Homeostazia mediului intern

Termenul de homeostazie a fost introdus de către fiziologul american Walter Cannon 1929 şi
reprezintă capacitatea unui organism de a-şi menţine compoziţia mediului intern atunci când
factori de mediu variază foarte mult.

Noţiunea de mediu intern a fost introdusă de către Claude Bernard (1850-1860) şi reprezintă
totalitatea lichidelor din organism care scladă celulele şi în care acestea găsesc toate
componetele necesare proceselor fiziologice.
Bernard considera că mediul intern este reprezentat doar de lichidul interstiţial (intercelular) dar
ulterior în această noţiune au fost incluse şi alte componente ca: sângele, limfa, umoarea apoasă,
lichidele urechii interne (endolimfa și perilimfa), lichidul cefalo-rahidian.

În mediul intern se găsesc compuşi organici şi minerali în concentraţii aproximativ constante,

iar menţinerea compuşilor în concentraţii constante sau limite fiziologice, se face prin mecanisme
ale homeostaziei din mediul intern.

Homeostazia este abilitatea organismului de a menține un mediu intern constant.

Acest proces este esential supravietuirii individului si speciei umane.

Prin mecanismele homeostatice, organismele vii contracarează acţiunea agresivă a factorilor

de mediu cu care interacţionează.
Homeostazia umana este un termen derivat din grecescul homeo sau „la fel” si stasis sau
„stabil”, semnificind a ramine stabil sau a rămâne la fel.

Activitatea permanenta a unor organe concura la mentinerea acestui echilibru:

- Rinichiul asigura excretia anumitor produse de catabolism (totalitatea reactiilor de degradare a

compusilor organici din care rezulta uree si alte deseuri), regleaza metabolismul apei din sânge
dar si pH-ul sangelui (aciditatea sau alcalinitatea);
- Plamanul elimina dioxidul de carbon si o cantitate mica de apa prin expirație; intestinul
evacueaza reziduurile alimentelor ingerate si secretiile digestive.
De asemenea, ficatul, creierul (hipotalamusul), sistemul nervos autonom si sistemul endocrin
ajuta la mentinerea homeostaziei.
- Ficatul este responsabil de metabolizarea substantelor toxice si de mentinerea metabolismului
carbohidrat.
Incapacitatea mentinerii homeostaziei poate conduce la deces sau la o boala, o conditie
cunoscuta drept dezechilibru homeostazic.
Bolile care rezulta dintr-un dezechilibru homeostazic includ: diabetul, deshidratarea, hipoglicemia,
hiperglicemia, guta si oricare boala cauzata de prezenta unei toxine in fluxul sangvin.

1
Interventia medicala poate ajuta la reinstaurarea homeostaziei si posibil prevenirea distrugerilor
permanente a organelor.

Mecanismele de control ale homeostaziei

Toate mecanismele de control homeostazic au cel putin trei componente interdependente pentru
a fi reglate.
- Receptorul, este componenta sensibila care monitorizeaza si raspunde la modificarile din mediu.
Cind receptorul simte un stimul, trimite informatia la un centru de control, componenta care care
stabileste mentinerea variabilei.
- Centrul de control determina un raspuns adecvat fata de stimul.
In majoritatea mecanismelor homeostazice, centrul de control este creierul. Acesta trimite apoi
semnale unui
- Efector care poate fi musculatura, organele sau alte structuri care primesc semnale de la creier.
Dupa primirea semnalului, se produce o schimbare pentru a corecta deviatia fie prin multiplicare
(prin feedback pozitiv), fie prin diminuare (feedback negativ).

Exemple de mecanisme homeostazice in corpul uman

Termoreglarea umana:
Oamenii sunt fiinte cu sânge cald, care își mentin o temperatura aproape constanta.
Termoreglarea este un aspect important al homeostaziei umane.

Caldura este produsa mai ales de catre ficat si contractiile musculare. Oamenii sunt capabili sa
se adapteze la o mare diversitate de climate, incluzind pe cel calduros umed si calduros uscat.
Temperaturile ridicate aduc un stress sever pentru corpul uman, expunindu-l la riscuri mari de
leziuni sau chiar deces.

Temperatura poate intra intr-un ciclu de feedback pozitiv când ajunge la extreme de 45 de grade
Celsius, punct in care proteinele celulare se denatureaza ducând la modificari chimice si fizice si
in final la oprirea metabolismului si la deces.

Homeostazia zaharului in sânge:

Glucoza sangvina este reglata de doi hormoni, insulina si glucagonul, ambii eliberati de catre
pancreas.
Cind nivelul zaharului in sânge este prea mare, se elibereaza insulina din pancreas; invers când
glicemia este prea mica, se elibereaza glucagon, care promoveaza eliberarea de glicogen,
transformat inapoi in glucoza. Astfel sunt crescute nivelele glicemice.
Daca pancreasul este incapabil dintr-un anumit motiv, de a produce indeajuns din cei doi hormoni,
apare diabetul.

Hemostaza:
Hemostaza este procesul prin care sunt controlate coagularea si fluiditatea sângelui. Acumularea
de trombocite duce la coagularea singelui, ca raspuns la o intrerupere a continuitatii peretelui
vaselor de singe.