George Constantinescu

“Promotorul lucrarilor in beton armat”

Inginerul George “Gogu” Constantinescu s-a născut la 4 octombrie 1881, la Craiova,

fiul unui mare profesor de matematică şi iubitor de muzică şi al unei mame de origine
alsaciană, refugiată la Timişoara. Bunicul din partea mamei era inginer,de la aceştia,
tânărul moştenind talentul pentru matematică, muzică şi inginerie. Pe toată durata
copilăriei şi a adolescenţei, s-a dovedit un spirit extrem de inventiv, abil şi precoce. În
vremea liceului, şi-a transformat camera într-un adevărat laborator pentru experimente
fizico-chimice.

Astfel, aici au prins viaţă o lampă electrică cu mercur, acumulatori şi baterii, diverse
motoare. Tot în perioada adolescenţei a conceput un calculator, bazat pe un sistem mecanic,
care putea realiza calcule cu până la 30 de cifre. Câteva rotiţe se învârteau în jurul unei
manivele. Ideea de la care a pornit era…să-şi ajute sora să se se descurce mai bine la
matematică.

Din nefericire, Gogu va trebui ca de la numai 15 ani să se descurce singur, tatăl său
trecând în nefiinţă în 1896. În 1899 îşi ia Bacalaureatul şi se înscrie la prestigioasa Şcoala
Naţională de poduri şi şosele, pe care o va termina ca şef de promoţie 5 ani mai târziu cu
media 18.51.

Tenace, încrezător în sine, pe timpul studenţiei a înfruntat cu succes rezistenţa la

schimbare a profesorilor săi, încercând să demonstreze utilitatea unui nou material de
construcţie la acea vreme: betonul armat. Folosirea betonului armat eşuase deja în Europa:
în 1900, la Expoziţia Universală de la Paris, în 1903 la Basel, în construcţia unui important
hotel. La examenul de absolvire prezintă proiectul unui pod din beton armat,calculat după o
metodă proprie,fără ca betonul să fi fost predat în şcoala. Tânărul inginer publică tot în
1904 un calcul teoretic privind betonul armat, iar în anul următor, teoria de calcul ce a
permis construcţia primelor poduri în arc şi fundamentează problema neelucidată a
transmiterii eforturilor de la beton la oţel. Această teorie se regăseşte în Buletinul Societăţii
Politehnice din anii 1904-1905.

Activitatea inginerească a început-o în anul 1904 la Serviciul de Poduri şi Şosele,din

cadrul Ministerului Lucrărilor Publice. Gogu Constantinescu a venit în serviciul lui Elie
Radu ca ‘teoreticianul betonului armat’,prima lui preocupare fiind stabilirea unui teorii a
betonului armat.

Activează în Serciul de Poduri şi Şosele până în anul 1908,timp în care a proiectat

numeroase lucrări de beton armat ce se pot vedea şi astăzi. Dintre lucrările remarcabile se
cunosc planşeele de beton armat ale fostului Minister al Lucrărilor publice (astăzi Primăria
Generală a Municipiului Bucureşti) alcătuite din grinzi casetate,cu placă la partea
inferioară şi acoperite cu dale prefabricate pe coridoare,unde era pardoseală de mozaic.
Acelaşi sistem l-a folosit şi la planşeele din beton armat de la fostul Palat al Bursei (astăzi
Biblioteca Centrală de Stat).

Pentru Expoziţia Naţională din 1906 realizată în Parcul Carol,a construit primul pod
de beton armat cu grinzi drepte de 16.00m deschidere alcătuit ca un cadru în
console,având stâlpii de susţinere mascaţi printr-o culee falsă,cum au cerut arhitecţii. Tot în
cadrul expoziţiei a prezentat planşee din beton armat pentru construcţia Arenelor Romane.

O lucrare extrem de interesantă a lui Gogu Constantinescu este şi Moscheea de la

Constanţa,cu minaretul complet din beton armat şi cu o cupola de beton armat de doar 5cm
grosime.

