SUA par a fi hotărâte să desfășoare un sistem de rachete antibalistice nu numai în Europa, ci
și în Orientul Îndepărtat, rușii iau măsuri cu scopul de a învinge și a ocoli respectivele rachete.
Efortul Rusiei este unul vast și complex și acoperă aproape toate aspectele planificării forțelor rusești.
Există exemple care ar ilustra cel mai bine determinarea Rusiei de a nu permite ca un 22 iunie 1941 să
se repete:
Punerea în stare de alertă a Armatei 1 de tancuri a Gărzii
Desfășurarea sistemului de rachete operațional-tactice Iskander-M
Desfășurarea sistemului de rachete balistice intercontinentale Sarmat
Desfășurarea torpilei strategice Status-6
În mod clar, Rusia nu a crezut că există o amenințare militară convențională din partea Occidentului și,
prin urmare, nici măcar nu s-a deranjat să desfășoare vreun fel de forță militară semnificativă pentru a
se apăra de o astfel de amenințare inexistentă. Strategia s-a schimbat acum în mod dramatic.
Rusia a anunțat în mod oficial că prima armată de tancuri a Gărzii e pregătită de luptă. Va fi o forță
foarte mare, exact tipul de forță necesară pentru a zdrobi forțele inamice atacatoare.
Noul sistem de rachete operativ-tactice Iskander-M este o armă formidabilă după orice standard. Este
extrem de precisă, are capacități anti-ABM avansate, zboară la viteze hipersonice și este practic
nedetectabilă la sol. Aceasta va fi racheta însărcinată să distrugă toate unitățile și echipamentele pe
care SUA și NATO le-au desfășurat în Europa de Est și, dacă este necesar, să deschidă calea pentru
tancuri.
Desfășurarea rachetei Sarmat ICBM
Nici diviziile de tancuri și nici racheta Iskander-M nu vor amenința în vreun fel SUA. Prin urmare,
Rusia avea nevoie de un fel de armă care să bage cu adevărat frica în Pentagon și la Casa Albă, așa
cum a făcut-o în timpul Războiului Rece faimosul RS-36 Voevoda (cunoscut și ca SS-18 ”Satan” în
clasificarea americană). SS-18, cel mai puternic ICBM dezvoltat vreodată, era suficient de înfricoșător.
RS-28 ”Sarmat” (SS-X-30 în clasificarea NATO) aduce teroarea la un nivel cu totul nou.
Sarmat este de-a dreptul uimitor. Acesta va putea transporta 10-15 focoase MIRVed care vor fi livrate
pe o traiectorie așa-numită ”deprimată” (suborbitală) și vor rămâne manevrabile la viteze hipersonice.
Racheta nu va trebui să folosească traiectoria tipică deasupra Polului Nord, ci va fi capabilă să atingă
orice țintă, oriunde pe planetă, de pe orice traiectorie. Toate aceste elemente combinate vor face ca
Sarmat în sine și focoasele sale să fie imposibil de interceptat.
Sarmat va fi, de asemenea, capabil să lanseze focoase hipersonice convenționale capabile de o
”lovitură cinetică” care ar putea fi folosită pentru a lovi o țintă inamică fortificată într-un conflict
nenuclear. Acest lucru va fi posibil datorită preciziei uimitoare a focoaselor Sarmat.
Silozurile Sarmat vor fi protejate de ”măsuri de protecție activă” unice, care vor include 100 de tunuri
capabile să tragă un ”nor metalic” de patruzeci de mii de ”gloanțe” de 30 mm la o altitudine de până la
6 km. Rușii intenționează, de asemenea, să protejeze Sarmat cu noile lor sisteme de apărare aeriană S-
500. În cele din urmă, timpul de pregătire la lansare a Sarmat va fi sub 60 de secunde datorită unui
sistem de lansare extrem de automatizat. Toate acestea înseamnă că racheta Sarmat va fi invulnerabilă
în siloz, în timpul zborului și la reintrarea în zonele joase ale atmosferei.
