Aliaje

Popescu Remus-Teodor
 Aliaje
Cele mai multe metale sunt complet miscibile în fază lichidă( excepție fac
perechile Aluminiu-Plumb, Argint-Fier, Telur-Plumb, Fier-Wolfram)
 Alamă
Alama este un aliaj de cupru și zinc în diverse proporții, galben-auriu, maleabil, ductil, ușor de prelucrat, cu
numeroase și variate întrebuințări în industrie cum ar fi confecționarea instrumentelor muzicale, având proprietăți
acustice foarte bune
Cu creșterea conținutului de zinc, culoarea sa se deschide și rezistența la coroziune scade. Există alamă galbenă
care conține până la 80% cupru și alamă roșie sau tombac, cu un conținut de cupru de peste 80%. Alamele care
conțin mici cantități de nichel, mangan, fier, staniu, plumb au proprietăți mecanice și rezistență la coroziune
superioare alamelor obișnuite.
Alamă
 Fontă
Fonta este un aliaj casant de fier, carbon și alte elemente, cu un conținut relativ ridicat de carbon (în comparație cu
oțelul).
Fonta prezintă următoarele caracteristici generale: se toarnă bine, se prelucrează prin așchiere, dar nu se poate
prelucra plastic (nu se poate lamina sau forja) și se sudează greu. Fontele turnate în piese mari sunt numite și fonte
de a doua topire și se obțin din fonte brute, prin retopirea în cuptoare speciale (cubilouri) în scopul înlăturării
impurităților și a obținerii anumitor compoziții. Ele pot fi: fonte cenușii,fonte nodulare și fonte maleabile.
-Fontele cenușii se toarnă foarte bine și se prelucrează prin așchiere, fiind ieftine.
-Fontele nodulare se obțin prin adăugarea de magneziu în baia de fontă. Prezintă proprietăți mecanice la fel de bune
ca oțelul și se toarnă la fel de bine ca fonta cenușie.
-Fontele maleabile se obțin printr-un tratament termic special ; se pot prelucra bine prin așchiere și au proprietăți
mecanice apropiate de ale oțelului.
Fontă
 Aliaj de Lipit
Aliajul de lipit este aliajul format prin topirea staniului împreuna cu
plumbul
Deși temperatura de topire a staniului este de 231°C, temperatura dse topire
a aliajului este de 150°C
 Amalgam
Un amalgam este un aliaj al mercurului cu un alt metal. Aproape toate metalele pot forma amalgame cu mercurul,
iar printre excepții se numără: fierul, nichelul, cobaltul, platina, wolframul și tantalul. Amalgamele de argint sunt
importante în stomatologie (mai exact în odontologie), iar cele de aur sunt folosite la extracția aurului din minereu.
Amalgamele cu un conținut mic de metal străin, de până la 1%, sunt lichide, iar cele cu conținut mai mare sunt
solide, uneori cristalizate.
Amalgamul dentar este un amestec al mercurului cu unele metale, precum argint, cupru, indiu, staniu și zinc. Este
destul de ieftin și relativ ușor de manipulat în timpul folosirii în tehnica dentară.
Reacția de amalgamare a sodiului este puternic exotermă și are loc cu o degajare puternică de căldură. Se obțin
diverse specii chimice, precum Hg4Na, Hg2Na, HgNa3, etc. În prezența apei, amalgamul de sodiu se descompune
într-o soluție de hidroxid de sodiu concentrată, hidrogen și mercur. Dacă se folosește alcool absolut în locul apei, se
formează un alcoxid de sodiu în locul soluției alcaline.
Amalgam
Bibliografie

-C.D. Nenițescu- Chimie generală- Editura Didactică și Pedagogică București-Partea II:Stări fizice și
proprietăți ale substanțelor-Cap. 14 Soluții- E.Aliaje

-Nenitescu, Costin D. Chimie Generală. București: Editura Didactică și Pedagogică. pp. 1069–1070.

-E J Duwell; N C Baenziger (1955). „The Crystal Structures of KHg and KHg2”. Acta Crystallogr. 8 (11):
705–710.
Vă mulțumesc pentru atenția acordată