printre altele.

[5]
Pe 1 iunie 1896, Gazeta Căilor Ferate informa că arhitectul Henry Lusseau, concesionarul
construcției unui parc în zona străzii Avenida da Liberdade, a contestat la consiliul municipal
concesiunea solicitată Raul Mesnier de Ponsard.[12]
În 1899, Empresa do Elevador do Carmo (Compania Ascensorului Carmo), constituită cu principalii
parteneri ai lui Raoul Mesnier du Ponsard, chirurgul João Silvestre de Almeida și marchizul de Praia
și Monforte, António Borges de Medeiros Dias da Câmara e Sousa, a fost fondată pentru a obține
concesiunea proiectului ascensorului pentru o perioadă de 99 de ani. [2][13]
Pe 1 mai 1900, Gazeta raporta că începuseră deja lucrările de confecționare a structurii metalice și
că Mesnier de Ponsard declarase că acestea vor fi terminate în luna septembrie. [14] Pe 1 iulie a
aceluiași an, Gazeta anunța că cererea lui Mesnier a fost aprobată de Serviços de Obras da
Câmara (Serviciile Publice Municipale), iar acestuia i-a fost acordată concesiunea pentru construirea
și operarea ascensorului.[2][15][7] În ziua următoare a început instalarea incintei motoarelor și a
piramidei ascensorului.[16]
În 1900, un contract formal a fost semnat între Consiliul Municipal al Lisabonei și Empresa do
Elevador do Carmo (desființată în 1939), prin care grupul de lucru era obligat ca, într-o perioadă de
șase luni, să prezinte un proiect pentru construcția ascensorului. [15] Proiectarea structurii începuse
deja, în colaborare cu filiala din Lisabona a companiei de construcții metalice Cardoso D'Argent &
Cia., înființată în 1897 și având sediul pe strada Rua Da Junqueira. [2] Fondatorul acesteia, Manuel
Cardoso, fusese deja numit la conducerea biroului firmei Empresa Industrial Portuguesa și
răspundea de muncitorii angajați în proiectul ascensorului Santa Justa. Spre jumătatea anului, situl
construcției era deja în transformare, pe 2 iunie 1900 fiind începută îndepărtarea pământului din
zona în care urma construită fundația sălii mașinilor. [2][13][16] Gazeta Căilor Ferate a relatat că Mesnier
de Ponsard făcuse între timp câteva modificări la proiect, una din ele fiind diferența de înălțime între
cele două niveluri, care crescuse la 31,92 m, față de cei 30 m inițiali. [16] Altă modificare a fost operată
în cadrul sistemului de tracțiune, care inițial folosea o masă de apă ridicată de o pompă pe gaz cu o
putere de 6 CP până la un rezervor aflat la partea superioară și care era injectată într-un motor cu
abur ce punea în mișcare tamburii de cablu care deplasau cele două cabine ale ascensorului.
[16]
 Sistemul care folosea masa apei, utilizat deja la acea vreme și la alte ascensoare din Lisabona,
consta în două rezervoare pentru apă, câte unul în fiecare cabină a ascensorului, cel din cabina
descendentă fiind plin, cu scopul de a crea o masă superioară cabinei ascendente, al cărei rezervor
era gol.[3]
Gazeta Căilor Ferate a elogiat designul ascensorului, în special folosire