Casa părintească , dulcea copilărie, cel mai suav Zâmbet, cel mai tainic gând, cea

mai blanda adiere!

Toate ma împresoara și ma fac uneori nostalgica , alteori plină de verva și voie
buna .
Vreau sa fiu copil o viața, sa trăiesc veșnic in acest ținut de basm, unde speranța
înflorește sub razele calde ale inocentei , unde totul e bucurie, chiot și parfum
de frumusete.
Casa părintească e locul unde ma pierd in jocurile copilăriei, pe câmpiile
înverzite ce radiază prospețime și liniște sufleteasca. Aici ma regăsesc in
privirea luminoasa și blajină a mamei , aici rad, plâng , visez la basmele cu feti
frumoși și zâne balaie.
Simt ca prind aripi , trăiesc bucuria din plin!
Stau o clipa, mai stau un ceas, mai stau o zi ...as sta o viața!
O viața as vrea sa rămân in brațele parintilor mei, alături de bunicii care-mi
mângâie nopțile cu poveștile lor cu talc și zilele cu nespuse vorbe calde și
pilduitoare.
Așa e viața mea, cuibul părintească unde m-am născut, unde am gangurit întâiul
mama, unde am zâmbit timid brațelor întinse, care ma ridicau pana-n înaltul
cerului.
Ajungem la vârsta când părăsim meleagurile natale , dar vom arunca peste umăr un
pumn de speranțe, pentr a reveni in lumea nevinovata, la care vom visa toată viața.
Casa părintească va rămâne mereu pentru mine un loc și un timp al fericirii, al
candorii , insula de nemurire luminata mereu de soarele inocentei. Este un timp
mitic, in care visul devine realitate, iar realitatea basm!