ATÂȚIA BĂRBAȚI

În faţa ferestrei am găsit-o spre seară,

dincolo caisul înflorea hotărât,
purta o rochie de catifea albastră
închisă cu nasturi până la gât

M-am apropiat prin spate să nu mă simtă

m-a simţit, dar nu a tresărit,
i-am petrecut mâna pe subsiori
şi-am înfăşurat-o într-un cerc de granit

De pe mijloc mâinile au urcat peste sâni,

erau mari, rochia era croită să-i ţină
şi palmele mele-i ţineau şi vedeam
cum printre degete îmi curge lumină

Am sărutat-o pe ceafă simţindu-i zulufii,

cu buzele-i simţeam încârlionțați,
aş fi vrut să-i sărut şi umerii albi,
pe care-i sărutaseră atâţia bărbaţi

Îi simţeam spatele lipit de mine,

rochia a curs ca apa de pe casă,
prin cercul braţelor mele s-a întors,
eram ca rugul cu pielea arsă.

Noaptea nu mai ştiu cum a trecut,

vâlvătaie dintr-o altă eră,
dimineaţa, ea încă dormea,
i-am pus banii toţi pe noptieră.
DE ABUR PĂREA

Trecea uşoară la braţul lui ferm

de abur părea a fi trupul ei
ne întrebam pe ce-i stă rochia aşezată
oricum nu era ca celelalte femei.

Pulpele-i atât de transparente încât

prin carne-i vedeai oasele de eter,
de fapt nici nu cred că erau oase
erau sevele care se înălţau la cer.

Apoi celelalte părţi, care o alcătuiau,

pe umăr, de i s-ar fi aşezat un fluture
şi-ar fi bătut din aripi, sângele ei
ar fi început să se scuture

Despre sâni ce aş putea spune, Doamne,

sunt mari, sunt ireali, sunt uşori,
încât mi-e frică să-i ating, să îi mângâi
ca să nu-i troienească cireşii sub flori

Ar mai fi atâtea de spus, nu mai am

nici cuvinte, nici sentimente, nimic,
au fost cheltuite şi de aceea
înspre ea ochii nu-i mai ridic

CUTEAZĂ

Pentru tine am adus crinii aceştia,

să păşeşti din petală-n petală,
să nu te rănească pietrele
pe albul imens, cu sfiala

Păşeşte, la capătul lor bate inima mea,

potriveşte-ţi pasul, păşeşte,
întotdeauna sub tălpile tale
un flutur, un înger, un peşte

Păşeşte pe frunza de loză încet

să nu te ardă seva fierbinte
pe frunza de brustur, pe calomfir,
pe lăcrimioare, pe maci, pe cuvinte

Ajunsă o să-ţi pipăi tălpile mici

de sunt rănite, de sângerează
Şi gurii aplecată peste ele,-o să-i strigi
cutează, cutează

CEA DE PE GEAMURI

Ascult apa cum curge pe geamuri,

e o tainică muzică în care
curgi şi tu, ştiu că eşti acolo,
o să ajungi în muguri, în mare

Pun palma pe geam şi te simt,

pielea ta e moale şi catifelată,
îţi aud şi scâncetul când treci
pe sub palma mea încă o dată

Întotdeauna când plouă, eu stau

în faţa geamurilor şi te aştept,
aş vrea să cobori şi să intri în cameră,
să mi te lipeşti toată de piept

Dar n-o faci, te dăruieşti

numai palmelor, care stau desfăcute
în apa ferestrelor, ca să te simtă,
vine ploaia, vin clipele noastre plăcute

Adun apa în palme, nu știu

e limpede, e catifelată, e rece
ce sa fac? Cea din pumni o s-o beau
cealaltă, suspin după apa ce trece

ÎN CARNEA SA

Ea dezbrăcată era tare

înfășurată-n carnea sa,
în pârul său de sunătoare
și-n alte câte s-ar putea

În trupul său curgând ca firul

lângă un zid abia clădit,
unde suspină trandafirul
când cântă sturzul răguşit

Când o vedeai cum stă mirată,

mai minunându-se, mai nu,
cu chipul ei de altădată,
sigur te minunai şi tu

Tu sigur că aveai motive

când o vedeai curgând, curgând
din ceruri peste portative,
nu mai ştiai de nu-i doar gând

Sau e femeie-o poţi atinge

cu umbra degetelor mari
Şi dacă-o faci ea nu se stinge
ca asfinţitul în arţari
CĂRAREA CURĂŢATĂ

La crucea din ulm trăsnit,

astă noapte te-am găsit
cum plângeai fără sfârşit

Şi oricât am întrebat
de ce plângi, nu am aflat
şi tare m-am întristat

Priveşte-nfloreşte socul,
ardă dorurile focul,
că eu împlinesc sorocul

Nu fugi după cel care

nu păşeşte pe cărare
şi la clop nu are-o floare

Nu plânge cu ochii tăi,

sunt negri şi mititei
Şi-i jale multă în ei

Dacă vii, vino odată,

că-i cărarea curăţată
Şi mama te-aşteaptă-n poartă

NUMAI FLORI

Cu mâna dreaptă îndoită

din cot, aşa, cam în unghi drept,
ţii evantaiul, o ispită,
lipit cu dungile de piept

În jurul lui un aer proaspăt

va năvăli la tine-n sân
şi peste umeri şi pe ceafa
mai albă ca un lemn de crin

Şi vei simţi cum îţi coboară

pe şiră ca un şarpe blând,
aerul răcorit ca iarba,
când curge roua pe pământ

Dar n-o să ştii de a fost şarpe

sau mâna mea stârnind fiori,
sub mâna ta cu cotul moale
Şi evantaiul numai flori
AI ZBURAT

Femeie, vino înspre mine,

paşii ti-i simt uşori, uşori,
umbra de mult ţi-e aşteptată,
cu trupul sigur o să zbori

