FEMEIA PE

Am găsit doi pantofi de femeie în iarbă

CER
eram trist, eram singur şi trist pe coline
lumina începuse să fiarbă ca sângele-n
rănile palmei lui Crist

Ore întregi am stat lângă pantofii aceia

admirând forma suplă a călcâiului lor desenând
pe cer cu ochiul femeia peste desen, ştergându-
1, trecea o scamă de nor

Din nou trăgeam linii cu şi mai multă ardoare

mai suple, mai lungi şi mai groase deodată am
simţit că privirea mă doare desenasem două
picioare frumoase

Cărbunele năvăli pe crucea amiezii

în sus mă întrebam curios ce-o să
iasă simţeam că mâna mi-o poartă
Iisus peste un şold lung şi curat de
mireasă
A
Ii erau sânii pietroşi ca două mere
domneşti of, umerii, fragezi şi mijlocul
frânt şi braţele reci, îngereşti scrise acolo
între cer şi pământ

Ochilor nu le puteam pune lumină

obrajii aveau forme sfioase aerul înjur era
ca de lână vâscos şi cu margini lăptoase
u „,am să mă opresc, j ,">pr;ntre degete
s m allA
4
mj;2«mi.e&lcs , cum un trup Subţjor T ‘«Ştiind «ăl de

iarba atât de albastră,",

alha^.l, lc®
din

l.inii, icmeia prindea contur *„■

ii auzeam sânii cum se zbat î„ a
îuu venea s-o ciupesc şi săvădVde^ime
şi dacă „icoana cu picioare !Unei” J* ,
5 numaminie
]-am apucat piciorul de gleznă «î î i
.o,w_ e>c^na şi j potrjv:t
in pantoful ramas in iarbă de leac
carnea ei fragedă nu s-a strivit
ca şi cum i-aş fi potrivit talpa într-o cupă de mac

E primăvară iubito, adâncă şi caldă pajiştile toate sânt

de cosit iarba-n lumina pufoasă se scaldă ca faina peste
lamele lungi de cuţit

Cireşii mai sug din adâncuri culoare cât vârful de

deget e fructul oprit carnea sporeşte pe sâmburi şi
floarea pe-o dungă a zilei de mult a murit

E departe oraşul şi iedera urcă pe zidul de piatră mai

sus tot m
ca pepenele galben stă soarele-n urcâ

înspre crucea amiezii coboară O pace de templu săruta

camP'a
departe e râul cu malul surpa*

93
1
p
'•cover
y

z
i
u
a

s
p
r
e

s
e
a
r
ă

î
ş
i

s
c
u
t
u
r
ă

i
a

s
u
b

o
c
h
i
u
l

î
n
s
e
r
ă
r
i
i
93
1
c
u

i
r
i
s
u
l

m
a
t

A
m
gă
sit
d
oi
pa
nt
o
fi
de
fe
m
ei
e
în
ia
rb
ă
er
a
m
tri
st,
er
a
m
si
n
gu
r
şi
tri
st
pe
co
li
n
e
lu
m
in
a
93
în 1
ce
p
us
e
să
fia
rb
ă
ca
sâ
n
ge
le
-n
ră
ni
le
pa
l
m
ei
lu
i
C
ri
st
93
1
ÎN OGLINDĂ

oglinda nu te primeşte trupului tău ca de

ceară trecem pribegi ţinându-ne de mână eu
în oglindă, trupul tău afară

Şi trag de tine să vii şi tu-năuntru

braţele noastre, vai sunt tot mai lungi şi
oricât trag şi îmi sporesc dorinţa în apele
oglinzii nu ajungi

Ce se întâmplă, oare ce se-ntâmplă stând ca

o carabină la oblânc te-ntorci, şi pleci, cu
cât eşti mai departe cu-atât eu în oglindă-s
mai adânc
MÂ-
NTREB fi să-ţi aş desena un mac rănit si * .
desene
mâ-ntrebi de pasăre si iL f’°P'e
_ x . i’tvxxz Şl macul unde
pnn rană, iată, pasărea pătrunde

Tu cum eşti şi frumoasă şi vicleană ţi-ai fixat crăcii dincolo

de rana iar eu milos aş vrea s-o oblojesc dar asta-nseamnâ să
pun mâna, s-o privesc

Să văd ce şiş, ce lamă a tăiat în trupul tău ca o

icoană de curat metalul e adânc, în noaptea grea o
să îl smulg cu mâna mea

Şi când mai hotărât ca un despot mă implorai

plângând să nu îl scot m-ain frământat o noapte ce
să fac şi lacrimile-ţi picurau pe crac

Clipă de clipă mă întreb şi-acum

dacă m-am oprit atunci din drum
CAI! DE RASĂ

f
inirc caii de rasă am întâlnit fem ora dupa Rusalii în târg
^
avea mche.eturile ca iCpe|e J " şi-i era pielea albă parcă
îmbrăcase^
un crin
IEi 3.m in târg cu unul avm
5 u unui» avea o iapă albă
cu gleznele mai suple ca degetele ei n-am văzut cal pur
sânge cu graţie mai multă nu între cai, nici vorbă, dar nici
între femei

Şi nu ştiam, ce trudă, la care să-mi las ochii la iapă, la

femeie de-odată n-am putut şi am rugat femeia să mângâie
iepşoara tablou ca şi acela, vă jur, n-am mai văzut

Cu degetele trestii i le-a trecut prin coamă

si coama ei întinsă s-a risipit în lunc.

’ • f Arii ca iarba am sărutat naluca

;; s s s t ——— ■ -1

Şi am pl»“ “fţ" S™

Şl
VASILE MORAR
Bucuraţi-vă!
Trecerea

Ea stătea de mult îngenunchiata în

mijlocul timpului care trecea vijelios
trecea, din când în când smulgea câte o
haină de pe ea

Şi tot aşa până a rămas goală şi formele

de marmură-i erau ca de postavuri se
făcuse timpul care trecând mereu o
şlefuiau

Pe loc stătea căci timpul trece iute pe lângă

toate cele câte sunt am căutat-o şi-am găsit
o umbră căzută în genunchi peste pământ
JVu ştiuvt

L-am văzut cum săruta aerul prin care de

curând a trecut ea aerul păstra forma
trupului ei cu care el în şoaptă conversa

Apoi a desenat prin aer o gură cu degetul

 arătător i-a dat contur şi gura a început
să răspundă şi să împrăştie cuvintele
în jur

După aceea a desenat o ureche chiar

urechea ei şi mâinile-i prelungi şi înspre
degetu-i a curs înspre picioarele ei cele
lungi

De aer îi erau umerii şi sânii şi toate ale

ei de aer se-nchegau şi aerul curgea ca
din izvor de nu ştiam să îl respir, să-l
beau?
IJansul

fereastra dc«chi«i iţi Mau mâinilc-min* C;| doua

Prin
ramuri tic salcie legănisoarc ploua liniţCit pânâ deparu-
pâmâmul se ridica In picioarc

Peste umerii
Iui îţi treci tu mâinile in salon pianul îngână
din Bach mâini nevăzute mângâie clapele pc cam in un înger
>i-un saltimbac

Ic ndici, pluteşti, ieşi prin geam, plouă

oa a
°(J i ^ P^ i se surpă peste trupul tău un singur lucru
mai vreau, unul singur muzica sâ cânte mereu

Ce dans hipnotic, ce pulpe, ce Ji *71. (/ pe şanţul spinării îţi

curg stropii fierbinţi braţele taie ca iarba, ca sevele şi
umerii înalţi şi cuminţi

Părul îţi coboară peste sâni, peste pântec prin iedera Iui
abia te zăresc mă arunc în ploaie alături de tine ca să-ţi
arăt cât de mult de iubesc

îmi pipăi trupul să văd de-s în ploaie dar nimic din ce-s eu
nu găsesc aici îţi sunt sânii ca doi bulgări de foc şi umerii pe
care-i privesc
Credeam că-s ai mei dar nu sunt eu ca un duh
m_am furişat in tine tu dansezi, îţi simt dansul,
dansăm odată cu aerui şi cu iarba de pe
coline
Cei din urmă

Vine iarba, o aud cum vine dacă ar trece tiptil

în carnea mea oasele mele ieşite pe coline
înspăimântate oare ar ţipa

Dar carnea, dacă viermii, vine iarba fragedă,

dulce, alergând prin ploi iubito, vine iarba,
mereu vine măcar să ne găsească pe-amândoi

şi după ce va trece, cei din urmă să povestească ce s-

a întâmplat a venit iarba, ei puteau să fugă dar nu,
în faţa ierbii ca stâncile au stat

