Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Chirurgia Colocviu Oral
Chirurgia Colocviu Oral
Rolul serviciului de
urgentă.
Sectia de chirurgie generala functioneaza de obicei in cadrul spitalului teritorial si trebuie sa asigure bolnavul cu o asistenta medicala de inalt nivel profesional , ingrijire deosebita , alimentatie
individuala in timpul spitalizarii.Spatiile functionale:serviciul de primire,blocul operator,salile de pansament,salonul de terapie intensiva,salile necesare activitatii personalului sanitar,statie de sterilizare,sala de
pansamente.Deasemenea se gasesc saloane pentru bolnavi,Sali de primire a vizitatorilor ,bai si grupuri sanitare.
Acordareaajutorului chirurgical populaţiei este repartizată în etape şi depinde de urgenţa patologiei. Asistenţa chirurgicală curativă şi consultativă se acordă în policlinici, secţii de chirurgie
generale şi specializate din spitalele raionale, municipaleşi republican.
2) Asepsia. Defenitia. Măsurile de profilaxie a infectiei aeriene (în sectiile de chirurgie, blocul operator, sala de pansamente)
Asepsia – totalitatea metodelor îndreptate spre prevenirea pă trunderei microbilor în plagă , organismul pacientului, realizîndu-se condiții de intervenție la adă post de germeni.
Legea fundamentală a asepsiei: totul ce contactează cu plaga trebuie să fie steril.
Exogenă, se consideră infecţia, care nimereşte în plagă din mediul care înconjoară bolnavul: din aer (infecţia prin aer) cu pică turi de salivă şi de alte lichide (infecţia prin pică turi), de pe obiectele, care vin în
contact cu plaga (infecţie prin contact), de pe obiectele care ră mâ n în plagă (suturi, drenaje, etc.), aşa numite infecţii prin implantare.
Endogenă se consideră infecţia, care se gă seşte în interiorul organismului sau pe tegumentele lui (piele, tubul degestiv, că ile respiratorii etc.). Infecţia endogenă poate pă trunde în plagă direct sau prin vase (pe
cale limfogenă sau hematogenă ).
Pentru respectarea asepsiei în timpul operaţiilor în blocul operator trebuie respectată devizarea în zone a încă perilor.
În zona sterilă 1 – sunt incluse încă perile cu cele mai stricte cerinţe: să lile de operaţie şi camera de sterilizare (în cazul câ nd lipseşte secţia de sterilizare centrală ).
În zona 2 – a regimului strict se referă încă perile, care direct sunt legate de sala de operaţie; sala de pregă tire preoperatorie; sala de anestezie.
În zona 3 – zona regimului limitat – o alcă tuiesc încă perile pentru pregă tirea şi pă strarea sâ ngelui, pentru pă strarea aparatajului mobil pentru deservirea să lilor de operaţie, biroul chirurgilor, asistenţe medicale,
laboratorul pentru analize urgente.
În zona 4 – zona regimului spitalicesc obişnuit – include încă perile în care intrarea nu este legată cu trecerea prin camera de dezinfecţie sanitară : biroul şefului blocului de operaţie, a asistentei medicale şefă şi
camera pentru lengerie murdară şi deşeuri.
În timpul lucrului se respectă cură ţenia, compresele şi tampoanele de tifon îmbibate cu sâ nge sau secreţie din plagă se aruncă în ligheane speciale. Exsudatul şi puroiul din plagă sau cavită ţi se colectează cu
aspiratorul într-un vas închis.
Cură ţenia în sala de operaţie se face cu prudenţă pe cale umedă .
Există urmă toarele metode de cură ţenie în sala de operaţie.
1. Cură ţenia curentă în timpul operaţiei: infirmiera strâ nge tampoanele şi compresele întâ mplă tor că zute pe podea şi şterge podeaua murdară de sînge sau exudat.
2. Cură ţenia să lii de operaţie după fiecare operaţie.
3. Cură ţenia zilnică după finisarea operaţiilor obişnuite sau urgente.
4. Cură ţenia generală a să lii de operaţie, care se face conform unui plan într-o zi câ nd nu se fac operaţii, o dată pe să ptă mâ nă .
5. Dimineaţa înainte de a începe lucrul, suprafeţele orizontale(duşumeaua, mesele, pervazurile) se şterg cu o câ rpă umedă , pentru a strînge praful depus peste noapte. Această metodă se numeşte
prealabilă .
1
Temperatura aerului din sala de operaţie trebuie să fie între 22 – 250C la o umeditate de 50% şi cu o ventilaţie ce asigură schimbul aerului de 3-4 ori pe oră . Temperatura mai înaltă provoacă transpiraţie,
infectâ nd astfel tegumentele cu bacterii din glandele sudoripare. Temperatura joasă poate provoca ră cirea bolnavilor şi crea condiţii pentru dezvoltarea complicaţiilor.
În cazul câ nd se foloseşte epuratorul de aer staţionar se asigură schimbul aerului cură ţit de 40 de ori într-o oră . În afară de aceasta dezinfectarea aerului din sala de operaţie şi pansamante se face cu lă mpi
ultraviolete bactericide.
3) Măsuri de profilaxie a infectiei prin contact. Metodele clasice și contemporane de prelucrare a mîinelor chirurgului (enumerati)
La început cu ajutorul unei perii şi a să punului se spală palma, apoi partea dorsală a fiecă rui deget, spaţiile interdegitale şi loja unghială , de exemplu a mâ inii stâ ngi. La fel se dezinfectează degetele mâ inii drepte.
Apoi se spală suprafaţa regiunii metacarpiene dorsale şi ventrale mai întâ i la mâ na stâ ngă şi apoi la cea dreaptă , şi în sfâ rşit se spală antebraţul. La sfâ rşit încă o dată se spală loja unghială .
Se şterg mâ inele cu o compresă sterilă şi se dezinfectează cu antiseptice în aceiaşi succesiune.
Metodele clasice de dezinfectare a mâ inilor chirurgului sunt: Fiurbringher, Alfeld, Spasocucoţki-Kocerghin. Metodele Fiurbringher şi Alfeld au doar o importtanţă istorică .
Metoda Spasocucoţki – Kocerghin.
În cazul utiliză rii accestei metode nu este necesar de a spă la în prealabil cu apă întrebuinţâ nd peria şi să punul. Metoda se bazează pe dezolvarea cu soluţie de amoniac a gră similor de pe suprafaţa şi din porii
pielii şi îndepă rtarea împreună cu soluţia a bacteriilor.
Metodica: soluţie proaspă tă şi caldă de amoniac de 0,5% se toarnă în două ligheane sterile. Cu o compresă sterilă se spală mâ inile în consecutivitatea descrisă mai sus timp de 3 minute, mai întâ i într-un lighean,
apoi timp de 3 minute în altul. După aceasta mâ inile se şterg cu un prosop steril sau compresă şi timp de 5 minute se dezinfectează cu alcool de 96*.
Mulţi chirurgi badijonează lojile unghiale cu tinctură de iod. Pregă tirea mâ inilor pentru operaţie trebuie să prevadă :
1. îndepă rtarea de pe suprafaţa pielii mâ inilor a murdă riei şi a bacteriilor.
2. distrugerea bacteriilor ră mase pe mâ ini.
3. tă bă cirea pielii pentru a închide canalele glandelor sebacee şi sudoripare.
4. inofensivitatea pentru piele.
Este imposibil de a obţine o sterilitate absolută a mîinilor pe tot parcursul operaţiei. În legă tură cu aceasta este necesar de a izola pielea mâ inilor de plaga operatorie cu mă nuşi.
O altă metodă de dezinfectare a mâ inilor este utilizarea pervomurului sau C-4 (amestec de apă oxigenată şi acid formic şi bigluconat de clorhexidină (hibitan). Înainte de dezinfectarea mâ inilor cu pervomur,
mâ inile se spală cu apă şi să pun (fă ră perie – timp de 1 min.). Se şterg cu o compresă sterilă . Apoi mâ inile se dezinfectează timp de 1 min. cu soluţie C-4 sau pervomur într-un lighean emailat, se şterg cu o
compresă sterilă şi se îmbracă mă nuşile sterile.
7)Sterilizarea materialului de pansament și lengerie (metodii, principii) Metode de control a calitătii steralizării
Tot materialul de pansament trebuie supus steriliză rii (tifonul, tampoanele, vata).
Materialul de pansament se sterilizează în sterilizator sub acţiunea temperaturii înalte.
Există 2 tipuri de aparate pentru sterilizare: în primul rînd se utilizează vapori fluizi cu temperatura de 100C; în al doilea se utilizează vapori sub presiunea ridicată cu temperatură mai mare de 130C. Sterilizarea
cu vapori fluizi este nesigură , fiindcă cea mai ridicată temperatură în aparat (100C) nu distruge bacteriile sporulate, tetanosul, antraxul, etc. Pentru aceasta este nevoie de o temperatură nu mai mică de 120C.
Controlul sterilităţii
Controlul sterilită ţii materialului în autoclave se efectuează prin metode directe şi indirecte.
Metoda directă – bacteriologică ; însă mâ nţarea de pe materialul de pansament şi albituri sau utilizarea testelor bacteriologice.
Pentru efectuarea testelor bacteriologice sunt utilizate eprubete cu culturi de microorganisme nepatogene sporulate, care mor la o anumită temperatură . Eprubetele se introduc în interiorul casoletei, iar la
finisarea steriliză rii sunt îndreptate la laborator. Lipsa de creştere a microbilor confirmă sterilitatea materialului. Acest test se efectuează o dată la 10 zile.
Metodele indirecte – sunt utilizate permanent la fiecare sterilizare. Pentru aceasta se folosesc substanţe cu un anumit punct de topire acidul benzoic (120C), resorbcina (119C), antipirina (110C). Aceste substanţe
se pă strează în fiole. În casoletă se introduc câ te 1-2 fiole. Topirea prafului şi transformarea lui într-o masă compactă , demonstrează faptul, că temperatura în casoletă a fost egală sau mai înaltă de câ t ceea de
topire a substanţei de control. Pentru controlul regimului de sterilizare în sterilizatoare sub presiune, sunt utilizate substanţe cu o temperatură de topire mai înaltă : acid ascorbic (187-192C), pilocarpini
hidrocloridi (200C), tiouree (180C), etc.
O altă metodă este termometria. În fiecare casoletă se instalează câ te 1-2 termometre. În acest mod primim informaţie despre temperatura maximală , iar neajunsul acestei metode este faptul că nu ştim în decurs
de câ t timp a fost menţinută această temperatură .