Sau poate ai zburat, aicea

e cât din zbor a mai rămas,
aripi imense-nchise-n umbra
pe care-o ţin în pumni de-un ceas

Să văd cum mâinile întinse

mai trag de pumnii mei în sus
şi văd o dâră de lumină
spre cerul unde tu te-ai dus
O SĂ LE SPUN

Din acest loc vom urmări

cum trec caleștile spre seară
cu surugii subţiri în frac
şi bici cu pleasnă de secară

Se aud viorile cântând

Și braciurile pe trei strune,
gordunele cu burţi de pluş
strigă husarii să se-adune

Fireturi şi mantăi de tul

şi teaca sabiei cotită,
mustaţa învârtită-n vârf
şi mai la vale răsucită

Domniţele numai corset,

cu zulufiori căzuţi pe umeri,
gableonţuri, lănţişoare lungi
de nu ai cum să le mai numeri

Şi sânii răsturnaţi, pe când

îţi scapi în decolteu ochişorii
şi ei pe piele lunecând
cum lunecă pe munţi schiorii

Şi spatele mai gol ca un

ou scos abia de pe cuibare,
pe care palmele târând
se-nfiorează fiecare

Şi când genunchiul rotunjor

ca şlefuit cu pâslă iute
atinge-abia genunchiul lui,
 Q SĂ LE SPLTM
ca un guzgan printre cucute

O fulgerare ca de fier
din vârful sabiei păgâne
când la duel eşti iar poftit
şi-ţi iese sângele din vine

Ori gâtul nemilos de lung,

de care spânzură mărgele
cu pietre albe ca de var,
iar eu o piatră printre ele
Dar câte n-ar mai fi de spus
Şi-o să le spun dar altădată,
daţi drumul muzicii la balul
ce n-a avut loc niciodată

CUM ÎI DAI

Când vii, iubito, la Ghelari,

ia cu tine, să nu uiţi, sânii tăi mari
să mă joc cu dânşii să-i disloc
să-i pun cu mâna tremurând la loc

Să-i țin fierbinţi în pumni cum aș ținea

doi papanaşi sau orice altceva,
mingi care saltă, becuri cu fosfor
iar eu să stau tiptil la umbra lor

Să privesc umbra scrisă pe tavan

a sânului rotund şi diafan,
lângă alt sân, de să înnebuneşti,
cât costă, dragă, merele domneşti
Nu-s de vânzare, nu e nici un bai,
dar totuşi spune-mi altfel cum îi dai?
LA GHELARI

Când vii, mândro, la Ghelari

adă şi sânii tăi mari
şi în prima noapte calmă
să-i răstorn, să-i joc în palmă

Să-i înşir ca pe mărgele

peste piepturile mele
şi când le-oi simţi arsura
să Ie storc cu buza mura

Ascunsă în sfârcul mic

of, dulceaţa lor: pic, pic,
adă glezna peste care
gura mea suie călare

Cum suie îngeru-n stampă

spre pulpa-ţi sticlă de lampă
voi pune foc ne-ntrerupt
să te văd pe dedesubt

Peste pântec, peste şale

să văd când voi scrie cale,
peste umeraşi, uşor
la sânii-ţi mari să cobor

Şi acolo să rămân
cu mâna la tine-n sân,
nu-mi mai spune unde eşti
sânii tăi dumnezeieşti
Sunt aici şi au mai fost,
le știu forma pe de rost
și-i-nvârt noaptea-i-nvăţ,
nu pun poftei mele hăţ

Și-nspre ziuă, amândoi

stând leneşi ca doi pisoi
ce adorm trudiţi şi grei
şi adorm şi eu cu ei

DESPRE VOI

Nu în camere de hotel am scris despre voi

tulburat de decor şi mătăsuri spumoase
cu vinuri aduse în frapierele reci
și turnate-n pahare sfioase

Nu halatele fine şi cearceafuri cu umbră

ce foşnesc peste sânii de piatră,
când voi staţi întinse ca sfoara
şi mijlocul, de nu-l împrejmui, te ceartă

Prin câmpii vă caut, la scama de umbră

a unui plopşor sau sub părul sălbatic,
pe ceafa în flăcări să-mi pârjolesc gura
Şi cu palmele, cum le-aş avânta prin jeratic

SĂ TE CAUT

În fiecare dimineaţă, când

mă calcă privighetorile pe umăr,
ştiu că noaptea care a trecut
n-am voie s-o număr

Eventual să scot flautul de argint,

cârtiţele să se arunce în pământ
şi la intrarea în tunelele săpate,
să cânt cum numai eu mai ştiu să cânt

În noaptea viitoare să văd cum

mi se ascund iar cârtiţele-n flaut
şi cu privighetorile pe umăr
să mă arunc în noapte să te caut

FIRUL DE IARBĂ
Din spuza unei amintiri aş vrea
să spun mai mult, dar astăzi nu se poate,
șmirghelul vremii-a ros atât de mult
că nu se cunosc urmele de coate

Şi de genunchi pe unde ne-am târât

şi tu erai ca frunza de înceată,
iar pe sub noi şi piatra se muia
să nu ne julim pielea subţiată

De respira un înger tu cădeai

şi eu cădeam de respira spre mine,
ne ridicam şi îngerul văzând
întorcea-ncet obrazul cu ruşine

Atâta ştiu de-atunci că rezemând

firul de iarbă, n-am căzut pe brâncă
dacă-am văzut că doar aşa se poate,
de el şi-acuma mă mai reazem încă

POȚI SĂ AJUNGI

Pe strada aceasta îngustă,

ca pe un lung coridor parfumat,
trec înspre gară, e noapte,
fluiera un tren îndepărtat

În faţa mea, o femeie frumoasă,

ca teii de pe strada pe care-am trecut,
are mâinile lungi şi degetele ca trestiile
pe care urmărindu-le poţi să ajungi
La un pian sau o harpă, stau
de-o parte şi ascult ne-ncetat,
trenul aleargă prin noapte,
eu pe stradă ca pe un coridor parfumat

