MOSTRĂ

3. Funcțiile limbajului ----------------------------------------------

1. Funcția emotivă (sau expresivă / interjecțională) ----------------
• Este îndeplinită de emițător
• Se referă la:

o Atitudinea emițătorului față de informația enunțată

o Abilitatea emițătorului de a personaliza discursul
o Capacitatea emițătorului de a se exprima cu claritate, în manieră logică
și nuanțată
o Posibilitatea ca mesajul să ofere date referitoare la personalitatea
emițătorului (prin varietatea vocabularului, tonalitatea și ritmul
vorbirii, precum și prin corectitudinea enunțurilor)

• Mărci discursive ale funcției emotive:

o verbe și pronume la persoana I

o interjecții
o intonație de tip interogativ sau exclamativ
o lungirea emfatică a sunetelor

2. Funcția conativă/ persuasivă/ retorică ------------------------------

• Este îndeplinită de receptor
• Acesta trebuie influențat și convins să manifeste o anumită atitudine în legătură cu
informația transmisă de către emițător
• Se referă la abilitatea mesajului de a realiza o legătură între interlocutori
• Se realizează în mod explicit, prin enunțuri orientate către receptor și prin apelative
nominale sau generice
• Mărcile discursive:

o verbe și pronume la persoana a II-a

o cazul vocativ
o verbe la modul imperativ
o intonație interogativă, exclamativă
3. Funcția stilistică (sau poetică) ------------------------------------------
• Se referă la capacitatea enunțurilor de a actualiza registrele stilistice ale limbii
• Se manifestă prin concentrarea asupra mesajului, actualizând îndeosebi latura
estetică a limbajului
• Când este întâlnită în comunicarea nonartistică, se manifestă doar la nivelul
expresiei, dând naștere unor exprimări plastice
• Comunicarea artistică activează funcția stilistică atât la nivel semantic, cât și la
nivelul expresiei, stabilind limbajul poetic ca structură independentă ce oferă
discursului valoare estetică

4. Funcția metalingvistică --------------------------------------------------

• Este îndeplinită de cod
• Se referă la sectorul semantic (codurile lingvistice, estetice și culturale prin care se
stabilește coerența semantică a textului
• Examinează acordul celor care dialoghează referitor la sensul cuvintelor
• Se realizează prin metalimbaj (enunțuri referitoare la limbaj sau care transmit
informații despre un anume cod)
• Mărci textuale:

o propoziții interogative
o propoziții explicative

5. Funcția fatică ----------------------------------------------------------------

• Este îndeplinită de canalul comunicării
• Posibilitatea de a controla și de a menține vie conexiunea dintre interlocutori
• Verificarea modalității de funcționare a relației dintre instanțele comunicării orale
(se realizează prin intermediul secvențelor textuale precum: „Mă auzi bine?”, „Alo,
cu cine vorbesc?”, etc.)
• Mărcile textuale sunt secvențe de tipul: „Ei, bine…”, „Să vezi ce întâmplare…”, etc.
6. Funcția referențială (sau denotativă/ informativă) --------------
• Realizată de contextul comunicării
• Reprezintă funcția dominantă în majoritatea enunțurilor
• Coexistă adesea cu alte funcții, apărând în propoziții neutre, cu scop informativ,
precum: „Peștii trăiesc în apă.”
• Se referă la capacitatea propozițiilor de a comunica informații prin apelul la un cod
cunoscut celor ce dialoghează
• Vizează posibilitatea de exprimare a totalității factorilor (locul, momentul
comunicării, precum și relația dintre interlocutori) care influențează sensul
enunțurilor
• Mărcile discursive ale funcției referențiale:

o prezența deicticelor (cuvinte care arată elemente ale situației de comunicare,

termeni referitori la spațiu și timp, precum aici, acum, atunci, azi etc.)
o termeni care denumesc persoanele implicate în dialog în mod direct sau
indirect (pronume sau adjective pronominale demonstrative, pronume
personale, de politețe etc.)
Rolul cinematografiei în educarea tinerei generații
În prezent, influența mass-media asupra educării populației este decisivă, mai
ales în ceea ce privește efectele asupra structurii psihologice a indivizilor.
Fiind o ramură importantă a mass-media, cinematografia își lasă puternic
amprenta asupra tuturor, însă în mod special asupra segmentului populației
aflat în formare: generația tânără. Desigur, individul se află în formare pe
toată durata vieții sale, însă capacitatea de a absorbi și a procesa informații la
nivel optim se remarcă în special în perioada tinereții.

În primul rând, în timp ce omul reține 10% din ceea ce aude, în memoria sa
rămâne un procentaj de 50% din ceea ce vede și aude. Cel ce vizionează
asemenea materiale face mai mult decât să asiste, având senzația
experimentării a ceea ce urmărește. De aici deducem importanța materialului
audio-vizual în educarea tinerilor, întrucât acesta înlesnește procesul de
memorie.

