Sunteți pe pagina 1din 21

COMUNICARE A ARHANGHELULUI ARIEL- CANALIZAT DE

TASHIRA TACHI-REN

 http://www.alchemicalmage.com/books/whatisLightbody.htm

Ce este corpul de lumină?

Aşa cum probabil ştiţi, această planetă se află în ascensiune. Frecvenţa sa creşte într-o
perioadă foarte scurtă şi ea pierde din densitate. Materia, aşa cum e ştiut din a 3-a dimensiune,
este densificare de lumină. Această densitate începe să se micşoreze, iar rata de vibraţie a
fiecăruia dintre dumneavoastră, precum şi a întregii planete se măreşte. Este un proces foarte
palpitant.

Când ai de-a face cu un proces de densificare, ca cel care apare în universul vostru, ajungi
într-un punct care tinde spre o detaşare maximă faţă de cele mai pure forme de lumină. În acel
moment de detaşare maximă se face o trecere, iar planeta începe să desfăşoare un proces
invers şi începe, am putea spune, drumul spre casă, adică înapoi către Punctul Unu. În acest
moment există între 7 şi 8  milioane de slujitori ai luminii pe planetă, ceea ce unii au numit
„echipe de tranziţie planetară”. Fiecare dintre voi este un lucrător în lumină. Voi existaţi aici
cu scopuri deosebite, cu aptitudini deosebite şi cu bucurii speciale. Mulţi dintre voi sunteţi
specialişti în a ajuta la ascensiunea planetelor, deoarece aţi făcut-o de mii şi mii de ori.

De fiecare dată când o planetă ascende, este un proces unic – procesul reunificării. Iar bucuria
reunificării este exprimată diferit, în funcţie de cum a fost jucat jocul. Acest joc a reprezentat
una dintre cele mai măreţe separări de spirit posibile, pe care le-aţi putut realiza. Această
separare maxiară a fost încununată de succes.

Dar jocul, aşa cum îl ştiţi voi, acum se schimbă. Oficial, el şi-a început procesul de schimbare
în martie 1988. În acel punct a apărut pentru majoritatea slujitorilor Luminii ceea ce noi
numim „activarea primului nivel al corpului de lumină”. Este ca un fel de clopoţel din
strucutra ADN-ului vostru, care spune: „Ura, este timpul să mergem acasă”. El este cel care a
început procesul mutaţiei şi schimbării. În timp ce în majoritatea cazurilor este plăcut, uneori
poate fi puţin dificil. Dar este un proces pe care toţi l-aţi mai trăit.

Ceea ce face jocul interesant, este întrebarea „cum să procedez de data asta? Oare ce energii,
emoţii şi bucurii să exprim pe această cale a reunificării?” Ceea ce noi numim „Inspirare şi
Expirare”  a „Sursei” a apărut de multe ori şi această Inspiraţie ce urmează acum, va avea
expresia şi bucuria sa unică, în momentul când această planetă PĂMÂNT şi toate celelalte
planete se întorc la Punctul iniţial.

Această planetă este într-o stare de tranziţie către Lumină sau spre un proces de ascensiune.
Este un proces care se realizează treptat – nu sunteţi azi materie şi mâine Lumină. Fiecare
dintre noi se află în acest proces şi mulţi dintre voi sunt cel puţin la jumătatea drumului.

 DIMENSIUNILE

 Mai întâi de toate, permiteţi-mi să vă descriu pe  scurt dimensiunile variate sau planuri ale
existenţei în modelul nostru. Noi folosim un model compus din 12 dimensiuni, iar voi care vă
aflaţi aici într-un corp fizic, existaţi în dimensiunea a 3-a: este bazată pe materie.
Dimensiunea a 4-a este ceea ce noi numim planul astral: aceasta este bazată pe partea
emoţională. Împreună, acestea două compun ceea ce noi numim Lumea Creaţiei Inferioare
( dimensiunea I a – regn mineral; dimnesiunea a II a – regn vegetal; dimensiunea a III a – regn
animal; dimensiunea a IV a – astrală). Acestea sunt dimensiunile în care se realizează jocul
separării. Acestea sunt singurele dimensiuni unde iluzia binelui şi răului poate fi menţinută şi
în care te poţi simţi separat de spirit şi unul faţă de celălalt. Deja sunteţi destul de pricepuţi la
aceasta. Jocul separării a avut succes, dar acum este momentul ca el să ia sfârşit. Astfel,
această planetă este într-un stadiu de ascensiune şi în acest moment vibrează la nivelele
inferioare ale planului astral. Ca parte integrantă a procesului de ascensiune, toate
dimensiunile vor fi înaintate către dimensiunile superioare şi vor înceta să existe.

Doarece acum planeta vibrează la nivelul planului median-astral, îl percepeţi ca pe o stare de


reverie. Nu eşti niciodată sigur dacă eşti treaz sau adormit. Continuităţile încetează. Apare
sentimentul că în momentul în care le iei în mână sau le atingi, lucrurile se pot schimba. Pixul
cu care scrii poate deveni un ciocan şi cândva această lipsă de continuitate nu te va mai
deranja, aşa cum nu te deranjează să visezi. Vei observa că stările tale de visare se schimbă,
astfel încât în momentul în care te trezeşti nu eşti sigur dacă eşti treaz. Vei deveni lucid în
timpul visului, perfect conştient. Vei deveni cu totul conştient în momentul în care te
deplasezi prin diferite realităţi şi toate vă vor părea la fel de reale cu cea în care vă aflaţi. Nu
veţi mai avea senzaţia că există doar o singură realitate adevărată.

De la dimensiunea a 5-a până la a 9-a este Tărâmul Median al Creaţiei, în modelul folosit de
noi.

Dimensiunea a V-a este cea a corpului de lumină, în care voi sunteţi conştienţi de voi înşivă
ca maeştri şi fiinţe multidimensionale. În dimensiunea a 5-a sunteţi complet orientaţi spre
spirit. Mulţi dintre voi aţi venit din acest plan pentru a fi slujitori ai Luminii aici.

A VI-a dimensiune deţine schema ADN-ului creării tuturor speciilor, inclusiv al omenirii. Tot
aici sunt înmagazinate limbajele luminii şi este alcătuită în principal din culoare şi tonuri. Este
dimensiunea unde conştiinţa creează prin gând şi este unul dintre locurile unde voi lucraţi în
timpul somnului. Poate fi dificil să îţi câştigi pâinea cu asta, pentru că nu puteţi să existaţi
într-un corp dacă nu alegeţi să creaţi unul.  Atunci când operaţi în dimensiunea a 6-a, sunteţi
mai mult un „gând viu”. Voi creaţi prin intermediul conştienţei voastre, dar nu aveţi neapărat
un vehicol pentru această conştiinţă.

A VII-a dimensiune este cea a creativităţii pure, Lumină pură, sunet pur, geometrie pură şi
expresie pură. Este un plan de un rafinament infinit şi este ultimul plan unde te percepi pe tine
însuţi ca „individ”.

A VIII-a dimensiune este dimensiunea minţii de grup sau a sufletului de grup, şi este locul
unde poţi atinge baza părţii mai importante a ceea ce eşti. Este caracterizată prin pierderea
sensului a ceea ce reprezintă „eu”. Atunci când călătoreşti multidimensional, este planul unde
vei depune cel mai mare efort pentru a-ţi menţine conştiinţa laolaltă; pentru că voi sunteţi pur
„Noi”, operând cu scopuri de grup. Aşa că ar putea părea ca şi cum te-ai duce să te culci sau
ţi-ai pierde conştiinţa.

În modelul folosit de „Noi”, a IX-a dimensiune este planul conştiinţei colective a planetelor,
sistemelor stelare, galaxiilor şi dimensiunilor. Dacă vizitaţi această dimensiune, poate fi dificil
să rămâi conştient. Încă o dată, este foarte dificil să percepi sensul lui „Eu”, deoarece voi
sunteţi atât de cuprinzători, încât totul este „Tu”. Imaginaţi-vă că sunteţi conştiinţa unei
galaxii! Fiecare formă de viaţă, fiecare stea, planetă şi mintea de grup a fiecărei specii din ea
se află chiar în voi.

Dimensiunea a X-a până la a XII-a reprezintă Tărâmul Creaţiei Superioare. Dimensiunea a X-


a este sursa Razelor, casa a ceea ce noi numim Elohim. Aici se alcătuiesc noile planuri ale
creaţiei şi apoi sunt trimise la nivelele Creaţiei Mediane. La acest nivel poţi avea simţul a
aceea ce înseamnă „Eu”, dar nu seamănă nici pe departe cu ceea ce voi sunteţi obişnuiţi din
dimensiunea a III-a.

Dimnesiunea a XI-a este cea a Luminii pre-formate – punctul de dinaintea creaţiei şi o stare
de aşteptare prin excelenţă, asemănătoare cu momentul dinaintea unui strănut sau orgasm.
Este tărâmul fiinţei numite Metatron, a Arhanghelilor şi a altor Akashii pentru acest sistem-
Sursă. Există memorii Akashice planetare şi memorii  Akashice,  galactice, cât şi Akashice
pentru un întreg sistem-Sursă. Voi vă aflaţi într-unul din multele sisteme-Sursă. De aceea vă
oferim o descriere doar pentru unul din sistemele-Sursă – acesta. Dacă vă duceţi într-un alt
sistem-Sursă, veţi trăi ceva cu totul diferit. Eu, ca Arhanghel, am casa de bază dimensiunea a
XI-a.

Dimensiunea a XII-a este Punctul Unic unde toată conştiinţa se ştie a fi Absolut Una cu Tot
Ce Este. Nu există nici un fel de separare. Dacă pătrundeţi în acest nivel vă veţi da seama că
sunteţi una cu Tot Ce Este, cu forţa creatoare.

Activarea Corpului de Lumină

În martie 1988, tot ceea ce noi numim Slujitori ai Luminii au fost activaţi la cel puţin primul
nivel al Corpului de Lumină pe această planetă. Pe 16 aprilie 1989, întreaga structură
cristalină a materiei şi fiecare locuitor al planetei a fost activat la nivelul 3 al Corpului de
Lumină. Acum, acesta nu este un proces opţional; fiecare dintre noi îl trăieşte. O mulţime de
oameni părăsesc planeta, deoarece nu vor să facă acest lucru în această viaţă. Poţi alege să
treci prin acest proces în orice viaţă pe care ai avut-o vreodată, în orice realitate paralelă.
Deci, să nu consideri că se pierd oameni. Este în regulă. Pur şi simplu ei nu sunt pregătiţi să
facă acest lucru în această încarnare.