Chimica – metoda de combatere a infectiilor in plaga, in baza carora se utilizeaza substantele chimice ce exercita actiune bactericida si bacteriostatica, cu aplicare locala & sistemica.Antsisepticele chimice se
grupeaza in : haloizi(cloramina, preparate de iod), saruri ale metalelor grele(nitrat de Ag- sol apoasa, diclorura mercurica, saruri de Ag-colargol si protargol), alcool (alcool etilic) aldehide(formaldehida,
lizoform, cidex), fenoli(Acid carbolic, ihtiol) coloranti( albastru de metilen, verde de briliant) acizi(acid boric si formic) baze(clorura de NH3) oxidati(h2o2, perhidrol, permanganat de kaliu)
2
detergenti(clorhexidina, rokkal) derivati nitofuranici(furacilina) derivati ai 8-ixichinolonei(enteroseptol) derivati ai hinoxalinei(DIOXIDINA), AI NITROMIDAZOLULUI, sulfamide, antiseptice de
origine vegetala...
Complicatiile antibioticoterapiei :
- Reactii alergice. Se manifesta prin eruptii cutanate, dereglari respiratorii, spasm bronsic, pina la dezvoltarea socului anafilactic.
- Actiune toxica asupra organelor interne. Se afecteaza mai frecvent auzul,ficat si rinichii
- Dizbacterioza(modificarea microflorei organismului) este caracteristica la administrarea enterala am AB, mai frecvent intilnita la copii si la administrea indelungata a AB in doze mari.
- Formarea bacteriilor rezistente – complicatie ce cauzeaza infectia antibioticoerapiei.
Dupa evolutie :
Acuta – hemoragia are loc intr-un scurt interval de timp
Cronica - hemoragie lenta in cantitati mici(oculta)
Cauza este determinata de lezarea vasului sangvin provocata de un oarecare agent : trauma , erodarea vasului in cazul diferitor boli si procese purulente, tensiune arteriala ridicata, coborirea brusca a presiunii
atmosferice, dereglarea permiabilitatii vasului poate fi cauzata de modificarile chimice ale singelui, actiunea toxinelor, dereglarea echilibrului de vitamine din organism.
3
13. Reacţiile compensatorii ale organismului şi modificările patologice în hemoragii.
RECŢIA ORGANISMULUI LA HEMORAGIE
În hemoragii cronice pierderea chiar a unei cantită ţi mari al VCS(volum circulant sangvin) (50%) poate să nu provoace pericol pentru pacient, pe câ nd într-o hemoragie acută pierderea
unimomentană a unei cantită ţi al VCS de 40% este considerată incompatibilă cu viaţa.
HEMORAGIA
4
- Tahicardie; semnele clasice
- Scă derea presiunii arteriale;
- Slă biciune;
- Vertijuri;
- Întunicare şi steluţe în faţa ochilor;
- Senzaţia de insuficienţa a aerului;
- Greţuri.
21. Sindromul de coagulare intravasculară desiminată (CID): semiologia, diagnosticul,principiile de profilaxie şi tratamentul.
5
Proces excesiv de activare a mecanismelor hemostazei;
Procesul canceros sau ţesutul traumatizat sau necrotizat elimină factorii tisulari în circulaţie, iar flora bacteriană gram-negativă elimină endotoxinele, care activează treptele cascadei de coagulare.
Adiţional de acţiunea directa al endotoxinelor asupra factorului Hageman (factor XII), ele provoc sinteza excesivă al factorilor tisulari ai monocitelor şi celulelor endoteliale.
Această suprafaţă celulară activată , ulterior accelerează reacţiile de coagulare. Această stimulare trombogenică puternică este cauza depoziţiei tromburilor mici şi emboliză rii vastei reţele microvasculare.
Această fază trombotică timpurie al CID sindromului este urmată de faza de irosire procoagulantă şi fibrinoliză secundară .
Formarea continue al fibrinei şi fibrinoliza declanşată conduce la hemoragii cu epuizarea factorilor de coagulare, a trombocitelor şi apariţia efectului antihemostatic al productelor defragmentate a fibrinei.
Două faze ale sindromului CID:
I fază - faza de hipercoagulare;
Faza II – fază de hipocoagulare.
Majoritatea pacienţilor prezintă erupţii hemoragice cutanate, submucoase hemoragii masive din plă gile chirurgicale şi locurile venepuncţiilor fă ră tendinţă de coagulare.
Mai rar dar apare acrocianoze periferice, tromboze şi modifică ri pregangrenoase a degetelor, şi al apexului nasului ,- regiuni unde circulaţia sâ ngelui este esenţial redusă cauzat de vasospasm şi microtromburi.
Forme : acută , subacută sau cronică cu tulbură ri hemoragice de importanţă mai mică .
Tratament
- formele hemoragice severe (fibrinogen < 0,5 g/l,trombopenie); Fibrinogen, masa trombocitară plus tratamentul şocului;
- formele medii (fibrinogen 0,5-1 g/l, trombocite < 100 000/mmc); Plasmă proaspă tă congelată , heparină ,
- formele uşoare se administrează plasmă congelată , factor V.
23. Grupele de sînge. Sistemele de antigeni a sângelui şi rolul lor în practica medicală. Hemaglutinarea.
Grupa de sânge – este o combinare de semne imunologice şi genetice normale, determinate prin ereditate şi reprezintă o calitate biologică individuală .
În 1901 bacteriologul din Viena Landşteiner - conceptul de grup sangvin şi a identificat primele 3 grupe.
1902 Stwili, 1907 Janski şi în 1910 Moss independent au identificat grupa a patra.
Aglutinogenii - polipeptizi cu sediul în stroma eritrocitelor, dar mai pot fi gă site în leucocite, spermă , salivă , suc gastric.
Termostabili, suportă temperatură de 1000timp de 24 ore şi-s rezistenţi la uscare. Aglutinogenul poate avea câ teva varietă ţi – A1; A2 în dependenţă de forţa de aglutinare.
În prezent au fost identificaţi circa 7500 de antigeni eritrocitari împă rţiţi în 9 sisteme, însă importanţă practică o au numai A şi B.
Aglutininile α şi β se gă sesc în fracţia gama a globulinelor plasmei şi-s mai puţini termostabile, suportâ nd temperatura sub 600.
Ele se împart în Naturale (cu care omul se naşte) şi Imune (care apar pe parcursul ontogenezei, spre exemplu- aglutinine anti-rezus).
Mai deosebim aglutinine „la rece”, care î-şi manifestă reacţia de aglutinare la temperatura +40 - +160 şi aglutinine „la cald” activitatea maximală la temperatura +370 - +420.
În afară de aceasta se întâ lnesc aglutinine complete, care aglutinează eritrocitele în mediu salin şi coloidal, precum şi incomplete, fiind active nuami în mediu coloidal.
Eritrocitele umane pot conţine ambii aglutinogeni, unul singur sau nici unul, tot aşa şi în plasmă pot fi întâ lnite ambele aglutinine, una singură sau nici una. În dependenţă de aceasta conform sistemului ABO, pot
fi întâ lnite 4 grupe sangvine:
O (I) α, β; A (II) β; B (III) α; AB (IV) O.
„Grupa de sâ nge „ ca regulă , reflectă combinarea antigenilor eritrocitari a sistemului ABO şi a anticorpilori respectivi în serul sangvin.
Frecvenţa după grup:
I – 33,5%; II – 37,8%; III – 20,6%; IV – 8,1%
În cazul pierderilor masive de sâ nge - transfuzia unei cantită ţi mai mare de sâ nge, aglutininele plasmei donatorului nu sunt suficient diluate în serul recipientului şi astfel pot aglutina eritrocitele pacientului.
Din această cauză este necesar de a transfuza numai sâ nge de aceiaşi grupă .
6
O pikatura de ser-test (0,1 ml) de grupa I, se aplica cu o pipeta sub cifra I si la fel cu diverse pipete se aplica ser-test de gr. II si III, la cifrele respective.
Apoi cu o bagheta de sticla se recolteaza singe de la pacient si se aplica cite o picatura de singe(de 5-10 ori mai mica decit cele de ser) alaturi de fiecare picatura de ser-standart. Fiecare picatura de ser-test se
amesteca cu un betisor de sticla. Se apreciaza rezultatele timp de 5 min.
1.Daca aglutinarea nu a avut loc cu serul –test de gr. I, II ,III, inseamna ca eritrocitele singelui dat nu contin aglutinogene si este gr. O(I).
2.Daca aglutinarea a avut loc cu serul-test de grupa I si III, dar n-a avut loc cu serul de grupa II, singele cercetat e grupa II (A)
3.Daca aglutinarea a aparut cu ser de grupa I si II si lipseste cu ser de grupa III, singele cercetat apartine grupei III(B)
4.Prezenta aglutinarii cu serurile celor 3 grupe, inseaman ca singele cercetat e grupa IV(AB). In asemenea cazuri se face cercetarea suplimentara cu ser-test de grupa IV(AB). Numai lipsa aglutinarii cu acest
ser ne permite de a concluziona ca singele apartine grupei IV(AB).
Indicatii:
1)Indicațiabsolute
-hemoragie acuta(mai mult de 15 %din volumul singelui circulant);
-soc traumatic;
-operatii complicate, insotita de traume masive a tesuturilor si hemoragie;
2)Indicatii Relative
-anemia
-maladii inflamatorii cu intoxicatie grava
-prelungirea hemoragiei, dereglari a sistemului de coagulare
-unele otraviri
-procese infalmatorii cornice însoțite de diminuarea statutului imunologic a organismului
- procese inflamatorii cronice de lunga durata
Contraindicatii
1)Contraindicatii Absolute
-insuficienta cardiopulmonara acuta, insotita de edem pulmonar
-infarct al miocardului
In caz ca persista o hemoragie acuta contraindicatii absolute nu exista.
2)Contraindicatii Relative
-tromboze acute si embolii
-dereglari grave a circulatiei cerebrale
-endocardita septica
-viciile septice
-miocardite si miocardioscleroze -boala hipertonica
-astm bronsic
-dereglari grave a funtiei hepatice si renale
-reumatism
-tuberculoza acuta si diseminata
Etapele Hemotransfuziei :
1. Determinarea contra/indicațiilor , anamneza transfuzională
2. Determinarea grupei de sînge și Rh al recipientului
3. Selectare sîngelui corespunză tor gupei și Rh + aprecierea macroscopic calitatea
7
4. Verificarea gr.sînge a donatorului după AB0
5. Efectuarea probei compatibilită ții individuale după AB0
6. Efectuarea probei compatibilită ții individuale după rezus factor
7. Efectuarea probei biologice
8. Efectuarea hemotransfuziei
9. Îndeplinirea actelor necesare
10. Suprevegherea pacientului după hemotransfuzie
32. Complicaţiile de ordin reactiv în hemotransfuzii: semiologia, prevenirea şi tratamentul. Şocul hemolitic: semiologia, prevenirea şi tratamentul
Cauzata de incompatibitatea cu singele donator transfuzat sau de reactia organismului la solutia transfuzata.
Dupa gravitate evolutiei clinice sunt reactii: de gravitate usoara, medie si grava.
Reactiile de gravitate usoara- sunt insotite de cresterea temperaturii corpului cu aproximativ 1 grad C, dureri musculare, in membre, cefalee, frisoane. Aceste manifestari sunt de scurta durata, nu necesita
tratament.