Frumoasa mea

Somptuoasa mea tristeţe umblă printre noi

aţi vrea, vă văd, din ea câte-o bucată dar,
nu, aceasta nu se va-ntâmpla nici astăzi şi
nici ieri, şi niciodată

E toată-a mea, cu nimeni n-o împart

întreagă e frumoasă ea, întreagă
iubita n-o să mi-o împart cu voi e
toată-a mea căci sângele ne leagă
Din mine am smuls-o ca să o vedeţi ca să
simţiţi frumuseţea ei deşartă pentru că nu
vreau să te-mpart cu nimeni frumoasa
mea, amanta mea, mă iartă
Femeia goală

Femeia plângea cu sughiţuri vântul a smuls toate

hainele care o acope toţi le priveam cum se
îndepărtează şi cum ca ciulinii se rostogoleau

Cămaşa, fusta a fost smulsă şi sutienul din

copcă, sânii goi încremeniseră de ruşine şi
spaimă la forma lor perfectă priveam noi

Nu mai văzusem o femeie goală nici unul nu

văzuse deşi ne lăudam cum umblam noi la
femei şi cum ca în peliculele porno le iubeam

Când s-a apropiat de mine şi mi-a spus dă-mi haina

ta,acoperă-mă toată am simţit cum Dumnezeu de
sus îmi trage trupul vinovat pe roată

Mărul din palmă

Cate un măr ţineam în fiecare mână

palmele-mi erau trecute prin ceaţă şi
erau departe şi ţineam merele care
atârnau pe pieptul tău de-o viaţă
Mi-am dat palmele-ntr-o parte şi-am văzut
sâni-ţi îmbujoraţi şi plini de vlagă pe care
cândva eram sigur că îi ţin să nu se-ntindă
alţii să-i culeagă

şi iar s-a ndesat ceaţa între noi şi iar mă-

ntreb ce am în palme oare nu ştiu ce să
răspund dar simt cum cad mâinile într-
un hău care mă doare
Privirea

Căci ca de şmirghel e privirea mea o să-mi

învârt privirile în vată când se freacă ades de
trupul tău iţi rămâne carnea subţiată

Oriunde mă întorc revin la tine şi iar şi iar

ochii-mi sunt vinovaţi mă uit la şoldul tău, e
mai puţin şi sânii mari acuma-s scăpătaţi

şi-n umeri te strâmtezi, bazinul parcă se strânge

ca o loză când e frig şi degetele ca nişte surcele-s
de îmi e frică să le mai ating

Toată făptura ta se-mpuţinează privirea-mi ca un

uragan pătrunde şi mă gândesc cu groază, poate,
vai te ia şi te azvârle nu ştiu unde
Cămăşile şi bâvbăţti

Cămăşile în cleme cu tot cu bărbaţi între doi pruni Ia

spălătoreasa-n gradina femeia suflecată până la coate
trecea întrebându-se de cumva are vreo vina
 Bărbaţii atârnaţi ca praporii îi sorb sutienul şi bluza
tăiată adânc printre sâni florile urcă din pământ în
cireşi în gard au înflorit un păducel şi trei spini

Trece tăcută să nu-i iasă vorbe mâinile-î sunt

putrede de-atâta spălat când vin femeile după
hainele curate le da să le ducă cu tot cu bărbat

Dupa o cămaşă nu a venit nimeni a vrut s-o bage

în casă dar nu a putut o dureau sânii şi şoldurile
cum au durat-o Ia început

Bărbatul o privea de pe sârmă cu dragoste intr-o

seară a vrut să-l coboare batea vântul năprasnic
camaşa se zbatea, el începuse să zboare
Ca două coli de hârtie

Mâna mea uită

forma şi alcătuirea mâinii tale
a mâinii tale
care-mi coboară peste umăr agale

O simt şi acum cum coboară uşoară

ca un suspin de vioară

Piciorul meu uită

forma şi alcătuirea piciorului tău
a piciorului tău
care-mi urcă sufletul spre Dumnezeu

îl simt şi acum când mă lasă să-i ating

pielea-mătasă fierbinte
ca un sân de mireasă

Pielea mea întinsă peste pielea ta ca două

coli de hârtie ce nu se mai desfac de-o
veşnicie
Moneda de aur

Pe moneda aceasta de-o parte stau eu de cealaltă

parte stă o femeie frumoasă ce chin să nu poţi
trece la ea şi sa-ţi ţii tot timpul faţa-ntoarsă

Am vrut să mă smulg şi să merg împrejur ar fi fost o

frumoasă poveste ea aşteaptă căci vrea să mă vadă dar
discul de aur mă ţine ca-n cleşte

Tot aşa până când bijutierul bătrân a topit moneda

cu mine şi cu femeia cu cri şi a confecţionat un
lănţişor iar acum mă leagăn la femei printre sâni
Femeia care plânge

Stăteam mai într-o parte la-nmormântarea mea

camerele filmau fară-ncetare şi fotografii se-
nvârteau în jur poziţii bune, unghiurile clare

îmi scoteau personalitatea-

n relief şi nasul tăiat drept
şi fruntea largă şi barba
hotărâtă ca un şoim şi
tâmplele în puf să nu se
spargă

Popii căscau burtoşi şi plini

de bărbi cădelniţele scoteau fum
pe nară la margine-o femeie
lăcrima sub o batistă albă şi
amară

Totul se petrecea banal şi spân

cum este moartea-n orişicare
haină şi inima-mi mă întreba
mereu cine-i femeia care
plânge-n taină
Deasupra

Păşeai deasupra sufletului meu nu era mers,

era plutire tălpile-ţi nu se-atingeau de el era
fragil, era subţire

Poate s-ar fi sfarmat sau s-ar fi rupt sub

greutatea ta de abur moale ce culoare avea
el atunci sufletul uşor al dumitale

Nu mai ştiu precis, oricum era ca frunzele-

n pădure când se sting pe deasupra
sufletului meu tălpile-ţi păşesc dar nu ating
Forma trupului tău

\ u ştiu da aerului forma trupului tău tic

smulgandu-1 din mine bucată cu bucată ori
din memorie să te încheg pentru că ea nu
m-a-nşelat vreodată

Brăţară şi inele, mărgelele şirag

urcând pe pulpi ciorapii de mătase şi
sânii, sânii mari şi voluptoşi în
palmele-mi ca merele apasă

şi umerii şi gâtul şi tâmplele pe rand şi

palmele prin ierburi şi prin lut le las
să curgă ca un fir de smoală să ştim
precis pe unde ai trecut
Atât de graţioasă

Din glezna ta incepe poemul acesta nopţi întregi

am studiat-o neinţelegând nimic o pipăiam, o-
ntorceam pe toate părţile o puneam spiţă-n roată
la dric

Nu înţelegeam de ce este atât de graţioasă de ce a

fost nevoie de atâta artă ca şi cum Dumnezeu n-ar
fi avut altă treabă pentru îndoielile mele mă iartă

A
înspre genunchi n-am îndrăznit să urc
întrebări mai grele m-ar fi frământat de
ce pe sticla de lampă a pulpei tale
gura mea de mult n-a mai umblat

Şi palmele pe şolduri ca schiurile unse cu

ceară specială să lunece uşor nu, nu, mă-
ntorc la glezna ta subţire de unde-ncep
ciorapii să suie pe picior
Trecerea

Voi ridica zăpada pe o dungă un fel de zid

înalt până la cer de-o parte vei fi tu de-o
parte eu şi cum am sta pe-o boabă de piper

A
In alfabetul morse vom vorbi de toate stând
cu urechea-n zidul de zăpadă ferestre largi o
să tăiem cu barda şi ochiul îl vom trece
dincolo ca sa vadă

Eu pe-ale tale, tu pe ale mele până-ntr-o zi

când o să tăiem sus o gaură prin care o să
treacă soarele-ntreg şi mai apoi Iisus
Intrarea în vis

U astăzi voi fi pe?te în ad-nc

pe toate-o să le văd ce sunt în apă Şi peşti! mari şi
mici şi dobitocul ce vine însetat şi se adapă

şi steaua o s-o văd când va cădea pe umbra lunii o să

dorm o clipă şi soarele şi plopii de pe mal şi pescăruşul
aruncat în pripă

Să îmi înfîngă ghearele în trup ca să—şi hrănească puii

şi pe sine şi fulgerele toate câte cad şi fetele când trec
fară ruşine
Eu le privesc piciorul până sus până acolo unde se-
mpreuna cu celălalt, ca trase la abrict şi e femeia tânără
mai bună