Nivelul de activare al corpului de Lumină este în raport cu capacitatea celulelor voastre de a


metaboliza Lumina.

Activarea primului Nivel al Corpului de Lumină

Deci aţi primit o activare a primului nivel al Copului de Lumină. Acum, când acest lucru s-a
întâmplat – pentru majoritatea dintre voi – a fost ca şi cum o sursă de lumină s-a aprins în
ADN-ul tău: „E timpul să plec acasă”. Aceasta este senzaţia pe care o are corpul tău: „E
timpul să plec acasă”. Şi eşti într-o stare de exaltare care emană din corpul tău şi care este pur
şi simplu extraordinară. În acelaşi timp, corpul spune: „E timpul să mai reduc din densitate” şi
mulţi dintre voi au avut o extraordinară criză de „gripă”. Multe dintre lucrurile care se petrec
în jurul nostru şi pe care oamenii le denumesc „gripă”, noi le numim „simptome
transformaţionale”. Atunci când corpul vostru îşi reduce densitatea, vor apărea dureri de cap,
stări de vomă, diaree, acnee, urticarie, tot ceea ce seamănă cu simptome ale unei gripe –
dureri musculare, dureri articulare sunt de asemenea foarte obişnuite. Iar dacă vă întoarceţi în
timp şi vă gândiţi la martie 1988, chiar a fost o epidemie de „gripă”: a fost o epidemie de
Lumină!

Genetica umană a denumit 99% din ADN „deşeuri”, pentru că „noi nu ştim ce reprezintă toate
astea”. De fapt, ADN-ul uman conţine bucăţi infime de material genetic de la fiecare specie
de pe Pământ, plus material genetic codificat holografic cu toată experienţa colectivă a
întregii umanităţi şi experienţele reţelei holografice a tuturor încarnărilor voastre, precum şi
fărâme de cod de la speciile conştiente de la cele 383  planete ascendete din cele 5 universuri
locale! De asemenea, ADN-ul tău deţine codificări latente pentru transformarea corpului
vostru fizic într-un Corp de Lumină.

Doar aproximativ 7% din codificările genetice erau active înainte de martie 1988. Apoi în
primul nivel al Corpului de Lumină, Spiritul a activat o serie de astfel de codificări latente
prin introducerea unei succesiuni de tonuri/(culori). Aceste codificări nou activate au dat
semnalul corpului vostru să înceapă o schimbare transformaţională în ADN şi o modificare
profundă a modului în care celulele voastre metabolizează energia.

Noi măsurăm nivelele Corpului de Lumină prin capacitatea celulelor voastre de a metaboliza
Lumina. Indicatorul acestei noi activităţi celulare este cantitatea de adenosin trifosfat (ATP)
din celule. Înainte de activarea Corpului de Lumină, energia pentru funcţionarea celulară
provenea din producerea de energie şi sistemul de înmagazinare care pendulează energia
înainte şi înapoi între adenosin difosfat (ADP) şi adenosin trifosfat. ATP este un compus de
înmagazinare a energiei, care se găseşte în celule. La nivelul mitocondriilor, mâncarea este
transformată în energie pentru celule, care apoi este legată în ATP. ATP are un lanţ de trei
grupuri de fosfat, care se proiectază din molecule. Atunci când molecula ATP îşi pierde
grupul fosfatic extrem exterior, atunci devine o moleculă de ADP. Ruperea legăturii chimice
degajă energie pentru ca celula să-şi ducă la îndeplinire funcţiile, ca de exemplu crearea
proteinelor. ADP poate deveni din nou ATP prin acumularea de energie şi a unui grup
fosfatic. ATP şi ADP pierd sau obţin grupări fosfatice pentru a elibera sau înmagazina energie
pentru funcţionarea celulară. Acesta este un sistem închis de energie biologică, asigurând
îmbătrânirea şi moartea. Nici un fel de energie nouă nu este dobândită.

Când transformarea Corpului de Lumină a fost activată, o gamă de codificări latente ale
ADN-ului au fost iluminate şi au început să dea noi instrucţiuni celulelor. Una dintre primele
instrucţiuni era să le spună celulelor să recunoască Lumina ca o nouă sursă de energie. La
început, conştiinţa celulară nu ştia ce să facă cu această informaţie. Deoarece celulele erau
scăldate în Lumină, mitocondriile (care sunt foarte sensibile la Lumină) încep să absoarbă în
totalitate această nouă activare în culori/tonuri şi să producă o mulţime de ATP, în explozii.
Celulele nu absorbiseră suficientă Lumină ca să stabilizeze legătura fosfatică, astfel că ATP s-
a descompus rapid în ADP, iar metabolismul celular a fost accelerat în mod spectaculos.
Toxinele acumulate, traumele vechi, gândurile şi emoţiile înmagazinate au început să se
scurgă din corpul fizic şi să creeze simptome asemănătoare gripei.

Forma fizică în felul ei vechi a separat funcţionarea creierului în funcţiunile emisferei stângi
şi celei drepte. De asemenea, glanda pineală şi cea pituitară sunt atrofiate – cam de mărimea
unui bob de mazăre, decât de mărimea unei nuci. La activare, chimia creierului începe să se
schimbe şi să producă noi sinapse.
Activarea celui de al doilea Nivel al Corpului de Lumină

La nivelul al doilea, modelul eteric de dimensiunea a 6-a începe să fie inundat de Lumină şi
începe să elibereze structurile dimensiunii a 4-a care te conectează la experienţele karmice de-
a lungul tuturor vieţilor. Drept rezultat, este posibil să începi să te simţi puţin dezorientat,
având mai multe crize de „gripă”.

Probabil la un moment dat te vei găsi întins în pat, spunând „De ce mă aflu aici?”, „Cine sunt
eu?” şi poţi avea o sugestie asupra aşa-numitului „Spirit” în viaţa ta. Acum vom defini alt
termen. Atunci când folosim termenul „suflet”, vorbim despre o parte diferită a spiritului, care
trăieşte prin corpul vostru fizic. Când vorbim despre spirit, ne referim la acea parte a ta, care
este nediferenţiată şi complet conectată la Sursă.

Astfel, în al doilea nivel al Corpului de Lumină, voi eliberaţi structuri din dimensiunea a 4-a,
care încept să schimbe rotaţia în geometria corpului emoţional, mental şi spiritual. Începeţi să
vă schimbaţi foarte repede. Multe dintre lucrurile pe care le trăiţi sunt strict la nivel fizic. La
un moment dat te poţi simţi foarte obosit.

Activarea celui de al treilea Nivel al Corpului de Lumină

În al treilea nivel al Corpului de Lumină, simţurile fizice devin extrem de puternice. Exemplul
folosit de noi este că mirosul gunoiului care se află în punga menajeră – de la etaj – te scoate
din minţi. Totul îţi poate părea extrem de palpabil. Scaunul pe care eşti aşezat sau hainele pe
care le porţi te pot deranja teribil, deoarece ele par foarte senzuale. Adesea, oamenii
redescoperă plăcerea sexuală în nivelul 3 al Corpului de Lumină. Acesta este motivul pentru
care s-a înregistrat o creştere a numărului de naşteri şi de femei însărcinate începând cu aprilie
1989, atunci când planeta şi populaţia ei au fost activate la nivelul 3.

Tot ceea ce se întâmplă este foarte centrat pe corpul fizic. Începe să se deschidă în ceea ce noi
numim „sistem de bio-transmisie”. Corpul vostru a fost creat pentru a decodifica şi pentru a
lucra cu energii de Lumină Superioară şi de asemenea pentru transmiterea acestor energii
către planetă. Ca parte integrantă a jocului separării, aceste funcţii sunt atrofiate. Amplificarea
simţurilor fizice este primul semn de trezire a corpului vostru ca şi „bio-transmiţător”.

Lumină nediferenţiată din Supraeu curge către liniile axiotonale 5-dimensionale. Sistemul
circulator axiotonal 5-dimensional începe să se formeze, din interfeţele axiotonale ale
punctelor de rotaţie de pe suprafaţa pielii. Sistemul axial se extinde apoi şi activează punctele
de rotaţie din fiecare celulă a corpului fizic.

În timp ce în primul şi al doilea nivel al Corpului de Lumină corpul fizic era scăldat în
Lumină, acum, la al treilea nivel, fiecare celulă a focalizat Lumina direct către el prin sistemul
axial.

Mitocondriile de obicei recunosc această Lumină ca „hrană” şi produc mai mult ATP.
Deoarece celula primeşte Lumină ca şi energie uzuală, mai puţin ATP se transformă în ADP.
Când sistemul axial preia energie de la Supraeu către punctele de rotaţie celulare, punctele de
rotaţie produc frecvenţe de Sunet şi Lumină care schimbă rotaţia atomilor din moelculele
celulare, în mod special la atomii de hidrogen. Când rotaţia atomilor din molecula ATP se
măreşte, ia naştere o nouă activitate. Cele trei grupuri de fosfat care formează tulpina de
moleculă ATP, începe să fie pe post de antenă pentru Lumina nediferenţiată, iar capul
simetric al moleculei este precum o prismă, fracţionând Lumina în culori spectrale subtile,
folosibile de codificările ADN latente.

Înainte ca acest Corp de Lumină să fie activat, acidul ribonucleic (ARN) din celule s-a
comportat precum un mesager cu sens unic. El purta informaţii de la partea de 7% activă din
ADN, către alte părţi ale celulei pentru executare, de exemplu cum ar fi, efectuarea sintetizării
proteinelor. În nivelul 3 al Corpului de Lumină, ARN devine un mesager cu sens dublu. El ia
Lumina care se fracţionează în frecvenţe de culoare utilizabile de prisma/antenă ATP şi apoi
se retrage în şirurile ADN. Codificările genetice latente se trezesc în mod gradat cu fiecare
nivel succesiv de Lumină şi oferă informaţia către ARN, care o trasmite mai departe restului
celulei.

Se aseamănă cu noua tehnologie CD laser folosită pe Pământ. O cantitate enorm de mare de


informaţie poate fi înregistrată pe o singură dischetă. Imaginaţi-vă că o cantitate vastă de
informaţie poate fi memorată într-o gamă de de culoare roşie şi o cantitate uriaşă de date
poate fi înmagazinată într-un spectru albastru. O rază laser roşie traversează discheta şi toată
informaţia roşie este posibil să fie citită, dar voi încă nu ştiţi nimic despre ceea ce este
înmagazinat în spectrul albastru. Trasaţi o rază laser albastră peste CD şi acum toate
informaţiile sunt accesibile. Frecvenţele de Lumină „citesc” ADN-ul cam în acelaşi mod.
Până când spectrul de culoare este transmis, nu aveţi idee despre ce se află acolo. Fiecare
nivel de Lumină are propria sa amprentă de ton/culoare. Astfel, spiritul realizează
trasnformarea gradată a corpului fizic.

