Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
- lumea poveștilor –
Ca toate poveștile și Don Quijote de la Mancha începe cu… a fost odată, cu mult timp
în urmă, în Spania, într-un sat din ţinutul La Mancha, un hidalgo, adică un mic boier cu
strămoși cavaleri. Îl chema Alonso Quixano, avea cam 50 de ani și cât era ziua de lungă,
uneori chiar și noaptea, citea povestiri despre cavalerii faimoși și curajoși. Ba mai mult, din
puținii bani pe care îi avea își cumpăra mereu cărți, așa că adunase atât de multe volume, încât
umpluse o cameră întreagă unde își petrecea toată ziua. De la un timp, începuse să creadă că
el însuşi este un cavaler, asemenea celor despre care citea.
Într-o dimineaţă, aşa, deodată, își zise:
– Gata, nu mai pot sta, trebuie să plec! Lumea este plină de nedreptăți! Trebuie să
ocrotesc bătrânii și copiii, să fiu ca un scut pentru cei fără apărare și să eliberez domnițele din
mâinile uriașilor.
Fără să stea pe gânduri, se apucă să repare armura pe care o purtase bunicul său, deși
era foarte ruginită. Dar orice cavaler trebuie să aibă și un cal, nu? Calul său era atât de slab și
de bătrân, încât abia se ținea pe picioare! Oricum, acest lucru nu era o problemă, ci faptul că
bietul animal nu avea un nume potrivit. După patru zile în care s-a tot gândit la nume, în
sfârșit, și-a spus:
– Rosinante! Rosinante este un nume perfect pentru un cal care să poarte prin lume un
cavaler rătăcitor! Și acum…. Să mă gândesc la un nume potrivit pentru mine.
După alte opt zile de gândit hotărî ca de acum înainte să își spună Don Quijote de la
Mancha.
– Acest nume răsunător va rămâne ani întregi în memoria oamenilor datorită cărților
care îmi vor lăuda faptele de vitejie. Dar vai! Un cavaler fără o „iubită“ este că o câmpie fără
flori. Cui îi voi dedica victoriile mele? Pe loc îi veni în gând o fată frumoasă din satul vecin.
Îi căută și ei un nume răsunător și hotărî: Dulcineea de Toboso.
Astfel, toate fiind pregătite, își luă platoșa, sabia și lancea, își puse coiful, încălecă pe
Rosinante și porni la drum gândindu-se doar la bătăliile pe care le vă duce de atunci înainte.
Și așa începură faimoasele peripeții ale lui Don Quijote!
Nu merse mult si deodată i se păru că aude niște vaiete, ca un plans, din pădure.
– Sigur sunt vaietele cuiva care cere apărare! Bine că sunt aici ca să-i pot fi de ajutor!
Atunci văzu un băiat tânăr pe care un bărbat îl lovea fără milă. La fiecare lovitură, băiatul
striga:
– Iartă-mă, că nu mai fac altă dată, voi păzi animalele cu mai mare grijă!
Văzând Don Quijote ce se petrece, strigă tare:
Domnule Cavaler, băiatul ăsta este sluga mea care îmi păzește oile. Dar în
fiecare zi îmi lipsește o oaie. Eu îl pedepsesc pentru că nu-și face datoria, deși el crede că îl
învinuiesc pentru că nu vreau să îl plătesc.
Dacă nu dezlegi băiatul și dacă nu-i plătești toată datoria o să ai de-a face cu
sabia mea, strigă Don Quijote.
Voi face cum poruncești, dar nu am toți banii la mine. Ajungem acasă și îi dau
toți banii.