Sunteți pe pagina 1din 2

Lista lui Sputnik

Cățelul extraterestru
de Frank Cottrell Boyce
Rezumat

În această carte este vorba despre un băiețel pe nume


Prez.El era un copil cuminte care nu vorbea.Prez a fost crescut
de bunicul lui până ce un eveniment nedorit i-a despărțit, iar
băiatul, ajuns între timp la un Centru de Plasament Temporar,
merge să-și petreacă vacanța la o fermă, undeva la țară.La
ferma el a întâlnit o familie foarte zgomotoasă iar de asta i-a
fost foarte greu să se adapteze având în vedere că Prez nu
vorbea.
La acea fermă apare Sputnik, despre care toată lumea crede
că este un câine doar Prez îl vede așa cum este în realitate, un
extraterestru venit pe Pământ cu misiunea de a-l salva.Iar Prez face și el parte
din această misiune. Până la sfârșitul verii Prez și Sputnik trebuie să găsească
10 lucruri demne de lista lui Sputnik cu lucruri uimitoare din univers.Dacă ei nu
reușeau să găsească acele 10 lucruri Pământul avea să fie distrus prin
micșorare. Pe parcursul cărții ei pornesc într-o aventură în fiecare zi în
căutarea motivelor pentru care pământul ar trebui salvat.Pentru că băiețelul nu
vorbea Sputnik comunică cu el citindu-i gândurile .
La finalul cărții ei descoperă în sfârșit cele 10 lucruri cu
ajutorul bunicului lui Prez.

Lista cu lucruri pentru care Pământul merită salvat


(pe listă sunt multe lucruri care nouă ni se par banale dar care nu mai există în univers)

1. Telecomanda televizorului- „cine are telecomanda face legea în camera de zi”;


2. Vestele reflectorizante;
3. Atmosfera;
4. Mareea;
5. Ouă și găini;
6. Muzicuța;
7. Fondul de ten;
8. Nodul marinăresc;
9. Fish and chips;
10. Bilețelele Post-it;

S-ar putea să vă placă și