Transferul informaţional în sens unic ADN-ARN şi ciclul energetic ATP-ADP erau sisteme
închise, asigurând entropia. Nimic nu se putea modifica, cu excepţia dezintegrării. Oată cu
activarea Corpului de Lumină, noi sisteme, complet deschise se pot dezvolta, făcând posibil
accesul energiei infinite şi a informaţiei infinite către corp. Un dialog între corpul tău fizic şi
spirit a început.

În primele 2 nivele ale Corpului de Lumină, puteţi încă face reversibil întregul proces,
deoarece ATP şi ARN nu au primit această nouă funcţie. La al 3-lea nivel al Corpului de
Lumină, există o continuă transformare, pe care nu o poţi opri. De aceea, atunci când
populaţia indigenă a acestei planete a fost activată împreună cu planeta însăşi, au fost activate
la nivelul 3 al Corpului de Lumină: aşa ca pur şi simplu procesul să nu poată fi deranjat.

De asemenea, în acea activare la al treilea nivel al Corpului de Lumină,  a fost creat un set de
puncte de legătură între această planetă şi toate celelalte planete care ascend din planul fizic,
astfel încât vă aflaţi într-o perfectă sincronizare. Nu doar această planetă ascende; întreaga
dimensiune ascende! La fel şi întregul plan astral. Nu vor mai exista planuri fizice şi astrale
atunci când acest lucru se va fi înfăptuit. Întregul proces este denumit o „inspirare” a Sursei.

În modelul nostru, Sursa (Unicul Punct, Totul, Dumnezeu) se manifestă ca inspirări şi expirări
ale creativităţii – expirări foarte încete şi foarte rapide inspirări. Un Lucrător al Luminii ne-a
întrebat odată de ce este nevoie de miliarde de ani pentru a densifica un joc la acest nivel de
separaţie şi totuşi întoarcem întregul joc în 20 de ani. Imaginaţi-vă că sunteţi Acela/Unicul,
care decide să exploreze numărul vast posibil de faţete ale Sale, prin nivele de individualizare
progresivă. Este ca şi cum ai întinde o bandă de cauciuc. Cu cât ajungi la o individualizare
mai mare, acea bandă devine din ce în ce mai întinsă. La un moment dat, există un punct în
care este întinsă la maximum. Te-ai separat la maxim de Unicitatea Ta şi tensiunea este
extremă. Deci, Te întorci şi dai drumul benzii de cauciuc – separarea ta. Ce se întâmplă? Te
întorci la Unicitatea ta foarte repede.

Pe această planetă, ai un joc al separării care acum a definitivat orice tip de transformare
posibilă a relaţiei şi interacţiunii pe care le poţi avea. Fiecare dintre relaţiile karmice pe care le
poţi explora a fost deja explorată, şi când se întâmplă aceasta, tu începi „inspirarea”. Acest joc
s-a încheiat. Este timpul să pleci acasă.

Ceea ce noi denumim „Lucrătorii Luminii” sunt de fapt oameni care se află aici pe post de
echipe de tranziţie, care ajută în acest proces de luminare. De aceea te afli aici. Unii dintre voi
au fost aici pe tot parcursul ciclului. Unii dintre voi ajută la stabilirea acestui joc anume şi s-
au hotărât să rămână şi să vadă cum funcţionează. Dacă ar trebui să privim timpul liniar,
atunci voi vă aflaţi de-a lungul timpului liniar şi de-a lungul tuturor timpurilor paralele,
activându-vă, transformându-vă în Lumină. O planetă nu ascende într-o clipă – ea ascende din
momentul creaţiei sale. Şi de aceea mulţi dintre voi au petrecut atâtea vieţi aici. Alţii dintre
voi apar acum pentru a ajuta, totul este OK, de asemenea.

Activarea celui de al patrulea Nivel al Corpului de Lumină

În momentul în care treceţi în al 4-lea nivel al Corpului de Lumină, începeţi să treceţi în ceea
ce numim stările mentale. Acest lucru începe o schimbare masivă în chimia creierului tău şi în
electromagnetismul său. În acest punct, dacă ai cristale egalizatoare în corpul tău eteric, se
poate ca acestea să devină extrem de inconfortabile. Începi să ai o mulţime de dureri de cap,
leşinuri, dureri în piept, vedere înceţoşată sau să îţi dispară auzul.

Aceste cristale păstrează linii de Lumină în planul dimensiunii a 5-a, făcând conexiuni, exact
cum face curentul electric. Dureri de piept poţi să ai de-a lungul procesului corpului de
Lumină, deoarece inima ta începe să se deschidă la nivele din ce în ce mai adânci. Aparatul
auditiv şi văzul încep să se modifice, deoarece părţi ale creierului se deschid. O cu totul altă
funcţionare începe la acest nivel 4. Emisferele creierului vor să înceapă să funcţioneze
amândouă în acelaşi timp, iar dacă ceva le opreşte să facă acest lucru, se poate crea o stare
destul de dificilă. Majoritatea oamenilor încep să simtă ceva electric trecând prin capul lor.
Efectiv simţi trecând în creştetul capului energie electrică, sau pe şira spinării.

S-ar putea să ai o primă senzaţie de gândire non-liniară, ceea ce poate fi fie încântător, fie
înfricoşător. Începi să treci print-o schimbare mentală. Corpul mental începe să-şi zică sieşi
„Fantastic. E posibil ca nu eu să deţin controlul”.

De obicei, cam  al 4-lea nivel al Corpului de Lumină, apare cineva în viaţa ta care-ţi spune
„Directiva cea mai importantă este aceea de a-ţi urma Spiritul fără ezitare” sau ceva similar.
Dintr-o dată, corpul mental îneţelege ideea: „Fantastic, probabil că altcineva deţine aici
controlul, pentru că eu sigur nu!” Şi începe să transforme felul în care se vede pe sine şi
devine un pic nesigur, neştiind ce este real şi ce nu. Spiritul vostru începe să realizeze imagini
ale realităţii mult mai vaste, mai ample sau ale modelelor prin corpurile energetice.
La nivelul 4, ni se sugerează că există un Spirit. Brusc, primiţi impulsuri din zone de unde
înainte nu primeaţi şi vă gândiţi că probabil ar fi bine să urmaţi acele impulsuri.

Corpul vostru mental strigă: „Aşteaptă. Ce înseamă asta?” Încearcă să menţină controlul
asupra lumii şi este destul de inconfortabil deoarece are senzaţia că totul se schimbă. Tot
ceeea ce a definit ca fiind real, acum începe să se schimbe.

Este posibil să ai momente de telepatie sau clarviziune. Cam toată lumea începe să simtă
empatia în aceste timpuri. Şi din nou, corpul mental încearcă să stabilească limite, deoarece
simte că se deschide corpul emoţional şi bineînţeles că acest lucru este periculos şi poate chiar
să te distrugă, după regulile corpului mental. Aşa că flaşurile de empatie pot fi deosebit de
neconfortabile pentru oameni şi, totuşi, în acelaşi timp este amuzant, deoarece te simţi mult
mai conectat cu tot ce te înconjoară, ai sentimentul de „Sunt în legătură cu lucrurile de aici.
Sunt oameni aici pe care poate i-am întâlnit deja înainte. Te cunosc de undeva. Fantastic, îmi
pari foarte familiar”. Şi începi să ai senzaţia că venirea ta aici are un scop anume.

Activarea celui de al  cincilea Nivel  al Corpului  de Lumină

La nivelul 5 al Corpului de Lumină, de obicei corpul mental spune „Probabil o să încerc să


urmez Spritul. Nu ştiu dacă o să-mi convină, dar eu încerc.” Şi începe respectivul proces de
căutare a punctelor de reper.

Persoana adesea începe să aibe imagini fulgurante ale sinelui făcând alte lucruri. Adesea,
secvenţe din visul său încep să se schimbe. Începe să-şi aducă aminte ceva mai mult din visele
sale. Unele persoane se trezesc într-o visare perfect lucidă, în nivelul 5 de activare.

În anumite momente, persoana poate avea senzaţia că o ia razna, deoarece este posibil să
înceapă experimentarea proceselor de gândire non-liniară. La un moment dat, decât să
privească ceva atât de frumos, persoana se informează în legătură cu întregul, adică gândirea
non-liniară. Apoi corpul mental spune: „Stai puţin, nu pot să controlez acest lucru. Putem să
supravieţuim şi să facem acest lucru?” Deci se pune întrebarea: „Există spirit? Eu cred că
există Spirit. Mai bine trebuie să înţeleg dacă există Spirit, deoarece altfel cu toţii urmează să
murim.”

Va reieşi mult din modelul supravieţuirii pe corpul mental. Astfel, corpul mental începe să
modifice felul în care se mişcă şi începe să scoată în afara sa tiparele.

O parte din voi este ca un copil mic ce spune: „Da, mergem în Lumină. Da, mergem în
Lumină”. Şi sunteţi atât de fericiţi. Şi apoi aveţi corpul mental, un bătrân morocănos. Şi vedeţi
cele două jumătăţi ale voastre: „Fantastic! Ajung să iau o decizie aici, despre ce vreau să fac.”

Începi să devii conştient că eşti mai mult decât ai crezut că eşti. Atunci când se întâmplă acest
lucru, corpul mental spune: „O nu, nu-i aşa!” şi trânteşte uşa, dar apoi se deschide din nou.
Aşa că mereu treci prin acest proces în care simţi că te deschizi şi te  închizi, deschizi şi
închizi. Te poţi simţi puţin maniac-depresiv. Ceea ce Spiritul tău cere să faci este să îţi aduci
corpul tău mental să îşi lase controlul pentru ca să ajungi un Spirit activ întrupat pe această
planetă, cu totul conştient la fiecare dimensiune.
Tot aşa, la nivelul cinci al Corpului de Lumină, începi să devii conştient că o mulţime din
imaginile tale despre felul în care sunt lucrurile nu-ţi aparţin. Începi să fii conştient că: „Vai
de mine, fac asta la fel ca tata. Tatăl meu era selectiv şi eu mă port exact ca el. Stai puţin, asta
nu e energia mea.” Sau: „Copilul meu tocmai a răsturnat laptele şi ţip la el exact cum ţipa
mama mea la mine. Asta nu e energia mea. Nu vreau să fac asta. Nu asta e ceea ce vreau să
fac aici.”