A proiectat de asemenea planşeele din beton armat ale Cazinoului din Constanţa.
Deosebită este şi lucrarea executată la Palatului Camerei Deputaşilor,astăzi Palatul
Patriarhiei. Desfăşurarea evenimentelor ne este prezentată chiar de Gogu Constantinescu în
însemnările sale: ‘Această lucrare monumentală fusese aprobată şi începuse după planurile
arhitectului Paul Smărăndescu. Clădirea zidului cel mare,înconjurând exterior camera
eliptică,începuse şi se ridicase până sub cornişă,când a început o mişcare spre exterior.
Zidul plecase deja de jur împrejur cu 10cm de la vertical,când am fost chemat de urgen ţă
de la lucrul meu,pentru expoziţia din 1906. Nu am locul să scriu detaliile cum nepierzând
o singură clipă,am adus toată echipa mea de specialişti de la expoziţie şi un contingent de
100 de oameni din piaţa mare,adunând toate barele de fier ce le-am putut strange,am reuşit
să fac cofrajele,să aşez armaturile şi să torn vreo 120mc de beton armat într-o singură
zi,formând o cingătoare eliptică,închisă pe toată circumferinţa zidului. Această legătură
face parte din cornişă’.

Pentru a asigura lucrarea pune însă condiţia să proiecteze şi să execute tot

interiorul,coloanele,planşeele,bolţile şi cu cupola cea mare în beton armat. Antreprenorul
lucrării ,arhitectul D.Maimarolu,e de acord,astfel încât Gogu Constantinescu proiectează şi
execută bolţile peste coloane,cu dublă curbură,cu pereţi subţiri iar golul rămas il umple cu
beton foarte uşor,înlocuind pietrişul cu ‘cocs de la uzina de gaz’.

Palatul Ministerului Lucrărilor Publice,Palatul Patriarhiei,Palatul Bursei,Arenele

Romane şi Podul de beton armat din Patcul Carol,Moscheea din Constanţa,Cazinoul din
Constanţa,sunt câteva din lucrările întreprinse până la vârsta de 27 de ani.

Către 1908 începuse campania pentru execuţia unei serii de poduri peste râurile
mari,în special peste Siret. Sistemul pe care îl recomanda Consiliul Tehnic Superior era din
beton cu armatura de siguranţă,cu deschideri relative mici,Gogu Constantinescu preconize
însă bolţi mari din beton armat cu deschideri de peste 40.00m. Dar, cu toate că era susţinut
de direcţia unde era angajat, ideile sale nu au putut răzbate. Atunci demisionează la 15 mai
1908,din serviciul statului şi înfiinţează împreună cu inginerul Tiberiu Eremia şi inginerul
Dima,prima întreprindere româneasca ‘Beton şi Fier’,destinată să asigure în bune condiţii
execuţia marilor poduri ce formau obiectul investiţiilor de stat. Întrucât soluţiile de
construcţie bazate pe beton armat reduceau costurile cu aproximativ 30% şi se finalizau
mult mai repede, firma celor doi ingineri a reuşit să câştige o licitaţie importantă privind
construcţia a 5 poduri. Deşi utilajele cu care lucrau trebuiau importate, Gogu
Constantinescu a preferat să construiască el însuşi câteva, cum ar fi maşinile de aer
comprimat care funcţionau sub apă.

Ne aflăm încă în perioada în care se mai foloseau caii pentru tracţiune – în ţara
noastră existau puţine vehicule cu motor. Totuşi, pentru dezvoltarea extracţiei de petrol era
nevoie de amenajarea şoselei Bucureşti-Doftana, iar soluţia găsită de Gogu Constantinescu
semăna foarte mult cu bitumul de azi. Peste piatră a turnat păcură fierbinte, aceasta fiind
prima încercare de asfaltare a unei şosele. Tânărul avea un spirit neobosit, găsea soluţii la
problemele din orice domeniu cu care venea în contact. Cu aceeaşi ocazie a dezvoltat şi
utilajele de forare, a abordat problema vehiculelor de transport, a motorizării şi sistemelor
de transmisie. Mai târziu, avea să construiască un motor cu injector, preluat ulterior de
Bosch, şi primul automobil fără cutie de viteze (1923). Ideile sale vor fi reluate mai târziu
de Ion Basgan, care va obţine brevetul pentru “forajul sonic” în 1933 în România şi 1937 în
S.U.A. Aplicarea acestei invenţii a adus profituri uriaşe companiilor petroliere americane.â

În timp ce lucra la proiectele sale, Gogu Constantinescu îl întâlneşte pe Kettering,

directorul companiei Standard Oil, întâlnire care-i va marca decisiv cariera. Sperând într-
un sprijin şi o deschidere mai mare, în noiembrie 1910 românul se stabileşte la Londra. Va
păstra însă permanent legătura cu patria.