SĂ MĂ ÎMPART

Eu nu ştiu între cine să mă-mpart

de-o parte stă un înger care plânge,
dincolo o femeie m-a chemat
să-i scormonesc cu-n crin de foc în sânge

Pe aripa lui frântă, nu ştiu cum,

să desenez un fluture subţire
şi spre femeie-aş vrea să desenez
şi să-i trimit, cu pasul stins, un mire

Aripa s-a vindecat acum,

îngerul, spre cer, ca o scânteie,
eu o să pun foc cu un crin aprins
sub rugul unde zace o femeie

IUBITO, TE RESPIR

Respiram aerul care o înconjura,

era fără sfârşit şi pur şi moale
apoi încet, încet se-amesteca
în două cu aroma cărnii tale

Şi se făcea vâscos şi o simţeam

curgându-mi peste mâini şi peste frunte
şi cum îmi intră toată în plămâni
până în alveolele mărunte

Îmi venea să strig, iubito, te respir,

dar trupul tău de-acum nu îmi ajunge
nu mă opream, flămând o respiram
văzând cum aerul de peste ea se smulge

Nu avea carne, se făcuse duh

şi oasele-i se subţiau mereu
şi o simţeam mutându-mi-se-n trup,
cum îl simţeam cândva pe Dumnezeu
Împreună îmi treceaţi prin carne,
nu te vedeam, dar te simţeam în mine,
dar ca şi tine cea care ai fost
acum mirosea carnea pe coline

Aer şi iarbă toate le respir

şi păsările care vin de-a valma
şi fulgerul fierbinte care curge
pleznind aerul în jurul meu cu palma

Şi totul e învăluit în foc,

pământul este spânzurat de soare,
în locul unde cândva stăteai tu
găsesc un strop de pace şi răcoare
ZĂPEZILE DEŞARTE

Sub duna de gâscă ușoară, ușoară

trupu-ţi lipit de-al meu până departe
picioarele ni se-ncâlcesc și curg
şi ascultăm zăpezile deşarte

Auzeam ferestrele cum gem

viforul proptit în giurgiuvele,
sticla se curba şi-şi revenea
şi moi pleoapele tale şi-ale mele

Trupului meu i se făcuse dor,

viscolul surd îmi năvălise-n carne
şi aşteptam ca trupul tău plecat
din ţărmuri îngheţate să se-ntoarne

Sângele-mi se-nvăluia cu-al tău,

la început un strop, apoi şuvoaie
şi oasele-mi care te cuprindeau
simţeam cum peste trupul tău se-ndoaie

Zăpezile priveau acum pe geam

şi se-ntrebau, în patul tras sub dună
ce se întâmplă? erau semne mari
că viforul acolo se adună
TU TRECI

Tu treci peste un colţ a inimii mele,

tălpile ţi-s calde şi moi
treci încă o dată şi încă o dată,
până faci cărare între noi

Pe cărarea-aceasta, după ploaie,

O să treacă melcii-ncornoraţi
cu funiile de argint rămase,
pe unde au trecut mai mulţi bărbaţi
O să-şi petreacă gâtul şi-o să tragă,
trupurile-ntinse vor legăna un pic
şi o să vezi că pe cărarea-ntinsă
se va sfărma o roată de la dric

CAUT VERSUL

O, nu ştiu, iubito, de ce
când mă gândesc la tine
şi asta tot timpul o fac
încep să scriu poeme despre coline

Despre poduri şi viaducte,

despre apele cele mai calde,
despre clopotele care bat la vecernie,
despre razele lunii care vin să se scalde

Scriu despre trenuri şi despre gara cu ceas,

despre şinele care aleargă după tren,
despre lanurile de rapiță şi floarea soarelui
şi despre depozitele dulci cu polen

Scriu, nu mă opresc, deşi nu ştiu

unde eşti, dar bănuiesc
că măcar într-un vers al meu eşti tu
şi-l caut să-ţi spun cât te iubesc
VOM VORBI

Mâine vom vorbi despre singurătate

ieri am vorbit despre fluturi,
astăzi, dacă ne va rămâne timp
vom vorbi despre felul cum te scuturi

De păsări, de îngeri, de stele,

de cele care au să mai vină,
de întunericul cât ne apasă,
de flautul din care curge lumină

Pielea ta să fie curată ca mărul

abia curs de pe ramura joasă
să am unde pune eu gura,
însetată de tine, sfioasă
Tu să te înfiori și să plângi,
Că ești goală și ți-e tare rușine,
Și cu nimic să nu te pot împăca doar dacă le torn pe
toate câte-au fost peste tine.
ÎNGERI ÎNHĂMAȚI

Iarna trupul tău în aşternuturi

e fierbinte, abureşte geamul,
eu nu ştiu ce-ar trebui să fac,
poate-ar trebui să pun pe îngeri hamul

Ca să tragă casa ca pe-o troică,

îngerii să poarte zurgălăi,
să-i pleznim cu biciul peste crupe
şi ei toţi să fie vânătăi

Că n-au alergat cum se cuvine,

că sunt leneşi, că au rătăcit,
când treceam noi sania prin ceruri,
cât de mult prin ceruri ne-am iubit

LACĂTUL

Dau fericirea într-o parte,

prin locul liber vei intra puţin
nu am dat mult, că trupul tău subțire
încape printr-o gaură de spin

Ca să ajungi la mine, de aceea

ţi-am făcut loc cu dosul mâinii mele
şi fericirea mea, strânsă baloţi,
o leg cu sfoara razei de la stele

Şi când vei fi lipită iar de mine,

locul gol cândva se va umplea
şi cercul ne va prinde împreună,
lacătul o să-l închid cu mâna mea

LOVEŞTE-MĂ

Eu o să cad răpus de mâna ta,

loveşte-mă când te vei îndura,
nu sta pe gânduri, eu sunt pregătit
acum când vine lama de cuțit

