oarecum infestat de infern.

Niciodată infernul nu este ușor de imaginat, așa

cum nici paradisul nu este deloc ușor de imaginat. Am simțit însă nevoia să
scriu despre stări tulburi (mai ales în poezie) dinăuntrul cărora lumea se
vedea mai degrabă bolnavă și suferindă, decât voioasă și jucăușă. Totuși
componenta ludică este vizibilă în literatura mea. Nu stagnez în infern, în-
trucât nu am ce face acolo. Lumile mele sunt în altă parte, dar ca să ajung la
ele a trebuit să o iau cu începutul, cu ce era mai grav. Inițieri există dintot-
deauna și în aproape totul. Iar literatura este unul din mecanismele explicite
și implicite care permit așa ceva. În poezie încerc să inițiez în lumi delirante
și exorcizatoare, întrucât înseși vremurile noastre sunt delirante, dezaxate,
schizofrenizate. Iar eu, vrând-nevrând, sunt un produs al acestor vremuri. În
proză lucrurile sunt mai complicate: pe de o parte există proza mea
povestelnică sau povestașă, născocitoare de povești (ea este, uneori, inclu-
siv de factură onirică sau coșmarescă), pe de altă parte există proza mea
experimentală, care inițiază „subversiv” într-o tematică feminină. Există și
proza realistă (pe care o scriu rar). Și mai există o a treia nuanță: în anumite
texte am experimentat ceva mai mult și am râvnit (păstrând proporțiile) să
propun un alt tip de cunoaștere, pe care eu o numesc „șamanică”, dar pe
care nu o pot explica prea limpede, ci doar o intuiesc.

Plăceri
Mi-au plăcut întotdeauna poveștile: fie că le aud într-o cafenea plină de
fum și zgomote, fie că mă aflu într-un loc pașnic și intim, între prieteni, fie de
sărbători, fie de nesărbători, oriunde ar fi să fie și oricum, bine este. Mă fas-
cinează poveștile dintotdeauna: și când sunt relatate în grabă, cu patimă, și
când sunt spuse cu lentoare ritualică și cu parfum de epocă. Sunt atât de
adictă la povești încât din pricina lor aș putea pierde trenuri, avioane, vapoa-
re. Cred că mi-ar ține și de foame și de sete; și nu o spun doar metaforic.
Îmi place să spun povești, dar și mai mult îmi place să le ascult. Iar la
prietenii mei caut mereu plăcerea narativă (desigur, în afară de calități ne-
cesare precum inteligența, profunzimea, loialitatea ori delicatețea, nu în ul-
timul rând umorul); am câțiva astfel de prieteni care sunt niște mari povesti-
tori și istorisitori, dar pe care nu îi am neapărat în apropierea mea, ei nefiind
clujeni, ci de prin alte părți. Dar există, totuși, și la Cluj câțiva dintre ei, care
mă fac să savurez lumea poveștilor. Întrucât poveștile îmblânzesc lumea
noastră, o fac mai ingurgitabilă. Povestitorul autentic este o veșnică și învă-
luitoare Șeherezadă, căreia nu i se va tăia capul niciodată, pentru că ar fi
păcat să se întâmple așa ceva și poveștile să își piardă rostitorii.
Îmi place să călătoresc și să văd locuri străine, dar nu să rămân acolo,
prin străinătățuri. Îmi place să fiu homo errans. Învăț multe de la locurile pe
care le văd și pe care întâi de toate încerc să le adulmec și să le simt, să le
percep senzorial (chiar dacă, în anumite cazuri, spiritualitatea respectivelor
locuri este cea care m-a făcut să ajung acolo). Toate aceste spații intră în
literatura mea numai întrucât ele însele pot fi deja niște povești de sine
113