Reactii de gravitate medie-se manifesta prin cresterea temp corpului cu 1,5-2 grade C, frison, creste frecventa pulsului si rewspiratiei, urticarii.
Reactii grave- temp corpului creste cu 2 grade C si mai mult, frison, cianoza buzelor, voma, cefalee, dureri in muschi si oase, dispnee.
In dependenta de cauza aparitiei si evolutiei clinice deosebim reactii:
-pirogene
-antigene -alergice
a)Reactii pirogene
Cauza-formarea in mediul de transfuzie a substantelor pirogene-a produselor de descompunere a proteinelor singelui donator sa a activitatii vitale a microorganismelor ce patrund in singe la preparare,
pastrarea lui sau in caz de incalcarea a asepsiei in timpul transfuziei.
Clinica-creste temperatura corpului, frisoane, cefalee, tahicardie Tratament-stopam transfuzia, administram analgetice, narcotice si preparate
antihistaminice(dimedrol, suprastin, taveghil)
Profilaxia- respectarea regulilor de preparare, pastrare si transfuzie a singelui.
b) Reactiile antigene
Cauza-sensibilizarea cu antigeni leucocitari, trombocitari si a proteinelor plasmei, ca rezultat al hemotransfuziilor efectuate in antecedente sau a graviditatilor.
Clinica-peste 20-30 min de la finisarea hemotransfuziei apar frisoane, creste temp corpului, bradicardie, cefalee, dureri in reg lombara.
Tratament-se indica preparate antihistaminice, analgetice, narcotice, sol de antisoc si de detoxicare. Profilaxia-studiul minutios al anamnezei
c)Reactii alergice
Cauza-sensibilizarea organismului la diverse imunoglobuline.
Clinica-urticarie, edem Quinqe, bronhospasm, dispnee, neliniste. Poate progresa pina la socul anafilactic. Hiperemia tegumentelor, cianoza mucoaselor, acrocianoza, transpiratii reci, edem pulmonar.
Tratament-remedii intihistaminice, corticosteroizi, preparate cardio-vasculare si narcotice.
Profilaxia-studiul minutios al anamneze
Tratamentul.
Terapia infuzională. L a apariţia semnelor incipiente de şoc e necesar de întrerupt transfuzia de sâ nge şi se efectuează infuzia substituienţilor sangvini (reopoliglucină , poliglucină şi a preparatelor
gelatinei).
E necesar de administrat sol. de bicarbonat de sodiu 4% sau lactasol pentru a obţine reacţia bazică a urinei ce împiedică formarea hematinei acidclorhidrice.
Remediile medicamentoase utilizate în I rând: prednizolonul (90-120 mg), eufilina (10 ml de sol. 2,4%) şi lazix (100 mg) aşa numită triadă antişoc. În afară de aceasta se utilizează preparate
antihistaminice (dimedrol, taveghil) şi analgetice narcotice (promedol)
Metode extracorporale – plazmafereza masivă (exfuzia a 2 l de plazmă şi substituirea cu plazmă proaspă t congelată şi soluţii coloidale) pentru înlă turarea hemoglobinei libere şi a produselor de
degradare a fibrinogenului.
Corecţia funcţiilor organelor şi sistemelor. La indicaţii sunt utilizate glicozidele cardiace, remedii cardiotonice, etc.
Corecţia sistemului de hemostază. Este utilizată heparină (50-70 un/cg corp., transfuzii de plazmă proaspă t congelată , antifermenţi (contrical).
Tromboze si embolii
Cauza-patrunderea cheagurilor de singe de diverse dimensiuni in vena pacientului, ce s-au format din cauza conservarii incorecte a singelui donator, a greselilor comise la hemotransfuzie si transfuzia dozelor
mari de singe conservat cu un termen lung de pastrare.
Clinica-apar brusc dureri in piept, dispnee, tusa, paliditate si cianoza tegumentelor.
Tratament-efectuarea terapiei trambolitice cu remedii ce activeaza procesul de fibrinoliza(urochinaza), utilizarea anticoagulantilor(heparina).
8
35. Complicaţiile de ordin infecţios în hemotransfuzie. semiologia, prevenirea şi tratamentul.
Proba biologică
La începutul transfuziei se transfuzează 10-15 ml de sâ nge, după aceasta transfuzia se stopează pe un timp de 3 minute. Dacă lipsesc semne clinice de complicaţii sau reacţii (tahicardie, dispnee,
hiperemie, dureri în regiunea lombară ), atunci din nou se transfuzează 10-15 ml de sâ nge şi în decurs de 3 minute se supraveghează bolnavul. În total se repetă procedura de 3 ori.
Pentru conservarea sângelui utilizat în circulaţia extracorporală este folosită heparina în proporţii de 50 mg la 1 litru de sâ nge.
Pentru stabilizarea sângelui se utilizează sol. ster. citrat de sodiu de 6% în raportul 10 ml de sol. la 100 ml de sâ nge.
In cazul in care se cer rezerve mari de sâ nge conservat- prezintă interes metoda de conservare şi pă strare a sâ ngelui prin congelarea la temperaturi ultrajoase (-1996 0) propusă de că tre savantul
sovetic F.R.Vinograd-Finkelşi american Smith (1956-1963). Esenţa metodei se reduce la diminuarea totală a metabolismului hematiilorsangvine la aşa temperaturi.
Sâ ngele conservat se păstrează în fiole, flacoane cu respectarea asepsiei la temperatura 4-6 0C în frigider. Acesta se examineaza imediat după ce se scoate din frigider, înainte de agitare. Sâ ngele în
fiolă se împarte în 3 straturi: la fund – stratul de eritrocite, deasupra lui – un strat foarte subţire albui de leucocite şi deasupra un strat stră veziu puţin gă lbui de ser. Sâ ngele cu chiaguri, cu plasma tulbure, cu fulgi
şi pelicule, colorată în roşu în rezultatul hemolizei eritrocitelor nu poate fi folosit pentru transfuzie.
38.Substituentii singelui.Clasificarea,caracteristica.
Substituientii singelui dupa importanta lor functionala pentru organism si actiunea curativa principala se impart in:1.hemodinamici
2.dezintoxicanti
3.pentru alimentarea parenterala.
Substituenti cu actiune hemodinamica:poliglucina,reopoliglucina si gelatinolul.Mecanismul lor de actiune consta in retinerea lichidului in patul vascular datorita tensiunii osmotice inalte,ceea ce asigura
restabilirea rapida a volumului circulant de singe.
S.dezintoxicanti-compusii vinilici:polivinilpirolidina micromoleculara si polivinol micromolecular.Acestia favorizeaza legarea toxinelor ce circula in singe si eliminarea lor rapida din organism.
S.pentru alimentarea parenterala:hidrolizatele proteice,solutii de aminoacizi si preparate de emulsii lipidice.Hidrolizatele proteice sunt indicate in toate cazurile de dereglare a echilibrului
proteic si de crestere a necesitatilor organismului in proteine.Emulsia lipidica prezinta emulsia de 10% de ulei de porumb in apa.Se administreaza intravenos picatura cu picatura doza ptr o singura
data fiind 100-150ml.Prealabil se face proba la toleranta.
39.Combustiile.Clasificarea.
Combustio – este lezare a ţesuturilor organismului sub acţiunea locală al temperaturii înalte, sau al substanţelor chimice sau radiaţiei actinice.
Clasificarea:
Există mai multe principii de clasificare:
1. după împrejurimile producerii arsurii:
a. industriale;
b. de uz casnic;
c. de ră zboi;
2. după caracterul factorului de acţiune:
a. termice;
b. electrice;
c. chimice;
d. actinice;
Din aceste considerente în practica clinică are importanţă de stabilit nemijlocit şi agentul lezant, care va exprima caracteristica acestor factori:
- arsură cu flacă ra;
- arsură cu aburi umezi sau uscaţi;
- arsură cu ulei fierbinte;
- arsură cu bitum topit;
- arsură de contact cu metale incandescente…
9
- Arsurile de gradul I, II şi IIIA sunt considerate ca arsuri superficiale, iar IIIB şi IV ca arsuri profunde.
41.Boala arsilor.Definitie.Perioadele
BOALA COMBUSTIONALĂ - este o totalitate de reacţii generale ale organismului şi dereglarea funcţiei organelor interne ca ră spuns la trauma termică .
Boala arşilor se dezvoltă în cazul câ nd:
- suprafaţa afectată este mai mult de 15-25% de arsuri superficiale;
- sau mai mult de 10% de arsuri profunde;
- sau în cazul arsurilor că ilor respiratorii indiferent de arsurile externe.
Perioadele bolii combustionale:
I - perioada şocului combustional: (durează pînă la 3 zile) şi este determinate de:
- aferentaţie dureroasă excesivă ;
- plasmoragie;
- dereglarea funcţiei rinichilor.
Tabloul clinic al şocului combustional este destul de tipic: accidentatul suferă dureri puternice în locurile arsurilor, este excitat dar foarte repede devine inhibat şi adinamic. Progresiv se micşorează TA, se
accelerează pulsul, se micşorează temperatura. În cazurile grave se dereglează respiraţia, se dezvoltă hipoxia organelor şi a ţesuturilor, se stabileşte acidoza, hemoconcentraţie, micro- şi macrohematurie, oligurie.
Deosebim trei grade al şocului combustiona în raport cu dereglă rile sus enumerate:
- Ş oc de gr.I se instalează la arsuri de 15-20% din suprafaţa corpului;
- Ş oc gr.II în 20-60% de arsuri;
- Ş oc gr.III în cazul câ nd suprafaâ a este mai mare de 60%.
II – perioada toxemiei combustionale (durează pînă la 10-15 zile) este determonată de absorbţia din plaga combustională al toxinelor (oligopeptidele toxice, glucoproteizilor cu specifitate antigenică ;
III – perioada de septicotoxemie combustională (durează 2 - 3 să ptă mîni). Această perioadă este determinată de:
- Hipoproteinemia declanşată ;
- Inhibarea-epuizarea activită ţii sistemului imun;
- Alipirea infecţiei şi dereglă rile provocate de procesul inflamator infecţios;
- Absorbţia toxinelor bacteriene.
IV – perioada de reconvaliscenţă.
Perioada toxemiei combustionale acute survine la 2-3 zi după traumă şi se prelungeşte 10-15 zile. Absorbţia produselor toxice din plaga combustională (oligopeptidelor toxice, glucoproteidelor cu specificare
antigenică , fermenţii proteolitici) provoacă acţiuni toxice asupra organelor interne cu dereglarea funcţiei lor, se declanşează o hipertermie 40° cauzată de dereglarea centrului de termoregulaţie, paliditate,
hipotonie, dereglarea funcţiei tuturor organelor.
Tablou clinic: dureri puternice in locurile arsurilor, progresiv se micsoreaza TA, se accelereaza pulsul, se micsoreaza temperature. In cazuri grave se deregleaza respiratia, se dezvolta hypoxia organelor.