Devii conştient că tu conţii imagini întregi ale realităţii care nu sunt ale tale. Şi începi procesul
de sortare mentală al „Cine sunt eu”, diferit de cei din jur. Fiecare cuprinde – în câmpurile
sale energetice, imaginea întreagă al „felului în care sunt lucrurile” de la părinţi, bunici, fraţi
şi iubiţi. Imaginea întreagă este mereu actualizată. Pe măsură ce devii conştient că aceste
structuri sunt cuprinse în câmpurile tale, poţi să te simţi foarte mult cuprins în ele.

Pentru că aici eşti – poţi simţi toată această schimbare care se petrece în trupul tău, toate
aceste lucruri minunate şi în acelaşi timp, simţi că eşti într-o colivie de sticlă – toată această
schimbare şi eşti atât de cuprins de aceste imagini. Aşa că începi acel proces de sortare: „Ei
bine, iau ceva din asta. Nu iau nimic din celelaltă, puţin din asta şi puţin de aici.” Şi începi să
devi tot mai mult conştient de energia ta. Ce este cu adevărat al tău. Când ai un gând sau o
imagine despre ceva, doar te întrebi: „Este programul tatălui sau sunt eu?” Poate fi puţin
înspăimântător pentru unii, când se uită prima oară în oglindă şi îşi spun: „Vai, nu, chiar mă
transform în mama mea. Am fost sigur că nu voi semăna cu mama.” Dar afli că ajungi într-un
punct în care acele imagini ale realităţii încep să iasă din câmpurile tale.

Activarea celui de al şaselea Nivel al Corpului de Lumină

La al şaselea nivel al corpului de Lumină vei muta activ, conştient imagini ale realităţii din
câmpul tău. În acest moment, spiritul tău de obicei te pune în legătură cu oameni care lucrează
cu procesul trupului de Lumină. Poate că spiritul aruncă în tine , de pe rafturi. Ai trăit această
experienţă de a fi într-o libărie şi să cadă cărţi pe tine? S-ar putea s-o ai în orice moment. Este
unul din felurile preferate ale Spiritului de a spune: „Citeşte asta”. Începi să primeşti alte
informaţii, alte imagini ale realităţii. Începi să cuprinzi înţelegeri mai vaste ale propriei tale
realităţi şi cum să operezi în ele.

Adesea la nivelurile cinci şi şase, ai experienţa lucrurilor care nu sunt solide. În meditaţia ta,
poţi privi în jos şi să simţi că mâna ta nu este solidă, sau că ai una din acele experienţe ciudate
în care îţi rezemi mâna de un perete şi simţi că zidul cedează. Aşa că poţi avea imagini
fulgurante de multidimensionalitate. Poţi avea imagini fugare de gândire non-liniară şi de
sentimentul că nimic nu este real. Acest lucru poate fi un adevărat şoc pentru tipul vostru de
corp mental, cei care vreţi totul aşezat frumos în rând – dintr-o dată vedeţi toată imaginea
deodată. Atunci trebuie să te întorci şi să afli cum ai ajuns acolo. Unii dintre voi trăiesc acest
lucru pe scară largă. Corpul mental începe să cunoască foarte diferit.

O mulţime de oameni părăsesc planeta în corp de Lumină de nivelul şase, pentru că este
extrem de incomod pentru majoritatea. „Vreau să viu aici? Vreau să mă uit la toate chestiile
astea? Vreau să fiu parte a acestui proces?” O mulţime de oameni opteză pentru ieşire. Este în
regulă. Ei fac acest proces în altă viaţă. Nu trebuie să îl facă în toate vieţile. În general, dacă
putem să asistăm pe cineva  să supravieţuiască nivelului al cincilea şi al şaselea, ajung acasă
liberi. Dacă aleg să nu iasă de pe planetă în acel moment, de obicei rămân şi lucrează cu
întregul proces.

Fii blând cu concetăţenii tăi oamenii. Aceasta este o treaptă foarte dureroasă, pentru că
aceasta este treapta în care întegul simţ al identităţii este restructurat. Când dai de oameni pe
stradă şi mulţi dintre voi o fac, s-ar putea să te întrebe: „Ce faci? Arăţi atât de minunat.” Dă-le
informaţia că planeta merge spre Lumină, că suntem într-un proces de ascensiune. „Dacă vrei
să ştii mai multe despre el, aici sunt nişte cărţi bune de citit. Aici sunt nişte oameni pe care i-ai
putea vizita. Dacă doreşti să vorbeşti despre asta, aici ai numărul meu de telefon.” Sprijină-i
pe cei din jurul tău.

De obicei, la nivelul al şaselea de corp de Lumină, treci printr-o stare de reevaluare care este
extrem de neconfortabilă. „Vreau să fiu aici? Vreau să trăiesc? Vreau să mă joc?” Poate fi
foarte serios. Îţi urăşti slujba, îşi urăşti viaţa, urăşti pe toţi şi toate deodată.

La nivelul al şaselea, afli că mulţi oameni încep să-şi părăsească viaţa. Acesta este momentul
când este posibil să îşi schimbe slujba, să te căsătoreşti, să nu mai fii căsătorit – toţi prietenii
se pot schimba, întregul tău sens al scopului  se schimbă şi apare un sens de învăţare să nu ne
fie teamă de schimbare. Dacă îngheţi, acest nivel poate dura aproape un an şi poate fi foarte
insuportabil. Dar majoritatea oamenilor învaţă destul de repede să se relaxeze şi să lasă totul
să curgă în jurul lor.

Oameni noi intră în viaţa ta, care sunt mult mai mult în aliniere cu ceea ce ai tu de făcut, decât
ai întâlnit vreodată. Sunteţi cu toţii aici în grupuri de lucru – acei oameni cu care eşti
împreună ca să munceşti. Această curăţare a celorlalţi din viaţa ta, care sunt acolo pentru
karma sau dintr-un simţ al obligaţiei pot fi puţin înspăimântători. Dar dacă respiri adânc şi
spui: „Îţi doresc numai bine şi o viaţă frumoasă. Ne întâlnim data viitoare”, vei afla că
oamenii cu care trebuie să fii aici vor veni repede în viaţa ta. Aceasta „amplifică” toată
situaţia şi începe să fie distractiv.

De obicei, între nivelul al şaselea şi al şaptelea de corp de Lumină, trăieşti ceea ce numim o
descindere a spiritului. Asta înseamnă că o parte mai largă a ceea ce eşti tu în dimensiunile
mai înalte vine să locuiască în trupul tău. Acest lucru modifică totul în jur.

Simţi că ai trecut printr-un tunel. Ai venit dintr-un loc, de la „poate că este un spirit şi poate
voi încerca să îl urmez”, spre „ştiu, cu fiecare celulă a fiinţei mele că eu sunt spirit în acţiune
pe această planetă.” Şi începi ceea ce numim tranziţia emoţională către învăţarea de a fi
vastitatea spiritului. Aproape o treime din structura corpului de Lumină este acum aprinsă în
copia eterică. De multe ori, te poţi  experimenta  ca Sine al tău ca radiind lumina, lucru care
este destul de emoţionant De cele mai multe ori, la al şaptelea nivel de corp de Lumină, se
schimbă ochii oamenilor. Încep să vezi un nivel mai profund de Lumină care iese din ochii
oamenilor.

Tu şi cei din jurul tău încep să cunoască într-un mod non-lniniar şi începi să primeşti fulgerări
de telepatie. Începi să primeşti fulgerări de comunicare la niveluri prin care comunici tot
timpul dar eşti inconştient de ele. Ai fost telepatic întotdeauna. Ai fost clarvăzător
întotdeauna. Ai fost multidimensional întodeauna. Dar corpul tău mental şi creierul au ecranat
acest lucru departe de tine. Astfel ecranele cad şi începi să recunoşti ce s-a întâmplat aici tot
timpul. Lucrurile încep să apară normal. Există un moment în care nu mai este un mare „aha”.
Nu se mai stinge becul. Este doar „Eu sunt aici. Eu sunt. Eu sunt aici, cu totul”. Devii un dans
încântător pe care-l joci cu spiritul tău.

Întreaga planetă şi populaţia sa par să facă o puternică reevaluare. Polarizarea energiilor are
loc la niveluri din ce în ce mai înalte. Este aproape ca şi cum volumul este dat mai tare.
Polarizarea planetară devine din ce în ce mai intensă. Vei afla că cei dintrei voi care încep să
trăiască raiul pe pământ vor exista umăr lângă umăr cu cei care trăiesc iadul pe pământ

Doresc să vă reamintesc că toate fiinţele sunt Maeştri divini  multidimensionali.

Vă cerem să învăţaţi compasiunea şi compasiunea nu înseamnă să fii co-dependent: „O, lasă-


mă să am grijă de tine!” Compasiunea înseamnă să vrei să faci orice este necesar pentru a
asista pe cineva când se ridică la următoarea treaptă mai înaltă. Acest lucru înseamnă
ocazional să tragi  preşul de sub picioarele cuiva: înseamnă ocazional să fii o strigare de
trezire; aceasta înseamnă ocazional că ceri ca cineva să-şi vadă de „treabă”; şi adesea
înseamnă să îi iubeşti pentru întregimea lor, totalitatea lor, părţile din ei care sunt treze,
precum şi părţile din ei care sunt adormite. Adu-ţi aminte că ei dorm în prima parte a
Misiunii. Onorează-i pe cei care au dormit bine. Mulţi lucrători de Lumină au o temă de
oamenii care  dorm, amplasaţi în ei. Începeţi să descoperiţi acea bucată specifică de model de
duşman. Veţi evolua în mod natural într-un sens de serviciu către Spirit şi un serviciu faţă de
întreaga viaţă. Va fi extatic. Dar să înţelegi cât de dificilă a fost această perioadă şi mai este
încă pentru mulţi oameni. Priveşte la nivelul reevaluării şi vei înţelege de ce numim acest
nivel cel care determină dacă cineva va face parte din acest proces sau nu. Acesta este locul în
care o mulţime de oameni trebuie să iasă pe cauţiune sau să se supună programului.