De nu izbeşti cu mâna vitejească,

lama în ploaie o să ruginească,
cuţitul să nu fie supărat,
coastele parcă s-au îndepărtat

Şi omoplaţii astăzi s-au chircit,

dă drumu-n carne-mi lamei de cuţit
şi peste rana scrisă ca o floare,
te rog, să îţi laşi gura să coboare

ÎMPING PLOAIA

Cine va descifra în palma mea ploaia

care ţi-a căzut pe umeri, peste sâni?
în palmele-mi în care ca într-un căuş
sânii-ţi parcă-s prinşi în rădăcini

Nu puteai să-i smulgi, închişi acolo

mă electrocutau când te mişcai
şi-aş fi vrut să mor, dar nu se moare
lângă trupul tău cu gust de rai

Văd şi-acuma ploaia cum se duce

pe lângă forma trupului tău lung
şi alerg prin ea şi împing stropii
într-o parte, ca să te ajung
FEMEILE CĂLĂRIND

De pe calul ce gonea năprasnic

aerul ca şmirghelul rodea
croiul cizmei tale şi zăbala
şi pânza întinsă peste şa

Apoi pantalonii şi jiletca

şi şepcuţa prinsă-n cozoroc
capul calului se dezvelea de carne
şi ochii-i ca sâmburii de foc

Ca o umbră-ţi legăna eşarfa

peste iarba deasă de satin
şi cămaşa-n goană ţi-a fost smulsă
şi din sutien ţi-a smuls un sân

Peste celălalt stă agăţată

pânza, ca un cuib de piţigoi,
iată cea mai dulce arătare:
umerii şi sâni-ţi zbătând goi

Şi din calul care nu opreşte

oasele se dezvelesc pe rând,
printre coaste pintenii fac zgomot
până calul va intra-n pământ

Tu vei rămânea ţinând în mână

amintirea frâielor ce-au fost
cei ce te vor întâlni vor zice
călărea un câmp fără de rost

Eu te-am găsit goală printre ierburi,

călărind un cal care s-a dus
şi din iarbă ţi-am ţesut cămaşă
şi te-am îmbrăcat de jos în sus

Suspinând m-ai întrebat de calul

în a cărui şa treceai cândva,
am văzut şi calul şi femeia
dar de-o viaţă nu mai ştiu de ea

MINUNEA

Când am văzut eu fata dezbrăcată

între sălciile triste de la râu
am aflat că vom muri cândva
regretând că va fi prea târziu

Aş fi vrut atunci cu ea în braţe

să mor peste sânii ei de lut
şi pe şoldurile-i nu ştiu cum cioplite
pe care nu ştiu dacă le-am văzut

Îşi storcea cămaşa, păru-i umed

îi stătea lipit pe gâtul lung,
îl rugam pe Domnul să-mi întindă mâna
umerii măcar să îi ajung

Şi când s-a întors a vrut să ţipe,

n-a ţipat, nu s-a acoperit,
eram şi eu gol şi între sălcii,
timpul ca de plumb a-ncremenit

Când închid eu ochii văd fecioara

cu pielea mai albă ca e grâu
zâmbetu-i ca apa liniștită
noi goi pe un mal uitat de râu
AŞTEPT PLOAIA

Să fii a mea, chem cu ardoare ploaia

să te ude toată, să te ude
şi apoi să te dezbrac în grotă,
lângă un foc cu flăcările crude
Să îţi usuc şi rochia şi bluza,
de pe sâni să-ţi curgă stropii grei,
sânii să-i învârt în palma largă
şi s-o fac căuş doar pentru ei

Şi pe subsiori să îţi trec braţul

cu celălalt iar cercul să-l închid
şi să simt cum o să curg în tine-
n trupul tău fierbinte şi lichid

Dar nu plouă, rog solomonarii

să se roage cum se ştiu ruga
şi prin ploaia care o să vină
să găsesc din nou făptura ta
ÎN PALMA TA

Nu închide dintr-o dată ochii

să-mi retezi cu pleoapa gâtul spân
eu să cad la tine la picioare
capul să ţi se rostogolească-n sân

Inundaţi de sânge sânii-ţi tandri

vor ţipa cu groază, vor ţipa,
galben capul meu ca o gutuie
va sta rezemat în palma ta

O să îmi ridici din colburi trupul

şi-mi vei pune capul cu un rost
şi la râul din apropiere
îţi ţin sânii-n palmă cum au fost
CU PLEOAPA

Dacă poţi în viaţa ta mă lasă

să tac tumbe şi să fac măscări
o să iţi aduc în curte îngeri
şi trei sfinţi veniţi de nicăieri

Tu frumoasă, legănând şezlongul,

o să spargi oglinda ce o port
cu un bâţ din oase lungi de flutur
ce avea pe aripi cap de mort

Stau în faţa ta şi-aştept răspunsul,

tu îmi faci semn grav că pot intra,
acum îţi întind umbra pe sârmă,
acum ţin în pumni suflarea ta

Scaunul se leagănă ca limba

pendulului pe zidul cu erori
tu îţi întorci faţa către mine
şi mă-atingi cu pleoapa uneori

ÎN POEME

Carnea ta se strecoară în poemele mele,

Ori despre ce aș începe să scriu
Te găsesc între păsări și pietre,
În zăbala calului, în scăriță, în frâu

Nu ştiu cum să te-apuc să nu te calce calul

să te pun în şa să te ţin strâns,
să-ti mângâi părul, să-ţi acopăr sânii
şi lacrimile mari cu care-ai plâns
Să le adun în pumni şi să-mi spăl faţa,
să simt durerea câtă te-a umblat,
deunăzi, aşezat sub teiul galben,
în ramura-nflorită te-am aflat

Şi la icoana sfintei când mă rog,

evlavios, în fiecare seară,
te văd cum te desprinzi cu pas uşor,
din rama înnegrită ieşi afară