Este interesant de remarcat că, în timp ce SUA au făcut mult zgomot în jurul sistemului său planificat
Prompt Global Strike, rușii au început deja să implementeze propria versiune a acestui concept.
Implementarea torpilei strategice Status-6
Vorbim despre un „vehicul subacvatic autonom” care dispune de capacități avansate de navigație. El
poate fi, de asemenea, controlat și dirijat de la distanță, de la un modul de comandă specializat. Acest
vehicul se poate scufunda până la 1.000 de metri adâncime, cu o viteză de până la 185 km/h și are o
rază de acțiune de până la 10.000 km. El este livrat de submarine special configurate.
Sistemul Status-6 poate fi folosit pentru a ținti grupuri de luptă de portavioane, baze ale marinei
americane (în special baze SSBN) și, în cea mai înfricoșătoare configurație a sa, poate fi folosit pentru
a lansa bombe cu cobalt cu radioactivitate ridicată, capabile să distrugă întinderi uriașe de teren.
Sistemul de lansare Status-6 este capabil să lanseze un focos de 100 de megatone, ceea ce l-ar face de
două ori mai puternic decât cel mai puternic dispozitiv nuclear detonat vreodată, bomba țarului sovietic
(57 de megatone). Cea de la Hiroshima a fost de numai 15 kilotone.
Rețineți că majoritatea orașelor și centrelor industriale din SUA se află de-a lungul coastei, ceea ce le
face extrem de vulnerabile la atacurile cu torpile (fie că este vorba de ”bomba tsunami” propusă de
Saharov sau de sistemul Status-6). Și, la fel ca în cazul lui Iskander-M sau al ICBM-ului Sarmat,
adâncimea și viteza torpilei Status-6 ar face-o practic invulnerabilă la interceptare.
Să luăm exemplul rachetei de croazieră Kalibr, văzută recent în războiul din Siria. Știați că aceasta
poate fi lansată dintr-un container comercial obișnuit, cum sunt cele pe care le veți găsi pe camioane,
trenuri sau nave? Kalibr are o rază de acțiune cuprinsă între 50 km și 4000 km și poate transporta un
focos nuclear. Cât de greu ar fi pentru Rusia să desfășoare aceste rachete de croazieră chiar în largul
coastelor SUA în nave container obișnuite? Sau doar să păstreze câteva containere în Cuba sau
Venezuela? Acesta este un sistem atât de nedetectabil încât rușii l-ar putea desfășura în largul coastelor
Australiei pentru a lovi stația NSA din Alice Springs, dacă ar vrea. Și nimeni nu l-ar vedea venind.
Ideea că SUA ar putea declanșa un război împotriva Rusiei (sau a Chinei, de altfel) și nu ar suferi
consecințele pe teritoriul continental al SUA este absolut ridicolă. Așa că, uneori, lucrurile trebuie
spuse direct și fără echivoc – politicienii occidentali ar face bine să nu creadă în propriul orgoliu
imperial. Până în prezent, tot ceea ce au reușit amenințările lor a fost ca rușii să răspundă cu
numeroase, dar inutile, proteste verbale și cu un program la scară largă de pregătire a Rusiei pentru cel
de-al treilea război mondial.
În primul rând, Rusia a confirmat că racheta balistică intercontinentală Sarmat va înlocui vechiul, dar
deja formidabilul SS-18 ”Satan”. Apoi s-a orientat către noi sisteme de arme:
O rachetă de croazieră cu propulsie nucleară cu rază de acțiune practic nelimitată.
Un submersibil fără echipaj uman cu propulsie nucleară, cu rază de acțiune intercontinentală, viteză
foarte mare, propulsie silențioasă și capabil să se deplaseze la mari adâncimi.
