Sunteți pe pagina 1din 8

Ghicitori grele pentru copii cu

minți agere
Geo Mihalcea

Îți propunem câteva ghicitori grele pentru copii, pentru că mintea lor are
nevoie de stimulare continuă pentru a se dezvolta armonios. Joaca, jocul,
jucăriile sunt cei trei „J” pe care un părinte implicat trebuie să-i aibă mereu
în buzunar.

Ghicitorile îi distrează și-i incită pe cei mici la cunoaștere, la descoperire, la…


joacă. Educă-l pe cel mic cu zâmbetul pe buze și crește-l cu dorința de a învăța
prin orice mijloace!

Ghicitori grele despre animale


Jupâneasa durdulie
Cu rochița cenușie
Lucrată din pene lucii,
Caută pe lac papucii.
(gâsca)

La deal repede și fără ocol,


Iar la vale rostogol.
(iepurele)

Poare fi un șoricel
Însă are aripioare
Zboară noaptea-n chip și fel
Purtând numele de floare.
(liliacul)

Are dânsul și picioare


Dar e-obișnuit să zboare;
Tin, tin, tin și pișcătura…
Cine-i obraznicătura?
(țânțarul)

În cojoc întors pe dos


Mormăind morocănos,
Umblă pustnic prin pădure
După miere, după mure.
(ursul)

Cântă vara prin grădină


Şi nu-i place să muncească,
Nici nu vrea să se gândească
La toamna ce o să vină.
(greierele)

Cu rochiţa înfoiată,
Roşie, îmbulinată,
Stă pe-o frunză azi la soare
Ce insectă este oare?
(buburuza)

Zboară-n sus,
Zboară-n jos,
Neagră este
De la coada până la cioc.
(rândunica)

Mică, dar voinică,


În spate ridică
Sacul cu povară,
Să-l ducă la moară.
(furnica)

Ghicitori grele despre meserii


De n-ar fi el să umble la motor,
N-ai sui în ascensor.
(mecanicul)

Ţevi, conducte instalează


În perete le fixează
Iar în urmă el ne lasă
Apa şi căldura-n casă.
(instalatorul)

Tunde cu îndemânare
Şi îţi face şi cărare
O frizură să-ţi stea bine
Nu-l întrece orişicine.
(frizerul)

Dimineaţa îţi zâmbeşte


Când la grădiniţă vii
Pentru şcoală pregăteşte
Grupa-ntreagă de copii…
(educatoarea)

Cu ciocan, clei și rindea


Face mobila așa,
Ca să-ți placă mie, ție,
Să ghicească cine știe!
(tâmplarul)

Toată ziua el tot sapă


Din adâncuri ca să scoată
Pentru țară mult cărbune
Cine știe cum îi spune?
(minerul)

Cu arome îmbietoare
Pâinea rumenă apare
Din cuptorul dogorit
Cine o scoate mulţumit ?
(brutarul)

Stă cu spatele la rege


Dar regele nu se supără.
(birjarul)

Ghicitori grele despre iarnă


Când noaptea soseşte
Pe cer străluceşte.
Iar de Crăciun,
Pe vârful bradului o pun.
(steluţa)

Albă ca şi creta,
Moale ca lâna,
Uşoară ca pana,
Piere ca spuma.
(zăpada)

În văzduh plutesc,
Pământul eu îl albesc.
De mă prinzi în mâna ta,
Las o lacrimă pe ea.
(fulgul de zăpadă)

Din argint, cernut din cer,


Ţese iarna lăicer,
Şi-l întinde, alb şi mare,
Să-ţi ia ochii până-n zare.
(neaua)

Stele reci de vânt purtate


Au căzut pe drum, pe stradă,
Parcă-s stele de mătase,
Şi sunt albe şi uşoare,
Ce să fie oare?…
(fulgii de zăpadă)

Ghicitori grele despre corpul uman


Pădure deasupra
Pădure dedesupt.
(genele)

Unul numai cuvântează,


Doi se uită şi veghează,
Iar alţi doi, care-au rămas,
Stau şi-ascultă fără glas.
(gura, ochii şi urechile)

Cinci pitici
Cinci voinici…
Cât îi vezi de mititei,
Faci cu ei
Tot ce vrei.
Scrii,
Joci mingea,
Împletești,
Palate construiești.
(degetele)

Ce fuge mai repede decât toate?