În al doilea rând, fiindcă cinematografia este o ramură a artei, ea contribuie

masiv la dezvoltarea psihologică și socială a individului. De-a lungul timpului
s-a demonstrat științific rolul crucial al artei în formarea personalității omului.
S-a inventat inclusiv o nouă formă de psihoterapie, denumită „terapie prin
artă”. Combinând artele vizuale cu cele auditive, cinematografia reprezintă un
domeniu complex ce poate servi unei multitudini de scopuri, inclusiv
eficientizarea educației și îmbogățirea acesteia. Întrucât experiența
cinematografică se apropie de percepția umană asupra realității mai mult
decât orice altă ramură a artei, ne regăsim adesea în lumea filmului.

În concluzie, opinia mea este că cinematografia se transpune în educație nu

prin scutirea noastră de experiența cititului, ci prin îmbogățirea acestei
experiențe cu aspecte vizuale și auditive. Astfel, pe marele ecran, cărțile prind
viață, însă filmul nu înlocuiește cartea. Modelele comportamentale oferite
tinerei generații au adesea un efect mai pronunțat pe marele ecran, iar
informația se reține mai ușor cu ajutorul materialelor audio-vizuale.
 COMENTARIU

“Plumb”
De George Bacovia
Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa la sfârşitul secolului al XIX-lea ca reacţie
împotriva romantismului retoric, promovând „arta de a simţi”. Simboliştii susţin ideea că fiecărui
obiect din lumea înconjurătoare îi corespunde un sentiment, o stare care poate fi exprimată şi
explicată prin simboluri. Poeţii îşi manifestă preferinţa pentru imagini imprecise, prin care se transmit
diverse senzaţii, stări ale spiritului.
CONTEXT ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
George Bacovia este considerat de critica literară cel mai însemnat reprezentant al acestui
curent literar în literatura română. Poet interbelic, apreciat pentru originalitatea sa, care derivă din
pesimism exacerbat, claustrarea într-un mediu ostil și spaima de moarte, creează o lirică a tristeții
ireparabile. Poezia “Plumb” apare în volumul omonim de debut, în 1916. Creație de factură
simbolistă, această operă lirică este o artă poetică, în care se dezvăluie principalele concepții ale
artistului despre lume și viață, despre menirea lui în univers, într-un limbaj literar distinct.

*1. EVIDENȚIEREA A DOUĂ TRĂSĂTURI CARE ÎNCADREAZĂ OPERA ÎNTR-O SPECIE/CURENT

LITERAR ANUME ---------------------------------------------------------------------------------------------------------
2. PREZENTAREA A PATRU ELEMENTE DE LIMBAJ ȘI COMPOZIȚIE SEMNIFICATIVE PENTRU
TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME A OPEREI ----------------------------------------------------------------------
Opera se deschide cu un titlu incifrat, plin de semnificații. Acesta este redus la un substantiv
nearitculat și prefigurează o confesiune poetică pe care o și încheie, fiind plasat și în ultimul vers,
creându-se astfel o circularitate dramatică a discursului poetic, ce exprimă sentimentul de cădere
sub o greutate strivitoare. În sens denotativ, plumbul este un element chimic, un metal moale,
maleabil și greu, de culoare cenușiu-albăstruie. Sensul conotativ derivă din cel propriu și sugerează.
prin greutatea sa, apăsarea sufletească sfâșietoare la care este supus artistul și intelectualul aruncat
de soartă într-un oraș pustiu, de provincie, dar și o existență ternă. Cromatic, face trimitere către
monotonie și plictis, iar maleabilitatea sa sugerează labilitatea psihică, starea de nevroză a poetului,
astfel cadrul produce o stare depresivă, de neliniște.
Titlul este repetat de șase ori în poezie, ceea ce conferă o muzicalitate morbidă operei în
care devine laitmotiv. Se creează astfel corespondența dintre un element al naturii și stările
sufletești prezentate liric. Sonoritatea surdă a cuvântului face trimitere la izolare prin vocala
închisă, înconjurată de consoane, astfel eul liric se află într-un cadru care trimite la singurătate.
Din punct de vedere compozițional, poezia este organizată în două catrene realizate într-o
riguroasă simetrie, dar care se construiesc pe două planuri: macrocosmic, al spațiului înconjurător,
și microcosmic, sufletesc. Structurarea în replică fidelă a celei de a doua strofe în raport cu prima
este vizibilă atât la nivelul construcției sintactice “Dormeau adânc sicriele de plumb” “Dormea
întors amorul meu de plumb”, cât și în distribuția cuvintelor la final de vers sau în utilizarea
semnelor de punctuație. Obsesia detaliului de construcție este semnul unei mecanici interioare.
Propozițiile sunt toate dezvoltate, afirmative și nonadresate, ca un semn al acceptării destinului.
La nivel stilistic, poezia se caracterizează prin expresivitate și simplitate, obținute prin
folosirea termenilor din vocabularul fundamental și prin economia mijloacelor de expresie ce
conduce la frecvente repetiții ce pun în mișcare simbolurile cu puterea lor evocatoare.. Acestea
contribuie la realizarea rimei îmbrățișate, a măsurii fixe de zece silabe și a ritmului iambic ale
operei alături de frecvența consoanelor ocluzive p și b și ale vocalelor închise u și î, stratul sonor al
scrierii fiind unul grav, de cântec trist. Poezia nu descrie o experiență macabră într-un cimitir, ci
este un strigăt cutremurător.