Câte-s în apă nu mai povestesc cum privesc

uimit calea lactee veşmintele de aburi cad pe
rând şi intra-n râu minunea de femeie Printre
coapsele ei

Acum urechea mea aude tropot mărunt

de copite acum ochiul meu vede alţi
ochi cum se smulg din orbite
Acum mâna mea simte sânul cum se
zbate să iasă din sutienul cu bretele şi
capsă şi pânza rigidă şi deasă

Acum degetul meu ca soldatul căci

zorii-şi întind parafina stă gata să se-
arunce-n buricul cu mult mai adânc
ca fântâna

Acum doamna se-ntinde, îi place şi

trupul ei parcă-i hamei cum stă
luminoasă şi calmă eu, ţâşti, printre
coapsele ei
Cu degetele

Multe ştiu despre tine, poate le ştiu pe toate te-

am privit dinafară şi din interior de multe ori
 mi-ai intrat în ochi întreaga ori te-am cercetat
de la picior

Ori de la mână, ori de la genunchi ori de

la umărul cioplit cu artă nu a rămas
ungher de n-am ajuns mă iartă, prea
frumoasa mea, mă iartă

Te-am cercetat în coapsă-mi acum

lipsa te-am cercetat în toate ce le am
în inimă, în aerul care te-aduce înspre
copacul care eu eram

In păsările pe care le-ai atins

cu degetele, cu privirea de o
clipă acum că-mi eşti în braţe
o să fac din rine şi din trupul
tău risipă
Făptura ta

Mi-am rezemat mâinile de pervazul ferestrei

privirea a luat-o tiptil printre case degetele au
coborât pe zid» au trecut strada parcă-i elastică
materia din oase

Se lungesc în continuare, au ieşit din oraş ca

şerpii-mi trec mâinile peste câmpie iarba
foşneşte, gâzele se sperie deasupra cântă o
ciocârlie

Privirea o caută dar nu o găseşte

fară pasăre n-am auzit cântec au
început mâinile mele s-o caute prin
aerul rar, la ape în pântec

Mâinile se lungesc, privirea mi se trage în ochi

mâinile mele au găsit ceva cunosc aceste
forme, le-am văzut sub degetele mele este
făptura ta
La OJT

Cu lame moi mi se sfârşea privirea pe vremea

când eram major-vivace stăteam în ojt şi
aşteptam să vină duduitele încoace

şi din salon le aruncam pe umeri halate

ca de baie cu puf moale prin năduşeala
trupului fierbinte le slobozeam mânuca
peste şale

Uitasem să vă spun că înainte cu

lamele privirii le tăiasem elasticul
bretelelor şi stamba acunv goale le
întruchipasem

La toate numai eu le ştiam rostul cotrobăim

ungherele cereşti acum stau azvârlit in
smoala nopţii şi strig, şi strig, frumoaso
unde eşti
Scuipând în lampă foc

Voi lăsa să scuipe în lampă trei

chibrituri până se va căţăra pe sGţnă
focul # şi sticla se v-ambujora ca
fata ce şi-a pierdut printre răchiţi
norocul
şi lampa o s-o scot într-o
fereastră întoarsă chiar spre
lampa cu petrol şi luna o să
stea în tâmpla-i joasă semnând
pe abajur un protocol
■*

Că împreună o să treacă smoala

de-a lungul ei, sau de ce nu, de-a
latul noi vom păşi-n pustiul larg
cu ele tu, doamnă, pregăteşte, te
rog, patul
Ace laş t înger

Acdasi ircn, aceeaşi «ca aşaapci aceeaşi

>ini traşi dupâ DOI acelaşi inger sta
intr-o iertascra mai vine unui ca sâ fie
doi

Aceeaşi noapte moaie ne cuprinde

locomotiva trasa din alt veac aceeaşi
luna stă trânritâ-n ceruri rotunda ca o
burta de dovieac

Aceiaşi călători, aceeaşi toamnă

aceiaşi: nu vă aplecaţi pe geam
aceiaşi codri şi aceleaşi râuri şi eu
acelaşi de când nu eram
 Uşoară, uşoara

Eşti atâr de uşoară încât aşezară în faţa

nărilor mele re îndepărtezi şi te-
apropii ca fulgii penelor de turturele

Respiraţia mea e muzica după care dansezi

neatingând piciorul de pământ când trag
aerul în plămâni te apropii încât aş putea să
te cuprind

O s-o fac dar asta mai târziu vreau să mă

satur de hipnoticul tău joc acum îţi rezemi
mâna de faţa mea şi palma ta parcă-i un
crin de foc
?i răsuflarea
Şi rochia îţi flutură pe de mea îţi arde
suflă vântu-n ea şi p; sânii acum,
y# cu braţul nu te '

Dar vii, tot vii ca aerul fierbinte o

vreme, gata, n-o să mai respir
doar mâinile mi le întind în faţă
ca să cuprind trupşorul tău
subţir’
 Cârtiţa stranie

De mult iubito nu am mai zburat o să ne smulgem

iarăşi dintre crini în frecare număr vom fixa o aripă
de foi în trei ţâţâni

Şi vom zbura Ia început pe rând unul în braţe la

celălalt apoi înspre turnuri şi păsări apoi înspre
ceva şi mai înalt

Ne vom ţinea aproape cu îngerii pictaţi în

Biserica Sixtină oare de unde-au ştiut marii
maeştrii cum o să ne ţinem noi de mână

Hai să plecăm să nu mai pierdem tim căci veşnicia-

ncepe într-o clipă opreşte-te să văd ce se întâmplă
că-mi scârţâie rugina-ntr-o aripă
Aşternutul de gresie

Erai mlădie, uşor împiedicată când ai trecut pasajul de

cale ferată pe sub crucea sfântuiui Andrei sânii-ţi erau
rotunjori şi grei ca doi pepeni învârtiţi în foc pe care aş fi
vrut în pumni să-i joc of, ce craci aveai şi ce picior de să
mor de admirări, să mor irevocabil şi definitiv vă jur
că nu aş avea alt motiv Apoi a venit trenul ca un
şarpe vagoanele parcă-ngânau la harpe sau la
fluier. Poate la cimpoi roţile călcau linia şinei
între noi eu de o parte tu de cealaltă îmi venea să
le las toate baltă şi să mă iau cu fuga după tine
peste câmpii, peste coline în această situaţie
concretă eu eram cu pasul, tu pe bicicletă mă
rugam să-mi fie-naripat papucul şi ţie să îţi
explodeze cauciucul astfel drumul ce trecea cu
lene se lungea ca sârma din izmene între noi
distanţă tot mai mare o ce chin rural ce supărare
şi în depărtare pe şosea îţi vedeam forma
fundului în ţa pedalele se învârteau ca o elice
şi mă rugam ghidonu-ţi să se strice
nu venea o ocazie ceva
să zbor ca şoimul înspre dumneata

Nu a venit acum întins în pat mă

gândesc la ce ocazie-am ratat ce aşternut
de gresie, ce pernă unde-ai fugit
frumoasa mea eternă
Numele amândouă

Iot timpul între doi oameni zboară o pasăre acum

când scriu zboară una între mine şi tine dacă
suntem îndepărtaţi n-o vedem de suntem aproape
o vedem cum vine

Ostenită de drum ni se va aşeza pe umăr pe a

cărui umăr încă nu ştim îi vom auzi doar
inima cum bate ca a unei cruci din ţintirim

Pe al cărei lemn e scris un nume

o daltă cu oţelul greu noi vom
paria pe trei arginţi ca-i al tău,
ba nu, este al meu

şi vom căuta fară-ncetare

crucile cu umerii în rouă
iată, am găsit aici o cruce
pe care-s scrise numele-
amândouă
Piatra atinsă

Piatra de-aş atinge-o n-ar tresări

cine oare a adormit în inima ei ce
zeu atotputernic, ce muză sau care
dintre celelalte femei

Mă aşteaptă să cobor după ea în adânc

şi s-o smulg din somn ca dintr-o apă
prin care numai umbra îngerilor a curs
şi ochiul să îl smulgă de sub pleoapă

Să vadă şi arterele mele să

treacă în carnea ei s-o irige aşa se
întâmplă, ascultaţi cum ea începe
să strige

Numele meu, îl rosteşte cu drag şi

urcă fericită încă-o treaptă toţi
ascultam ce nume a rostit du-te, zic
toţi, pe tine te aşteaptă
Poveste de dragoste
 Devpre tine draga mea o să mat scriu 9
Uespre 6 [U Q s5 ma răsplăteşti
mea mai sunt in j. u ^
te voi lăuda că eşti frumoasa ca o lo M
şl că numai primăvara înfloreşti %

