COMENTARIU – CĂLIN ANCA

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

De Lucian Blaga

Modernismul este curentul literar manifestat, cu predilecție, în perioada interbelică, care

implică ideea de negare a tradiției. Orientarea artistică promovează o înnoire a literaturii, prin
desprinderea de trecut și prin crearea unei modalități inovatoare de exprimare.

CONTEXT ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Lucian Blaga, personalitate enciclopedică a culturii române, este o figură aparte în peisajul
liricii interbelice, remarcându-se ca poet, dramaturg și filosof. Universul liric blagian este
impresionant prin fiorul metafizic de care este străbătut și se deschide cu poezia programatică „Eu
nu strivesc corola de minuni a lumii”, publicată în volumul său de debut, intitulat sugestiv “Poemele
luminii”, apărut în 1919, acesta fiind primul poet român care reușește să sincronizeze în mod
definitiv formele poetice românești cu cele europene.

*1. EVIDENȚIEREA A DOUĂ TRĂSĂTURI CARE ÎNCADREAZĂ OPERA ÎNTR-O SPECIE/CURENT

LITERAR ANUME ---------------------------------------------------------------------------------------------------------
Lucian Blaga își exprimă în această operă, prin mijloace artistice deosebite, crezul artistic al
acestuia: concepția despre poezie și menirea artistului în relație directă cu misterul cosmic, aceasta
fiind ridicată astfel la rang de artă poetică, constituită ca o meditație confesivă modernistă,
exploatând idei filosofice asupra destinului privilegiat al creatorului.
Ceea ce îl particularizează pe Blaga este capacitatea de a-și crea propriul sistem filosofic,
transpunându-și liric conceptele originale. În centrul universului, el plasează noțiunea de mister,
asupra căruia se exercită două tipuri de cunoaștere: paradisiacă și luciferică. Cea paradisiacă se
fundamentează pe raționamente logice, având ca țel principal dezlegarea tainei, în timp cea
cunoașterea luciferică are drept scop potențarea enigmei.

2. PREZENTAREA A PATRU ELEMENTE DE LIMBAJ ȘI COMPOZIȚIE SEMNIFICATIVE PENTRU

TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME A OPEREI ----------------------------------------------------------------------
Opera se deschide cu un titlu analitic, o metaforă revelatorie, care sintetizează artistic
noțiunea filosofică de cunoaștere luciferică, universul fiind definit ca o entitate desăvârșită. Se
remarcă prezența mărcilor gramaticale specifice eului liric, pronumele personal aflat la persoana l,
singular “eu”, cu care se deschide universul ficțional blagian și prin care lirica capătă conotații
expresioniste. Verbul “nu strivesc” sporește, prin negație, taina perfecțiunii universului, redată
prin metafora “corola de minuni a lumii” ce exprimă simbolic echilibrul perfect al elementelor care
compun lumea, pe care poetul le privește prin prisma imaginației, refuzând categoric calea
rațională.
*Din punctul de vedere al prozodiei , poezia se remarcă prin inovația formală de factură
modernistă prin care se renunță la elementele tradiționale prozodice în favoarea dezvoltării ideilor
artisice. Opera este alcătuită din 20 de versuri cu rimă albă, a căror lungime alternează. Blaga se
folosește de versul liber, cu măsură variabilă și ritm interior, dar și de tehnica ingambamentului,
care permite o mai mare libertate de exprimare a ideilor și de construire a unor imagini artisitce
reprezentative. Aceasta confera textului autenticitate, dând impresia de confesiune, și este marcată
grafic prin scriera cu minusculă a cuvintelor inițiale, continuându-se o idee pe parcursul mai multor
versuri.
 Din punct de vedere stilistic, axa generatoare a discursului centrat pe confesiunea eului
poetic este metafora luminii ca simbol al cunoașterii, o trăsătură modernistă a limbajului fiind
intelectualizarea emoției, dar și ambiguitatea produsă de multiplele semnificații ale metaforelor
revelatorii. Varietatea nuanțelor vocabularului folosit creează în imaginația cititorului reprezentări
variate, inducându-i starea meditativă a poeziei prin expresivitatea poetică realizată printr-o
îmbinare de tehnici și mijloace. Fiecare dintre cuvintele utilizate cristalizează o idee, desemnează
un proces, dar toate la un loc creează imaginea de ansamblu a realităţii pe care poetul o reflectă.
„Florile” simbolizează fragilitatea, puritatea, copilăria, „ochii” sunt simbolul gândirii, al
contemplaţiei poetice, a lumii, a sufletului, „buzele” sugerează rostirea poetică, dar şi iubirea,
maturitatea, viaţa, „mormintele” încorporează taina morţii, bătrâneţea. Verbele la modul indicativ,
timpul prezent capătă valoarea continuului etern.
În ceea ce privește structura operei, aceasta este alcătuită din trei secvențe lirice care
compun un discurs subiectiv, interiorizat, exprimând sensibilitatea exacerbată a eului. Întreaga
creație se axează pe noțiunea de mister, asupra căreia se exercită cele două tiprui de cunoaștere
antitetice.