(gândul)

Ce nu poti cântari?
(mintea)

Ce apa este în lume


Fără nisip?
(lacrima)

Nu e laie,
Nici bălaie,
Nu e brici,
Că briciul taie.
(limba)

Ghicitori grele despre fructe și legume


Ascuns în camașa verde,
Miezul de foc nu se vede.
Când mănânci o feliuță,
Parcă sufli-n muzicuță.
(pepenele)

Soarele o coace,
Mâna o rupe;
Piciorul o calcă,
Gura o bea.
(strugurele – vita de vie)

Frunze n-are,
Nu-i nici floare.
În păduri și pe ogor,
Prin grădini și-n deal la vie
Stă mereu într-un picior.
(ciuperca)
Ce-i roșu, măr nu-i;
Crește-n pământ, ceapa nu-i?
(sfecla)

Ghicitori despre obiecte de uz personal


Sub apă eu fac clăbuc ;
Mâinile eu le albesc,
Murdăria o gonesc,
Ştiţi, oare, cum mă numesc ?
(săpunul)

Una fără alta n-au să reuşească


Ca să spele dinţii şi să-i îngrijească
Sunt de ajutor, de neânlocuit
Iar la bine stau într-un loc ferit.
(pasta şi periuţa de dinţi)

Când plecăm departe


Ce punem de-o parte
Ca să-ngrijim gura
Mai ales dantura ?
(paharul şi periuţa de dinţi)

Îl transportă pe bolnav
La spital, dacă e grav
Deci, numiţi-o natural
Taximetru medical.
(ambulanţa)

Fără cuie, fără cleşte,


Potriveşte, netezeşte,
Fără pluguri sau tractoare
Taie în desiş cărare
Cine-i oare?
(pieptenele)

Fâr, fâr, fâr, fâr,


Peste tot mă vâr
Şi te şterg de apă
Nici un strop nu-mi scapă.
(prosopul)

Fin, fin, fin,


Eu îndată vin
De pe ghete iau noroiul
Şi petele de tot soiul.
(peria de ghete)

O jivină mică
Cu mult păr în chică
Hainele le şterge
Dar de mers nu merge.
(peria de haine)

Nici nu creşte, nici nu scade


Şi pe loc de fel nu şade ;
Picioare n-are,
Umbra nu i se vede.
(apa)

Ghicitori grele despre povești


Ca să intre-n circ, hoinarul,
Şi –a vândut Abecedarul.
(Pinocchio)

A fost odată un cocoş


Ce s-a întors bogat la moş.
(Punguţa cu doi bani)

Ştiu un moş cu coada-n cleşte


Fiindcă a vrut să prindă peşte.
(Ursul păcălit de vulpe)

Cu Sora-Soarelui se sfătui
Ţi –apoi spre căsuţa bunicilor porni.
(Dumbrava minunată)

Bărboşi şi de mulţi ani cărunţi,


Cei 7 se întorceau din munţi.
(Albă ca zăpada şi cei şapte pitici)

Ursul când în pom lovea,


Vulpea rău se aolea.
Dar când da pe la picioare,
Ea zicea că nu o doare.
(Ursul păcălit de vulpe)

Şi-a venit şi găinuşa


Ca să ouă mărgeluşa.
(Punguţa cu doi bani)

Dar …muieţi-s posmagii oare?


Că de nu, mai bine este
La spânzurătoare.
(Povestea unui om leneş)

Caprele de bucurie
Horă mare au pornit
Şi vor fi jucând şi astăzi
Dacă n-or fi obosit.
(Capra cu trei iezi)

Avea cizme noi jupânul


Şi şi-am îmbogăţit stăpânul.
(Motanul Încălţat)

S-ar putea să vă placă și