Aurul este elementul chimic din tabelul periodic care are simbolul Au și numărul atomic 79.

Cuprins

[ascunde]

· 1 Generalităț i
· 2 Mineralogie
· 3 Prelucrarea în trecut a minereurilor aurifere în România
· 4 Extracț ie modernă prin metode tradiț ionale în România
o 4.1 Tehnica obț inerii aurului

o 4.2 Căutarea aurului - activitate turistică

· 5 Informaț ie utilă
· 6 Note
· 7 Legături externe

· 8 Galerie de imagini

[modificare]Generalități

Aurul este elementul cunoscut din cele mai vechi timpuri. Fiind răspândit în stare nativă în natură, el se
putea obține ușor în cantități mici. Se crede că aurul a fost descoperit înaintea cuprului. Cules sub forma
unor bucăți strălucitoare din nisipurile râurilor și din depunerile aluvionare, aurul a fost dintotdeauna un
metal de ornament, apreciat pentru luciul său galben, dar mai ales pentru stabilitatea sa față de agenții
corozivi. Ușor de prelucrat, prin ciocănire, el lua forma diverselor obiecte de podoabă sau de cult
cunoscute în antichitate. Aurul pur (care este întotdeauna galben) este prea moale pentru folosirea sa ca
bijuterie. Metalele care se folosesc în amestec cu aurul, pentru a-l întări, pot modifica culoarea acestuia,
rezultând astfel un aur de diferite nuanțe de galben, alb și roșu. Acest amestec determină numărul de
carate al aurului. Este unul din cele mai dense metale.
[modificare]Mineralogie

Minereurile de aur pur, în afară de aurul nativ, sunt foarte rare. Aurul se găsește majoritar în doar câteva
minerale rare și într-o proporție mai mică în alte câteva. Uneori acesta e întâlnit și sub forma de aliaj cu
alte metale, în special argint.
Puținele minerale care acceptă în formula lor existența aurului fac parte dintr-o subclasă a sulfurilor și
sunt numite telururi. Foarte rar se găsesc telururi care să nu conțină aur. Aceasta se explică prin faptul că
telurul este singurul element de care aurul se atașează foarte ușor. Printre telurile cele mai bogate în aur,
și așa puține, se numără : nagyagit, calaverit, silvanit șikrennerit. De regulă acestea se prezintă sub
formă de minereuri de aur. Uneori se găsesc și în asociație cu aurul nativ.
Tot în grupa sulfurilor există și o sumă de minerale numite ‘Aurul Prostului‘, (cel mai cunoscut fiind pirita),
care și-au căpătat această denumire de la asemănarea cu aurului în culoare și strălucire. Ce diferențiază
totuși aurul de aceste minerale este tocmai ductibilitatea acestuia, maleabilitatea și densitatea.
Minerale asociate: cuarț, nagyagit (săcărâmbit), calaverit, silvanit, krennerit, pirita și alte sulfuri.

Indicatori de calitate: culoare, densitate, duritate, maleabilitate, ductibilitate.

[modificare]Prelucrarea în trecut a minereurilor aurifere în România

Omul preistoric a folosit foițele și firicelele de aur la confecționarea unor rudimentare podoabe
(brățări, idoli etc) pe care le modela după placul lui, supunându-le la bătaia cu ciocanul.
Minereul bogat în aur, așa cum provenea din vână [1] era mărunțit cu multă răbdare în pive
(râșnițe, mojare) [2], realizate la început din piatră, apoi din fier. Tulbureala produsă din măciniș era
trecută la șaitroc [3] pentru selecționarea firișoarelor de aur (aurul, mai greu, rămânea la fund).
Prelucrarea în șteampuri primitive era cunoscută din timpuri vechi [4]. O roată de moară obișnuită mișca
câteva baterii de lemn, alcătuite fiecare din câte trei pisăloage. Minereul fărămițat manual (“părăclit”) cu
ciocanul era așezat în blocuri de fag întărite cu cremene [5], puse în dreptul fiecărui pisălog, prevăzut la
capătul de jos cu saboți de cremene sau de fier. Șuvoiul de apă, ce era indeobște abătut dintr-un pârâu
apropiat, mișca roata, iar fusul acesteia, cu ajutorul unor zimți, ridica și lăsa în voie pisăloagele să cadă
în blocul de fag cu minereu. Măcinatul și spălatul minereului erau ajutate de o șuviță de apă, care trecea
necontenit prin piua de lemn. Cam jumătate din aur rămânea în pive, iar restul era purtat de firul de apă,
sub forma unei tulbureli, printr-o sită și apoi depusă într-un mic bazin numit “melegar”. Ceea ce nu trecea
prin sită se numea “țaglă”, ce se lua și se spăla pe un “vălău” [6]. “Hapul” [7] rămânea pe “vălău”, iar
resturile (“roamele”) într-un alt bazin, aflat la capătul “vălăului”. “Hapul” se strângea apoi și se alegea din
el, în șaitroc, aurul liber. Tulbureala scursă în “melegar” se prelucra prin spălare, fie pe “vălău”, fie pe un
plan înclinat acoperit cu o țesătură din lână scămoșată [8] care avea menirea de a prinde fluturașii și
granulele de aur [9].
Tulbureala se putea spăla și cu ajutorul “hurcei”, ce era o ladă simplă de lemn, acoperită cu un ciur.
Măcinișul, udat fără întrerupere și mișcat prin greblare, lăsa să treacă prin ochii ciurului materialul fin
purtător de aur. Aici, scândura de brad sau firele de lână țesută, barau și opreau fluturașii de aur.
Aurul se topea apoi intr-un mojar, până se obținea o “galcă” de aur.

