Limba română şi mass-media

Încă de la întemeierea seriei noi a Revistei „Scrisul Românesc“ (ianuarie, 2003), colectivul
redacţional şi-a propus dezbaterea anuală a unor teme fundamentale asupra fenomenului cultural
şi literar românesc contemporan. La fiecare ediţie am avut privilegiul prezenţei unor specialişti în
domeniu – academicieni, profesori universitari, scriitori, critici şi istorici literari, directori de
reviste şi edituri din ţară şi din străinătate. Între temele care au trezit interes deosebit, raportate la
mişcarea culturală naţională şi nu numai, pot fi amintite Presa culturală, direcţii şi tendinţe
(2007), Multiculturalismul (2008), Actualitatea istoriei literare (2009), Viitorul cărţii (2010),
Cititul – De ce citim? Ce citim? Cum citim? Efectele cititului (2011), Literatura şi sincretismul
artelor (2012).
Anul acesta, tema aleasă şi pusă în dezbatere în cadrul unei sesiuni ştiinţifice cu o largă
participare a privit Limba română şi mass-media, considerată actuală şi de mare stringenţă.
După ’89, libertatea de exprimare a devenit un câştig la care am sperat cu toţii mai bine de
jumătate de secol. Mass-media s-a dovedit spaţiul cel mai propice de manifestare prin apariţia
rapidă, necontrolată, a numeroase canale mediatice – posturi de radio şi televiziune, ziare şi
reviste, publicaţii, unele dintre cele mai bizare, o avalanşă de edituri, urmărindu-se mai mult
scopul comercial, pierzându-se din vedere lipsa de specialişti, atât de formaţie tehnică, dar mai
ales din domeniul redacţional şi de concepţie a celor care intră în direct în spaţiul de expunere
publică şi implicit a unei audienţe fără pretenţii, ingerând ceea ce i se dă. Şi nu e de mirare că cel
mai mult a avut de suferit limba română care, treptat, s-a degradat. Azi fenomenul este tot mai
accentuat, dacă nu chiar îngrijorător. Cauzele sunt numeroase, le menţionam şi în cadrul altor
sesiuni ştiinţifice când ne refeream la viitorul cărţii, dar mai ales la citit, lectura fiind cea care
formează gândirea, influenţând pozitiv devenirea personalităţii. Din nefericire astăzi cititul este o
preocupare tot mai rar întâlnită în rândul tinerilor. Se scrie şi se vorbeşte mult astăzi, şi ca urmare
infracţiunile lingvistice se înmulţesc. Şcoala şi-a scăzut exigenţa, vizibilă în discursul agramat,
bâlbâit, confuz, lipsit de logică al numeroşilor reporteri sau moderatori care conduc diverse
emisiuni la ore de vârf.
Când prezentatorii TV, numiţi adesea, fără niciun temei, vedete, nu mai citesc textul de pe
monitoare, lipsa de cultură şi instrucţie, de stăpânire a limbii, îşi spun cuvântul necruţător.
Nu suntem departe de ceea ce scria Eminescu în 1880 în ziarul „Timpul“: „Cauzele pentru
care s-a lăţit atât de mult stricarea limbii, încât astăzi gazetele şi cărturarii scriu o păsărească
neînţeleasă de popor, subţire şi muieratică, e aceeaşi căreia peste tot îi datorăm toate relele de
care suferim: politica.“
Scopul sesiunii noastre pe tema Limba română şi mass-media a fost în primul rând de a
atrage atenţia celor care lucrează în presa scrisă, în radio şi televiziune, pentru necunoaşterea sau
nerespectarea normelor lingvistice ceea ce duce la greşeli grave de exprimare, dezacorduri,
cacofonii, pleonasme, invenţii necontrolate de noi cuvinte, urmărindu-se mai mult efectul şi mai
puţin transmiterea ideilor. Lasă de dorit capacitatea intelectuală a unor jurnalişti care conduc şi
mediază emisiuni, dar şi atitudinea în raport cu normele limbii corecte a unor invitaţi, în special
din zona politică, sportivă, show-bizz-ului sau talk-show-urilor unde o nouă „limbă de lemn“
este evidentă din ce în ce mai mult. Au loc seară de seară asemenea emisiuni regretabile cu
surpriza cotelor de audienţă pe care le evidenţiază ostentativ-publicistic. Poate că e cazul să le
amintim „stricătorilor“ de limbă vorbele de odinioară ale lui Vasile Alecsandri: „Limba este
cartea de nobleţe a unui neam.“
 Marii noştri clasici şi cărturarii care au urmat au fost preocupaţi şi au vegheat pentru
păstrarea curăţeniei limbii române. Slavici spunea că „limba română este o comoară fără cheie“.
„Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! – exclama Caragiale – Fie în veci păstrată cu
sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de
pierzanie.“ Brâncuşi, într-unul din aforismele sale, spunea: „Nu trebuie să silim materialele să
vorbească în limba noastră, ci trebuie să le aducem până la acel punct, unde alţii vor înţelege
limba lor“. Pentru Lucian Blaga „Limba este întâiul mare poem al unui popor“. „A vorbi despre
limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele
munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul
izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.“ (Nichita Stănescu). Mi se par potrivite şi
actuale prin idee şi mesaj şi versurile lui Păstorel Teodoreanu din Propagandistul: „La Sorbona
când se pune/ Franţuzeşte să vorbească,/ Tot franţuzu-n sine-şi spune:/ Dulce-i limba
românească!“
Am reprodus aceste cugetări despre limba română în ideea că mai ales tinerii care lucrează
în presa scrisă şi vorbită ar putea găsi modele şi îndemnuri de urmat, mai ales pentru că ei, la
rândul lor, reprezintă într-o anumită măsură modele pentru un auditoriu larg.
Aproape 40 de intervenţii din cadrul sesiunii ştiinţifice cu tema Limba română şi mass-
media s-au constituit în adevărate avertismente privind nerespectarea normelor lingvistice,
degradarea, siluirea, stâlcirea limbii, unul dintre participanţi propunând „să se înfiinţeze o poliţie
lingvistică“. Limba română este normată de Academia Română, prin Legea nr. 53/2013 ziua de
31 august s-a instituit ca Ziua Limbii Române şi va fi marcată de către autorităţile şi instituţiile
publice, reprezentanţele diplomatice, alte instituţii şi societăţi prin organizarea de programe şi
manifestări cultural-ştiinţifice şi educative. Interesul pentru limba română a crescut vizibil, au
apărut îndreptare, dicţionare, alte cărţi despre pleonasme, inventare de cacofonii, dicţionare de
argou etc., dar ştim noi dacă şi cine le consultă?
„Scrisul corect e pâinea profesorilor de limba română“, menţiona Camil Petrescu în Patul
lui Procust. Familia, şcoala, educaţia rămân factorii importanţi şi hotărâtori în vorbirea corectă.
Tema Colocviilor „Scrisul Românesc“ din anul acesta – Limba română şi mass-media – a
stârnit discuţii pasionante şi interesante, au fost prezentate diverse puncte de vedere, unele în
contradictoriu, s-au făcut incursiuni istorice în devenirea şi evoluţia limbii, au fost folosite
referinţe culturale universale. Unii dintre participanţi şi-au exprimat dezamăgirea şi indignarea
asupra degradării şi vulgarizării limbii, alţii s-au arătat optimişti privind viitorul limbii române,
în permanentă transformare, şi care îşi va găsi resurse de salvare.
Limba este un organism viu, sensibil la realitatea unui spaţiu istoric, ea reflectă complexul
cultural, social, politic al unui popor, exprimă esenţa timpului şi dinamica vremurilor pe care le
trăim, adaptabilă la fracturile tranziţiei, dar capabilă de a-şi crea singură un sistem protector.
Colocviile „Scrisului Românesc“ au dorit să tragă încă un semnal, alături de multe alte forme de
protest şi îngrijorare manifestate la nivel instituţional sau personal, asupra păstrării şi folosirii
limbii române corecte.

*
Comunicările tuturor autorilor susţinute la Colocviile din 3–4 octombrie 2013 sunt reunite în
această antologie care va fi difuzată, cu precădere, bibliotecilor publice, şcolare şi universitare,
dar şi cititorilor interesaţi de tema abordată