La Londra se izbeşte însă de acelaşi scepticism. Se pare că ideile inovatoare se lovesc

de orbirea semenilor în orice societate. Deşi în 1600 Francis Bacon demonstrase că lichidele
sunt compresibile, la începutul secolului XX ştiinţa vremii se opunea acestei idei. Pornind de
la sonicitate, Gogu Constantinescu demonstrase şi el compresibilitatea lichidelor. Pentru a-i
convinge însă pe ceilalţi, trebuia să realizeze o serie de demonstraţii practice. Astfel, concepe
arme cu lichid comprimat, care în loc de sisteme de foc foloseau energia rezultată din
comprimarea lichidului, cea ce le făcea extrem de silenţioase. Principiile care stăteau însă la
baza teoriei sale rămâneau neînţelese, astfel că importanţi savanţi englezi au rămaşi
surprinşi când unul din dispozitivele sale sonice a găurit o rocă. Practic, un sunet perfora o
rocă dură!

Primul laborator este amenajat în bucătăria modestului apartament londonez în care

locuieşte. Mai târziu, i se oferă un loc de cercetare, dar şi acesta impropriu amenajat, pe o
insulă în mijlocul Tamisei, la Twickenham. În următorii 3 ani, inginerul român va aplica
pentru nu mai puţin de 18 de brevete legate de combustia internă sau de elementele de
transmise ale motorului, dar şi de transmiterea energiei în lichide prin intermediul undelor.

Însă, atenţia sa se va concentra cu precădere pe dezvoltarea teoriei şi aplicaţiilor

referitoare la sonicitate.

Munca marelui inventator dădea la iveală invenţie după invenţie, dar îi lipseau
mijloacele financiare pentru a le dezvolta. Lumea industriaşilor nu era încă pregătită pentru
a accepta progresul propus de savantul român. Lichidele nu pot fi comprimate, era singurul
răspuns pe care-l primea. Silit de acest context, Gogu decide să-şi îndrepte privirile către
America. Aici, tânărul inventator îl întâlneşte pe renumitul Thomas Edison, care angaja
matematicieni, ingineri, fizicieni spre a-l ajuta în munca sa. El i-a propus românului un
proiect apreciat de contemporani ca imposibil: un aparat care ar înregistra şi transpune o
partitura cântată la pian, în note muzicale. Bazându-se pe teoria armoniei dezvoltată încă
din vremea studenţiei, Gogu a acceptat propunerea, susţinându-şi ideile prin argumente
matematice. Totuşi, Edison nu ştia matematică; el era un experimentator remarcabil, dar
care se temea de concurenţa pe care i-o făceau mai tinerii inventatori. Să ne amintim aici de
războiul dus cu un alt mare român: Nikola Tesla. Din acest motiv, şi în contextul izbucnirii
Primului Război Mondial, proiectul lui Gogu Constantinescu în colaborare cu Edison nu
mai este finalizat.

În America, Gogu eşuează în obţinerea interesului şi a sprijinului financiar atât de

necesar pentru a-şi pune în practică ideile. Compresia lichidelor care stătea la baza
invenţiilor sale era “împotriva legilor naturii”. Se reîntoarce în Anglia şi reia lucrul la
sistemele de transmisie.

În 1914, la vârsta de 33 de ani încheie un contract cu Walter Haddon, directorul

W.H. Dorman & Co. care îi oferea sprijinul financiar necesar, în schimbul a 50% din
veniturile obţinute pe urma brevetelor.

În noul său laborator, Gogu Constantinescu îşi intensifică studiile. Conştient fiind de
necesitatea acceptării ideilor sale de către opinia publică, trece la noi demonstraţii practice
şi ţine o serie de conferinţe. Dintre inventii face parte şi un sistem asemănător cu o fântână
arteziană. El demonstrează astfel nu numai că lichidele sunt compresibile, dar şi că energia
lichidelor comprimate la presiuni înalte poate fi stocată şi folosită ulterior. Pe acest
principiu a construit arme de calibru greu, fără foc, şi mitraliere extrem de silenţioase. Cu
toate acestea, numeroasele sale invenţii brevetate par contemporanilor greu de conceput, el
fiind considerat “Românul nebun”.