Activarea celui de al şaptelea Nivel al Corpului de Lumină

La al şaptelea nivel de corp de Lumină, începi să intri în stadiile emoţionale ale corpului de
Lumină: concentrarea pe nivele din ce în ce mai profunde de deschidere în chakra inimii. Pe
măsură ce te deschizi în inimă, un sentiment de legătură cu planeta se deschide: acel
sentiment că te îndrăgosteşti de această planetă, în care simţi că „dacă nu îmbrăţişez copacul
acela, pur şi simplu nu pot rezista. Trebuie să îmbrăţişez copacul acela”. Există un fel jucăuş
care începe să se deschidă la al şaptelea nivel de corp de Lumină. Devii ceva mai copilăros în
felul în care lucrezi.

La cest punct, dacă ai blocaje în trupul emoţional, încep cu adevărat să iasă la iveală, pentru
că, pe măsură ce te mişti spre exprimarea divinităţii şi vastităţii tale, tot ce blochează acea
vastitate începe să se desfacă. Unele sunt distractive; altele nu. Depinde de cât de multă
strânsoare vrea să păstreze trupul mental. Dacă trupul mental este sincronzat, eliberarea este
de obicei rapidă şi uşoară.

S-ar putea să observi că devii mult mai emotiv decât vreodată înainte, şi pe măsură ce te mişti
prin aceste nivele, afli că emoţiile tale devin copilăreşti: când eşti trist, plângi; când eşti
supărat, strigi; când eşti fericit, râzi. Exprimi extazul. Exprimi orice emoţie care curge prin
corpul tău emoţional în acel moment. Începi să operezi în ACUM mult mai mult decât
vreodată înainte. Căci vezi tu, în jocul karmei, corpul tău mental trăieşte în viitor; întotdeauna
trăieşte în „cum ar fi dacă”. Corpul emoţional trăieşte în trecut, fixat pe ceea ce ai trăit înainte.
Astfel, rareori trăieşti exact ce se întâmplă în faţa ta. La al şaptele nivel de corp de Lumină,
începi să-l trăieşti pe ACUM. Suficientă sincronizare a avut loc între câmpurile tale, ca să
începi să ai perioade lungi de existenţă totală în prezent – şi te simţi cu adevărat bine.

Pe măsură ce corpul emoţional îşi leapădă toate modelele vechi, s-ar putea să însemne că va
trebui să-ţi completezi relaţiile cu o serie de oameni. Prin faptul că ai renunţat la toate acele
imagini ale realităţii din corpul mental şi că acum lepezi ataşamentele emoţionale din trupul
emoţional, înseamnă că relaţiile tale cu alţi oameni încep să se schimbe foarte repede. În
nivelurile al şaptelea, optulea şi al nouălea de corp de Lumină, relaţiile tale personale se
transformă în ceva ce numim „transpersonale”. Asta înseamnă că ele nu sunt bazate pe
ataşament emoţional: ele încep să se bazeze pe faptul, care depinde de măsura în care spiritul
tău te ghidează, pentru a fi cu acea persoană în orice moment dat. Este un mod foarte diferit
de legătură.

Când cineva este la nivelul al nouălea de Lumină, operează de obicei în acest fel mai tot
timpul. Uneori, s-ar putea să le pari „rece” oamenilor, pentru că nu ai cârligele emoţionale şi
nu există intensitate. „Eu nu te pot manipula. Nu mă pot agăţa de tine.” Oamenii se pot supăra
foarte tare. Aceasta este o parte naturală a procesului corpului de Lumină, pe măsură ce treci
de la existenţa în relaţii karmice la relaţii non-karmice, bazate pe Spirit.

În corpul de Lumină de nivelul şapte, chakra inimii se deschide pentru o funcţionare mult mai
profundă decât până acum. Mulţi oameni trăiesc dureri în piept; probabil că nu este angină.
Nu simţi la fel ca la un atac de cord, pentru că se simte ca şi cum ar fi în centrul corpului tău,
radind în afară. Este o deschidere a porţii chakrei inimii. Dacă eşti într-o stare meditativă şi
vrei să treci în multidimensional, poţi să treci de-a dreptul prin propria ta chakră a inimii.

Pe această planetă, chakra inimii are o membrană în ea, pe care o numim Porţile Edenului. Cu
toţii ştiţi de povestea drăguţă despre Adam şi Eva care au fost goniţi dincolo de porţile
Edenului şi că există un înger cu o sabie de foc, ce păzeşte intrarea, să nu se poată întoarce.
Acest lucru este o membrană în chakra inimii, care te reţine să treci în multidimensional.
Înseamnă că ea menţine acest joc. Nimic din lucrurile care au loc pe plan fizic nu pot trece
dincolo de nivelul astral, deci nu poate afecta nimic altceva. O parte a felului în care
procedezi este să închizi o parte a chakrei inimii, aşa încât să nu poţi avea experienţe
multidimensionale. Acea membrană este deschisă acum, în fiecare de pe planetă. Chakra
inimii îşi mută funcţionarea şi începe să se deschidă spre nivele din ce în ce mai adânci. Poţi
călători în orice dimensiune prin chakra inimii: toate sunt cuprinse în tine. Chakra inimii
modifică funcţionarea şi începe să devină predominantă faţă de celelalte chakre.

Felul în care majoritatea chakrelor sunt reprezentate este conic, îngustate în centru şi rotindu-
se. Ei bine, şi ele se transformă. Mai întâi dobândesc o formă sferică şi radiază în toate
direcţiile deodată. Apoi, dacă chakra inimii devine predominantă, totul începe să se deschidă,
iar sistemul chakrelor trece în ceea ce numim chakra unificată. Este un câmp de energie
unificat. Se simte minunat. Când faci ceva cum este meditaţia Chakrei Unificate, îţi ajuţi
procesul de trup de Lumină.

Asistând această convergenţă a chakrelor, asişti de asemenea acele corpuri de energie – cel
emoţional, mental şi spiritual – că încep să convergă. Ele converg într-un câmp unificat. La al
şaptelea nivel de corp de Lumină, acele chakre străpung spre stări unificate în care nu au mai
fost până acum. Şi începi să devii conştient că atunci când apar temeri legate de supravieţuire,
sau ai emoţii blocate, înseamnă că aceste câmpuri au ieşit din unitate. Este o iluzie, deşi se
simte realitate. Tot ce trebuie să faci este să realiniezi şi să re-unifici corpurile şi teama
dispare.

Unificarea chakrelor este foarte importantă pentru creşterea ta întru corpul de Lumină, pentru
că îţi permite să mânuieşti orice cantitate de energie (indiferent cât de vastă) prin forma fizică,
fără nici o daună: întregul câmp îl ţine. Vei avea puncte când vei deschide o parte mai vastă a
ta însăţi şi, dacă chakrele tale nu se mişcă într-un mod unificat, vei simţi ca şi cum ţi-ai fi pus
degetele într-o sursă de electricitate. E ca şi cum ai avea o bobină doar pentru 20 de volţi, dar
tocmai au trecut 400 prin trupul tău. Atunci când foloseşti chakra unificată, nu ţi se mai
întâmplă aşa ceva; poţi să lucrezi cu ea la toate nivelele.

Glandele pineală şi pituitară încep să se deschidă în al şaptelea nivel de corp de Lumină, şi


poţi trăi o presiune în frunte sau la spatele capului.

Când glanda pituitară funcţionează la nivelul ei mai înalt, nu vei îmbătrâni sau muri. Astfel,
foarte adesea, de pe la nivelul al şaptelea de corp de Lumină, oamenii încep să pară foarte
tineri. Întreaga lor energie se schimbă în jurul feţei şi ridurile dispar. Glanda pineală operează
într-un fel multidimensional. Unul din lucrurile povestite este senzaţia unui spărgător de
gheaţă, de durere ascuţită exact în creştetul capului. Mulţi dintre voi aţi auzit despre ceva
numit al treilea ochi. Ei bine, există ceva numit al patrulea ochi, exact pe creştetul capului;
este vederea voastră multidimensională. Este localizată acolo unde este locul moale, locul
care nu se întăreşte niciodată la majoritatea dintre voi.  Pentru unii dintre voi, acel ochi se
deschide uşor; este doar vederea voastră multidimensională şi se deschide doar când este
timpul. Pentru alţii dintre voi, se simte ca şi cum ar încerca să se deschidă, dar se loveşte de
ceva. S-ar putea să fie o structură plasată în corpul eteric. Când aceasta este îndepărtată, veţi
observa că acest ochi se deschide.

Începeţi să aveţi aceste experienţe cam ciudate. S-ar putea să începeţi să fiţi conştienţi de voi
înşivă în alte dimensiuni sau conştienţi de voi înşivă în alte trupuri de pe planetă, lucru care
este foarte distractiv. Le numim concurente. Mulţi dintre voi au douăsprezece, prezenţe ale
Sinelui vostru în alte corpuri din această realitate paralelă, pe această planetă chiar acum,
trăind vieţi cu totul diferite decât poate trăiţi acuma. Deveniţi puţin mai conştienţi de voi
înşivă în alte corpuri. La început, când acest lucru se întâmplă, oamenii cred că îşi aduc
aminte de vieţi trecute şi s-ar putea să fie aşa. Dar cel mai adesea sunt de obicei conştienţi de
sine în aceeaşi realitate paralelă. O mulţime dintre voi au câteva incarnări în trupuri de delfin
şi de balene. Astfel că s-ar putea să aveţi imagini fulgerătoare de existenţă în apă sau o
fluiditate de mişcare prin şi în jurul corpului vostru pe care nu aţi avut-o în mod normal într-o
formă umană. Bineînţeles, delfinii şi balenele sunt alte specii individuale însufleţite pe această
planetă. Ei sunt de asemenea lucrători în Lumină. Ei aşează grilele mentale de grup pentru
această planetă.

În corpul de Lumină de nivelul şapte, cele mai multe fiinţe operează destul de mult patru-
dimensional în conştiinţa lor: „Nu numai că voi ascede mâine, dar am de gând să vindec
această planetă. Eu voi salva de unul singur această planetă şi pe voi toţi prostuţii de pe ea.
Am să fac asta. Am să vă trag pe toţi în Lumină. Am să vă protejez de voi înşivă şi am să vă
salvez de karma voastră. Şi am de gând să vă salvez de forţele întunecate.” Fiinţele din
corpurile de Lumină de nivelul şapte au de obicei identiatea de a fi vindecător sau un trezitor
sau o persoană care se salvează pe sine, îi salvează pe alţii sau salvează planeta. De fapt, ei fac
monade karmice. Trebuie puţin timp să realizezi că atât de multe părţi din tine există încă în
dualitate. S-ar putea să ceri ca planeta sau oamenii să fie bolnavi ca să îi poţi vindeca, sau
pierduţi, ca să îi salvezi, sau adormiţi, ca să îi poţi trezi. Este necesar ca oamenii să nu fie cu
totul funcţionali.

