Proiecte nefinalizate:

1. Canalul Dunăre-Bucureşti

Canalul Dunăre-București - reprezintă un proiect, un canal navigabil nefinalizat situat

între București și Oltenița. Acesta a fost gândit pentru a oferi posibilitatea transportului naval
între capitala României și Marea Neagră prin intermediul Dunării.

Primele mențiuni despre ideea unui canal între Dunăre și București datează din anul
1864, din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza la Paris. Primul proiect real a fost inițiat în
anul 1880 de către inginerul Nicolae Cucu, care a realizat o schiță pentru o cale navigabilă
între București și Oltenița. În 1929, Parlamentul României a adoptat o lege ce prevedea
construirea unui canal care să transforme Bucureștiul în port la Dunăre, dar criza economică
din anii 1930 a dus la abandonarea proiectului. Ulterior, pe baza acestei legi, inginerul Dorin
Pavel a realizat un proiect de canal cu șase ecluze de câte 6,5 m înălțime fiecare, pentru
vasele de 1.000-2.000 tone, dar acesta a fost și el abandonat după izbucnirea celui de-Al
Doilea Război Mondial

Ideea canalului a fost reluată de Nicolae Ceaușescu în anii 1980. Ministerului

Transporturilor a întocmit un proiect care a fost discutat în 1984, la o ședință a Comitetului
Politic Executiv al PCR. Lucrările efective de construcție au început în 1986. Proiectul
prevedea amenajarea râurilor Dâmbovița și Argeș pe o lungime de 73 km. Amenajarea
presupunea realizarea unei căi navigabile cu o lățime de 80 m și o adâncime minimă a apei de
4,5 m. Diferența de nivel existentă, de 53 m (10 m deasupra nivelului mării la Oltenița și 63
m la București), urma a fi rezolvată prin realizarea a patru ecluze și a trei porturi, două la
București (lângă comuna 1 Decembrie - pe Argeș și la Glina - pe râul Dâmbovița) și altul la
Oltenița.

Construcția a fost sistată după Revoluția Română din 1989, deși se estimează că
partea de canal deja realizată se situa la 70% din întregul volum de lucrări. Proiectul a fost
transferat la Administrația Națională Apele Române, iar în 2008 la Administrația Canalelor
Navigabile. De-a lungul timpului, diverși responsabili politici sau guvernamentali au făcut
declarații privind reluarea lui:

● Ovidiu Cupșa, directorul Companiei Naționale Administrația Canalelor

Navigabile, care a anunțat în martie 2008 reînceperea construcției;
● ministrul Ludovic Orban, care a anunțat reluarea lucrărilor în perioada 2009-2012;
 ● ministrul Elena Udrea, care o estima pentru anul 2010;
● ministrul Anca Boagiu, în 2011;
● ministrul Alexandru Nazare, în primăvara anului 2012;
● Daniel Georgescu, directorul Companiei Naționale Administrația Canalelor
Navigabile, care a făcut public, în noiembrie 2012, că Ministerul Transporturilor
intenționează să acceseze fonduri europene sau să facă apel la investitori străini
pentru terminarea canalului;
● Sorin Oprescu, primarul Bucureștiului, care a declarat, în octombrie 2013, „că
întreaga zonă a Bucureștiului trebuie conectată la fluviul Dunărea”;
● Președintele României Traian Băsescu, în 2013;

În tot acest timp și estimările privind costurile finalizării canalului au variat între 450-
500 de milioane, 800 de milioane și 2,5 miliarde de euro. Master Planul General de Transport
al României, întocmit în 2015, prevede necesitatea alocării a 1,381 miliarde de euro pentru
„Amenajarea râurilor Argeș (73,289 km) și Dâmbovița (31 km) pentru navigație”.

Între timp, lucrările existente s-au deteriorat dramatic. O mare parte a plăcilor de
beton, a componentelor metalice și a bordurilor au fost furate. Multe dintre coloane au fost
distruse de căutătorii de fier vechi, iar zonele porturilor sunt pline de bălți poluate și urât
mirositoare, praf și gunoaie. Canalul Dunăre-București a rămas de zeci de ani o enormă
construcție abandonată, care se degradează pe zi ce trece, și a cărei reluare este prevăzută în
Master Planul General de Transport al României după anul 2030.

2. Proiectul Casa Radio

Casa Radio - o clădire de mari dimensiuni nefinalizată și abandonată din București.

La sfârșitul anilor 1970, dictatorul Nicolae Ceaușescu a început un amplu proces de

transformare urbanistică a orașului București. După Cutremurul din 1977, la ordinele lui
Ceaușescu a început demolarea a circa 7 km2 din zona centrală a capitalei, cuprinzând circa
10.000 de imobile și incluzând numeroase clădiri de patrimoniu. Acestea urmau să fie
înlocuite cu piețe și construcții care se doreau monumentale, inspirate din țările asiatice
vizitate anterior.
 În 1992, prin Hotărârea nr. Nr. 571 din 22 septembrie 1992, Guvernul Theodor
Stolojan a transmis <<imobilul situat în str. Știrbei Vodă, sector 6 București, având
denumirea „Muzeul Național”, [..], împreună cu terenul aferent, din administrarea
Ministerului Culturii în administrarea Radioteleviziunii române, în scopul asigurării unui nou
sediu pentru Radiodifuziunea Română (Casa Radio)>>. Din acest moment, clădirea a rămas
cunoscută în spațiul public sub numele de „Casa Radio”.

Lucrările de finalizare a construcției nu au fost reluate nici în anii următori, nefiind

asigurată finanțarea. În decembrie 2006, autoritățile române au semnat un contract de
parteneriat public-privat cu compania Plaza Centers, parte a grupului israelian Elbit, căreia i-
au concesionat Casa Radio pe o perioadă de 49 de ani. Plaza Centers, cu o participație de
75% din capital era principalul acționar, iar Statul român, prin Compania Națională de
Investiții, participa cu 15%. Restul acțiunilor era deținut de Cenk Demir, parte a grupului
turcesc Küçük. Investiția alocată proiectului intitulat „Dâmbovița Center” era estimată la
câteva sute de milioane de euro și presupunea demolarea a circa 70% din Casa Radio pentru
ridicarea unui complex de 467.000 m2, care să includă un centru comercial de 90.000 m2
închiriabili, birouri, un hotel și un centru de conferințe.

Constructorul israelian a demarat construcția și a estimat că a cheltuit circa 85 de

milioane de euro pe demolări, proiectare și lucrări la fundație până în 2010, an în care
lucrările au fost oprite din cauza crizei financiare internaționale.

În 2012 a fost anunțată reluarea lucrărilor, dar acest lucru nu s-a materializat. În 2015
au existat speculații că situația financiară ar permite repornirea investiției în anul 2016. În
2016, după mai mulți ani de inactivitate pe șantier, un raport al Plaza Centers recunoștea că
„pot exista riscuri de reglementare referitoare la dreptul Guvernului Român de a expropria
proiectul Casa Radio sau altele referitoare la sancțiunile pe care le pot impune Plaza Centers
în ceea ce privește proprietatea. Mai mult, aceste drepturi sunt supuse rezilierii în anumite
circumstanțe, de către Guvernul Român, cum ar fi în eventualitatea întârzierii în realizarea
proiectului”.

Un raport din 2015 realizat de evaluatorul Cushman & Wakefield estima valoarea din
acel moment a clădirii abandonate și a terenului Casei Radio la 81,45 milioane de euro, iar
valoarea proiectului imobiliar „Dâmbovița Center”, în cazul finalizării acestuia, la 578,7
milioane de euro.