Avion echipat cu “Constantinesco Fire Control Gear”:

Era în plin război (1915). Trupele aliate sufereau numeroase înfrângeri în aer,
deoarece nemţii foloseau un sistem nou de tragere printre elicele avionului. Eforturile
aliaţilor de a găsi un alt sistem de tragere sincronizată s-au dovedit sortite eşecului, fiind
supuse dezavantajelor mecanicii: deformări generate de variaţiile de temperatura, lungimea
ţevii necorespunzătoare cu modelele de avioane etc. Era nevoie de un sistem hidraulic.
Salvarea aliaţilor avea să vină tocmai de la “românul nebun” şi aplicaţiile sonicităţii. Dar nici
în această situaţie de urgenţă, teoria sa nu a fost înţeleasă şi autorul ei nu a fost sprijinit în
mod oficial. Totul s-a derulat în baza sprijinului acordat de către maiorul Calley, unul din
membrii de conducere ai Comitetului Regal, care din acest motiv…a fost silit să
demisioneze.
 În august 1916 s-au realizat primele teste cu un avion echipat cu ceea ce avea să
devină Constantinesco Fire Control Gear sau “C.C. Gear”. Succesul şi superioritatea faţă de
sitemul utilizat de aviaţia germană s-a bucurat în sfârşit şi de recunoaşterea oficială, astfel
că, până la sfârşitul războiului, peste 50.000 aparate de zbor americane si britanice au fost
dotate cu astfel de sisteme.

În martie 1920, vice-amiralul de aviaţie John Maitland recunoştea în Times meritul

uriaş al românului în recâştigarea supremaţiei aeriene a Aliaţilor.

Principiile, terminologia şi formulele necesare pentru construcţia dispozitivelor

sonice sunt cuprinse în lucrarea “Teoria Sonicităţii“. Primul volum apare în numai 150 de
exemplare clasate ca “secrete”. Chiar şi astăzi, această carte este foarte greu de procurat.
Abia în 1922 Comisia Regală pentru premierea invenţiilor a luat în calcul şi plata serviciilor
sale, oferindu-i 90.000 £ (din care se va plăti impozit), bani pe care-i va împărţi cu
partenerul său Walter Haddon.

La finele războiului, fondurile destinate cercetării în domeniul sonicităţii au fost

drastic reduse. Savantul s-a întors în 1919 în ţară unde a ţinut o serie de conferinţe la
Academia Română privind sonicitatea şi aplicaţiile ei. Entuziasmul românesc a fost atât de
mare încât s-a înfiinnţat o companie, “Industria sonică”, pentru dezvoltarea ideilor sale.
Proiectul a fost însă abandonat din insuficienţă de fonduri şi savantul s-a întors în Anglia.
Aici avea să descopere că cercetarea privind aplicaţiile militare sonice a trecut sub comanda
Amiralităţii.

Dezamăgit, dar nevrând să se recunoască învins, este din nou gata – pe cont propriu
– să găsească noi şi noi soluţii. Încă din timpul războiului fundamentase matematic câteva
posibilităţi de îmbunătăţire a sistemul de transmisie al automobilelor: convertorul de cuplu.
Existau puţine automobile la acea vreme, iar planul lui era să producă o “maşină pentru toţi
oamenii”.

Primul model convertor de cuplu:

Ideile, deşi primite cu entuziasm de opinia publică britanică, aveau să se lovească

iarăşi de interesele cercurilor de industriaşi.

La expoziţia londoneză din 1924, un stand pe care scria mare “Constantinesco”

prezenta convertorul sonic. Peste 220 de publicaţii vorbeau despre acest convertor şi
automobilul viitorului. O maşină experimentală dotată cu noua invenţie urca fără nici o
greutate şi fără şocuri o pantă abruptă cu 10 persoane la bord. După noi experimente, a
realizat un automobil fără cutie de viteze, extrem de economic, care putea fi condus chiar şi
de… un copil. Un astfel de automobil, tip sport, cu o linie modernă, a fost prezentat la Paris,
în 1926.

Contribuţia românului în ceea ce priveşte motoarele şi automobilele nu se va opri

aici. Ulterior, el va construi motorul diesel cu injector sonic, copiat parţial de firma germană
Bosch. Acesta dezvolta 600 CP şi avea 6 cilindri.

Norocul părea că îi surâde în sfârşit. Compania americană General Motors încheie

un contract privind licenţa de fabricare a convertorului de cuplu cu Constantinesco Torque
Converters Ltd. Valoarea contractului era de 100.000$ pentru cheltuieli de cercetare şi o
plată ulterioară de 3 mil. $ împreună cu redevenţe de 2$ pentru fiecare convertor vândut.
 Încurajat de această nouă provocare, inventatorul îşi investeşte toate fondurile în
cercetare. În final, beneficiile potenţiale nu au fost obţinute pentru că cei de la GM nu au
mai trecut la fabricarea în serie a convertorului, blocând practic aplicarea sa. Încă o
invenţie de mare valoare, de care a fost privată omenirea! În acelaşi mod, o serie de
descoperiri medicale, care ar salva multe vieţi, nu se aplică pentru că ar aduce grave
pierderi industriei medicamentelor. În medicină, sistemele sonice se pot folosi în scanare
ultrasonică, neurochirurgie, terapie, etc. Spre deosebire de razele X, vibra ţiile sonice nu sunt
dăunătoare, ci dimpotrivă sunt benefice! Curenţii sonici penetrează cu uşurinţă ţesuturile
umane, fără a le arde sau a produce şocuri. În terapie, sunt extrem de benefici, având efect
termosonic (de încălzire).