La nivelul şapte, dezvoltaţi cunoaşterea faptului că toate fiinţele sunt Maestri 


multidimensionali. S-ar putea să fie Maestri care explorează divinitatea sau s-ar putea să fie
maestri care explorează limitarea, dar cu toatea acestea sunt maestri. Toţi fac exact ceea ce
vor să facă şi sunt în ordine. Dacă o persoană a dus o viaţă în care a protejat mereu şi a avut
mereu grijă de toţi din jur, aceasta este o revelaţie profund eliberatoare. Atunci devine în
regulă să le permiţi pur şi simplu procesul lor.

Acesta este un timp în care cele mai multe fiinţe trec printr-o cantitate uimitoare din ceea ce
se numeşte semnificaţie spirituală şi ambiţie spirituală. În trupul fizic, imagini ale realităţii
despre cum suntem complet separaţi de Dumnezeu sunt menţinute de stări profunde de ruşine
sau vină. Atunci când oamenii încep să aibă acces la cine sunt ei multidimensional şi nu au
integrat trupul fizic, încearcă să îi nege imaginile despre realitate. Fiinţele vor adopta adesea
forme şi reguli spirituale. Ele încearcă să spună, să poarte şi să facă toate lucrurile spirituale
„corecte”, să mănânce toate mâncărurile „corecte” şi să suprime sau să nege orice parte din ei
sau din alţii care nu se potriveşte cu idealurile lor. Corpul mental este obişnuit să urmeze
forme şi reguli. El încearcă din greu să găsească o formă pentru lucrarea Spiritului.

Semnificaţia spirituală este un mecanism de apărare a corpului mental împotriva


sentimentelor de ruşine şi nemernicie conţinute în trupul fizic. „Sunt avansat spiritual (şi tu nu
eşti). Eu sunt unul din cei 144.000 luptători curcubeu (şi tu nu eşti). Eu voi ascede sâmbăta
viitoare (şi tu nu). Voi merge în rai (şi tu nu).” Semnificaţia spirituală este exclusivistă prin
natura ei.

Ambiţia spirituală este o apărare a corpului mental împotriva sentimentelor de vină şi


incompetenţă conţinute în corpul fizic. Fiinţele care sunt scufundate în acestea se vor sfâşia în
încercarea de a manipula alţi oameni pentru a lucra cu programul lor. Totul trebuie să fie „cel
mai bun”,  „cel mai înalt”, „cel mai avansat”. Adesea, o diferenţă de opinie sau o implicare că
nu ştiu ceva este luată ca un atac asupra calităţii lor de Maestri. Este caracterizat de o
satisfacţie rozătoare şi o aşezare a vinei: „Eu am această viziune minunată şi dacă tu doar intri
în programul meu, aş putea continua cu Scopul meu Divin. Este vina ta că nu trăiesc în ceruri
pe Pământ.” „Imaginile tale de sărăcie blochează Curgerea Divină. Este vina ta că sunt falit.”
„De ce nu ai creat asta în realitatea ta? (Te rog să negi ce se întâmplă cu tine, astfel încât să
mă simt confortabil. Dacă ai fi mai avansat spiritual, nu s-ar fi întâmplat. Aşa, doar tu eşti de
vină.)”

Semnificaţia spirituală şi ambiţia spirituală sunt apărări puternice ale egoului. Pe măsură ce
Spiritul revelează tot mai mult din ceea ce sunteţi cu adevărat ca şi Maestri divini
multidimensionali, corpurile mentale şi emoţionale doresc să îmbrăţişeze acest lucru ca un
adevăr personal, definindu-l şi ataşându-se de el. Corpul fizic este de obicei neştiutior de
revelaţie sau pur şi simplu nu crede. Toţi au aceste forme de apărare la un moment dat la
nivelele şapte, opt şi nouă.

În corpul de Lumină de nivelul şapte, mulţi oameni cad într-un model de stare maniaco-
depresivă spirituală. Acum declară: „Eu sunt o fiinţă divină, multidimensională!” şi imediat
îşi proclamă nemernicia: „Nu pot să fac nimic cum trebuie!” Ei sar între sentimentele de
Unitate multidimensională şi sentimentele de separare menţinute în fizicalitatea lor. Paradoxul
de a fi atât de vast şi de asemenea de a fi într-un corp finit, bazat pe materie este nimic mai
puţin decât un miracol. Trecerea între cele două extreme este o încercare de a rezolva
paradoxul. Nu poţi. Încearcă să ţii ambele poluri în acelai timp. Permite amândorura să fie cu
totul prezente. Spre sfârşitul trupului de Lumină de nivelul şapte sau cel puţin cândva pe la
corpul de Lumină de nivelul nouă, oamenii încep să înţeleagă acest proces şi găsesc că a trăi
în centrul paradoxului este o stare extatică.

Ai început prin a-ţi urma Spiritul. Atunci când eşti în al şaptelea nivel de corp de Lumină, este
acel simţ al ajungerii din urmă. Începi să operezi din Spirit în viaţa de zi cu zi. Afli că intri şi
ieşi din frici de supravieţuire.Ai zile când eşti copilăros şi iubeşti totul şi îţi merge bine şi alte
zile când „eşti în hău” cu frica şi supravieţuirea. Simţi că sunt doi de tine. Veţi afla, pe măsură
ce progresaţi prin aceste trepte de corp de Lumină, că dualitatea cade. Aflaţi că „voi” vă
petreceţi tot mai mult şi mai mult din timpul vostru într-o stare de extaz. Şi aflaţi că că puteţi
funcţiona în acea stare.

Una din temerile majore ale corpului mental prin această tranziţie este: „Dacă devin o fiinţă
multidimensională, nu voi putea să funcţionez pe planul fizic”. Vei afla că îţi petreci tot mai
mult timp fiind conştient de tine în alte dimensiuni şi alte corpuri pe planetă. Este bine. Poţi
încă să funcţionezi în acea stare; ai nevoie doar de practică.

Începi să activezi. Întreaga ta percepţie începe să se mute şi în meditaţiile tale poţi să


„ trăieşti” în alte dimensiuni. Poţi de asemenea să „te trăieşti” în alte trupuri de pe planeta
asta. S-ar putea să ai fulguraţii de existenţă în timp simultan, unde eşti atât de ACUM, încât
eşti toate „ACUM”-urile deodată. Acest lucru este foarte incitant când se întâmplă, pentru că
atunci devii conştient de probabilităţile şi posibilităţile tuturor lucrurilor pe care le faci. Vezi
toate acele linii de forţă care pornesc de la tine. Devii mai conştient de conexiunile tale cu alţi
oameni şi de cât de profundă este conexiunea ta cu spiritul în orice moment dat.

Am mai atras atenţia din când în când că la nivelul nouă de corp de Lumină, sentimentul
predominant este „voi ascende mâine; am plecat de aici”. Eşti legat de părţi din tine care sunt
deja în corp de Lumină, părţi din viitoarea ta sine. Şi acest lucru îţi uşurează realizarea
scopului. Vei sorta repede totul din viaţa ta şi vei afla cu adevărat ce este important pentru
tine: „Ei bine, oricum plec de aici, aşa că aş putea să fac ce vreau. Aş putea foarte bine să mă
distrez; aş putea foarte bine să fac ceea ce-mi face inima să cânte.”

Înveţi ce face ca inima ta să cânte, ce te bucură cu adevărat. Când treci la nivelul opt al
corpului de Lumină, afli că tot ce îţi face inima să cânte este direct legat de Scopul tău Divin
pe această planetă şi că eşti o parte din Plan. La nivelul opt de corp de Lumină, realizezi că
„Măi, să fie, nu voi pleca de aici mâine. Sunt aici pe termen lung”. Ai un simţ tot mai profund
de scop şi serviciu. Vrei să faci orice trebuie pentru a asista această planetă să ajungă în
Lumină.

Activarea celui de al optulea nivel al Corpului de Lumină

La nivelul opt de corp de Lumină, glanda pituitară şi pineală, în general cam de mărimea unui
bob de mazăre, încep să crească şi să-şi schimbe forma. Pe măsură ce cresc, uneori vei simţi
presiune în cap. S-ar putea să ai sau să nu ai dureri de cap din când în când în acest proces.
Dacă ai o durere mare din cauza mutaţiei, să înţelegi că , cel de la dimensiunile mai înalte,
care te asistă în această mutaţie, nu poate simţi durerea ta fizică. Astfel, primul lucru pe care
vrei să îl spui este „Au! Mă doare. Nu putem să ne oprim aici?” Va trebui să-ţi spui ţie însuţi
la nivelul cinci şi şase că te doare.

Apoi spune „Te rog eliberează endorfine”. Acestea sunt un „opiu natural”, al creierului, care
permite durerii să scadă. Pentru unii din voi, mai bine e să aibă mici dureri de cap timp de o
lună şi jumătate. Pentru alţii, mai bine e să aibă o durere mare timp de 24 de ore şi să scape de
ea. Aflaţi ce este bine pentru voi, pentru că sunt momente în acest proces în care creierul
vostru creşte literalmente. Creierul vostru se măreşte. S-ar putea să trăiţi o expansiune a
craniului. Am văzut cum oamenii şi-au schimbat cu totul configuraţia craniului, mai ales când
glandele pituitară şi pineală se deschid şi cresc. Deasemena, când glanda pineală creşte,
uneori simţim ca şi cum cineva şi-a pus degetul între sprâncenele noastre şi împinge. S-ar
putea de asemena să simţiţi o senzaţie de împingere în spatele capului, când creşte glanda
pituitară.

Pe când tranzitezi înspre nivelul opt al corpului de Lumină, are loc o activare a ceea ce numim
cristalele de sămânţă. Aceste trei mici cristale primesc limbaje de Lumină din dimensiunile
superioare. Două dintre cristale sunt localizate deasupra sprâncenelor voastre, direct deasupra
pupilelor dacă priviţi drept înainte. Al treilea este chiar sub linia părului, pe aceeaşi linie cu
nasul.