FEMEILE FRUMOASE

Pe aici au trecut femeile frumoase,

pe acest drum mai lung ca o arteră,
aerul rămas în urma lor,
miroase-a sutien şi-a jartieră

Dacă m-aş concentra aş putea spune

câţi sâni şi cum au fost ei desenaţi
şi piatra lor aţi cumpăni-o-n palmă,
dar timpul a trecut şi sunt lăsaţi

Ce şolduri ca şi lirele păgâne

atinse doar de fluturii uşori
şi mâinile întinse înspre ele,
vrând să le treacă pe sub subsiori

Ce aţi mai vrea să ştiţi? ca-ntr-o oglindă

toate le văd şi vi le povestesc:
femei cu carnea albă-mbujorată
s-au ruşinat, fiindcă le privesc

Atâtea frumuseţi pe drum de seară

şi umbrele în jurul lor se sting,
iese şi luna şi eu stau sub lună
şi întind mâna şi pe rând le-ating
CÂND TRECI

Cum mişcă rochia ta, doamnă,

când glezna ti se zvârle înainte
şi cea din urmă vine şi o-ntrece,
atât de iertătoare şi cuminte

Şi pulpa stângă ţi-o zăresc rotundă,

înnebunesc în rotunjimea ei
şi peste foamea ochiului meu trec
aceleaşi pulpe şi pe rând femei

Tot trec, eşti şi tu singur printre ele,

pe pulpele cioplite în velur
şi l-am rugat pe Domnul să-mi arate
când treci printre femeile din jur

CÂNTEC DE DRAGOSTE

Şi, când privesc pe faţa ta,

văd volbura de crini în ea
şi îngerii trecând ca pe şosea

Şi gâtul tău înalt, înalt

urcat până-n ţinutul celălalt
înspre un cer cu dunga de bazalt

Şi umeri-ţi - o cumpănă sub care

ne vom legăna umbra fiecare
ca plopul peste-o sfoară de cărare
Şi mijlocul spre care eu întind o mână,
cu gând flămând, să-l prind

Cu focul palmei, of, o s-o aşez

pe sânul tău rotund şi numai miez
spre care nici cu gura nu cutez

Dar ei ca doi hulubi iar îmi fac semne,

ceva din ei începe să mă-ndemne

Să-i prind, să le stric forma strânsă-n bolduri

şi mâinile-mi să-ţi curgă peste şolduri

Şi pieptul să-mi rămână răstignit

pe sânii tăi cu suflet chinuit
cu încă-n aşternut nu i-am strivit

Nu mai e mult şi toate-o să se-ntâmple

simt sângele cum îmi zvâcneşte-n tâmple
şi carnea ta cum de mister mă împle

PÂNĂ AICI E CORECTAT!!!!!!!!!!!!!!

CÂNTEC 1)1
I1KAGOSTE

\
 o O Or

M
NEASCULTAREA
tS
Cad frunzeI5e .vezi cum cad cu ştirea ta se rupe fiecare
povara cerii n-au putut-o duce |pn geme lutul jdin cărare
Şi de pe drumul ce mai yre/să urce colina peste care ca
schiorii frunzele curgfootop înalt de frunze pe cer
rămas^semn sub spinarea ciorii
Liniei negre nu-i vezi începutul sv/
cioara sărrţanafvine de departe ridic o mâna susTn~calea el
aripi sfârşite^asele-i{ş£^: sparte
Se-aş|ază tremurând crezând că|eu sânt vânător cujpuşca în
spinare
o oblojes^dar Doamne^nu te-ntreb de pasărea ce-o văd în
depărtare
Că poate azi nu vei fi milostiv şi-o să îmi ceri s-o las să cadă-
n mare şi eu milos nu pot să te ascult şi o să-ţi fac o mare
supărare
IAR S-AU SCUMPIT CAII ^
Ieri în târguri iar{au fost scumpi caii se cerea pe unul cât pe-
un tanc rusesc ştii perechea murgă ce ţi-a plăcutvineri ieri
cerea preţ dublu de să-nebunes^-^
 vom trage un bec deasupra
gropii
H tX
(^ş|n) flamură şi am o misiune pe pământ sa mă înfoi când bate-un
strop de vânt şi vânzoleală'sase întâmple-n mine când vântul mai cu spor şi harnic vineK
largând furtunile îmi bat în piept neînfricat şi dârz şi drept când este pace pe pământ şi-i bine
să-mi ţin aripile ca pasăreaW lângă mine

ÎNCEPEREA POEMULUI
Poemul va începe în curând simt toate ale lui cum se apropie îmi ating pieleaWii intră în
carne soarele deasupra greu ca o dropie
Simt în sânge un fel de vânzoleala
şi prin piele iese un cuvânt o silaba^u o văd cum iese şi le-ntind frumoase pe pământ
OL'
.. IJ /
Şi când carnea-i stoarsă ca lâmlia
eu aranjez poemu-n forme, vine
de nu sâr^t mulţumit mai chem cuvinte mai pu%iai talVoi smulg din mine
 -r--^.|/».nuci.di.orui^aeget al
tău / Jţ>
Lipit de păduri sufletul meu va-nverzi şi retina
mi-e verde şi irisul larg şi mâna care o întind spre tine printre păpădiile
care se sparg
Sîngele meu le sparge cum se zbate şi le izbeşte-n tâmplă şi în piept
şi puful speriat ţipajneştire)^---------------------------------------------9
şi eu să vii de-o vîaţaTe^ştept
O salcie se-apropie sfioaş^ă şi pletele-i ajung până pe glezne e verde
toată până în pământ şi verdele coboară până peste
îţi întind pnâna să păşeşti din lemnul în care aijdormit o veşnicie / ce
pas uşor^e unduiri de trestii ce şolduri ca un glas de ciocârlie
Haide, iubitcjsă fugim^ădurea cuprinde ca bucata de garou grăbeste-
te şi nu privi în urma ca nu cu0 să înverzim din nou
/ i\ L/
 Bucură-ţ^suflete^ucură-te în curând vei primi libertate
deplină
4- - * 1
te vei desprinde de trupul meu care înspre pământ o să vină
Se va înfierbînta ca o cometă incandescent va atinge pământul apa în râuri va fierbe şi
va bate vântul
Apoi toate vor reintra în normal oasele mele vor fi îngropate cu o lumânare pe piept cu
o raniţă de pietre în spate
Ca să nu se ridice iar înspre cer cum s-a ridicat de atâtea ori

