Sunteți pe pagina 1din 1

Caracterizare MONICĂI

Personajul literar, ,,ființă de hârtie specifică lumii ficțiunii"( Roland Barthes ) este rotița, care
pune în funcțiune întreg mecanismul narativ, el constituind o modalitate de evidențiere a
viziunii despre lume a autorului.

Personajul MONICA ocupă locul central în fragmentul selectat din opera literară La Medeleni,
volumul I, de Ionel Teodoreanu, având în vedere faptul că este prezent pe tot parcursul acțiunii,
(iar celelalte personaje gravitează în jurul său-dacă apar și alte personaje în text și dacă intră
în contact cu acestea).

MONICA este personaj principal, individual, surprins într-un moment reprezentativ


detaliez!!!!! Portretul său este realizat prin îmbinarea mijloacelor de caracterizare directă,
realizată de narator sau de alte personaje,cu mijloacele de caracterizare indirectă prin fapte,
vorbe, limbaj și atitudinea față de ceilalți.

Încă de la începutul fragmentului, naratorul subiectiv îi precizează statutul social și alte


informații din mediul în care provine. Monica avea abia zece ani și purtase de trei ori haina de
doliu, pe care copilăria ei o îmbrăcase acum pentru ultima oară, fiindcă de acum înainte nu mai
avea pe nimeni

Portretul fizic este realizat, în mod direct, de către narator și se constituie din câteva detalii
semnificative: Naratorul folosește epitete de caracterizare pentru a realiza un … De asemenea,
aspectul său …SE VOR ANALIZA TOATE ELEMENTELE PORTRETULUI FIZIC ȘI SE
VA PUNE ÎN LUMINĂ SEMNIFICAȚIA LOR!

(Dacă portretul fizic lipsește vom formula astfel: Portretul fizic lipsește, întrucât naratorul
obiectiv/subiectiv a dorit să îi evidențieze o trăsătură de carácter-care este aceasta?)

Portretul moral este complex, fiind realizat mai ales prin mijloace indirecte. Astfel, din faptele
sale reiese că este o persoană …, dar și sigură pe sine, fapt evidențiat în momentul în care
/CÂND …. În plus, este …

Trăsătura sa dominantă de caracter este …, idee susținută de secvența: DAU CITAT, DE


ASEMENEA, /În egală măsură, …. dă dovadă că este …, fapt sugerat prin … SE VOR
ANALIZA TOATE ELEMENTELE PORTRETULUI MORAL ȘI SE VA PUNE ÎN
LUMINĂ SEMNIFICAȚIA LOR!

Dintre trăsăturile evidențiate de către autor în conturarea personajului X, admir…( numesc o


valoare morală pe care o identific la personaj), valoare morală cu care mă identific, cu care
rezonez și pe care o consider esențială și în devenirea mea ca om. La rându-mi, ….( detaliez
momentele în care și eu dau dovadă de această valoare morală).

Așadar, personajul X , din fragmentul epic Z, de Q, este semnificativ pentru tipologia pe care
o întruchipează, cea a …

S-ar putea să vă placă și