Am ales ca temă abuzul asupra copiilor, întrucât consider că este o problemă serioasă în zilele

noastre și este crucial să se acorde atenție acestei chestiuni pentru a proteja drepturile și siguranța
copiilor.

Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului, pe care România a adoptat-o în 1989,

reprezintă un cadru legal semnificativ pentru protejarea drepturilor copiilor. Acest tratat
internațional subliniază importanța asigurării interesului superior al copilului în toate deciziile și
acțiunile care îi afectează. Convenția recunoaște dreptul fiecărui copil de a fi protejat împotriva
oricărui tip de abuz sau neglijență.

În lucrarea de față o să încerc să explorez diverse aspecte legate de acest subiect, cum ar fi
legislația și politicile naționale privind protecția copilului, măsurile preventive, identificarea și
raportarea cazurilor de abuz, intervenția și sprijinul oferit copiilor abuzați, educația și
conștientizarea publicului cu privire la această problemă.

Istoria protecției copilului în România, are rădăcini care se întind până în secolul al XIX-lea.
Primele orfelinate și instituții de protecție a copilului au apărut ca răspuns la nevoia de a oferi
ajutor și protecție copiilor orfani sau abandonați, ca urmare a unor evenimente dramatice precum
conflictele armate sau epidemiile.

Din informațiile pe care le-am obținut de-a lungul timpului, accentul protecției copilului în
România s-a schimbat semnificativ după căderea comunismului, statul a început să se
concentreze mai mult asupra protecției copilului în sensul mai larg al cuvântului, inclusiv abuzul
asupra copiilor. Aceasta a inclus dezvoltarea legislației, politici și instituții specifice pentru
combaterea abuzului asupra copiilor și pentru protejarea drepturilor acestora.

Trebuie subliniat faptul că înțelegerea abuzului asupra copiilor necesită luarea în considerare
unui set complex de factori, iar abordarea trebuie să fie adaptată situației specifice a copiilor din
diferite zone geografice și contexte culturale. Diferite zone geografice pot avea caracteristici și
provocări specifice care afectează copiii, în sensul că zonele urbane pot fi diferite de zonele
rurale în ceea ce privește accesul la servicii de sănătate, educație și locuințe. Anumite culturi pot
avea norme diferite cu privire la disciplina și comportamentul copiilor, iar înțelegerea acestor
norme culturale este esențială pentru intervențiile eficiente în caz de abuz.

În continuare, mi-am propus să prezint fenomenul abuzului asupra copilului din perspectiva
teortică și legislativă precum și să prezint rolul și contribuția instiuției specializate în protecția
copilului, respectiv a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. De
asemenea, îmi propun să aflu percepția copiilor aflați în sistemul de protecție specială, rspectiv în
atenția instituței în cadrul căreia îmi desfășor activitatea, cu privire la fenomenul abuzului dar și
cu privire la perceția pe care aceștia o au față de abuzul prin care au trecut.

Capitolul 1- Abuzul asupra minorului - aspecte teoretice

Cap. 1.1 - Definiții și teorii asupra abuzului minorului.

Convenția Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului (1989) definește abuzul asupra copilului
ca fiind "Orice violență fizică, emoțională sau sexuală, neglijare sau exploatare a copilului,
inclusiv abuzul fizic, abuzul emoțional, abuzul sexual și neglijarea, care cauzează sau poate
cauza daune fizice, psihologice sau emoționale copilului.

Abuzul asupra copilului constă într-un ansamblu de conduite care împiedică dezvoltarea
armonioasă a personalității acestuia și se prezintă ca o formă de agresiune sau acțiune violentă de
natură psihică, mentală, sexuală îndreptată asupra minorului de către persoanele cu care se află
într-o legătură de dependență activă ori pasivă și care îi provoacă o tulburare psihică sau fizică.

Comportamentul abuziv da naștere deseori unor probleme de sănătate și de dezvoltare, poate

duce la tulburări educaționale și psihoemoționale în perioada adolescenței sau în viața de adult,
ceea ce provoacă solicitarea unui comportament abuziv. Mare parte a copiilor abuzați par la
început ascultători, timizi, prietenoși, dar această falsă cumințenie poate masca probleme
psihologice diverse.

Nu putem discuta despre abuzul asupra copilului fără să atingem și problematica fenomenului
violenței în familie. Abuzul față de un copil începe și are cel mai adesea loc, din păcate, în locul
în care acesta ar treui să fie teorietic protejat și ocrotit, respectiv în familie. Violența domestică,
apreciază specialiștii în domeniu, se poate manifesta prin: „abuz fizic, de orice formă, de la
bătaie la omucidere, de la mutilare genitală feminină la uciderea soției după moartea soțului sau
infanticidul feminin; abuzul sexual, viol marital, obligarea partenerei să se prostituieze; abuzul
psihic și emoțional: intimidări, amenințări (inclusiv la adresa copiilor sau a unor rude apropiate),
agresiune verbală, umilirea constantă, distrugerea demonstrativă a unor obiecte, șantajul, izolarea
de familie, prieteni; abuz economic: lipsa de mijloace de subzistență (hrană, medicamente),
refuzul de a contribui la susținerea familiei, împiedicarea femeii să lucreze, luarea cu forța de
către partener a banilor câștigați de femeie, lipsa de control a femeii asupra bugetului comun” .