Are loc de asemena o activare a cristalului recepţionator al celulei de înregistrare (pe partea
dreaptă a capului, cam la un inci şi jumătate (3,81 cm) (deasupra urechii). În dimensiunile mai
înalte, există o structură numită cristal de celulă înregistratoare. Ea conţine vaste cantităţi de
informaţie, care au fost adunate de suflet timp de multe cicluri de incarnare pe diferite planete
şi stele. Periodic, celula înregistratoare va descărca părţi din datele de experienţă în cristalul
receptor. Când se întâmplă acest lucru, mulţi oameni simt o gâdilare, arsură sau senzaţie de
lichid în zona capului în care este localizat cristalul receptor. Dintr-o dată, ei au această
informaţie şi nu pot să afle de unde a venit.

Se activează chakrele a opta, a noua şi a zecea. Cele trei până la cinci tipare cristaline din
chakra a opta se realiniază, astfel că corpurile tale de energie îşi schimbă mişcările uzuale în
spirale de energie. Începi să te prinzi de mintea multidimensională şi începi să primeşti ceea
ce numim „limbajele Luminii”.

Glandele pituitară şi cea pineală funcţionează împreună când sunt deschise, producând ceea ce
este cunoscut ca şi „Arcul legământului”. Este o lumină de curcubeu care se arcuieşte
deasupra capului, de la al patrulea ochi spre zona celui de al treilea ochi. Acesta este unul din
mecanismele de decodare pentru limbajul mai înalt dimensional.

Funcţionarea creierului tău începe să se modifice şi începi să percepi şi să gândeşti în termeni


de geometrii şi tonuri. Acest lucru poate fi puţin destabilizator, pentru că de obicei nu ai la
îndemână o traducere. S-ar putea să simţi că nu poţi vorbi cu oamenii din jur, pentru că nu ai
cuvinte pentru ceea ce trăieşti.

Este foarte obişnuit la nivelul opt al corpului de Lumină, ca oamenii să simtă în secret că au
boala Alzheimer. S-ar putea să ai probleme să-ţi aduci aminte ce ai mâncat la micul dejun sau
să faci proiecţii în viitor, deşi acest lucru se poate chiar agrava. Celălalt lucru comun este că
nu pari să poţi formula o propoziţie coerentă, sau când oamenii îţi vorbesc, pare că spun într-o
altă limbă. Este un fel de dislexie audio. Marea glumă din nivelul opt de corp de Lumină ete:
„Pentru a dobândi 95% din creierul meu pe care nu l-am folosit, de ce a trebuit să pierd cele
5% pe care le aveam deja?” Toate cărările din creierul nostru pe care eşti obşnuit să le
foloseşti pot deveni inaccesibile în timp ce cărări cu totul noi sunt create. S-ar putea să
primeşti multe tonuri în urechi, benzi de lumină, culoare, geometrie şi mişcare în cap. S-ar
putea să vezi litere ebraice în flăcări, hieroglife sau lucruri care arată ca şi ecuaţii.

Este o comunicare de la Spirit; este o codificare. În perioadele de început, s-ar putea să nu ai


nici o idee ce ţi se trimite, doar că ceva este trimis. Când se întâmplă acest lucru, fă tehnica
chakrelor unificate, unifică şi cere facilitarea traducerii. Poate că va trebui să tot ceri o vreme,
dar asta e în regulă. Pe măsură ce progresezi prin al optulea nivel de corp de Lumină, există
un punct către sfârşit, chiar înainte de a trece la nivelul nouă, când se deschide traducerea.
Toate lucrurile care au fost transmise din Spirit în toată această perioadă sunt dintr-o dată
acolo şi accesibile la nivel verbal.

Acesta este punctul de întoarcere acasă. Aceasta este cea mai bună cale prin care putem să o
spunem. Vă prindeţi de mintea voastră multidimensională. Faptul că sunteţi o fiinţă vastă
multidimensională este real pentru voi pe fiecare nivel şi nu poate fi negat. Deveniţi conştienţi
de vastitatea voastră. Mulţi oameni sar prin celelalte trepte de corp de Lumină şi spun „Vai,
sper că asta e real!” Este foarte minunat când vedem că realizează ,că acest proces este „real”
pentru ei.

Atunci devii conştient că poţi fi oriunde vrei să fii, să faci orice vrei să faci. Ultimele vestigii
de obligaţie încep să cadă. Tot ce faci este pentru că Spiritul te dirijează să faci. Nu există un
alt motiv de care să ai vreodată nevoie. Vei începe să operezi fără nevoia de a avea motive sau
raţionamente. Urmezi Spiritul cu fiecare respiraţie şi fiecare pas. Spui „Fac acest lucru pentru
că e nevoie să-l fac, sau ar fi nevoie sau am spus că îl voi face.” Începeţi să comunciaţi cu
oamenii la un nivel cu totul nou, un nivel pe care îl numim „transpersonal”. Interacţionaţi cu
cineva pentru că Spiritul vostru vă ghidează ca să interacţionaţi. Vorbiţi pentru că cuvintele
sunt acolo de la Spiritul vostru.

La acest nivel, oamenii adesea nu ştiu ce să facă cu voi, pentru că s-au schimbat câmpurile
voastre. Toate tetraedrele de care puteau să se agaţe nu mai sunt în poziţie „agăţat”. Acei
oameni din viaţa voastră care vor să se conecteze cu voi prin coerciţie sau manipulare sau
dependenţă se îndepărtează destul de repede, pentru că nu se mai pot conecta cu voi. Nu mai
operaţi la acel nivel. Este o seninătate mai profundă care începe să curgă prin voi şi un extaz
mai înalt, mai consistent pe măsură ce rămâneţi conectat cu Spiritul vostru. Nu mai plutiţi
înăuntru şi în afară atât de mult; staţi în trup. Vă manifestaţi multidimensionalitatea prin
trupul vostru.

Celălalt lucru care se întâmplă în corpul de Lumină de nivelul opt este că începeţi să vă
deschideţi conştiinţa, nu doar prin dimensiuni, ci şi de-a curmezişul paralelelor. Începeţi să fiţi
capabili să vă coordonaţi energia printre multi-realităţi. La început, acest lucru poate deveni
destul de dezorientant, dar, cu timpul, va deveni fascinant!

Orice ai spune sau face este complet condus de Spirit. Acest lucru mută complet felul în care
relaţionaţi. Cu siguranţă mută relaţiile voastre interpersonale destul de repede. Poate să
producă multă frică, frică precum „Oare voi mai face sex vreodată?” sau „Voi fi capabil să
îmi menţin slujba?” Uneori răspunsul este un mare „nu”.

Al optulea nivel este unul din  nivelurile cele mai transformative. Mulţi dintre voi se mişcă
foarte repede şi simt uneori ca şi cum înnebuniţi. Vă puteţi surprinde vorbind în rime,
incapabili să vorbiţi sau vorbind de-a-ndoaselea. Traducerea va veni când vă veţi deschide
spre noile limbaje şi le veţi lăsa să vă afecteze câmpurile şi structura celulară. Ea literalmente
pătrunde în ADN-ul vostru. Spiritul vostru transmite acum codificări directe. Apare de
asemenea o mutaţie a sistemului nervos. Întregul vostru sistem nervos este într-un fel
„răsfrânt” pentru a mânui noile nivele de informaţie. S-ar putea să descoperiţi şi că vederea
voastră devine puţin înceţoşată, sunetele din urechi devin atât de pronunţate încât cu greu
auziţi. Nervii din ureche şi ochi, şi de fapt întregul vostru aparat senzorial sunt necesare
pentru a procesa mult mai multă informaţie decât a fost procesată până atunci. Astfel că
uneori s-ar putea să apară amestecări de gânduri. Ai răbdare cu tine şi aveţi răbdare cu cei din
jur. Păstraţi-vă simţul umorului, pentru că sunt zile când este foarte comic. Un alt lucru care
este foarte comun la corpul de Lumină de nivelul opt sunt palpitaţiile de inimă sau o bătaie
aritmică de inimă. Aceasta pentru că sistemul intern, cinci-dimensional (numit sistemul axial)
se aliniază şi inima ta s-ar putea să primească implusuri electrice duale. Acest lucru continuă
până se ajunge la un punct de trecere, unde sistemul axial şi sistemul nervos autonom îşi
unifică funcţiunile şi inima operează de fapt cu implusuri din sistemul axial. Corpul de
Lumină de nivelul opt este foarte incitant. Când 95% din lucrătorii de Lumină erau în corpul
de Lumină de nivelul opt, au început să prindă într-o minte de grup, şi să producă programe
cu totul noi pentru a sluji această planetă. Este ca şi cum ai tăia o super autostradă către Sursă
pentru întreaga specie.

Activarea celui de al nouălea nivel al Corpului de Lumină

Când treceţi spre al nouălea nivel de corp de Lumină, se deschide traducerea şi începeţi să
înţelegeţi limbaje tonale. Devine ceva ce puteţi recunoaşte, în loc să vă afecteze doar. Acele
geometrii şi modele cu care lucraţi în mintea voastră devin coerente: ele sunt un limbaj. Unii
dintre voi vor trăi „hieroglife” sau „codul morse” – acestea sunt toate tipuri de limbaje de
Lumină. Ele sunt şase-dimensionale. Spiritul vostru foloseşte aceste limbaje pentru a muta
strucutra şase-dimensională a proiectului vostru înspre un model pentru corpul vostru de
Lumină cinci-dimensional.

Începeţi să întrupaţi Divinitatea. Pragul şapte-dimenional se poate activa, cauzând durere


lombară sau de şold, şi o senzaţie de densitate în podeaua pelviană. Structurile şapte-
dimenionale se mută în aliniere cu Suprasufletele voastre. Noi structuri Alfa/Omega se
deschid în jurul trupului fizic, permiţând pătrunderea de mai multă energie. Structurile cinci şi
şase dimensionale sunt coordonate prin alinierea şapte-dimensională cu Suprasufletele voastre
pentru a primi o nouă Imagine Divină Adam Kadmon. La acest punct, s-ar putea să trăieşti
mutări trupeşti: te poţi descoperi mult mai înalt, sau mult mai slab, sau mai mare sau s-ar
putea să-ţi crească aripi. S-ar putea să devii conştient că ai alte tipuri de trup decât cel uman.
Şi începi să integrezi identităţi non-umane în identitatea umană. Acesta este un punct vast de
coordonare pentru toate nivelele a ceea ce sunteţi voi.

Voi traduceţi limbajele Luminii direct şi sunteţi conştienţi de voi în alte dimensiuni, în orice
model doriţi să folosiţi. Sunteţi conştienţi de structura cristalină interconectantă care uneşte
totul.