Tratament:
1. MASURI DE PRIM AJUTOR
2. TRATAMENT GENERAL
3. CHIRURGIA ARSULUI
1. Acordarea primului ajutor: stoparea actiunii agentului termic asupra tesuturilor ,racirea locului timp de 10-15 minute, aplicarea pansamentului aseptic, analgezie si initierea tratamentului antisoc.
2. TRATAMENTUL LOCAL:spalarea cu apa si sapun, aseptizarea cu alcool, incizii de decompresiune,pe suprafetele arse se aplica pansament aseptic.
3.TRATAMENT GENERAL:
1.reechilibrarea hidroelectrolitica
2.reechilibrarea hematologica
3. normalizarea presiunii colloid-osmotice
10
44. Tratamentul local in combustii.
Toaleta cit mai rapida si cit mai complet posibila a tegumentelor si a plagilor arse cu apa si sapun.
Ulterior tratamentul se face prin metoda inchisa (pansament) si metoda deschisa (expunerea la aer) sau combinata.
Metoda inchisa de tratament pe suprafata arsurii se aplica pansamente, cu antibiotic ce blocheaza evolutia infectiei. Sau unguent anticombustionat, emulsie de sintomicina, unguent de dioxidina)
Metoda deschisa-dupa prelucrarea primara a suprafetei arse bolnavul este culcat in patul asternut cu cearsaf steril si se acopera cu o carcasa tot din cearsafuri sterile. Suprafata arsurii se prelucreaza cu preparate
tanate (permanganate de potasiu 2-3%, solutie e nitrat de argint 10%) Cu ajutorul becurilor electrice se mentine temperature de 23-25 grade.Suprafata arsurii se usuca si se acopera cu crusta, sub care isi are loc
vindecarea.
Tabloul clinic: manifestarile clinice depind de graviditatea leziunilor. Simptomele generale de bazasunt determinate de modificarile din partea sistemului nervos central, cardio-vascular, si respirator. Bolnavii
acuza dureri de cap, slabiciune,slabirea memoriei, auzului, vederii, mirosului. Se constata hiperexcitabilitate, sentiment de frica. La examinarea neurologica se depisteaza disparitia reflexelor normale sauaparitia
celor patalogice. Pulsul este rar, tensionat,zgomote cardiac surde, aritmie.
48. Eletrocutarea. Primul ajutor(inclusive in starea terminala). Tratamentul: respiratie artificial, masajul cardiac. Metode, tehnica .
Primul ajutor in cazuri de leziuni grave cu manifestari de moarte aparenta trebuie acordata la locul accidentarii si in timpul transportarii. In lipsa respiratiei si a ctivitatii cardiac acordarea primului ajutor incepe
cu respiratia artificiala a plaminilor si masajul cordului. Concomitet se iau masuri contra socului (introducerea intravenoasa a cardioonicelor, hemotransfuziei intravenoase si intraarteriale). In leziuni locale se
aplica pansamente.Tratamentul local a leziunilor se reduce la complexul de masuri folosite la tratamentul arsurilor( racirea locului timp de 10-15 min, aplicarea pansamentului aseptic, analgezie si tratamenant
antisoc).
Tehnica masajului cardiac- se aplica transversal podul palmei uneia dintre maini (de obicei stanga) pe 1/3 inferioara a sternului, iar cealalta palma se suprapune perpendicular pe prima. Cu cele doua maini
suprapuse si cu bratele intinse, ajutandu-se de greutatea corpului, salvatorul exercita presiuni ritmice asupra sternului. Fiecare compresiuneva fi brusca si scurta (aproximativ o secunda) si va exercita o presiune
verticala a sternuluispre coloana vertebrala, in asafel ca sternul sa fie infundat cu aproximativ 5-6 cm. Se apasa numai cu podul palmei, degetele fiind ridicate pentru a se evita comprimarea coastelor. Dupa
fiecare compresiune sternul este lasat sa revina in pozitie initiala, farasa se ridice mainile de pe sternul victimei.
49. Plagile: notiune, semnele locale si caracteristica acestora
Plaga este numita orisice traumatizare mecanica a organismului asociata cu dereglarea integritatii invelisului tesuturilor-al tegumentelorsau mucozitatilor.
Semiologia plăgilor
Semnele de bază ale plă gilor sunt:
Doloritate;
Hemoragie;
Dehiscenţa marginilor plă gii.
Dolaritatea apare ca rezultat al acţiunii traumatice directe al receptorilor nervoşi şi ca rezultat al compresiei cu edemul ce se declanşează . Intensivitatea sindromului dolor în plagă depinde de urmă toarele
momente:
Localizarea plă gii. Sunt destul de dureroase plă gile localizate în regiuni cu o reţea de receptori nervoşi de durere (periostul, peritoneul parietal, pleura). Mai puţin contribuie la sindromul dolor plă gile cu
localizare în ţesutul adipos, muşchi, fascii;
Traumatizarea trunchilor nervoşi magistrali;
Caracteristica armei traumatizante şi a rapidită ţii producerii plă gii. Cu câ t mai ascuţită este arma cu atâ t mai puţin receptori nervoşi sunt afectaţi, şi respectiv mai puţin sunt durerile. Cu câ t mai rapid s-a produs
plaga cu atâ t mai puţine dureri.
Starea neuro-psihică a bolnavului. Sindromul dolor este mai puţin pronunţat câ nd bolnavii se află într-o stare de afect, şoc, ebrietate alcoolică sau narcotică .
Hemoragia – este un semn obligatoriu al plă gii, deoarece plaga orişică rui ţesut se asociază cu lezarea integrită ţii vasului. Pronunţarea hemoragiei poate fi diferită : de la neînsemnată capilară , pâ nă la profuză
arterială .
Intensivitatea hemoragiei este determinată de urmă toarele:
Prezenţa traumă rii vaselor magistrale – artere, vene;
Localizarea plă gii. Mai pronunţate sunt hemoragiile localizate la cap, gâ t, mâ ini – acolo unde hemocirculaţia este bine dezvoltată ;
Caracteristica armei traumatizante: cu câ t ea este mai ascuţită cu atâ t hemoragia este mai mare. În plă gi contuzionate şi angrenate hemoragia este minimală ;
Starea hemodinamicii locale şi sistemice. La o hipotonie sau a compresie al vasului magistral hemoragia este mai puţin pronunţată ;
Starea sistemei de coagulare. La dereglarea ei (hemofilie) traumarea chiar şi a unui vas mic va fi o hemoragie masivă .
Dehiscenţa marginilor plă gii - este determinată de constricţia fibrelor elastice ale dermei şi direcţia plă gii în raport cu direcţia liniilor elastice Langher.
50. Patofiziologia si morfologia ( evolutia) plagilor, fazele. Caracteristica.
11
Proces de plagă – este o totalitate de dereglări consecutive ce apar în plagă şi reacţiile declanşate ale întregului organism.
Evoluţia procesul de plagă se poate deviza în:
1. reacţia generală a organismului;
2. reacţia locală sau regenerarea plă gii.
La momentul actual, mai aproape de a înţelege procesul de plagă , este clasificarea propusă de că tre M.I.Cuzin (1977):
faza de inflamaţie (1-5 zile);
faza dereglă rilor vasculare;
faza cură ţirii plă gii de mase necrotice;
faza de regenerare (6-14 zile);
faza de formare şi reorganizare al cicatricei (de la a 15 zi).
Faza de inflamaţieCuprinde :
I . faza dereglă rilor vasculare
Dereglarea integrită ţii vaselor de sâ nge şi de limfă cu dereglarea fluxului sanguin şi limfatic contribuie la:
1. Spasmul vascular de scurtă durată cu dilatare stabilă şi dereglarea permeabilită ţii peretelui
2. extravazarea lichidului;
3. mă rirea densită ţii sâ ngelui;
4. adghezia şi agregarea trombocitelor;
5. trombarea capilarelor şi a venulelor;
6. micşorarea perfuziei => alterarea oxigenă rii tisulare în jurul plă gii;
7. se instalează acidoza tisulară ;
8. se dereglează metabolismul glucidic şi proteic
9. se mă reşte presiunea osmotică în ţesuturi => reţinerea apei declanşarea edemului tisular (hidrataţia ţesuturilor).
II. Faza cură ţirii plă gii de mase necrotice
În această fază importanţa esenţială este pe seama elementelor figurate ale sâ ngelui şi a fermenţilor. Deja în primele 24 de ore în plagă apar leucocitele, iar la a 2-3 zi limfocitele şi macrofagii.
Neutrofilele sunt responsabili de: fagocitarea microorganismelor, maselor necrotice;proteoliza extracelulară ; liza ţesutului devitalizat; eliberarea mediatorilor inflamaţiei.
Macrofagii sunt responsabili de:eliberarea fermenţilor proteolitici; fagocitarea maselor necrotice parţial distruse de neutrofile;fagocitarea neutrofilelor alterate;
fagocitarea productelor dezintegrate bacteriene; participarea în reacţiile de ră spuns imun.
Limfocitele contribuie la producerea ră spunsului imun.
Într-o evoluţie a procesului de plagă fă ră complicaţii la a 5-6 zi majoritatea reacţiilor inflamatorii deminuiază şi survine urmă toarea fază .
Faza de regenerare
În plagă are loc două procese:
- formarea colagenului;
- creşterea intensivă al vaselor de sâ nge şi limfatice.
În plagă are loc deminuarea numă rului de neutrofile şi migrarea de fibroblaşti. Fibroblaştii sunt responsabili de: sinteza ţesutului conjuctiv; producerea fibrelor elastice de colagen; sinteza citokinelor; posedă
receptori IL-2 factorului de baza de creştere al fibroblaştilor şi factorului de creştere trombocitar.
Acestei faze este caracteristic:
- micşorarea acidozei tisulare;
- mă rirea ionilor de Ca;
- micşorarea ionilor de K;
- deminuarea inflamaţiei;
- micşorarea elimină rilor din plagă ;
- dispariţia edemului tisular.
Faza de formare şi reorganizare a cicatricei
În această fază are loc:
- deminuarea activită ţii sintetice al fibroblaştilor;
- formarea reţelei de fibre elastice şi conexiunilor între fibrele de colagen.
Factorii ce contribuie la regenerarea plă gii:
vâ rsta bolnavului;
starea nutriţiei şi masa ponderală a bolnavului;
prezenţa infecţiei secundare;
starea hemodinamicii în aria plă gii şi în întreg organismul;
prezenţa dereglă rilor dismetabolice şi hidrosaline;
statusul imun;
prezenţa afecţiunilor cronice;
administrarea de antiinflamatorii.
51. Tipuri de regenerare a plagii. Cicatrizarea primara a plagii.
Regenerarea plagii- procesul de reparaţie (restabilire) al ţesutului traumatizat cu restabilirea completă al integrită ţii şi tră inicii.