Tu mă vei crede, eu nu te-am minţit niciodata şi tu

ştii asta, ai verificat de-atâtea ori vom sta culcaţi,
pe pătură, în iarbă urmărind stolurile lungi de
cocori

Pe spate vom sta, ne vom ţinea de mână şi voi

pândi cum îţi trec peste sâni buburuze apoi mă
voi ridica intr-un cot ca să-mi cobor capul la
tine peste buze

N-are sutien îmi şoptesc deschizând nasturii

bluzei mâna-mi coboară, ea suspină de câteva ori
mâna se duce, îi tremură trupul acuma foşneşte
ca şarpele printre flori

iMpul meu se întinde, şi al ei se

întinde ca umbrele alungite de soare
spre asfinţit pe pătură rămase formele-a
două trupuri care cândva s-au iubit
Trupul tău

Dacă ar fi să te desfac încet de-o parte trupul

tău feră de moarte şi de cealaltă sufletu-ţi
întreg ca să ne putem duce mai
departe

Dar numai eu şi-o jumătate-a ta

avem loc in aceeaşi răsuflare stau şi mă-
ntreb şi nu găsesc răspuns din tine care
parte s-o iau oare

şi negăsind răspunsul ce sa fac ca într-un

joc hipnotic cu paiaţe când v-am cuprins
cum face un bărbat am rămas doar cu
trupul tău în braţe
Poezia şi femeia

Poezie, apropie-te de gura mea de

urechile mele, de ochii mei vino
ascunsă de nu vrei să te văd în car
nea unei femei

şi şopteşte-mi! aceasta-i femeia de

fapt eu de mult simt ca eşti aici
în şoldurile ei, în glezne-n
spinare în sânii de piatra şi mici

Cât ceştile-ntoarse când sunt gata

spălate of, ce gust de cafea are ceafa ei
ce foşnet de ierburi pe spate ce volbură
înaltă de hamei

Eu credeam că poezia e numai cuvânt sau

e jocul solemn de paiaţe azi descopăr
cutremurat de plăcere că acum e femeia
care mi se leagănă-n braţe
Printre blazoane

Treceam prinrre blazoane şi desenam blazoane

unele mari cât palma, altele mult mai mici
lei fioroşi cu ghearele de aur în altele scot
ciocul şi cântă pitulici

Mâna cu spadă, crinul alb, laleaua lupul

 urlând, şi capul mic de corb umerii noştri
reazemă blazoane pieptu-i mai falnic,
ochiul adânc mai orb

Eu pe blazon voi aşeza femeia pe scut am

desenat-o într-o zi şi de atunci când mă
arunc în luptă sunt sigur că duşmanul în
scut nu va lovi
Mâinile ei uşoare

Cc dans hipnotic, mâinile ei uşoare oare sunt

păsări, câte-o dată da când zboară pe deasupra
umerilor mei când zboară-odată cu privirea
mea

Dar degetele, iată, mângâietoare flăcări ori

lănci din calea cărora mă trag sau fluturi
care-mi hohotesc pe faţă când dau în
clocot mugurii de fag

Vin singure sau două câte două sau trei de

parcă-s strânse pentru cruce şl câte patru
vin cu unu-nchis uşoare ca şi fulgii ce s-or
duce

De aş întinde un pian sub ele şi ele ar atinge rând

pe rând nu ca să cânte ci ca să se exprime ar fi cea
mai frumoasă muzică de pe pământ
Făptura ta
Şl vu turul Şl mierla şi vrabia şi sturzul şi
peştele şi râma şi şarpele sticlos şi macul şi
feriga şi păpădia doamnă si cornul şi jugastrul
şi ulmul mofturos

şi mâna rnea-nfrunzită şi sânii tăi de piatră şi

şoldu-ţi peste care ard lumânări de seu clavicula
sub care atârnă lampa arsă şi torţa peste care scapăr
chibritul eu

Că noaptea e-necată în smoală aburindă

prin care nici un înger nu poate legăna şi
printre toate câte le-am pomenit aicea
stă ca o lampă-aprinsă toată făptură ta
Femeia din coasta

Coastele îmi stau de veghe iar fară de

teamă, fară de ruşine din una să se smulgă
iar şi iar femeia şi să vină către mine

şi nici nu ştiu ce o să-mi fie ea şi mă întreb

mereu de-o veşnicie soră sau fiică, o străină
poate nu aş putea pe ea s-o am soţie

AJte-ntrebări eu Doamne nu mai am

coasta-i aici mai albă ca de var femeia va
sosi în zori de zi din coasta mea o să se
smulgă iar
Nopţi dilatate

Nu îmi plac nopţile dilatate sunt obligat să

visez prea mult nici zilele nu-mi plac când
se lăţesc căci prea mult trebuie să văd şi să
ascult

Iată, clipa nu mai are margini cea din

faţă, mai ales, s-a-ndepartat de nu o
poţi ajunge nici cu mâna nici călărind
un cal înaripat

Aşa că rămânem a nopţilor pe rând şi-a

zilelor care ne stau sub umeri iubito pune
pe pereţi pendule să numere, să
numărăm, să numen
Am încercat plutirea

Vă amintiţi desigur scenetele cu fluturi

care zburau în roiuri, eu fluture intre ei
nu aci ştiut deşi zburam mai greu in
volbura imensă amestecau femei

Era ca în Vivaldi şi-n poezia buni fluturi blajini

şi tandri ca-n gândurile noastre nu fiţi vulgari
când le atingeţi sânii şi pulpele şi şoldul şi
pleoapele albastre
Aripile de fluturi, din hainele miresei vom
smulge, şi vom smulge, când va rămâne din
goliciunea ei ne vom hrăni privirea ca fiu
turul ce trece, în zbor, peste-o petala

Căci marginea petalei e-aproape, iat-o

toata şi pasul peste dânsa te va prâvăli-n
hău eu nu de mult am încercat plutirea şi-
acum a rămas singur sufletul stins al meu
Continuându-ne drumul

Stătea in ta ţa mea cu pieptul obraznic ii simţeam

sânii sub cămaşa de borangic la câţiva metri fără să
clipească parcă-mi striga: eşti un nimic

Atunci am început eu să mă rog cu patima cu care

nu m-am rugat niciodată Doamne, rupe-i de la
rochie breteaua
şi să curgă de pe ea toată

Desfâ-i legătoarea de la sutien şnurul bichinilor

rupe-1 în două şi portjartierul şi ciorapii cu flori să
curgă de pe ea ca apa când plouă

Unul după altul îi cădeau veşmintele i-au rămas

sânii goi ca două gutui şi mijlocul şi şoldurile şi
gleznele stăteam faţă-n faţă ca două statui

Apoi au căzut şi de pe mine pe rând vestonul,

pantalonii cămaşa stăteam goi, mâinile mi se
lungeau ca peste crupa calului cravaşa

Am pornit unul spre celălalt cu sfială eram aproape,

îi simţeam parfumul am trecut apoi unul prin
celălalt continuându-ne drumul
Macul acesta

Nu mai ştiu care-s umerii mei şi care-s ai tai

ne sărutăm cu mugurii, cu frunzele şi fagii
cu ramurile ne îifibrăţişăm, cu rădăcinile de
parcă pe pământ iar umblă magii

Dacă locuim unul în altul pe rând sau de-

odată oare macul acesta iese din inima ta
sau acest crin este un os al meu şi iese afară
ori a cui este gura care azi-noapte cânta

Tu mă cauţi pe mine, eu te caut pe tine

poate ne-am aflat şi noi nu ştim am văzut
deunăzi pământ proaspăt şi un dric curgând
spre ţinţirim

şi alţi cai veneau din altă parte trop-tropa

crini şi iasomie groapă se surpase numai
una şi în ea se-mbrătisau două sicrie
*»>
Din ochiul meu

Lucrurile mi le scot clin ochi chiar acum ca

să-ţi fac Ioc ţie, frumoasă nici păsări, nici
îngeri n-o să mai intre în ei nici drum asfaltat,
nici fereastră, nici casă
Eventual un baldachin cu moi
aşternuturi cioplit în mahon cu dălţi
de oţel în care să se întindă trestioară
trupul tău în faţă pufoasă o piele de
miel

Tălpile tale să se scufunde

fierbinţi înainte de-a urca goală-
ntre perne pe după perdelele
ţesute subţiri prin care lumina
lumânării se cerne