[modificare]Extracție modernă prin metode tradiționale în România

Ioan Cătălina (n. 1935) este singurul căutator de aur autorizat din Romania[10], născut în satul Stănija,
comuna Buceș, Județul Hunedoara. Zona din care provine Cătălina este una bogată în resurse aurifere,
dovadă stând numeroasele mine din zonă.[11] În anii '50, în aceasta comună în jur de jumătate dintre
familii dețineau o astfel de amenajare. La fel și familia sa. Odată cunationalizarea, exploatarea aurului de
către săteni a fost interzisă, iar extracția aurului a fost continuată de săteni clandestin, în mare secret. În
aceea perioadă Securitatea a suspectat tot timpul multe familii că ascund cantități ilegale de aur, din
cauza relelor tratamente și abuzuri mulți fugind în Muntii Apuseni, de teama altor persecuții.
Pe vremea comunismului, Ioan Cătălina a lucrat mulți ani ca tehnician în uzine de preparare a aurului. În
anul 1999 s-a decis să muncească pentru el. După ani întregi de drumuri pe la autorități, în urma cererii
și luându-se în considerare experiența sa, în 2005 săteanul a primit autorizația de extracție și prelucrare
de minereuri neferoase și rare. A devenit astfel primul căutător de aur cu autorizație din România.
Batrânul spune că această activitate e mai mult o pasiune moștenită din tată în fiu decât o muncă. El a
concesionat toate râurile din împrejurimi pentru a-și putea desfășura activitatea. El extrage minereul
aurifer, îmbinând tehnologia veche, din bătrâni, cu tehnologii industriale la scară redusă.
Romania are un zăcâmânt de aur unic in lume, format din cel puțin 8 zăcăminte de talie mare, evaluat la
54 de miliarde de dolari. România a pierdut dreptul de a ștanța lingouri de aur în 2002. Oficialii români au
spus că minele de aur sunt nerentabile și le-au închis în perioada 2004-2006.[12] România ar putea deveni
între principalele producătoare de aur din Europa, după Finlanda șiSuedia.[13]Săcărâmb era o zonă unde
se exploata aur de multă vreme. Exploatarea de aur a încetat în 2006, în pofida faptului că un studiu
efectuat în 2008 arata că la Certej există un zăcământ de 63,5 tone de aur și 375 tone de argint.
Valoarea aurului era estimată la 1,3-1,9 miliarde de dolari. [14]
[modificare]Tehnica obținerii aurului
 Tehnica a învățat-o de la bunicul său, dar a putut să o pună în practică abia după căderea comunismului.
Minereul aurifer adus de aluviuni sau bucațile de rocă desprinse din maluri sunt spălate, la fața locului, în
saitroc. După câteva repetări ale operației de spălare, pe fundul saitrocului, în bucățile de minereu,
strălucesc câteva firicele de aur. Faza a doua se petrece la mica fabrică a meșterului. Aici, bucățile
de rocă sunt supuse unei măcinari preliminare pe un concentrator, care are drept scop separarea
minereului de steril. Urmează apoi măcinarea minereului într-o moară cu bile de unde rezultă un
concentrat în formă de pulbere. Moara stănijanului are o capacitate de măcinare de 40 de kilograme de
minereu pe oră. În moară, alături de minereu, este adaugată cărămidă, var, sodă calcinată și mercur.
Concentratul obținut este amestecat cu apă și lăsat să se matureze timp de o oră. În final, separarea
aurului din concentratul obținut se face prin amalgamare cu mercur într-un amalgamator tip
coloană. Randamentul acestuia este de peste 90%, ceea ce înseamna că, practic, aproape tot
aurul existent în concentrator este recuperat. Particulele fine de aur sunt atrase de mercur, după
care, prin sifonare, sunt separate de acesta.[15]
[modificare]Căutarea aurului - activitate turistică
De câtva timp turismul a devenit o altă sursă de venit pentru Ioan Cătălina. El le ofera turiștilor veniți
în zonă cursuri de minerit.[15]

[modificare]Informație utilă

 Muzeul Aurului, unicul din Europa se găsește in orașul Brad, județul Hunedoara. Muzeul înfățișează
un istoric al mineritului în România, prezentând totodată minerale provenite din zonă, dinMaramureș și de
la Ocna de Fier, precum și eșantioane de aur

O brățară dacică de aur ce este expusă la Muzeul Național de Istorie a României

 nativ găsite în Munții Apuseni.https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/a/a1/

Dacian_Gold_Bracelet_at_the_National_Museum_of_Romanian_History_2011_-_6.jpg/1024px-
Dacian_Gold_Bracelet_at_the_National_Museum_of_Romanian_History_https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi
%C8%99ier:AriesAur.jpg2011_-_6.jpghttps://ro.wikipe

Căutători de aur pe Valea Arieșului (gravură din secolul al XIX-lea)

dia.org/wiki/Fi%C8%99ier:AriesAur.jpghttps://rhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Fi
%C8%99ier:MaskeAgamemnon.JPGo.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:MaskeAgamemnon.JPG