Toate-s vechi și nouă toate; Și de mii de ani încoace Ce e rău și ce e bine Lumea-i veselă și tristă; Tu te-ntreabă și socoate; Alte măști, aceeași piesă, Nu spera și nu ai teamă, Alte guri, aceeași gamă, Ce e val ca valul trece; Amăgit atât de-adese De te-ndeamnă, de te cheamă, Nu spera și nu ai teamă. Tu rămâi la toate rece. Nu spera când vezi mișeii Multe trec pe dinainte, La izbândă făcând punte, În auz ne sună multe, Te-or întrece nătărăii, Cine ține toate minte De ai fi cu stea în frunte; și ar sta să le asculte?... Teamă n-ai, căta-vor iarăși Tu așează-te deoparte, Între dânșii să se plece, Regăsindu-te pe tine, Nu te prinde lor tovarăș: Când cu zgomote deșarte Ce e val, ca valul trece. Vreme trece, vreme vine. Cu un cântec de sirenă, Nici incline a ei limbă Lumea-ntinde lucii mreje; Recea cumpăn-a gândirii Ca să schimbe-actorii-n scenă, Înspre clipa ce se schimbă Te momește în vârteje; Purtând masca fericirii, Tu pe-alături te strecoară, Ce din moartea ei se naște Nu băga nici chiar de seamă, Și o clipă ține poate; Din cărarea ta afară Pentru cine o cunoaște De te-ndeamnă, de te cheamă. Toate-s vechi și nouă toate. De te-ating, să feri în lături, Privitor ca la teatru De hulesc, să taci din gură; Tu în lume să te-nchipui: Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Joace unul și pe patru, Dacă știi a lor măsură; Totuși tu ghici-vei chipu-i, Zică toți ce vor să zică, Și de plânge, de se ceartă, Treacă-n lume cine-o trece; Tu în colț petreci în tine Ca să nu-ndrăgești nimica, Și-nțelegi din a lor artă Tu rămâi la toate rece. Ce e rău și ce e bine. Tu rămâi la toate rece, Viitorul și trecutul De te-ndeamnă, de te cheamă; Sunt a filei două fețe, Ce e val, ca valul trece, Vede-n capăt începutul Nu spera și nu ai teamă; Cine știe să le-nvețe; Te întreabă și socoate Tot ce-a fost ori o să fie Ce e rău și ce e bine; În prezent le-avem pe toate, Toate-s vechi și nouă toate: Dar de-a lor zădărnicie Vreme trece, vreme vine. Te întreabă și socoate. Căci acelorași mijloace