Procesul de regenerare a plă gii are loc în trei etape:
1. etapa de formarea de că tre fibroblaşti al colagenei;
2. etapa de epitelizare a plă gii;
3. etapa de organizare (retracţie) tisulară .
Etapa de formare a colagenei se datoreşte fibroblaştilor activizaţi de macrofagi. Colagenul asigură lichidarea defectului tisular şi tă ria cicatricei formate.
Epitelizarea plă gii are loc de la periferie spre centru şi ea serveşte barieră pentru microorganisme. Migrarea epitelizaţiei de la periferie spre centru poate asigura acoperirea completă a plă gii numai în cazul
prezenţei a plă gilor de dimensiuni mici. În plă gi mari este necesar de efectuat plastie cutanată .
Tipurile de regenerare al plăgilor:
regenerare primară a plă gii (sanatio per primam intentionem);
regenerare secundară a plă gii (sanatio per secundam intentionem);
regenerare sub crustă .
12
55.Semiologia plagilor prin muscatura, pericolul lor.
Plagile prin muscatura se caracterizeaza nu atit prin leziuni profunde si imense, cit prin infectarea grava cu microbi virulenti din cavitatea bucala a omului sau animalului. Evolutia acestor plagi se complica prin
dezvoltarea infectiei acute. Plagile prin muscatura pot fi cintaminate cu virusul rabiei. Muscaturi de animale veninoase: prezintapericolulefectelorsistemice ale veninului (neurotoxice, hemotoxice);
prognosticuldepinde de: virstavictimei (un
copilestemultmaivulnarabildecat un adult, veninuldistribuindu-se in toata masa organismului), loculmuscaturii (cele la cap, gat sitrunchisunt de 2-3 orimaipericuloase) sistatusul biologic al victimei
(suntmaivulnerabilibolnavii cu hemofilie, sub tratament anticoagulant, varstnicii, etc.)
56.Particularitatile plagii prin arma de foc. Caracteristica zonelor plagii prin arma de foc.
Deosebirea principală al plă gii prin armă de foc este viteză mare al obiectului traumatizant (glonţ, ghilea, alice). Într-o plagă prin armă de foc, dacă glontele ră mâ ne în ţesuturi, energia glontelui totalmente se
transmite ţesuturilor prin lezarea lor. Dacă glontele trece prin ţesuturi şi prelungeşte zborul, atunci energia cedată ţesuturilor este mai mica, fiind folosită la distrugerea ţesuturilor. Dar dacă glontele pierde
stabilitatea şi începe a se „rostogoli” prin ţesuturi energia cedată ţesuturilor este maximă , şi lezarea de asemenea este maximă .
La pă trunderea glontelui în ţesuturi se creează o zonă de presiune înaltă , în care se comprimă ţesuturile, ce se ră spâ ndeşte lateral sub formă de undă de lovire. Apare fenomenul „lovirii laterale” ce contribuie la
formarea cavită ţii pulsative, ţesuturile comprimâ nduse, detaşâ nduse şi reciproc deplasâ nduse unul faţă de altul. Astfel avem trei zone de distrugere :
- I zonă – canalul plă gii. În unele cazuri conţine glontele, corpi stră ini, bucă ţi de ţesuturi necrotizate, sâ nge, microbi;
- II zonă – zona de necroză primară , cauzată de acţiunea energiei cinetice transmise de la glonţ. Conţine ţesuturi devitalizate îmbibate cu sâ nge;
- III zonă – zona de comoţie moleculară sau necroză secundară . Este alcă tuită de ţesuturi cu metabolism dereglat şi elemente celulare distruse. Cauza nemijlocită al acestor modifică ri este microtrombozele
apă rute ca rezultat al dereglă rilor intercelulare în urma mişcă rilor ondulatorii al ţesuturilor.
Plă gile prin armă de foc întotdeauna sunt considerat infectate din cauza prezenţei unei zone de necroză ră spâ ndită , şi prezenţei infecţiei în canalul plă gii apă rut în urma glontelui ca rezultat al cavită ţii pulsative şi
presiunii negative în urma glontelui, care atrage ţesuturi de haină şi murdă rie din exterior. Toate acestea contribuie la dezvoltarea infecţiei anaerobe.
Plaga prin armă de foc după caracterul canalului poate fi:
1. Transfixiantă – este prezent şi poarta de intrare şi ieşire al glontelui;
2. oarbă – este prezentă numai poarta de intrare;
3. tangenţială – canalul plă gii trece prin ţesuturile superficiale, fă ră pă trunderea în cavită ţi interne ale organismului.
57.Complicatiile plagilor si a procesului de regeneratie.
La complicaţiile precoce al plă gilor, care pot pune în pericol viaţa pacientului se referă :
- hemoragia;
- dezvoltarea şocului traumatic;
- supurarea (infectarea) plagii;
- eventratia (dehiscenta marginilor plagii);
- traumatizarea organelor de importanţă vitală .
Intensitatea hemoragiei depinde de tipul de vas lezat. Hemoragiile masive determinate de lezarea vaselor mari pot duce la şoc hemoragic. Din aceste considerente e important de stopat hemoragia prin aplicarea
garoului în caz de lezare a arterei, iar în cazul leză rii venei de instalat un pansament compresiv.
În caz de traumă penetrantă al toracelui cu dezvoltarea pneumotoracelui este necesar de hermetizat prin aplicarea unui pansamen ocluziv din cauciuc. În plă gi mari a peretelui abdominal anterior pot eviscera
organele. Din aceste considerente se aplică un pansament aseptic larg (mare).
Pentru prevenirea şocului de durere se aplică o atelă de imobilizare şi, important este, administrarea analgeticilor opiate chiar la locul tramei. La posibilitatea se efectuează chiar şi mă suri de antişoc:
cateterizarea venei centrale, transfuzie de substituienţi sangvini. Important este de transportat traumatizatul câ t mai repede în staţionarul chirurgical.
Indiferent de tipul de plagă şi locul traumei, toate plă gile sunt considerate primar infectate. În afară de aceasta e posibil penetrare secundară al agenţilor bacterieni din mediul ambiant (diferite obiecte, piele
bolnavului ...). este necesar de cură ţit pielea în jurul plă gii cu orişice antiseptic, de spă lat plaga şi
de acoperit cu pansament steril. Este important, de asemenea, vaccinarea pentru prevenirea dezvoltă rii tetanosului, iar în plă gi muşcate a rabiei.
61.Infecția în chirurgie. Clasificare. Caracteristica germenilor patogeni ce provoacă infecția chirurgicală nespecifică
Infecția chirurgicală - totalitatea acelor infecții ce pot fi influențate prin tratamentul chirurgical, aplicat la nivelul unde se manifesta procesul infecțios. Clasificare:
Dupa sursa procesului purulent se disting:
1)afecțiuni purulente: furuncul, carbuncul, flegmon ș.a.
2)afectiuni chirurgicale acute ale organelor interne:apendicita purulenta,colesticita,peritonita,pancreatita,meningita s.a;
3) supurația plagilor postoperatorii
4).supurația dupa traume închise și deschise.
13
B.Infecția chirurgicală cronică :
1.infecție nespecifică cronică
2.infecție specifică cronică (tuberculoza, sifilis, etc.)
Dupa localizare:
- Ale ţesuturilormoi;
- Sistemuluiostio-articular;
- Ale creieruluişitunicilorlui;
- Organelortoracice (plă mâ n, pleură );
- Organelorcavită ţiiperitoneale;
- A unororganesauţesuturi (mâ na, glandamamară ).
Patogeneza.
Pentrudeclanșareainfecțieichirurgicalesuntnecesari 3 factori componenți: agentul microbian, porțile de infecție și reacția de ră spunsaorganismului.
Agenții patogeni de bază ale infecției chirurgicale sunt: stafilacocii, stafilococii, pneumococii, gonococci, bacilul coli ș.a. Un rol deosebit în evoluția infecției chirurgicale îi revine particularită ților biologice ale
microorganismelor: invazivitate, toxicitate și virulență . O importanță înaltă are și gradul de infectare.
Microbii sunt prezenț i în cantită ți mari în mediul extern și pe suprafața pielii, pe mucoasa tractului digestive și respirator. Dereglareaintegrită țiiacestor duce la formareaporților de intrare, prin care agenții
patogeni pă trund în țesuturi.
62. Simptomatica locală şi generală a organismului la prezenta infecţiei chirurgicale nespecifice.
Reacția generala la infecția chirurgicală nespecifică :
-capacită țile protective ale dermei și mucoaselor;
-microflora saprofită a organismului, care posedă activitate antagonistă față de microflora exogenă ;
-factori umorali plasmatici (leucocite, lizinele)
-factorii celulari nespecifici protective sunt prezentați de reacția inflamatorie și fagocitoză .
Reacția locală :
-hiperemie
-hipertermie locală
-edem
-durere
-dereglarea funcției
63. Afecţiuni supurative locale: furunculul, carbunculul şi furunculoza. Definiţie, semiologie, tratament
Afecțiuni supurative locale: furunculul, carbunculul, furunculoza, hidrosadenita, abcesul, flegmonul, mastita, panarițiu ș.a.
Furunculul-infecție stafilococică acută , necrozantă a aparatului pilo-sebaceu.
Etiopatologie:
14
-cauze favorizante: virulență crescută a germenului, reactivitate scă zută a organismului, plă gi zdrobite, injectare de substanțe vasoconstrictoare sau necrozante în țesutul subcutanat, nerespectarea regulilor de
asepsie si antisepsie.
Morfopatologie:
-perioada de invazie(celulita): se întinde pe primele 1-2 zile; se constată edem important ci luciu tegumentelor, hiperemie,bombare tegumentară
-faza de inflamație acută : 2-4 zi, apare puroiul sub forma unui lichid maroniu-roșcat care nu este încă colectat
-faza de necroză : 5-6 zi, supurație tipică care disecă interstițiile și furează de-a lungul formațiunilor anatomice
-perioada de reparație: eliminare a țesuturilor necrozate, apariție de cicatrici vicioase insoțite de tulbură ri funcționale.
Clinic:
-în perioada edematoasă : predomină semne generale(febră înaltă , frisoane,tahicardie, anorexie, vă rsaturi), durere locală
-în perioada inflamatorie: stare generală (se adaugă cianoză a buzelor), dureri insuportabile local
-în faza de abcedare: în cazul bolnavilor netratați se poate instala soc toxico-septic cu deces, în cazul tratamentului adecvat se obține ameliorare a starii generale
-în perioada de reparație: revenire treptată la normal.
Tratament:
-medical: general(antibioterapie cu spectru larg ,vaccinoterapie, antipiretice); local(pungă cu gheță , comprese umede cu antiseptice)
-chirurgical: incizii largi și contraincizii, debridă ri tisulare cu excizia zonelor necrotice, drenaj multiplu cu tuburi, lavaj repetat cu soluții antiseptice.
66. Erizipelul. Etiopatogeneza. Clasificarea. Semnele clinice în funcţie de forma clinică. Tratamentul.
ERIZIPEL– proces infecţios al dermei. Agentul patogen întotdeauna fiind Streptococcus pyogenes, care pă trunde în piele prin defecte mici (escoriaţii, laceraţii, leziuni).