O rachetă hipersonică Mach 10 cu o rază de acțiune de 2.000 de kilometri (denumită: Kinzhal)
O nouă rachetă strategică capabilă să atingă viteze de Mach 20 (denumită: Avangard)
Toate aceste sisteme pot fi înarmate cu focoase convenționale sau nucleare. Gândiți-vă doar la
implicații! Nu numai că întregul efort ABM al SUA este acum nul și inutil, dar de pe viitor grupurile
de luptă ale portavioanelor americane vor putea fi folosite doar împotriva unor națiuni mici și lipsite de
apărare.
Este oficial și s-a terminat
În timp ce întreaga mass-media occidentală tremură (deh, incompetența) în cizme de la discursul lui
Vladimir Putin, de departe cea mai șocantă (deși inevitabilă) revelație a fost desfășurarea unei noi arme
cu rachete hipersonice Kinzhal. Racheta este, în lipsa unui cuvânt mai bun, uluitoare – o rachetă M10+
extrem de manevrabilă, cu o rază de acțiune de 2.000 de kilometri. Războiul naval așa cum îl știam s-a
terminat. Fără o subliniere prea dramatică – am intrat oficial într-o nouă eră. Niciun, repet, NICIUN
sistem de apărare aeriană modern sau de perspectivă desfășurat astăzi de vreo flotă NATO nu poate
intercepta măcar o singură rachetă cu astfel de caracteristici. O salvă de 5-6 astfel de rachete reprezintă
o distrugere garantată a oricărui Grup de luptă de portavioane (CBG).
Modul de utilizare a unei astfel de arme, mai ales că știm acum că este desfășurată (deocamdată) în
Districtul Militar Sudic, este foarte simplu – cel mai probabil locul de lansare a rachetelor de către
MiG-31 va fi în apele internaționale ale Mării Negre, închizând astfel întreaga Mediterană de Est
pentru orice navă de suprafață sau grup de nave. De asemenea, se creează o zonă de interdicție masivă
în Pacific, unde MiG-31 de la Yelizovo vor putea patrula pe distanțe mari deasupra oceanului. Este,
totuși, remarcabil faptul că actuala platformă pentru Kinzhal este MiG-31 – probabil cel mai bun
interceptor din istorie. În mod evident, capacitatea MiG-31 de a atinge viteze supersonice foarte mari
(peste M3) este un factor cheie pentru lansare. Dar, indiferent care sunt procedurile de lansare a acestei
arme terifiante, concluziile sunt simple:
Kinzhal mută portavioanele în nișa proiecției pure de putere împotriva unor adversari slabi și lipsiți de
apărare.
Racheta face ca CBG-urile clasice ca forță de atac principală să fie complet depășite și inutile; de
asemenea, face ca orice navă de luptă de suprafață să fie lipsită de apărare.
Cei care dețin o astfel de armă dețin pur și simplu spații vaste de mare limitate de razele de acțiune ale
Kinzhal și ale portavioanelor sale.
Nu vreau să par dramatic. Știam că au existat și există întotdeauna surprize în ceea ce privește armele
sovietice/rusești, dar dezvăluirile de pe cel mai înalt podium din Rusia despre Kinzhal au fost șocante.
Echilibrul de putere tocmai s-a schimbat dramatic, iar odată cu el războiul naval așa cum îl știam noi
nu mai există.
S-a terminat!
Nu există nimic în arsenalul american, nici acum și nici în viitorul apropiat, care să poată intercepta
ținte Mach 9-10+, cu atât mai puțin M20-27. Aceasta este problema. Este într-adevăr set, meci și joc
terminat pentru Imperiu: nu mai există vreo opțiune militară împotriva Rusiei. Deci, ce vor acești
oameni? Ei vor să provoace Moscova prin toate mijloacele disponibile pentru a exercita ”agresiunea
rusă”, având ca rezultat un atac asupra Ucrainei, dar cu zero victime pentru NATO și Pentagon. Apoi,
Imperiul Haosului va da vina pe Rusia; va declanșa un tsunami de noi sancțiuni, în special financiare;
și va încerca să închidă toate legăturile economice dintre Rusia și NATO.
