Macedonski Sonete

S-ar putea să vă placă și

Descărcați ca docx, pdf sau txt
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 3

Alexandru Macedonski Sonete

Sonetul puterii

Târnăcopul, pila, mâna, mușcă stânca cu-ndârjire.


Vâna de-aur bănuită e adânc în munte-ascunsă...
Strălucirea ei curată nicăieri nu e răspunsă,
Ci mereu se depărtează, ca furată de-o vrăjire.

Mă cuprinde, câteodată, o-ntristare ș-o-ngrijire


Străbătea-voi, prin voință, până-n taina nepătrunsă,
Sau rămâne-va ș-aceasta vechea Mekă neajunsă,
Și plătit voi fi de munca fără seamăn, c-o rânjire?

Dar deși, dintre unelte, pe granit mi-au fost sfărmate,


Rând pe rând, aproape toate, în asalturi necurmate,
Și cu toate că, grămadă, zac tocite, și chiar rupte,

Nici acum în al meu suflet nu stă-nfiptă disperarea.


Simt izbânda-n depărtare printre trudă și noi lupte,
Căci unealta neatinsă ce păstrat-am e: Răbdarea.
Sonetul nestematelor

Aci sunt giuvaiere ce-mpart cu dărnicie.


Cristalizate fost-au de mine-n focul vieții,
Și-n apa lor răsfrânt-am minunea tinereții,
Iar de-artă șlefuite sunt azi pentru vecie.

Făcut-am cea mai aspră și grea ucenicie,


Dar tot le-am smuls din suflet în faptul dimineții,
Mai limpezi decât ochii de vis ai frumuseții,
Și tot le-am dat, în urmă, nespusa trăinicie.

De-acuma, vârsta poate pecetiea să-și pună


Pe omul de-azi și mâine, iar moartea să-l răpună.
Aceste nestemate cu apă neclintită,

Sfidând a clevetirii pornire omenească,


Și stând într-o lumină mereu mai strălucită,
Să piară n-au vreodată și nici să-mbătrânească.
Sonetul din zări

Eu vin din zări cumplite — din trista țară-n care


Mimosa simțitoare ori lotusu-azuriu
Sunt serbede vedenii închise-ntr-un sicriu,
Iad negru unde viața e plânset sau oftare.

Acolo e târârea o lege pentru-oricare


Și toți sunt stârpitura grozavului pustiu...
Din tot ce-a fost pe suflet nimic nu mai e viu
Decât un smârc de vicii și altul de-aiurare.

Și totuși împotriva prostiei rânjitoare,


Sub ura pentru rază și ura pentru floare,
Sub noaptea frământată de chinuri ce zdrobesc,

Lipsit chiar de speranță, sleit chiar de credință


Prin neguri îmi trag brazda cu vechea sârguință,
A mea, această țară căci este, — ș-o iubesc.

S-ar putea să vă placă și