I ■ I I I v . ___
ce frumos miroase palma când o duc un
brustur larg îmi răcoreşte fruntea
c.a furişat iarba o

t
JÂNIIGRE
!
lâ? stai mai mult în iarbă rarba iţi îngroapă şoldul şi ea căţărată urcă Până îţi pocneşte
boldul
|raman sânii mană mea la umbra lor
Şi maj^iai să se prăvale ca din locul ei o stea s-ar fi întâmplat căderea dar cu palma
mâna mea
Ţi-a prins sânul cela tandru
şi(i§yidicat laloc si în carne nevăzutul
9
arde-un Sutienul se desface bulgăraş
de foc
^i celălalt
sânt ca primul r a
urcat aceeaşi
cale măcar de mi-ar fi rupt pieptul sânii grei ai dumitate
vrl)}-' /
SCRIU [yf
ca să vedem de ceaţa(^Tpjprins şi pe isu
s
TRE^CE BUBURUZA
în bucătărie la o masăjjoasă o buburuză trasă pe-o limbă de cuţit c- o
sfoară nevăzută si subţire
Î .9 9
poţi lega şi^îngerii de gât
Să-i duci la slujbă sau la târg de ţară — să vezi cum se vând mâşnjii înţărcaţi sau să arunci sforile
Qeşfre^creanga si lumea să îi vadă atârnaţi

Şi buburuza trece pe dosul mîinii mele iar

MÂNA\TA I
eu îi admir forma şi rotunjimea sa şi nu
ştiu înxe parte îşi va întinde zborul va
trece întracoîbJipe rândjşi viaţa mea
 va trece îjTtracoj^pe rândki viaţa mea
L J-
MÂNAYTA

Când ţi se întind iarna palmele înspre mine îţi văd prin carne oasele cum vin şi sângele cum
curge^volburate 6urjy ce'fo să se oprească pe pieptul meu puţin
Acolo nu aşteaptă nici bărci şi nici vapoare doar inima-mi să curgă râurile toate-n ea nu se întâmplă asta
căci palma ta se trage şi pieptul Îmi<rârîâ7fe\arezemat de-o stea
Şi palma ta de-acuma-i Jîn aer atârmată^ " un xilofon la care un înger va a început să ningă şi o ating
olând fulgii şi a crescut zăpada mai sus de mâna ta
PEISAJ DE IARNĂ {/

m*r
SI 3 crescui LcX\JdUO mai JUJ v-t>_
/
REISAJ DE IARNĂ J b
i 'i
Şi toate iarnaWiţi^e fac mai limpezi copacii parcă^rr^ crescuţi acum

r
f
şi hrnurile cum se smulg din case şi casele legate de cer cu-n fir de fum
Tot timpul în oglinzi izbeşti cu capul căciAnu crezi că-i oglindă^-n faţa ta vezi^rama^dar eşti
sigurjcă e goală şi vezi alunecând din cer o stea
Iar tu când îmi apari întreagă-n faţă învăluită în mister mereu
mă conving până când vântul pletele pe chipul meu
T C°nV'n8 Până Când vântul mereu
-t^ţ! arunca pletele pe chipul meu ifat^AŞTEPTE ^
Dar ce e cu lumina care^te4npdnjoară mai văzut-o^a nu exista cane^ ta acuma a zvonit-o ca sa o verse
peste făptura mea
Dar nu pe faţa mea se va opri
şi sângele-mi ca Âsfociră

va cobora in carnea mea

<r
încremenit de
efe sticlă se v^îfrânge

frumuseţe
Şi poţi păstra bucata să o] ai
poţi pune ca pe nişte trepte şi ea
sau o

iubindu-te se va ruga şi va începe iarăşi să te-aştepte

M fTPRFTIJL V
rv A MC f
 WAJNIU
ATÂRNATE
atemjpe câmjMTffins cu fata-n sus
ierbii hohotind gele îl auzeam cum
vine şi cum va curge proaspăt pe
pământ

Şi mâinile au început să curgă ca două râuri izvorând acum şi auzeam cum vine înspre mine o
altă mână desenându-si drum
Şi una după alta-n alergare cu degetele căutând înfrigurate s-au întâlnit cu ţipăt şi acum s-au
încâlcit, ca de-o viaţă, toate

Şi sângele aînceput să curgă prin degete^prin mâirîKpână departe şi fiecare dintre noi cu capul
în pământ ascultăm inima celuilalt cum bate
Luna îşi întinde razele subţiri
peste o harpă care n-are strune
mâna ta lipseşte să le-atingă şi muzica din cer să se adune
Tu vii din altă lumi e-aud şi muzica se-apropie,se-ntinde
prin iarba care creşte printre noi şi care de la glezne ne cuprinde
Şi urcă^scum degetele-ating şi chipu-ţi este dat mai într-o parte şi harpa-i rezemată de genunch-
C-'"''' i£i cad din ceruri mii de stele sparte
Dar tu suspini în corzi,Jguspini mereu cu degetele toate încordate luna îşi trage
razele pe rând
şj tu râmfi CU mâinile-atârnate
INIMA LEGATĂ 1/