Toți exponenții conducerii rusești, începând cu președintele Putin, au spus deja clar, de nenumărate ori,
ce se va întâmpla dacă Ukro-democrații încep un blitzkrieg asupra Donbassului: Ucraina va fi zdrobită
fără milă – și asta nu se aplică doar bandei etno-fasciste de la Kiev. Ucraina va înceta să mai existe ca
stat.
Totul se rezumă la Minsk
Rămâne de văzut cum se va întâmpla în practică această ”de-conflictualizare”, în condițiile în care
ministrul Apărării, Shoigu, a dezvăluit că bombardierele americane cu capacitate nucleară au exersat în
Europa de Est ”capacitatea de a folosi arme nucleare împotriva Rusiei”. Shoigu a discutat acest lucru
în detaliu cu ministrul chinez al apărării Wei Fenghe: la urma urmei, americanii vor face cu siguranță
aceeași cascadorie împotriva Chinei. Cauza principală a întregii drame este evidentă: Kievul refuză pur
și simplu să respecte acordul de la Minsk din februarie 2015. Pe scurt, acordul prevedea că Kievul ar
trebui să acorde autonomie Donbassului prin intermediul unui amendament constituțional, denumit
”statut special”; să emită o amnistie generală; și să înceapă un dialog cu republicile populare din
Donețk și Lugansk.
De-a lungul anilor, Kievul a îndeplinit exact zero angajamente – în timp ce proverbiala mașină
mediatică a NATO a bătut neîncetat opinia globală cu știri false, susținând că Rusia încalcă Minskul.
Rusia nici măcar nu este menționată în acord. De fapt, Moscova a respectat întotdeauna acordul de la
Minsk – ceea ce se traduce prin considerarea Donbassului ca parte integrantă și autonomă a Ucrainei.
Moscova nu are niciun interes în promovarea schimbării regimului de la Kiev. În ceea ce privește
acordurile de la Minsk, mesajul lui Putin către Zelinski a fost tranșant: ”Președintele Ucrainei a
declarat că nu-i place niciuna dintre clauzele acordurilor de la Minsk. Îi place sau nu – ai răbdare,
frumoasa mea. Ele trebuie să fie îndeplinite”.
Privind toate aceste mișcări împotriva Rusiei de la preluarea mandatului, plus că știa foarte bine că
scopul Imperiului Rockefeller era ”de-construirea Rusiei”, și ruperea ei în trei părți, Putin a spus:
”Destul e destul!” Era timpul să riposteze. Începând cu anul 2000, Putin a așteptat momentul, făcând
Rusia puternică, scăpând de dușmanii interni și externi, dezvoltându-și forța militară și financiară și
producând astfel de arme avansate pentru care Occidentul nu are nicio apărare. E prima dată într-un
secol când o superputere militară, Rusia, sătulă de intimidarea SUA/NATO, dictează acum termenii
unui nou aranjament
Venind direct de la președintele Putin, a sunat ca un fulger din cer:
”Avem nevoie de garanții obligatorii din punct de vedere juridic pe termen lung, chiar dacă știm că nu
putem avea încredere în ele, deoarece SUA se retrag frecvent din tratatele care devin neinteresante.
Dar ar fi totuși ceva, nu doar asigurări verbale”. Și iată cum relațiile dintre Rusia și SUA ajung la
confruntarea definitivă – după o serie interminabilă de alerte roșii politicoase venite de la Moscova.
Putin a trebuit să precizeze încă o dată că Rusia caută o ”securitate indivizibilă și echitabilă” – un
principiu stabilit încă de la Helsinki, în 1975 – chiar dacă nu mai vede în SUA un ”partener” de
încredere, acea politețe diplomatică atât de înjosită de Imperiu de la sfârșitul URSS. Așa că, în cele din
urmă, totul se reduce la faptul că europenii se confruntă cu ”perspectiva de a transforma continentul
într-un câmp de confruntare militară”. Aceasta va fi consecința inevitabilă a unei ”decizii” NATO
decisă de fapt la Washington.