3. ILUSTRAREA TEMEI PRIN SECVENȚE/IDEI POETICE COMENTATE --------------------------------------

Incipitul introduce lectorul într-un univers straniu, răsturnat, în care obiectele capătă
proprietăți umane. “Dormeau adânc sicriiele de plumb” debutează cu un verb la timpul imperfect de
unde derivă o permanentizare a stării generale apăsătoare, . Acesta sugerează atât ideea morții ca
un somn profund, dar și imposibilitatea comunicării și lipsa de sensibilitate a contemporanilor
poetului. Motivul somnului, prin repetare și reluare, exprimă împietrirea, moartea sufletească, iar
așezarea substantivului “plumb” la finalul versului face trimitere către imposibilitatea evadării.
Strofa întâi plasează eul liric “în cavou”, spațiu strâmt și morturar, echivalentul transfigurat
al tuturor limitărilor în fața cărora artistul se simte obosit, singur și nefericit. Aici este descrisă
lumea obiectuală, insistându-se asupra existenței umane marcate de constrângerea socială și de
iminența morții. Epitetul metaforic „de plumb” are menirea de a reliefa greutatea, apăsarea și
atracția pământului, starea liminală dintre viață și moarte. Florile, care sunt asociate, de obicei,
frumuseții și gingășiei, sunt alăturate oximoronic plumbului, pierzându-și farmecul și devenind
artificiale. Mediul claustrant al cavoului simbolizează neputința depășirii propriei condiții, iar
apariția vântului insinuează o percepție tactilă, resimțită organic, completată de o imagine auditivă
prin prezența verbului onomatopeic “scârțâiau”, sunet funebru produs de mișcarea “coroanelor de
plumb”, care amplifică presimțirea unui inevitabil sfârșit.
Secvența a doua este un ecou sfâșietor al celei dintâi. Prin tehnica simetriei, corespondentul
“sicrielor de plumb” este amorul, căzut în somn, o stare premergătoare morții. Sentimentul uman
cel mai profund își anunță dispariția. Metafora “amorul meu de plumb” conturează ideea că
mineralizarea, produsă de efectul toxic al acestui metal, a cuprins și lumea interioară, dar și
moartea iubirii, ca sentiment absolut al existenței. Strigătul de inovcare a celui decedat, oglinidrea
scârțâitului, își are originea în credința populară, unde marchează în mod dual durerea sfâșietoare,
dar și speranța unei reveniri, având valențe demiurgice. Eul liric își privește sentimentul ca un
spectator “Stam singur lângă mort”, imagine tragică și absurdă a înstrăinării de sine. Încercarea de
salvare este iluzorie. Dragostea apare ca desăvârșire neatinsă, iar Bacovia evocă sentimentul ca pe
un înger de plumb – sacralitate decăzută în spațiul mundan. Metafora “aripile de plumb” presupune
zborul în jos, căderea surdă și grea din care poetul nu se mai poate înălța, căderea in moarte este
inevitabilă, și nici măcar iubirea invocată cu disperare nu reprezintă o șansă de salvare .
Astfel, se conturează tema operei, condiția creatorului într-o societate care îl desconsideră,
îngrădindu-i aspirațiile, ceea ce generează o stare de angoasă în raport cu două experiențe capitale
ale existenței umane: iubirea și moartea.

4. OPINIE -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În opinia mea, George Bacovia reușește să prezinte condiția omului modern ca ființă
însingurată într-o lume artificială, aflată în disoluție. Poetul parcă a coborât în Infern pentru a aduce
la suprafaţă vedenii stranii, strigăte de teroare. Poezia lui este sinceră, e un semnal de alarmă, o
autosalvare în faţa lumii nesigure.

5. CONCLUZIE -------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În concluzie, poezia “Plumb” este o creație în care stările vagi și emoțiile fluide, muzicale ale
simbolismului capătă coloratura tragică a viziunii expresioniste. Poet monocord, Bacovia îşi
compune un stil din suferinţă şi izolare, creând poezii de o frumuseţe stranie, inimitabilă.