LEGENDA ALBINEI I A PIANJENULUI

O femeie saraca avea doi copii: un baiat si o fata. Ei au plecat n lume, spre a-si cstiga cele necesare traiului. Baiatul a intrat ucenic la un tesator de pnza, iar fata cara pietre pentru zidari. n ceasul mortii, mama si chema copiii lnga ea. Fata a venit imediat, dar baiatul nu a vrut sa vina. Mama l-a iertat, dar dupa moartea ei, fata s-a prefacut n albina, iar baiatul n paianjen. De atunci, paianjenul traieste singur, vesnic singur, fara frate si fara surori si fara parinti. El fuge de lumina si vesnic si tese pnza prin locuri ntunecoase, si e posomort si suparat, iar oamenii l urgisesc si, oriunde l afla, i strica pnza si pe el l fugaresc si l omoara. Albina, de atunci, este vesela si toata ziua zboara de pe o floare pe alta si traieste cu parintii ei, cu fratii si cu surorile ei la un loc. Oamenii o iubesc si o vad cu drag, caci ea cu toti si mparte ceea ce aduna si tuturor le da mierea ei.

ncredineaz fluturelui dorina ta

Conform unei legende indiene, dac cineva dorete s i ndeplineasc o dorin, trebuie s prind un fluture i s-i opteasc acea dorin. Apoi fluturele va fi eliberat. Deoarece el nu poate scoate nici un sunet, nimeni nu va cunoate acea dorin cu excepia Marelui Spirit care aude i vede tot. Drept recunotin pentru eliberarea fluturelui, Marele Spirit indeplinete acea dorin...

LEGENDA BUBURUZEI De Eugen Jianu

Au iesit ghioceii albi, brindusele galbene si toporasii albastrii. Albinele isi deretica stupul; ca miine or sa iasa la treaba. Mieii zburda pe pajistile abia dezgolite de nea. In ograda, gainile scurma si cotcodacesc. Toata lumea are treaba; nimeni nu sta degeaba. Mingiiata de soare, buburuza cea mica si rosie a iesit si ea. din crapaturile scoartei copacului uride a stat pitita pana atunci. A facut ochii mari si s-a uitat in jur. Asa cum statea pe scoarta cenusie a copacului, parea o farima dintr-o piatra pretioasa rosie. Avea si scapari de rubin cand vreo raza o mingiia pe spate. Buburuza s-a intristat. Ce mica si neinsemnata sunt. Toate in jurul meu au un rost, numai eu nu. Nimeni nu ma baga in seama!. zicand acestea si-a desfacut larg aripile lasindu-le purtata de-o boare de vint. Asa a ajuns pe prisma unei case, iar de acolo pe mina unui copil care se juca. Bunicule, s-a bucurat copilul, uite o buburuza. Ce giza micuta si dragalasa, l-o fi frig... Dar de acuma, gata! Nu te mai necaji, bu buruzo. Am sa te incalzesc eu! Si copilul a ridicat incetisor mina catre soare si-a mingiiat cu drag stropul rosu care ii inflorea palma. Apoi a suflat incetisor asupra-i. Hai du-te, buburuzo! incalzeste-te la soare! S-a bucurat buburuza. A inteles ca, mica si neinsemnata cum e, are si ea un rost pe lumea asta. E cea dintii giza care se arata primavara. E, cum s-ar zice, o vestitoare curajoasa.