Orice posibile și viitoare ”contraamenințări” vor fi coordonate între Rusia și China.
Cei mai mulți oameni cunosc până acum conținutul proiectelor de acorduri rusești privind garanțiile de
securitate prezentate americanilor. Printre prevederile cheie se numără: nicio extindere ulterioară a
NATO; nicio admitere a Ucrainei; nicio manevră NATO în Ucraina, Europa de Est, Transcaucazia și
Asia Centrală; Rusia și NATO sunt de acord să nu desfășoare rachete cu rază intermediară și scurtă de
acțiune în zone de unde își pot lovi reciproc teritoriul; înființarea de linii telefonice directe; și Consiliul
NATO-Rusia implicat activ în rezolvarea disputelor.
Ministerul rus de Externe a reiterat pe larg că americanii au primit ”explicații detaliate privind logica
abordării rusești”, astfel că mingea este în terenul Washingtonului.
De fapt, indiferent dacă funcționarilor americani și NATO le place sau nu, ceea ce se întâmplă cu
adevărat în domeniul realpolitk este că Rusia dictează noi termeni dintr-o poziție de putere. Pe scurt:
puteți afla noul joc din oraș într-o manieră pașnică, inclusiv prin dialog civilizat, sau veți învăța pe
calea cea grea, prin intermediul unui dialog cu vedetele rachetelor rusești – Iskandr, Kalibr, Khinzal,
Zircon și multe altele în curs de pregătire. Pentagonul nu are nimic apropiat de niciuna dintre acestea.
Armele amintite schimbă regulile jocului.
Rețineți că armata SUA a fost în declin tehnologic în ultimele două decenii. În plus, structurile de cost
ale noilor sisteme sunt de așa natură încât concurenții săi de la egal la egal – Rusia și China –
construiesc echipamente mai bune la COSTURI mult mai mici. Și, acestea funcționează, spre
deosebire de multe sisteme noi din Pentagon și din armatele occidentale. În cele din urmă, aventurile
din Irak și Afganistan au rupt spatele armatei americane. Aceasta nu mai e ce-a fost odată.
Președintele Putin a declarat că ultimatumul rusesc nu a fost un ultimatum, la fel ca și alți câțiva
oficiali ruși. Putin a spus:
”Vedem deja că unii dintre răuvoitorii noștri, sincer vorbind, le interpretează ca pe un ultimatum din
partea Rusiei. Bineînțeles că nu este așa. Vă reamintesc încă o dată tot ceea ce au făcut partenerii
noștri, așa le vom spune. Iugoslavia a fost bombardată sub ce pretext? Cu sancțiunea Consiliului de
Securitate sau ce? Unde este Iugoslavia și unde sunt SUA? Au distrus țara. Da, există un conflict
intern, există propriile lor probleme, dar cine a dat dreptul de a lovi capitala europeană? Nimeni. Pur și
simplu au decis asta, iar sateliții au alergat în spatele lor și au dat din cap. Asta e tot dreptul
internațional.
Și sub ce pretext ați intrat în Irak? Dezvoltarea de arme de distrugere în masă în Irak. Am intrat, am
distrus țara, am creat un focar de terorism internațional, iar apoi s-a dovedit că ne-am înșelat, iar ei au
spus: ”Serviciile de informații ne-au dezamăgit.” Uau! Țara a fost distrusă! Serviciile de informații au
dat greș – și întreaga explicație. Se pare că nu existau arme de distrugere în masă acolo, nimeni nu le
pregătea. Totul a fost distrus așa cum trebuia.