Mi-eaşa de dor de tine încât simt cum toate

mi se trag mai înspre coaste ca să încapă-n
mine toată fiinţa ta
tale nemărginiri caste
Doar inimii îi las un loc mai larg cu inima ta să se hârjonească ca
doi hulubi pe-o ramură de ulm să se sărute şi să povestească
Dar tu nu vii şi-n locul rămas gol întind paingii funii de mătasă şi lilieci^stau
atârnaţi sub bolţi şi umbra lunii crâncen mă apasă
Dar inima ar vrea să iasă hăt să plece după tine-n lumea lată dar nu poate^e-o
veşnicie stă cu funii de paiangeni mari legată
T
Eu prin pădure nu mai trec de-un timp simt mângâieri pe umeri şi pejfaţă şi încordat
aştepţ^deşi^n-o văd să-mi cadă o femeie dulce-n braţe
Alt arbore^ntinse alte mâini le simt pe rând încolăcindu-mi gâtul eu mâinile i le petrec pe
subsiori
»
să nu se-apropie de noi urâtul
Dezamăgite mâinile din nou se-ntind, se-ntind şi iar dau să cuprindă şi trec prin ea ca
printr-un fir de fum te întreg Doamne.oare ce osândă
O ispăşes<J,Jalerşspre alţi copaci^ jjin de speranţăjmai încer^odăta^/
şi frunzele din nou mă-mprejmuiesc poate-i £cum femeia căutată
 ' y ICI c

FEMEIA CĂUTATĂ
t/
) ocirlă o să fie şi trupul tău va fi-n mocirlă tot deasupra noastră va legăna porumbul
"cîTmustliţi roşcate peste bot
f îi vom simţiJsărutul pe spinare eu doar de sânii tăi voi avea grijă şi prin noroiul cât ni-l va
da ploaia tu vei ţipa când vei simţi o schijă
Cum îţi pătrunde-n carne cu durere te voi vedea cum te întinzije-ntinzi şj trupurile noastre
două flăcări vor trece-nlănţuite prin oglinzi
Iubita nu te teme, o să vină ploaia.că de doi ani o aşteptăm şi dacă vom vedea că nu
soseşte într-un loc cu îngeri rămânem
r\ itrFRCUL
 MUZICA DE HARPE
t/
De mult visez^azi parca şi mai mult sevele-n loză-au început să fiarbă să văd o fată
tânără şi crudă culcata goală ca o cruce-n iarbă
Ea să nu afle c-o privesc], să stea cu faţa-n susţie Dumnezeu nu ştie picioare un pic
îndepărtate şi sâniij,pra-abia acum îi ştie
Sânii(s|n^ mid|jrotunzi/,^n ţâr de sfârc spre elurcă o buburuza mică de-acolo vrea să plece
ea în zbor colinele spre ceruri o ridică
Ea murmură ceva;cine să ştie vai e plecată, sânul se-mplineşte neliniştea-i se vede în
picioare cândva vor ţinerea în cleşte
Cu mâinile îşi pipăie pe rând şoldul rotundei pântecul şi sânul din carnea ei un abur ca de
lapte parcă acolo fierbe moale crinul
Mă-ndepărtez|^ud prin ierbi venind tânăr viclean cu unduiri jJe şarpe şi ierburile mişcă
valurjjjyaluri aud prin ceruri muzică de harpe
 -- r .... ui, mu^iLd ae
narpe

FLORI GALBENE»/'
f
Am scos o păpădie cu rădăcini cu tot sub talpa mea
cazmaua-a intrat toata cu frunzele întinse pe pământ
ca spiţele fixate într-o roată
■flwy
Am schimbat apa dejtare multe ori pământul să nu-mi ronţăie în gură
şi-am început să mestec amăreala o înghiţeam pe rând ca pe-o
tinctură
Eram amar]| m pus limba pe braţ mai sus de cotiriult mai amar ca
mine amăreala curgea şi-n jurul meu şi umplea locul de întunecime
Pe câmp aproape o fată strângea flori din cele rupte Jazi de mine-n
dinţi şi mi-a întins un borcănel şi-a zis gustă şi vezi din florile fierbinţi
Erau atât de dulci de-am ameţit /Şi^se făcea că-n jurul meu în zori
flori galbeneincendiu nesfârşit şi-o fată mă ţinea pe subsiori
_ _!_Li i_ J - -
- r~> • MUI i d secat
dans y ja
Caii se aruncă în căpestre moartea , sigur, nu e un păcat îngerii-au cântat printre ferestre cântecul ce
nu l-au mai cântat
O să tragem grelele perdele
îngerii să nu ne mai pândească prin salon ca păsările moarte hainele pe patul larg de iască
lată umbra păsărilor suse din cămin unde foşneau în van
#
au ieşit şi-au mângâiat unghere aum stau trântite pe tavan
Vom stârni buştenii în căminul larg cât o intrare în altar flăcările-ncep un dans sinistru ca doi balerini
cu trup der var
tu mai mult de-o veşnicie taci hai iubito fă-mi ce vrei să-mi faci
Şi dintr-o dată mă lăsam în genunchi ca iarba neânvinsă sub cai atunci nu ştiam dar mai târziu vedeam
cât de frumoasă erai
Sub genunchi iarba stătea încordată ca într-un târg cu preţ lesne firele scăpate ca arcul din încordare
te plezneau dureros peste glezne
Şi tu în genunchi aşezată minuni pământene erau întindeam mâinile unul spre altul dar nu ,nu ne-
ajungeam
Vroiam să ne-atingem,vroiam
timpul cum se comprimă pe rând iarba între noi se-ndesa se-ndesa până când...
 PRIN DEGETELE
TALE S
Eram atât de atent încît auzeam plânsul crinului între petale şi cum ţi se-mpărţea
sângele-n palmă •jă-alerge prin degetele tale
Odată ne-am fixat ca într-o joacă deget cu deget în continuare
/■
T &i,^Aai mi-am tăiat carnea într-un umăr pe rană sângele tău stătea în legănare