Numai tu în baldachinul întins ca o

Câmpie peste ochiul meu pleoapa stă gata
să cadă tu îmi vei face semn sa urc şi eu
şi-o să urc doar asta ochiul meu s-o mai
vadă
Din legănare

Ce spinare, Doamne, ce spinare picioarele

nu ştiu de urcă sau coboară buricul mai
frumos ca o fântână săpat în trupul ei de
trestioară

Spre care respirarea ne-ar împinge cum

vântul o împinge când adie dar când
respir, respir mai într-o parte mai peste
umeri, mai peste câmpie

Dar oare de-aş atinge-o cu privirea nu

s-ar clăti ca flacăra pe lumânare va
trebui în braţe să o prind ca să o pot
opri din legănare
Nimic nu ştii

Despre dragostea mea nimic nu ştii cum nu ştie

piatra despre cruce I
oare rozmarinului i-ar folosi să
ştie despre mâinile-mi năuce

Ce chip o să cioplească în curând în lemn, în

bronz, în aerul ce mă-nconjoară căci chip
cioplit nu-ţi faci să te închini când sufletul în
tine stă să moară

Aşa că, draga mea, de te iubesc nu-mi

pune sentimentele-n balanţă dincolo
Dumnezeu ar vrea să intre dincoace
eu cu mâna stau pe clanţă
Mâna în ea

• re. să mi găseşti. ei, asta-i bună vin eu Înspre rine.

deschide doar ochii tăi nuri. mai mari ca două aripi de
terestre care se-nchid rar

Vezi nuroreie si eu sunt acolo din iarbă o si-rl pun

gura pe gleznă mesteacănul ce murmură şi îoza s:
iumânlarea mergând prin beznă

Eu peste tor sunt tu aruncă-ţi haina

cu braţele de aer te-nfăsor
*

simţi :>e spinare parcă trece vântul

si o nelinişte urcându-ţi pe picior

Pe sâni nu simţi ca nişte muguri tandri

ce parcă să te zgârie ar vrea
ca nişte boturi de miei după ce-au supt
pe, pe pântec, este mâna mea
Ca o carare
Ca o cărare versurile mele ajung
tot timpul la tine cu precizie de busolă
ca şi câinii de vânătoare scormonind prin tufişuri
te caută şi ţi se lipesc de pulpa creolă

De acolo încep să cuprindă genunchi şi

fiecare parte a trupului tău o ating
şi se bucură, şi chinuie şi dănţuiesc
fie că se aprind lumânări, fie că luminile-n centru
se sting

Ele despre frumuseţea ta-ngână la flaut, la alăută, la

chimvală bărbaţii te caută ca pe o floare căruia eu îi respir
fiecare petală

De dragoste

Iubeam demult o doamnă tare frumoasă care manca merele

cu sâmburi cu tor rămânea doar cu codiţa-n palmă eu îi
trăgeam şnurul de la capot

Ca două aripi se desface finetul şi sânii ca

tigroaicele-mi săreau pe piept si se zbăteau să
mă sfâşie ce mari şi răcoroşi şi dulci erau

Din când în când mă văraelea olanda hârjoana

printre pernele burtoase câte un sfârc trăgea
linii de foc prin piele-mi coborau până la oase

Apoi se întindea şi lua mărul muşca şi eu

muşcam din sânii ei ea rămânea doar cu codiţa-
n palmă eu rămâneam sub sânii-i tot mai grei

Câte păcate

Câte păcate oare oi fi având

din cele săvârşite cu fapta sau cu gândul
câte femei m-or fi ademenit
din cele care sfredelesc pământul

Cu tocurile suse când trec pe bulevard dar nu

femeia-i sigur păcatul cel mai mare bănci n-am
prădat, nici n-am ucis şi nici nu am turnat în
rănile adânci sare

Dar totuşi păcătos mă simt că sunt dar ce păcat

oare-i de neiertat nici chip cioplit nu mi-am
făcut vă jur doar la femei mereu m-am închinat
Execuţia

e a un tim
P mă chinuie gândul ce-ar trebui oare
să-i mai dăruiesc
tor ce mi s-a părut frumos i-am dat
mai am doar ochii cu care-o privesc

şi palmele cu care o mângâi şi pieptul de care îşi

reazemă capul şi umerii pe care îşi pune palmele
şi gâtul pe care mi-1 pândeşte satrapul

De-o să îl dau prin ce va trece securea exerciţiul

nu va avea aşteptatul suspans târgoveţii
nemulţumiţi vor huidui trupul meu rămas în
balans

Dar fară să-ntrebe ea îmi apucă

'■ a-nsetată Si ochii de f»'
«p e plină. po«ă"lul Jcufia nu va avea as»

Zăpada perpetuă

Eu iubesc zăpezile întinse pe pânze sunt statornice

şi le ai tot anul celelalte trec cum trec pe bulevard
convoiul mortuar, fanfara, ţopârlanul

Acum sunt aici le gust mirosul le ţii în palme

şi le simţi că-s reci când hornurile au căciuli
de blană şi depărtările se-ncurcă în poteci

Eu vreau zăpezi perpetue, pufoase sub care să-

nflorească crinii calzi şi-n care tu, iubito, de
ţi-e lene sa te arunci cu totul să te scalzi
Umbra ţi-o pot mângâia

La tine oricât încerc nu ajung numai umbra

ţi-o pot mângâia şoldurile tale primitoare şi
dulcea, mult prea dulcea carne a ta

Eşti departe, tot mai departe stau culcat

ea s-a întins peste mine o simt cum mă
cuprinde, cum mă apasă în jur iarbă
deasă şi sulfine

Niciodată m-am stat ca acum în braţele tale

sânii ţi se sfarmă la mine pe piept picioarele
tale se desfac ca scoica genunchii mei intră
drept

Umbra ta are braţe de carne şi oase care

mângâie, care plâng, care cuprind pe tine
care eşti tot mai departe te va trage lângă
mine umbra în curând
Să le ştie fereastra

Fiecare fereastră îşi ia din cer cât pofteşte şi

câteva pasări mai poate lua pe tine de cumva treci
pe acolo cu neînchipuit de frumoasă făptură ta

O să caut fereastra de este cumva-n vreuna de la

casa aceea o s-o scot rând pe rând şi-o s-o aşez la
casa mea abia terminată să te ştie fereastra şi să te
aştepte cântând
Tăierea mâinii

C"a să-i arate c-o iubeşte el îşi taie o mână că o

iubeşte şi mai mult şi-o retează şi pe cealaltă - laie-
ţi părul dacă mă iubeşti mai jos de glezna ta atât
de-naltă
Ea refuză dar îşi întinse părul pe
care el să vină înapoi şi mâinile i
le-aşeză pe cioate din care curge
sângele şiroi

Şi rănile se închideau pe rând -să nu ţi

le mai tai, să nu cutezi acum că ţi le-
am vindecat urmeaza să vii spre mine
să mă-nbrăţişezi
Această uşă

M-am rugat uşii să se deschidă, iată cheia începe să

se-nvârtă-ncet dar nici o mână nu este prezentă de
credincios abulic sau profet

Dar ea se-nvârte, ţipă speriată rugina câtă s-a

clădit sub cheie cine va păşi oare în încăpere ce
demon, înger sau dintre femei

Care va fi aleasă şi-o să intre şi cheia se-nvâte

rând pe rând nici o fiinţă în dreptunghiul uşii
se-aude numai pasărea cântând

Dar pasărea ce cântă n-are trup nici pene s-o

acoperă pe guşă cea care cântă sigur este ea altfel
n-ar fi ales această usa
Chibrit aprins

Mâinile somnambule le întind şi le acum trec hohotind

peste flaut tn sunetele care ies nu te găsesc mâinile mai
departe se lungesc

Degetele ating şoldul de chitară eu te aştept să ieşi din ea afară

peste coarde să dansezi uşor de dragul tău aş vrea azi să mor
Mâinile-mi ca pasărea se miră când întâlnesc în calea lor
o liră peste care trupu-ţi se dcşirâ

De peste liră c-o mişcare calmă ai păşit

dansând la mine-n palmă tu le legeni moale parcă-
ncingi ţin palmele sus să nu le stingi

Si te ţin în pumn cum ar ţinea

chibrit aprins-faptura ta
Picioru-ţi dulce

îţi ţin călcâiu-n pumn tu stai întinsă

peste divanul desenat cu flori mâna
cealaltă pe genunchi, pe pulpe şi gura
peste el de-atâtea ori

Picioru-ţi dulce, nesfârşit de dulce îl

mângâi şi mi-1 trec peste genunchi
piciorul celălalt rămas de-o parte ca aripa
de înger stă în unghi

Cu talpa peste blana de iepure albastru

întinsă-n faţa patului de nuc e linişte de-o
poţi rade cu briciul şi eu spre cuibul cintezei
mă duc
A fost!