Cum ați mers în Siria? Cu aprobarea Consiliului de Securitate? Nu. Ei fac ce vor. Dar ceea ce fac acum
pe teritoriul Ucrainei, sau ceea ce încearcă să facă și plănuiesc să facă, nu este la mii de kilometri de
granița noastră națională – este la ușa casei noastre. Ei trebuie să înțeleagă că pur și simplu nu avem
unde să ne retragem mai departe. Specialiștii stau aici; sunt în contact permanent cu ei. Nu există încă
arme hipersonice în Statele Unite, dar știm când vor apărea, nu poate fi ascuns. Totul este înregistrat:
testele sunt reușite – nereușite. În mod clar, înțelegem cu aproximație când va fi. Ei vor furniza
Ucrainei arme hipersonice, iar apoi, sub acoperirea sa – asta nu înseamnă că le vor folosi mâine, pentru
că noi avem deja Zircon, dar ei nu-l au încă – vor înarma și vor împinge extremiștii dintr-un stat vecin
să se ducă inclusiv în anumite regiuni ale Federației Ruse, să zicem Crimeea, în circumstanțe
favorabile, după cum cred ei, pentru ei.
Ei cred că noi nu vedem aceste amenințări? Sau cred ei că vom privi neputincioși la amenințările la
adresa Rusiei? Aceasta este întreaga problemă, pur și simplu nu avem de unde să mergem mai
departe”.
Iată, așadar, linia roșie a lui Putin.
În termeni simpli, înseamnă următorul lucru: oh, nu, nu este deloc un ultimatum. Dar vă reamintim că
ați atacat alte țări și tot ceea ce spunem este că, dacă continuați sau nu țineți cont de avertismentele
noastre, atunci vom fi liberi să facem tot ceea ce considerăm necesar. Dar nu, bineînțeles că nu este
deloc un ultimatum.
În primul rând, Putin este atât foarte previzibil și, în același timp, foarte imprevizibil. Ceea ce este
previzibil la Putin este că el folosește forța doar atunci când nu mai există altă opțiune. Ceea ce este
foarte imprevizibil la Putin este modul și locul în care ar fi dispus să folosească forța. Rusia are un
avantaj uriaș față de SUA+NATO în ceea ce privește războiul electronic (de la nivelul tactic la cel
strategic) și îl poate folosi cu ușurință cu un efect devastator, în timp ce NATO nu are cu ce să
riposteze similar. Apropo, se aplică și în Orientul Mijlociu, unde, aparent, Rusia are mijloacele de a
perturba/schimba semnalele GPS în întreaga regiune.
Puterea ultimatumului rusesc constă tocmai în faptul că rușii au promis să facă ”ceva” militar și/sau
tehnico-militar, dar nu au precizat ce ar putea fi acel ”ceva”. În realitate, nu avem de-a face cu un
singur ”ceva”, ci cu o succesiune de pași graduali care vor exercita o presiune din ce în ce mai mare
asupra SUA și NATO/UE . Rețineți că, deși SUA pot face contrapropuneri, nu sunt în măsură să vină
cu amenințări credibile, de unde și asimetria fundamentală dintre cele două părți.
De acum încolo, jocul este simplu: Rusia va ridica treptat ”cadranul durerii” și va vedea cum va face
față Imperiul. China va face exact același lucru, întrucât acțiunile rusești și chinezești sunt în mod
evident atent coordonate. Moment în care Rusia și China ar fi câștigat.
Cât de repede va ridica Rusia cadranul durerii? Putin tocmai a repetat că nicio tactică de amânare a
SUA nu va fi acceptabilă pentru Rusia. Un mesaj nu prea diplomatic a fost trimis Occidentului. ”Dacă
nu vreți să vorbiți cu Lavrov, atunci va trebui să tratați cu Shoigu” – cea mai bună replică din ultimii
ani.
Putin a declarat astăzi că s-a ”săturat” de Occident: ”Și când dreptul internațional și Carta ONU
interferează cu ei, declară toate acestea învechite și inutile. Iar când ceva corespunde intereselor lor, ei
se referă imediat la normele dreptului internațional, la Carta ONU și la regulile umanitare
internaționale. M-am săturat de astfel de manipulări”.
Acum, o sursă de informații de foarte înalt nivel din Deep State, pensionată, trece la fapte, subliniind
cum ”negocierile secrete dintre Rusia și SUA se concentrează în jurul rachetelor care merg în Europa
de Est, în timp ce SUA se află într-o frenezie pentru finalizarea dezvoltării rachetelor hipersonice”.