Etiopatogeneza:
Inflamatia seroasa se localizeaza la inceput in stratul papilar al dermului, se caracterizeaza prin roseata excesiva (forma eritimatoasa a erizepelului). In caz de formare a veziculului epidermale implute cu exodat
seros, erizepelul se numeste bulos. Implicarea tesutului celulo-adipos subcutanat in procesul inflamator duce la formarea felgmonului (forma flegmonoasa). In virulenta mare a infectiei se produc deseori necroze
considerabile (forma necrotica).
Clasificarea:
Erizipelul este divizat în: (1) forma eritematoasă , (2) forma buloasă , (3) forma flegmonoasă , (4) forma necrotică , în dependenţă de gradul severită ţii manifestă rilor locale. Starea morbidă debutează printr-un
sindrom de intoxicaţie gravă , frisoane, temperatură ridicată pâ nă la 39˚-41˚С. Pielea în zona afectată este roşie aprinsă , dureroasă , cu hipertermie locală . Hotarele hiperemiei sunt foarte clare, iar conturul este
neregulat – simptomul „limbilor de foc” sau „hartei geografice”. În forma buloasă apar bule cu lichid seros, care se contopesc, formâ nd zone uriaşe de necroză cutanată .
Semnele clinice in dependenta de forma clinica
De cele mai multe ori erezepelul apare pe cap, fata si memmbrele inferioare, foarte rar pe m,ucoasa buzelor, vestibulul faringian si faringe. Local erizepelul se manifesta prin durere arzatoare si senzatii de caldura
in reagiunea lizata, rosata aprinsa, cu contururi zimtate, producind impresia unor limbi de foc. Erizepelul din regiunea fetei- e insotit de un edem excesiv al fetei si pleoapelor, forma flegmonoasa a erizepelului din
regiunea paroasa a capului are o evolutie grava din cauza colectiilor mari de puroi, desprinderii pieleii, colectiilor purulente fuzate. Pe treunchi- Eriz. decurge cu intoxicatie grava. Inflamatia poate aparea in
regiunile care anterior au fost implicate in proces. Eriz. Din regiunile extrimitatilor- se intilneste in 26 % din toate leziunile, mai ales sub formele eritimatoase si buloase si are o evolutie clinica grea insotita de
fenomene generale grave. Eriz. regidiv din regiunea extrimitatilor superioare duce la edem indelungat si tulburari ale functiilor miinelor. Regidivele din reagiunea extrimitatilor inferioare duc la elefanteaze
Tratament :
Erizipelul se tratează prin administrarea parenterală a antibioticelor din grupa penicilinelor. Tratamentul chirurgical este indicat doar în formele flegmonoasă şi necrotică .
Se folosesc tratarea regiunii eriz. cu raze ultraviolete in fazele incipiente, duc la stingerea procesului patologic . Radioterapia da cel mai bun efect in cazurile necomplicate . Pansamentul umed si baile sunt absolut
contraindicate. In forma buloasa dupa curatirea cu alcool a bulelor se recurge la incizia lor apoi se aplica un pansament cu emulsie de streptomicina sau unguent de tetraciclina de 2% etc. In forma flegmanoasa si
gangrenoasa pe linga tratamentul descris se recurge la incizia colectia de puroi, drenajul placii, indepartarea tesuturilor nectrotizate. Bolnavi trebuie numai decit internati in spital, imobilizarea extrimitatilor
lezate, bolnavul trebuie izolat.
67. Mastita. Definiţie, semiologie, tratament
Mastita-inflamaţie a parenchimului glandei mamare. În majoritatea cazurilor se întâ lneşte în perioada postpartum (aşa numită mastită lactogenă ). Ca poartă de întrare infecţiei se consideră fisurile de mamelon.
Agentul patogen este St.aureus sau asociaţia acestuia cu E.coli.
Se clasifică în dependenţă de faza procesului inflamator (seros-infiltrativ, abcedant, gangrenos), şi localizare (subcutanat, intramamar, retromamar, subareolar).
Glanda mamară se mă reşte în volum, piele este edemată şi hiperemiată , cu nuanţa cianotică , cresc semnele de intoxicare, apare febra hectică .
Tratamentul este complex – deschiderea şi dreanarea focarului purulent, terapia antibacteriană , suprimarea lactaţiei şi fizioterapia.
Tininduse cont de stadiul procesului patologic mastita se poate imparti in urmatoarele faze:
1. Faza seroasa sau incipienta- cresterea brusca a temperaturii corpului pina la 38,5-39,
dureri in glanda mamra aceasta este marita si dureroasa i timpul palpatiei, conturul glandei si pielii ramin neschimbate.
2. Faza de infiltratie acuta- glanda mamara creste in volum, pielea devine rosie, palapatia glandei este foarte dureroasa si evidentiaza un filtrat cu limetele sterse, pot aparea cefalee, insomnie, slabiciune,
temperaturi pina la 39-40, deseori se maresc ganglionii limfatici axilari care devin durerosi la palpatie.
3. Daca tratamentul in faza de infiltratie nu opreste evolutia procesului patologic mastita trece in faza de abcedare.Care se caracterizeaza prin intensificarea tuturor fenomenelor clinice.
4. Faza flegmanoasa a mastitei- agravarea starii generaletemperatura pina la 38-40, fgreson repetat deseori aceasta faza este insotita de fenomene septice, limba si buzele devin uscate, insomnie, cefalee,
tegumentele palide, glanda mamara crescuta in volum si pastoasa, pielea hiperemiata si lucioasa uneori de culoarea cianotica. Mamelonul este deobicei unbelicat. La palpatie se constata ca glanda este pastoasa si
are citeva zone de fluctuienta.
5. Faza gangrenoasa- apare la bolnavii care s-au adresat tirziu la medic sau este o consecinta a trombozei si a stazei din vasele glandei mamare, bolnavii sint internati intr-o stare extrem de grava.
6. Faza de infiltratie cronica- se intilneste rar, ea apare in special dupa un tratament local indelungat cu penicilina a mastitei suporative, styara generala a bolnavei ramine satisfacatoare, temperatura subfebrila
pina la 37.5-37.8 sau normala. La palpare glanda mamara se constata un infiltrat foarte dur de consistenta cartilagenoasa neaderent la piele, putin dureros. In asemnea cazuri se recurge la exterparea totala a
infiltratului pentru examenul histologic urgent.
15
- medical: general (antibioticoterapie cu spectru larg corectata ulterior, vaccinoterapie nespecifica, reechilibrare hidro-electrolitica si volemica, analgezice, antipiretice, analeptice, repaus) + local (punga cu
gheata, comprese umede cu antiseptice si revulsive);
- chirurgical (obligator in prezenta fluctuentei, preferabil sub anestezie generala): in-cizii largi si contraincizii, debridari tisulare cu excizia zonelor necrotice, drenaj multiplu cu tuburi, lavaj repetat cu solutii
antiseptice.
Clasificare
Dupa localizare se descriu:
- flegmon supraaponevrotic (localizat in tesutul celular subcutanat);
- flegmon subaponevrotic (dezvoltat in tesutul conjunctiv lax al interstitiilor subapo-nevrotice, comunicand adesea cu spatiul supraaponevrotic)
- flegmon profund (perinefretic, etc.).
72. Artrita purulentă. Definiţie, semiologie, tratament
Artrita purulenta- inflamatie suporativa a articulatiei, survine in urma patrunderii microbilor (stafilacoci, streptococi) direct ( plaga traumatism) pe cale limfatica din focarele purulente invecinate (limfadenita,
osteomelita) sau pe cale hematogena (sepsis). Atritele mai grave sunt provocate de streptococul hemolitic. Artritele pot fi primare si secundare, fiind provocate de infectia piogena sau de infectia specifica
(gonoree, tifos abdominal).
Deosebit de grave sunt artritele articulatiilor cocsofemorale, talocrorale, genunchiului, umarului.
In functie de faza procseului patologic si agentul patogen exsodatul poate avea un caracter fibrinos, purulent, purulent hemoragic, putred.
Clinica
Depinde de extinderea si localizarea procesului patologic si de graviditatea afectiunii primare, fiind o complicatie a acesteea. Leziunea membranei sinoviale se caracterizeaza prin durere ce se intensifica chiar si
la cea mai neinsemnata miscare. Din aceasta cauza miscarile active in articulatie devin imposibile, extrimitatea raminind in pozitia care asigura capacitatea maxima a articulatiei. Articulatia
se mareste in volum, contururile ei devin sterse, la palparea regiunii articulatiei se constata cresterea locala a temperaturii, durerea din cauza apasarii, pielea devine rumena si edimatiata.
In cazul cind procesul suporatic cuprinde fascia ce inconjoara articulatia si muschii apare o tumefactie a tesuturilor moi. Pielea are un caracter ecteric, bolnavul are fiebra intermetenta, frison si delir,
Aparatul ligamentar se distruge din care cauza se formeaza o „articulatioe balanta” ce duce la luxatii si subluxatii patologice, inj singe apar mopdificari caracteristice procesului suporativ grav, radiogramele dupa
2-3 saptamini de la inceputul bolii se evidentiaza leziuni ale cartilagelor, oaselor, iar mai tirziu luxactii si subluxactii.
Tratament:
Tratamentul conservator sau chirurgical imobilizarea articulatiei. In sinoviteimobilizarea trebuie imediat dupa lichidarea fenomenelor acute in osteoartritele cu distrugere excesiva a osului imobilizarea trebuie
lasata pina la aparitia antelozei intr-o pozitie functionala comoda. In sinovitele seroase dupa punctia articulatiei se aplica un pansament compresiv care fixeaza articulatia si inlesneste rezobtia exsodatului. Se
realizeaza punctia articulatiei cu evacuarea puroiului dupa care se introduc antibiotice. Dupa punctie se aplica un pansament compresiv si se imobilizeaza extrimitatea. Daca prin punctie nu se obtine un efect
terapeutic stabil se recurge la artrotomie ( articulatia se deschide larg, se evacueaza puroiul, se introduce antibiotice, se instaleaza un drenaj.Dupa rezectia arcticulatiei este necesar de imobilizat indelungat
extremitatea intr-o pozitie functionala. Dupa lichidare fenomenelor acute este indicat fizioterapia.
73. Osteomielita. Definiţie. Clasificare, semiologie, tratament
Osteomelita- este un proces acut sau cronic de infectie al osului si periostului, secundara altor infectii ale organismului. Infectia asociata cu osteomielita poate fi localizata sau se poate extinde prin periost, cortex,
maduva osoasa si alte tesuturi adiacente. Patogenul bacterian variaza in functie de varsta pacientului si de mecanismul de infectie. Exista doua categorii principale de osteomielita: hematogena sau prin inoculare
directa sau contigua.