N-am nici o legătură cu vârsta mea pe care cei de Ia

evidenţa populaţiei zic că o eu, cum s-ar zice, am
luat-o peste arătură un lucru este important: sunt
viu

Anii nu-i număr, la ce mi-ar folosi evidenta

j
în anul cutare Vasile Morar a ucis ciocârlia
ce ruşinat va rămâne anul în care
>
mi-am izbit de limba pendulei scăfârlia

Vor găsi ei o scândură şi două cuie să mi-o

pună la cap în loc de cruce şi să scrie pe ea:
a fost! şi cei ce vor veni cu acest gând se vor
duce
Am locuit

De multe ori am locuit în ochii tăi

acum, vai, nu mă mai laşi să intru
ultima dată purtam redingotă baston
în filigram şi ţilindru

Stăteam pe un divan în faţa ta purtai

rochie albastră cu buline din broşă îşi
scotea şarpele capul era răcoare, beam
ţitronadă, era bine
Despre moarte am vorbit atunci lumina
ne împrejmuia lichidă când am primit
vestea am venit ai tăi ţi-au găsit trupul
la morgă în fi ridă
Duceţi-vă

Femeile m-au părăsit acum toate regretă aşa

gândeau ele ca ar fi bine s-o facă amintirea mea o
poartă în carne cum H poartă-n creier pe bogat ruda
săracă Cf ^
Duceţi-vă le ziceau, faceţi la altele loc în sufletul
meu strâmt ca un beci cu vin bun le pipăiam sânii, le
loveam peste coapsă cum faci la târg cu calul nebun

Le plăcea, se-ntindeau pe divan, peste mese îmi

plesneam palmele peste fesele lor sânii li se zbateau
ca zurgălăii-n căpestre şi eu le urcam javra pe picior

Ţipau înnebunite şi ziceau că pleacă ar fi vrut să

le apuc ca un lup să le sfarm sânii, să le smucesc
sacadat şi să le muşc de pântec, să le rup

Ele plecau şi altele veneau cum vin pe ramuri

mugurii pe rând şi le ţineam în braţe, le iubeam
cam de la Dumnezeu până-n pământ
Jocul

Nimic nu va m^; £
aceastăCarC P la ciputea să fie
recum
Hmmi• atâmă
acest m ' "g^oare cest mistreţ ucis cu
glonte ruginit
Şi macul care ţipă pe răzoare

Toate au fost scoase din rosturile lor o frunză de

mesteacăn s-ambolnăvit aseară frunzele de pe
ramuri plesnesc de sănătate şi obrăjorul dânsei se
tăvălea în ceară

Şi peste mătrăguna ascunsă într-o râpă s-a prăvălit

o creangă dintr-un gorun bătrân şi pieptul dragei
mele cu geografii perfecte dormea până când mâna
i-a năvălit în sân

Si-a început hârjoana cum hârjonesc pisoii si mâna

mea flămândă îi mângâia pe rând !i ea îmi lasă sânii
să-i dau prin aşternutur. un joc era desigur şi jocul
până cand

Usa în zid
y

Tu veneai cu pas încet înspre mine eu

răspundeam paşilor tăi, pe asfalt şi pe când
să ne atingem feţele între noi s-a ridicat un
zid nebănuit de

Am strigat: tu mai eşti dincolo de zid da, ai

răspuns lăcrimând din fata zidului eu voi
întinde
>
mâinile şi o să te cuprind

Cineva văzând cum mâinile noastre intră

prin zidul abia ridicat fară să auzim nici un
zgomot a tăiat uşă şi noi am intrat
Femeia

Cân
d am văzut femei:, o i- . trupul acesta n^- * 1
"
mi am zis

după ce privire^' ^ nU ^ PUtCa face mai bine Deşte n I "

mi am auxit
-«
foşnind
P ste pielea ex, of, cele două coline
Sânii ei mari ca perele dulci nu ştiam să-ntind mâna, să-i gust gura
mi Iasă apă, mâna ca frunza când vântul se zvârle îngust
Cum s-o ating, ochii ei îmi acopereau cu pleoapele mâna chinuită,
flămândă şi-ar fi lăsat sânii-n căuşul palmelor mele dar mâinile nu
îndrăzneau să îi prindă
Crinul gâtului dintre sâni se smulgea

si creşteau ca cei ai Anisoarei Lazăr sub ferestră > ? i

pe după gâtul acesta, mi-am zis tulburat voi atârna lănţişor cu
piatră albastră
Şi din nou mâna şi gura ca şoimii stăteau gata să se arunce,
dar cum să atingi această lucrătură perfectă şi cele de pradă,
iată-le, oprite din drum
Părul ei curgând o acoperea, timp întins îmi trebuia ca s-o
aflu în cascada lui dădeam cu mâinile de şoldurile ei de
genunchii dulci amărui
Dar mijlocul subţire, mi-am scăpat mâna şi i l-am încolăcit ca
o menghină ce-a urmat nu-mi amintesc acum
e umerii ei curge peste mine lumină

97
9
în legănare

îţi întinzi mâna albă către mine o

mână ca cioplită in zăpadă degetele
atârnă fără vlagă aud cum se
desprind şi o să cadă

Ca fulgii o să cadă, fulgii au fost când s-

au desprins de cer în legănare şi-au
zăbovit o clipă, când un ochi privea spre
mâna ta din depărtare

Acum iar plutesc peste pământ şi

altă mână fară început se-ntinde
înspre mine legănând şi eu aş vrea
dar nu pot s-o sărut
VASILE MORAR
Fiti buni
/
MÂNA TA

Stau în şezlong şi privesc fluturii

printre care amintirea ta-i plăpândă.,
prin cotloane anii ce-au rămas cum
stau ca şi vulturii la pândă

Ziua o-mping cu capătul de băţ, ce

miros de izmă, ce parfum! aud
foşnind în preajmă părul tău şi sânii-
ţi cum se-apropie acum

Şi simt cum, ca o boare peste faţă, şi

peste piept şi peste şold, îmi treci, e
mâna ta pe care-o aşteptasem cu
degetele lungi şi tot mai reci
VINE GERUL
întind adesea mâinile în faţă şi mă
 întreb cu ce seamănă mâinile mele,
mi se răspunde - cu ramurile unui
copac ori cu legătura de surcele

Dar nu vine nimeni să le-adune, vor

veni desigur, vor veni când pe ele se
va stinge carnea şi când focul se va
ofili

Să le-auzi pocnind peste genunchi, o

femeie Ie va aduna, o să vezi cu câtă
grijă le aşează în flacăra ce te va
lumina

Poate va fi ultima iubită care-a

traversat sufletul tău, dar nu are
lemne, vine gerul şi vrea să se-
ascundă-n trupul tău
TE CUPRIND
îmi întind mâinile şi te cuprind, îţi
simt şoldurile sub degetele mele şi
dintr-o dată parcă-a trecut un vânt şi
degetele-mi ca nişte surcele

Stau atârnate, sigur o să pun sub

ele foc, căci n-au ştiut să tină un
trup subţire care s-a risipit, aştept
sperând că ea o să revină

Iar, dacă nu voi scăpăra chibrit

şi degetele căutate nu-s, voi
privi focul cum se risipeşte ca şi
femeia care-abia s-a dus
CÂND TE ATING
Umple-mi, iubito, paharul cu vm şi
taie, mai taie pastrama, ca să mai
prind un pic de curaj, să mă mai
apropii de tine mi-e teamă

în trup mi-e ascuns un fel de dinam,

care când te ating emană curentul şi
mă invadează un muşuroi de furnici
şi-mi tremură între degete kentul

Am să beau într-o zi vin mai mult

şi-o să-ţi smulg sutienul din frânghii,
o să vin peste tine cazon
să te prind, să te strâng, să te
mângâi
ATINGEA
Scrisorile tala sunt pline
de păsări, ^ când mi le
aduce poştaşul, pe strada
nu se mai aud nici maşini
nici motoscutere,
 ies oameni la poartă să vadă

Păsările care cântă-n geanta lui,

el se tine de urechi de-atâta cântec
/
şi eu când deschid scrisorile
mă-ntreb: oare cum cântă
pasărea-i din pântec?