Ideea principală este că, dacă SUA plasează astfel de rachete hipersonice în România și Polonia, așa
cum a fost planificat, timpul în care ar ajunge la Moscova ar fi de 5 minute. Este și mai rău pentru
Rusia dacă sunt plasate în țările baltice. Sursa notează: ”Planul SUA constă în a neutraliza sistemele de
rachete defensive mai avansate care sigilează spațiul aerian al Rusiei. Este motivul pentru care SUA s-
au oferit să permită Rusiei să inspecteze aceste amplasamente de rachete în viitor, pentru a dovedi că
nu există rachete nucleare hipersonice. Totuși, nu vorbim despre o soluție, deoarece lansatoarele de
rachete Raytheon pot gestiona atât rachete ofensive, cât și defensive, astfel încât este posibil să se
strecoare noaptea rachetele ofensive. Astfel, totul necesită o observare continuă”.
Concluzia este tranșantă: „Iată adevărata problemă din spatele crizei actuale. Singura soluție este să nu
fie permise amplasamente de rachete în Europa de Est.” Se întâmplă ca aceasta să fie o parte esențială
a cererilor Rusiei pentru garanții de securitate. Occidentul descoperă încet-încet că nu are niciun punct
de presiune față de Rusia (economia sa fiind relativ rezistentă la sancțiuni), iar armata sa nu se poate
compara cu cea a Rusiei.” În paralel, ”amenințarea la adresa dominației SUA este să vedem cum
China, Rusia și inima insulei mondiale eurasiatice a lui Mackinder oferă oportunități comerciale și de
investiții mai bune decât cele oferite de Statele Unite, cu cererea tot mai disperată de sacrificii din
partea NATO și a altor aliați”.
Imperiul Rockefeller și Washingtonul sunt la capătul controlului geopolitic american asupra Eurasiei.
Germania și Japonia ocupate impunând supunerea strategică a Eurasiei de la vest până la est; NATO în
continuă expansiune; Imperiul bazelor tot mai demultiplicat – toate liniamentele prânzului gratuit de
peste 75 de ani se prăbușesc.
Cu mult timp în urmă, în august 2020, ”obiectivul politicii ruse și chineze era de a recruta Germania
într-o triplă alianță care să blocheze masa terestră eurasiatică a la Mackinder în cea mai mare alianță
geopolitică din istorie, schimbând puterea mondială în favoarea acestor trei mari puteri împotriva
puterii maritime anglo-saxone”.
Noul ritm este setat pe acordurile Noilor Drumuri ale Mătăsii, sau BRI; puterea hipersonică de
neegalat a Rusiei – și acum cererile nenegociabile de garanții de securitate; apariția RCEP – cel mai
mare acord de liber schimb de pe planetă care unește Asia de Est; Imperiul aproape expulzat din Asia
Centrală după umilința afgană; și, mai devreme sau mai târziu, expulzarea sa din primul lanț de insule
din Pacificul de Vest, cu tot cu rolul principal al rachetelor chinezești DF-21D ”ucigașe de
portavioane”. Așadar, regulile s-au schimbat drastic. Hegemonul este gol. Noua înțelegere începe cu
răsturnarea completă a configurației de după Războiul Rece în Europa de Est. Mediterana de Est va fi
următoarea. Ursul s-a întors, dragă. Auziți-l cum răcnește.
Pentru a-și realiza dominația în întregul spectru, Washingtonul avea nevoie nu numai de resursele
revoluțiilor sale de culoare din întreaga Eurasie cu scopul de a încercui Rusia. Pentagonul avea nevoie,
de asemenea, să strângă frânghia în jurul colosului emergent al Asiei, China. Acolo, era necesară o
abordare diferită, având în vedere dependența financiară extremă a SUA de China, precum și legăturile
economice și investițiile sale în această țară.
Aici articolul original https://behind-the-news.com/