Convertorul s-a dovedit aplicabil şi în cazul transportului feroviar, pentru a înlocui

locomotivele cu abur. Locomotiva dotată cu acest sistem a funcţionat multă vreme.

Convertorul cu cuplu a fost considerat soluţia pentru modernizarea transportului pe

căi ferate din România. Revenit în ţară, în anii 1930, Gogu Constantinescu începe derularea
experimentelor pentru acest proiect în laboratoarele uzinelor Malaxa. Totuşi, datorită
dificultăţilor de fabricare, industriaşii nu l-au sprijinit şi proiectul nu a mai fost terminat.
Inventatorul se întoarce, încă o dată, în Anglia.

Întrucât încă din tinereţe suferea de afecţiuni respiratorii şi cardiace, la indicaţiile

medicului se retrage într-o zonă montană, în apropierea lacului Coniston. Nu-şi întrerupe
însă munca, şi dorinţa de a-şi vedea ideile utilizate în folosul oamenilor e mai vie ca
oricând. Pentru noua sa reşedinţă, creează un sistem propriu de alimentare cu energie
electrică produsă de o mică hidrocentrală, care va funcţiona impecabil peste 20 de ani.

Observând slabele performanţe ale zgomotoaselor bărci ce navigau pe lacul

Coniston, concepe un propulsor extrem de silenţios. La o întrecere prilejuită de încoronarea
regelui George al VI-lea, barca dotată cu un astfel de dispozitiv, a apărut ca o fantomă,
extrem de rapidă şi tăcută, uimind pe toată lumea.

Din acest moment inventatorul român începe cercetările în domeniul aerodinamicii

şi hidrodinamicii vehiculelor acvatice neconvenţionale de mare viteză. Exact acum începe
cel de-al doilea Război Mondial, după atacul asupra Poloniei. Inginerul român vrea ca noul
său vas de mare viteză să fie utilizat pentru distruge submarinele germane. Vasul lui era de
fapt o combinaţie între o barcă şi un avion, şi putea ca, la viteze mari, să se ridice la câţiva
metri deasupra apei. Nici de data aceasta nu se bucură de sprijinul autorităţilor, ci doar de
simpatia câtorva ofiţeri care-i cunoşteau meritele din Primul Război. Din această cauză,
ideile sale au rămas la stadiul de proiect. Nu le-a publicat niciodată, dar în 1965 ruşii au
testat un dispozitiv asemănător, numit Ekranoplan. Abia 40 de ani mai târziu, în 1980 s-au
reluat testele şi în Anglia…

Dezamăgit de lipsa de sprijin, Constantinescu continuă totuşi să îmbunătăţească

aproape tot cea ce venea în contact cu munca sa. În august 1949 este ales membru de
onoare al Societăţii Inginerilor din Anglia şi publică lucrarea “Oameni de ştiinţă vs
ingineri”. Încă din 1920 era membru al Academiei Române. La vârsta de 80 de ani se
reîntoarce în ţară, unde primeşte titlul de Doctor Honoris Causa în inginerie din partea
Institutului Politehnic Bucureşti. În 1964 revine în Anglia unde, în anul următor se stinge
din viaţă la vârsta de 84 ani. Este îngropat în Lowick, la sud de lacul Coniston.

George Constantinescu a lăsat în urma lui 133 de brevete şi multe alte invenţii
nepublicate. A fost poate prea rapid şi surprinzător pentru timpul său.

Inginerul Constantinescu a fost numit de către revista engleză The Graphic unul din
cei 17 titani ai lumii care au revoluţionat ştiinţa, aşezându-l alături de Einstein, Marconi,
Edison sau Lister.

Rămâne ca şi noi, românii, să îl reaşezăm în locul binemeritat, în sufletele şi în

amintirea noastră. Putem afirma că o mare parte a prezentului, dar şi a viitorului a fost
dăruită omenirii de savanţi români, în frunte cu Nicolae Tesla şi Gogu Constantinescu.
Însumând contribuţiile lor, dar şi ale altor români geniali o să vedem care este adevărata
noastră contribuţie la civilizaţia şi cultura lumii.