Şi cea din şold şi cea de subsiori,

pe unde-mi strecuram eu mâinile-
amândouă,
fie să îmi ajungă sânişorii ei în pumni,
fie să-i trec spinarea sub palmele-mi de
rouă

Şi-n glezne avea păsări, şi-n umeri

avea păsări şi ea călca pe păsări, dar
nu le omora, căci trupul ei de aer era
uşor şi parcă nu apăsa cu talpa pe
drum, doar atingea
SUNT ZORII APROAPE
Iubito, sunt zorii aproape, mai asa ,
carnea în flacăra sângelui me^'
cămaşa arunc-o, să mai scriu încă-o
aa
pe borangicul trupului tău

Un poem cum nu s-a mai scris

niciodată, cuvinte de came, de
sânge, de oase, voi începe cu
minunatele tale călcâie, cu pulpele-
ţi lungi şi sfioase,

Să nu uit genunchii ce se zbat în

căuşul palmelor mele, ca peştii se
zbat, pe unul îl scap, mă învinge
tristeţea, pe celălalt abia de curând
l-am aflat

La şolduri nu mă opresc, dacă-aş face-

o de-acolo nu aş mai pleca nicăieri,
peste mijloc îmi învârt de vreo patru
ori braţul, am crezut, că ştiu rostul
acestor cărări
 La sâni n-aş putea e atâta splendoare,
încât mă dor ochii, sunt splendizi, atât,
mai trece-o secundă şi tăcerea se-
aşterne jarul gurii mele îţi cade pe gât
HARPA TRISTĂ
Te muţi dintr-o oglindă-n alta,
apoi te muţi în ochii mei, şi
toate sunt ca la-nceputuri, din
glezne pân1 sub sânii-ţi grei

Aceleaşi pulpe ca de
lampă, aceleaşi şolduri cu
păcat, aceeaşi stea care se
stinge în lemnul stavilei de
pat
Acelaşi scâncet smuls din
carne în trestia ce nu există şi
eu ce le percep pe toate şi tu
cântând la harpa tristă
AM FUGIT
Sângele meu e înmuiat de ploaie, de-
aceea stropii-s roşii şi trec pe bulevard,
ploaia mi-a ajuns până la oase şi oasele
ca vreascurile ard

Şi camea-n jurul lor se

pârjoleşte, focul în came ia
forma de copac, vertebrele,
curbate precum şerpii, pe
subsioarâ mă cuprind şi tac

De eşti in carnea mea nu sta o

clipă, să nu te-ajungă focul
lunecând, când fulgerul mi-a-
ncolăcit femurul eu am fugit
din ceruri pe pământ
ICOANĂ FĂRĂ
MARGINI
Te-ntreb ce cauţi în sângele meu
emeie. în carnea mea? în mine?
în oase? respiraţia mi se umple de
tine, de gleznele tale frumoase

De genunchii tăi rotunzi

ca un măr despicat cu
paloşul de sare, de
şolduri, Doamne, cum ai
reuşit să-mi faci o
bucurie-atât de mare?

Şi pe deasupra gurii mele sânii,

legănători, legănători şi grei
când îi aşez în podul palmei
mele icoană fără margini ce
treci printre femei
MÂINILE
Mâinile noastre ca două
păsări se strigă, peste toate
trece luna calmă, le aud
plutind una spre alta
purtându-şi râzând inima în
palmă

Degetele iar o iau 'nainte şi

ca nişte mânji se duc râzând,
sub copite aerul îngheaţă,
mai ating şi stropul de
 pământ

Palmele, o palmele-amândouă
vin în urmă, păsări mari de
iască, doar o clipă mai plutesc
şi iată
se ating şi-ncep să se-ncâlcească
PLÂNSUL
Pe subsiori îţi trec mâinile
mele ca două păsări lunecând
spre su / spatele tău mi s-a
lipit de piept şi sângele prin
tine cum leagănă-1 aud

în palme-mi sânii-ţi aşezaţi

de-o viaţă, ca două păsări
 calde şi uşoare, şi nu ştiu clipa
când ca de pe cuiburi, o să se
smulgă şi vor vrea să zboare

Voi rămânea cu
palmele întinse, în
urma lor spre zările
nătânge,
când voi vedea cât de pustii
sunt toate fără de tine, voi
începe-a plânge
ŢINÂND ÎN PUMNI
f
Năprasnică a venit dragostea la
mine, acum toate ale mele-s
tulburate şi mâinile întinse
înspre tine, ca două râuri care
curg pe spate
 Şi sângele s-a tulburat şi
curge, să îţi atingă gleznele
măcar şi de la oase mai
încolo, iată cum leagănă
lungi ramuri ca de var

Din mine ies aqvilele şi

zboară sub cer, cu ochii roată
pe pământ, te caută, iubita
mea ascunsă, şi nu mai ştiu
să cânt şi cum să cânt

Ating o floare, tu eşti, ating

sălcii, azi-noapte l-am atins pe
Dumnezeu şi mâna am simţit-o
cum se-aprinde
şi ard ţinând în pumni sufletul tău
SĂ ATINGI

să te atingi cu umărul de păsări sâ.ţi

 creasca anpi şi să n,
să te atingi cu umărul de înger şi
înger să se facă toată făptura ta

Să te atingi cu umărul de piatră

şi în piatră să călătoreşti
coborând cu dalta după tine să
întreb, iubito, unde eşti

Să te atingi cu umărul de
aer aer să te faci, să te
respir cum aş respira
parfumul tare al frunzelor
largi de calomfir

Să te atingi cu umerii de ape şi de

apă trupu-ţi să se facă, eu în
braţe iute cuprinzându-1, să îl
simt cum curge, dar nu-mi sca
EŞTI SALCIE
Eşti salcie, eşti salcie şi văd cum
îţi curg pletele plăpând
şi apele pe prunduri murmurând
îţi sărută gleznele pe rând

Şi şoldurile până subsiori, cum

făceam eu de atâtea ori, într-o
noapte cu privighetoare te-am
visat salcie legănătoare

De-atunci iubesc o salcie şi

parcă o fericire nouă mă
încearcă, râul trece
murmurând la flaut, din salcie
în salcie te caut

Mă mai întrebi cu lacrima pe

faţă de ce mai tin o salcie în
braţe
MINUNEA
Mă bântuie un gând, să scriu zapa
cu o nuia de salcie-ngheţată,
un trup subţire să clădesc din fu
gi, cum nu a clădit nimeni
niciodată

Poate va fi un trup, cum e al

tău, eu cel puţin aşa aş vrea să
fie, cu dălţi de pluş îl modelez şi
simt cum mâinile îmi cântă-o
simfonie

Zăpezile mai vin n-au

terminat şi fulgii nu au
isprăvit să cadă, văd o
minune stând în faţa mea tu
cea născută astăzi din
zăpadă
RAMAI GOALA
Nu vreau să te îmbraci In p„emele ce. de
pe stradă te vor opri Sjs ^
se vor inholba la sânii tăi legănători
la pântece, la glezne, la partea
femeiască

Şi astfel nici o taină a trupului tău

mic nu va rămânea azi nedezlegată,
vor citi spatele tale dulci şi ca din
măr vor vrea să muşte-o dată

Mai bine rămâi goală în

baldachinul larg cu toate-
amestecate, poeme, jucării, te
mai aştept poate eşti în piaţă
citindu-te bărbaţii, altfel de ce
nu vii?
 PUMNII GOI
Atunci ta erai f sâr^â"*“'uri se ridică nu-
nţelegeam de ce dată
un cântec cum n-am auzit vr ^
şi mă uitam în jur, şi-mi era frica

De unde vine cântecul acesta, cântam prin

crini, prin plopi, prin scai, inima mă ruga să le
pun aripi să te găsesc, dacă tu mai erai

Tu printre păsări te-ascundeai şi-atâtea

păsări frumoase îmi cântau în jur, dar eu
căutam pasărea măiastră s-o prind în
pumni, s-o mângâi şi s-o fur

Şi pe când eram sigur că-i găsită

şi o s-o apăr de zăpezi şi ploi
“ disft"ampumnii «ngă ureche.
pumnii îmi erau de-o viată
goi
CERTÂNDU-MA C U LUNA
îţi dezbumb nasturii cămăşii şi îţi rămân
umerii goi, oare au înflorit cireşii? dar
sâni-ţi, sânii amândoi

Stau tăvăliţi în floarea albă

căuşul palmei îmi ia foc,
sinucigaşi o să se-arunce, ca
doi hulubi fără noroc '

Şi îi gust iar, să le simt forma şi sfârcul

tare-mi cade-n dinţi
şi gura-mi curge pe colina
de crin a sânilor fierbinţi
/
E prea târziu şi-i poţi aduce în
sutienul dezbumbat o cârpă-acolo
care curge pe dunga stavilei de pat