Osteomielita hematogena este o infectie cauzata de insamintarea bacteriana prin singe. Germenii provin de la o alta sursa de infectie a organismului: panaritiu, abces dentar, infectie faringiana, bronsica, urinara,
otita, etc. Apare mai ales la copii, iar localizarea frecventa este zona metafizara.
Osteomelita traumatica- consecintele unei plagi prin arma de foc ce reprezinta un process pathologic secundar
Osteomielita acuta In functie de calea de infectare, osteomielita acuta poate fi impartita in hematogena si exogena (directa). Osteomielita hematogena este observata predominant la copii si implica oasele lungi,
mai ales cele ale membrului inferior. La adulti extinderea hematogena este mai frecventa la nivelul corpilor vertebrali lombari.
Osteomielita cronica. Este o infectie severa, persistenta a osului si a maduvei osoase. Este dificil de tratat definitiv, de aceea pacientii pot purta aceasta infectie ani de zile.
,superficial.Leucocitoza considerabila 15-20*10 (puterea 3),neutrofiloza,scad euzinofile si monocite,scade hemoglobina(pana la 30 g/l),apare o durere intense,sfredelitoare strict localizata in partea lezata,la cele
mai mici miscari striga de durere.
74.Osteomielita acută hematogenă:noţiune, simptomatica, principiile de tratament.
Osteomielita hematogena este o infectie cauzata de insamintarea bacteriana prin singe. Germenii provin de la o alta sursa de infectie a organismului: panaritiu, abces dentar, infectie faringiana, bronsica,
urinara, otita, etc. Apare mai ales la copii, iar localizarea frecventa este zona metafizara.
Tabloul clinic
-durere moderata/ marcata la nivelul membrului afectat
-febra 38 grade
-frisoane
-pielea este calda, rosie, durere la palpare, tulburari de sensibilitate
-simptomele nu sunt atat de accentuate ca la copii
Tratamentul cuprinde:
masuri de actiune asupra intregului organism si masuri de actiune asupra focarului de infectie.Includ metode consevatoare (antibioticoterapia ,repausul extremitatii)si chirurgicale.
Antibiotecoterapia-intramuscular de 2 ori pe zi la 4-6 ore cate 500 000 UA penicilina,lincomicina,cefalosporina.Imbunatarie starii generale,scade febra,intoxicatia,insanatosire grabnica.Mai pot fi administrate
local,intraarterial,subperiosta si intraostal pentru a mari concentratia loc in focarul purulent,In caz de colectie purulenta se recurge la puctie si evacuarea puroiului cu intruducere de antibiotic.
Imobilizarea efectuata inca in primele zile a bolii contribuie delimitarea procesului pathologic,calmarea durerii si imbunatatirea starii generale.
Tratamentul operator-daca antibiotic ineficiente,incizia unde se afla puroiul,dupa deskidere se asigura un drenaj,sectionarea periostului,trepanarea cavitatii osteomedulare(in diafiza orificii de 1cm pentru
scurgere),sechestrotomia-cand sa format cutia sechestrala,chiuretajul,irigarea cu antibiotic,tamponarea cavitatii heterotesuturi(cheaguri de sange,lambouri cutanate,muscular,musculo-faciale)
16
Etiologia.Poate fi provocate de urmatorii agenti patogeni anaerobi: clostridium perfrigens,cl.oedematiens,septicum,hystoliticum.Cel mai raspandit perfringers actiunea lor consta in formarea rapida de gaz in
tesuturi si in intoxicatia grava a bolnavului.
Existra trei clasificari: 1)anatomopatologica 2)clinica 3)anatomica
Anatomopatologica
-emfizematoasa(clasica)-predomina gaz in tesuturi fata de edem,agent pathogen cl perfringens
-edematiata(toxica)-toxicoza grava a bolnavalui ,predomina edem din tesuturi asupra gazului,cl oedemantiens
-mixta-anarobi toxici formatori de gaz,edemul si emfizemul se dezvolta parallel
-necrotica-necroza sau dezintegrarea tesuturilor.
-flegmanoasa-emfizem si edem putin pronuntat
Clinica
-fulgeratoare-la cateva ore dupa ranire sau traumatism repetat,rapid la moarte
-acuta-restu cazurile de infectie anaeroba
Anatomica-epifasciala si subfasciala
După modul de pă trundere în organism a agentului patogen:tetanos prin plagă ,tetanos prin injecție,prin combustie,postoperator,prin degeră tură , electrotraumatic, neonatal și postnatal –după naștere agentul
patogen pă trunde prin mucoasa uterului sau a că ilor de naștere.
După extinderea procesului patologic- 1.tetanos generalizat (formă primară generalizată , formă descendentă ,ascendentă ) 2. Tetanos limitat/local- interesează extremită țile, apare în regiunea capului-tetanos
cefalic fiind consecința acțiunii toxinei asupra unuia sau mai multor nervi cranieni
După evoluția clinic se disting 4 forme de tetanos-acut cu evoluție furtunoasă (vehemens),cronic-(tetanus lentus),tetanos evident(t.completus),forma frustă (ștearsă ) cu evoluție nespecifică (tetanus incompletus)
17
-hipoergică
SYRS-sindromul de raspuns inflamator sistemic,cu simptomatologie evidentă de sepsis,dar fă ră focar de infecție.,fiind rezultatul eliberă rii de mediatori ai inflamației din zonele ischemiate.Poate avea etiologie
neinfecțioasă .( febra mai mare de 38 sau mai mica de 36,tahicardie 90/min,tahipnee> 20/min,leucocitoza,leucopenia indici anormali)
Sepsis sever-asociat cu disfuncție organică ,hipoperfuzie tisulară si hipotensiune sistemică
Socul septic-sepsis dezvoltat in timp,asociat cu hipotensiune si hipoperfuzie tisulară contrar unei compensă ri volemice adecvate.
Gangrena uscată-mai frecvent în dereglă rile lente progresive ale circulației sangvine în membre la bolnavii extenuaţi,deshidrataţi.Pe mă sură evoluţiei necrozei țesuturile se usucă ,zbîrcesc devin dure. In
gangrene uscata descompunerea țes.necrozate aproape că nu are loc iar absorbția produselor toxice e neesențială ,intoxicația nu se constată .
Gangrena umedă/putridă- e provocata de aceiaşi cauze ca şi gangrena uscată .Evoluează în dereglă rile rapide ale circulaţiei sîngelui( embolia,lezarea vaselor).Ț es.necrotizate nu reuşesc să se usuce şi sînt
expuse dezintegră rii putride,ceea ce duce la absorbirea abundentă în organism a produselor de descompunere şi intoxicaţie gravă .
18
3. Trauma-termică ,mecanică ,electrică ,chimică ,actinică
4. Infecția,lues,tbc,actinomicotică
5. Dereglarea MB în diabet zaharat,insuficiențe de vitamine
6. Dereglă ri trofice
7. Ulcerații tumorale
Semiologie
1.Ulcer trofic-formă neregulată ,rotundă ;marigini fibroase,cianotice/palide,abrupte.Fundul e adă nc,fă ră granulații cu țesuturi necrotice de culoare surie.Cu elimină ri să race. Localizare preferata: membrele
inferioare.
2.Ulcer tbc-formă neregulată ,margini moi atrofice,abrupte,fundul mai jos de nivelul pielii acoperit cu o suprafață lucioasă cu elimină ri seroase bogate.Puțin dureroase.
3.Ulcer canceros-rotund,marg.dure sub formă de val,fundul elevat asupra pielii,dureros.
4.ulcer sifilitic-rotund cu un val ascuțit in jur,fundul nu proemină ,sarac in secreții.Mereu e indolor.Loc: buze,organe genitale.
Tratament:lichidarea cauzelor principale ce au contribuit la apariția ulcerului.Tratament local-aplicarea antisepticilor,remediilor ce favorizeaza regenerarea.Tratament chirurgical-excizia ulcerului in bloc cu
țesut fibros cu o ulterioară plastie.
Alte metode care pot fi folosite pentru a mentine rana curata si pentru a induce vindecarea sunt terapia cu ultraviolete si terapia cu ultrasunete. Daca se produce suprainfectia leziunii este necesara terapia cu
antibiotice. Escarele de decubit severe pot necesita tratament chirurgical.
93.Perioada preoperatorie.Definitie. Pregătirea bolnavului către operatie. Particularitătile perioadei preoperatorii în chirurgia de urgență și programată.Concluzia preoperatorie.
19
Perioada preoperatorie – este intervalul pe care, bolnavul îl petrece de la internare în staţionarul chirurgical pînă la momentul intervenţiei chirurgicale. Acest interval de timp este divers în dependenţă de
caracterul procesului patologic. În maladiile grave, ce prezintă un mare pericol pentru viaţa bolnavului perioada preoperatorie este minimală (operaţia imediată ). Dacă se prevede un pericol pentru viaţa
bolnavului în viitorul apropiat – perioada preoperatorie este de o mai lungă durată , dar e limitată (operaţiile urgente). Pentru operaţiile programate timpul pregă tirii preoperatorii este diferit.
Scopul principal al perioadei preoperatoare constă în reducerea la minimum a riscului intervenției chirurgicale. Sistemul de mă suri profilactice, efectuate în scopul combaterii unor eventuale complicații în timpul
intervenției chirurgicale și după ea constituie pregă tirea preoperatorie.
Pentru a preveni complicaţiile operatorii sunt necesare urmă toarele:
• de a stabili cu precizie diagnosticul maladiei;
• de a depista complicaţiile maladiei şi afectarea concomitentă a diferitor organe şi sisteme prin stabilirea gradului dereglă rilor funcţiilor acestora;
• efectuarea unor mă suri curative, ce ar putea contribui la ameliorarea funcțiilor deficiente ale organelor și sitemelor bolnavului și la vindecarea bolilor asociate și a complicațiilor;
• de a determina indicaţiile şi contraindicaţiile că tre operaţie;
• de a alege corect metoda intervenţiei chirurgicale şi metoda de anestezie;
• de a majora forţele imunologice a organismului bolnavului;
• efectuarea mă surilor menite să micşoreze pericolul infecţiei endogene (baie, bierberit, cură ţirea tractului gastro-intestinal, sanarea cavită ţii bucale, ş.a.).
Dacă operaţia se va efectua cu anestezie generală , e necesar ca înainte de operaţie bolnavul să fie consultat de medicul anesteziolog, care determină varianta optimală de anestezie.
Din momentul câ nd bolnavul trece hotarul blocului operator se începe – perioada operatorie, care constă din urmă toarele etape:
• Aranjarea bolnavului pe masa de operaţie în poziţia respectivă pentru fiecare intervenţie chirurgicală .
• Inducerea bolnavului în narcoză sau efectuarea anesteziei locale.
• Pregă tirea câ mpului operator.
• Efectuarea intervenţiei chirurgicale (accesul, momentul principal, restabilirea integrită ţii ţesuturilor).
In operația imediată perioada preoperatorie este minima, în operația pogramată perioada preopeatorie este mai mare și include toate investigațiile necesare.
