Popescu George Adrian

Bulancea Alexandra
a VIII-a A
2009/2010
Sc. Nr. 189 Al. Odobescu
 Nume: Aur
 Simbol: Au
 Număr atomic: 79
 Masa atomică: 197
 Serie chimică: Metal tranziţional
 e- pe nivel de energie: 2, 8, 18, 32, 18, 1
 Aurul este elementul cunoscut din cele mai vechi timpuri.
 Fiind răspândit în stare nativă în natură, el se putea obţine
uşor în cantităţi mici.
 Cules sub forma unor bucăţi strălucitoare din nisipurile
râurilor şi din depunerile aluvionare, aurul a fost
dintotdeauna un metal de ornament, apreciat pentru luciul
său galben, dar mai ales pentru stabilitatea sa faţă de agenţii
corozivi.
 Aurul pur (care este întotdeauna galben) este prea moale
pentru folosirea sa ca bijuterie. Metalele care se folosesc în
amestec cu aurul, pentru a-l întări, pot modifica culoarea
acestuia, rezultând astfel un aur de diferite nuanţe de galben,
alb şi roşu. Acest amestec determină numărul de carate al
aurului. Este unul din cele mai dense metale.
 Minereurile de aur pur, în afară de aurul nativ, sunt foarte
rare. Uneori acesta e întalnit şi sub forma de aliaj cu alte
metale, în special argint.
 Puţinele minerale care acceptă în formula lor existenţa aurului
fac parte dintr-o subclasă a sulfurilor şi sunt numite telururi.
Foarte rar se găsesc telururi care să nu conţină aur. Aceasta
se explică prin faptul că telurul este singurul element de care
aurul se ataşează foarte uşor. 
 Tot in grupa sulfurilor există şi o sumă de minerale numite
‘Aurul Prostului‘, (cel mai cunoscut fiind pirita), care şi-au
căpătat această denumire de la asemănarea cu aurului în
culoare si strălucire. Ce diferenţiază totusi aurul de aceste
minerale este tocmai ductibilitatea acestuia, maleabilitatea şi
densitatea.
 Minerale asociate:
cuarţ, nagyagit (săcărâmbit), calaverit, silva
nit, krennerit, pirita si alte sulfuri.

 Indicatori
de calitate:
culoare, densitate, duritate,
maleabilitate, ductibilitate.
 Minereul aurifer adus de aluviuni sau bucaţile de rocă desprinse
din maluri sunt spălate, la faţa locului, în saitroc. După câteva
repetări ale operaţiei de spălare, pe fundul saitrocului, în bucatile
de minereu, strălucesc câteva firicele de aur. 
 Faza a doua se petrece la mica fabrică a meşterului. Aici, bucăţile
de rocă sunt supuse unei măcinari preliminare pe un concentrator,
care are drept scop separarea minereului de steril. Urmează apoi
măcinarea minereului într-o moară cu bile de unde rezultă un
concentrat în formă de pulbere. Moara stănijanului are o
capacitate de măcinare de 40 de kilograme de minereu pe oră. În
moară, alături de minereu, este adaugată cărămidă, var, sodă
calcinată şi mercur. Concentratul obţinut este amestecat cu apă şi
lăsat să se matureze timp de o oră. În final, separarea aurului din
concentratul obţinut se face prin amalgamare cu mercur într-un
amalgamator tip coloană. Randamentul acestuia este de peste
90%, ceea ce înseamna că, practic, aproape tot aurul existent în
concentrator este recuperat. Particulele fine de aur sunt atrase de
mercur, după care, prin sifonare, sunt separate de acesta.