Şi rochia de parcă nici nu a fost

legată-n frânghii strâns ciorapii curg
peste genunchi-ţi, ca lacrima din
ochiul plâns

Eşti goală, prin fereastră, luna -

'ntinde halatul de atlas şi te acoperă,
vezi, luno, de drumul tău că nu te
las

Dacă ar fi s-o-mbrac, atuncea aş

face-o eu, nu dumneata, vezi-ţi de
drum, că noaptea-i lungă, nu
zăbovi-n fereastra mea
SĂ-NCHIZI
PUMNUL
Candela arde braţele
lungi ale tale^ în
cumpănă, câte-un picior,
o mână, umărul mi-a
căzut de zile bune,
clavicula, mai mult de-o
săptămână

Când păşesc mă mai

ating de tine, trupul mi-
e ca pasărea de fum,
mâna-ţi moale peste ale
mele trece ca şi umbra
peste drum

Acum clătesc în palma ta

întinsă, tu stai la fereastră
într-un cot şi mă rog la
Cel de sus să nu închizi
pumnul să mă sfarmi de
tot
REGRETÂND
ÎNGERUL

Nu peste mult va ninge, o să-asculti

cum înger,i îngheaţă sub
zăpada tu plângând vei
încerca să-i scoţi] n-ai putut,
a început să cadă

Potop de fulgi, dar am privit

atent, ningea cu îngeri în
această vreme, ţineai în palmă
îngerul ales, care chiar
începuse să te cheme

Şi am luat in unghii acel înger şi

s-a făcut un strop de apâ rece,
căci am văzut, ai început să-l
mângâi şi regretând un înger tu
vei trece
PICTÂND RANA
Eu ştiu că eşti acolo, dar nu
Pot deschide ochii,
pleoapele zbătân aş face
zgomot şi tu te-ai trezi
în palma mea de-o viaţă sângerând

Aşa ca smoala ochilor te-

ascunde colo, mai încolo de ce-
a fost, te-ai scufundat în rana
palmei mele şl stai în ea ca
într-un adăpost

Şi sângele îl trag din rană-

afară, să nu-1 auzi plângând
pe trupul tău, acuma rana-i
albă ca hârtia pe care te
pictează Dumnezeu
SÂNUL ÎN PALMĂ
Eu o aştept cu mâna
întinsă, visând să-mi pună
în palmă un sân cât mărul
de mare, fierbinte şi
sfârcul puţin

Şi palma să-mi ardă pe loc

ca şi cum sânul ar fi
incandescent, iar eu să-mi
las palma să ardă păgân,
indecent

Apoi ea să-mi vindece rana

cu frunze din Grădina
botanică de la Jibou şi când
palma îmi va fi vindecată,
să-mi pună-n ea sânul din
nou
DEGETELE
ÎNCÂLCITE
Aici e mâna mea, dincolo mana ei,
spaţiul împuţinându-se-ntre e e
şi degetele cum se încâlccsc şi
cum se zbat ca stolul strâns de
turturele

Apoi vin eu şi-agale vine ea şi

trupurile trec unul prin altul
ca două râuri care se-ntâlnesc
şi norii care tulbură înaltul

Apoi ne întrebăm care sunt eu,

căci trupul meu, iată nu are
formă, am vrea să le recăpătăm
pe rând şi să pornim spre zarea
cloroformă
CÂNTEC

Este proaspăt, este crud verdele cât îl aud

murmurând câteva şoapte în cămaşa ta de
noapte

în lucrătura ei fină, scurtă, caldă şi

puţină, mâna-mi lunecând ca untul, lasă-
mi-o pe dinăuntru
 Şi păşind cu gând curat peste stavila
de pat,
Doamne, de s-o-mpidica ridică-mi-o
dumneata

Să atârne sub cel sfârc, dulce acadea

din târg, să îl joc, să-l dau pe deşte sau
să-l ţin în dinţi ca-n cleşte

Şi urechea-ţi de-o să mor, ţi-o

sărut de te-nfior, la sărutul cel
dintâi din creştet până-n călcâi

Apoi, mi-e martor Iisus, . te-

nfiori mai sus, mai sus, mâno,
simt că vrei să zbori pe sub
cămaşa cu flori
pu-te, că de-acum ştii cir
şi îi soarbe tot parfumul ' verdele-
n cămaşâ-i crud si cu buzele-1
aud

Şi cu sângele ce-mi varsă peste

sânii-ţi gura arsă, toate-acestea
ce folos, de nu-ţi dai cămaşa jos

Ti-aş da-o eu, dar ştii bine

mâinilor le e ruşine
FOCUL VEŞTED
Stâteanr,I„plciMre!n
îmi amintesc cât de frunioasâ %raj
mâna ta mi-a atins umărul,
s-au auzit cioburi pe COVn't
1- e covorul pe care stăteai

îmi căzuse umărul, apoi

celălalt, mâinile tale au
rămas întinse ca zborul
păsării care-a-trecut şi
şoldurile îmi erau
învinse

Când m-atingeai din mine se

rupeau bucăţi, bucăţi şi focul
ardea veşted şi cioburile se-
nmulţeau în jur, căci eu
eram căzut din tălpi în
creştet

Ai început să-aduni de pe
covor cât rămăsese doar din
cel ca mine şi plânsul tău îl
adunai plângând pe un făraş
cu dungile puţine
CUVÂNTUL PE
CARE ÎL CAUT

Pentru cuvântul pe
care il caut, zi şi
noapte îl caut, dar
nu il găsesc, mi-aş
da o mână, mi-aş da
piciorul, mi-aş da
umerii când
înfloresc

Fără el nu pot
termina poemul
acesta la care trudesc
de-o viaţă şi ceva,
doamnă, te iubesc
până dincolo, în
schimbul lui şi pe
tine te-aş da

Despre tine scriu în

poemul invocat,
despre tine şi toate
ale tale, fără el nu pot
împlini frumuseţea
ta, ca despre crinul
cu patru petale

Căreia una i-ar lipsi, iar eu

nu-I pot arăta lumii ciopârtit, rara
cuvântul acela ni™—-'
eşti de frumoaS| şi cit d? T
C t
* mult te-am iubit
MANUSCRISUL
Eram sigur că acesta este ™
în care a fost aşezată iubit* ^mântul»
• j_* ^ *«uiia mea

cei angajaţi au săpat fără

încetai nu mai puteam,
mă stingeam fJ' ea

Au ajuns la coşciugul, pe
care-1 comanH la cea mai
bună firmă de pompe
funebre câteva zgârieturi
în lacul lucios de bulgării
uscaţi şi de jerbe

Am poruncit să se deschidă
capacul, când am ridicat pânza, ce
i-o pusesem pe faţă, nu era
nicăieri şi, peste perne,
întins un strat subţire de
ceaţă

Am scormonit în
el cu înfrigurare
urlând nebun,
cine mi-a furat-o?
şi-am scos din
sicriu manuscrisul
femeii pe care eu
am creat-o
FEMEIA DIN V/S
S-a întors în zori
îngheţatei, când
s-a dezbrăcat
hainele-i zornăiau
ca de tablă şi
goală s-a aşezat
lângă mine, patul
era fierbinte,
cearceafurile o
înfăşau

Toată noaptea am
aşteptat cu răsuflarea
tăiată, s-a lipit de mine
şi trupul ei a început să
se lungească, să se
lungească, nici o
mângâiere, nici un
sărut

Palmele împreunate şi
le-a aşezat între sâni se
ruga, cu câtă ardoare se
ruga să fie iertată
pentru faptele sale şi
trupu-i mereu se
lungea

Se făcea că o femeie-mi
stă alături goală,
întinsă pe patul
promis,
dezamăgirea mâinilor mele
când am dat s-o cuprind ÎZupL
numai aerul pe care-1 respira
femeia din vis
ERAI FRUMOASĂ
Amintirile pe care le
aveam cu tine au
început să lunece ca
nişte sănii cu cai din
ştiutele filme ruseşti, în
care mestecenii cântă
la nai

Tu ai fi putut să le
opreşti dar n-ai
vrut, erai acoperită
de blănuri uşoare,
zăpada cădea, se
zbăteau zurgălăii,
caii în hamuri
băteau din picioare
 Auzeam cum foşneşte
depărtarea albastră
amintirile în vers
mirosind ca o floare de lut,
erai frumoasă ca o
lumânare aprinsă, eu ca
un măr ne-nceput