20
actiunea anestezicului este limitata la structurile pe care se intervine, fara a influenta teritorii prea intinse si fara risc de accidente toxice generale grave. - deoarece nu necesita pregatiri speciale preanestezice,
supravegherea indelungata sau ingrijiri deosebite postanestezic, se poate folosi cu rezultate foarte bune in conditii de ambulator. - expune la cele mai putine riscuri vitale. - nu suprima reflexele protectoare, deci
se evita pericolul patrunderii de sange, secretii, corpi straini in caile respiratorii superioare
-Poti vorbi cu pacientul
Dezavantajele:
-In caz de complicatii nu putem intervene pe un sector mai larg.
-Nu permite efectuarea ei la copii,astfel ii supunem la anestezii generale.
-Nu putem controla in totalmente bolnavul,astfel reflexele pacientului sunt prezente.(poate misca membrele superioare sau in dependent unde are loc interventia)
103. Metode de anestezie locală. Caracteristica preparatelor principale.
1.Anestezia de contact(superficiala):consta in administratea de solutie de anestetic pe mucoasa.Se indica in inele intervetii in oftalmologie.Chirurgia mica a mucoasei nazele si a cavitatii bucale.Se utilizeaza
solutie de cocain1-4%,lidocaina 5%,dicaina 3%
2.Anestezia prin infiltrare:Solutii de lidocaina 0.25-0.5%,sau novocaina 0.25-0.5%.Se indica pentru inlaturarea
tumorilor superficiale de dimensiuni mici,sau operatiile ce nu sunt insotite de dificultati tehnice:apendectomie,herniotomie.Tehnica este injectarea regiunii operatorii cu solutie anestezica si ca rezultat poate fi
contactul anestezicului cu terminatiunile nervoase.
3.Anestezia de conducere:administrarea anestezicului in apropierea trunchiului nervos.Solutiile de novocaina si lidocaina (0.5-1%)care pot fi administrarea perineural sau endoneural.
4.Anestezia subarahnoidiana-introducerea anestezicului in spatial subarahnoidian,care blocheaza radacinile nervilor rahidieni.Se utilizeaza lidocaina 2% 2ml,novocaina 5%2ml,sovcaina 1% 0.4-0.8 ml.
5.Anestezia peridurala(epidurala,extradurala):introducerea anestezicului in spatial epidural al coloanei vertebrale.Indicatii:operatiile genecologice,urologice
Lidocaina are o structură amidică , avâ nd şi un efect antiaritmic (antiaritmic de clasa Ib). Se gă seşte în concentraţie de 0,5-1-2-4%, cu sau fă ră adrenalină (1 la 80000-200000), sub formă de gel, spray (10 mg per
doză ). Se leagă de proteinele plasmatice (de acidul alfa-glicoproteinic) în proporţie de 70% şi se metabolizează hepatic prin dezalchilare. Eliminarea este redusă în prezenţa disfuncţiei hepatice
Bupivacaina se gă seşte sub formă de soluţie 0,25 şi 0,5%, cu sau fă ră adrenalină .. Bupivacaina are o durata de instalare lungă dar şi o durată de acţiune foarte lungă , o potenţă mare şi o toxicitate mare, mai ales
cardiacă . Doza maximă este de 2 mg/kg. Este anestezicul local cel mai utilizat în tehnicile epidurale de analgezie la naştere şi de terapia a durerii postoperatorii.
Prilocaina se prezintă sub formă de soluţii 0,5%-2%, are indicaţii asemă nă toare lidocainei. Doza maximă este de 6 mg/kg. Are o structură amidică şi este anestezicul local cel mai repede metabolizat la nivel
hepatic, renal şi pulmonar. Este contraindicat mai ales la noi-nă scuţi
Substante: 1.5-2ml solutie de novocaina de 5% si 0.3-1 ml sol. Sovocaina de 1%..Doza in dependent de starea pacientului si durata probabila a operatiei.
Tehnica Raheanesteziei: Bolnavul va fi asezat transversal pe masa de operatie cu spatele maximal indoiat spre chirurg cu scopul largirii spatiului dintre apofizele spinale si arcurile vertebrale. In punctia rahidiana
se impune respectarea celei mai riguroase asepsii, spatele se sterge cu alcool se badijoneaza cu tinctura de iod care apoi se spala cu alcool. Repere: 1. linia dreapta ce uneste punctele superioare ale crestelor iliace
dreapta si stinga trece prin apofiza spinoasa a vertebrei IV lombare
2. linia care uneste unghiurile inferioare ale omoplatilor trece prin apofiza spinoasa a vertebrei VII toracice
3. Apofiza VII a vertebrei cervicale se palpeaza aproape intotdeauna bine.
Folosind unul dintre reperele indicate se poate determina nivelul necesar pentru punctionare.Cu un ac subtire se introduce intracutant la acest nivel si intre apofizele spinoase, 3-5 ml de solutie de novacaina 0,5
Imediat dupa aparitie lichidului cefalorahidian se va opri miscarea acului, pentru a nu leza radacinile nervoase, iar in punctie mai sus de vertebra II lombara – maduva spinarii. La aparitie lichidului cefalorahidian
in ac se racordeaza la ac seringa umpluta cu cantitatea strict necesara de solutie anestezica (0,3 – 1,0 ml de solutie de sovcaina de 1% sau 1,5- 2,0 ml de solutie de novocaina de 5%) si se aspira in ea 2-5ml de
lichid cefalorahidian Rahianestezia se desfasoara de obicei in trei stadia. Stadia I incepe dupa introducerea substantei anestezice in spatial subarahnoidian. Bolnavul percepe senzatia de caldura la picioare, la
inceput dispare sensibilitatea dureroasa, pe urma cea termica si tactila, faza dureaza de la 3 la 20 min. La inceput dispare sensibilitatea in regiunea perineala, pe urma sensibilitatea mebrelor inferioare si a
metamerelor situate mai sus pina la nivelul injectiei..
In stadia II se dezvolta anestezia si relaxarea musculara complete. De obicei se instaleaza peste 10-15 minute de la injectarea anestezicului si dureaza de la 45 min pina la 1 ora 20 min.
Stadia III se caracterizeaza prin restabilirea miscarilor, sensibilitatii si reflexelor. Dureaza de obicei 20-30 min. Restabilirea functiilor, miscarile, pe urma sensibilitatea tactila si, ultima, sensibilitatea dureroasa.
Complicatiile.Ruperea acului.Scaderea Tensiunii arteriale,
sincopa respiratorie(oprirea respiratiei)
Din complicatiile tradive fac parte urmatoarele:
1. Meningita purulenta se intilneste extrem de rar. Cauzele ei pot contamina cu flora de pe suprafata pielii in timpul punctionarii.
2. Paraliziile si parezele moptorii intr-un mod aparte decurg paraliziile (parezele) nervilor oculomotori aparute, de obicei, la citeva zile sau chiar saptamini dupa anestezie. Instalarea lor se explica prin meningita
locala aseptica in regiunea radacinilor acestor nervi. Complicatiile mentionate dispar de obicei in primele 2-3 luni, insa uneori pot dura peste 6 luni.
3. Meningismul se manifesta prin cefalee pronuntata, greata, varsaturi, somnolenta, bradicardie, redoarea cefei, cresterea temperaturii corpului.
4. Cefaleea (durerile de cap) este cea mai frecventa complicatie prostoperatorie. Poate tulbura capacitatea de munca si cauza multe suferinte bolnavului. Uneori cefaleea este insotita de vertij (ameteala), greata,
varsatura si tulburari de echilibru.
108. Anestezia epidurală: indicaţii şi contraindicaţii, tehnica efectuării, pericolele şi complicaţiile posibile.
Anestezia epidurala- consta in injectarea unei solutii de anestezic in spatiul peridural (intre vertebresi duramater, invelisul meningean cel mai exterior).
Indicatii - In regiunea lombara, peridurala este indicata in cursul operatiilor ginecologice, ale cailor urinare sau alemembrelor inferioare, mai rar ale cailor digestive (apendicectomia, de exemplu). Ea este
utilizata, de asemenea, la pacientii debilitati, pentru a diminua durerile postoperatorii in urmatoarele doua zile dupa operatie si, in cursul nasterilor, pentru atenuarea durerilor unei nasteri pe cai naturale sau
pentru a realiza o cezariana. Peridurala cervicala sau dorsala permite practicarea operatiilor de tiroida, ale organelor otorinolaringologice, ale arterelor carotide si ale sanului.
Contraindicaţiile:
Hipersensibilitatea individuală a bolnavului la soluţia de anestezic.
21
Este contraindicată copiilor pâ nă la 10 ani.
Hiperlabilitatea (sporită ) neuro – psihică a pacientului.
În caz de operaţii urgente pentru hemoragii acute, câ nd e necesară efectuarea hemostazei.
Câ nd chirurgul presupune greută ţi tehnice în timpul operaţiei
Solutii: solutie de dicaia (3:1000) se pregateste in ziua de operatie
Vi se va cere sa va asezati pe un pat si sa va ghemuiti intr-o parte. Aceasta pozitie este esentiala pentru prevenirea problemelor si cresterea eficientei epiduralei. Se va folosi o solutie antiseptica pentru a curata
zona din spate a taliei si pentru a minimiza riscul infectiei. Apoi o zona mica de la nivelul saptelui va fi amortita local cu un anestezic. Se va introduce un ac in zona amortita din jurul maduvei spinarii in partea
inferioara a spatelui.
Acul va fi introdus printr-un tub sau cateter in spatiul epidural. Apoi acul este indepartat cu grija lasandu-se cateterul pe loc pentru a se putea furniza cu usurinta diverse medicamente prin acesta. Acul se
introduce in spatiul intervertebral ales din timp,la o adincime de 2cm.
Complicaţiile anesteziei
Se împart în două grupe: locale şi generale. Complicaţiile locale se dezvoltă în zona de administrare a soluţiei anestezice:
leziunea peretelui vascular cu formarea hematomului;
dezvoltarea parezei în rezultatul comprimă rii nervului de că tre soluţia anestetică sau leziunea nervului cu ajutorul acului;
traumarea ţesuturilor moi la aplicarea garoului în timpul efectuă rii anesteziei locale intravenoase sau intraosoase
Complicaţiile generale se pot manifesta într-o formă uşoară , medie şi gravă . Forma uşoară se manifestă prin vertijuri, slă biciune, greţuri, tahicardie, apariţie de sudoare rece, paloarea tegumentelor, dilatarea
pupilelor, uneori dereglă ri de respiraţie.
Forma medie se caracterizează prin excitabilitatea motorică a bolnavului, apariţia halucinaţiilor, vomelor, convulsiilor, hipotonie, dereglă ri pronunţate de respiraţie.
Forma gravă se manifestă prin: scă derea bruscă a tensiunii arteriale, apariţia aritmiei, bradicardiei, lipotemiei, dereglă ri severe de respiraţie pâ nă la apnoe.
22