P LOAIA

Se aude ploaia insistentă cum

cade în burgul cu uliţa rezemată
de zid cu nasul turtit pe fereastra
caleştii o femeie frumoasă cu
trupul lichid

Se miră de ploaie cum cade

continuu mirată de caii ce bat trap
întins mirată de rochia albă în care
trupul ei ninge cum nu a mai nins

Vizitiul plesneşte armigii cu zbiciul şi plouă

şi ploaia pătrunde în lemn şi-n oase pătrunde
şi-n pavajul de piatră şi-n pământul de unde
ne va-nvinge cu semn

Bărbatul aşteaptă femeia mirată - n

verandă, afară parcă plouă la duş şi
bărbatul se miră de ce nu soseşte
mângâind în fotoliu motanii de pluş
Î M B R ĂŢ I ŞA R E A

Nu mi-ai dat voie să te-mbrăţişez în dimineaţa

care iar ne fură şi neputând răbda ţi-am
sărutat
umbra-ţi cu zâmbetul pe gură

Când ai văzut te-ai speriat ca de-o căruţă cu

paiaţe că umbra ta cu gâtul lung îmi stă
înfiorat-n braţe
*

Văzând că nu mai are rost să-mi pui în piept

palma mirată ţi-ai împins umbra şi râzând mi-
ai mai căzut în braţe-odată
Era pe vremea când purtam vreascuri de crini
uscaţi în spate pe sub fereastră-ţi recitam
sonete moi, dezacordate
 Î NGERII MÂNAŢI CU ZBICIUL

Peste chitară-mi curgea şir greierii

tăvăliţi în smoală pe care noaptea îi
turnam cu pumnii largi la tine-n poală

E poala ta un ţârâit de greieri mari goniţi cu

băţul spre patul tău de calomfir când
îngerul îşi rupe hăţul

Cu care tu l-ai prins cândva la cocia cu

arcuri fine şi cu un zbici de catifea mân
noaptea îngerii spre tine
 A BURUL
TRUPULUI
Lângă somnul ei stăteam noapte de noapte aburul trupului
ca o minune nici cu privirea nu îndrăzneam s-o ating
ca să nu se risipească

Peste cearceaful negru plutea trupul ei nu

înţelegeam de ce această culoare
care mă înspăimânta şi când lua formă de pasăre
pregătită să zboare

Nu ştiam dacă oasele i-au fost scoase din

trup şi dacă sângele îi mai curge prin vine
i-aş fi atins cu suflarea coapsele fierbinţi
dar îmi era tare ruşine

Spaima se furişase în trupul ei ce o

chinuia, oare ce o chinuia poate
întunericul ce-i stătea împrejur poate
inima care nu-i mai bătea

I-aş fi ţinut trupul cu emoţie-n

palme cum ţin brutarii vatra cu pâini
dar eram îngrozit că trupu-i subţire
A* *

o să se destrame la mine-n mâini

IMENSA PETALĂ DE FOC

Ţin minte cum te lăsam să intri în sângele meu

şi îngerul intra odată cu tine
de acolo priveaţi ca prin fereastră cum
se rostogolea soarele peste coline

Şi prin scorburi intram să găsim faguri mai ales în

anotimpul cu ploi eram mânjiţi pe mâini şi pe faţă
şi îngerul mânca miere alături de noi

Odată ţi-ai rănit piciorul în flori am căutat mult

buruiana brumată care vindecă rănile, atunci ţi-am
mângâiat talpa o singură dată

De câteva ori ne-a prins amurgul ştii tu, pe colina

cu busuioc şi a căzut peste noi roşie, roşie imensa
petală de foc

Cascada părului tău părea în flăcări ţii minte cât de

tare ne-am speriat cu nimic n-am putut opri
vâlvătaia numai cu îmbrăţişarea care-a urmat