Atuncea am descoperit cu bucurie că am putea doar cu o inimă trăi cu-a mea ,cu-a ta,
nu are importanţă întinde-mi mâna fie ce o fi
Acum trece sângele tău prin mine e visător^fon blând şi cu sfială vei intra iubito-n trupul
meu şi nu vom face două ci-o singură greşeală
Un singur lucru trebuie să ştim
în clipele prea binecuvântate
& mâna să nu ţi-o tragi din palma mea
ar fi ca la bolnavul deconectat'de la aparate
şi eu ca soldat voi fi decorat IE CAUT i/
Caroera aceasta n-o s-o las deschisă niciodată aş pierde ,sânt sigur, aroma trupului tău tu ai rămas
aici între pereţii aceştia înspre care mă îndrept mereu
Oriunde m-aş duce simt că te caut oriunde aş fi văd semnele tale sufletul tău ascuns în batistă şi-ale
mâinii cele cinci petale
Cu care-mi faci semn,de eşti prea departe aerul vibrează până ajunge la mine iubito am văzut într-o zi
vălurind
iarba căţărată pe coline
Eu eram ascuns după un măr pădureţ pe mine mă căuta iarba îndrăgostită am lăsat-o să treacă pe
lângă umeri mi se părea că eşti nefericită
r ____________________________________________________________________________
SUB O CRUCE ţ/
Ce frumoasă eşti când luna prin fereastra ta se duce peste muntele Golgota gârbovită sub o cruce
Iau măsura crucii tale si o-ntind în baldachin
9
peste ea o să-ţi pun trupul si în coaste cu un crin
9
O să te ating cu grije sub sânşorul dat de-o parte si o să ascult cum fuge
9
sângele-ţi cât mai departe
îngroziţi să nu se verse peste mâna-mi păcătoasă
te întind pe tine cruce cu picioarele sfiose

Printre care urc Golgota şi-ţi urc coapsa cu fereală şi cu frică-ti trec buricul w 1 răstignita mea totală
Se destramă şi toamna aceasta altă partitură se va naşte fulgi imenşi valsează peste clape of, iubito nu te voi
cunoaşte
între blănuri si mansoane si
9 § r
cizme suse până înspre şolduri te ştiam ascunsă-n neglijeu şi nimicuri strâns prinse cu bolduri
In portjartierul prins la brîu râvnit seara de orice bărbat o să mă găseşti la dezbrăcare ca un ceas pe ziduri

r
atârnat
Când mă vei desprinde mă voi pune lângă tine-ntins ca să te văd şi te voi parcurge dintr-un capăt
fericit că trec înspre prăpăd
 I

Unde-ţi sânt ochii,umeri^mijlocul simt că-s aproape dar nu-i ştiu desena nu le văd formele de
altădată şi nu văd frageda mână a ta
Care-mi urcă sprintenă spinarea înfingând unghiile-n carnea mea ^ "~palrrPe+e care sădeai şerpii
de foc şi ca focul bengalez ardea
Unde sânt cele care au fost odată şi care ne strângeau în cercul lor cerc de oţel,de aur,cerc de
iarbă spirale învîrtind peste picior
Unde e rodul celorlalte ploi iubito,oare unde sântem noi
-ĂIIRAŞM CE IERTFĂ
 Eu am umblat prin toate până când m-am
convins că cel mai bine-i pe pământ
Ai părul atât de galben şi lung încât ai putea
acoperi pământul cu dânsul după care nu ţi-ar
rămâne nimic de făcut decât să aştepţi să te
acopere plânsul
Şi să plângi liniştită până când ochii tăi se vor mai naşte odată chiar din plânsul pe care-l rosteşti
sub pleoapa de plâns îmbătată
Vine vântul şi-l aruncă-ntr-o parte de rămâne pământul chilug şi peste el trece agale tras de umbra
unei biserici un plug
CARAPACEA
Traeeti. Eăuriţi-mi carapacea
N-aveam colaci nici bărci iar în butoaie într-un sughiţ valul împins de ploaie şi negăsind cu mâna nici o
toartă mi s-a urcat pe faţă marea moartă
(ŢUŞI VULTURUL3
Cu ce să-ţi acoperi sânii mă întrebi iubito eu asta de unde s-o ştiu ţi i-am acoperit cu pieptul meu
deasupra mea acumia-i un vultur şi-un sicriu
Poate cu respirarea vulturului tandru care-a slobozit mai multe gheare cu ele te-ar putea el mângâia
apoi ne-ar mângâia pe fiecare
Cineva mi-a povestit că a văzut un vultur aşezat peste-o fîntână ykţ\ lângă el stăteai
tu tulburată /'cu fiecaresîn pusîntr-o mână
GEAM CU CAI
Răbdătoare ca o vulpe flămândă convinsă că pasărea vine ascultaţi-o cum curge ca
apa de peste cele şapte coline
vURMA^ĂVlT) i
Aerul se rărise atât de tare încât vedeam moleculele de oxigen era ca şi cum din
salcâmi ^(ar fi căzut peste pământ polen
Urma să soseşti tu şi de aceea am rugat aerul să se rărească să nu-ţi julească
umerii şi şoldul nici inima să nu ţi o rănească
Sânii ti se zbenguiau printre copaci Şi mă-ntindeam să-i prind,să-i dau de-a c
dar cine să-i ajungă de uşori îmi slobozea râuri de apă gura
TRUP FĂRĂ SPAŢIU
i_ _i*.timpul
 sa nu se-ncurce pre mult rostul de
n-o să le poţi descurca nu te
juca,poate-ţi pierzi postul

Rochia ta lirică , doamnă , mi-o lasă să-mi învârt fruntea de câteva ori zăpada a
început să ne ia cu asalt dinspre norduri coboară schiori
Un strop de căldură găsesc până-n pânza rămasă de la şoldul tău abia desenat dă-
mi, poţi şi şoldul să-l ţin în palme cum aş ţinea dulce lemnul de pat
Mai bine lăsăm zăpezile-afară căzute să stea peste garduri călare noi îmbarcaţi într-
un pat cât un dric să punem în vânt vela mare
LIRIC
__________________________________-rvi trprut si eu