Locomotiva cu abur

Locomotiva cu abur este o locomotiva propulsata cu ajutorul fortei aburului. Motorul cu abur a
fost folosit pentru locomotive timp de mai bine de o suta de ani de la inventarea acesteia la
inceputul secolului XIX, pana la inlocuirea definitiva cu tehnologia diesel si mai apoi alte
motoare moderne.
Începutul
Înainte de a se ajunge la locomotiva cu abur au fost necesari doi pasi importanti: imbunatatirea
substantiala a motorului cu abur de catre inventatorul James Watt si construirea unei masini cu
abur de inventatorul francez Nicolas-Joseph Cugnot. Ideea de locomotiva a aparut la inceput ca
solutie la transportul minereului din galerii miniere. Înainte de inventarea locomotivei era
folosita in acest scop tractiunea animala. Caii de tractiune aveau o soarta nefericita si o durata a
vietii redusa, deseori murind in mine. Astfel aceasta solutie s-a dovedit necorespunzatoare si, in
cautarea unei alternative, a aparut prima locomotiva propulsata cu ajutorul puterii aburului
construita de Richard Trevithick in 1804. Asadar in 1829 inventatorul George Stephenson
inaugureaza locomotiva sa Racheta (Engleza: The Rocket) care este considerata prima
locomotiva rentabila. Racheta a fost prima locomotiva folosita pentru transportul de persoane
intre doua orase (Liverpool si Manchester).Odata cu inventarea lui Rocket, locomotive sa cu
aburi, a început epoca trenului.
DATE ULUITOARE Rocket atingea viteza de 47km/h. Această viteză era considerate atât de
mare încât exista teama ca pasagerii să nu se sufoce!
Tehnologie
Principiu de functionare
Cel mai simplu model de locomotiva cu abur are in componenta un cazan incalzit prin arderea
unui combustibil fosil (in general carbune). Vaporii de apa sub presiune sunt colectati si apoi
dirijati spre piston. Presiunea exercitata pe suprafata pistonului determina miscarea bielei ce
leaga pistonul de roata. Astfel miscarea liniara a pistonului se transforma in miscare circulara a
rotii.
Solutii tehnice
Cazan cu supraincalzire: a se observa cum tevile se intorc pe acelasi traseu
Supraincalzirea
Locomotivele secolului al XIX-lea foloseau abur saturat, iar primele locomotive cu abur
supraincalzit au fost construite la inceputul anilor 1900. În momentul in care a fost descoperita
aceasta noua tehnologie locomotivele aproape ca isi atingeau limitele maxime posibile cu abur
saturat. Unii specialisti cum ar fi F.M. Swengel sustin ca nicio alta inovatie tehnologica nu a
egalat tehnologia supraincalzirii cu privire la inlaturarea limitarilor modelului de motor cu abur.
Metoda uzuala pentru supraincalzire consta in directionarea aburului din cazan in elementii de
supraincalzire (sub forma de tevi lungi). Acesti elementi erau si ei incalziti de foc si astfel
temperatura aburului era ridicata cu 55 pana la 85 °C. În acest fel eficienta motorului crestea cu
10 - 15 %.
Totusi, eficienta s-a dovedit a nu fi direct proportionala cu temperatura, ca urmare cresterea prea
mare a temperaturii nu era utila. În ultimii ani ai locomotivelor cu abur temperatura aburului
varia in jur de 315 °C (600 °F) iar unele locomotive erau dotate cu termometru pentru controlul
acestei temperaturi. Depasirea temperaturii de siguranta ducea cateodata la explozia cazanului si
accidente grave.
Cel mai simplu model de locomotivă cu abur are în componență un cazan încălzit prin arderea
unui combustibil fosil (în general cărbune). Vaporii de apă sub presiune sunt colectați și apoi
dirijați spre piston. Presiunea exercitată pe suprafața pistonului determină mișcarea bieleice
leagă pistonul de roată. Astfel mișcarea liniară a pistonului se transformă în mișcare circulară a
roții.
La început, locomotivele cu abur se deplasau cu o viteză comparabilă cu cea a unei trăsuri trasă
de cai. Din această cauză erau folosite mai mult în industrie, la transportul în mine și uzine. Cu
timpul însă, performanța creștea și s-a început construirea de căi ferate pentru transportul de
călători. Astfel, Liverpool and Manchester Railway deschisă în 1825 a fost prima rută feroviară
destinată transportului de pasageri.
Dezvoltarea locomotivelor cu abur a luat avânt, iar până la sfârșitul secolului XIX lumea civilizată
era împânzită de căi ferate.
Încă de la apariția primelor locomotive diesel-electrice, la începutul secolului XX, se întrevedea
declinul puterii aburului. În Europa locomotivele cu abur au continuat să fie folosite până pe la
jumătatea secolului, dar în alte țări au supraviețuit sfârșitului secolului. Astăzi majoritatea
locomotivelor cu abur funcționale sunt folosite cu scopuri turistice.
Cauza principală a scoaterii din folosință a locomotivelor cu abur se pare că este costul de
întreținere ridicat. Combustibilul ocupă mult spațiu, prin urmare este nevoie de mult spațiu de
stocare: în general, tenderul pentru cărbune, rezervorul de apă și cazanul formează mai bine de
50 % din corpul locomotivei. Masivitatea acestor locomotive contribuia la deteriorarea rapidă a
căii ferate. De altfel orice reparație a locomotivei necesită o muncă laborioasă și mult timp. Timp
mult se pierdea și cu pornirea locomotivei: de obicei câteva ore până ce apa din cazan era adusă
la fierbere, iar înainte de "înnoptare" cutia de foc trebuia curățată de zgură și cenușă.
Fumul emis de locomotivele cu abur a constituit de asemenea un motiv pentru înlocuirea cu
tehnologia diesel sau diesel-electrică.