Toate-s vechi și nouă toate; Tu în lume să te-n chipui Ce e rău și ce e bine Joace unul și pe patru Tu te-ntreabă și socoate; Totuși tu ghici vei chipu-i, Nu spera și nu ai teamă, Și de plânge, de se ceartă, Ce e val ca valul trece; Tu în colț petreci în tine De te-ndeamnă, de te cheamă, Și-nțelegi din a lor artă Tu rămâi la toate rece. Ce e rău și ce e bine.
Multe trec pe dinainte Viitorul și trecutul
În auz ne sună multă Sunt a filei două fețe, Cine ține toate minte Vede-n capăt începutul Și ar sta să le asculte?... Cine știe să le-nvețe; Tu așează-te de-o parte, Tot ce-a fost ori o să fie Regăsindu-te pe tine, În prezent le-avem pe toate, Când cu zgomote deșarte Dar de-a lor zădărnicie Vreme trece, vreme vine. Te întreabă și socoate.
Nici înclină a ei limbă Căci acelorași mijloace
Recea cumpăn-a gândirii Se supun câte există, Înspre clipa ce se schimbă Și de mii de ani încoace Pentru masca fericirii, Lumea-i veselă și tristă; Ce din moartea ei se naște Alte măști, aceeași piesă, Și o clipă ține poate; Alte guri, aceeași gamă, Pentru cine o cunoaște Amăgit atât de-adese Toate-s vechi și nouă toate. Nu spera și nu ai teamă. Nu spera când vezi mișeii De te-ating, să feri în laturi, La izbândă făcând punte, De hulesc, să taci din gură; Te-or întrece nătărăii, Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, De-ai fi cu stea în frunte; Dacă știi a lor măsură; Teamă n-ai, căta-vor iarăși Zică toți ce vor să zică, Între dânșii să se plece Treacă-n lume cine-o trece; Nu te prinde lor tovarăș Ca să nu-ndrăgești nimică, Ce e val, ca valul trece. Tu rămâi la toate rece.
Cu un cântec de sirenă, Tu rămâi la toate rece,
Lumea- ntinde lucii mreje; De te-ndeamnă, de te cheamă; Ca să schimbe actorii în scenă, Ce e val, ca valul trece, Te momește în vârteje; Nu spera și nu ai teamă; Tu pe-alături te strecoară, Te întreabă și socoate Nu băga nici chiar de seamă, Ce e rău și ce e bine; Din cărarea ta afară Toate-s vechi și nouă toate: De te’ndeamnă, de te cheamă. Vreme trece, vreme vine.