Deveniţi mult mai puţin conectaţi cu grija de ce crede cineva despre voi la nivel personal. Ce
are importanţă, este cum exprimaţi Spiritul acum, cu fiecare respiraţie şi cu fiecare pas făcut.
Cui îi pasă ce crede cineva? Se vor trezi; şi ei să facă acest lucru. Aminteşte-ţi, acest proces
nu este opţional; dacă te incarnezi, treci prin mutaţie.

Glanda pituitară se deschide mai mult şi produce mai mult hormon de creştere. În unele femei,
poate avea loc un dezechilibru de estrogen. S-ar putea să vă simţiţi epuizaţi, deprimaţi şi
alienaţi. Uneori menstruaţiile pot deveni neregulate sau puteţi avea schimbări în curgere.

Astfel, când aţi început mutarea la al nouălea nivel de corp de Lumină, aţi început o mutare
foarte puternică spre sinele vostru multidimensional. Transpuneţi acest lucru în realitate şi îl
manifestaţi acum pe planetă; Maestrul care sunteţi. Noi vă vedem pe toţi ca Maestri; fiecare
este un maestru. Aţi venit pe această planetă pentru a stăpâni limitările separaţiei. Treabă
bună, băieţi! Acum jocul se mută înspre cine sunteţi voi cu adevărat în vastitatea voastră.
Când privim la voi, îl ştim pe fiecare din voi, la fiecare nivel din existenţa voastră. Aveţi voi
idee de câtă energie este nevoie să vă menţinem aşa de limitaţi şi blindaţi? O cantitate enormă.
Ei bine, nu mai este nevoie să vă prefaceţi. Toate frâiele sunt eliberate. Aveţi permisiunea
totală şi spirijinul total pentru a vă manifesta divinitatea.

Există de obicei o masivă descindere la începutul nivelului nouă al corpului de Lumină şi una
masivă la sfârşit. Acum, la nivelul trei, şase şi nouă, intri într-o puternică re-evaluare. Nivelul
nouă poate fi unul dintre cele mai dificile, pentru că la acest punct începi capitularea finală în
faţa  Spiritului. Veţi descoperi că nu controlaţi nimic la nivel personal. Veţi înţelege că tot ce
aţi fost vreodată este un instrument divin. Sunteţi „Spirit-în-acţiune”. Spiritul vostru
determină venitul pe care îl aveţi sau venitul pe care nu-l aveţi; direcţia pe care o ia munca ta,
sau dacă munceşti. Spiritul desemnează totul: voi sunteţi un instrument divin. Este dizolvarea
sinelui-ego. Aceasta este trecerea finală prin poarta trezirii.

Aceasta poate fi cea mai extatică experienţă şi în acelaşi timp poate fi şi cea mai dureroasă.
Pentru majoritatea dintre voi, acesta este lucrul pentru care aţi lucrat, timp de vieţi întregi. Cu
toate acestea, când ajungeţi la acea poartă, poate fi înspăimântător. Extazul care există pe
cealaltă parte a acelei porţi este dincolo de descriere în această limbă. Eu canalizez prin acest
trup acum, dar eu trăiesc în acea stare tot timpul. Eu nu sunt niciodată separat de Sursă: eu
sunt Sursa. Acest lucru l-am oferit la fiecare dintre voi, dar el înseamnă capitularea la fiecare
nivel al fiinţei voastre. Nivelul nouă este locul în care are loc acea capitulare, capitulare şi
extaz.

Acum, de la un nivel, voinţa liberă este o realitate absolută, dar de la un alt nivel ea este o
iluzie totală. Acest lucru, prietenii noştri de la Misiunea Pământ îl numesc „deziluzionarea”.
Este o parte vitală a procesului corpului de Lumină, pentru că înseamnă treapta finală a
eliberării „sinelui Ego”, aşa cum vă gândiţi voi la el. Când ne gândim la el, corpurile voastre
mentale, emoţionale şi spirituale sunt strict unelte pentru Spirit. Ele nu au o conştiinţă proprie.
Este parte a iluziei separării că sinele-ego are control. Acesta este punctul nostru de vedere şi
este în regulă dacă nu sunteţi de acord cu el. Chiar acum, pe când mulţi dintre voi sunteţi în
corpul de Lumină de nivelul nouă, Spiritul începe să vă împingă în sus către poarta trezirii.
Trăiţi deja dizolvarea identităţilor voastre şi a contextului vostru. Permiteţi să se întâmple.
Predaţi-vă lui. Rezistenţa este cea care doare.

Urmaţi-vă Spiritul cu fiecare respiraţie şi cu fiecare pas. Fiţi acea vastitate aici şi veţi fi exact
unde trebuie să fiţi, cu cine trebuie să fiţi, făcând ceea ce e nevoie să faceţi în fiecare moment-
ACUM. Temerile de supravieţuire dispar: ele devin neimportante. Când manifestaţi cine
sunteţi cu adevărat şi ce aveţi de făcut aici, toate micile iluzii zgândăritoare devin
neimportante şi ne-reale. Acum, temerile se poate să mai apară din cauză că mai trăiţi încă în
această lume, dar acum sunteţi capabili să le puneţi deoparte. La nivelurile trei, şase şi nouă,
vă deconectaţi din realitatea consensului. Aflaţi că atunci când vă reconectaţi, este dureros.

La nivelurile şapte, opt şi nouă aflaţi că radiaţi lumina diferit faţă de cum aţi făcut-o până
acum. Ochii vă apar foarte clar şi diferiţi altor oameni. Oamenii vor veni la voi şi vor spune:
„Arăţi atât de fericit.” Amintiţi-vă că mulţi oameni sunt terorizaţi de capitulare. Spuneţi-le:
„Eu îmi urmez Spiritul fără ezitare. De aceea sunt plin de extaz şi bucurie. Vă sugerez să
faceţi la fel.” Acesta este cel mai uşor lucru pe care poţi să i-l spui. Acest lucru se va
întâmpla.

Unii dintre voi pot fi înconjuraţi de oameni care sunt în cea ce numim sindromul „dar
dacă…”. „Dar dacă polurile se mută şi mergem pe Pluto?” „Dar dacă Denver devine o
proprietate la ocean?” „Dar dacă suntem toţi controlaţi de o rasă de reptile care vrea să ne
cultive pentru aprovizionarea cu hrană?” Toate aceste „dar dacă” sălbatice vor pluti

în jurul vostru. Oamenii vor intra periodic în panică în jurul vostru. Rămâneţi doar centraţi în
Spiritul vostru şi veţi şti exact ce să spuneţi în acel moment.

La nivelul al şaptelea oamenii adesea simt că vor ascende mâine: Ashtar va veni şi îi va lua în
nava sa şi vor pleca de aici. Asta se întâmplă pentru că legăturile energetice sunt ridicate între
voi, cei aflaţi în acest trup şi voi, cei aflaţi în corpurile voastre de Lumină şi voi, cei care sunt
„sinea viitoare”, dacă priviţi liniar. Din cauza acestui lucru, există un sens de necesitate să vă
puneţi viaţa în ordine. Funcţionează. Spuneţi tot ce aţi vrut vreodată să spuneţi altor oameni.
Faceţi toate lucrurile pe care aţi vrut vreodată să le faceţi.

Pe la nivelul opt, ştiţi că rămâneţi şi un nou simţ al scopului începe să vă umple. Pricepeţi că
sunteţi aici şi că sunteţi aici cu un scop, şi devine o bucurie. La al optulea nivel, încetaţi să
săriţi în afară şi înăuntrul trupului vostru. Noi vedem o mulţime de lucrători în Lumină care
pătrund multidmensional, dar nu pătrund cu totul în corpurile lor. Aşa că merg înainte şi
înapoi. La al optulea nivel chakrele voastre superioare sunt deschise şi funcţionale. Corpul
spiritual vestigial este acum unit cu corpurile voastre mentale şi emoţionale într-un câmp
unificat. Modelele chakrei a opta sunt puse în ordine şi câmpurile voastre încep să opereze
într-un mod diferit. Vă prindeţi de Suprasufletul vostru. Există un simţ de a fi conectat cu
Spiritul tot mereu.

Pe măsură ce chakrele voastre a noua şi a zecea se deschid mai mult şi deschideţi chakrele a
unsprezecea şi a douăsprezecea, vă legaţi de Suprasufletul Christic şi începeţi să operaţi de la
nvielul Christic al existenţei voastre aici pe planetă. La început, s-ar putea să intraţi şi să ieşiţi
din această stare şi vă veţi simţi poate inconfortabil pe măsură ce treceţi de la Iubirea, Voinţa
şi Adevărul Divin la starea de „a fi un sărman idiot bâlbâit” din nou. Acest lucru se linişteşte
curând. Cândva după ce treceţi prin Poarta Trezirii, începeţi să operaţi de la nivelul Christic
tot timpul. Unii dintre voi aţi ales să rămâneţi să lucraţi de la nivelul  christic: aceasta va fi
calea voastră pentru acest plan. Unii dintre voi vor începe să se lege de prezenţa EU SUNT.
Dacă începeţi să cooperaţi de la acel nivel de Stare de bine, cândva la al zecelea sau
unsprezecelea nivel de corp de Lumină va fi destul de greu să arătaţi omeneşte. O chestie
destul de fierbinte!

Al al nouălea nivel de corp de Lumină, vă mişcaţi înspre stări de fiinţă în care nu aţi mai fost
niciodată, trăind starea de fiinţă a propriului vostru adevăr, trăind starea de fiinţă a Iubirii
voastre Necondiţionate şi trăind starea de fiinţă a Luminii şi puterii voastre. Este numită
Flacăra Triplă şi există în inima oricui. Este o flacără care rezonează la toate dimensiunile.
Mulţi oameni sunt de obicei puternici în una din componentele ei.

La capătul nivelului al nouălea, începi o descindere – de obicei foarte masivă. Ai trecut prin
toată capitularea egolui şi această coborâre este extrem transformatoare: este posibil să începi
să emiţi Lumină.

Ultimele trei niveluri de corp de Lumină sunt ceea ce numim „nivelurile spirituale”. Aici este
locul în care câmpurile tale sunt cu totul unite, chakrele tale sunt deschise până la chakra a
patrusprezecea. Câmpurile tale sunt unificate, şi sunteţi cu totul legaţi de Surpasufletul
Christic la fiecare nivel al fiinţei voastre. Aveţi cârligele pentru prezenţa voastră de EU
SUNT.

S-ar putea să vă placă și