3. ILUSTRAREA TEMEI PRIN SECVENȚE/IDEI POETICE COMENTATE --------------------------------------

Astfel se conturează tema operei, cunoașterea, dar și atitudinea poetică în fața marilor taine
ale Universului, viziunea despre lume a scriitorului reflectând dorința de potențare a misterului
cosmic, el însuși devenind o formă de manifestare a tainei.
Incipitul este format din primele cinci versuri ce definesc cunoașterea de tip luciferic, de
natură poetică, care apreciază obiectul despicat în două: partea care se arată, fanicul, și partea care
se ascunde, cripticul. Acest tip de cunoaștere are drept scop amplificarea misterului, nu relevarea
lui deoarece numai prin inetermediul misterelor ființa oamenească poate lua contact cu realitatea.
În opoziție, cunoașterea paradisiacă, suficientă sieși, are drept scop luminarea tainelor și reducerea
acestora, fundamentându-se pe raționamente logice, de factură științifivă. Se remarcă reluarea
titlului în versul inițial și preferința pentru verbele la forma negativă “nu strivesc”, “nu ucid” pentru
a accentua opoziția între “eu”, simbolul poetului și, prin extensie, al tuturor creatorilor de artă, și
“alții”, termen ce îi desemnează pe oamenii care se încred în cunoașterea rațională. Poetul trebuie
să cunoască lumea și misterele fără a le strivi frumusețea, dar și să găsească mijloacele cele mai
adecvate pentru a face asta căci “corola de minuni” este esența lumii. Iubirea este o cale de
cunoaștere a misterelor lumii, iar poezia este intuirea în particular a universalului,
Blaga nu își dorește să ucidă tainele pentru dezlegarea lor, ci să le amplifice, cea de a doua
secvență fiind dezvoltată pe această idee. Aceasta este mai amplă și explică sursa antitezelor, fiind
construită ca o frază amplă țesută din sintagme expresive. Opoziția dintre cele două tipuri de
cunoaștere este accentuată prin metaforele “lumina mea”, care protejează taina, și “lumina altora”,
care distruge misterul. Rațiunea este văzută ca dăuntăoare, nefiind capabilă de a produce revelația,
suprimând farmecul universului înconjurător. Demersul poetic este asemănat cu efectul de
semiobscuritate produs de lună, o sursă a misterului. Astrul nocturn nu mai este văzut ca protector
al cuplului, ci ca amplificator al enigmelor nopții.
Ultima secvență lirică, reprezentată de ultimele două versuri, are rolul unei concluzii
explicative, poetul considerând iubirea un instrument suprem de cunoaștere.

4. OPINIE -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În opinia mea, poezia lui Lucian Blaga este o creație inovatoare ce avea să schimbe radical direcția
liricii românești, introducând în literatura noastră tehnici și concepte noi și originale.
5. CONCLUZIE -------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În concluzie, arta poetică “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este o
operă în care concepția despre artă a poetului se circumscrie problematicii cunoașterii, rolul
autorului fiind acela de a spori misterul lumii prin creație.