“Micul Prinț” este o nuvelă scrisă de Antoine de Saint-Exupéry, un

scriitor și pilot francez, în 1943. Cartea este considerată un clasic al

literaturii pentru copii, dar este îndrăgită de cititori de toate vârstele.
Povestea începe cu un pilot care se prăbușește în deșertul Sahara.
Prăbușirea îi avariază grav avionul și îl lasă pe narator cu foarte puțină apă și
mâncare. În timp ce încearcă să își repare avionul și se îngrijorează de
situația în care se află, este abordat de un băiețel blond foarte serios care îi
cere naratoului să deseneze o oaie. Pilotul este surprins și încearcă să
deseneze diverse animale, dar băiețelul insistă pentru o oaie. În cele din
urmă, pilotul desenează o cutie și îi spune băiețelului că oaia se află înăuntru.
Pilotul află că micul prinț vine de pe o planetă mică pe care se numește
Asteroid 325, dar pe care oamenii de pe Pământ o numesc Asteroidul B-612.
El a avut mare grijă de planeta de pe care a plecat, împiedicând orice semințe
rele să crească și asigurându-se că nu a fost niciodată invadată de baobabi.
Într-o zi, pe planetă a răsărit un trandafir misterios, iar micul prinț s-a
îndrăgostit de el. Dar când, într-o zi, l-a prins pe trandafir într-o minciună, a
decis că nu mai poate avea încredere în el. S-a simțit singur și a decis să
plece. În ciuda unei împăcări de ultim moment cu trandafirul, prințul a pornit
să exploreze alte planete și să-și vindece singurătatea.
În timpul călătoriei, ne spune naratorul, micul prinț trece pe lângă asteroizi
vecini și întâlnește pentru prima dată lumea ciudată și îngustă la minte a
oamenilor mari. Pe primele șase planete pe care micul prinț le vizitează, el
întâlnește un rege, un om vanitos, un bețiv, un om de afaceri, un lampagiu și
un geograf, toți trăind singuri și fiind prea consumați de ocupațiile pe care și
le-au ales. Acest comportament ciudat îl amuză și îl tulbură în același timp pe
micul prinț. El nu înțelege nevoia lor de a da ordine oamenilor, de a fi admirați
și de a deține totul. Cu excepția felcerului, a cărui fidelitate tenace o admiră,
micul prinț nu are o părere prea bună despre adulții pe care îi vizitează și nu
învață nimic util. Cu toate acestea, învață de la geograf că florile nu durează o
veșnicie și începe să-i fie dor de trandafirul pe care l-a lăsat în urmă.
La sugestia geografului, micul prinț vizitează Pământul, dar aterizează în
mijlocul deșertului și nu găsește niciun om. În schimb, întâlnește un șarpe
care vorbește în ghicitori și care îi dă de înțeles că otrava sa letală îl poate
trimite pe micul prinț înapoi în ceruri dacă acesta dorește. Micul prinț ignoră
oferta și își continuă explorările, oprindu-se să vorbească cu o floare cu trei
petale și să urce pe cel mai înalt munte pe care îl găsește, unde confundă
ecoul vocii sale cu o conversație. În cele din urmă, micul prinț găsește o
grădină de trandafiri, ceea ce îl surprinde și îl deprimă – trandafirul îi spusese
că este singurul din specia sa.
Prințul se împrietenește cu o vulpe, care îl învață că lucrurile importante din
viață sunt vizibile doar pentru inimă, că timpul petrecut departe de trandafir îl
face pe acesta mai special pentru el și că dragostea îl face pe om responsabil
pentru ființele pe care le iubește. Micul prinț își dă seama că, deși există mulți
trandafiri, dragostea lui pentru trandafirul său îl face unic și că, prin urmare,
este responsabil pentru el. În ciuda acestei revelații, el se simte totuși foarte
singur, deoarece este atât de departe de trandafirul său. Prințul își încheie
povestea descriind întâlnirile sale cu doi bărbați, un schimbător de cale ferată
și un vânzător.
Este acum a opta zi a naratorului în deșert și, la sugestia prințului, pornesc în
căutarea unei fântâni. Apa le hrănește inimile la fel de mult ca și trupurile lor,
iar cei doi împărtășesc un moment de fericire, fiind de acord că prea mulți
oameni nu văd ceea ce este cu adevărat important în viață. Mintea micului
prinț, însă, este fixată pe întoarcerea la trandafirul său și începe să facă
planuri cu șarpele pentru a se întoarce pe planeta sa. Naratorul reușește să
își repare avionul cu o zi înainte de aniversarea de un an de la sosirea
prințului pe Pământ și merge trist cu prietenul său până la locul unde a
aterizat prințul. Șarpele îl mușcă pe prinț, care cade fără zgomot pe nisip.
Naratorul se consolează când nu găsește corpul prințului a doua zi și este
convins că acesta s-a întors pe asteroidul său. Naratorul se consolează, de
asemenea, cu stelele, în care aude acum ticăitul râsului prietenului său.
Adesea, însă, devine trist și se întreabă dacă oaia pe care a desenat-o a
mâncat trandafirul prințului. Naratorul încheie arătându-le cititorilor săi un
desen cu peisajul deșertului și cerându-ne să ne oprim puțin sub stele dacă
ne aflăm vreodată în zonă și să îl anunțăm imediat pe narator dacă micul prinț
s-a întors.